Sunteți pe pagina 1din 3

nger si demon Noaptea-n Doma ntristata, prin lumini ngalbenite A facliilor de ceara care ard lnga altare Pe cnd

bolta-n fundul Domei sta ntunecoasa, mare, Nepatrunsa de-ochii rosii de pe mucuri ostenite, n biserica pustie, lnga arcul n perete, Genuncheata sta pe trepte o copila ca un nger; Pe-a altarului icoana n de raze rosii frngeri, Palida si mohorta Maica Domnului se vede. O faclie e nfipta ntr-un stlp de piatra sura; Lucii picaturi de smoala la pamnt cad sfrind Si cununi de flori uscate fsiesc amirosind S-a copilei rugaciune tainic sopotit murmura. Cufundat n ntuneric, lng-o cruce marmurita, ntr-o umbra neagra, deasa, ca un demon El vegheaza, Coatele pe bratul crucii le destinde si le-aseaza, Ochii cufundati n capu-i, fruntea trista si-ncretita. Si barbia lui s-apasa de al pietrei umar rece, Parul sau negru ca noaptea peste-al marmurei brat alb; Abia candela cea trista cu reflectul ei roz-alb Blnd o raza mai arunca ce peste-a lui fata trece. Ea Ea El La un nger ce se roaga - El un demon ce viseaza; o inima de aur - El un suflet apostat; n umbra lui fatala, sta-ndaratnic rezemat picioarele Madonei, trista, sfnta, Ea vegheaza.

Pe un mur nalt si rece de o marmura curata, Alba ca zapada iernei, lucie ca apa lina, Se rasfrnge ca-n oglinda a copilei umbra plina Umbra ei, ce ca si dnsa sta n ruga-ngenuncheata. Ce-ti lipseste oare tie, blond copil cu-a ta marire, Cu de marmur-alba fata si cu minile de ceara, Val - o negura diafana mestecata-n stele; clara E privirea-ti inocenta sub a genelor umbrire; Ce-ti lipseste sa fii nger - aripi lungi si constelate. Dar ce vad: Pe-a umbrei tale umeri vii ce se ntinde? Doua umbre de aripe ce se misca tremurnde, Doua aripe de umbra catre ceruri ridicate. O, nu-i umbra ei aceea - este ngeru-i de paza; Lnga marmura cea alba vad fiinta-i aeriana. Peste viata-i inocenta, viata lui cea sunta plana, Lnga dnsa el se roaga, lnga ea ngenuncheaza. Dar de-i umbra ei aceea - atunci Ea un nger este, nsa aripile-i albe lumea-a le vedea nu poate; Muri sfintiti de-a omenirii rugaciuni ndelungate Vad aripele-i diafane si de dnsele dau veste. Te iubesc! - era sa strige demonul n a lui noapte, Dara umbra-naripata a lui buze le nmoaie;

Nu spre-amor, spre-nchinaciune el genunchii-si ncovoaie Si asculta dus din lume a ei dulci si timizi soapte. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ea? - O fiica e de rege, blonda-n diadem de stele, Trece-n lume fericita, nger, rege si femeie; El rascoala n popoare a distrugerii scnteie Si n inimi pustiite samana gndiri rebele. Despartiti de-a vietii valuri, ntre el si ntre dnsa Veacuri sunt de cugetare, o istorie,-un popor, Cteodat' - desi arare - se-ntlnesc, si ochii lor Se privesc, par a se soarbe n dorinta lor aprinsa. Ochii ei cei mari, albastri, de blndete dulci si moi, Ce adnc patrund n ochii lui cei negri furtunosi! Si pe fata lui cea slaba trece-usor un nour ros Se iubesc... Si ce departe sunt deolalta amndoi! A venit un rege palid, si coroana sa antica, Grea de glorii si putere, l-a ei poale-ar fi depus, Pe-ale tronului covoare ea piciorul de-ar fi pus Si n mna-i nsceptrata, mna ei ngusta, mica. Dara nu - mute ramas-au buzele-i abia deschise, Muta inima n pieptu-i, mna ei trasa-ndarat. n a sufletului taina, ea iubea. Clar si ncet Se ivea fata de demon feciorestilor ei vise. Ea-l vedea miscnd poporul cu idei reci, ndraznete; Ce puternic e - gndi ea, cu-amoroasa dulce spaima; El prezentul l rascoala cu-a gndirilor lui faima Contra tot ce gramadira veacuri lungi si frunti marete. El ades suit pe-o n stindardul ros Parea ca o noapte Ochii fulgerau si piatra cu turbare se-nfasoara si fruntea-i aspra-adnca, ncretita, neagra de furtune-acoperita, vorba-i trezea furia vulgara.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pe un pat sarac asuda ntr-o lunga agonie Tnarul. O lampa-ntinde limb-avara si subtire, Sfrind n aer bolnav. - Nimeni nu-i stie de stire, Nimeni soarta-i n-o-mblnzeste, nimeni fruntea nu-i mngie. Ah! acele gnduri toate ndreptate contra lumei, Contra legilor ce-s scrise, contra ordinii-mbracate Cu-a lui Dumnezeu numire - astazi toate-s ndreptate Contra inimii murinde, sufletul vor sa-i sugrume! A muri fara speranta! Cine stie-amaraciunea Ce-i ascunsa-n aste vorbe? - Sa te simti neliber, mic, Sa vezi marile-aspiratii ca-s reduse la nimic, Ca domnesc n lume rele caror nu te poti opune, C-opunndu-te la ele, tu viata-ti risipesti Si cnd mori sa vezi ca-n lume vietuit-ai n zadar: O astfel de moarte-i iadul. Alte lacrimi, alt amar

Mai crud nici e cu putinta. Simti ca nimica nu esti. Si acele gnduri negre mai nici a muri nu-l lasa. Cum a intrat el n viata? Ct amor de drept si bine, Cta sincera fratie adusese el cu sine! Si rasplata? - Amarrea, care sufletu-i apasa. Dar prin negurile negre, care ochii i acopar, Se apropie-argintoasa umbra nalt-a unui nger, Se aseaza lin pe patu-i; ochii lui orbiti de plngeri Ea-i saruta. De pe dnsii negurile se descopar... Este Ea. C-o multumire adnca, nemaisimtita, El n ochii ei se uita. - Mndra-i de nduiosere; Ceasul ultim i mpaca toata viata-i de durere; Ah! sopteste el pe moarte - cine esti ghicesc, iubita. Am urmat pamntul ista, vremea mea, viata, poporul Cu gndirile-mi rebele contra cerului deschis; El n-a vrut ca sa condamne pe demon, ci a trimis Pre un nger sa ma-mpace, si-mpacarea-i... e amorul.

S-ar putea să vă placă și