Sunteți pe pagina 1din 8

Laborator 5

ICM

L.5 Determinarea experimentală a comportării reologice şi vâscozităţii nămolurilor

Introducere

Proprietățile principale ale nămolurilor implică caracteristici fizico-chimice, parametrii sanitari și tehnologici, precum și proprietățile reologice. Astfel diversificarea caracteristicilor nămolurilor creează unele probleme în timpul prelucrării acestora, deoarece fiecare tip de nămol se comportă diferit în cursul tratamentului. Caracteristicile nămolurilor (apelor uzate) pot fi diferite și variază în funcție de locul de origine a nămolului. Proprietățile reologice ale nămolurilor depind de factori cum ar fi: forma (mărimea), gradul de dispersie sau conținutul de solide, compoziția și afinitatea chimică cu particulele din

fază dispersă. Principalul parametru reologic al nămolurilor este vâscozitatea, și caracterizează o substanță reală supusă deformării; acest parametru este în legatură directă cu concentrația de substanță. Un alt parametru reologic care descrie nămolurile este tensiunea de forfecare. Cercerile reologice își găsesc treptat o aplicație în controlul calității, precum și în determinarea celor mai bune proprietăți ale nămolurilor, în ceea ce privește stabilitatea și pompabilitatea. Din acest motiv, valorile caracteristicilor reologice ale unei ape uzate (vâscozitate, tensiune de forfecare, viteză de forfecare, indice de curgere, indice de consistenţă etc.) atinse la un moment dat constituie un indicator al stadiului în care se găseşte procesul, fiind un element de control al evoluţiei acestuia. În lucrare se vor studia caracteristicile reologice, hidrodinamice şi fizico-mecanice ale unor ape uzate obţinute din materiale diferite. Pe baza datelor experimentale se vor stabili interdependenţele dintre caracteristicile studiate şi cele fizico-mecanice. Lucrarea de faţă are ca obiective:

definirea caracteristicilor reologice; familiarizarea cu noţiunile specifice; cunoaşterea

aparaturii; efectuarea de măsuratori pentru determinarea caracteristicilor reologice;

prelucrarea datelor şi interpretarea lor.

trasarea reogramei materialului suspus determinării.

Consideraţii teoretice

Apele uzate ce conţin diferite tipuri de microorganisme și particule, posedă, în principal, următoarele tipuri de comportări reologice:

• Lichide newtoniene (ideale);

Lichide nenewtoniene (reale), care, la rândul lor, pot fi:

- lichide nenewtoniene independente de timp;

- lichide nenewtoniene dependente de timp;

- lichide nenewtoniene cu comportări multiple.

Comportarea reologică a lichidelor newtoniene. Pentru caracterizarea comportării reologice a unui lichid oarecare, se utilizează o serie de mărimi specifice:

scozitatea dinamică, η, care reprezintă capacitatea lichidului de a se opune

curgerii şi este rezultatul interacţiunilor şi a forţelor de frecare care apar între moleculele lichidului;

tensiunea de forfecare, τ, care reprezintă raportul între forţa aplicată lichidului

respectiv, care determină curgerea acestuia, şi suprafaţa pe care este aplicată această forţă;

viteza de forfecare (de deformare), , care reprezintă variaţia vitezei de curgere a

lichidului în stratul de lichid. Comportarea reologică a lichidelor nenewtoniene. Pentru aceste lichide, variaţia tensiunii de forfecare cu viteza de forfecare nu mai este liniară, iar vâscozitatea nu mai are o

1

Laborator 5

ICM

valoare constantă, fiind o funcţie de tensiunea sau de viteza de forfecare. Pentru descrierea comportării nenewtoniene, a fost definită vîscozitatea aparentă, η a . Caracteristicile reologice ale apelor uzate exercită o influenţă decisivă asupra performanţelor unui proces, controlând viteza transferului de masă şi de căldură, condiţiile în care se realizează amestecarea mediului, aeraţia, precum şi operaţiile ulterioare de separare (filtrare, extracţie etc.). Curgerea lichidelor newtoniene este descrisă de legea lui Newton, care indică faptul că lichidele newtoniene sunt acele lichide la care între tensiunea de forfecare şi viteza de forfecare există o proporţionalitate directă, redată prin ecuaţia (1). Vâscozitatea este proprietatea fluidelor de a se opune deformărilor ce nu constituie variaţii ale volumului lor, prin dezvoltarea unor eforturi tangenţiale. Forţa necesară deplasării unui strat de arie A, cu viteza du faţă de un strat adiacent situat la distanţa dn este proporţionacu aria A, cu gradientul vitezei după normala la direcţia de curgere du/dn (viteza de deformare) şi cu vâscozitatea dinamică a fluidului, η:

du

F A sau

dn

(1)

   A s a u dn       ( 1

Figura 1. Forţa de deformare a particulei

Unitatea în S.I. a vâscozităţii dinamice se numeşte poiseuille: 1P=1kg m -1 s -1 , iar unitatea CGS poise: 1Po=1g cm -1 s -1 .

unitatea CGS – poise: 1Po=1g cm - 1 s - 1 . Figura 2. Variaţia tensiunii
unitatea CGS – poise: 1Po=1g cm - 1 s - 1 . Figura 2. Variaţia tensiunii

Figura 2. Variaţia tensiunii de forfecare şi a vîscozităţii în funcţie de viteza de forfecare (1 - lichid newtonian, 2 - lichid pseudoplastic, 3 - lichid dilatant)

Dacă vâscozitatea nu depinde de viteza de deformare, fluidul se numeşte “newtonian”. O caracteristică a acestor lichide este aceea că vâscozitatea lichidelor newtoniene rămîne constantă pentru orice valoare a tensiunii sau a vitezei de forfecare, reprezentînd panta dreptei trasate în coordonatele τ - (figura 2). Apa, uleiurile pure şi alte lichide utilizate în tehnică satisfac această condiţie. Numeroase lichide funcţionale, îndeosebi cele sintetice, conţin aditivi cu greutăţi moleculare mari, datorită cărora au un caracter nenewtonian; în general vâscozitatea lor scade cu viteza de deformare. Această caracteristică poate fi temporară sau remanentă şi corespunde fragmentării, fie rearanjării moleculelor mari datorită turbulenţei extreme, caracteristica elementelor de reglare. Vâscozitatea este influenţată de structura moleculară, presiune, timp şi temperatură. În cadrul lichidelor cu o comportare pseudoplastică sunt incluse: soluţii de cauciuc, adezivi, soluţii de polimeri, adezivi, unele topituri, unele grăsimi, lacuri, suspensii de amidon, soluţii de acetat de celuloză, maioneza, unele soluţii de săpun şi detergenţi, unele paste de hîrtie etc.

2

Laborator 5

ICM

Comportarea dilatantă este specifică, în general, suspensiilor cu un conţinut ridicat de fază solidă. Această comportare este rezultatul formării unor asociaţii de particule solide, sub acţiunea forfecării. În acest mod, se măreşte numărul punctelor de contact dintre particulele solide, crescând forţele de frecare dintre acestea şi, în concluzie, vâscozitatea lichidului. La modul general, lichidele dilatante sunt reprezentate de: unele soluţii de zahăr, extracte de porumb, suspensii de amidon, suspensii de nisip, unele suspensii de pulbere de fier, suspensii concentrate de bioxid de titan, guma rabică, noroaiele de argilă, suspensiile concentrate de pigmenţi etc.

Tipuri de legi de curgere pentru materiale în stare lichidă. Reograma Descrierea matematică a comportării lichidelor independente de timp s-a realizat cu ajutorul diferitelor ecuaţii reologice, cu diferite limite de aplicabilitate. 1. Relatia lui Newton, aplicabilă lichidelor newtoniene, poate fi exprimată prin:



(2)

Lichide nenewtoniene. La aceste tipuri de materiale vâscozitatea aparentă (η a ) este variabilă

în funcţie de viteza de deformare ( ) (

2. Relaţia lui Ostwald de Waele, denumită şi legea puterii:

f

a

(

)

).

K

n

(3)

în care: K- indice de consistenţă, independent de viteza de forfecare, care are dimensiunile unei vâscozităţi, iar n - indice de curgere.

3. Relaţia lui Bingham. Acest lichid manifestă o curgere newtoniană pentru τ ≥ τ 0 . Pentru

redarea acestui tip de curgere a fost propus următorul model matematic:

0

K

0

pentru

pentru

yx

yx

0

0

(4)

4. Relaţia lui Casson. Acest lichid îmbină curgerea plasticului Bingham cu cea a lichidelor pseudoplastice, iar modelul matematic care descrie această comportare reologică este:

0

pentru

yx

 

0

0.5

K

0.5

pentru

0

yx

0

(5)

5. Relaţia lui Herchel-Bulcklez. Pe lângă comportarea pseudoplastică predominantă, lichidul

manifestă şi o comportare vâscoplastică, curgerea putînd fi descrisă de ecuaţia:

 

0

K

n

(6)

de ecuaţia:    0   K   n (6) Figura 3. Tipuri

Figura 3. Tipuri de aparate de măsurare a vâscozităţii

3

Laborator 5

ICM

Metodele de măsurare a vâscozităţii se împart în două mari categorii în funcţie de aparatele de măsurare (figura 3):

- metode de măsurare cu vâscozimetere cu tub;

- metode de măsurare cu vâscozimetere rotaţionale.

Metoda vâscozimetrului cu bilă Se consideră o sferă cu diametrul d şi densitatea ρ s care cade liber într-un lichid în repaus, lichid nelimitat, cu densitatea ρ l şi vâscozitatea η. Dacă se cunosc densităţile ρ s şi ρ l , diametrul d al sferei şi viteza de cădere uniformă, se poate determina vâscozitatea lichidului cu relaţia:

 

d

3

 

 

g

6

 

s

l

gd

2

 

3

v

d

 

18 v

 

s

l

(7)

Viteza se determină măsurând spaţiul L parcurs într-un timp t (v =L/t), deci:

gd

2

18

s

l

t

L

(8)

Rezultatul obţinut a fost extins la mişcarea unei sfere într-un tub pe care s-au trasat două repere, fixându-se lungimea L, astfel încât relaţia (12) se poate scrie sub forma:

ks l t

ce reprezintă ecuaţia de măsurare a vâscozimetrului cu bilă (figura 4), k fiind constanta aparatului (k=gd 2 /18L ). Constanta aparatului se poate determina, k = 0.008413 (mPa*cm 3 /g), ρ s =2.404 (g/cm 3 ).

(9)

(mPa*cm 3 /g), ρ s =2.404 (g/cm 3 ). (9) Figura 4. Vedere de ansambl u

Figura 4. Vedere de ansamblu şi schema de principiu a vâscozimetrului cu bilă

Metoda vâscozimetrului cu cilindri rotaţionali Principiul curgerii laminare în jurul unor corpuri rotitoare (cilindri coaxiali, sferă rotitoare, disc rotitor) se bazează pe faptul că la rotirea unui cilindru, a unei sfere, sau con în jurul axei lor într-un fluid vâscos, mişcarea se transmite de la corpul rotitor la stratul de fluid antrenaţi prin acesta de la strat la strat, în fluidul care înconjoară corpul rotitor. Viteza unghiulară a particulelor de fluid scade, în raport cu creşterea distanţei de la suprafaţa corpului rotitor, atingând valoarea zero la distanţă infinită de această suprafaţă. Pentru determinarea vâscozităţii este necesar să se evalueze rezistenţa vâscoasă opusă de fluid corpului rotitor, respectiv, momentul forţei rezistenţei vâscoase (M Fv ). Evaluarea forţei rezistenţei vâscoase se poate obţine pornindu-se de la dimensiunile corpului rotitor, de asemenea de la ipoteza fundamentală a lui Newton. Vâscoreometrul Haake VT550 (figura 5) permite studiul comportării la curgere a fluidelor dependente sau independente de timp, prin înregistrarea reogramelor de curgere, şi calculul caracteristicilor reologice ale fluidelor (vâscozitatea aparentă, coeficientul de

4

Laborator 5

ICM

consistenţă, indicele de comportare la curgere, efortul de curgere, coeficientul tixotropic) precum şi determinarea influenţei temperaturii asupra comportării la curgere.

influenţei temperaturii asupra comportă rii la curgere. Figura 5. Vedere de ansamblu ş i schema de

Figura 5. Vedere de ansamblu şi schema de principiu a vâscozimetrului Haake VT-550

Principiul de funcţionare constă în măsurarea momentului rezistent de rotaţie al unui cilindru concentric cu un altul fix, între aceştia doi aflându-se materialul, în stare lichidă supus experimentării. Cuplul dintre cei doi cilindri este măsurat cu un senzor de tip NV sau MV1 în funcţie de domeniul de măsura al vâscozităţii materialului cercetat. Cilindrul inferior (rotorul) este cuplat pe arborele motorului aparatului şi este acţionat în mişcare de rotaţie cu o turaţie (n) prestabilită. Materialul exercită o rezistenţă la mişcarea de rotaţie, datorită propriei vâscozităţi, măsurându-se momentul rezistent de rotaţie prin momentul de torsiune (M d ), aplicată axului de măsura al Vâscozimetrului VT-550; computerul intern al aparatului măsoara valorile turaţiei, momentului de torsiune şi ţinând seama de geometria senzorului, calculează vâscozitatea η [mPa·s], gradientul de viteză (viteza de forfecare) [s -1 ] şi tensiunea de forfecare τ [Pa]; temperatura T [°C] este măsurată prin intermediul unui senzor de temperatură. Prin definiţie vâscozitatea reprezintă raportul dintre tensiunea de forfecare (τ) şi viteza de forfecare ( ), la orice valoare a lui .

(10)

Pornind de la valorile măsurate pentru momentul de torsiune (M d ), turaţia (n) şi caracteristicile geometrice ale senzorilor (apreciate prin factorii A şi M), ecuatia (14 ) poate fi scrisă sub forma:

A M M n d

(11)

Pentru senzorii de tip NV factorii au valorile: A 36.3 [Pa/N cm] si M 5.410 [min/s]. Pentru senzorii de tip MV1 factorii au valorile: A 65.7 [Pa/N cm] si M 2.340 [min/s]. Schema aparatului este prezentată în Anexa 1. Aparatul este alcătuit din: corpul aparatului (1) cu panoul de comandă şi display, motorul aparatului (2) pe care se află mărcile tensometrice pentru măsurarea momentului de torsiune (M d ) şi piuliţa randalinată (3) prin intermediul căreia se cuplează cilindrul rotor (4) al sistemului de senzori. Cilindrul stator (5), în care este turnat materialul, se cuplează la cămaşa de termostatare (6), prin intermediul piuliţei (7). Cămaşa de termostatare (6), se asamblează la suportul de fixare al motorului prin intermediul şuruburilor (8). Acestea prezintă două racorduri (9) pentru cuplarea acesteia la o baie de termostatare cu recirculare externă, permiţând astfel efectuarea de experienţe la temperaturi diferite ale materialului. Corpul aparatului poate culisa şi fixa cu ajutorul unui dispozitiv de fixare (10) pe un stativ, format din suportul de culisare (11) şi postamentul stativului (12). Orizontalitatea aparatului se poate

5

Laborator 5

ICM

regla prin înşurubarea / deşururabarea şuruburilor de sprijin (13). Temperatura la care se face determinarea se măsoară cu ajutorul senzorului (15) aflat în cămaşa de termostatare. Cea mai sensibilă parte a aparatului o constituie sistemul de senzori alcătuit din perechea de cilindrii rotor (4) şi stator (5) în care se toarnă materialul. Acest sistem de senzori se alege în funcţie de materialul căruia vrem să-i determinăm vâscozitatea.

Materiale de lucru şi efectuarea măsurătorilor Se vor efectua măsuratori ale vâscozităţii pentru apă distilată şi o suspensie compusă din amestecul a 5 de grame de particule solide într-un volum de 100 ml de apă, prin metoda vascozimetrului cu bilă şi cu cilindrii rotaţionali. Rezultatele măsurătorilor şi calculelor se vor trece în tabele şi vor fi analizate.

Etapele obţinerii curbei de curgere şi a vâscozităţii materialului

A.

Pregătirea software-ului aparatului în vederea începerii determinării

1.

se porneşte programul “RheoWin Job Manager”, preinstalat în sistemul de operare Windows, urmând cu mouse-ul sccesiunea: Start->Programs->RheoWin->RheoWin Job Manager;

2.

se deschide fişierul “Legea de curgere ICM.rwj” din directorul unde se află acest fişier;

B.

Pregătirea probei de material şi a aparatului

3.

se montează cilindrul rotor (4) la aparat prin înşurubarea piuliţei (3);

4.

în cilindrul stator (5) se introduce cantitatea de material necesară determinării, în funcţie de tipul cilindrilor (senzorilor) folosiţi (conform instrucţiunilor);

5.

se montează cilindrul stator (5) la aparat prin introducerea acestuia prin partea de jos a cămăşii de termostatare (6) şi prin înşurubarea piulei (7);

6.

se porneşte rheovâscozimetrul de la butonul “On/Off” (14);

C.

Efectuarea determinării, salvarea rezultatelor determinării şi tipărirea lor

7.

se porneşte experimentul prin apăsarea cu mouse-ul pe butonul “Start” din fereastra “Legea de curgere ICM.rwj”;

8.

va apărea o fereastră numită “Temperature setting” din care se va reţine valoarea curentă a temperaturii la care se face determinarea; se va reţine valoarea din dreptul cuvântului “Actual” şi se va apăsa cu mouse-ul butonul “Accept”;

9.

va apărea o nouă fereastră numită “Identification”. Aceasta are două submeniuri:

“Substance” şi “General”. În submeniul “Substance” se va introduce denumirea materialului, numărul determinării şi o scurtă descriere privind concentraţia soluţiei, precum şi valoarea temperaturii de lucru retinută anterior. În submeniul “General” se va introduce operatorul (grupa), facultatea şi denumirea laboratorului. După completarea acestor date de identificare a probei se apasă butonul “Ok” cu mouse-ul, aparatul pornind efectuarea determinării;

10.

dupa încetarea experimentului, programul va genera un raport, de tipul Anexei 2, în care se află toate datele introduse de utilizator, mărimile care se urmăresc (vâscozitatea, legea de curgere, temperatura de lucru), precum şi trasarea curbei de curgere prin regresia datelor înregistrate. Acest raport se vizualizează şi apoi se poate printa prin apăsarea cu mouse-ul pe iconul ce reprezintă imprimanta în bara de sus a ferestrei raportului. După vizualizare/printare se închide fereastra de raport;

11.

după închiderea ferestrei de raport va apărea o nouă fereastră denumită “Save as” care ne permite să salvăm şirul de date rezultat în urma determinării într-un fişier special tip “*.rwd”, prin alegerea unui nume al fişierului şi prin alegerea căii de destinaţie a fişierului, apoi apăsând butonul “Save” cu mouse-ul;

6

Laborator 5

ICM

D.

Terminarea efectuării experimentului; interpretarea rezultatelor din raport

12.

se închide programul “RheoWin” prin apăsarea cu mouse-u pe iconul “X” din partea dreaptă-sus a ecranului;

13.

se oprte aparatul de la butonul “On/Off” (14);

14.

se imobilizează cilindrul rotor (4) şi se desface piuliţa (3) până la eliberarea acestuia;

15.

se spală, se clătesc şi se usucă cilindrii ;

16.

se trece la interpretarea rezultatelor din raport, urmărindu-se în zona de evaluare (Evaluation) a acestuia, legea care descrie cel mai bine curgerea materialului supus determinării (după valoarea coeficientului de corelaţie r) şi vâscozitatea “η“ a materialului.

Rezultatele determinărilor experimentale. Concluzii

La referatul lucrării se ataşează rapoartele obţinute în urma efectuării experimentelor şi se vor trage concluzii referitoare la forma reogramelor şi asupra valorilor obţinute la vâscozităţile celor două materiale lichide.

scozimetru cu bilă

Lichid de lucru

ρ

l

ρ

s

t

1

t

2

t

3

t

mediu

η

[kg/m 3 ]

[kg/m 3 ]

[min]

[min]

[min]

[min]

[cP]

apă distilată

             

apă uzata

             

Anexa 1

            apă uzata               Anexa

7

Laborator 5

ICM

Anexa 2

Laborator 5 ICM Anexa 2 8

8