Epilepsia este o boal a sistemului nervos central, caracterizat prin crize, accese convulsive

intermitente, nsoite de pierderea cunotinei, de halucinaii i de alte tulburri psihice.

Cauza precis a bolii nu este cunoscut, se presupun predispoziii ereditare, infecii cu inflamaii
acute sau intoxicaii care pot s declaneze accese epileptiforme
n anul 2013, la nivel mondial epilepsia afecta 50 de milioane de persoane
[1]
iar n Romnia
aproximativ 500.000 de persoane.
[2]
Prognostic - Este dificil sa se stabileasca un prognostic general pentru epilepsie, acesta depinzand de existenta
sau nu a unei cauze (in particular, tumora cerebrala la adult), de frecventa crizelor si de tipul lor. Totusi,
majoritatea epilcpticilor sufera de o boala bine controlata prin antiepileptice si pot duce o viata practic normala.
Aceasta calitate avietii este obtinuta cu pretul urmarii regulate a tratamentului, care uneori trebuie sa fie facut
toata viata. speranta de viata nu este nicicum micsorata de catre aceasta boala.
Ei trebuie, in fapt, sa respecte o anumita igiena a vietii: ore de somn suficiente si regulate, evitarea consumului
regulat de bauturi alcoolice. Doar pacientii care au o epilepsie fotosensibila (care survine in timpul unei stimulari
luminoase intermitente) trebuie sa-si ia precautii cand privesc la televizor, cand lucreaza pe ordinator sau cand
practica jocuri video: camera suficient de bine luminata, respectarea unei distante suficiente intre ecran si
pacient.
Diagnostic si tratament - Diagnosticarea epilepsiei face apel la electroencefalografie. Scanografia cerebrala si
imageria prin rezonanta magnetica (I.R.M.) permit uneori sa se depisteze cauza bolii.
Tratamentul unei crize de grand mal consta mai intai in masuri de protectie (alungirea bolnavului in pozitia
laterala de securitate, punerea unei canule) si daca este necesar o injectie intramusculara cu
benzodiazepina tratamentul de fond consta in luarea de medicamente antiepileptice pentru evitarea recidivarii
crizelor. Epilepsiile secundare nu dispar intotdeauna cu tratarea cauzei lor.

Schizofreniia
Schizofrenia reprezinta un grup de tulburari psihice in care realitatea este interpretata in mod anormal.
Schizofrenia se caracterizeaza prin halucinatii, delir, comportment si gandire dezorganizata. Persoanele cu
schizofrenie se izoleaza de ceilalti oameni si de activitatile din jurul lor, retragandu-se intr-o lume interioara
marcata de psihoza.
In general, aceste simptome includ:
- credinte care nu se bazeaza pe realitate (delir), cum ar fi credinta pacientului ca cineva unelteste impotriva lui
- halucinatii auditive sau vizuale (pacientul aude si vede lucruri care nu exista); mai frecvente sunt halucinatiile
auditive
- vorbire incoerenta
- neglijarea igienei personale
- lipsa emotiilor
- emotii nepotrivite contextului in care se gaseste pacientul
- manifestari agresive
- comportament catatonic
- o senzatie persistenta ca este urmarit
- probleme de functionare la scoala sau la serviciu
- izolare sociala
- neindemanare, miscari necoordonate.
Cauzele schizofreniei nu sunt cunoscute. Totusi, studiile arata ca exista o interactiune de factori genetici si de
mediu care duc la aparitia schizofreniei. Tulburari ale anumitor neurotransmitatori cum ar fi dopamina si
glutamatul, pot contribui de asemeni la aparitia schizofreniei. In timp ce cercetatorii nu sunt siguri de semnificatia
acestor modificari ele reprezinta o dovada ca schizofrenia este o boala a creierului.#
Pentru diagnostic, medicul care suspecteaza ca un pacient are schizofrenie va realiza o evaluare medicala
completa si teste psihologice. Astfel poate elimina din gandirea medicala alte afectiuni care pot da acele
simptome, poate stabili diagnosticul si verifica daca sunt prezente complicatii.
Schizofrenia este o boala cronica ce necesita tratament de-a lungul intregii vieti, chiar daca pacientul se simte
mai bine, iar simptomele nu sunt evidente. Tratamentul cu medicamente si terapie psihosociala poate ajuta
pacientul sa-si tina afectiunea sub control si sa devina un participant activ si informat in propria ingrijire. In timpul
perioadelor de criza sau a celor cu simptome severe, poate fi necesara spitalizarea pentru siguranta pacientului
si pentru ca acesta sa beneficieze de hrana, somn si conditii de igiena adecvate.

Paralizia Bell sau paralizia faciala "idiopatica" reprezinta paralizia nervului VII-nervul facial si se manifesta
prin afectarea abilitatii de a controla muschii faciali de pe o jumatate de fata. Paralizia Bell este una din cele mai
frecvente tipuri de paralizii faciale, fiind intalnita la 23 de cazuri din 100 000.


Cauzele aparitiei paraliziei Bell
Cauza exacta care determina aparitia paraliziei Bell nu este cunoscuta. Se presupune ca o infectie virala
poate cauza aparitia paraliziei faciale sau instalarea unui proces autoimun.

Au fost identificati si o serie de factori predispozanti, si anume:
- infectia gripala in antecedente;
- curenti reci de aer;
- diabet zaharat;
- hipertensiune arteriala;
- sarcina;
- varicela ;
- infectii otice;
- tumori cerebrale;
- meningita.
Simptomele paraliziei Bell
Ceea ce caracterizeaza paralizia faciala idiopatica este slabiciunea sau paralizia musculaturii de la nivelul
uneia dintre jumatatile de fata. Inainte cu 2-3 zile de la debut pot aparea dureri auriculare dupa care paralizia se
instaleaza rapid, in decurs de cateva ore sau zile. Bolnavii de plang de "fata grea" sau "fata artificiala", dar nu
prezinta semne obiective de pierdere a sensibilitatii.
Stabilirea diagnosticului de paralizie Bell
Diagnosticul de paralizie Bell se stabileste in urma anamnezei, examenului fizic si neurologic
Tratamentul paraliziei Bell
Exista mai multe optiuni terapeutice la care se poate apela in functie de particularitatile fiecarui caz si anume:
- tratamentul medicamentos
- tratamentul fizioterapic
- tratamentul chirurgical