Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CONCEPTUL DE ŞTIINŢĂ
5
Ştiinţa ca institut social apare în sec.XVII. Dar chiar la etapele ei iniţiale
savanţii se uneau în diverse şcoli, care pe parcurs au suportat schimbări
enorme. Actualmente în sistemul ştiinţe mondial sunt încadraţi 5 mln. de
savanţi profesionişti, ce-şi organizează activitatea sa în laboratoare, institute,
grupuri de investigaţii etc. Ştiinţa contemporană în principiu reprezintă un
domeniu puternic de producere a cunoştinţelor cu o bază materială imensă,
cu un sistem bine dezvoltat de comunicaţie.
În ştiinţă există templu său propriu, construit cu forţele a multor lucrători
şi a puţinilor arhitectori. Ştiinţa recent constituie o activitate specifică
profesională. O difiniţie interesantă a savantului profesional o găsim la
V.Heisenberg. “Mulţi, - spune el, - cred că profesionalul este omul care ştie
multe despre obiectul său. Însă cu o astfel de definiţie eu nu pot fi de acord,
fiindcă niciodată nu poţi cunoaşte despre un oarecare obiect într-adevăr mult.
Eu aşi prefera o altă formulare: profesionalul e omul căruia îi sunt cunoscute
de regulă, cele mai grosolane erori, executate în profesia sa, şi deci care poate
să le ocolească(evite)”. Această definiţie cuprinde, în opinia noastră, esenţa
profesionistului, mai ales în medicină.
Alt moment al ştiinţei în această ordine de idei ne vorbeşte despre aceea
că activitatea ştiinţifică actualmente constituie lucru comun a colectivelor de
creaţie. Aceasta este nu numai specializarea în anumite domenii ale ştiinţei,
sau chiar în diverse probleme ale ei, dar şi distribuirea diverselor funcţii în
activitatea ştiinţifică.
Pe monumentul lui Newton înălţat în or.Kembridj în a.1755 citim
următoarele cuvinte: “Prin raţiune el depăşea neamul uman”. În acelaşi timp
I.Newton în preajma morţii spune: “Nu ştiu ce par eu a fi în faţa lumii, dar eu
singur mă simt doar un copil, care se joacă pe malul mării, căutînd petre de
diferite culori, sau o scoică frumoasă, atunci cînd marele ocean al adevărului
se aşterne înaintea mea ne cercetat”. Darwin era nu mai puţin modest: “Eu
niciodată, - spune el, - n-am fost atît de nechibzuit(imprudent) de a mă
supraaprecia că am efectuat ceva mai mult decît să desenez cîteva trăsături,
proprietăţi din bazele imense ale provinienţei speciilor”.
M.Planc a fost primul fizician care n-a executat nici o experienţă, recent
există institute speciale de fizică teoretică. Aşa-i situaţia şi în medicină. Cu
succes activiază sute de mii de savanţi ce se ocupă de crearea utilajului
ştiinţific. Mai mult ca atît în multe domenii, mai ales în medicină, activitatea
ştiinţifică diferenciază şi mai profund: unii se ocupă cu lansarea ideilor, alţii cu
argumentarea lor, cei de-ai treilea cu elaborarea acestora, al patrulea cu
implantarea ideilor în practică.
Se deosebesc savanţii şi prin stilul lor de activitate. V.Ostvald(1909 -
premiul Nobel) a evidenţiat două tipuri de savanţi: cei clasici şi cei romantici.
6
Primii - se stăruie să activeze individual, izolat, al doilea au înclinaţia de a
lucra în colectiv, de a populariza performanţele sale, în lucru sunt spontani.
În ştiinţă savantul confruntă deficultăţi şi pe tărîmul relaţiilor dintre
colegi. De la savant se cere o confirmare permanentă a profesionismului, o
apreciere obiectivă a rezultatelor ştiinţifice proprii, atît prin publicaţii, cît şi
prin alte forme. Activitatea savantului se apreciază şi prin diverse destinaţii:
titluri ştiinţifice, onorifice etc.
De exemplu, cea mai înaltă decoraţie(distincţie)în domeniul medicinii,
fiziologiei, chimiei şi fizicii din 1901, iar în economie din 1969 o constituie
premiul lui Nobel. Pînă în 1990 în aceste domenii au fost conferite(decernate)
427 de premii SUA - 172, Anglia - 66, Germania - 62, Franţa - 23, Rusia şi
URSS - 2Ă9ă11. Femeile savante au primit 9 premii. M.Scladovski - Chiuri a
fost decernat cu premiul Nobel de 2 ori. În vîrsta de 25 de ani laureatul acestui
premiu a devenit fizicianul englez Bregg.
În ştiinţă permanent se luptă diverse opinii, idei, paradigme, direcţii,
şcoli. Mai ales acest lucru îl vedem în medicină.Medicina somatică este
înlocuită cu cea funcţională, iar apoi recent obţinem o integrare ale acestora.De
multe ori destinul savantului este destul de tragic. Amintim soarta lui
G.Galilei, N.Copernic(a publicat lucrările sale înainte de moarte),
Mendeli(fondatorul geneticii, lucrările căruia n-au fost recunoscute în timpul
vieţii lui, a activat în a.1822-1884), Gaus(1777-1855), Garwei(1578-1657),
medic englez, fiziolog şi embriolog, fondatorul teoriei despre circulaţia
sîngelui, deasemenea a fiziologiei şi embriologiei contemporane.
Una din manifestările ştiinţe ca institut social este confidenţialitatea ei.
40% din toate cercetările ştiinţifice recent se efectuiază la comanda
departamentelor militare. În fosta Uniune acest procent atingea cifra de 70-
80%. Afară de aceasta aici avem de afacere şi cu taina comercială. Însă taina în
ştiinţă a existat totdeauna. Se povesteşte că în şcoala lui Pitagor, cînd a fost
descoperită incomensurabilitatea diagonalei patratului şi a laturii lui, aici a
apărut o zăpăcială(confuzie) a membrilor acestei şcoli. Doar în viziunea lui
Pitagor totul ce există în lume constituie armonia numerelor. Iar acest fapt ne
vorbeşte despre aceea că nu pot exista relaţii care n-ar fi putut să fie exprimate
în numerele naturale sau în fracţii. Descoperirea a fost interzisă de a o
divulga(destăinui) sub frica căznirii capitale. Însă taina a fost divulgată, iar
vinovatul acestui fapt a fost căznit.
b) Perspectivele dezvoltării ştiinţei
Discutarea viitorului ştiinţei este un lucru extrem de dificil. Despre asta
ne vorbeşte istoria, unde cele mai isteţe minţi cădeau într-o încucrătură cînd
era vorba despre pronosticare. De exemplu, Diderot(Didro), scria: “Nu v-or
trece nici o sută de ani cînd n-a fi posibil de numit măcar trei matematicieni
7
mari în Europa. Această ştiinţă se va opri acolo unde au activat Bernuli, Eiler,
D,Alamber, Lagranj...Operele lor vor fi asemănătoare cu piramidele
egiptene,...care ne unesc reprezentările noastre despre forţa şi atotputernicia
oamenilor de pe atunci”.Diderot n-a fost matematic şi deci îl putem ierta. Dar
cu se poate explica opiniile multor fizicieni de la începutul sec.XX ce afirmau
despre sfîrşitul fizicii?
Fizicianul Tomson(Kelvin-lord)(1824-1907) cu ocazia sosirii sec.XX-lea
a exprimat compătimirea generaţiilor de fizicieni ulterioare cărora nu le-a
rămas nimic de efectuat în fizică. Marele fizician Plank(1858-1947) în anii 80
a informat pe profesorul Joli că tinde să se ocupe cu fizica teoretică. Joli i-a
spus lui Plank: “Tinere, dece doreşti să-ţi strici viaţa, doar fizica teoretică e
deja definitivată“.
Care-i perspectiva ştiinţei în sec.XXI? E recunoscut deja faptul că
creşterea numărului de savanţi în ştiinţă este limitată. Cum consideră
specialiştii sunt capabil de a se preocupa cu ştiinţa doar 6-8% din populaţie.
Ştiinţa e necesar de dezvoltat într-o armonie adecvată cu alte domenii de
activitate umană. Dar care-i limita celor ce se ocupă nemijlocit cu ştiinţa e
deficil de spus. În ţările dezvoltate acest procent atinge cifra de 0,3% din
populaţie. E clar că rolul ştiinţei creşte permanent şi deci şi numărul savanţilor
se va schimba. Cine va deveni lider al ştiinţei e dificil de afirmat categoric, dar
una se poate spune cu cuvintele lui Laibniz(1646-1716) că în loc de a
contraversa oamenii o să spnă unul altuia - “haide să calculăm”, adică
matematica va deveni lider în ştiinţă.
Care-i perspectiva ştiinţei despre om şi societate în sec. al XXI-lea? E
cunoscut faptul că ea cedează esenţial ştiinţilor reale. Dar pentru a preveni
omnicidul e necesar de dezvoltat (tocmai) ştiinţele unimanistice: ecologia,
filosofia, psihologia, cognotologia şi a. Deci în al sec.XXI-lea o atenţie mare o
sş fie acordată studierii vieţii omului, dezvoltării, comportării şi sănătăţii lui,
descoperirii tainelor psihicei acestuia, analiza legităţilor funcţionării şi
dezvoltării durabile a societăţii, economiei, culturii, problemelor globale etc.
Dacă dorim să supravieţuim, spune From, e necesar ca minţile cele mai
lucide de impus să creeze o ştiinţă nouă umanistică despre om. În această
ordine de idei e necesar de informatizat, intelectualizt şi noosferizat societatea
şi ştiinţa, de a crea o concepţie despre lumea noosferică, o democraţie
noosfericăţ, de trecut de la concepţia antropocentristă la cea biosferocentristă.
În această ordine de idei se aşteaptă o nouă tendinţă de integrare a diverselor
domenii ale ştiinţei.
E necesat ulterior de a perfecţiona limbajul ştiinţei. Dezvoltarea ştiinţei
devine asemănătoare cu construirea turnului din Babilonia, care s-a oprit din
cauza neînţelegerii oamenilor. Deci e necesar mai departe de a intensifica
8
aspectul cultural al savantului. Savanţii renumiţi posedau o cultură
enciclopedică. De exemplu, Kopernic era un specialist de forţă în teoria
banilor, era un medic însuşit, manifesta interes faţă de filosofie. Galileo Galilei
se preocupa nu numai cu matematica, fizica, astronomia. El desena, cînta la
instrumentele muzicale, scria poezii, compunea comedii, se îndeletnicea cu
literatură etc. Despre asta ne vorbeşte şi activitatea lui Kant, Descartes,
Laibniz, Lametri, Boltran, Puancare, Viner, M.Born, N.Bor, etc.
În sec. al XXI-lea se va intensifica internaţionalizarea ştiinţei. Se va
schimba radical formele de pregătire a cadrelor, se va amplifica instruirea
fundamentală, cultural-generală, se va dezvolta în continuare instruirea
permanentă. Radical se va schimba accesul la informaţie.
c) Cîteva cuvinte despre paraştiinţă - astrologia, parapsihologia şi a.
Ştiinţa nu poate primi în rîndurile sale aceste fenomene fiindcă nu există fapte
pe care ele s-ar putea fundamenta (de exemplu, translarea gîndului la
depărtare, prognozarea verbală, etc.). Gecsli (1825-1895) - promovator al
ideilor lui Darwin, scria că primind ceva în baza credinţei, ştiinţa săvîrşeşte
autoucidere.Sunt multe iluzii, dar ele sunt, ca regulă, întîmplătoare. Despre
artă ne spunea deja Becon, care nu credea în astrologie, în medicina
netradiţională.
Deci ştiinţa, cum am demonstrat, este un fenomen destul de complicat şi
reprezintă:
a) o activitate de cunoaştere specifică;
b) un sistem de cunoştinţe cu legităţile ei specifice de acumulare şi
dezvoltare a cunoştinţelor;
c) o activitate socială specifică, care se manifestă prin forma ştiinţei ca
un
institut social, cu elementele, structura şi funcţiile lui specifice.
Ştiinţa afară de cunoştinţe, idei include în sine exprimarea lor social-
instituţională - instituţiile ştiinţifice, organizaţiile, întreprinderile cu utilajul şi
personalul uman al acestora. Ea deasemenea constituie un sistem de producţie
a cunoştinţelor despre lume, constituie o reflectare ideal teoretică a realităţii.
Include în sine determinările sociale şi interne ale apariţiei şi dezvoltării
acestui fenomen.
Concluzia generală: ştiinţa reprezintă un institut social în limitele
căruia se organizează şi se execută activitatea privind acumularea noilor
cunoştinţi despre lumea înconjurătoare. Ştiinţa care se ocupă cu legităţile ei ca
institut social se numeşte scientologie.
9
10