ROSU GABRIELA Anul I, Semestrul II

VIRUSOLOGIE
Bacilul crbunos
Bacilus anthracis, cunoscut sub denumire de bacilul antraxului sau bacilul crbunos este factorul patogen ce determin antraxul. Aparine genului Bacillus, fiind o bacterie gram pozitiv.

Istoric
Primul care semnaleaz bacilul ca principal factor al antraxului este bacteriologul Robert Koch, n anul 1877. Denumirea de anthracis provine din grecescul anthrakis (), crbune, care se refer la o leziune des ntlnit antraxul cutanat (pielea afectat este de culoare neagr, cu aspect de crbune).

Virulen
n condiii vitrege sau de secet bacilul produce endospori, care pot rmne ngropai n sol muli ani. Atunci cnd animalele (oi, vite sau alte rumegtoare) pasc pe solul respectiv, sporii ajung n interiorul organismului animal, unde se nmulesc, putnd provoca chiar moartea acestuia, iar nmulirea poate continua i pe animalul mort. Odat nutrienii epuizai, sporii ajung din nou la nivelul solului unde ciclul se reia. Bacilul antrax are 89 lanuri proteice cunoscute, unele (de tipul Ames[1] sau Vollum) fiind utilizate n bioterorism, iar altele (Sterne) pot fi utilizate pentru inoculare. Fiecare lan are grad diferit de virulen i de producere a toxinelor, acestea fiind imprimate de variabilitatea genelor care le codeaz. Virulena este dat de 2 plasmide[2]: plasmida pXO1 (182 kb) i plasmida pXO2 (95 kb), ambele fiind rspunztoare pentru virulen. Plasmida pXO1 conine genele lef, cya, and pag, ce codeaz toxinele factorului letal, factorului edematos i a factorului protector. Plasmida pXO2 conine genele capA, capB i capC, necesare pentru formarea capsulei.

Tratament
Tratamentul antimicrobian reprezinta medicatia de baza. Antibioticul de electie este penicilina G : 4 000 000-6000 000 U./24 de ore, timp de 7 zile. La cei sensibilizati la penicilina, se recurge la tetraciclina sau la eritromicina (2-3 g/24 de ore). n formele comune, medicatia antimicrobiana este suficienta. Serul anticarbunos se adauga la antiboticoterapie, n cazurile grave, n doze de 200ml/24 de ore, timp de 2-3 zile. nainte de aparitia antibioticelor s-a nregistrat cu doze mari de ser o mortalitate de numai 4,8%, pe 247 cazuri. n cazuri de meningita, serul s-a aplicat si intrarahidian.