Curajul sau indrazneala de a face ceva

Adrian Nita, Acutizarea disfunctionalitatilor din invatamant din ultimii ani (dupa ciclonul Andrei Marga, ce a eliminat filosofia din jumatate din licee, dupa furtuna numita Liviu Pop, ce a spulberat intregul consiliu al CNATDCU, dupa uraganul Ecaterina Andronescu ce a pus la pamant toata sandramaua etc.) a condus la o situatie interesanta care, vazuta dintr-o perspectiva filosofica, conduce la problema curajului. Astfel, pentru a putea schimba ceva, este nevoie de constientizarea problemelor invatamantului, de capacitatea de a opera modificari, de dorinta de a le pune in practica etc. Atitudinea unora de a tacea, de a ,,nu se baga" sau, in caz extrem, de a se izola in turnul de fildes constituie o atitudine posibila si extrem de mult practicata in Romania de azi. Pe de alta parte, exista o atitudine posibila, urmata de extrem de putin oameni, de a face actiuni extreme, de regula publice, cu mare impact si de o indrazneala uluitoare. A se face ceva pentru imbunatatirea lucrurilor care merg prost in invatamant, adica a actiona ar putea sa fie pusa intr-un tablou de felul urmator: pe de o parte, ii avem pe cei care sunt prudenti, pe de alta parte pe cei curajosi si pe de alta parte pe cei indrazneti. Aceasta impartire trihotomica nu epuizeaza, desigur, clasa membrilor sistemului educational (mai pot fi inclusi: fricosii, lasii, speriatii, panicatii, dezamagitii, deziluzionatii, mercantilii, impostorii, arghirofilii, naivii, pasionatii de putere etc). Abordarea pe care vreau sa o fac in acest scurt text vizeaza numai cele trei clase de prudenti, curajosi sau indrazneti. Mi s-a reprosat uneori, fie de colegi, fie de sefi, ca sunt prea indraznet, dat fiind faptul ca discut despre problemele noastre, ca scriu articole sau opinii in care am indrazneala sa arat lucrurile care merg rau. Din acest punct de vedere, mi s-a spus ca incercarea mea de a schimba mentalitatile, si in general incercarea de a schimba lucrurile care merg rau, nu se va finaliza decat cu cresterea numarului dusmanilor (inclusiv pe blogul ziarului Adevarul, voi fi criticat si mai tare de comentatori). Legat de acest repros vreau sa vin cu urmatoarea abordare oblica: parerea mea este ca atitudinea mea este curajoasa, dar nu este indrazneata; de fiecare data cand am vorbit, scris sau actionat cu privire la lucrurile care merg rau in invatamant am dat dovada de curaj. Aceasta distinctie dintre a fi curajos si a fi indraznet, pe care vreau sa o discut aici, este esentiala pentru discutia noastra. Cred ca este indraznet cel care actioneaza fara sa ia in calcul riscurile, adica cel care face lucruri pe care majoritatea oamenilor nu le fac. De regula, aceste actiuni ,,nebunesti" sunt venite din instinct, din firea omului, adica din natura sa indrazneata, deci mai putin meditativa, mai putin reflexiva. Indraznetul are un sistem propriu de relationare cu lumea care il impinge ca un resort spre actiune. Din aceasta perspectiva, mi separe ca indraznetul este cel care intr-o lupta, razboi etc. este cel care devine erou. Imi inchipui ca a sari din transee cu arma in mana, impotriva a mii de oameni care pot in orice secunda sa te ucida, este un act de o indrazneala uluitoare, venit dintr-un mecanism complet nereflexiv. Nu cred ca, inainte de sari din transee, eroul a meditat la consecintele faptelor sale.

In schimb, a fi curajos inseamna a actiona cu luarea in calcul a consecintelor, imediate sau mai indepartate, ale vorbelor sau faptelor. Chiar daca, sa zicem, dusmani iti faci fie ca esti curajos, fie ca esti indraznet, o persoana curajoasa face ceva pentru a imbunatati lucrurile tocmai pentru ca vrea sa schimbe lucrurile ce merg rau, tocmai pentru ca nu poate asista pasiv la nedreptati si umilinte, tocmai pentru ca se gandeste foarte mult la felul cum s-ar putea imbunatati sau indrepta lucrurile. Din aceasta perspectiva, incercarea de a face ceva in invatamant, ca de altfel in orice alta parte a societatii, poate sa conduca la o imbunatatire mai intai a mentalitatilor colegilor si sefilor, a studentilor sau elevilor, apoi a starilor de lucruri. Incet-incet, pas cu pas, dar absolut permanent, cu totii (adica numai impreuna, oricat de sablonard ar suna) putem contribui la imbunatatirea starilor de fapt. Atat cei curajosi, cat si cei indrazneti, dar si toti ceilalti care pot si doresc sa faca ceva, vor contribui la un sistem mai bun, mai corect, mai drept sau mai functional. Daca nu pentru noi, cei de azi, macar, pentru copiii sau nepotii nostri.