Sunteți pe pagina 1din 2

Proiect romno-moldovean

Membrii Comisiei comune pentru Integrare European (CCIE) dintre Parlamentul Republicii Moldova i Parlamentul Romniei au discutat mari, la Chiinu, i despre un proiect de instalare a 13 hidrocentrale pe rul Prut, proiect care ar costa peste un miliard de euro. Proiectul a fost propus de Florin Constantinescu, vicepreedinte al Senatului Romniei i co-preedinte al CCIE. Constantinescu a declarat presei c este vorba de un proiect elaborat nc de dinainte n 1989 de un institut de proiectri de la Bucureti i care prevede construirea a 13 hidrocentrale. El a precizat c a discutat despre acest proiect i n timpul vizitei la Bucureti a preedintelui parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman. Potrivit vicepreedintelui Senatului, costul proiectului ar fi de peste un miliard de euro, dar, dac se va dori i amenajarea Prutului pentru a-l face navigabil, costurile ar ajunge la aproape dou miliarde. El consider c acest proiect ar putea fi finanat n baza unui parteneriat public-privat sau din fonduri europene. 'Este un proiect foarte important pentru ambele ri. Cred c e o idee bun care trebuie promovat', a declarat Florin Constantinescu. Co-preedintele Comisiei din partea Parlamentului de la Chiinu, Ana Guu, a salutat iniiativa, considernd-o extrem de important n contextul demersurilor Republicii Moldova pentru asigurarea securitii sale energetice. n prezent, Romnia i Republica Moldova construiesc un gazoduct pe sub Prut, n regiunea oraelor Iai i Ungheni, care va permite alimentarea cu gaz a rii vecine. De asemenea, cele dou state discut de mai mult timp i despre interconectarea liniilor electrice de nalt tensiune. Republica Moldova import n prezent gaz din Rusia, iar majoritatea energiei electrice din Ucraina. AGERPRES(editor: Ionu Mare).

Localitile Giurgiu i Ruse vor construi un drum cu fonduri europene


Localitile romn Giurgiu, care a nceput lucrrile luni, i bulgar Ruse, care urmeaz s le nceap, vor construi un drum n cadrul Coridorului 9 de transport paneuropean, un proiect n valoare total de 6,790 milioane de euro care va fi implementat n 30 de luni. Proiectul, intitulat "mbuntirea accesului Euroregiunii Giurgiu -Ruse la Coridorul 9 de transport paneuropean" este implementat n cadrul Programului de cooperare la frontier Romnia-Bulgaria pentru perioada 2007-2013. Proiectul vizeaz s mbunteasc infrastructura de transport i s optimizeze coordonarea traficului rutier n zona de frontier. n cadrul proiectului, Podul peste Dunre va fi conectat cu partea central a localitii Giurgiu, iar bulevardul Tutrakan din Ruse, care asigur legtura cu podul, va fi refcut. Sunt prevzute, de asemenea, construirea unor birouri vamale , reconstruirea i reabilitarea reelelor de utiliti i repararea i extinderea suprafeei drumului. Un sistem de colectare, procesare i schimb de informaii va fi, de asemenea, dezvoltat, care va permite un mai bun management al traficului rutier viznd prevenirea blocajelor n trafic i accidentelor rutiere.

S-ar putea să vă placă și