Sunteți pe pagina 1din 5

“For death is no more than a turning of us over from time to

eternity. “- William Penn

Luna POV:

M-am uitat, mirata, chiar scandalizata de privirile atat de ostile si totusi inofensive ale
familiei mele. Oare am facut bine ca i-am adus? Ce vorvesc? Bine inteles ca am facut
bine! Voiam sa imi salvez chiar familia aceasta atat de ciudata, si totusi, un fior rece imi
trecu pe sira spinarii cand m-am oprit de tot in unul dintre ganguri, ascunzandu-mi
masina in semi intuneric.
Am inghitit in sec! Stiam ce va urma, si nu numai asta: baiatul Cullen din spate, Edward
parca, cel considerat ultra-perfect, maraia subtil, zbarlit tot! Bad move my boy! Nimeni
nu trebuie sa reactioneze asa cand se afla in preajma a ceea ce unii trebuie ar considera
niste javre ticnite- nu ca nu as fi de acord, insa nu suntem tocmai niste caini!
Voiam sa ii zic ceva, insa daca deschideam legatura mea mentala, toti ar fi auzit, si ar fi
sarit la masinile astea, trecand prin ele ca prin unt- mmm... ca tot veni vorba, mi-e cam
foame! Tremuram usor!
Nu eram decisa daca sa deschid sau nu usa de la masina, si sa las mirosul acesta dulce
care ma sufocase pana acum, sa inunde intreaga strada.
Noi- varcolaci precum suntem- avem un miros total diferit de acela al vampirilor. Asta
pentru nasurile noastre. Pentru oameni, eram cat se poate de.... umani!- gustati ironia?
“Haide!” ma indemna deodata glasul lui Carlisle, si nu am putut face altceva decat sa ma
supun. Nu pentru ca nu as fi putut sa ii rezist, mai ales ca nu avea nici o putere
extrasenzoriala- bineee.... frumusetea iesita din comun, nu se pune- dar pur si simplu
aveam nevoie de un indemn. Nu cred ca as fi putut sa ii pun in pericol.
Grozav mercenar mai sunt si eu... nu pot sa iau o decizie calumea in astfel de momente-
nu ma compatimiti , va rog!
Am apasat destul de stangace pe acel mic buton care imi deschidea usa si am asteptat!
Daca vreunul dintre cei o suta de Copii ai Lunii ar fi sarit in acel moment asupra noastra,
i-as fi putut salva pe Culleni, fara prea mari probleme. Nu de alta, dar nu voiam un razboi
intern, mai ales ca mama este in continuare bolnava. Pacat ca numai Carlisle o poate
ajuta! Hail to the new medicine I found !
Dar... surpriza...- vam zis ca am o familie care ma surprinde si pe mine!- in loc sa se
napusteasca, feroce, asupra intrusilor bizari pe care ii adusesem din afara, si care- pe
drept cuvant!- nu aveau ce cauta aici, fratii mei s-au dat la o parte, un grup solitar
ramanand in mijloc.
Ce voiau defapt? Oare acum riscam ceva daca imi deschideam mintea catre ei?
‘Mai bine ai mai astepta ... nu vrem necazuri! Mi se pare ca sunt ostili! In plus si Jazz
considera asta... Retragete acum/ Nu ai facut bine ca i-ai adus fara sa ne spui, Luna! Noi
avem incredere in tine mai mult decat in oricine! De ce nu ne-ai spus? Vrei cu disperare
un razboi solitar? / Nu face pe eroina in fata noastra! Trebuie sa plecam! Parca tinea-i
la familia ta mai mult decat la tine! Retragete! Ne vor ataca cu siguranta!/ Nu fugi inca
Luna! Ne cunosti cel mai bine... stii ca ei trebuie cercetati cu deamanuntul inainte de a-i
putea lasa la mama... Nu incerca sa ii salvezi acum ca i-ai bagat in gura LUPULUI!’
mii si mii de cuvinte imi invadara urechile in doar cateva secunde!
“Hoooo...parr! Trageti frana! Vorbiti pe rand! Chiar credeti ca eu sunt o mamaliga aici?
Nu va voi lasa sa va bateti nici in ruptul capului! Ati face bine sa fiti civilizati si cuminti,
ca doar nu mai suntem in Evul Mediu!” a trebuit sa urlu, - thank God for my very
powerful and very angry voice!- asta, sau capul avea sa-mi explodeze! Oare exista
varcolac pe lumea asta care sa se imprieteneasca cu un vampir?
Stai! Gresesc! Au existat! Mama si tata! Oh, ce pereche minunata!- asta pana l-au prins
Volturii pe tata si l-au omorat, sfasiat, rupt, ciopartit, in mii si mii de bucatele mici, mici,
mici! ( sau asta era povestea care circulase decand.... ei bine nici eu nu mai tin minte!)
“Imi pare rau surioara!”/”Imi cer scuze!” –iarasi vorbesc in acelasi timp! Offf, Doamne!
Au o dorinta nebuna de a ma face sa o iau razna!.
“Bineee.... Acum! Unu la mana, nu i-am adus pentru ca voi, daca imi sunteti frati precum
sustineti, sa va bateti ca niste prostii!
Doi la mana: voi trei invatati sa va purtati! Nu mai aveti, aici ma refer, toata familia ca sa
va apere, desi eu o sa va scot intregi de aici, chiar daca nu o veti putea vindeca pe mama!
Va sunt recunoscatoare- deja mult prea mult pentru confortul si orgoliul meu personal-
pentru ca v-ati invoit sa veniti pana aici, numai pe baza relatarii unor amintiri, si a unor
vorbe care ar fi putut fi, foarte bine, si niste capcane destul de ingenios plasate.
In al treilea rand : off... va rog, pe voi toti, incercati, macar de data asta, desi va cer
imposibilul, sa va purtati ca niste fiinte care nu.. care nu au nimic de impartit. Mama are
nevoie de ingrijiri pe care eu nu mai sunt capabila, fara ajutor, sa i le ofer! Va rog!” mi-
am incheiat pledoaria, incercand sa invoc pateticul- sensul bun, daca exista vreunu in
vocabularul oricui!.
Si .... DA! Au consimtit! Chiar s-au invoit? Asta trebuie notat undeva.
Pe langa faptul ca spiritele s-au calmat, si ca fiecare, desi usor incordat, s-a intors la
treaba la care lucra inainte de a veni eu, Dante se apropiase acum de micul meu grup de
vampiri docili, desi stramband din nas – mai mult crispandu-l, desi din respect nu si-l
acoperise- si ne privea mirat si curios – curiosity killed the cat, you may say, even if in
our case, the one in cause is an over grown wolf!.
“Dante... la dispozitia voastra...” se prezentase? Wow... face progrese!
L-am privit, mirata! Ochii lui imi spuneau insa ca ar fi voit sa plece! Nimeni nu putea
agrea vampirii peste noapte, mai ales daca aveau un nas sensibil! L-as fi compatimit
sincer, desi eu nu imi mai pot da seama din cauza sangelui de vampir din mine.
“Dute...” i-am soptit discret! Nici macar Culleni nu voiau compania cuiva de sange pur.
‘Iarta-ne... nu avem cum sa ... intelegi tu?’ vocea lui Edward – acum stiu sigur ca e el, -
imi vibra in urechi. Era ciudat ca imi vorbea. Dar nu am mai zis nimic!

Everybody’s POV:

Situatie destul de... ciudata as putea spune! Cativa din varcolacii, sau Copii Lunii,
depinde cum vreti sa ii numiti, ramasi sa priveasca spectacolul, ii priveau intrebator pe
vampiri de existenta lor atat de.... Nu se gasea raspunsul potrivit. Insa Luna nu putea
astepta la nesfarsit ca ei sa se decida ce vor face in continuare. Ea avea o misiune!
Dandu-i drumul lui Dante, toata puterea se reintoarse catre ea, si nu ii lua mult pana ce isi
exercita toata autoritatea asupra celor din clan. Era puternica si foarte aspra.
Aproape ca ii tara pe ce cei trei vampiri pe cele cateva stradute aparent parasite, pana ce
ajunse la o casuta destul de demodata, asezata chiar printre blocuri. Parea sa fie inima
acestui mic oras, prin puterea pe care o emana, prin longevitatea de care se bucurase pana
atunci; caci casuta, din lemn si caramida rosie, parea mai veche chiar si decat Luna, desi
nu se putea una ca asta.
Ferestrele micute, acoperite cu ceea ce parea a fi hartie usor trasparenta, alba, peste care
se pusese un fel de ... perdea incarcata prea mult cu farduri si pliuri. Ramele innegrite de
vreme, cu vopseauna galbena care se jupuia grotesc, erau facute din ceea ce fusese odata
lemn de nuc cioplit. Probabil ca aratase minunat inainte, pe vremea cand fusese
construita, insa acum, sufocata printre cladirile uriase de beton si incinsa de asfaltul urat
mirositor, arata pur si simplu deplorabil. Parca implora mila si iertare din partea
privitorului. Insa era rezistenta, trainica si unica prin constructia sa. Usa, gotica, candva
vopsita in lac negru- acum doar o gaura neagra, inspaimantatoare, ca o gura fara dinti
deschisa catre iad, era usor intredeschisa, iar lemnul se umflase de la ploi si se crapase in
multe locuri- rani primite dintr-un razboi demult uitat.
Acoperisul, candva, probabil, unul cu care proprietarii se mandrisera, statea acum, gaurit
si inspaimantator, gata sa cada pe treptele din piatra care duceau catre micuta prispa, in
stil rural. Bucati de var, de tencuiala si mici bucati de tigle sparte, ascutite, ca niste dinti
ce voiau sa sfasie din carnea trecatorului neatent, aratau un drum prafos care ducea direct
catre acest mic bordei, saracacios si lipsit de orice viata.
Chiar si pentru ochiul neexperimentat al omului, aceasta locuinta parea a fi un fel de
cavou gata sa dispara, ultim monument al unei epoci apuse. Dar, pentru vampiri si
varcolaci locul era si mai inspaimantator.
Poate din aceasta cauza, atat Edward cat si Jasper se oprira in prag, uitandu-se
neincrezatori la toata constructia, crezand probabil ca se va prabusi in urmatoarele
secunde.
Insa o mana ferma, fina si calda chiar si pentru ei, o mana care te ducea cu gandul la ceea
ce era mai erotic pe lume, ii prinse pe amandoi de cate un brat si ii trase inauntru, fara ca
ei sa obiecteze. Luna nu avea timp de discutat! Nu avea timp de ales intre a-i convinge ca
locuinta e sigura si a le spune ca nu e nimic mai infricosator decat sa o vada pe ea
suparata.
Roscata nu avea un temperament prea calm, asa ca nu era bine sa o enerveti.
“Aici? Aici ati pus o bolnava pe care nu poti sa o tratezi?” intreba incredul Edward, ochii
lui plimbandu-se pe toate obiectele vechi si prafuite din camera in care intrasera.
Dusumeaua mucegaita ii scartai apatic sub picioare, amplificandu-i efectul afirmatiei.
Dandu-si ochii peste cap, Luna se intoarse cu totu.
“Nu pot sa izolez un intreg gang, un intreg bloc si sa mai am grija si de o bolnava care s-
ar putea napusti asupra mea in orice clipa. Am mutat-o aici pentru a o feri de ceilalti pe
care i-ar putea, de asemenea infecta! Nu pot risca sa scape! Aici o pot tine prizoniera fara
sa ma extenuez ....” ii raspunse destul de badjocoritor fata, in timp ce ochii i se ingustara
periculosi, iar fulgere se impartira intre cei doi.
Era clar! Nu se puteau suferi!
Dar nu asta era important acum! Venisera pentru mama ei, si nu mai era mult pana
ajungeau. Inchizand ochii, Luna pasi inainte, in timp ce aerul se involbura in jurul ei, iar
preaful si anumite obiecte incepura sa se ridice. Cei trei Culleni se uitau intrigati la ea, in
timp ce o trapa se deschise in fata lor, chiar in mijlocul sufrageriei, si un lift metalic,
foarte bine construit cu pneuri de cea mai buna calitate se ridica din locul gol, stralucind
vag in lumina difuza. Era riscant sa se coboare cu toti trei deodata, asa ca Luna se decise
sa il ia mai intai pe Carlisle, pe care trebuia sa il apere in cazul vreunei crize a mamei ei,
caci se parea ca vampirul nu avea puteri, iar mai apoi sa ii cheme si pe ceilalti doi mai
tineri jos.
Ofta, stiind cam ce impresie isi vor face cei trei despre aceasta micuta ascunzatoare mai
ales ca inca nu ajunsese jos. Dar trebuia sa le inghita comentariile si sa ii ia cu ea, altfel..
nici nu voia sa se gandeasca.
Zambind trista, Luna ii facu semn doctorului sa vina cu ea, in timp ce avertismente din
partea celor doi fii ii navalira in minte, atentionand-o. Inutil! Nu il luase aici pentru a-i
face vreun rau! Mama ei fusese muscata de un vampir, si trebuia tratata!
Cand liftul scartai usor la urcarea celor doi in el, Carlisle mai arunca o ultima privire
asupra fiilor sai, chiar inainte ca liftul sa se miste in jos, iar lumina sa ii paraseasca pe
amandoi. Un intuneric mocirlos ii invalui pe cei doi, aerul devenind mai dens, desi nici
unu din ei nu avea nevoie prea mare de el. Sasaind usor, Luna bodogani enervata :
“Le-am zis sa nu coboare aici! Ei nu stiu cum sa se omoare mai lesne sau de ce nu mai
vor sa ma asculte?” apoi isi inghiti injuraturile, in timp ce liftul cel ciudat incepu sa se
miste si mai repede, luand-o undeva la dreapta.
Intre timp, atat Edward cat si Jasper se uitau intrigati in jur. Casuta parea micuta si
comoda! De ce fusese oare parasita?
Urme vechi ale unor incendii destul de serioase aparea cam peste tot, iar mirosul de
cenusa si sulf, ca sa nu mai pomenim de celelalte mirosuri, le intrasera deja in nari. Era
ciudat ca se acomodasera cu ceea ce li se intampla.
“Hey... Jazz... crezi ca individa asta chiar il va proteja pe tata? “ intrebarea veni dintr-
odata, fara ca celalalt vampir sa o poata prezice.
“Da... Nu ne va face nimic... E cu mult mai puternica decat pare.... Si in plus, nu cred ca
ne-ar fi adus pana aici, riscand atat de multe lucruri, pentru a ne distruge! E mult prea
inteligenta pentru astfel de lucruri. ... Si nu minte...” veni raspunsul usor taragant ai
blondinului, in timp ce ochii lui scrutau adancimile gropii in care era acum cel care ii
protejase atatia ani, un fel de tata pentru cei cativa vampiri pe care ii considera acum
familie.
Gandul acesta il purta imediat catre Alice! Ar fi vrut sa stie ce mai face. In acel moment
intinse mana dupa telefonul din buzunar, si chiar inainte de a-l apuca, acesta incepu sa
sune.
Vesel, iubindu-si si mai mult partenera, Jazz ii raspunse.
“ Am stiut eu ca vei incerca sa ma suni ...” clopoteii veseli ce simbolizau atat de bine
vocea lui Alice, ii rasunara in ureche, indulcindu-i dintr-o data inima.
“Ce m-as face eu fara tine...” sopti fericit, Jasper, desi simtea foarte bine ochii celor
cateva zeci de varcolaci atintite sfredelitor asupra lor.
“ Nu-ti face griji... nu te vor ataca! Tin prea mult la viata lor si la Luna pentru a-ti face
ceva... In plus, daca ar indrazni, sa stii ca Luna nu e departe! Ochii ei va urmaresc
mereu! “ aproape ca susoti micuta vampiroaica, zambetul fiindu-i clar in voce, alaturi de
o anumita unda de gelozie.
“ Draga mea... Alice? Nu cumva esti geloasa? “ aproape ca izbucni in ras blondul,
uitandu-se atent si la Edward care zambea malitios, probabil purtand o conversatie cu
fiica lui chir prin telefonul lui Jasper.
“De ce as fi? Ca esti langa una din cele mai puternice si mai frumoase creaturi de pe
fata Pamantului? Ea poate parea, daca nu cumva este, partenera ideala pentru orice
mascul vampir sau varcolac! E ciudat cat e de perfecta! “ marai rautacioasa tanara,
stiind prea bine ca astfel il va bine dispune pe iubitul ei.
“Stai calma! Stii prea bine situatia noastra ... Je taime mon ange !” zambea de-a dreptu
acum.
Oftand, simtind prezenta Lunei destul de aproape, isi lua ramas bun de la Alice, si,
tragandu-l pe Edward de maneca, aproape impingandu-l in gaura care se inchidea din
nou, sarira amandoi prin deschizatura, si, in cateva secunde atinsera podeaua.

~~Mean Wail ~~

Oftase, chiar ii era dor de el. Nu mai fusese atat de departe de el! Il voia inapoi si asta cat
mai repede.
Ochii ei aurii se pironira asupra Bellei care acum legana fetita pe jumatate adormita, cu
ochii pierduti pe cerul movaliu. Deci nu era singura careia ii era dor de cel predestinat.
“Alice? Alice! Vrei te rog sa ma ajuti la ceva? Nu reusesc sa imi gasesc... telefonul! As fi
vrut sa il sun pe Carlisle!” mintii pe jumatate Esme, ochii ei cautand haotic ceva.
Era drept ca ea cauta ceva, insa Alice realiza imediat ca nu ceea ce pusese ea ca cauta.
Atunci ce? Ce se intamplase cu ea?
Pana acum nu mai reactionase asa! Parca nu ar mai fi tinut la Carlisle! Alice nu voia sa
creada ultima parte desi... era cat se poate de evident ca asta era...
Sau poate gresea ea la interpretat?
Oftand, umflandu-si pieptul apoi, fugi in casa sa caute ceea ce mama ei nu ii spusese sa
caute....
Oare ce avea sa se intample mai departe?