Dr roman curs 11 9.05.

5.2013 GAJUL sau PIGNUS se formeaza prin transmiterea unui lucru cu titlu de posesiune prin traditiune de catre debitor, creditorului sau transmite insotit de o conventie prin care creditorul promite sa retransmita lucru daca debitorul isi plateste datoria la scadenta. De unde rezulta ca gajul este o conventie grefata pe traditiune. Fata de fiducia, gajul prezinta avantajul ca lucrul dat in garantie este transmis cu titlu de posesiune, astfel incat debitorul ramane proprietar al lucrului. Si daca la scadenta isi plateste datoria in calitatea sa de proprietar poate exercita si dreptul de urmarire si dreptul de preferinta. Ceea ce inseamna ca poate urmari lucrul dat in garantie in mainile tertilor dobanditori si ca nu vine in concurs cu creditorii chirografari ai fostului sau creditor. Totusi si gajul prezinta unele inconveniente. Pentru debitor prezinta inconvenientul ca nu poate garanta si alte datorii cu acelasi lucru, de vreme ce lucrul este transmis in mainile creditorului. Iar pentru creditor prezinta dezavantajul ca nu poate instraina lucrul precum si dezavantajul ca nu il poate folosi. Fata de aceste inconveniente romanii au creat o noua garantie mult mai evoluata pe care o considerau ideala si care se numeste IPOTECA. Jurisconsultii spuneau ca ipoteca satisface pe de-a intregul si interesele creditorului si interesele debitorului deoarece lucrul ipotecat ramane in stapanirea debitorului pana la scadenta si numai daca, la scadenta, debitorul nu plateste datoria, creditorul are dreptul de a intra in posesia lucrului ipotecat si de a-l vinde pentru a-si satisface dreptul de creanta. Multa vreme s-a afirmat, in mod gresit, ca ipoteca romana nu ar fi originala si ca ar fi fost imprumutata, preluata intr-o forma gata elaborata de la greci. In acest sens, s-a afirmat printr-un argument de ordin lingvistic ca termenul ipoteca este preluat de la greci, ipoteca venind de la ipotichi. Insa acest argument de ordin lingvistic nu rezista criticii, deoarece romanii au desemnat la origine ipoteca prin cuvantul BIGNUS (prin care desemna si gajul) iar cuvantul ipoteca apare in vocabularul juridic roman abia dupa aparitia ipotecii romane (dupa sec. I). In al doilea rand s-a afirmat ca ipoteca greaca este mult mai veche decat ipoteca romana. Dar nici acest argument nu rezista criticii deoarece, pe baza textelor jursiconsultilor clasici putem constata ca ipoteca romana nu a fost preluata intr-o forma gata elaborata ci s-a format in cadrul unui proces care a evoluat in 4 faze distincte pe care le-am putut reconstitui si anume: 1.Dreptul de retentie s-a nascut in relatiile dintre marile proprietari funciari (latifundiari) si arandasi. Caci, incepand din vremea lui Octavian Augustus, arendasii se instalau pe domeniile funciare cu inventarul lor agricol si, in schimbul terenului, pamantului pe care il primeau in vederea folosintei, se obligau sa plateasca o suma de bani sau o parte din recolta. Aceste datorii ale arendasului trebuiau garantate cumva, romanii erau foarte prudenti. Dar fiducia si gajul nu se puteau utiliza in relatiile dintre latifundiari si arendasi deoarece si fiducia si gajul presupun transmiterea lucrului grevat in mainile creditorului, iar arendasul nu avea altceva decat inventarul agricol. Iar daca ar fi dat in garantie inventarul agricol nu ar fi mai putut sa lucreze pamantul. De aceea s-a admis, in mod exceptional, ca inventarul agricol sa ramana in stapanirea arendasului pana la scadenta. Si numai daca la scadenta arendasul nu isi platea datoria/amenda, mosierul avea dreptul sa ii retina inventarul agricol exercitand dreptul de retentie. Insa dreptul de retentie putea fi exercitat numai cata vreme inventarul agricol se afla pe mosie, iar daca arendasul transporta/muta inventarul agricol in afara mosiei dreptul de retentie nu se mai putea exercita. Astfel incat, s-a trecut la faza a doua. (interdictul salvian) 2.Interdictul salvian in acesta faza, mosierul putea retine inventarul agricol al arendasului chiar daca era transportat in afara mosiei dar nu putea urmari acel inventar in mainile tertilor achizitori, cu alte cuvinte, putea urmari inventarul agricol oriunde dar nu si in mainile oricui. Si astfel, s-a trecut la faza a 3-a (actiunea serviana). 3.Actiunea serviana in cadrul acestei faze mosierul putea urmari inventarul agricol al arendasului oriunde si in mainile oricui cu prioritate fata de creditorii chirografari. Prin urmare, in aceasta faza, dreptul de ipoteca si-a dobandit identitatea si este un drept real, de vreme ce latifundiarul poate exercita si dreptul de urmarire si dreptul de preferinta. Dar, in faza a 3-a acest drept real se putea naste numai in relatiile dintre latifundiari si arandasi, incat s-a trecut la faza a 4-a.

4.Actiunea quasiserviana in care dreptul de ipoteca se putea constitui in relatiile dintre orice creditor si orice debitor cu conditia sa se incheie o conventie intre parti. Din acel moment, ipoteca a devenit un drept real cu aplicatiune generala. De regula, la romani, ipoteca este conventionala, caci ea se naste din simple conventie a partilor. Insa, cu timpul, pe langa ipoteca nascuta din conventia partilor, romanii au creat si alte feluri de ipoteci: Ipoteca tacita se naste din textul legilor sau din obiceiurile juridice. Iar clasicii spuneau ca in cazul ipotecii tacite vointa debitorului de a ipoteca lucrul este prezumata. (in zilele noastre se numeste ipoteca legala) Ipoteca privilegiata are prioritate fata de celalalte ipoteci, indiferent de data constituirilor. O asemenea ipoteca exercita fiscul asupra bunurilor cetatenilor impozabili. Ipoteca testamentara se constituie printr-o clauza inclusa in testament prin care erau favorizati fie legatarii fie fideicomisarii. In sensul ca, anumite bunuri din succesiune erau ipotecate pentru a se asigura executarea legatelor si a fideicomiselor. Ipoteca autentica (sau publica) a aparut in legatura cu faptul ca la romani acelasi lucru putea fi ipotecat de mai multe ori. Si daca un lucru este ipotecat de mai multe ori, se pune intrebarea care dintre creditorii ipotecari are prioritate. Intrebare la care romanii au raspuns prin adagiul: PRIOR TEMPORE POTIOR IURE. Adica, mai intai in timp, mai tare in drept (sau primul in timp mai tare in drept). Astfel incat ipoteca cu data mai veche avea prioritate fata de ipoteca mai recenta. Iar titularul ipotecii mai vechi era denumit creditor ipotecar anterior in rang, pe cand titularul ipotecii mai recente era denumit creditor ipotecar posterior in rang. Insa, ipoteca se constituia prin simpla conventie a partilor si nu presupunea respectarea unor forme de publicitate. Astfel incat, unii debitori antedatau anumite ipoteci, adica datau, in mod fraudulos, o ipoteca mai recente inaintea unei ipoteci mai vechi. Pentru a combate aceasta posibilitate de frauda (antedatarea), imparatul Leo a creat ipoteca autentica (sau publica). Aceasta ipoteca era constituita cu respectarea unor forme de publicitate, constand in transcrierea conventiei de ipoteca intr-un registru public sau in constituirea ei, prin inscris privat, contrasemnat (subscris) de cel putin 3 martori. Iar ipoteca autentica, constituita cu respectarea acestor forme de publicitate avea prioritate fata de ipotecile conventionale indiferent de data constituirii lor. Din acel moment, antedatarea ipotecii nu a mai fost posibila deoarece ipoteca autentica trecea oricum inaintea celei conventionale. Iar ipoteca autentica nu putea fi antedatata. Ipoteca romana prezinta anumite caractere: este un drept real, de vreme ce creditorul ipotecar poate exercita si dreptul de urmarire si dreptul de preferinta. este conventionala pentru ca se obtine prin simpla conventie a partilor Poate fi generala la origine ipoteca a fost speciala in sensul ca ea purta asupra unor lucruri corporale individual determinate mobile sau imobile. De aceea Gaius spunea ca ipoteca presupunand luarea lucrului in posesiune de catre creditor ea nu poate fi exercitata decat asupra lucrurilor corporale, intrucat numai lucrurile corporale sunt susceptibile de posesiune. Cu timpul insa romanii au admis ca ipoteca poate avea ca obiect chiar si o masa de bunuri, o universalitate, un patrimoniu. De asemenea, putea fi ipotecata nuda proprietate, putea fi ipotecat dreptul de servitute si chiar drepturile de creanta. Intr-un cuvant, spune Gaius, tot ce se poate vinde se poate si ipoteca. Avantajul ipotecii generale ne apare atunci cand exista mai multi creditori ipotecari cu ranguri diferite. In asemenea cazuri creditorii ipotecari posteriori in rand isi pot valorifica si ei ipotecile pe seama bunurilor care mai raman dupa ce creditori ipotecari anterior in rang si-au valorificat drepturile lor de ipoteca. caracter indivizibil. In virtutea acestui caracter, ipoteca apasa in intregime asupra fiecarei parti din lucru si garanteaza in intregime fiecare parte din datorie. Primul aspect al caracterului indivizibil se invedereaza atunci cand lucrurul ipotecat se imparte intre mostenitori. Intr-un asemenea caz, desi fiecare mostenitor dobandeste numai o parte din lucrul ipotecat, oricare dintre mostenitori va putea fi urmari pentru intreaga datorie. Iar al doilea aspect se invedereaza atunci cand debitorul plateste o parte din datorie, daca insa la scadenta debitorul nu plateste intreaga datorie, creditorul va intra in posesia intregului lucru ipotecat.

 caracter clandestin, ocult, secret, intrucat se constituie, de regula, prin conventia partilor si nu presupune forme de publicitate, astfel incat tertele persoane nu au de unde sa stie daca un lucru este sau nu este ipotecat. Din acest caracter al ipotecii decurg doua posibilitati de frauda: a.Debitorul poate ipoteca de mai multe ori un lucru fara sa declare ipotecile anterioare. Din aceasta posibilitate de frauda decurg anumite consecinte. Astfel, daca sunt mai multi creditori ipotecari in virtutea principiului PRIOR TEMPORE creditorul ipotecar anterior in rang are prioritate si daca isi valorifica dreptul de ipoteca toate celalalte ipoteci care sunt posterioare in rang raman fara obiect si prin urmare se sting daca nu au obiect. Iar daca creditorul ipotecar posterior in rang se grabeste sa valorifice dreptul de ipoteca, in virtutea aceluiasi principiu el va fi invins? (adica deposedat pe cale juridica) de creditorul ipotecar anterior in rang. Pentru a se combate aceasta posibilitate de frauda s-a creat delictul de stelionat. Astfel incat, acela care ipoteca un lucru de mai multe ori fara sa declare ipotecile anterioare era pedepsit pe taram delictual pentru comiterea delictului destelionat. A fost creat IUS OFERENDE PECUNIE sau dreptul de a oferi o suma de bani. In virtutea acestui drept daca existau doi creditori ipotecari cu ranguri diferite, creditorul ipotecar posterior in rang avea dreptul de a-l dezinteresa pe creditorul ipotecar anterior in rang platindu-i creanta. Pe aceasta cale, creditorul ipotecar posterior in rang urca in rangul celui anterior, caci ipoteca creditorului ipotecar se stingea prin plata. Insa creditorul ipotecar posterior in rang se prevala de IUS OFERENDE PECUNIE numai daca lucrul ipotecat avea o valoare suficient de mare pentru a acoperi valoarea ambelor creante, intrucat el trebuia mai intai sa se despagubeasca pentru plata facuta cu ocazia dezinteresarii, iar apoi trebuia sa isi valorifice si propria creanta. Daca lucrul ipotecat avea o valoare suficient de mare, creditorul ipotecar posterior in rang se grabea sa valorifice IUS OFERENDE PECUNIE si sa il dezintereseze prin plata pe creditorul ipotecar anterior in rang. Se grabea de temea ca nu cumva creditorul ipotecar anterior in rang sa vanda lucrul la un pret oarecare, dar suficient de mare pentru a-i acoperi valoare creantei. Acel creditor anterior in rang nu avea interesul sa vanda lucrul la un pret cat mai mare. Pe cand creditorul ipotecar posterior in rang avea interesul sa vanda lucrul la un pret cat mai mare astfel incat sa se poata despagubi de plata facuta si sa isi valorifice si propria creanta. b. Antedatarea unei ipoteci prin datarea, in mod fraudulos, a ipotecii mai recente inaintea celei mai vechi. Posibilitate de frauda care a fost combatuta prin ipoteca autentica (publica) este un drept accesoriu, un drept care se stinge odata cu creanta pe care o garanteaza. Dar, caracterul accesoriu al ipotecii nu se verifica atunci cand dreptul de creanta se stinge prin efectul prescriptiei extinctive de 30 de ani, deoarece ipoteca se prescrie in 40 de ani. Iar daca dreptul de creanta s-a stins prin prescriptia de 30 de ani, inseamna ca ipoteca ii supravietuieste timp de 10 ani, ceea ce ar insemna sa admitem ca exista ipoteca fara obiect. De aceea, Paul afirma ca dupa trecerea termenului de 30 de ani, creanta nu se stinge in intregime si supravietuieste in cadrul unei obligatii naturale, astfel incat, dupa 30 de ani ipoteca are totusi un obiect, caci garanteaza o obligatie naturala. Dar acest text este in mod sigur interpolat, modificat nu putea fi scris de Paul (pe vremea lui Paul nu aparuse prescriptia de 30 de ani) Ipoteca produce efecte juridice: IUS POSIDENDI dreptul de a poseda IUS DISTRAENDI dreptul de a vinde

Daca la scadenta debitorul nu isi plateste datoria, creditorul are dreptul sa intre in posesia lucrului ipotecar, insa pana in secolul III, mai bine de 200 de ani, IUS POSIDENDI a fost unicul efect al ipotecii, ceea ce inseamna ca creditorul nu putea sa vanda lucrul ipotecat ci il pastra pana cand debitorul isi platea datoria. Insa, in practica, partile aveau posibilitatea sa incheie o conventie speciala, alaturata conventiei de ipoteca. Conventie din care se nastea dreptul creditorului de a vinde lucrul ipotecat, iar aceste conventii speciale erau atat de frecvente, astfel incat, la un moment dat ele au devenit presupuse (se considera ca s-au incheiat chiar daca nu se incheiasera). Din acel moment, dreptul de a vinde a devenit un efect al conventiei de ipoteca de vreme ce conventia speciala era presupusa. Totusi, dreptul de a vinde nu a fost la romani un efect esential al ipotecii deoarece partile aveau posibilitatea sa incheie o conventie speciala prin care, de data aceasta, creditorul renunta la dreptul de a vinde. ORI efectele esentiale ale unui act nu pot fi desfiintate prin conventia partilor ori asta inseamna ca dreptul de a vinde nu era un drept esential. Prin exercitarea dreptului de a vinde se incalca un principiu fundamental al

dreptului roman conform careia NEMO PLUS IURIS AD ALIUM TRANSFERE POTES adica nimeni nu poate transmite mai mult decat are el insusi. Ori in cazul nostru creditorul nostru dobandeste dreptul cu titlu de posesiune dar il poate transmite cu titlu de proprietate, ceea ce inseamna ca transmite mai mult decat are. Ipoteca se stinge prin valorificarea dreptului de creanta, caci este un drept accesoriu. De asemenea, se stinge prin pieirea in intregime a lucrului ipotecat, avand in vedere caracterul indivizibil al ipotecii. Se mai stinge si prin confuziune, prin vanzarea lucrului ipotecat de catre creditorul ipotecar anterior in rang si prin renuntare la dreptul de ipoteca. s-a terminat partea generala Urmeaza PARTEA SPECIALA.