Sunteți pe pagina 1din 12

Unitatea de învăŃare nr. 10

MOTIVAłIA ŞI AUTOREGLAREA COMPORTAMENTULUI

Cuprins

10.1. Teorii explicative în motivaŃie

134

10.2. Modele teoretice actuale ale motivaŃiei

136

10.3. Sistemul autoreglator

140

10.4. Bibliografie recomandată

143

10.5. Test de verificare a cunoştinŃelor

144

Introducere Această unitate de învăŃare face apel la concepte şi teorii ale personalităŃii studiate la disciplina Această unitate de învăŃare face apel la concepte şi teorii ale personalităŃii studiate la disciplina "Psihologia personalităŃii. Teorii clasice" pentru a analiza perspectivele pe care le oferă în explicarea motivaŃiei umane: teoriile conflictului, teoriile împlinirii şi teoriile consistenŃei. Fiecare dintre aceste grupuri de teorii au dat explicaŃii diferite despre natura şi mecanismele motivaŃiei, rolul motivaŃiei în sistemul de personalitate, raporturile ei cu comportamentul şi despre natura diferenŃelor individuale în domeniul motivaŃiei. Modelele teoretice actuale ale motivaŃiei au pornit de la teoriile clasice, dar au dezvoltat cu preponderenŃă explicaŃii referitoare la natura diferenŃelor individuale şi la rolul învăŃării în formarea dispoziŃiilor motivaŃionale, care sunt constante la aceeaşi persoană de-a lungul timpului şi în situaŃii diferite. Concepte precum motivaŃie de realizare, motivaŃie de putere, motivaŃie de afiliere, motivaŃie de intimitate sau motivaŃie de competenŃă sunt folosite azi pentru a explica atât diferenŃele dintre indivizi cât şi modul în care aceste dimensiuni ale motivaŃiei influenŃează performanŃele individuale, succesul şi eşecul şcolar şi profesional. Conceptul de sistem autoreglator este utilizat pentru a integra conceptele care descriu motivaŃia într-un model teoretic care explică relaŃiile dintre standardele de performanŃă, autoevaluare afectivă, eficacitate personală, scopuri, activism personal.

eficacitate personală, scopuri, activism personal. CompetenŃele unităŃii de învăŃare După parcurgerea

CompetenŃele unităŃii de învăŃare După parcurgerea acestei teme, studenŃii vor fi capabili:

Să analizeze critic explicaŃiile date de cele trei mari grupuri de teorii ale personalităŃii (conflict, împlinire, consistenŃă) în domeniul motivaŃiei.

Să definească principalii termeni legaŃi de modelele contemporane ale motivaŃiei:

motiv, trebuinŃă, motivaŃie, scop, motivaŃie de putere, realizare, afiliere, intimitate, competenŃă.

Să utilizeze concepte de mai sus pentru a explica diferenŃele individuale în domeniul comportamentului.

Să explice funcŃionarea sistemului autoreglator în situaŃii de succes sau eşec prin auto-reevaluare afectivă, redefinirea scopurilor şi a standardelor de performanŃă, reajustarea comportamentului.

Durata medie de parcurgere a acestei unităŃi de învăŃare este de 2 ore.auto-reevaluare afectivă, redefinirea scopurilor şi a standardelor de performanŃă, reajustarea comportamentului. 133

133

10.1. TEORII EXPLICATIVE ÎN MOTIVAłIE

TradiŃii în studiul motivaŃiei Marile teorii ale personalităŃii au încercat să explice natura motivaŃiei şi relaŃiile ei cu personalitatea în moduri diferite, în funcŃie de viziunea asupra naturii umane şi a rolului motivaŃiei în funcŃionarea personalităŃii: teoriile conflictului, teoriile împlinirii şi teoriile consistenŃei (Maddi, 1976). Teoriile clasice ale motivaŃiei consideră că rolul acesteia este de a activa, direcŃiona spre scopuri şi susŃine energetic comportamentele individului in ciuda unor obstacole apărute (Woike & McAdams, 2005). Toate comportamentele care nu sunt de răspuns, adică provocate de stimuli externi, sunt iniŃiate ca efect al stimulilor interni, denumiŃi generic motivaŃie. Dacă motivaŃia este internă individului, are o existenŃă permanentă, se manifestă relativ coerent de-a lungul situaŃiilor, este ea o componentă a personalităŃii, adică are acelaşi rol ca şi trăsăturile? Teoriile moderne ale motivaŃiei insistă asupra existenŃei unor predispoziŃii motivaŃionale constante în timp şi de-a lungul situaŃiilor şi asupra variabilităŃii interindividuale acestor predispoziŃii. Vorbim, aşadar, în motivaŃie despre stări motivaŃionale, care sunt prezente într-o anumită situaŃie (curiozitate declanşată de un mediu nou, nefamiliar), având o existenŃă pasageră şi despre dispoziŃii motivaŃionale, care sunt constante în timp şi sunt particulare unei anumite persoane (tendinŃa de a fi curios în permanenŃă). Deşi dezbaterea dacă dispoziŃiile sunt sau nu trăsături de personalitate continuă, conceptul de dispoziŃie motivaŃională este utilizat deoarece explică într-o manieră satisfăcătoare diferenŃele individuale.

Teoriile conflictului pleacă de la o viziune pesimistă asupra naturii umane, derivată din teoria evoluŃionistă a lui Darwin: omul are o natură animală, dominată de instincte care servesc supravieŃuirii individului şi perpetuării speciei. În această categorie intră teoria psihanalitică a lui Freud şi o parte din teoriile neopsihanalitice ale personalităŃii—Murray, Erikson şi Jung. MotivaŃia este orientată înspre satisfacerea nevoilor instinctuale. În procesul de satisfacere a acestor nevoi, individul întră în conflict cu constrângerile realităŃii (într-o situaŃie dată, nu există modalităŃi de satisfacere a trebuinŃelor) sau cu constrângerile sociale (modalităŃile de satisfacere accesibile sunt inacceptabile social). Satisfacerea trebuinŃelor de natură biologică (fiziologice, de securitate), a celor sociale (afiliere, intimitate, putere, afirmare) şi a celor psihologice (de cunoaştere, de competenŃă) are loc într-un mediu ostil, cu resurse limitate şi cu semeni competitori. Întrucât supravieŃuirea are loc în grupuri, în motivele de general-umane sunt incluse şi cele care reglează funcŃionarea individului în grup. Psihologia evoluŃionistă actuală, consolidată mai ales în a doua jumătate a secolului trecut prin multiplicarea cercetărilor empirice şi prin aportul de cunoaştere al geneticii, neurofiziologiei şi al altor domenii, afirmă că cele mai puternice instincte sunt cele legate de reproducere şi supravieŃuire şi că aceste motive s-au consolidat ca efect al selecŃiei naturale şi al evoluŃiei. Contrar concepŃiilor ambientaliste, conform cărora omul este fiinŃa cu cele mai puŃine instincte din întreg regnul animal, psihologia evoluŃionistă afirmă că ne naştem cu o multitudine de instincte care funcŃionează pe tot parcursul vieŃii, indiferent de conŃinutul situaŃiilor de învăŃare la care suntem expuşi. ModalităŃile de satisface a trebuinŃelor, însă, sunt modelate cultural, adică sunt dependente de învăŃare. Psihanaliza şi neopsihanalizele au dezvoltat această concepŃie, producând teorii ale personalităŃii centrate în jurul conflictului dintre instinctele de supravieŃuire şi satisfacŃie ale individului şi, în special, normele sociale care limitează sau reprimă satisfacerea lor. În viziunea acestui grup de teorii, dispoziŃiile motivaŃionale bazate pe aceste instincte sunt general umane, dar se manifestă în configuraŃii diferite de la individ la individ.

Teoriile împlinirii Ca o reacŃie la viziunea biologizantă a psihanaliştilor, teoriile umaniste ale personalităŃii (Maslow, Rogers) au dezvoltat o nouă viziune asupra motivaŃiei. Conform acesteia, rostul ultim al motivaŃiei este să ducă individul înspre împlinirea potenŃialităŃilor umane celor mai înalte: dezvoltarea spirituală şi morală, creaŃia. Maturitatea psihologică a persoanei este legată de predominarea motivaŃiei de autorealizare, de împlinire, numită de Maslow "metamotivaŃie", care este o motivaŃie "pur umană", detaşată de natura sa animalică. Chiar şi

134

patologia psihică este determinată, din perspectiva teoriei lui Maslow, de cantonarea individului în zona motivaŃiei biologice şi incapacitatea sau refuzul de a funcŃiona la nivelul metamotivaŃiei. Psihologia pozitivă, reprezentată de Seligman şi Csikszentmihalyi (2000), este o continuare în contemporaneitate a teoriilor umaniste ale personalităŃii, fiind centrată pe aspectele pozitive ale funcŃionării psihice—fericire, stare de bine (majoritatea oamenilor sunt sănătoşi şi fericiŃi). O altă direcŃie este conturată de modelul autodeterminării dezvoltat de Deci şi Ryan (Deci & Ryan, 1985; Ryan & Deci, 2000), din perspectiva căruia motivaŃia umană este orientată spre dezvoltarea capacităŃii de funcŃionare în lume şi de stăpânire a mediului (control). Individul caută activităŃi cu semnificaŃie, plăcute intrinsec, chiar dacă nu există recompense sau constrângeri externe.

Teoriile consistenŃei constituie un grup de teorii care includ teoriile învăŃării (conform cărora adaptarea se bazează pe experienŃă) şi pe cele cognitive (care văd individul ca pe un rezolvator de probleme, ocupat să anticipeze evenimentele şi să introducă un nivel acceptabil de control asupra unui mediu haotic şi impredictibil). Principalele modalităŃi de a anticipa şi controla constau în a identifica "regularităŃi" în evenimente şi a te baza pe experienŃă pentru a anticipa. Principalii reprezentanŃi sunt Skinner, Mischel, Bandura, Kelly, Festinger, Lecky şi Aronson. Viziunea despre motivaŃia umană este relativ diferită de teoriile conflictului şi de cele ale împlinirii:

individul este "scufundat", încă de la naştere, într-un mediu social care este sursa situaŃiilor de învăŃare la care el este expus. Feedback-ul provenit din mediu este esenŃial pentru adaptare, întrucât el modelează nu numai comportamentul în sine, ci şi expectanŃele individului în situaŃii ulterioare. Individul caută să realizeze o consistenŃă între cogniŃiile şi afectele sale actuale şi experienŃa capitalizată în timp, prin învăŃare. ExperienŃele trecute sunt baza expectanŃelor pentru efecte ale acŃiunilor viitoare. Întrucât trăirea disonanŃei este neplăcută, oamenii sunt motivaŃi să reducă disonanŃa şi să sporească consistenŃa cognitivă. DisonanŃa este legată de decizii, de integrarea informaŃiilor noi în sisteme de cunoştinŃe preexistente, de justificarea unor acŃiuni. Avem tendinŃa să reducem disonanŃa utilizând diferite mecanisme de natură cognitivă sau comportamentală: schimbăm comportamentul care produce disonanŃă sau schimbăm credinŃa despre valoarea lui; dezvoltăm credinŃe consonante cu comportamentul care a produs disonanŃă; reconsiderăm valoarea credinŃelor pentru a restabili

consonanŃa (Woike & McAdams, 2005).

Exemplu: am aflat că fumatul ucide, ar trebui oare să mă las de fumat? Pe pachetele de Ńigări, conform normelor legale, este inscripŃionat avertismentul „fumatul ucide". Pentru fumător, conştientizarea acestei perspective duce la instalarea unei disonanŃe între acest avertisment şi dorinŃa de a fuma. Dacă va continua cu acest comportament, ştie că riscă să facă o boală gravă (cancer de plămâni), dar poate să reducă disonanŃa auto- convingându-se că aşa ceva nu i se poate întâmpla lui (schimbarea credinŃei despre efectele comportamentului); dacă renunŃă la fumat (schimbarea comportamentului) îi va fi greu să se abŃină, dar va reduce disconfortul considerând că a nu fuma este benefic pentru sănătate (dezvoltând credinŃe consonante cu noul comportament).

Să ne reamintim

În decursul timpului, în studiul motivaŃiei au existat trei mari curente teoretice:

teoriile conflictului, teoriile împlinirii şi teoriile consistenŃei.

Teoriile conflictului consideră cu sursa motivaŃiei este înnăscută şi că are o bază biologică, are rolul de a dirija comportamentul înspre maximizarea plăcerii şi evitarea neplăcerii şi are ca finalitate supravieŃuirea şi reproducere. În ontogeneză, motivele sunt modelate prin învăŃare şi devin astfel concordante cu normele sociale.

Teoriile împlinirii consideră motivaŃia specific umană ca fiind distinctă de cea de natură biologică (comună omului şi animalelor). Rolul motivaŃiei este de a permite dezvoltarea morală şi spirituală, creaŃia şi fericirea.

Teoriile consistenŃei consideră motivaŃia ca pe un mecanism de realizare a consistenŃei dintre aspectele cognitive şi cele afective ale funcŃionării psihice, prin punerea în acord a experienŃelor actuale cu experienŃa.

135

1. IdentificaŃi cel puŃin două deosebiri între teoriile conflictului şi cele ale împlinirii. 2. IdentificaŃi

1. IdentificaŃi cel puŃin două deosebiri între teoriile conflictului şi cele ale împlinirii.

2. IdentificaŃi cel puŃin două deosebiri între teoriile împlinirii şi cele ale consistenŃei.

3. IdentificaŃi cel puŃin două deosebiri între teoriile conflictului şi cele ale consistenŃei.

10.2. MODELE TEORETICE ACTUALE ALE MOTIVAłIEI

Definirea motivaŃiei în contemporaneitate Unitatea de bază a motivaŃiei este trebuinŃa, definită ca stare de dezechilibru fiziologic sau psihologic; ea nu este neapărat conştientizată; are direcŃie (apropiere/evitare), intensitate, specificitate şi periodicitate. Motivul este "un cluster de cogniŃii cu rezonanŃă afectivă organizat în jurul unor trăiri preferate şi a unor scopuri" (McClelland, 1984). Presiunea externă constă din condiŃii care declanşează dorinŃa de a obŃine sau evita ceva şi propulsează astfel comportamentul (vezi Fig. 10.1). TrebuinŃele sunt considerate a fi general-umane, dar presiunea este specifică contextului de viaŃă al individului, ca atare motivele vor avea un conŃinut diferit de la un individ la altul.

TrebuinŃă

un conŃinut diferit de la un individ la altul. TrebuinŃă Motiv Comportament Presiune Fig. 10.1. RelaŃia

Motiv

Comportament

de la un individ la altul. TrebuinŃă Motiv Comportament Presiune Fig. 10.1. RelaŃia dintre componentele motivaŃie

Presiune

un individ la altul. TrebuinŃă Motiv Comportament Presiune Fig. 10.1. RelaŃia dintre componentele motivaŃie şi

Fig. 10.1. RelaŃia dintre componentele motivaŃie şi comportament (Sursa: Carver & Scheier, 2008, p. 75)

Deşi neurofiziologia motivaŃiei, bazată pe studiul impulsurilor, recompenselor şi emoŃiilor asociate lor a constituit un domeniu de cercetare intensă de-a lungul secolului al douăzecilea, cercetarea în domeniul motivaŃiei s-a orientat tot mai mult înspre motivele sociale, studiul relaŃiei trebuinŃelor cu cogniŃiile, expectanŃele, scopurile şi atribuirile dovedindu-se mai productivă pentru explicarea funcŃionării personalităŃii şi a diferenŃelor individuale.

MotivaŃia de realizare (MR) Termenul de motivaŃie de realizare a fost pus în circulaŃie de Murray (1938/1953), care a dezvoltat o teorie a motivaŃiei umane bazată pe 20 de trebuinŃe. Pornind de la teoria lui Murray, McClelland (1984) a dezvoltat un model cu trei trebuinŃe fundamentale, care sunt în esenŃa lor sociale—"trio-ul trebuinŃelor" (realizare, putere, afiliere), prin care explică motivaŃia umană. Ele depind într-o măsură considerabilă de învăŃare, educaŃia în familie şi valorile promovate de societate fiind în mare măsură responsabile pentru conŃinutul lor. Pentru fiecare dintre aceste forme ale motivaŃiei există diferenŃe individuale, ele putând fi considerate dispoziŃii motivaŃionale. La acelaşi individ există niveluri diferite ale celor trei trebuinŃe.

individ există niveluri diferite ale celor trei trebuinŃe. Exemplu: motivaŃie de realizare şi preferinŃă pentru

Exemplu: motivaŃie de realizare şi preferinŃă pentru nivelul de dificultate al sarcinilor În funcŃie de nivelul trebuinŃei de realizare, indivizii se comportă diferit în situaŃii în care performanŃa contează (Larsen & Buss, 2005, p. 347):

Indivizii cu motivaŃie de realizare (MR) ridicată preferă sarcinile de dificultate medie; ei persistă în sarcinile cu dificultate medie mai mult decât în cele cu dificultate ridicată sau scăzută, deoarece a avea succes este important pentru ei.

Indivizii cu MR scăzută preferă fie sarcini foarte dificile, fie sarcini foarte uşoare; în felul acesta, sarcinile dificile le rezolvă uşor (şi se bucură de succes), pe cele grele nu, dar în acest caz eşecul nu le afectează imaginea de sine, deoarece "e imposibil să faci acest

136

lucru, nimeni nu poate!". Sarcinile de dificultate medie dau informaŃii mai clare despre abilitatea de a face ceva decât cele foarte uşoare (oricine le poate face) sau cele foarte grele (nimeni nu le poate face). Pe lângă preferinŃa pentru sarcini de dificultate moderată, persoanele cu MR ridicată preferă sarcinile în care sunt răspunzătoare pentru rezultat şi în care pot avea feedback despre rezultat.

MotivaŃia de realizare se manifestă în situaŃii în care în care există competiŃie şi standarde de performanŃă impuse sau autoimpuse: a face lucrurile bine, a depăşi obstacole, a se bucura în caz de succes, a se supăra în caz de eşec. MotivaŃia de realizare ridicată este un predictor bun pentru dezvoltarea economică a unei societăŃi. Atunci când o cultură, prin valorile, ei promovează şi recompensează străduinŃa şi performanŃa, motivaŃia indivizilor va fi educată în această direcŃie şi comportamentul economic al indivizilor va fi orientat spre acumulare, investiŃii şi dezvoltare. Exemplul tipic dat de McClelland este acela al influenŃei valorilor eticii protestante (muncă asiduă, cumpătare, independenŃă timpurie, succes social şi economic) asupra dezvoltării capitalismului în vestul Europei şi în Statele Unite (McClelland, 1961). La nivel individual, nivelul MR este strâns legat de succesul în carieră, dar există diferenŃe de gen în privinŃa canalizări eforturilor de realizare. Persoanele cu un nivel ridicat al MR aleg cariere în domenii foarte competitive (afaceri, antreprenoriat) şi au, în general, venituri mai ridicate decât persoanele cu un nivel scăzut al motivaŃiei de realizare. MotivaŃia de realizare joacă un rol important în performanŃele individuale, dar atunci când este vorba de a-i conduce pe alŃii, ea poate fi contraproductivă: succesul unui şef nu depinde de propria lui abilitate în sarcină, ci de cea a subalternilor; pentru a-i face pe subalterni să obŃină performanŃa, şeful excesiv de motivat tinde să devină tiranic şi aceasta scade productivitatea muncii subalternilor.

MotivaŃia de putere (MP) Termenul lansat de Murray a fost dezvoltat cu precădere de Winter (1973), unul din studenŃii lui McClelland: motivaŃia de putere (MP) se manifestă prin tendinŃa de a controla mediul social în special—a avea putere asupra altor, a avea prestigiu, putere fizică. Un nivel ridicat al MP este asociat cu un nivel ridicat al testosteronului în general. La nivel fiziologic, succesul sau eşecul unei acŃiuni sau succesul într-o competiŃie se traduce prin "ciclul hormoni–acŃiune": după succes, nivelul testosteronului creşte, după eşec, nivelul testosteronului scade. La bărbaŃii cu MP ridicată, creşterea testosteronului după succes şi scăderea lui după eşec este mai amplă decât la cei cu MP scăzută; la femei, patternul de variaŃie al testosteronului este mai complex. Există diferenŃe individuale în privinŃa nivelului MP, diferenŃe ce se manifestă şi la nivel fiziologic. După eşec, indivizi cu MP ridicată au un nivel ridicat de cortisol (hormonul de stres) deoarece pentru ei eşecul este mai stresant, în timp ce indivizi cu MP scăzută au un nivel ridicat de cortisol după succes, pentru ei succesul fiind mai stresant (Carver & Scheier, 2008, p. 81).

fiind mai stresant (Carver & Scheier, 2008, p. 81). Exemplu: motivaŃie de putere şi comportament interpersonal

Exemplu: motivaŃie de putere şi comportament interpersonal Un nivel ridicat al motivaŃiei de putere este asociat unor manifestări specifice: acest tip de persoane caută roluri sociale care le conferă autoritate, răspund mai activ la probleme, sunt mai active sexual, sunt preocupate de impresia pe care o produc şi de imaginea lor publică, caută să-şi sporească reputaŃia, sunt adesea narcisice, sunt mulŃumite de semnele de supunere din partea celorlalŃi şi sunt iritate atunci când aceste semne lipsesc. Există diferenŃe de gen în manifestarea motivaŃiei de putere: bărbaŃii cu MP ridicată îşi aleg o parteneră dependentă (o femeie independentă ar fi o ameninŃare potenŃială pentru dorinŃa lor de control) şi îşi abuzează mai frecvent soŃiile. Femeile cu MP ridicată au o atitudine activă în relaŃionarea interpersonală, sunt asertive şi orientate spre control. Pentru ele, de multe ori, satisfacŃia legată de carieră este mai importantă decât cea legată de viaŃa personală (Winter & Barenbaum, 1985).

Procesul de socializare din copilărie, în special modul în care persoana a fost educată să-şi asume responsabilitatea pentru actele sale, joacă un rol important în modul în care se manifestă

137

motivaŃia de putere la vârsta adultă, acest lucru fiind mai important decât diferenŃele biologice de sex şi nivelul testosteronului:

MP ridicată + responsabilitate ridicată → MP se manifestă în forme acceptabile social (de exemplu leadership).

MP ridicată + responsabilitate scăzută → MP se manifestă agresiv, prin exploatare sexuală, consum de alcool, comportamente antisociale (Winter, 1988, ap. Larsen & Buss, 2005, p. 350).

MotivaŃia de afiliere (MA) Omul fiind o fiinŃă socială, apetenŃa lui pentru compania semenilor este una naturală, ca trebuinŃă de a fi în compania celorlalŃi şi de a avea legături pozitive cu ei. MotivaŃia de afiliere, concept provenit tot din teoria lui Murray, are mai multe dimensiuni: comparare socială, suport emoŃional, stimulare pozitivă şi atenŃia celorlalŃi (Hill, 1987). Datorită faptului că motivaŃia de afiliere are un substrat biologic, interacŃiunea socială este un scop în sine (recompensator), nu doar un mijloc de a atinge alte scopuri. Există diferenŃe individuale în privinŃa nivelului MA, unii indivizi având un nivel ridicat al MA—sunt foarte sociabili, iar alŃii un nivel scăzut—sunt rezervaŃi, retraşi. Indivizii cu MA ridicată Ńin cont de părerea celorlalŃi, deoarece acceptarea este importantă, sunt mai receptivi la presiunea grupului, fac mai uşor concesii în negocieri, participă activ la evenimentele sociale, petrec mai mult timp în activităŃi sociale. MotivaŃia de afiliere influenŃează satisfacŃia în relaŃiile interpersonale: în cuplu, partenerii sunt mai satisfăcuŃi dacă au niveluri similare ale MA.

Exemplu: motivaŃie de afiliere şi relaŃii în cuplu Dacă partenerii au niveluri diferite ale motivaŃiei de afiliere, ei ajung repede într-o situaŃie de Dacă partenerii au niveluri diferite ale motivaŃiei de afiliere, ei ajung repede într-o situaŃie de conflict: El este mai retras, are doar doi prieteni cu care se întâlneşte când şi când pentru a merge la pescuit, în rest, ar prefera să citească în linişte o carte în timpul liber. Ea este extrem de sociabilă şi ar dori să se întâlnească mereu cu prietenii, să cunoască oameni noi şi interesanŃi. La începutul relaŃiei, el face concesii şi acceptă să participe la cercul de prieteni pe care şi l-a făcut soŃia: merg în vizite, primesc musafiri cel puŃin o dată pe săptămână, participă la ieşiri şi petreceri comune. În scurt timp, această viaŃă socială intensă îl oboseşte pe soŃ şi el îi propune soŃiei ca, pentru o lună măcar, să stea liniştiŃi acasă, dar după o lună soŃia se plictiseşte de moarte şi încep să apară certuri. Ceea ce constituie un nivel acceptabil de satisfacere a trebuinŃei de afiliere pentru soŃie este stimulare socială excesivă pentru soŃ, iar ceea ce este mulŃumitor pentru soŃ în materie de contacte sociale este insuficientă stimulare pentru soŃie.

MotivaŃia de intimitate (MI) La trio-ul trebuinŃelor au fost adăugate, în timp, alte trebuinŃe considerate a fi general umane şi cu rol de trăsătură de personalitate. MotivaŃia de intimitate se manifestă prin nevoia de a se simŃi apropiat de altă persoană şi a avea relaŃii calde, apropiate, bazate pe comunicare (McAdams, 1989). Ea este parŃial suprapusă cu motivaŃia de afiliere, dar nu toate persoanele care au o motivaŃie de afiliere ridicată (au mulŃi prieteni, caută compania celorlalŃi, dar relaŃiile lor sunt mai degrabă superficiale) au şi motivaŃie de intimitate ridicată (au relaŃii profunde cu prietenii lor). Intimitatea este un scop în sine, nu un mijloc de a atinge alte scopuri. Există diferenŃe individuale în privinŃa nivelului motivaŃiei de intimitate: indivizii cu MI ridicată preferă relaŃii de tip om-la-om şi nu om- la-grup, din acest motiv ei au puŃini prieteni, dar au relaŃii strânse, durabile şi complexe cu aceştia. Ei sunt înclinaŃi să se autodezvăluie în relaŃii apropiate şi să-l asculte pe celălalt, să-i faciliteze autodezvăluirea; în situaŃii publice nu încearcă să domine scena socială.

Exemplu: motivaŃie de intimitate şi satisfacŃie maritală În relaŃiile intime, indivizii cu motivaŃie de intimitate ridicată au un nivel mai ridicat de În relaŃiile intime, indivizii cu motivaŃie de intimitate ridicată au un nivel mai ridicat de satisfacŃie maritală decât cei cu motivaŃie de intimitate scăzută. Prin însăşi natura relaŃiei, legătura strânsă cu partenerul le satisface trebuinŃa de apropiere, de a împărtăşi gânduri şi emoŃii cu un partener de încredere.

138

MotivaŃia de intimitate ridicată nu este asociată cu motivaŃie de putere ridicată, excesul în ambele dimensiuni face adaptarea interpersonală dificilă.

MotivaŃia de competenŃă (efectanŃă) TrebuinŃa de a interacŃiona competent cu mediul—comportamentele de explorare, curiozitate, jocul, nu pot fi explicate prin teoriile impulsului (Hull), prin recompensă/pedeapsă (Skinner), sau prin nevoia de reducere a stării de anxietate. EfectanŃa, termen lansat de White (1959) este definită ca motivaŃia care împinge organismul să caute să stăpânească mediul şi să o facă într-o manieră competentă (conceptul a fost elaborat iniŃial având în vedere doar situaŃiile de succes). PercepŃia competenŃei îl face pe individ să fie satisfăcut de sentimentul de eficacitate personală, care, la rândul său, incită organismul să menŃină sau să intensifice motivaŃia de a fi eficace (Pelletier & Valerand, 1993, p. 247).

Amplificare
Amplificare

Plăcere

MotivaŃia de

efectanŃă

Diminuare
Diminuare
Tentative de stăpânire
Tentative de
stăpânire
PercepŃia competenŃei şi a controlului intern Interiorizarea unui
PercepŃia
competenŃei şi a
controlului intern
Interiorizarea unui

sistem de

autorecompense

Anxietate

PercepŃia incompetenŃei şi a controlului extern DependenŃa de
PercepŃia
incompetenŃei şi a
controlului extern
DependenŃa de
SUCCES
SUCCES
EŞEC
EŞEC
şi a controlului extern DependenŃa de SUCCES EŞEC recompense AbsenŃa retroacŃiunii Lipsa de aprobare a
şi a controlului extern DependenŃa de SUCCES EŞEC recompense AbsenŃa retroacŃiunii Lipsa de aprobare a

recompense

controlului extern DependenŃa de SUCCES EŞEC recompense AbsenŃa retroacŃiunii Lipsa de aprobare a tentativelor de

AbsenŃa retroacŃiunii Lipsa de aprobare a tentativelor de stăpânire

Lipsa de aprobare a tentativelor de stăpânire RetroacŃiuni pozitive Aprobarea tentativelor de stăpânire

RetroacŃiuni pozitive Aprobarea tentativelor de stăpânire

Rezultate pozitive

Rezultate negative

Fig. 10.2. Modelul motivaŃiei de efectanŃă (Harter, 1978) Sursa: Pelletier & Vallerand, 1993, p. 249

MotivaŃia de efectanŃă apare când alte trebuinŃe primare sunt satisfăcute. Comportamentele declanşate pot apărea ca repetitive (aparent fără scop): în cazul copilului, repetarea unui cuvânt sau a unei acŃiuni este de fapt o modalitate de a exersa şi de amplifica competenŃa în relaŃiile cu mediul. Rezultatele pozitive ale acŃiunii produc efecte care au rol de recompensă, în timp ce rezultatele negative sau absenŃa recompensei au rol de pedeapsă. Recompensele referitoare la abilitate au valoare de întărire mai mare decât cele referitoare la efort—în viitor, te simŃi mai degrabă îmboldit să faci ceva la care te pricepi, decât ceva la care trebuie să depui efort (vezi Fig. 10.2).

ceva la care trebuie să depui efort (vezi Fig. 10.2). Exemplu: motivaŃie de competenŃă/efectanŃă Atunci

Exemplu: motivaŃie de competenŃă/efectanŃă Atunci când un individ încearcă să înveŃe ceva nou, de exemplu să danseze, rezultatul eforturilor lui în fiecare secvenŃă de învăŃare poate fi pozitiv (a reuşit să înveŃe un pas sau o anumită figură) sau negativ (după numeroase exerciŃii, mişcarea este tot stângace). Dacă eforturile lui de a deveni competent în ceea ce face sunt încurajate, el va ajunge să creadă că se pricepe (abilitate), că poate obŃine performanŃa dorită şi va dezvolta un sistem de autorecompensare (control intern) care va amplifica motivaŃia de competenŃă şi va susŃine eforturile viitoare pentru performanŃe din ce în ce mai ridicate. Dacă nu este încurajat să se

139

străduiască în continuare să depăşească emoŃiile negative asociate rezultatelor slabe, va depune efort doar dacă este recompensat. În viitor va considera că nu se pricepe, iar motivaŃia lui de competenŃă pentru acel domeniu va scădea.

Harter (1978) a completat modelul lui White cu situaŃii de eşec, arătând impactul acestora asupra motivaŃiei: consecinŃele comportamentelor noastre acŃionează prin bucle de feedback asupra motivaŃiei în sensul menŃinerii, atenuării sau intensificării motivaŃiei. MotivaŃia de competenŃă se dezvoltă în ontogeneză, cu condiŃia ca cei din jur (părinŃi, educatori) să faciliteze acest lucru prin încurajarea dezvoltării percepŃiei controlului intern şi prin suportul acordat în situaŃii de eşec. În mod natural, indivizii perseverează într-o acŃiune chiar şi după eşec: dacă se simt anxioşi, motivaŃia de efectanŃă se reduce ulterior, dar vor relua activitatea; dacă se simt incompetenŃi sau lipsiŃi de control, motivaŃia de efectanŃă se reduce şi indivizii au tendinŃa de a abandona activităŃile din acea categorie. Pierderea motivaŃiei are loc numai dacă individul se simte incompetent sau constrâns (ap. Pelletier & Vallerand, 1993, pp. 249-250).

(ap. Pelletier & Vallerand, 1993, pp. 249-250). Să ne reamintim • DispoziŃiile/trăsăturile
(ap. Pelletier & Vallerand, 1993, pp. 249-250). Să ne reamintim • DispoziŃiile/trăsăturile

Să ne reamintim

DispoziŃiile/trăsăturile motivaŃionale sunt variabile de personalitate stabile în timp, manifestându-se diferenŃiat de la un individ la altul la nivel comportamental.

MotivaŃia de realizare se manifestă prin nevoia de a face lucrurile bine, de a depăşi obstacolele de a obŃine performanŃe în diferite domenii de activitate.

MotivaŃia de putere se manifestă prin nevoia de a controla mediul social şi este asociată cu un nivel ridicat de testosteron.

MotivaŃia de afiliere se manifestă prin nevoia de a fi în compania celorlalŃi şi de a fi acceptat de ei.

MotivaŃia de intimitate se manifestă prin nevoia de a stabili relaŃii calde, apropiate.

MotivaŃia de competenŃă se manifestă prin tendinŃa de a interacŃiona competent cu mediul (fizic şi social).

4. DaŃi câte un exemplu de comportament prin intermediul cărora se manifestă motivaŃia de realizare, de putere, de afiliere de intimitate, de competenŃă.

10.3. SISTEMUL AUTOREGLATOR

La începuturi, teoriile motivaŃiei s-au centrat pe trebuinŃe fiziologice şi instincte, azi, centrarea este pe procesele cognitive implicate în motivaŃie şi pe asocierea lor cu procesele afective. Dezvoltarea psihologiei cognitive a dus şi la apariŃia unei abordări inverse—analiza motivaŃională a cogniŃiei şi la apropierea studiului motivaŃiei de cogniŃia socială. Două capacităŃi cognitive conferă unicitate motivaŃiei umane: evaluarea acŃiunilor în raport cu standarde de valoare şi de importanŃă, respectiv evaluarea capacităŃii proprii de a executa acŃiunea. Cele două capacităŃi constituie mecanisme prin care individul îşi autoreglează acŃiunea. Sistemul autoreglator uman cuprinde:

Standarde de performanŃă

Autoevaluare afectivă

PercepŃia eficacităŃii personale

Scopurile.

Standardele de performanŃă Oamenii îşi evaluează acŃiunile în raport cu standardele de valoare sau de importanŃă—dacă acŃiunea este potrivită (duce la rezultatul intenŃionat în contextul dat), recomandabilă (dintre alte acŃiuni, este cea mai bună alegere), meritorie (este dezirabilă social, respectiv aprobată de alterii

140

CREDINłE DESPRE EFICACITATE

semnificativi) şi dacă are rost să o faci (utilitate). Această perspectivă schimbă viziunea despre om ca fiinŃă leneşă şi hedonistă, înclinată spre satisfacerea trebuinŃelor strict biologice şi evitarea neplăcerii. Individul refuză gratificaŃia succesivă unei acŃiuni dacă acŃiunea nu este în acord cu standardele de performanŃă. InfluenŃa standardelor asupra motivaŃiei implică procese cognitive şi afective. Standardele de performanŃă, rezultat al învăŃării în ontogeneză, au 2 componente (Caprara & Cervone, 2000, p. 340):

Cognitivă—reprezentări mentale ale criteriilor care definesc rezultatele dezirabile sau indezirabile

Afectivă—individul se simte bine când a obŃinut rezultatul considerat valoros şi iniŃiază ulterior acŃiuni care să-i producă emoŃii şi sentimente plăcute (atingerea standardelor de performanŃă) şi să evite emoŃiile şi sentimentele neplăcute.

Autoevaluare afectivă MotivaŃia este orientată, în parte, spre obŃinerea de sentimente plăcute despre sine, provenind din autoevaluare afectivă. Multe din standardele de performanŃă implică norme morale, reprezentări despre cum este bine sau dezirabil să te porŃi cu ceilalŃi. Recunoaşterea valorii celuilalt ne constrânge acŃiunile şi le orientează într-o direcŃie etică. Conformarea la normele morale ne face să ne simŃim bine (autoevaluare pozitivă) deoarece efectele acŃiunilor morale sunt valoroase (dezirabile). Moralitatea are legătură cu buna funcŃionare a persoanei şi a societăŃii—raŃionamentul moral se bazează pe raŃionament în general (Caprara & Cervone, 2000, p. 341).

CredinŃe despre eficacitatea personală şi control Eficacitatea personală (self efficacy) este definită ca sentimentul de autovalorizare şi stimă de sine legate de adecvarea în confruntarea cu solicitările vieŃii (Bandura, 2003). Eficacitatea personală este privită ca o capacitate de a provoca şi de a controla evenimentele din viaŃa noastră. Ea cuprinde eficacitate personală generală—ansamblu al credinŃelor despre capacitate de a controla în general evenimentele şi de a face faŃă situaŃiilor, şi segmente particulare ale eficacităŃii personale, referitoare la diferite aspecte ale vieŃii.

Tabelul 10.1. Efectele tipurilor de credinŃe de eficacitate şi a tipurilor de aşteptări referitoare la rezultat asupra comportamentelor şi trăirilor afective

AŞTEPTĂRI REFERITOARE LA REZULTAT

+

+

1

Revendicări Reproşuri

Militantism Schimbarea mediului

2

Angajare productivă AspiraŃii SatisfacŃie personală

3

Resemnare

Apatie

RenunŃare

4

Autodevalorizare

Descurajare

Frustrare

(Sursa: Bandura, 2003, p. 38)

Indivizii au tendinŃa de a persevera în activităŃi pentru care au aptitudini şi, în bună măsura eficacitatea lor generală de sine se bazează pe rezultatele obŃinute în aceste activităŃi (vezi Tabelul 10.1). MenŃinerea unor standarde personale, ca urmare a reuşitelor, întăreşte sentimentul de eficacitate, în timp ce nereuşita, urmată de diminuarea standardelor, provoacă slăbirea sentimentului de eficacitate personală. Adeseori, adoptarea unor standarde nerealist de înalte de performanŃă are drept consecinŃe nereuşite repetate. Nereuşitele sunt urmate de autopedepsire: depresie, descurajare,

141

devalorizare de sine. Aceste sentimente negative autoadministrate vor determina ulterior comportamente nedorite: alcoolism, resemnare, refugiu în boală. Un nivel scăzut de eficacitate personală este trăit prin sentimente de neputinŃă, de incapacitatea de a influenŃa sau controla evenimentele, incapacitate de mobilizare energetică în faŃa obstacolelor, apatie şi resemnare. Nivelul ridicat al eficacităŃii personale se manifestă prin încredere şi mobilizare în faŃa obstacolelor. Eficacitatea personală se bazează pe credinŃe despre controlul asupra cauzelor unor evenimente trecute şi pe aşteptările faŃă de capacitatea de a controla sau nu evenimente viitoare. PercepŃiile despre eficacitate personală contribuie la decizii, acŃiuni şi experienŃe. Eficacitatea personală influenŃează şi alte componente ale motivaŃiei care contribuie la performanŃă: aşteptările referitoare la rezultat, stabilirea scopurilor, perseverarea în efort, atribuirile cauzale, nivelul de anxietate şi utilizarea abilităŃilor dobândite prin exerciŃiu (Caprara & Cervone, 2000, p. 342).

Scopurile Scopul este o reprezentare mentală a finalităŃii unei acŃiuni, cu rolul de a regla desfăşurarea acesteia. Scopurile acŃiunilor noastre au grade de abstractizare variabile, de la concret (doresc să obŃin un anume fruct pentru desert) până la cele mai abstracte (doresc să devin faimos). El funcŃionează ca organizator al acŃiunii numai dacă există un nivel minimal al dorinŃei de a-l atinge. Scopurile, standardele, autoevaluările afective şi credinŃele de eficacitate personală sunt inter-relaŃionate funcŃional—acŃionează împreună asupra comportamentului ca un sistem coerent (Caprara & Cervone, 2000, p. 342). CredinŃele de eficacitate personală influenŃează scopul şi autoevaluările afective. Scopul influenŃează standardul de performanŃă, care mai este influenŃat de credinŃele de eficacitate personală şi de autoevaluările afective. Prin mecanisme de feedback, autoevaluările afective sunt corectate ca urmare a efectelor pe care le-au produs comportamentele în funcŃie de scopuri şi standarde de performanŃă. CredinŃele de eficacitate personală sunt corectate prin acelaşi mecanism.

Activarea diferenŃială a sistemului de autoreglare Sistemul autoreglator funcŃionează prin mecanisme conştiente, dar nu este nevoie de un autoreglaj conştient în toate acŃiunile noastre. Majoritatea acŃiunilor necesită un autoreglaj redus, sau deloc (de exemplu cele din activităŃi rutiniere). Este nevoie de autoevaluare şi autoreglaj conştient atunci când:

nu obŃinem efectul scontat (eşec); primim un feedback explicit despre calitatea sau gradul de adecvare al acŃiunilor noastre (facem ceva greşit sau nepotrivit în situaŃia dată); există alŃi indici în situaŃie, fără legătură cu calitatea acŃiunii realizate, care ne atrag atenŃia (de exemplu vrem să spunem o glumă hazlie, dar observăm stânjeneala interlocutorului şi schimbăm finalul pentru a nu face o gafă). Activarea sistemului autoreglator este strâns legat atât de procesele interpersonale (ceilalŃi sunt cei mai importanŃi furnizori de feedback), cât şi de standardele morale şi de performanŃă la care ne raportăm acŃiunile. ImportanŃa sistemului autoreglator constă în reglarea comportamentului în raport cu scopuri majore, importante social şi pentru depăşirea momentelor critice ale acŃiunii. Sistemul de autoreglare intervine în decizia de a intensifica sau diminua eforturile, de a continua acŃiunea sau de a renunŃa la ea.

CoerenŃa temporală şi transsituaŃională a sistemului autoreglator Scopurile sunt structurate ierarhic, prin organizarea lor în jurul unor scopuri majore în viaŃă, care determină motivaŃia pe termen lung (scopuri legate de profesie, familie etc.). De-a lungul vieŃii, scopurile majore se schimbă—la tinereŃe contează mai mult familia, dragostea, profesia, la maturitatea târzie—voinŃa de semnificare. Factorii biologici (maturarea, starea de sănătate) şi sociali (status-urile şi rolurile sociale în care suntem implicaŃi) care influenŃează evoluŃia personalităŃii de-a lungul vieŃii reorganizează ierarhia scopurilor majore şi a celor subordonate. CredinŃele de eficacitate personală pot fi, la rândul lor organizate în jurul unui singur concept de sine salient (cine sunt eu şi la ce sunt bun), care influenŃează deciziile de stabilire a scopurilor cu diferite grade de generalitate. Autoevaluările afective, la rândul lor, sunt coerente deoarece ele sunt influenŃate de acest concept de sine. Pe măsură ce înaintează în vârstă şi

142

conştientizează caracterul limitat al resurselor personale, indivizii tind să echilibreze nevoia de control al mediului ambiant cu efortul de a maximiza utilizarea resurselor interne.

Activismul personal Capacitatea de a anticipa viitorul şi de a-şi autoregla acŃiunile face posibilă influenŃa individului asupra acŃiunilor şi a dezvoltării sale. Actele voluntare sunt posibile datorită sistemului e autoreglare şi a capacităŃii de a anticipa şi de a lua decizii. Capacitatea de autoreflecŃie permite realizarea unor reprezentări de spre lumea înconjurătoare şi despre sine (competenŃe metacognitive). CompetenŃele metacognitive sunt cele care influenŃează modul în care sunt luate deciziile—liberul arbitru.

Să ne reamintim

Sistemul autoreglator uman cuprinde: standarde de performanŃă, autoevaluare afectivă, percepŃia eficacităŃii personale şi scopurile.

Sistemul autoreglator funcŃionează prin mecanisme conştiente, dar nu toate acŃiunile noastre au nevoie de un reglaj conştient.

Rezultatul acŃiunilor influenŃează, prin bucle de feedback toate componentele sistemului autoreglator.

5.

AnalizaŃi o activitate dificilă pe care o aveŃi de realizat – de exemplu a învăŃa pentru examen la Psihologia personalităŃii, exemplificând standardele de performanŃă care vă ghidează comportamentul de învăŃare, autoevaluarea afectivă, credinŃele Dvs. despre eficacitatea personală în această sarcină şi scopurile pe care le urmăriŃi.

6.

IdentificaŃi modificările apărute la nivelul standardelor de performanŃă, a autoevaluării afective, a percepŃiei eficacităŃii personale generale şi a celei referitoare la aptitudinile academice pe care le posedaŃi şi al scopurilor, ca urmare a succesului sau a eşecului în a învăŃa pentru examen (de exemplu la a răspunde la subiectele din prima temă de control a acestui curs).

Rezumat

Teoriile clasice ale personalităŃii au dat explicaŃii diferite în privinŃa rolului motivaŃiei în funcŃionarea personalităŃii, dar punctul lor comun a fost viziunea globală, generală, asupra motivaŃiei. Psihanaliza clasică şi neopsihanalizele au explicat rolul motivaŃiei ca sistem de asigurare a homeostaziei care intră inevitabil în conflict cu limitările externe ale satisfacerii trebuinŃelor. Teoriile umaniste au văzut motivaŃia umană ca pe o tendinŃă înnăscută pentru împlinirea potenŃialului uman, pentru dezvoltare, creaŃie şi fericire, în timp ce teoriile consistenŃei au explicat funcŃionarea motivaŃiei ca mecanism de reducere a disonanŃei.

Modelele teoretice moderne au segmentat explicaŃia la nivelul unor dispoziŃii personale care sunt preponderent învăŃate şi care au funcŃia explicativă a trăsăturilor de personalitate, deoarece au stabilitate în timp şi variabilitate interindividuală. Aceste dispoziŃii motivaŃionale sunt: motivaŃia de realizare, de putere, de afiliere, de intimitate şi de competenŃă (efectanŃă).

Sistemul autoreglator integrează standardele de performanŃă, autoevaluarea afectivă, credinŃele despre eficacitatea personală şi control şi scopurile. Conceptul de sistem autoreglator explică modul în care acŃiunile noastre sunt adaptate flexibil, în funcŃie de rezultate şi de concordanŃa lor cu scopurile şi standardele de performanŃă şi rolul pe care îl joacă feeback-ul în ajustarea comportamentului.

Spre deosebire de teoriile clasice, modelele teoretice contemporane constituie explicaŃii cu un grad de generalitate mai redus, dar permit o mai mare acurateŃe în cercetarea relaŃiilor dintre componentele motivaŃiei şi predicŃia comportamentelor

10.5. Bibliografie recomandată

1. Lowe, T. (2009/2012). Fii motivat. Bucureşti: Curtea Veche.

143

Lecturi suplimentare

Maslow, A. H. (2000/2013). MotivaŃie şi afaceri. Bucureşti: Editura Trei.

Amabile, T. & Kramer, S. (2011/2013). Principiul progresului. Bucureşti: Publica.

10.6. Test de verificare a cunoştinŃelor

Publica. 10.6. Test de verificare a cunoştinŃelor 1. AnalizaŃi cele trei grupuri de teorii ale

1. AnalizaŃi cele trei grupuri de teorii ale personalităŃii şi identificaŃi pentru fiecare grup câte

un punct tare şi câte un punct slab din perspectiva explicaŃiilor pe care le dau motivaŃiei umane.

2. DefiniŃi şi exemplificaŃi cu câte două manifestări comportamentale motivaŃia de realizare, motivaŃia de putere, motivaŃia de afiliere, motivaŃia de intimitate, motivaŃia de competenŃă.

3. ExemplificaŃi cu comportamente relevante diferenŃele dintre două persoane în privinŃa dispoziŃiilor motivaŃionale de mai sus. De exemplu, cum se manifestă la nivel comportamental o persoană cu motivaŃie de putere ridicată, respectiv scăzută într-o situaŃie de conflict interpersonal.

4. AnalizaŃi o situaŃie de succes social pe care aŃi trăit-o (de exemplu cum aŃi reuşit să vă faceŃi acceptat de un grup sau de o persoană) şi în care puteŃi identifica funcŃionarea sistemului autoreglator. Cum s-a manifestat reevaluarea afectivă, cum v-aŃi redefinit scopurile şi standardele de performanŃă şi cum v-aŃi reajustat comportamentul.

5. FaceŃi aceeaşi analiză pentru o situaŃie de eşec social pe care aŃi trăit-o.

144