Sunteți pe pagina 1din 2

Tema si viziunea despre lume in poezia

Aci sosi pe vremuri



Traditionalismul este un curent cultural care, asa cum sugereaza si numele, pretuieste, apara si promoveaza
traditia, perceputa ca o insumare a valorilor arhaice, traditionale ale spiritualitatii si expuse pericolului degradarii si
eroziunii. O notabila incercare de conservare a valorilor traditiei romanesti se regaseste in activitatea
poporanismului si samanatorismului, care s-au manifestat pregnant in primele doua decenii ale secolului al XX-lea si
a caror reactie a avut si un aspect negativ, deoarece adeptii acestor curente au respins cu fermitate orice tendinta
de modernizare a literaturii nationale.

Capodopera a liricii romanesti, dupa cum o considera George Calinescu, poezia Aci sosi pe vremuri face parte
din volumul Pe Arges in jos (1923) al lui Ion Pillat.

Tema sa timpul vazut ca trecere intrepatrunsa cu biografia umana si cu varstele efemere ale fiintei confera
strofelor de respiratie neoclasica (18 distihuri si trei versuri leitmotivice cu masura ampla, de 13 silabe) o tonalitate
solemna, melancolica.

Inca din titlu se contureaza relatia intre loc (aci) si timp (pe vremuri). Spatiul este elementul stabil, sustras
devenirii, din aceasta relatie. Adverbul aici desemneaza un topos ce isi subordoneaza dimensiunea temporala a
unui prezent etern si, explicit, o alta, perspectivica, a identificarii fizice si sufletesti a fiintei cu spatiul pe care-l
resimte ca apropiat si a carui parte constitutiva este. Locul pe care aci il desemneaza este casa amintirii -
structura in genitiv-dativ trimitand spre o casa devenita posesiune sufleteasca, proprietate aflata in stapanirea
memoriei. Cel de-al doilea element, vremurile, contine sugestia fulguratiei, a trecerii surprinse in clipa ei de gratie,
eternizate insa in amintire. Daca locul, cu lanurile sale de secara, cu sirul eminescian de plopi, cu umbrele berzelor
neschimbate in rotirea anotimpurilor, pare acelasi, vremurile sunt mereu altele: un atunci al bunicii Caliopi, tanara
subtiratica ce-si innobileaza iubirea cu reflexul romantic al poeziei epocii, Heliade si Lamartine, si un acuma al
noului cuplu constituit in timpul modern al trenurilor si al distantei lucide, tandru-ironice, tutelate de versurile
simboliste ale lui Francis Jammes si Horia Furtuna.

Casa este punctul referential spre care converg timpurile, destinele umane, amintirile si care conserva in
straturi de palimpsest urmele trecerii oamenilor vremelnici, fluctuatia starilor si a momentelor. Simbol al statorniciei
si adapost al cuplului in expresia lui juvenil-familiala, casa e o axa cu functie sacra. in interiorul ei ocrotitor se
petrec sosirile si plecarile, ea este oglinda in care se reflecta evenimentele ritualice ale vietii nunta si moartea.
Obloanele, pridvorul, poarta, hornul ce trage alene din ciubuc fac din casa amintirii un univers cald si intim
ce tine la distanta securizanta teroarea mortii, lasand sa se infuzeze doar dulcele ei presentiment melancolic.
Tanara pereche de ieri sau de acum traieste, sub obladuirea caminului, efemeritatea clipei sarbatoresti a iubirii si a
nuntii, recurente in sirul generatiilor, avand ca martor clopotul din turnul vechi din sat. Ambivalenta sunetului lui
de nunta sau de moarte nu anunta decat ca, in dialectica
misterioasa a vietii, cele doua evenimente sunt legate prin timpul-trecere. Aspirand prin iubire la eternitate, tanara
pereche va ramane neschimbata doar in stersele portrete din galeria cu tablouri de familie de pe perete. Ceea
ce, paradoxal, se pastreaza viu sunt tocmai gesturile fulgurante: Nerabdator, bunicul pandise de la scara / Berlina
leganata prin lanuri de secara si din berlina / Sari subtire-o fata in larga crinolina Privind cu ea sub luna /
Bunicul meu desigur i-a recitat Ea-l asculta tacuta Aceleasi gesturi, repetate de o noua pereche, sustin ideea
identitatii existentelor, in ceea ce au ele sacramental: si vii acuma tu; / Pe urmele berlinei trasura ta statu. //
Acelasi drum te-aduse prin lanul de secara / Ca dansa tragi, in dreptul pridvorului, la scara. // Subtire, calci nisipul
pe care ea sari / M-ai ascultat pe ganduri

Ideea ca marile momente ritualice ale vietii se constituie din gesturi simple sub care se ascund tainele sfinte
ale vietii, timpului, iubirii si mortii este subliniata, in poem, printr-o enumerare de evocari nostalgice, menita sa redea
fragmentelor temporale, perisabilului, dimensiunea completudinii. Varstele fiintei, momentele grave ale vietii, eterna
rotire a anotimpurilor, vremurile vechi cu poteri si haiduc sau timpurile noii sensibilitati simboliste sunt popasuri
pe care timpul insusi le face in eterna lui devenire. in spatele formelor lui fluctuante se pot citi semnele imuabile,
tiparele perene ale vietii si lumii.

Revendicata in egala masura de traditionalism si de modernism, poezia Aci sosi pe vremuri (ca si intreaga
opera poetica) a lui Ion Pillat poate ilustra sincronizarea lirismului traditional cu sensibilitatea moderna. Pastrand din
arealul primului interesul pentru natura bucolica, nostalgia timpurilor de altadata, cultul stramosilor (in ipostaza
familiara), ea este modernista prin rafinamentul textual si prin dimensiunea profunzimii.



La casa amintirii cu-obloane i pridvor,
Pienjeni zbrelir i poart, i zvor.
Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De cnd luptar-n codru i poteri, i haiduc.
n drumul lor spre zare mbtrnir plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.
Nerbdtor bunicul pndise de la scar
Berlina legnat prin lanuri de secar.
Pie-atunci nu erau trenuri ca azi, i din berlin
Sri, subire,-o fat n larg crinolin.
Privind cu ea sub lun cmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.
Iar cnd deasupra casei ca umbre berze cad,
i spuse Sburtorul de-un tnr Eliad.
Ea-l asculta tcut, cu ochi de peruzea...
i totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.
i cum edeau... departe, un clopot a sunat,
De nunt sau de moarte, n turnul vechi din sat.
Dar ei, n clipa asta simeau c-o s rmn...
De mult e mort bunicul, bunica e btrn...
Ce straniu lucru: vremea! Deodat pe perete
Te vezi aievea numai n tersele portrete.
Te recunoti n ele, dar nu i-n faa ta,
Cci trupul tu te uit, dar tu nu-l poi uita...
Ca ieri sosi bunica... i vii acuma tu:
Pe urmele berlinei trsura ta sttu.
Acelai drum te-aduse prin lanul de secar.
Ca dnsa tragi, n dreptul pridvorului, la scar.
Subire, calci nisipul pe care ea sri.
Cu berzele ntr-nsul amurgul se opri...
i m-ai gsit, zmbindu-mi, c prea naiv eram
Cnd i-am optit poeme de bunul Francis Jammes.
Iar cnd n noapte cmpul fu lac ntins sub lun
i-am spus Balada lunei de Horia Furtun,
M-ai ascultat pe gnduri, cu ochi de ametist,
i i-am prut romantic i poate simbolist.
i cum edeam... departe, un clopot a sunat
. Acelai clopot poate . n turnul vechi din sat...
De nunt sau de moarte, n turnul vechi din sat.