SCRIU DESPRE CEEA CE STIU

(Aici autorul vb.despre personaje)

Ioan HOLBAN

n exact douzeci de ani, Sorin Titel a publicat unsprezece crti de proz, constituind un spatiu epic si un tip de personaj despre care se poate spune c apartin si nu apartin autorului lor; apartin pentru c existenta lor pare a fi conditionat (aceasta este conventia!) de dou coperti, de un subtitlu roman, nuvele sau schite si povestiri , de numele scriitorului si nu apartin pentru c att spatiul narativ, ct si personajul se identific pn la confundare cu un teritoriu geografic si cu o tipologie uman, ale cror mrci specifice scap, aproape totdeauna, determinrilor fictiunii pentru a se ncadra (si pentru a dezvlui aceast ncadrare) n realitate; satul din vest, la un anume moment al istoriei sale (anii '40), cu tranii si, cu limbajul pigmentat de regionalisme inconfundabile, cu psihologii, credinte si cutume asemenea, cu fapte care nu depsesc seria cotidianului si nu caut n nici un fel exceptia romanescului, a fictiunii acestuia. Mai mult dect att, formula epic impune si ea aceeasi constatare; toate crtile lui Sorin Titel snt povestiri, schite ori romane autobiograficeale unui narator care, fie c se numeste Andrei (n Tara ndeprtat si Pasrea si umbra), fie Ana sau Nusca (n Clipa cea repede), si confund figura cu aceea a autorului su: prezenta acestuia n textul narativ nu este doar o simpl insertie a crei explicatie ar putea fi cutat, eventual, n orgoliul omniscientei, ci, mereu repetat, mereu accentuat, capt functionalitatea unui mecanism care declanseaz si programeaz actiunea resorturilor crtilor. Aventura autorului-narator-martor-erou ncepe cu o proz din volumul de debut, Copacul (1963); n Trei sruturi pe o pagin, autorul relateaz momentul primei aparitii n pres, anuntnd stilul, miza si modul trans -punerii vietii n text, constituirea acelei formule epice ale crei caracteristici principale snt identificarea cu o zon geografic si cumularea atributelor personajelor ntro figur unic. ntr-o persoan care penduleaz ntre spatiul naratiunii, interior textului si cel real, exterior acestuia: cu aceast premis, universul epic se descoper printr-un anume sens al dezvoltrii raporturilor dintre amintire, realitate si vis, prin profilul unui flersonaj-persoan(narator, autor, martor si erou), ca si prin modalitatea constituirii dialogului cu lumea, cu cellalt, tem frecvent n proza generatiei din care face parte Sorin Titel. Cel dinti elementul din portretul-robot al personajului prozatorului se defineste n spatiul unui raport tensional pe care l pun n valoare Dan si Stefan din primul roman,Rentoarcerea posibil (1966); cei doi se nftiseaz n momentul nceperii existentei lor epice cu resurse de afectiune care se cereau cheltuite si, totodat, cu cega ce as numiseria tririlor comune al cror efect este plictisul pn la

epuizare. ntre aceleasi limite si contureaz profilul si multe dintre personajele volumului urmtor, Valsuri nobile si sentimentale (1967): casierul Ardeleanu si sotia sa, de pild, exerseaz a doua natur a omului, obisnuinta, ritmul unei vieti mereu egale cu ea nssi, marcnd n chip decisiv tot ceea ce li se ntmpl si tot ceea ce, mai ales, nu li se ntmpl protagonistilor lui Sorin Titel. Mai complexe si, n aceeasi msur, mai complicate, personajele din Dejunul pe iarb(1971) ilustreaz, n fond, acelasi portret ale crui linii fuseser trasate n volumele anterioare: crisparea, somnambulia, mlul din apa tulbure a singurttii, plictisul, absenta iat mrcile specifice personajului din Dejunul pe iarb. Dou ar fi ns trsturile noi care constituie amintitul contur mai complex si mai complicat; mai nti, cutarea oglinzii trecutului care anunt relatia amintire-realitate, unul dintre pivotii problematicii textelor romanesti de mai trziu: protagonista din acest al doilea roman este azvrlit n afara prezentului pentru c existenta sa si afl reperele n vis ori n amintire, fictiunedeci, iar personajul lui Sorin Titel nu este nvtat cu aceasta, nu stie s si-o apropie ori s-o ndeprteze, arat acea naivitate pe care doar copiii o au n fata chipului real-ireal al zmeului, cpcunului sau balaurului din poveste: visul nu poate fi suportat pentru c eroul este mult prea obisnuit cu realitatea, fat de presiunea realului si fat de agresiunea visului, fiinta cutnd indiferenta, durata de sigurant, pozitia care amn decizia, contactul, lupta sau supunerea: protagonista din Dejunul pe iarb nu asist (pentru c a vedea este primul gest spre a participa), nici nu se angajeaz n spectacolul public al realittii ori n cel intim al visului, ci se retrage ntr-un fel de amortire a simturilor, pn la anularea oricrui atribut si a oricrui detaliu al structurii sale: fapt semnificativ, personajul romanului se numeste doar ea. Indiferenta are ns si un termen opozant: fascinatia iesirii din cadru, a depsirii limitelor autoimpuse ori desemnate de ritmul cotidianului, al obisnuintei: el din roman caut aceast spargere a clopotului de sticl prin ncercarea de a se transpune ntr-o conventie pe care o substituie realittii: Vzuse un film n copilrie si l uimise atunci felul n care tablourile de pe pereti se mreau foarte mult, umpleau ntregul ecran, peisajul se nsufletea, personajele din film intrau cu dezinvoltur n noul peisaj, din functionari de banc acestia deveneau gondolieri sau marchizi, aceast brusc transformare l fascina, o iesire din cadru, o depsire fals: indiferenta ei si fascinatia lui snt termenii unui raport din ipostazierile cruia prinde contur figura personajului din toat proza lui Sorin Titel si se constituie relatia de complementaritate ori de adversitate cu lumea, cu cel de alturi. Aceeasi desfacere de zona realului, dar si de aceea a visului, aceeasi nstrinare a fiintei de propria sa esent alctuiesc liniile principale ale chipului personajului dinNoaptea inocentilor (1970); trezirea n mereu alte camere, situatia de oaspete nepoftit, sentimentul de nstrinare si de pierdere a contactului cu spatiul de sigurant fac din eroul nuvelei Strigtul (I) protagonistul unor

ntmplri exterioare existentei sale: nu exist punti de legtur, nici mcar puncte apropiate care s solicite efortul comunicrii si s ofere solutia regsirii identittii de sine, destinul brbatului (alt personaj fr nume) evolund pe o orbit care nu intersecteaz nici realul, nici visul. Tot asa, grbindu-se spre nicieri, personajele din Lunga cltorie a prizonierului (1971) si msoar durata si faptele existentei cu unitti care scap controlului sever al normei realului, dar si celui al exceptiei visului: un petec de cer albastru si un nume fr identitate, care fac nc mai obsedant prezenta fantasmei (Maria), este tot ceea ce vede, simte si tot ceea ce sperprizonierul, fiinta definitiv blocat n timpul su interior, sub cupola indiferentei si a fascinatiei falsei depsiri a limitelor. O dat cu Tara ndeprtat (1974), roman ce inaugureaz un ciclu epic din care mai fee parte Pasrea si umbra (1977) si Clipa cea repede (1979), personajul lui Sorin Titel se emancipeaz si primul semn al acestei restructurri este ceea ce as numi instrumentalizarea povestirii;protagonistii acestor trei texte folosesc povestea cu virtuozitate, ca pe oricare obiect din preajm: nainte de orice, personajul nvat s spun povesti, precum fiica doctorului Tisu, care stie pe de rost o multime de poezii, dar care exceleaz, de la o vrst fraged, n arta povestirii: i plcea, cteodat, seara, s-mi spun povesti, eram uimit de unde le stia, eu nu i le povestisem niciodat, aduga totdeauna, ns, noi amnunte de la ea, de obicei ntmplri ct se poate de vesele. Chiar dac povestea era trist, ei i plcea s adauge scene pline de umor, care s m nveseleasc. Nu se lsa pn cnd nu m vedea rznd si atunci i trecea cheful de povestit: devenit instrument, povestea reprezint materializarea acelui efort al depsirii cadrului, mplinirea fascinatiei personajului lui Sorin Titel. Personajul se transform n narator, gsind n aceast schimbare si ratiunea de a fi, si modul comunicrii cu lumea; scriu (povestesc) despre ceea ce stiu iat deviza autorului (naratorului) din Tara ndeprtat: Voi fi un povestitor foarte exact, promite protagonistul romanului, care exerseaz diferite formule epice (reconstituirea, imaginarea, brfe chiar), asa cum personajele din crtile precedente experimentau plictisul, indiferenta sau fascinatia iesirii n lume. Naratorul (Andrei) ntretine relatii ct se poate de clare cu trecutul si, n consecint, si va adecva ntotdeauna modul povestirii la substanta celor relatate; primul etaj cronologic al trecutului (cel de dinaintea vederii, a experientei) este nchipuit, iar urmtorul (cel vzut, experimentat) este reconstituit: ntre cele dou conventii ale textului se precizeaz att spatiul epic, ct si calittile umane ale protagonistilor: iluzia lui snt acolo,pe care o afirm fiecare narator (povestea si privea n gol, de parc povestirea ar fi continuat s se desfsoare undeva ntr-un spatiu n care doar privirea ei era n stare s ptrund), corespunde, n instanta lecturii, celeilalte iluzii, a lui am fost acolo,pe care orice cititor o caut de la cuvntul primei pagini a crtii subintitulate roman: n aceast dubl ipostaz a iluziei textului st, de altfel, rolul terapeutic

pe care l are povestea att pentru cel ce o reproduce (ori creeaz), ct si pentru cel care o citeste (ori ascult): Important este c-am vorbit, si acum parc mi este mai usor, si spune doctorul Tisu din Pasrea si umbra, la fel cum cititorul si va spune important este c-am citit, si acum parc mi este mai usor: vorbasi citirea acestea snt reperele interioare ale universului epic pe care l desemneaz ciclul lui Sorin Titel. Acest joc al naratorului cu interlocutorul, al subiectului cu obiectul povestirii, constituie mecanismul narativ din Clipa cea repede; Ana povesteste, creeaz o lume (prin nchipuire si reconstituire), pentru ca, apoi, Nusca s preia functia povestitorului, Ana primul narator al crtii obiectivndu-se, narati-vizndu-se, devenind o figur povestit, creat: attea personaje, cti naratori si attia naratori cte personaje n romanul lui Sorin Titel, textul afirmndu-si prin acesta spatiul continuu, indivizibil, pentru c povestea spuneam trans-pune fantasma n realitate si umple golurile existentiale unde locuiau pronumeledin primele crti: nchipuit sau reconstituit, realitatea furnizeaz substanta unei povestiri a crei esent este dubla conditionare a inventiei si amintirii: stpnind lumea povestit cu puteri discretionare, naratorul (n persoana cruia s-a refugiat autorul nsusi) simte din plin bucuria omniscientei, a explicatiei, explicitrii si cum ar spune Bachelard a contemplrii monarhice a spatiului si timpului povestit. Semnul ultim al acestei bucurii pe care si-o rezerv naratorul este punerea fat n fat a ntmplrii din viat cu litera manualului de moral; Epictet si faptul povestit snt, n Clipa cea repede, vocea si ecoul, comentariul si naratiunea, norma si verificarea manualului existenta. Cele dou etape distincte ale scrisului lui Sorin Titel, pe care le-a conturat profilul personajului pronumen primele crti si numen ciclul amintit , snt puse n valoare si de raportul protagonistului cu sine si cu lumea din jur. Pronumele se desparte de toate reperele interioare sau exterioare care i-ar putea conferi (dorita?) identitate; ceea ce caracterizeaz personajul din Dejunul pe iarb este blocajul comunicrii, al dialogului cu sine si cu ceilalti: fiinta se gseste suspendat ntr-o tar a nimnui, unde totul este fr memorie,unde contactele snt scurte, n fulgerarea de blitz a unei atingeri involuntare si unde personajul se nstrineaz definitiv n acea indiferent si n uimireanentelegerii ncercrii celor din jur de a se conecta unei existente diurne. Atom evolund pe o orbit ce scap controlului nucleului moleculei de care s-a desprins, personajul trieste acut sentimentul nstrinrii, al lipsei de semnificare a spatiului referential: strada, camera, obiectele, fiinta de alturi au ncetat s nsemne ceva pentru c fluxul comunicrii s-a ntrerupt. Existenta personajelor din nuvelele volumului Noaptea inocentilor este un ocol ciudat, ntr-un cerc al ochilor cu priviri oarbe, inexpresive, sectionnd dureros efortul dialogului, o alergare a cercului si un spectacol gratuit pe care l ofer celorlalti: nentelegerea, lipsa semnificrii gestului

sau cuvntului iat sacrificiul personajului-pronume n aceste prime crti: Ei care nu au de unde s m cunoasc, asa cum stau cu coatele proptite de pervazul ferestrei, cu ochii lor somnorosi, aruncndu-mi din cnd n cnd cte o privire fix si nghetat printre pleoapele mult coborte, urmrindu-m pe mine, cel att de lipsit de aprare. Simt cum mi alunec de-a lungul trupului privirile lor care m oblig s stau tot timpul treaz si la pnd. Si eu cresc n umbra lor otrvit. Acestei relatii de adversitate, care explic amintitul blocaj al comunicrii, i corespunde n romanulLunga cltorie a prizonierului un mod incomplet si, ntr-un anume sens, fictional al comunicrii; jucnd telefonul-far-fir, prizonierul spune v iubesc, iar pzitorii si aud v ursc, incompatibilitatea celor dou naturi (victima si clul) fcnd imposibil si ura, dar si iubirea pentru c, iat, ceea ce n-a putut fi spus (auzit) exact la nceputul cltoriei celor trei nu poate functiona ca reper al dialogului, prizonierul si supraveghetorii si uitnd, pierznduse, contopindu-se ntr-o fiint unic, monstruoas, ntruct nimic din ceea ce este omenesc (iubire sau ur) nu le apartine. Fat cu aceast realitate a raportului eu/ cellalt din primele crti, n ciclul nceput cu Tara ndeprtat dialogul se mplineste pe calea povestirii, a intersectrii amintirilor: fiintei personajului de aici i se restituie adevrul despre sine n fluxul memoriei naratorului care, povestindu-l, i creeaz identitate: Ciudat se gndi Andrei s rmi n amintirea altuia asa cum nu esti n stare s te regsesti n propria-ti amintire. E ca si cum cineva ti restituie un obiect pe care l-ai pierdut. Abia cnd l primesti napoi, ti amintesti de el: ceea ce prea imposibil pentru pronumele din primele crti, devine certitudine pentru numele din ultimele trei romane. Aici, iubirea si ura snt supapele prin care se sparge blocajul comunicrii: suferinta si dragostea lui Andrei din Pasrea si umbra, cele dou moduri ale urii (ilustrate de Bantu si Grete Binder) din Tara ndeprtat, supozitiile si certitudinile naratorilor din Clipa cea repede snt tot attea modalitti ale dialogului pe care l presupune n chip necesar povestirea, instrumentalizarea sa. Specificul deosebit al celor dou etape amintite se relev si n modul de tratare a relatiei amintire-vis-realitate;n Rentoarcerea posibil, personajul ncearc substituirea primilor doi termeni, a realittii cu amintirea, cutnd bucuria lucidittii. Jocul rmne ns fr finalizare pentru c, iat, pictorului Stefan totul i este indiferent: Rememornd, Stefan este destul de lucid s observe lipsa lui de apartenent la lucruri, rolul lui de observator usor indiferent al vietii, o anumit detasare care strbtuse toat acea perioad din viata lui. Nici o pasiune; prin urmare, inutilitatea confesiilor; nici o ran, deci lips de necesitate a unui pansament. Tot asa, povestea jumtate adevrat, jumtate inventat a protagonistilor dinDejunul pe iarb se consum ntr-un spatiu derizoriu, lipsit de expresie, animat doar de efortul, mereu reluat dar niciodat mplinit, al aduceriiaminte. Cei trei din Lunga cltorie a prizonierului si uit amintirile si, prin

aceasta, si pierd realitatea existentei si a propriei identitti. Relatiei dintre amintire si realitate i corespunde n ciclul epic raportul mai complex n care intervine necunoscuta, visul; dac povestirea si repovestirea pot fi interpretate ca ipostaze ale amintirii si realittii, absenta martorului (figur necesar n registrul narativ al acestor romane) face explicit conventia fictiunii: lumea romanesc se constituie sub seninul lui ar putea fi, fcnd din realitate si amintire niste variante ale fictiunii: visul este, acum, puntea dintre amintirile trecutului si realittile timpului prezent al personajului. n Clipa cea repede, ceea ce este adevrat si ceea ce arat ca si cum ar fi adevrat se confund inextricabil: Ba erau adevrate! spuse domnisoara Ana. Asa arm de parc ar fi fost adevrate. Nu-i totuna oare?, se ntreab, semnificativ, primul narator al romanului: certitudinea visului si nlucirea realittii iat termenii unui raport care anuleaz norma primelor crti pentru a instala exceptia romanescului: pronumele nu poate dect s reconstituie realitatea sau s-si aminteasc un trecut fr identitate, n vreme ce numele si aminteste, reconstituie dar, n primul rnd, viseaz.Iar atributele spatiului de referint al acestor dou formule existentiale difer, marcnd si pe aceast cale distanta dintre nume si pronume; formele de expresie ale spatiului n primele crti snt coridorul,imagine a labirintului, si casele nelocuite, cu peretii scorojiti, ipostazieri ale pustiului, ale golului existential: nchiderea, umezeala, prbusirea iat atributele zonei de reflectare a fiintei pronumelui din Noaptea inocentilor sau Lunga cltorie a prizonierului. Acesti avertizori si schimb n chip evident calitatea si, implicit, functionalitatea n ultimele romane; zborul fluturilor mari si rosii n lumina tulbure a zorilor, cntecul psrii, fosnetul frunzelor alctuiesc un alt decor pentru un alt personaj. Vorbind despre acest decor, as observa ns prezenta unui element care confer, totusi, unitate universului epic al lui Sorin Titel; firul narativ al aproape fiecrei nuvele, schite ori povestiri si al fiecrui roman se desfsoar iarna: personajul din Valsuri nobile si sentimentale este nnebunit dup zpad, volumul din 1973 se numeste Mi-am amintit de zpad, n Tara ndeprtat ninge cu niste fulgi rari, foarte rari sau mrunt, nisipos, cu zgomotul acela de grunte de nisip, intriga din Pasrea si umbra se declanseaz din cauza frigului iernii: prezenta zpezii poate explica, ntro anume ordine, febricitatea tririi personajelor pentru care nu exist praguri de netrecut ntre real si fantastic, dar, n aceeasi msur, albele ntinderi reprezint o alt ipostaz a acelei tinte de care este fascinat personajul lui Sorin Titel: mirosul de zpad topit elementul natural, nefabricat este termenul opozant al existentei pre-fabricate a protagonistilor. Cu aceste caracteristici interne, proza lui Sorin Titel abordeaz ntr-un fel mai special relatia individului cu epoca istoric n care evolueaz. Raportul personajului cu durata temporal se defineste n perspectiva amintitei indiferente, a iesirii din prezent: Ar fi trebuit probabil s m scandalizez, dar n acea perioad

nu m scandaliza nimic, cel mult mi venea s rd, constat personajul din Rentoarcerea posibil. Altdat, n Lunga cltorie a prizonierului, competitia social este sugerat prin intermediul unei insolite ntreceri la care particip impiegatii, pompierii si sotiile lor dintr-un oras ireal. S-a vzut din aceste referinte c n proza lui Sorin Titel, relatia individ-societate nu este rezolvat n sensul cu care ne-au obisnuit romancierii generatiei din care face parte scriitorul; mai mult nc, profilul protagonistului din nuvelele, povestirile si romanele sale nu se contureaz prin raportare la un model social, prozatorul descoperind reperele acestei ncadrri necesare n art.La Sorin Titel, referinta cultural capt functionalitatea pe care o mplinesc n alte romane structura socialului, politicului sau ideologicului; iar modul de relationare a structurii individului cu reperele culturale nu este cu nimic mai putin complex, mai putin sugestiv ori, poate, mai putin artistic dect n celelalte cazuri. Cele dou etape ale scrisului su pot fi identificate, n aceast ordine, cu trei experiente picturale marcante. Primele crti snt din perioada impresionist si suprarealist. Iat: al doilea roman, Dejunul pe iarb, mprumut titlul unei pnze celebre a lui Manet, reprezentantul poate cel mai de seam al impresionismului. n legtur cu aceast referint trebuie interpretate perspectiva narativ, a crei miz este asezarea obiectelor si fiintelor n spatiu, precum si decorul de ilustrat: Oboseala luminii difuze, a prului argintiu, a rochiei pianistei, a minilor care gsesc cu greu claviatura. Snii strnsi bine n rochia de brocard. Binenteles, muzica: postalionul alergnd printr-un peisaj decupat dintr-o carte postal, cornul de vntoare prin pduri de brad. Totul prefabricat, servit n tablete nvelite n staniol. Romanul Rentoarcerea posibil ncepe cu descrierea unui tablou de Matisse, pentru ca, apoi, unul dintre personajele crtii s aminteasc de modelul pictural rubensian; n Copacul snt titluri de proze care pot fi citite ca niste titluri de pnze (Dup ploaie, Copacul, Dealul Cerului, Zborul), ca si n volumul Valsuri nobile si sentimentale (Trei tineri pe malul lacului, Fata mirat a copilului); n aceste prime crti se ntrevede perspectiva impresionist, n vreme ce n Noaptea inocentilor, modelul pare a fi cel suprarealist. Perioada prim este, asadar, marcat de procedeele, de referintele explicite la formula impresionismului si suprarealismului; a doua etap, aceea a romanelor Tara ndeprtat, Pasrea si umbra si Clipa cea repede, si afl specificul n viziunea realist:iat secventa care deschide ciclul epic: Erau nghesuiti ntr-un vagon de marfa (se cltorea si cu astfel de vagoane n anii aceia de dup rzboi), tineri liceeni care se rentorceau la scoal, la sfrsitul vacantei de primvar. Peisajul, a crui marc este picturalitatea, devine termen dereflectare a fiintei si element de constructie a textului; referinta pictural functioneaz ca orice reper fundamental al perspectivei epice, ca indiciu:rememornd figura unei femei, Andrei o aseamn cu madonele de pe pnzele primitivilor, cutare scen este un tablou vivant, o reproducere

dup o pnz a lui Van Gogh declanseaz mecanismul memoriei doctorului Tisu, chipul unui personaj se iveste ntr-un balcon asemeni figurilor din vechile litografii etc. Faptul artistic, nalt sau derizoriu, delimiteaz trirea personajului, calitatea acesteia: sunetul viorii, pelicula cinematografic si literatura nssi n Rentoarcerea posibil, fotografia, ilustrata, felicitarea n Dejunul pe iarb, succesiunea imaginilor de pe hrtia fotografic n proza Frumoasele zile de var din volumul Mi-am amintit de zpad toate acestea creeaz timpul povestit, l structureaz si, n acelasi timp, ofer chipul derizoriu al unei existente mereu trucate; de altfel, referintele culturale se vor transmite si n romanul Femeie, iat fiul tu, cartea-efigie a prozatorului, alctuind ceea ce as numi un adevrat cod cultural. Dac ar fi s caracterizez formula narativ a prozei lui Sorin Titel, as spune c aceasta este una de tip experimental. ncepnd chiar cu volumul de debut, prozatorul exerseaz diferite procedee (alternarea unghiurilor de vedere n Dimineata, analiza psihologic n Cldura, interventia faptului insolit n Onomastica unui adolescent si Dealul Cerului), pentru ca n crtile urmtoare experimentul s se extind la nivelul ntregii naratiuni; Rentoarcerea posibil este un exercitiu al semnificrii gestului intim, afirmnd o traditie (flaubertian) pentru a se delimita de ea; n Noaptea inocentilor, textul si dezvluie conventiile si mecanismele, fcnd lectura incomod pentru c aceste interventii pun sub semnul relativittii nssi constituirea spatiului epic; n Lunga cltorie a prizonierului, se caut forma imposibil a crtii fr sfrsit; Tara ndeprtat este autobiografia literar a unui narator care ncearc s gseasc verbul cel mai bun si comparatia cea mai reusit, formula fiind aceea a intersectrii povestirilor dintr-un alt ,,Han al Ancutei; nPasrea si umbra, se afirm caracterul provizoriu al scrisului (n fundul curtii ar putea sta, de pild, un croitor de dame sau s ncercm s dm, la nceput, un chip croitorului si s ni-l imaginm artnd ca toti croitorii), determinnd astfel un anume provizorat al lecturii: experimental este si romanul Clipa cea repede, unde se ncearc o conjugare a basmului cu timpul naratiunii realiste: denuntnd iluzia romanesc (eu scriu si tu crezi), dezgolindu-si procedeele si afirmnd o ordine provizorie a secventelor imaginate si a celor trite, romanele lui Sorin Titel constituie texte de experiment, unde conteaz, n primul rnd, strategia naratorilor, a povestirii si care cer cititorului o maxim mobilitate a perspectivei lecturii sale. Manevrarea abil a planurilor epice, dese schimbri ale vocii si perspectivei narative, constructie riguroas, conceptie subtil a temporalittii textului, structuri dezvoltate pe baza actiunii unor mecanisme si resorturi cu o functionalitate precis, aproape computerizat acestea snt doar cteva elemente care fac din ultimul roman al scriitorului, Femeie, iat fiul tu (1983), un text de mare virtuozitate tehnic; Sorin Titel ncepea prin Femeie, iat fiul tu o alt etap a scrisului su,

calitativ superioar celorlalte, dovedind si cu acest roman acea stiint a constructiei textului care, prin propria sa rigurozitate, semnific, completnd astfel registrul problematic al naratiunii: altfel spus, n Femeie, iat fiul tu, Sorin Titel si pune schema epic pe planseta arhitectului, o lumineaz din unghiuri diferite, o studiaz, o arat tuturor, nu att pentru a-si oferi un exercitiu de ndemnare a constructiei, ct pentru a mplini sensurile crtii. Astfel, substanta romanului su, acut din fapte putine, cu cteva personaje a cror identitate rmne pn la sfrsit ascuns (mama, de pild), se ntregeste prin ceea ce as numi o constructie semnificant, n care toate elementele au o dubl valoare: ele cldesc, snt instrumentele celui care tese pnza romanesc si, n acelasi timp, ele simbolizeaz, proiectnd sensul manifestrii lor pe acel ecran pe care autorul, personajul si cititorul se ntlnesc sub semnul unei aceleiasi semnificatii a tririi. Cu aceste premise, se poate spune c romanul lui Sorin Titel se refuz povestirii, pentru a epuiza o problematic: nu att faptele conteaz n Femeie, iat fiul tu, ct tematica pe care o abordeaz autorul. Iar prima ax de evolutie a acesteia se constituie pe coordonatele raportului dintre viat si literatur, dintre evenimentele existentei si imaginile artei; autorul topeste n paginile romanului materia unui jurnal de cltorie parizian, refcnd prin unul dintre personajele sale, un traiect cultural care i apartine, iar imaginile filmului narativ snt asociate deseori cu cele ale picturii sau sculpturii: expresia lui Ghiuri, dintr-o scenet ncadrat n firul epic, va fi regsit peste ani, ntr-un tablou al lui Ghirlandajo, Ilonca interpreteaz tot atunci un rol cunoscut din pnzele marilor pictori, Ivo Filipovac se ndrgosteste de actrita Fela Weinringer prin eroinele pe care aceasta le ntruchipeaz pe scen, viata si arta confundndu-se aici n Urnitele unei triri care anuleaz distantele si specificul celor dou domenii, Fela Weinringer nssi si joac viata dintr-un deficit de fort a tririi ei, o privire a ndrgostitului Ivo Filipovac spre cupola circului seamn, altdat, cu aceea a lui Ioan Evanghelistul dintr-un tablou al lui El Greco aflat n muzeul Prado, mama vede moartea fiului su pe o carte postal cu o sculptur a lui Michelangelo, Marcu si Momo si triesc povestea de dragoste prin versurile lui Rilke, pentru ca un anume decor s aminteasc de Rimbaud etc. Circulatia deosebit de intens a acestor referinte pe parcursul ntregului text, marcnd interventiile vocii naratorului si proiectnd existenta personajelor ntr-un spatiu unde arta intersecteaz viata, contureaz amintitul cod cultural prin intermediul cruia gesturile ori faptele eroilor se rostesc n perspectiva unor alte gesturi ori fapte pe care cultura le-a fixat anterior; nimic nu este ntmpltor n existenta personajelor din romanul lui Sorin Titel, totul fiind autentificat si semnificat prin forta de sugestie a artei. Paralel cu aceast directie de dezvoltare a raportului amintit, prozatorul urmreste si relatia dintre modul de constituire a propriului text si modul de semnificare a vietii; conditia sa de autor omniprezent si atoatestiutor, afirmat

cu malitie, dar categoric si suficient de insistent pentru a ne face s-l credem pe Sorin Titel, creeaz ceea ce as numi un jurnal al romanului care cumuleaz opiniile liber exprimate ale personajelor sau naratorului despre ceea ce trebuie s fie literatura n raport cu viata: nvttoarea Prodan, de pild, crede c ntr-un roman trebuie s se ntmple si ceva care s fie altfel dect n viata de fiecare zi, autorul, n replic, si asum datoria de a privi oamenii foarte, foarte de aproape, pentru fosta balerin Wanda Pilitski lumea seamn mai degrab cu o carte de povesti, iar Momo prefer s citeasc, n loc s triasc, dar autorul, consecvent, nu vrea s mint si s inventeze pentru c, iat, viata m-a pus nu de putine ori n fata unor situatii pe care nici o fantezie din lume n-ar fi fost capabil s le inventeze!. Romanul lui Sorin Titel, adunnd ntr-o manier aproape colocvial aceste opinii despre ceea ce trebuie s fie un roman si, mai ales, despre cum trebuie s fie viata din el, creste din acel cunoscut procedeu al dezgolirii propriilor teme si procedee de constructie, conform cruia autorul si arat celui care citeste intentiile si zbuciumul din fata hrtiei, personajele si situatiile rebele n care snt puse acestea: iar declaratiile lui Sorin Titel converg spre tema singurttii care ocup n aceast carte un loc de prim plan si spre preocuparea pentru verosimilitate, ale crei limite si propune s le depseasc. Personajele din Femeie, iat fiul tu snt nvestite de autorul lor cu functia de a reprezenta semnificatiile unor moduri de a fi, asa nct nu existenta cu faptele si evenimentele ei constituie miza aici, ci calitatea manifestrii eroilor n si cu lumea. Trei snt aceste moduri de a fi, ilustrate prin tot attea personaje; mai nti, mama din romanul lui Sorin Titel exprim acel mod afectuos si tandru de a privi lumea din jur, centru polarizator al unei familii (structuri). Existenta acestui personaj acoper nu faptic, ci ca temporalitate, perioade agitate din istorie, dar tocmai acea calitate a prezentei sale afectuoas si tandr pune o surdin ntre cititor si evenimentele probabile, ghicite de acesta: fericire sau durere, minciun sau adevr, frumos si urt, totul se topeste ntr-o stare de beatitudine, efect al absentei din istorie si al hrnirii vietii din preaplinul prezentei n intimitatea familial: spatiul acesteia rmne pentru mama unica form de a fi n si cu lumea a crei osie este buntatea. Tema singurttii este abordat cu destinele celor doi Marcu din roman, a cror existent evolueaz sub semnul neputintei de a fi, de a tri cu adevrat; nfsurati n propria lor singurtate, Marcu al Sofiei si Marcu al mamei taie puntile de comunicare cu ceilalti, purtndu-si pentru totdeauna povara durerii surde si a vinei de a fi respins lumea att de armonios alctuit. n sfrsit, Ivo Filipovac, un personaj mai complicat, a crui aparitie aduce analiz a sufletului omenesc, fcut cu alte instrumente dect n celelalte dou cazuri, exprim felul de a fi al celui preocupat de propria sa fiint; Ivo Filipovac este replica n negativ a mamei ntruct, iat, privirea n afar a personajului care semnific buntatea corespunde privirii nluntru a tnrului ofiter de honvezi.

Complexul n jurul cruia se coaguleaz psihologia personajului lui Sorin Titel este acela al frustrrii de feminitate, efect al absentei mamei; lucrnd obscur, dup toate legile psihanalizei, acest complex determin n chip fatal existenta lui Ivo Filipovac, dorinta sa de feminitate prilejuind lui Sorin Titel cteva pagini admirabile ale unui roman de dragoste. Legtura dintre cele dou personaje opozante o face, surprinztor, Marcu: Ivo si fiul Sofiei seamn pn la confundare, iar ntlnirea celor doi, desi forteaz limitele verosimilittii, are o deplin valoare simbolic: Ivo frustrat si Marcu covrsit de dragostea matern snt cele dou fete ale unui acelasi destin: dublul nseamn aici completitudine pentru c, scriind n amnunt istoria lui Marcu si a iubirii mamei sale, prozatorul creeaz substant pentru dou existente: viata lui Marcu Crciunescu umple golul din aceea a dublului su. Folosind eficient schema unui model epic original, care adun ntre liniile sale o problematic dintre cele mai incitante, scris de un autor care stie s fie si ironic-malitios si grav-meditativ fat de cteva teme substantiale, Femeie, iat fiul tu constituie cel mai important text epic al unui prozator disprut n plin fort de creatie.