n genetica populational i taxonomie Analizarea variabilitii genetice cu ajutorul marcherilor dominani prezint dezavantajul unui nivel sczut al informaiei

obinute comparativ cu cea obinut prin utilizarea marcherilor de tip codominant. Acest dezavantaj este ins compensat prin numrul mare de loci analizai atat in cazul utilizrii marcherilor AFLP cat i in cazul marcherilor RAPD. Cu toate acestea analiza matematic a rezultatelor este mai dificil i se bazeaz pe o serie de prezumii. In timp ce analiza diversitii cu ajutorul marcherilor codominani se bazeaz in principal pe compararea frecvenelor alelelor i a genotipurilor observate cu cele teoretice, ateptate in cazul respectrii echilibrului Hardy-Weinberg, in cazul marcherilor dominani acest lucru nu poate fi fcut in mod direct. Pentru analiza diversitii genetice cu ajutorul marcherilor dominani se pot utiliza dou metode de analiz. Astfel o prim metod este cea care implic calcularea unor distane genetice intre taxonii analizai pe baza crora se intocmesc mai apoi dendrograme (arbori), arbori care pot oferi indicaii asupra modului de grupare a taxonilor in funcie de asemnrile sau diferenele dintre ei. Datele obinute prin marcarea molecular cu marcheri dominani sunt cel mai adesea analizate prin intocmirea de dendrograme prin metodele UPGMA sau Neighbor Joining. In vederea calculrii distanelor genetice dintre indivizi, necesare intocmirii dendrogramelor pot fi utilizai diferii coeficieni de distan (D) sau de similaritate (S) cunoscand relaia: D=1-S. Distanele sunt calculate pentru fiecare pereche de taxoni analizai pe baza prezenei/absenei alelelor dominante (benzilor in gelurile electroforetice). Cel mai des utilizai coeficieni de similaritate sunt coeficientul de similaritate simpl (simple matching) [1] (Sneath, i colab., 1973), coeficientul Jaccard [2] (Jaccard, 1908), i coeficientul Nei Li/Dice [3] (Nei i colab., 1979).