Sunteți pe pagina 1din 3

Ultima noapte de dragoste-caracterizarea lui Gheorghidiu

Prin cele doua romane ale sale,Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi(1930) si Patul lui
Procust(1933),ca si prin estetica privitoare la aceasta specie narativa,Camil Petrescu a innoit romanul
romanesc interbelic prin sincronizare cu literatura universala.Roman psihologic prin
tema,conflict(interior),protagonist(o constiinta problematizanta) si prin utilizarea unor tehnici ale analizei
psihologice,romanul lui Camil Petrescu este apreciat de critica vremii drept monografia unui element
psihic,gelozia(G.Calinescu).Romanul este scris la persoana I,sub forma unei confesiuni a personajului
principal,Stefan Gheorghidiu.Textul narativ este structurat in doua parti,precizate in titlu,care indica
temele romanului,si,in acelasi timp,cele doua experiente fundamentale traite de protagonist:dragostea si
razboiul.Daca prima reprezinta rememorarea iubirii matrimoniale esuate(dintre Stefan Gheorghidiu si
Ela),partea a doua,construita sub forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu,urmareste experienta de
pe front,in timpul Primului Razboi Mondial.Prima parte este in intregime fictionala,in timp ce a doua
valorifica jurnalul autorului,articole si documente din epoca,ceea ce confera autenticitate textului.Prima
experienta de cunoastere este traita sub semnul incertitudinii si reprezinta un zbucium
permanent.Suferinta provine,pe de o parte,din iubirea inselata,iar pe de alta parte,din faptul ca
Gheorghidiu cauta,ca mai toti eroii lui Camil Petrescu,certitudini.Acest conflict interior se grefeaza pe
opozitia intre aspiratiile absolute ale intelectualului si realitatea meschina a societatii.In incipitul
romanului se apeleaza la un artificiu compozitional.Intamplarile din primul capitol,La Piatra Craiului in
munte sunt posterioare evenimentelor relatate in restul Cartii I.Capitolul pune in evidenta cele doua
planuri temporale din discursul narativ:timpul nararii(prezentul frontului) si timpul narat(trecutul povestii
de iubire).In primavera anului 1916,personajul principal se afla concentrat,pe Valea Prahovei.La popota
ofiterilor,asista la o discutie despre dragoste si fidelitate,pornind de la un fapt divers aflat din presa:un
barbat care si-a ucis sotia infidela a fost achitat la tribunal.Aceasta discutie declanseaza memoria afectiva
a protagonistului,trezindu-i amintirile legate de casnicia cu Ela.Fraza cu care incepe capitolul
Diagonalele unui testament:Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si
banuiam ca ma insala concentreza intriga romanului si deschide retrospectiva iubirii dintre Stefan
Gheorghidiu si Ela.Tanarul,pe atunci student la filozofie,se casatoreste din dragoste cu Ela,studenta la
Litere,orfana crescuta de matusa.Iubirea barbatului se naste din admiratie,duiosie,pentru ca sti ca asta o
face fericita,dar la o autoanaliza lucida,naratorul marturiseste ca mai ales din orgoliu,fiind magulit de
admiratia pe care o avea mai toata lumea pentru mine,fiindca eram atat de patimas iubit de una dintre cele
mai frumoase studente.Stefan este un intelectual care traieste in lumea ideilor,a cartilor si are impresia ca
s-a izolat de realitatea materiala.In fapt,tocmai aceasta realitate produce destramarea cuplului.In capitolul
Diagonalele unui testament,in secventa narativa de factura balzaciana a mesei de familie,Nae
Gheorghidiu ii reproseaza lui Stefan casatoria cu o fata saraca,ca si a tatalui sau mort,pe care in plus il
acuza de a-i nu fi lasat fiului o mostenire.In incercarea de a-si apara parintele,Stefan
izbucneste,impresionandu-l pe unchiul avar,care ii lasa cea mai insemnata parte din avere.Nae
Gheorghidiu remarca ulterior discrepanta dintre aspiratiile intelectualului si valorile
societatii,caracterizandu-l direct:N-ai spirit practicAi sa-ti pierzi averea.Disputa in jurul mostenirii
continua cu atacarea testamentului de Nae,cat si de mama si surorile lui Stefan.Atitudinea sotiei sale,care
se implica cu indarjire in aceste discutii il surprinde dureros,pentru ca ar fi vrut-o mereu
femininaplapanda si avand nevoie sa fie protejata,nu sa intervina atat de energic interesata.Primirea
mostenirii are efecte si intr-un plan mai profund,deoarece genereaza criza matrimoniala.Ela se lasa in voia
tentatiilor mondene,iar Gheorghidiu incepe sa fie apreciat in functie de un cod existential care nu i se
potriveste.Dintr-un orgoliu exagerat,refuza sa intre in competitie cu ceilalti,fiindca i se pare sub
demnitatea lui de intelectual sa-si schimbe garderoba si sa adopte comportamentul superficial al
dansatorilor mondeni apreciati de Ela.De aceea nici nu intreprinde nimic pentru a recastiga pretuirea
pierduta a sotiei.Dimpotriva,priveste indiferent ceea ce se intampla.Criza de identitate e declansata de
conflictul dintre esenta sa psihologica si aparenta sociala,impusa prin conventie.Mai mult,Stefan traieste
iubirea in mod rational,intelectual si a raporteaza continuu la absolut.Excursia de la Odobesti declanseaza
ireversibil criza matrimoniala.Natura reflexiva si hipersensibila,personajul sufera pentru ca are impresia
ca este inselat.Nevoia de absolut il determina sa-si analizeze cu luciditate starile,de unde
suferinta.Naratorul nu spune(si nu o va face nici mai tarziu) nimic altceva n afar de bnuielile lui.Tot ce
afla cititorul despre Ela si despre relatiile dintre soti provine din aceast sursa,care e departe de a putea fi
considerat infailibil sau,macar,obiectiva.Stefan Gheorghidiu recunoate de la inceput ca are banuiala
infidelittii Elei si ca aceasta banuial ii trezeste n suflet cumplite indoieli.Pe de alta parte,personajul este
constient ca isi agraveaz suferinta prin interpretarea tendentioas sau prin exagerarea celor mai marunte
fapte.Cu alte cuvinte,Gheorghidiu insusi se recomand ca narator necreditabil al intamplarilor.De
aceea,toate informatiile cu privire la modificarea comportamentului Elei dupa primirea mostenirii nu pot
fi interpretate ca exacte.Este posibil ca ea sa se schimbe doar in ochii sotului gelos.Schimbarea din viaa
tanarului cuplu aduce n jurul Elei prezente masculine mult mai apte in opinia lui Stefan,de a o cuceri;
astfel,gelozia lui poate fi rezultatul competitiei.Situat exclusiv in interiorul perspectivei lui
Gheorghidiu,cititorul nu va sti niciodat cu certitudine daca Ela si-a modificat cu adevrat sentimentele
fata de sotul ei,inselandu-l cu G. sau daca nu e vorba dect despre imaginatia unui barbat neincreztor si
orgolios.Ceea ce se modific neindoielnic este atitudinea naratorului(Stefan Gheorghidiu ) in raport cu
eroina.Gelozia,indoiala personajului inregistreaza si alte etape ale destramarii cuplului:ruptura si
impacarea temporala,pana la izbucnirea razboiului.Desi ar fi putut evita participarea la razboi,Stefan de
inroleza voluntar,din dorinta de a trai aceasta experienta existentiala,fara de care s-ar simti
descalificat.Confruntat cu situatii-limita,protagonistul se autoanalizeaza lucid:Stiu ca voi muri,dar ma
intreb daca voi putea indura fizic rana care imi va sfasia trupul.A doua experienta fundamentala,cea a
confruntarii directe cu moartea,lasa definitiv in umbra imaginea iubirii.Drama colectiva a razboiului
anuleaza drama personala.Razboiul este demitizat si prezentat asa cum se reflecta in constiinta
combatantului:monstrous si absurd.Camil Petrescu marturiseste ca nu descrie nicio lupta,ci viata
interioara a individului confruntat cu frigul,foamea,frica de moarte,absurdul si tragismul
razboiului,disparitia oricarei urme de umanitate:nu mai e nimic omenesc in noi.Ranit si
spitalizat,Gheorghidiu se intoarce acasa la Bucuresti,dar se simte detasat de tot ce il legase de Ela.Finalul
romanului reprezinta sfarsitul dramei personale,a iubirii.Obosit sa mai caute certitudini,Stefan isi priveste
sotia cu indiferenta cu care privesti un tablou,lasandu-i casa si amintirile,adica tot trecutul.Avand
orgoliul unui Pygmalion care o creeaza pe Galateea dupa modelul sau de perfectiune,Stefan aspirase la o
simbioza sentimentala,vazand in iubire un sentiment unic,irepetabil.Faurit din sete de ideal si din
luciditate febrila,personajul traieste profund o drama a incertitudinii si a drama a incomunicarii.Liniile de
forta ale caracterului sau nu se intersecteaza nicio clipa cu miscatoarea oglinda a unei lumi gregare si
pragamatice,imorale si iremediabil mediocre.Tentativele de a recompune lumea ca spatiu al iubirii care da
sens si coerenta haosului de instinct uman esueaza iarasi si iarasi.Consumandu-se la mari adancimi,drama
lui este neputinta de a impune lumii vesnic imperfecte paradigma valorilor absolute in care crede.Spirit
lucid si absolutizant,orgolios si inflexibil,Stefan aplica tiparul sau de idealitate realitatii,iubirii,oamenilor
din jurul sau.Acestia nu corespund exigentelor sale si rezulta drame ale incompatibilitatii,care se
amplifica nemasurat.Suflet hipersensibil,Gheorghidiu sufera din cauza schimbarii Elei,osciland dramatic
intre speranta ,tandrete,disperare,dispret si ura.Neputincios,asista la transformarea femeii iubite intr-o
avida de bani,lux si distractii:Vedeam cum femeia mea se instraina zi de zide mine.Ca si alte
personaje camilpetresciene,Stefan traieste intr-o lume a ideilor pure,pe care nu o poate adapta
coordonatelor lumii reale.Pentru el,Ela nu este femeia din realitatea imediata,ci o imagine ideala a
propriilor aspiratii sufletesti.Cand perspectiva asupra ei se modifica,Ela devine ce a fost,de fapt,de la
inceput:o femeie obisnuita,asupra careia Gheorghidiu a proiectat o aura ideala.Dintre modalitatile de
caracterizare a personajului,portretul lui Gheorghidiu este realizat indirect,prin
fapte,ganduri,limbaj,gesturi,atitudini si relatiile cu celelalte personaje.Prin introspectie si monolog
interior,tehnici ale analizei psihologice,Stefan Gheorghidiu percepe cu luciditate,alternand sau
interferand,aspecte ale planului interior(fluxul constiintei) si ale planului exterior.Filozof,el are impresia
ca s-a izolat de lumea exterioara,insa in realitate,evenimentele exterioare sunt filtrate prin constiinta
sa.Gandurile si sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor,decat in masura in care se
reflecta in aceasta constiinta.In acest sens,Ela este cel mai misterios personaj,prin faptul ca tot
comportamentul ei este mediat de viziunea personajului-narator.Stefan Gheorghidiu reprezinta un tip de
personaj impus in literatura romana de romanele si dramaturgia lui Camil Petrescu:intelectualul aspirand
la absolut.Desi in lumea lui Nae Gheorghidiu,a afaceristului Vasilescu si a mondenului Grigoriade,Stefan
pare un invins,in raport cu lumea pura a ideilor,are taria de a nu accepta compromisul.Constiinta
lucida,analiza si confesiunea pun in evidenta preocuparea personajului-narator pentru problemele
profunde ale existentei,repetate in lumea sa interioara ca experiente definitorii.