Rusu Miruna Victoria Colegiul National Garabet Ibraileanu Iasi Clasa VII A Motto Copilaria este o lume de miracole

si de uimire a creatiei scaldate in lumina, iesind din intuneric, nespus de noua, proaspata si uluitoare Eugen Ionesco

Basm din padurea Lacrimi

A fost odata ca niciodata, peste mari si tarmi, peste orase si tari si peste campii un satuc destul de mare, chiar foarte mare. La fiecare colt de ulita se vedeau cate doi, trei copii care radeau si jucau sotron. Dimineata erau doar zambete si rasete, dar noaptea cand doar ciorile si vantul se auzeau normal, in acest satuc bat la usa omului plansete si tipete. Fiecare are motivul sau : ba nu aveau destui bani, ba vroiau sa divorteze, ba le era frica de ce se va intampla, dar nici unul nu vedea ce au pretios langa ei si nu isi ziceau ca poate intr-o zi Dumnezeu o sa le ia ce au ei acum. Dar nu era vina lor, caci asupra acestui oras un blestem domnea. Toti copacii batrani ziceau ca doar o fata , cu inima de aur, va gasi lumina care va invinge acel intuneric. Seara de seara o copila de vreo optspezece ani era intisa in patul ei si se uita pe fereastra la luna, cu mana sub cap si cu obrajii rosii pe care mai cadea cate o lacrima racorindu-i si ii auzea pe parinti ei care se certau. Uneori era in picioare si se uita spre padurea de la picioarele lunii si se gandea la copilaria sa, la toate rasetele care se auzeau in casa si afara. Isi aducea aminte de acele nopti in care ii auzea pe parinti ei razand inloc de tipete si plansete. Intr-o zi cand era afara cu cele trei prietenele a le sale zari o masina care tocmai sosise in fata casei vecinilor sai, din ea iesira un cuplu si un baiat de varsta ei. Ziua trecu si ca deobicei era la ea in camera si ii auzea pe parinti ei certandu-se dar de data asta ea se uita in casa vecinilor si zari in sufragerie acel cuplu care se tineau in brate atunci pe fata fetei aluneca un zambet-si ea isi zise in

gandul ei Ce le-au trebuit sa vina aici ? satul asta intristeaza pe toata lumea . Baiatul o zari pe fata si o saluta, bineinteles ca si ea facu acelasi lucru. A doua zi sosi cu soare iar ea era in gradina sa si statea sa se brozenze pai ce sa-i facem noi
daca era cea mai frumoasa fata din sat, trebuia sa isi mentina reputatia -dar o minge de fotbal ii

ateriza in brate. Ea isi scoase ochelari de soare si il zari pe dragul sau vecin care ii zise : ----Buna, imi cer scuze ca te-am deranjat de la bronzare, eu sunt Brian. ----Buna, nu-i nimic. Eu sunt Rozi. Cati ani ai ? ----Pai optspeezece, tu ? ----Idem, dar cum de v-ati mutat aici ? ----Aveam nevoie sa plecam pur si simplu din fostul sat in care stateam, dar sunt fericit ca Dumnezeu m-a adus aici ca sa cunosc o fata ca tine...Par roz, am vazut des fete cu par mov, albastru, verde dar cu roz niciodata. Ei au continuat sa vorbeasca . dar ceva e ciudat la baiatul asta Brian dar cine suntem noi
sa judecam oamenii asa la prima vedere.

Vrema a trecut, acum afara a inceput sa se aseze zapada pe jos, au trecut doar trei luni de cand se cunosteau Rozi si Brian dar, cum se zice ,timpul nu sta in loc si cei doi tineri au decis ca se cunosc destul de bine incat sa iasa inpreuna mare greseala din partea lui Rozi, pentru ca ea nu
stia ce se afla in spatele lui.

Intr-o zi ea ii scrise o scrisoare fratelui sau care era in puscarie - pentru o crima care doar noi
doi stim ca nu o facuse.

Draga Ionvin ne lipsesti mult, noi numaram zilele pana cand vei fi eliberat, sotia si copilul te asteapta acasa si nu mai pot de nerabdare, bine recunosc si eu, ne lipsesti mult la toti ! Mama si tata

se cearta mereu iar eu ? . pai ce sa-ti zic ? Aici a sosit un baiat nou si am inceput sa ma vad cu dansul, el este inalt de un metru optzeci, par negru si ochi albasti, are muschi si e bun cu toata lumea. Deabia astept sa vii acasa si sa-l cunosti (cred ca o sa-ti placa de el). Tu ce mai faci ? Cu drag Rozi. Afara s-a topit zapada, pasarile au revenit si florile au inceput sa creasca, dar parca e toamna inloc de primavara. Dar nu conteaza asta , azi cei doi porumbei merg la marginea unui lac care se afla in mijlocul paduri Lacrimei. Acolo cei doi se asezara pe o banca atat de putrezita, murdara, rupta incat nici un animal nu s-ar aseza, in jur nu se zarea nimic din cauza cetii, dar draga noastra Rozi se simtea in siguranta in bratele lui Brian iar el ii soptea la ureche : ----Rozi, Rozi cu parul tau roz ma inebunesti. Parfumul tau de cirese, capsuni si cu un strop de scortisoara ma seduce, iar privirea ta, ochii tai puri ma calmeaza si ma fac sa ma re -indragostesc de tine. Daca ar fi sa te compar cu o floare te-as compara cu trandafirul. Esti la fel de frumoasa ca el, esti catifelata precum sunt petalele sale, esti un rasfat pentru toti ochii care te privesc precum e si dansul si este greu sa fi ranita pentru ca ai prieteni in jurul tau care te protejeaza asa cum trandafirul are tepi. Rozi sa uita la el si il saruta dar dragul meu Brian ai reusit sa o seduci dar eu stiu bine ce
o sa-i faci si chiar nu vreau sa ma gandesc nici macarun minut .

Seara inghiti satul iar lacrimile incepura sa curga ca asa se intampla cand e intuneric intunericul e cel mai infiorator lucru, nergru, rau, crime pot sa fie sinonime bune ale cuvantului noapte, intuneric. Rozi statea la geam sperand sa il vada pe Brian, casa sa parea patrunsa de intuneric. La un momendat ea se uita pe strada si vazu silueta unei fete care se tinea de mana cu un baiat cu parul negru si o suvita roza precum avea si Brian, nu era nimeni in sat sa mai aiba suvite roz inafara de el si ea.

Rozi era devastata nu mai putea, incepu si ea sa se lase cucerita din ce in ce mai tare de intuneric. Dar draga noastra Rozi era o fata care vroia sa clarifice lucrurile si decise sa mearga sa vada ce fac o idee oribila din pacate, daca ea ar fi stiut ce o sa i se intample probabil ar fi stat acasa
la caldura, dar nimeni nu vroia sa o vada plangand.

Ea ajunse in padurea Lacrimii, unde pe pamantul ud se zareau urme de tenisi si tocuri . Ea le urmari pana cand ajunse in fata unui gard, acolo urmele toate disparura ca prin magie. Rozi era intrigata de acel gard pentru ca nu stia de existanta sa . Sari gardul si ajunse intr-o gradina enorma . Ea avansa, dar nu stia unde merge, la un moment dat zari niste luminite intr-o pestera mica. Intra si zari o multitudine de flori iar in fiecare se aflau catetrei,sapte fiinte mici , inaripate, zanele florilor. Una din zane veni in mana lui Rozi si ii zise : ----Buna, eu sunt Oralin, bine ai venit in partea imaginara a padurii Lacrimii, tu esti Rozi, nu ? ----Da, eu sunt, dar de unde stii cine sunt ? Si poftim ? partea imaginara ? ----Fara intrebari, trebuie sa te pregatesti pentru ca tu esti cheia. ----Cheia ? Ce ? Rozi nu mai astepta nici un minut, pleca direct din acea grota-dar tot tu esti cheia acum nici
nu vream sa ne mai gandim in ce incurcatura te-a atras Brian, de asta ne era frica de la inceput.

Ea se indrepta spre Nord, partea asta de padure i se parea mai luminata desi era noapte si intuneric ea putea vedea copaci cu frunze, florile straluceau si aveau un miros mai special, animalele erau calme de parca ar fi fost in rai. La un moment dat, ea a inceput sa auda valuri, apa ciocninduse de stanci si in aer incepu sa miroase a aer de mare, aer pur. Mersese dupa zgomotul apei pana cand incepu sa zareasca nisip. Ea ajunse pe o plaja, totul era calm, doar valurile se auzeau si scoicile inghitite de nisip se zareau . Rozi mergea de-a lungul tarmului si isi zicea Deci nu se poate, eu visez acum, cum sa fie o plaja ? Si ce cauta Brian cu fata aia ? ea merse, si merse pana cand zari un cal care se indrepta spre ea. Era alb ca si coama sa, avea o scrisoare intr-un plic maroniu prinsa de o ata

rozalie care era trecuta pe langa gatul lui. Rozi incepu sa-l mangaie si scoase scrisoarea, pe ea era doar un simplu mesaj Tu esti aleasa. Rozi se urca pe cal si isi zise ca poate calul o sa o duca unde trebuie o ideie proasta Rozi, caci calul o ducea fix unde era cel mai periculos loc pentru ea. Calul fugea cu ea pe spate , Rozi auzea valurile amestecandu-se cu zgomotul vantului si al pasilor galopand, ea isi puse capul pe coama calului si se uita la marea care nu avea nici o pasare deasupra ei, nici o barca nu se zarea in larg precum nici o insula sau ceva pamant nu se zarea, deasupra marii se zareau cate o stanca care era inconjurata cu acea spuma alba ca perlele. Ea fusese atrasa de largul albastru amestecandu-se cu cerul si adormise. Ochii ei incepura sa se miste iar ea se trezi in padure, nu mai era calul pe langa ea dar ea zise soptind : ----Ce s-a intamplat ? Cine e el cu adevarat ? De ce mi s-a intamplat asta ? Ea se ridica si porni, in padure noaptea nu mai trecea, era intuneric peste tot. Ea ajunse in fata unui copac mare dar din pacate batran, avea cate doua,trei ramure putrezita dar acestea erau ascunse de ramurile inverzite si sanatoase. Din colt in colt se zareau cate doisprezece,treisprezece flori, dar cand cadeau pe pamant ele se faceau una cu pamantul, ele intrau pur si simplu in pamant si se creau ca niste perne dar aceastea nu se puteau misca, erau fixate in pamant. Rozi se intinse pe ele si incepu sa se gandeasca la ce i se va intampla. Se uita in cerul albastru care parea sa se faca observat dand la o parte acel negru intes - eu vad de departe copacul si pe Rozi, si vreau sa va zic
ca e doar o minunatie , acel copac sta acolo si o protejeaza pe Rozi, iar se vede cum copacul e cel care face acea magie, se zaresc cate trei mici scantei , roz, violet si albastre care sunt aruncate in aer si ajung in cer, acele scantei care ajuta lumina sa se faca remarcata.

Rozi statea acolo si se odihnea pana cand o pasare mica cu galben, verde, albastru si negru ateriza pe una dintre acele pernute. Aceasta veni pe urma si se aseza in palma lui Rozi, ea vazu ca

pasarea avea agatata la picior un foarte mic mesaj, ea il lua si pe el era scris tu esti aleasa pe urma aceasta isi lua zborul mica mea Rozi, mi-e atat de frica pentru tine. Rozi incepu sa se sperie din ce in ce mai tare, ii era frica si isi aduse aminte de acea superstitie cu blestemul acela si ca doar o fata cu o inima de aur poate sa-l invinga. Ea porni si zari o bolta de piatra in mijlocul padurii, nici o cladire alaturi, nimic, era singura acolo, pustiu in jur si doar plantele erau inghitite de acele chipuri sculptate in acel monument. Rozi se apropie de acea alcatuire stranie, si observa ca pasarile mici si mari stateau pe loc in aer, vantul care batea copaci nu se mai misca si nici un zgomot nu se mai auzea. Timpul era oprit, nimeni nu stia cum sa-l faca sa revina, acel timp pierdut pentru intodeauna. Ea ajunse sub bolta si observa ca pe o parte era pus un colier cu o cheie atarnata, mai sus de aceasta era o pancarda pe care scria Pentru cea cu parul roz. Ea lua colierul si isi zise ca probabil e pentru ea. Cand iesi din bolta ea incepu sa vada trecutul. Ea vedea casa ei din copilarie, prima sa cazatura, prima sa prostie facuta, prima sa iubire si toata viata ei defila chiar in fata ochilor ei. Rozi chiar in acest moment se plimba pe stazile din Malta din acea vacanta de cand era mica. Din perlele sale negre ale ochilor sai incepu sa cada cate o lacrima pe acele strazi. Rozi zari o pata de lumina puternica, dar cand se apropie de ea aceasta devenea din ce in ce mai mica dar Rozi vroia asa de tare sa vada ce este ca pana la urma a inceput sa fuga spre ea. Cand ajunse alaturi de acea pata, ea intise mana ca sa o apuce dar mana ii intra in lumina, care era ca o gaura neagra. Rozi incerca sa isi scoata mana dar fara rezultat chiar dimpotriva, ceva o trase complect in acea gaura. O camera alba se ridica in jurul ei. Totul era alb in jurul ei, nu reusea sa deschida ochiii, pana la urma lumina incepu sa diminueze incat a reusit sa deschida ochi. Cand incepu sa se uite in jur nu vazu nimic pana cand in fata ei aparura niste poze, in care ea zari amintiri din copilarie ei, dupa 5 minute pe jos erau doar poze, din cer incepu sa ninga, dar cand zapada se aseza pe jos ea devenea o poza. Peste tot erau doar poze, unele erau imaginate, altele erau poze luate din clipe adevarate, iar altele erau cele adevarate, dar deformate. Rozi facea tot ca sa gaseasca o cale de iesire dar fara speranta, cauta in jos, sus, stanga si dreapta dar nimic. Ea astepta isi zicea ca dupa ce o sa se ocupe

tot locul de poze poate la final o sa apara si o usa. Dupa cateva minute piesa era plina doar de poze, mai ningea mult dar nu mai era nici un loc unde sa mai fie puse poze. In clipa acea, incaperea s-a spart in mii de farame. Rozi era in locul de unde se afla cand fusese luata de acea lumina. In loc ca pe pamant sa se afle sticla de la acea incapere, pozele si bucatile de sticla se transformara intr-o mare de fluturi, fiecare avea culoarea sa si forma sa. Rozi mergea si mergea, ea ajunse in fata unui castel, se uita pe fereastra unei camere si il zari pe Brian cu fata aia, Rozi incepu sa devina alba la fata, iar din ochii ei cadeau mii si mii de picaturi pline doar de sentimente-daca am putea i-am da o lectie lui Brian dar ne este frica ca nu ar
intelege-o in veci. Rozi ridica capul si deschise usa castelului. Cum intra un hol gigantic ii aparu in

fata, mii de tablouri si statui unele mai infioritoare decat altele. Unele, cand le vedeai, te intrebai daca persoana care le-a facut era nebuna sau nu, unele iti faceau pielea de gaina, altele nu erau mai infioratoare decat celelalte dar tot erau ciudate. Rozi mergea si avea inpresia ca statuile o urmaresc, ca ele sunt vii si ca o vor ataca dar ea isi soptea intr-una e doar un cosmar, sunt doar statui nu pot face nimic, e doar imaginatia mea, ele nu se misca saraca mea Rozi, intradevar statuile nu fac
rau dar acestea chiar erau vii si chiar vroiau sa iti faca rau, dar da Doamne sa nu iti faca nimic.

Rozi ajunse in fata unor scari si ea crezu ca vede umbra lui Brian si intra intr-o camera, in acea camera erau doar oglinzi, cand inchise usa nu o mai putea gasi, acea usa se putea doar deschide de afara, cine intra acolo ramanea acolo. Rozi incepu sa caute o iesire dar nimic, era foarte speriata, bine ca macar era lumina in acel castel. Ea isi pierdu puterea de a ramane concentrata, incepu sa sparga oglinzile cu pumni -saraca de ea . doar sange pe maini ii mai trebuia -din spatele unei oglinzi cazu o cheie iar pe urma observa pe jos ca era facut o mica gaura pentru acea cheie. Ea puse cheia si pe urma una din oglinzi se dadu la o parte si un pasaj se zari. Ea porni prin acel tunel intunecat, fara pic de lumina si la un moment dat auzi la picioarele ei o fetita mica zicand : ----Totul e atat de intuneric, mi-e frica sa nu cad in acea groapa, fara cale de intoarcere.

Lui Rozi i se paru cunoscuta aceasta replica si o intreba : ----Ce groapa ? Cum te cheama, micuto? ----Ma cheama Rozi si groapa, gropa aceia de care imi zice mama si tata, acea groapa adanca fara cale de intoarcere, care nu se stie unde duce si ce se intampla in ea. ----Rozi zi-mi si mie cati ani ai ? ----Eu am 5 ani. Rozi isi dadu seama ca fetita cu care vorbea era de fapt ea cand era mica, o lua in brate si ii zise ca totul va fi bine. Ele mersera si mersera, fetita tot cantand o melodie, o melodie foarte frumoasa dar in coreana, acea melodie le calma pe ambele. La un moment Rozi zari capatul tunelului si o anuta pe fetita dar aceasta nu se mai afla pe langa ea. Rozi cand ajunse la capat il zari pe Brian imbracat in alb sub un foisor de trandafiri albi, erau pe o pajista, Rozi se indrepta spre el si remarca ca si imbracamintea ei se schimbase intr-o rochie alba lunga, flori in par si un buchet de flori de iris in mana. Pe o pernuta rosie se aflau doua inele din aur. Rozi se intoarse sa vada tunelul dar totul disparu, nu mai era nici un tunel tot ce se zarea era un oras la poalele muntelui pe care se aflau ei. Pe acel munte se simtia aerul pur, mirosul pinului si a ierbi proaspete cu roua pe ea. Nu mai intelegea nimic dar isi zise ca poate isi imagina toata asta din cauza stresului dinaintea nuntii o mare greseala din partea ei sa creada asta, daca ar fi stiut ce o
asteapta-. Cand ajunse langa Brian preotul incepu sa zica slujba, cand ajunse sa zica Va declar sot si

sotie puteti saruta mireasa Brian o saruta iar pe urma ii sopti inca nu s-a terminat. Dupa ce a soptit asta ea inchise ochi si pe urma cand ii deschise cazu in acea gaura, gata totul era gata gata s-a
terminat, acum nu mai are ce face -. Rozi deschise ochii dar nu vazu nimic, numai o masa pe care se

afla un cristal alb, sub el era lasat un mesaj pe care scria Rozali tu esti aleasa, cristalul asta e puterea, puterea care va distruge acel bestlem. Ea lua cristalul si se intreba cum o sa plece de acolo

si cum va putea sa il foloseasca. Dupa putin timp incaperea incepu sa se faca alba, apoi ea il zari pe Brian. Rozi fugi in bratele sale si ii zise : ----Mi-a fost atat de dor de tine, nu sti prin ce am trecut, cu cine erai aseara ? ----Nu vad despre ce vorbesti, si nu stiu la cine te referi. Ea state in bratele lui si simtia ca ceva era ciudat, ea simtea ca el e rece, nu il mai simtea bland ci rece, rau. Dupa putin timp ea intelese ca el era intunericul si ca nu era Brian cu adevarat. Ea stand in bratele lui ii zise: ----Cine esti ? Si ce vrei de la noi? ----Rozi, Rozi, Rozi , esti o fata inteligenta, eu ma hranesc din lacrimile voastre si urletele voastre, eu sunt demonul raului , ce vreau eu de la tine este acel cristal, sti bine de ce. Rozi se uita la el si ii soptii la ureche : ----Ti-l voi da, dar mai intai trebuie sa il gasesti. Ea arunca cristalul in aer iar acesta disparu ca prin magie. Rozi se uita la el si ii zise : ----Gata, du-te si gaseste-l. Rozi se ridica si pleca dar acesta tipa la ea aruncad un obiect ascutit sprea ea : ----Nu s-a terminat inca aici, Rozalinda. Demonul arunca spre ea o sageata care ii ajunse in mijlocul spatelui, aceasta intra pe o parte si iesi pe cealalta. Rozi era la pamant intisa, sangele ei cald o ineca. Demonul veni in fata sa si ii zise : ----Nu s-ar fi intampla toata asta daca mi-ai fi dat pur si simplu cristalul. Rozi era cu mana intinsa in fata sa si in ea se afla cristalul.El dadu sa-l ia dar ea isi inchise pumnul si cu picul de viata care il mai avea zise :

----Eu sunt cheia, eu sunt cea mai puternica dintre noi doi, eu sunt cea care alege cum o sa se termine aceasta poveste. Rozi isi scoase sageata din corp si incerca sa se ridice lasand sageata in sangele sau. ----Eu sunt in lumea imaginara deci aleg cine castiga. Din spatele ei se ivira niste aripi albe care o ridica pana in cer. Mainele sale erau lipite una la alta si intre ele se afla cristalul. Demonul era speriat, nu mai putea nici sa miste, nici sa zica nimic. Ea isi zise de mai mult ori: ---- Eu sunt cea care alege cine castiga, sunt puternica, vreau ca lacrimile si tristetea sa dispara ca totul sa revenia ca atunci cand doar binele exista si nimic alceva, vreau ca raul sa dispara Si pe urma o explozie avuse loc. Tot negru, tot raul si toti demoni se stingeam din cauza lumini cristalului. Totul era pur, la acel moment Rozi se simtea pentru prima data cu adevarat bine ,in siguranta. Cand ea se puse pe pamant zari acel demon, acel demon fara pic de sentimente , el era ars de tot binele care ii inconjura. El ii zise : ----M-am inselat, esti puternica si cu o inima din aur dar ai grija pentru ca intr-o zi o sa ni te aliezi. Acesta fusese transformat in cenusa si vantul il lua si il duse departe. Rozi statea jos si se uita la rana sa. Ea se uita in jur si isi zise ca pe lumina totul parea mai frumos. Toate fintele venira la dansa si o priveau, dar ea tot ce isi dorea era sa plece de acolo. Calul veni langa ea si se puse la picioarele sale. Ea statea pe spatele lui si el galopa pana la o usa. O usa pur si simplu, acea usa nu era intrarea unei case sau unei cladire, era doar o usa pusa in pamant, nimic in stanga nici in dreapta. Ea merse spre ea si incerca sa o deschida dar fara rost, ea era inchisa. Rozi statea in fata usei, cu pumni lipiti de usa, ea incepu sa lase picaturi de apa sa aterizeze pe pamant. Pana cand realiza ca ea avea o cheie, acea primita in bolta. O scoase de la gat si o baga in broasca. Ca prin miracol usa se deschise si o lasa pe Rozi sa evadeze din acel taram unde toata lumea ar vrea sa mearga, sa treaca prin ce a trecut ea,

sa isi vada trecutul, toti si-ar dori macar un minut sa stea in acel taram, sa uite de toata tristetia care ii inconjoara zi de zi, sa uite sa planga si tipe, sa uite de probleme, sa uite de dureri, rani emotionale, sa scape de demoni lor si sa ajunga in acea poveste. Dar toti suntem prizonieri acestei lume, fara
pic de magie adevarata, fara cale de a ne alege drumul, fara cale de intoarcere, fara cale de a salva ce ne este drag, suntem pe acea parte de pamant unde credem ca suntem liberi sa facem ce vrem dar in realitate doar in partea imaginara am putea sa facem ce vrem . Dar sa revenim la Rozi

acum. Ea deschise usa si cazu pe partea cealalta de gard unde ne aflam cu toti. Cineva o ridica de pe jos era Brian si el o intreba : ----Rozi te cautam de atata timp ce faci aici ? Unde ai fost ? Si ce e cu tot sangele asta de pe tine ? esti bine? ----Eram pe partea cealalta de gard. Te-am vazut cu tipa aia si vroiam sa punem punctul pe i. Si sangele asta este de la o sageata care m-a ranit. Ea ii povesti totul lui Brian si acesta o crezu de oarece stia ce semnificatie avea cristalul care il purta ea. Brian avea lacrimile la ochi cand auzi de sageata, el se uita la Rozi si nu zari nici o rana, pe urma o lua in brate zi ii zise : ----Fata aia era vara mea, si nu-i nici un gard aici precum nici tu nu esti ranita. Rozi se uita in jur si gardul nu se mai zarea. Puse mana pe pieptul lui Brian si simti o cutie in buzunarul camasei sale. El o scoase si ii zise : ----Vreau sa o deschizi. Rozi o deschise si zari un inel si ea intreba nedumerita : ----Ce ? Dar ne cunoastem doar de 3 Luni ----Rozi ne cunoastem de 3 ani.

Si asfel cei doi tineri au organizat o nunta de basm precum fusese si aventura lor. Cei doi traira fericiti pana in adanci batraneti iar lumea era doar luminata si nu mai era intunecata.