Sunteți pe pagina 1din 2

CARACTERIZARE ILIE MOROMETE

Unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai literaturii postbelice romane este scriitorul Marin Preda. Acesta reuseste sa isi lase o amprenta nemuritoare prin opera sa, in pofida vremelniciei artistului. Romanul Morometii este o astfel de creatie ce fixeaza in eternitate o realitate pierduta, aceea a satului romanesc traditional pe cale de disparitie, a ultimilor tarani autentici, care se pierd treptat in negura devoratoare a timpului. Aparut in doua volume, primul in anul 1955, iar al doilea in 1967, romanul redescopera viata taranilor din satul Silistea-Gumesti, oameni ce vor dermina disparitia barierei dintre traditional si modern, dintre sacru si profan, prin ochii unora, prin vizita si stabilirea lor in capitala. In centrul actiunii romanului Morometii, se afla familia Moromete, care va sfarsi prin a se destrama din cauza unor conceptii si abordari diferite ale existentei. Absenta unei comunicari reale intre Ilie Moromete, personajul principal al romanului, si familia sa, va duce la mai multe conflicte intre acestia, pana atunci inabusite. Toate cele patru conflicte (Moromete-Paraschiv, Nila, Achim; MorometeCatrina; Moromete-Guica; Moromete-Niculae) il au ca numitor comun pe Ilie Moromete, iar motivul acestora este intotdeauna legat de pamant sau de avere. Barbatul incearca din rasputeri sa pastreze intreg pamantul familiei, insa aceasta din urma nu poate intelege sacrificiul realizat si pune traiul modest pe care cu totii il duc pe seama ignorantei si neputintei lui Moromete. In urma faptelor, gandurilor si gesturilor personajului personajului principal se sugereaza doua caracteristici care il diferentiaza si il separa detasat de ceilalti : spiritul contemplativ si puterea de disimulare. Astfel, Moromete este capabil sa mediteze asupra vietii, are de multe ori ganduri sumbre care spre indreapta spre o analiza drastica a atitudinii de parinte. In ceea ce priveste disimularea, aceasta este prezenta, in special, in scenele cu Tudor Balosu, cand Moromete pare sa schimbe subiectul doar pentru a nu-I raspunde vecinului sau. In realitate, in momentul cand acesta ii cere sa-I vanda salcamul, Ilie se gandeste la aceasta posibilitate, dar spune : Sa tii minte ca la noapte o sa ploua. Daca da ploaia asta, o sa fac o gramada de grau. Astfel, se intelege ca s-ar putea sa se elibereze de datorii si sa nu mai fie nevoit sa vanda salcamul, insa Balosu, alaturi de celelalte personaje, nu intelege mentalitatea lui Moromete, care, pe tot parcursul romanului denota singuratate. Traieste o drama a izolarii morale pe care o infrunta de cele mai multe ori cu demnitate. Caracterizat de cele mai multe ori prin umor si ironie, Moromete ascunde de fapt superioritatea sa si convingerea ferma ca toate actiunile sale sunt dictate din strafundul unei constiinte lucide. De asemenea, sub masca unei false bune dispozitii, taranul ascunde o imensa durere simtind ca se indeparteaza de familie si de valorile pe care pana atunci le considera esentiale. De exemplu, taierea salcamului prevesteste decaderea lui Moromete, care, desi la inceput se impotriveste, in final ajunge sa isi perceapa soarta, insa nu sa o si inteleaga pe deplin. In aceasta scena, barbatul simte profunzimea actiunii sale, fiind constient ca odata cu prabusirea salcamului, care reprezenta un veritabil axis mundi, se va perturba si echilibrul lumii sale. Aceasta perceptie nu este insa vizibila la nivel exterior, deoarece

Moromete mascheaza totul prin ironia adresata lui Nila. Atunci cand baiatul realizeaza o manevra gresita cu caii, Moromete ii striga : Unde vii, ma, cu ei?, iar cand baiatul intreaba nedumerit : Cum unde viu?, barbatul ii raspunde sarcastic : Adica da! Treci incoa, sa cada salcamul pe ei. O alta scena semnificativa in care Moromete da dovada de o extraordinara putere de disimulare si umor este aceea cand agentii fiscali vin pentru a nenumarata oara sa ii ceara plata taxelor si impozitelor. Ca un adevarat actor, taranul isi joaca rolul de aparare, de protectie impotriva agentilor fiscali care urmareau sa ii confiste in ultima instanta caruta si alte obiecte de pret din casa. Moromete stie ca un astfel de scenariu nu ar putea fi niciodata posibil in gospodaria lui, insa reuseste sa dea 1000 de lei, castigati de pe urma salcamului, pentru a calma spiritele macar pentru moment. Reactia lui Moromete in momentul in care aude vestea plecarii fiilor lui la Bucuresti de la Scamosu este determinanta pentru evidentierea naivitatii si falsei autoritati pe care barbatul credea ca o detine totusi in relatia cu fiii lui. Chiar in acest moment de maxima tensiune, Moromete reactioneaza cu umor : De ce sa fugiti, fratioare? Incet nu puteati sa mergeti?, ca mai apoi, in volumul al II-lea, sa isi dezvaluie adevarata perceptie : Gresit a fost ca ati fugit de acasa cand puteati sa va faceti rostul vostru si sa munciti pamantul.. In acest moment, personalitatea impunatoare a lui Moromete incepe sa decada. Desi sufera o dezamagire personala, barbatul trece de la particular la general in judecarea situatiei, anume in privinta relatiei dintre copii si parinti. In aceasta scena, Moromete intruchipeaza personajulfilosof, contemplativ, care si-a dorit o familie unita, insa a ramas doar cu o puternica lovitura morala din care nu isi va mai reveni. Spre deosebire de celalte personaje, Moromete a inteles sensul existentei, insa a facut greseala sa se considere inteles de ceilalti in judecatile lui. In cel de-al doilea volum, Ilie Moromete nu se mai afla in centrul actiunii. Isi pierde umorul, prietenii, iar el este singurul care nu agreeaza si nu respecta politica partidului. O scena semnificativa a romanului, care ii evidentiaza puterea unei judecati obiective si lucide, este aceea cand barbatul este prins pe camp de o ploaie torentiala. Dupa un moment de meditatie, Moromete incepe sa sape culturile cooperativei, salvandu-le astfel de la inundatii. Prin prisma monologului sau interior, taranul emite aforisme generalvalabile : Sa ai grija de casa, de pamant, chiar daca nu sunt rodul muncii tale. Din pacate, ajutorul acordat a insemnat si imbolnavirea personajului, care a dus in cele din urma la moartea acestuia. Acest sfarsit preia valoarea unui simbol : acela al disparitiei ultimului taran. Imaginea lui Moromete este stearsa, trecuta in umbra pentru ca el intra in conflict nu numai cu familia si satul, ci si cu istoria. In ultimile capitole ale romanului, Moromete dispare ca personaj, intrand intr-o lunga si definitiva intunecare. Moare lent, ca si cum viata s-ar scurge din el, nu inainte de a exclama cu o trufie pe care ar vrea sa o pastreze si dincolo de moarte: Domnul e... eu totdeauna am dus o viata independenta. Sfarsitul lui Moromete este sfarsitul unei mentalitati de origine arhaica.