Afara-i toamna Afar-i toamn, frunza 'mprtiat, Iar vntul svrl 'n geamuri grele picuri; i tu citeti scrisori

din roase plicuri i ntrun ceas gndeti la viaa toat. Pierzndu-i timpul tu cu dulci nimicuri, N-ai vrea ca nimeni 'n ua ta s bat; Dar i mai bine-i, cnd afar-i sloat, S stai visnd la foc, de somn s picuri. i eu astfel m uit din jet de gnduri, Visez la basmul vechiu al znei Dochii, n juru-mi ceaa crete rnduri-rnduri; De odataud fonirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scnduri... Iar mni subiri i reci mi-acoper ochii. Sonet E-o noapte uda, grea, te-neci afara. Prin ceata - obosite, rosii, fara zare Ard, afumate, triste felinare Ca ntr-o crsma umeda, murdara. Prin mahalali mai neagra noaptea pare... Sivoaie-n case triste inundara S-auzi tusind o tusa-n sec, amara Prin ziduri vechi ce stau n darmare. Ca Edgar Poe ma rentorc spre casa, Ori ca Verlaine, topit de bautura Si-n noaptea asta de nimic nu-mi pasa. Apoi, cu pasi de-o nostima masura, Prin ntunerec bjbiesc prin casa, Si cad, recad, si nu mai tac din gura.