Sunteți pe pagina 1din 5

Curs 3 drept penal 18.10.

2013
Legea penala si principiile aplicarii acesteia
In codul penal sintagma lege penala este folosita nu numai in sensul de act normativ emis de
puterea legislativa, dar si in aceea mai larg de regula sau norma de drept penal. Denumirea de lege
penala poate fi atribuita unei norme cu o dubla conditie:
a) Sa aiba caracter penal
b) Sa fie cuprinsa intr-un act normativ cu putere de lege

Categorii de legi penale:
a) Legi penale generale dispozitie cu caracter penal de generala aplicare sau avand aplicatie la
un mare numar de norme penale speciale. (ex. Tentativa, concursul, etc). Pornind de la acest
principiu se da denumirea lege penala generala codului penal. Intelese ca ansamblu de
norme de drept penal sistematizate dupa anumite criterii si continand norme penale
generale cu valoare de principii cat si majoritatea normelor penale speciale.
b) Legi penale speciale contin norme derogatorii de la dreptul comun. In dreptul nostru
singura lege penala generala este codul penal.

1. Legi penale permanente sunt legile cu aplicare nedeterminata
2. Legi penale temporare au o durata determinata cuprinsa fie in prevederile in actului
normativ respectiv, fie prin incetarea situatiei exceptionale pentru care au fost adoptate
(calamitati, razboi, revolutie etc. )

a) Legi penale ordinare sunt cele care sunt adoptate in conditii normale sau obisnuite.
b) Legi penale exceptionale sunt determinate de necesitatea apararii valorilor sociale in
situatii exceptionale

Normele de drept penal si structura acestora:
Normele juridice penale din legislatia noastra sunt norme de drept particularizate prin continut si
structura specifice. Asta inseamna ca isi indeplinesc functia regulatoare prin prevederea faptelor
periculoase pentru valorile sociale si prin interzicerea lor sub sanctiuni specifice.

Structura normei penale:
In general normele au structura formata din 3 parti:
a) Ipoteza
b) Dispozitie
c) Sanctiune
Unii autori sunt de parere ca acelasi lucru exista si in dreptul penal. Altii autori apreciaza insa ca
norma penala speciala cuprinde numai doua elemente: dispozitia si sanctiunea. Dispozitia consta in
interzicerea unei anumite actiuni sau omisiuni, iar sanctiunea consta in pedeapsa ce urmeaza sa fie
aplicata in cazul nerespectarii dispozitiei. Aceasta opinie este mai aproape de realitate.

Categorii de norme penale:
Desi se caracterizeaza prin trasaturi proprii in raport cu alte categorii de norme juridice, normele de
drept penal se caracterizeaza prin structura specifica si sfera de incidenta.
1. Norme generale si speciale. Distinctia se face dupa criteriile continutului si sfera de incidenta.
Normele generale sunt de generala aplicare, in timp ce normele speciale sunt aplicate numai
in raport cu actul de conduita.
2. Norme prohibitive si onerative. Normele prohibitive contin, ca regula de conduita, abtinerea
de la savarsirea faptei descrise si incriminata. In timp ce normele onerative contin, ca regula
de conduita, savarsirea faptei a carei omitere este interzisa.
3. Norme unitare si divizate. Sunt unitare normele care contin ambele elemente (dispozitia si
sanctiunea) in continutul aceluiasi articol. In timp ce normele divizate atunci cand elementele
lor se gasesc fie in articole diferite in cuprinsul aceluiasi act normativ, fie in acte normative
diferite. Se cunosc urmatoarele norme: norme de incriminare in cadru (in alb) si normele de
trimitere si de referire (ambele intra in normele divizate). Normele de incriminare cadru sau
in alb are in continutul sau o dispozitie de incriminare cadru si o sanctiune corespunzatoare,
iar prevederea faptelor interzise se face prin norme cuprinse in alte acte normative.
(exemplu: art. 281 din Codul Penal care spune: `exercitarea fara drept a unei profesii
constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la 3 luni la 3 ani` - dar care profesie?
In alte articole precum cele de privind profesia de avocat spune ca cei care exercita profesia
de avocat sunt sanctionati conform legii penale acestea fiind in legatura). Normele penale
de trimitere si de referire sunt considerate norme de trimitere acele norme incomplete
care se completeaza imprumutand aceste elemente de la alte norme la care fac trimitere,
incat acele elemente sunt incorporate in norma de trimitere. (ex: acele norme care fac
trimitere la pedeapsa unei alte infractiuni). Normele de referire sunt si ele incomplete si se
completeaza prin imprumutarea de elemente de la alte norme, intocmai ca si normele de
trimitere, cu deosebirea ca normele de referire isi subordoneaza continutul fata de
elementele complinitoare. (ex. Infractiunea de ultraj care ne spune ca amenintarea, lovirea
sau vatamarea corporala a unui functionar public in functiune se pedepseste de la 5 luni la 5
ani judecatorii si militienii si insulta)

Interpretarea si aplicarea legii penale:
Interpretarea legii penale este o operatiune logico rationala care se efectueaza cu ocazia si in
vederea aplicarii normelor de drept si are ca scop descoperirea vointei legiuitorului exprimata in
aceste norme cu privire la cazul concret.
Formele interpretarii:
Interpretarea poate fi oficiala cand este efectuata de organe sau subiecti oficiali. Poate fi neoficiala
(doctrinala) cand este efectuata de oamenii de stiinta. Interpretarea oficiala poate fi la randul sau:
autentica (legala) atunci cand se efectueaza de organul care a emis norma sau poate fi si cauzala (de
cauza) atunci cand se efectueaza de catre organul judiciar. Interpretarea autentica poate fi
contextuala cand este facuta de organul emitent odata cu adoptarea normei interpretate sau
posterioara cand este facuta ulterior adoptarii normei interpretate. Norma interpretatoare face corp
comun cu norma interpretata, cu conditia sa nu creeze inculpatului o situatie mai putin favorabila,
caz in care vine in contradictie cu art. 15 din alin (2) din Constitutie.
Metodele de interpretare a legii penale:
Interpretarea literala sau gramaticala consta in cautarea intelesului normei de drept penal in
cuvintele prin care a fost exprimata, textul urmand a fi analizat, atat din punct de vedere etimologic
pentru a se afla sensul cuvintelor folosite, cat si din punct de vedere sintactic si stilistic pentru a se
desprinde intelesul logic al textului.
Interpretarea rationala sau logica consta in folosirea procedeelor logice, a rationamentelor pentru
a descoperi adevarata vointa a legiuitorului. Se foloseste atunci cand nu s-a reusit sa se descopere
intelesul normei prin metoda gramaticala. Aceasta metoda presupune cunoasterea scopului legii
penale, a necesitatilor obiective care au impus adoptarea legii si care explica ratiunea acesteia (ratio
legis). De asemenea, trebuie cunoscute principiile de politica penala care isi gasesc expresia in lege
(mens legis).
Rationamentele care sunt folosite:
1. A fortiori se intemeiaza pe argumentul ca daca legea interzice mai putin, interzice implicit si
mai mult (a minori ad maius) iar daca permite mai mult, implicit permite si mai putin (a maius
ad minori).
2. Per a contrario se bazeaza pe argumentul ca daca o dispozitie legala interzice sau
sanctioneaza o fapta numai in anumite conditii, inseamna ca nu se refera si la alte conditii,
fiind exclusa aplicarea ,a situatiile neprevazute de ea.
3. Reductio ad absurdum se bazeaza pe argumentul ca orice alta interpretare data normei ar
avea consecinte inadmisibile.
4. A pari se bazeaza pe argumentul ca in situatii identice, trebuie sa existe aceeasi solutie
juridica (ubi e adevaratio ibi idem ius). Se poate intemeia pe argumentul ca legea care se
refera la modalitatile cele mai frecvente, le prevede implicit si pe celelalte (de eo quod
plerumque fit)
In interpretarea logica pot fi folosite mai multe rationamente.
Interpretarea istorica consta in cautarea intelesului normei de drept penal prinstudierea datelor de
ordin politic, economic si juridic ce caracterizeaza conditiile in care norma a fost adoptata.
Interpretarea sistematica consta in cautarea intelesului normei de drept penal pornind de la corelatia
existenta intre aceasta si alte norme din aceeasi lege sau din alte acte normative.
Interpretarea prin analogie are in vedere cautarea intelesului normei cu ajutorul alteia care prevede
un caz asemanator si care este mai clara, referindu-se la o situatie asemanatoare (de similibus ad
similia).
Rezultatele si limitele interpretarii
Se poate constata ca legea a exprimat atat cat a voit legiuitorul (lex dixit quom voluit) sau ca legea a
exprimat mai mult decat a voit legiuitorul ( lex dixit minus quom volui interpretare extensiva) sau
lex dixit plus quoan voluit- restrictiva.
Este unanim admis ca legile penale sunt de stricat interpretare (penalia substrictisimae
interpretatione).
Aplicarea legii penale
Se face in raport cu mai multe elemente de care sunt legate fenomenele juridice penale:
1. Timpul : este un element determinat prin aceea ca aplicarea legii penale are o durata in timp.
2. Teritoriul : in virtutea principiului suveranitatii nationale, legea penala este aplicabila pe un
teritoriu determinat.
3. Persoanele : legea penala se adreseaza persoanelor care sunt destinatarii si beneficiarii
reglementarilor sale.
4. Fapte : legea penala interzice faptele periculoase si de aceea se raporteaza la fapte.
Aplicarea legii penale in spatiu
Este expresia vointei puterii publice, legea penala se aplica pe teritoriul pe care se exercita
suveranitatea statului. In raport cu teritoriu, infractiunilor pot fi sarvarsite in intregime pe acesta, in
intregime in afara teritoriului, fie parte in teritoriu sau parte inafara lui.
Aplicarea legii penale in raport cu faptele savarsite pe teritoriu
Teritorialitatea este principiul de baza in aplicarea legii penale in spatiu. Potrivit art 3 din CP actual si
art 8 din NCP, legea penala se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei. Aplicarea legii
penala fata de infractiunile savarsite pe teritoriul tarii este exclusiva si neconditionata.
Notiunea de teritoriu: prin teritoriu in sensul legii penale se intelege intinderea de pamant si apele
cuprinse intre frontiere cu subsolul si spatiul aerian, precum si marea teritoriala cu solul, subsolul si
spatiul aerian. Teritoriul tarii cuprinde:
1. Suprafata terestra cuprinsa intre frontierele politico-geografice ale statului (sol, subsol,
spatiu aerian)
2. Apele cuprinse intre frontiere (ape curgatoare, balti, lacuri)
3. Marea teritoriala care este definita in legea 17/1990 si cuprinde fasia adiacenta tarmului ori
dupa caz apele maritime interioare avand latimea de 12 mile marine masurata de la liniile de
baza care sunt considerate liniile celui maimare reflux sau liniile drepte care unesc punctele
cele mai avansate ale tarmului. Limita exterioara a marii teritoriale este linia care uneste
fiecare punct situat la o distanta de 12 mile marine de la punctul cel mai apropiat al liniilor de
baza. Marea teritoriala se delimiteaza fata de statele vecine prin conventii bilaterale.
Infractiunile savarsite pe teritoriul tarii: potrivit art 143 CP si art 8 alin 3 din NCP prin infractiune pe
teritoriul tarii se intelege orice infractiune pe teritoriul aratat in art 143 ori de o nava sau aeronava
romana. Prin aceasta, legiuitorul roman consacra principiul ubicuitatii in sensul ca se considera
savarsita pe teritoriul tarii s-a produs numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infractiunii
pe teritoriul tarii sau pe o alta nava sau aeronava romana.
Exceptii de la principiul teritorialitatii: aplicarea legii penale in principiul legii teritorialitatii cunoaste
anumite restrangeri in sensul ca nu are loc in raport cu anumite categorii de infractiuni savarsite pe
teritoriul tarii precum cele savarsite de persoane are se bucura de imunitate sau cele savarsite de
personalul armatelor straine aflate in trecere sau stationate pe teritoriul tarii.
Legea penala romana nu se aplica reprezentantilor diplomatici ai statelor straine sau de alte
persoane care in conformitate cu conventiile internationale nu sunt supuse jurisdictiei penale a
statului roman. Imunitatea de jurisdictie decurge din imunitatea diplomatica si este prevazuta in
conventii internationale privitoare la relatiile diplomatice semnate de statul roman precum conventia
de la Viena din 1961 care se aplica demnitarilor si diplomatilor.
Cu privire la trupele straine stationate ori aflate in trecere pe teritoriul unui stat functioneaza in
dreptul international regula ca acestea nu sunt supuse jurisdictiei statului pe al carui teritoriu se afla.