Sunteți pe pagina 1din 12

- structura, fiziologie si patologie

Pascu Cristina, I D
Cavitate
nazala
Mucoasa
nazala
Mucus
Celule
olfactive
Cili
olfactivi
Receptori
olfactivi
Fibre (axoni)
care formeaza
nervul
olfactiv
Bulb
olfactiv
Encefal
Cortex
Analizatorul olfactiv
Analizatorul olfactiv este situat in cavitatea nazala. Peretii interni ai cavitatii nazale sunt tapetati de o
structura numita mucoasa olfactiva. Aceasta contine celule ce secreta un mucus umed, cu rol de a retine bacteriile,
praful si particulele care altfel ar putea patrunde in plamani. Tot la nivelul mucoasei olfactive se afla celulele olfactive.
Aceste celule sunt de fapt neuroni senzitivi specializati care au capacitatea de a receptiona stimuli prin intermediul
unor cili (un fel de prelungiri dendritice). Cilii contin receptorii olfactivi, numiti si chemoreceptori (chemo = chimic),
acestia din urma fiind molecule proteice specializate, capabile sa lege substantele moleculare cu rol odorizant.
Substantele odorizante traverseaza mucusul si patrund la nivelul cililor.

De la nivelul celulelor olfactive (in sens opus cililor proiectati catre suprafata) pleaca fibre ce formeaza
nervul olfactiv. Nervul olfactiv traverseaza o formatiune osoasa (lama ciuruita a osului etmoid) si ajunge la bulbul
olfactiv. Aici are loc o convergenta a impulsurilor nervoase, fara o pierdere esentiala a specificitatii stimulilor.

Bulbii olfactivi proceseaza semnalele provenite de la milioanele de receptori olfactivi ceea ce permite
perceperea diferentelor dintre mii de mirosuri. Omul detine aproximativ 5 milioane de receptori olfactivi cu ajutorul
carora poate diferentia 2000-4000 mirosuri dintre care 50 sunt primare sau fundamentale : mirosuri de ars, de
putrefactie, de vopsea, de condimente, de miresme dulci si de substante gazoase...Un exemplu concret este
sensibilitatea olfactiva foarte mare pentru mercaptan, substanta care se amesteca in gaz metan cu scopul de a
avertiza prezenta acestuia si de a preveni pericolul. Olfactia determina, pe langa recunoasterea substantelor din aer,
declansarea secretiilor digestive si aprecierea calitatii alimentelor. De obicei, mirosurile percepute sunt un amestec al
celor 4 gusturi primare (amar, acru, dulce, sarat). Exista o stransa interdependenta intre analizatorul olfactiv si cel
gustativ. Semnalele stimulilor gustativi si olfactivi se separa doar cand ajung la encefal.

Localizarea centrului de comanda al olfactiei nu este bine definita. Se considera ca proiectia senzatiilor
olfactive ar fi in lobul temporal, unde are loc prelucrarea si asocierea acestora cu functiile gustative, somatice, tactile
si vizuale.
De asemenea, aria olfactiva de la nivelul scoartei cerebrale (=cortex) se afla in stransa legatura cu
hipotalamusul, care este centru de reglare al comportamentului alimentar si sexual, dar si cu sistemul limbic, care
constituie elementul de control al afectivitatii. Astfel omul poate lega mirosuri particulare de amintiri si emotii.
Datorita legaturii dintre miros si starile psihoafective, fiecare individ va cauta sa-si apropie mirosurile placute si sa le
respinga pe cele neplacute. Spre exemplu, stransa legatura dintre mama si copil pare a fi intarita de una din formele
de imprimare a mirosului. Cand bebelusul suge, isi cufunda capul in glandele odorante care inconjoara mamelonul.
Copilul ajunge sa asocieze mirosul mamei, mirosul laptelui matern cu sentimentul de protectie si mangaiere. De
asemenea mirosul bebelusului pare placut mamei, trezindu-i instincte si senzatii, aceasta asociindu-l cu bucuria de a-l
strange in brate.
Din toate cele 6 simturi, simtul olfactiv prezinta cel mai mare grad de adaptabilitate. Receptorii olfactivi
se adapteaza in proporie de aproximativ 50% din prima secunda de stimulare. Se stie faptul ca, la intrarea intr-o
incapere se simte un miros placut sau neplacut, dar, dupa un timp acest miros pare mai diminuat sau chiar nu se mai
simte proces numit adaptare olfactiv.
Acuitatea olfactiva depinde de:
varsta (copiii sub 6 ani au maximul de sensibilitate)
temperatura aerului (optima este de 37-38 grade C)
umiditatea aerului (in aerul uscat concentratia substantei volatile trebuie sa fie mai mare)
tiparul fiecarui individ (de exemplu fumatorii au sensibilitate mai scazuta, pe cand anorexicii si persoanele
care sufera de infometare au o sensibilitate sporita)

Comparativ cu unele animale (macrosmatice in general animalele carnivore, care pot mirosi prada de la distanta),
omul este microsmatic adica are un simt olfactiv relativ redus. Animalele isi exercita calitatile olfactive si prin faptul ca pot
simti (dar si produce) feromoni. Feromonul este o substanta chimica care influenteaza comportamentul indivizilor din aceeasi
specie. Pentru multe animale, feromonii sunt esentiali in localizarea partenerilor cat si in semnalarea unui pericol. Desi nu
exista o dovada clara a feromonilor umani, sincronizarea ciclului menstrual al femeilor care locuiesc impreuna, sugereaza
cercetatorilor ca si oamenii ar putea fi sensibili la feromoni.
Patologie
Cauze : factori alergeni (polen, insecte, par de animale, praf, etc)
Manifestari : stranut, prurit, rinoree
Tratament : evitarea alergenilor, administrarea de antihistaminice (loratadina)
Rinita alergica
Cauze : deviatie de sept nazal
Manifestari : sensibilitate la schimbari de temperatura, umiditate, fum
Rinita non-alergica
Cauze : folosirea excesiva a picaturilor nazale dezobstruante
Manifestari : rinoree abundenta
Rinita medicamentoasa
Cauze : infectie virala sau bacteriana
Manifestari : complicatii tip sinuzita (sinuzita = inflamatie a sinusurilor paranazale)
Rinita infectioasa
Analizatorul olfactiv isi exercita influenta asupra receptorilor gustativi. Astfel, o raceala face mancarea sa aiba un
gust mai putin pregnant. Daca mucoasa olfactiva este prea umeda sau prea uscata, atunci celulele olfactive nu
pot fi stimulate. Este si cazul bolnavilor de rinita acuta/cronica (rinita = inflamatie a mucoasei nazale).
Endoscopie nazala la
pacient cu rinita alergica
Deviatie de sept nazal Epistaxis Piodermita
Palatoschizisul
este o malformatie congenitala manifestata prin existenta unei despicaturi la nivelul buzei superioare sau a maxilarului;
forma mai simpla care afecteaza doar buza superioara e numita popular buza-de-iepure; forma grava, in care si cerul
gurii este despicat, gura comunicand astfel cu nasul, prin interior, este denumita gura de lup.
Ciclopia
este o malformatie congenitala extrem de rara. Incidenta ei este de 1 din 2500 fetusi. Tipic ciclopiei este fata diforma, un
singur ochi situat central insotit de un nas non-functional. Pana in prezent, fetusii cu aceasta malformatie nu au
supravietuit, cei mai multi au pierit prin avort spontan iar altii au murit la nastere. Cateva exemplare sunt expuse in muzeul
medical Vrolik, din Amsterdam.
Sarcomul Kaposi
este o tumoare maligna, care apare fie in anumite forme de cancer, fie in SIDA. Imaginea din dreapta arata un bolnav de
SIDA, cu sarcom Kaposi dezvoltat la nivelul orificiului nazal.

Tulburari olfactive
Infectiile respiratorii, sinuzitele, polipii nazali, tulburarile hormonale, expunerea la solventi organici si insecticide,
traumatismele si afectiunile sistemului nervos pot provoca urmatoarele tulburari ale mirosului: hiposmie (=diminuarea
simtului olfactiv), hipersomie (=accentuarea simtului olfactiv), anosmie (=pierderea completa a mirosului), disosmie
(=substantele miros altfel decat ar trebui, de regula neplacut), cacosmie (=senzatia ca toate lucrurile miros a fecale) si
halucinatii olfactive.




Limba este un organ musculo-membranos mobil, care, pe langa rol in masticatie si deglutitie, mai are rol si
in vorbirea articulata. Este organ de simt, datorita prezentei papilelor gustative.
La exterior prezinta un corp situat in cavitatea bucala si o radacina, spre faringe. In structura acesteia intra
un schelet osteofibros, muschi striati si o mucoasa. Scheletul osteofibros este format din osul hioid si doua membrane
fibroase: septul limbii si membrana hioglosiana intinsa de la hioid spre limba. Muschii limbii sunt muschi intrinseci si
muschi proprii limbii. Exista si muschi extrinseci (stiloglos, hioglos, genioglos), care au un capat prins pe oase iar celalalt
capat pe palatul moale sau pe amigdala palatina. La exterior, limba este acoperita de mucoasa linguala, care se
continua cu mucoasa bucala, avand in structura sa un epiteliu pluristratificat, pavimentos. Pe fata superioara a limbii si
pe marginile ei se gasesc papilele linguale, care ofera limbii un aspect catifelat. La nivelul papilelor si glandelor salivare
mici se situeaza mugurii gustativi.

Simtul gustului informeaza asupra calitatii alimentelor ingerate si intervine in declansarea secretiei reflexe a glandelor
digestive. El are la baza, ca orice alt act reflex, arcul reflex:
Segmentul receptor
Este reprezentat de mugurii gustativi situati la nivelul papilelor gustative din mucoasa linguala. Celulele epiteliale
senzitive ale mugurelui gustativ sunt alungite si prevazute cu cili care se proiecteaza prin porul gustativ de la suprafata
limbii, unde vin in contact cu substantele sapide dizolvate in saliva.
Segmentul intermediar
La polul bazal al celulelor gustative se gasesc terminatii nervoase ale nervilor VII (nervi faciali - asigura sensibilitatea
gustativa din primele doua treimi ale limbii), IX (nervi glosofaringieni culeg excitatii gustative de la prima treime
posterioara a limbii adica radacina limbii) si X (nervi vagi asigura sensibilitatea mugurilor gustativi de la radacina
limbii, mucoasa epiglotei si a faringelui). Terminatiile nervilor contin primul neuron al cailor gustative. Al II-lea neuron se
afla in nucleul solitar din bulb. Axonii neuronilor se incruciseaza iar apoi ajung in nucleii talamici, unde fac sinapsa cu al
III-lea neuron.
Segmentul central
Axonii neuronilor din talamus proiecteaza informatiile in girusul postcentral cortical.



Analizatorul gustativ
- senzatiile gustative primare sunt:
dulce, sarat, acru si amar. Din
combinarea acestora, omul poate
percepe cateva sute de gusturi

- bolta palatina percepe gusturile amar
si acid si mai putin pe cel dulce si sarat.
Faringele si epiglota percep toate
gusturile primare

- pragul sensibilitatii gustative este
variabil pt diferite substante si depinde
de concentratia acestora. Simtul
gustului prezinta o mare adaptabilitate;
senzatia gustativa dispare chiar daca
stimulul persista

- temperatura optima de perceptie a
substantelor sapide este de 24C;
temperaturile prea ridicate sau prea
scazute reduse reduc intensitatea
senzatiilor gustative
Patologie
Candidoza bucala
este o infectie determinata de o ciuperca mai
des intalnita la purtatorii de proteze, nou-
nascuti si persoane cu sistemul imunitar slabit.
Trebuie stiut ca microorganismul (Candida
Albicans) este prezent in cavitatea bucala a
fiecaruia dintre noi, ea determinand o infectie
in anumite conditii.

Candida devine virulenta si nu mai este in
echilibru cu bacteriile din gura, in urmatoarele
conditii : gura uscata, nivel crescut de zahar in
sange si saliva, tratament prelungit cu
antibiotice sau corticosteroizi (la bolnavii de
astm care inhaleaza pufuri), sistem imunitar
slabit din diferite cauze.

Simptomele asociate cu infectia fungica sunt
senzatie de usturime in gura, sensibilitate la
alimente acre sau condimentate, halena.
Aspectul este de depozite asemanatoare
laptelui prins, care daca sunt indepartate, lasa
in urma o mucoasa inflamata si dureroasa.



Tratament
Tratamentul candidozei incepe cu determinarea factorului care a
declansat infectia, de exemplu daca este vorba de administrarea
antibioticelor, de un diabet sau de un organism foarte obosit.
Pentru purtatorii de proteze este foarte importanta igienizarea lor,
scoaterea pe durata noptii, efectuarea unui tratament local antifungic.
Un diabetic trebuie sa-si monitorizeze foarte bine nivelul zaharului din
sange si sa mentina tratament sustinut impotriva Candidei.
In cazul nou-nascutilor, trebuie sterilizate biberoanele, tetinele, si
trebuie efectuat tratament local, atat pentru el cat si pentru mama.

Cazurile usoare se rezolva doar cu igiena foarte buna, clatiri cu ape de
gura antibacteriene si cu solutii ce contin antifungic. De obicei
tratamentul dureaza 14 zile si trebuie prescris de medicul dentist.
Piercingul bucal : focar de infectii
Piercingul este un accesoriu ce aduce cu el o
sumedenie de complicatii: infectii bacteriene
locale (streptococi, stafilococi), infectii virale
(hepatita B, C, herpes), complicatii alergice,
hematoame, hemoragii, probleme de cicatrizare.

Problemele se complica insa in cazul piercingului
de la nivelul bucal - acesta prezinta, pe langa
obisnuitele complicatii, anumite riscuri specifice.
Pe langa durere si umflarea limbii, creste si fluxul
salivar, cauzat in mare parte de alergia sau
hipersensibilitatea la contactul cu metalul.
Uneori, dispozitivul afecteaza vorbirea,
masticatia si inghitirea, dar si nervii de la nivelul
limbii.

In cazuri extreme, pot aparea obstructionarea
cailor respiratorii odata cu umflarea limbii,
pericolul de inghitire a bijuteriei sau hemoragii
rezultate in urma sectionarii vaselor de sange
care iriga limba, intrucat aceasta este puternic
vascularizata.


Limba este una dintre cele mai sensibile regiuni la
infectii, ce prezinta un risc crescut de a se
generaliza in afectiuni precum septicemia. Asta
mai ales pentru ca in cavitatea bucala traieste un
numar mare de bacterii ce pot genera cu usurinta
infectii, daca bijuteria nu a fost bine dezinfectata.
Conditii patologice benigne





Limba geografica este o anomalie a limbii care afecteaza
doar 2% din populatie. Se prezinta sub forma unor zone de
leziuni depapilate de culoare rosie, cu un contur neregulat,
asemanator cu o harta, de dimensiuni variabile, de obicei
circulare, unite printr-o banda alba, situate pe fata dorsala
sau pe marginile limbii. Anomalia se mai numeste si glosita
migratorie benigna deoarece forma, marimea i dispunerea
zonelor depapilate este schimbatoare in timp. In general
aceste pete sunt asimptomatice, nu dor si nu afecteaza
simtul gustativ.
Limba fisurata este o conditie patologica ale carei cauze sunt
necunoscute. Se caracterizeaza prin fisuri variate ca
profunzime, asezate de-a lungul fetei dorsale si laterale a
limbii.
Limba fisurata este in mare parte asimptomatica, considerata
a fi o varianta a arhitecturii linguale normale.
In cazuri deosebite poate fi element al sindromului
Melkersson-Rosenthal care consta din triada : limba fisurata,
cheilita granulomatoasa (mai precis : inflamarea si marirea in
volum a buzelor) si paralizia nervului cranian VII (nerv facial).


Bibliografie
Marele atlas ilustrat al corpului uman Beverly McMillan

Anatomia si fiziologia omului : compendiu Cezar Th. Niculescu, Radu Carmaciu, Bogdan Voiculescu, Cristian Nita,
Carmen Salavastru, Catalina Ciornei

www.scribd.com

http://en.wikipedia.org/wiki/Main_Page

www.sfaturidentist.ro

www.csid.ro

www.romedic.ro