Sunteți pe pagina 1din 10

Geologie si arheologie

Pe scurt
Curriculum
meteo
Curriculum
Marea
Neagra
Activitati
Proiecte
Echipament
e
Resurse
Baze de
date
2000
200
1
200
2
200
3
200
4
Albume
Vremea azi
Remote
sensing
de Nicolae Panin
1. Trasaturi generale si structura geologica

Marea Neagra este una dintre cele mai intinse mari inchise din lume:
suprafata sa este de 4.2x10
5
km
2,
adancimea maxima a apei este de 2.212
m, volumul total de apa este de 534.000 km
3
iar volumul de apa improprie
existentei vietii, abiotica, contaminata cu H
2
S, sub nivelul de 150-200 m,
este 432.000 km
3
. Legatura Marii Negre cu Marea Mediterana se
realizeaza prin sistemul de stramtori Bosfor si Dardanele. Bosforul
este o stramtoare destul de ingusta (cu o latime de 0,76-3,6 km) si
putin adanca (32-34 m la prag), ingreunand schimbul de ape in
doua sensuri intre Marea Neagra cu salinitate mai scazuta (17% la
suprafata si 22% la adancime) si cea foarte sarata a Marii
Mediterane (38-39%). Deplasarea de suprafata a apei mai putin
sarate a Marii Negre este estimata la aproximativ 600km
3
/an.
(~20.000 m
3
/s), in timp ce curentul de adancime al Marii
Mediterane, mai sarata, care se deplaseaza in directia Marii Negre
poarta aproape 300km
3
/yr. (~10.000m
3
). Bazinul Marii Negre poate
fi divizat in patru zone fiziografice: platforma continentala (29,9%
din suprafata totala a marii), abruptul, (27,3%), bazinul de
adancime (30,6%) si campia abisala (12,2%) (fig.1).
Fig. 1-Zonele geomorfologice ale Marii Negre (dupa Panin & E.
and G. Ion, 1997)
Legenda: 1-Platforma continentala, 2-abruptul, 3-bazinul de adancime, 3a-
complexe de mare adancime, 3b-pragul de adancime, 4-campia abisala, 5-
paleo-canale pe platforma continentala, umplute cu sedimente fine, recente
si din Holocen, 6-principalele vai-canioane submarine, 7-paleo-faleza din
apropierea fracturii platformei, 8-zone de fractura aparute in morfologia de
adancime.
Una dintre trasaturile fiziografice cele mai proeminente este o platforma
continentala intinsa (cu adancime mai mica de 200m), in zona de NV a
Marii Negre (aproximativ 25% din suprafata totala a marii).
Marea Neagra este situata in cadrul complexului de munti de
incretire inalti ai sistemului Alpin, care este reprezentat de in sud de
centura Balcano-Pontica iar in nord, nord-est si respectiv nord vest
de Caucaz, Crimeea si Masivul Dobrogei de Nord. Numai in nord-
vest exista platouri joase si Delta Dunarii.



Geologii considera Marea Neagra ca un bazin marginal de
extensie, format la origine prin subductia spre nord a placii Neo-
Tethys, de-a lungul marginii sudice a placii Eurasiatice pe sub arcul
vulcanic Timpuriu Cretacic Tertiar.. (Letouzey et.al. 1977; Dercourt
et al., 1986; Zonenshain si Le Pichon, 1986) ca rezultat al miscarii
catre nord al placii Arabice. (fig.2)

Fig. 2 Schita tectonica a Regiunii Marii Negre (dupa Dinu et al., 2003,
Panin et al., 1994)
Legenda 1.Tarm Orogen, 2- Falie gravitationala a riftului, 3-Falii
majore de prabusire, 4-Falii majore, 5-Limite ale depresiunilo si/sau
creste, 6- Zone lipsite de crusta granitica, 7-Cruste subtiate
Explicatii ale abrevierilor: I. Regiuni de platforme: Est Europeana,
Scitica, Moesica II. Regiuni Orogenice: Orogenul Dobrogei de nord,
Caucazul Mare, Orogenul Crimeei de Sud-SCO, Balcanica, Pontic
Estic si Vestic; III. Depresiuni si culmi: PDD- Depresiunea Pre-
Dobrogeana, NKLD-Depresiunea Chilia de Nord; KD-Depresiunea
Karkinit, HD-Depresiunea Histria, SD-Depresiunea Soroca, KTD-
Depresiunea Kerci-Taman, NKD-Depresiunea Nijni Kanchiisk; BD-
Depresiunea Burgas, ATD-Depresiunea Adjaro-Trialet, TB-Bazinul
Tuapse, SSR-Creasta Suvorov-Insula Serpilor, KR-Creasta
Krimeei, AR-Creasta Azov, GR-Creasta Bubkin; IV. WBS-Marea
Neagra de vest; V. EBS- Marea Neagra de Est
De aproximativ 120 miliane de ani, zona a fost un bazin marin, cu o dezvoltare
extrem de dinamica si cu o acumulare uriasa de sedimente, pana la 13 km
grosime pe fund in partea centrala a bazinului. In Marea Neagra exista doua sub-
bazine de extensie cu istorii geologice diferite. (Fig. 2): Bazinul Vestic al Marii
Negre, care s-a deschis prin despicarea Platformei Moesice in urma cu 110
milioane de ani (Barremianul tarziu), urmata de o scufundare majora si probabil
de formarea unei cruste oceanice cu aproximativ 90 milioane de ani in urma
(Cenomanian) (Astyushkov, 1992; Finetti s.a, 1988; Gorur, 1988) si Bazinul Estic
al Marii Negre, a carui deschidere a inceput probabil in Paleocenul Tarziu (
aprox. 55 mil. de ani in urma), urmata de extindere si formarea crustei oceanice
in Eocenul Mijlociu (cca. 45 mil. ani in urma) ( Robinson s.s, 1995)
2. Evolutia mediului si schimbarile de nivel ale Marii Negre
Schimbarile la scara larga ale nivelului marii cu consecinte radicale in
modificarea tarmului, mari acumulari de sedimente in zonele adanci ale marii si
modificarile de mediu au avut loc de-a lungul intregii istorii geologice a Marii
Negre. Cuaternarul in mod special a fost caracterizat prin schimbari
spectaculoase, influentate de glaciatiuni si perioadele interglaciare.
In timpul acestor schimbari, nivelul Marii Negre a fost influentat de
conexiunea stramta cu Marea Mediterana realizata prin sistemul
stramtorilor Bosfor si Dardanele. Atunci cand nivelul general al
marii scadea sub cel al Bosforului, variatiile de nivel ale Marii Negre
aveau caracter regional, fara a fi influentate de fluctuatiile generale
ale oceanului planetar. Una dintre consecintele principale ale
nivelurilor scazute a fost intreruperea patrunderii apei Marii
Mediterane in Marea Neagra, care a devenit un lac imens cu apa
aproape dulce.



Principalele glaciatiuni din Europa in Cuaternar (Dunarea, Gunz, Mindel,
Riss si Wurm) corespund fazelor regresive ale Marii Negre, cu scaderi ale
nivelului de -120m. Asa cum am mentionat mai sus, regresia nivelului
reprezinta faze de izolare a Marii Negre de Marea Mediterana si de
oceanul planetar. Numai legatura cu Marea Caspica s-a pastrat uneori prin
Valea Manici.. Corespunzator, in timpul regresiei, prin adaosul de apa
proaspata, particularitatile faunei au avut un caracter pronuntat caspic.
Dimpotriva, in perioadele interglaciare, nivelul apei se ridica la valori
apropiate de cele actuale; se restabilea legatura cu Marea Mediterana, iar
conditiile de mediu ca si caracteristicile faunei purtau influente
mediteraneene. De exemplu in timpul Fazei Karangatian a Marii Negre
(intre anii 125000 si 65000) , care corespunde cu interglaciatiunea calda
Riss-Wurm (Mikulinian) (fig.3), nivelul apei il depasea pe cel actual cu 8-
12m. Apa sarata a Marii Mediterane patrundea prin Bosfor, iar salinitatea
Marii Negre a crescut (30-37%), fauna capatand influente mediteraneene
(Nevesskaya, 1970). Marea a acoperit tinuturile joase din zona costiera.
Fig. 3 Reconstituirea paleo-geografica a Marii Negre pentru
faza Karangatian (Interglaciatiunea Riss-Wurm sau Mikulinian).
(Dupa Tchepalyga, 2002)
Ultima Glaciatiune superioara Wurm (Valdai Tarziu, Ostashkovian) coresunde
Fazei Neoeuxiniene a Marii Negre. In aceasta faza nivelul apei a fost extrem de
scazut, cu pana la 110/-130m. Linia tarmului era mult in interiorul pozitiei de azi,
mai ales in partea de nord-vest a Marii Negre, astfel incat suprafete intinse ale
platformei continentale erau expuse. (Fig. 4)

Fig. 4 Reconstituire paleogeografica a Marii Negre din Faza
Neoeuxiniana (Wurm superior) ( Dupa Tchepalyga, 2002)


Reteaua hidrografica, in special raurile mari ca Paleo-Dunarea si
Paleo-Nipru, se varsau cu 90 m mai in exterior. In timpul maximului
glaciatiunii (in urma cu 19000-16000 ), bazinul Neoeuxinian era
complet izolat de Marea Mediterana, si in consecinta, apa a devenit
salmastra, aproape dulce (3-7%, sau chiar mai putin), bine
oxigenata, fara contaminare cu H
2
S. Fauna era specifica acestui tip
de apa, cu influente caspice.
In urma cu 16000-15000 ani, a inceput incalzirea postglaciara si topirea
calotelor glaciare. Intrucat surplusul de apa furnizat prin topirea ghetarilor
si adus de apele Niprului, Nistrului si Dunarii a fost masiv, nivelul
Neoeuxinian al marii a crescut repede, incat prin jurul anului 12000
depasea nivelul Bosforului. Majoritatea oamenilor de stiinta cred ca in
aceasta perioada s-a produs o mare curgere de apa proaspata, prin
stramtorile Bosfor-Dardanele, in Marea (Egee) Mediterana. Kvasov a
calculat ca nivelul scurgerii a fost de aproximativ 190 km
3
/an.
La inceputul Holocenului, aprox. anii 9000-7400, cand Marea
Neagra si Mediterana au ajuns cam la acelasi nivel (apropiat de cel
contemporan), s-a stabilit schimbul de apa pe doua sensuri, iar
procesul de transformare al Marii Negre intr-o mare
abiotica, salmastra a inceput. In timpul ultimilor 3000 de ani, au fost
inregistrate un numar de variatii ale nivelului (Regresiunea
Phanagoriana, Transgresiunea Nympheana, o scadere de 1-2 m
in secolul al X-lea, o crestere inceata in zilele noastre).
In anii 90 a fost formulata o noua ipoteza de catre Ryan, Pitmann s.a. (1997).
Autorii considera ca la inceputul perioadei interglaciare, pentru scurt timp, nivelul
Marii Negre a fost suficient de inalt incat sa deverseze apa proaspata in Marea
Egee. Cam prin anul 12000, retragerea calotei glaciare a determinat pentru o
perioada limitata de timp, reorientarea surplusului de apa provenit din topirea
ghetarilor spre Marea Nordului. Marea Neagra, lipsita de aportul apei provenite
din topirea gheturilor in perioada mai rece Rias timpuriu (~11000 - 9000), intr-un
climat vantos si arid a inregistrat o noua scadere a nivelului cu pana la 156m. In
aceeasi perioada, nivelul Marii Mediterane a contiunat sa creasca, ajungand in
7500 la nivelul Bosforului, si deversand in Marea Neagra o infuzie masiva de apa
sarata. Fluxul a fost de cateva sute de ori mai mare decat cea mai mare cascada
a Pamantului si a provocat o crestere a nivelului Marii Negre cu 30-60 cm/zi
depasind bazinul in cativa ani. O alta interpretare mai recenta, pornind de la
teoria unei mai mari adancimi a Bosforului (~-85m), duce la un alt scenariu
privind amestecul apelor Marii Negre si Maditeranie. (C. Major s. a 2002).
Aceasta noua ipoteza este inca supusa dezbaterii: numeroase date
din stramtorile Bosfor si Dardanele, din Marile Marmara si Egee si
din Delta Dunarii nu sustin teoria lui Ryan.Aceste date indica mai
degraba scenariul clasic al deversarii apelor din Marea Neagra.
Exista deci unele incompatibilitati hidraulice pentru a accepta o
inundatie catastrofica in Marea Neagra, ca si o scala temporala
diferita pentru a argumenta salinitatea contemporana a apelor marii
(Myers s. a., 2003)
3. Aportul de apa si sedimente de rau
Marea Neagra are un bazin hidrografic enorm, de mai bine de 2 milioane
km
2
, colectand ape din aproape toate tarile europene, cu exceptia celor
vestice. In partea de nord vest primeste ape ale raurilor cu cea mai mare
arie de drenaj din Europa-Dunarea cu un debit de 200 km
3
/an si raurile
ucrainene Nipru, Bugul sudic si Nistru, contribuind cu aprox. 65 km
3
/an.
(Tabel 1)
Tabel 1 Debitul apelor fluviale si al depunerii sedimentelor in Marea Neagra
(*Date din Balkas s. a, 1990, **depuneri multianuale, inainte de indiguirea Dunarii, dupa
Bondar, 1991; Panin, 1996)
Rauri Lungime
(km)
Aria
bazinului
de drenaj
(km
2
)
Debitul
apei
(km
3
/an)
Depunerea
de
sedimente
(MT/an)
I. Nord Vestul Marii Negre
Dunarea 2.860 817.000 190.7 51.70**
Nistru 1.360 72.100 9.8 2.50*
Nipru 2.285 503.000 52.6 2.12*
Bugul sudic 806 63.70 2.6 0.53*
Subtotal I 1.455.800 255.7 56.85
II. Marea Azov
Don 1.870 442.500 29.5 6.40*
Kuban 870 57.900 13.4 8.40
Subtotal II 500.400 42.9 14.80
III. Rauri
caucaziene
41.0* 29.00*
IV. Rauri
anatoliene
29.7 51.00*
V. Rauri
bulgare
3.0* 0.50*
TOTAL: 372.3 152.15
In prezent influenta Dunarii este predominanta pentru sedimentarea
pe platforma de nord vest a Marii Negre. Rolul Dunarii se extinde in
directia sud pina in zona Bosforului, ca si spre zonele de adancime
ale marii. Celelalte trei rauri din zona de nord vest, Nipru, Nistru si
Bug, nu au contributii la fel de mari, deoarece ele depun
sedimentele in lagune separate cu cordoane de nisip fata de mare.
Dupa constructia barajelor de la Portile de Fier I si II, cantitatea de
sedimente adusa de fluviu a scazut cu 40-50%, astfel incat in
prezent Dunarea aduce anual 30-40 milioane de tone, din care 10-
12% este nisip, care se depune in zonele din fata deltei.
4. Schimbarea liniei de coasta a Marii Negre
Lungimea litoralului Marii Negre este de aproximativ 4100 km. Zona
costiera a Marii Negre poate fi impartita in 17 subzone principale,
caracterizate prin proprietati geologice, morfologice, circulatie
specifica a apei litorale, sisteme si cantitati de sedimente. Intr-o
abordare mai generala, coasta Marii Negre ar putea fi impartita in
trei categorii morfodinamice, cu proprietati si comportament
specific: (1) Zone joase de acumulare situate in apropierea varsarii
raurilor ; (2) Coaste de eroziune
cu platouri si campii joase, cu
faleze de loess si depozite de loess,
iar uneori cu plaje in fata
falezelor ;
(3) Coaste muntoase, cu
faleze, terase marine,
promotorii si uneori cu plaje
nisipoase sau pietroase.
Eroziunea coastelor reprezinta una
din problemele principale analizate
de tarile riverane (riparian):
Bulgaria, Georgia, Romania,
Federatia Rusa, Turcia si Ucraina.
Eroziunea este controlata prin:
Factori generali
naturali. Eroziunea
coasteidepinde de sinergia
efectelor factorilor care
controleaza procesul litoral
(regimul meteorologic, regimul
puterii valurilor, circulatia apei,
depunerea de sedimente, etc.),
schimbarile globale si
consecintele lor asupra nivelului energetic al marii in zona costiera,
cresterea generala a nivelului marii si caracteristicile regionale ca
morfologia tarmului, elevatia si componenta
geologica. Subsidence or/and neotectonic regime
Factorii umani Eroziunea zonei costiere si starea
ecosistemului marii in zona tarmului sunt puternic afectate de
activitatile antropice, ale caror efecte se adauga celor naturale.
Schimbarile generate de om asupra cursurilor si depunerilor de sedimente ale marilor
rauri (aportul de apa si sedimente, regularizarea cursurilor, etc.), structurile construite de
om in zona litorala ca diguri, sparge-val, porturi, care modifica circulatia curentilor
marini, folosirea necontrolata a nisipului plajilor sau al celui de la gurile de varsare ale
raurilor, provoaca cresterea eroziunii costiere si modificarea ecosistemului marin din
zona tarmului.
Coastele joase, de depunere (prima categorie descrisa mai sus),
sunt cel mai puternic influentate de schimbarile globale, in mod
special de variatiile nivelului marii si de aportul de sedimente al
raurilor. Descresterea cantitatilor de sedimente si schimbarile
litorale datorate activitatilor antropice (indiguiri de rauri,
regularizarea hidrotehnica, structurile litorale, etc.), mai ales atunci
cand plajele nisipoase sunt joase, fenomene la care se adauga
cresterea nivelului marii si a nivelului de energie al marii in zona
litorala, pot determina in anumite conditii o continua si marcanta
retragere a plajii cu pana la 20-30 m/an, asa cum se intampla in
anumite sectoare ale Deltei Dunarii. (Fig. 5) Acest proces provoaca
pierderi de suprafete de uscat, schimbari ale mediului si
degradadrea economica a zonei costiere. Daca regiunea reprezinta
zona de coasta a unei delte importante, care joaca un rol important
in structura si functionarea ecosistemului, toate schimbarile in
interactiunea fluviului cu marea pot provoca efecte fatale si
ireparabile.
5. Dovezi arheologice ale modificarilor de mediu in Marea
Neagra
Este
evide
nt ca
popul
atiile
antice
au
fost
influe
ntate
de
modifi
carile
de
medi
u.Un
exem
plu ar
fi
migra
tiile
de populatii provocate de asemena schimbari. Incursiunile in zona costiera, in
functie de pozitia nivelului marii, au fost probabil urmate de migratii in paleolitic si
neolitic si de intemeierea de asezari de catre comunitati in cautare de locuri
propice vietii, de-a lungul vailor raurilor sau in zona litorala. Se poate ca in timpul
regresiunii Neoeuxiniene (Wurm), cand intreaga platforma continentala a fost
expusa (scaderea nivelului apei cu 120m) sa fi existat aici asezari din
Paleoliticul superior sau din Epipaleolitic, mult in interiorul liniei de coasta din
zilele noastre. Cercetarea acestor asezari, care in cea mai mare parte sunt
ingropate in sedimente recente si Holocene, este extrem de dificila si de aceea
se stiu putine despre existenta lor.
Pe de alta parte, pentru ultimele 2000-3000 de ani exista informatii despre
modificarile de nivel ale marii si ale liniei coastei (Pirazzoli, 1996) in
multe zone. Exista asemena informatii si despre linia tarmului si paleo-
geografia in diferite locuri in jurul Marii Negre. In cursul expansiunii lor
spre est, grecii si romanii din antichitate au furnizat descrieri interesante
ale zonei costiere ale Marii Negre, in special in stransa conexiune cu
stabilirea coloniilor grecesti, incepand cu sec. 7 i. Hr . (Fig 6)
Unele dintre cele mai bine descrise sunt zonele Deltei Dunarii, gurile de varsare ale
Dunarii si lagunele de pe tarmul de NV al Marii Negre.

S-ar putea să vă placă și