Sunteți pe pagina 1din 3

Ultima noapte de dragoste-roman interbelic(psihologic)

Prin cele doua romane ale sale,Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi(1930) si Patul lui
Procust(1933),ca si prin estetica privitoare la aceasta specie narativa,Camil Petrescu a innoit romanul
romanesc interbelic prin sincronizare cu literatura universala.Roman modern de analiza
psihologica,Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de raboi *este+o scriere in care arta analizei
castiga unul dintre succesele ei cele mari(Tudor Vianu).Romanul este o specie a genului epic in proza,cu
actiune complexa,de mare intindere,desfasurata pe mai multe planuri si cu personaje numeroase.Fiind
un roman modern,autorul isi propune sa absoarba lumea in interiorul constiintei,anulandu-i
omogenitatea si epicul,dar conferindu-i dimensiuni metafizice.Nu mai este demiurg in lumea
imaginarului,ci descopera limitele conditiei umane,avand o perspectiva limitata si subiectiva,completata
adesea cu opinii programatice despre literatura(autorul devine teoretician).Roman psihologic prin
tema,conflict(interior),protagonist(o constiinta problematizanta) si prin utilizarea unor tehnici ale
analizei psihologice,romanul lui Camil Petrescu este apreciat de critica vremii drept monografia unui
element psihic,gelozia(G.Calinescu).In prefaa de la ediia din 1955 a romanului, intitulat Cuvant
dupa un sfert de veac,Camil Petrescu marturiseste ca dac partea intai a acestui roman e o fabulatie,e
adic nscocit *+ si deci eroul Stefan Gheorghidiu cu sotia lui sunt pura fictiune, n schimb se poate
afirma c partea a doua a carii,aceea care ncepe cu intaia noapte de rzboi,este construit dup
memorialul de companie al autorului,mprumutat cu amnunte cu tot eroului.Romanul este scris la
persoana I,sub forma unei confesiuni a personajului principal,Stefan Gheorghidiu,care traieste doua
experiente fundamentale:iubirea si razboiul.Naratiunea la persoana I,cu focalizare exclusive
interna,presupune existenta unui narator implicat.Punctul de vedere este unic si subiectiv,al
personajului-narator,iar situarea eului narativ in centrul povestirii confera autenticitate,faptele si
personajele fiind prezentate ca evenimente interioare,interpretate,analizate.Textul narativ este
structurat in doua parti,precizate in titlu,care indica temele romanului,si,in acelasi timp,cele doua
experiente fundamentale de cunostere traite de protagonist:dragostea si razboiul.Daca prima reprezinta
rememorarea iubirii matrimoniale esuate(dintre Stefan Gheorghidiu si Ela),partea a doua,construita sub
forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu,urmareste experienta de pe front,in timpul Primului
Razboi Mondial.Prima parte este in intregime fictionala,in timp ce a doua valorifica jurnalul
autorului,articole si documente din epoca,ceea ce confera autenticitate textului.Unitatea romanului este
asigurata de unicitatea constiintei care analizeaza efectele celor doua experiente in plan interior.Daca
incipitul are o functie descriptiva,situand actiunea intr-un cronotop real,discursul narativ continua intr-
un altfel de timp-al duratei interioare,si intr-un altfel de spatiu-cel simbolic,al constiintei.Romanul
debuteza printr-un artificiu compozitional:actiunea primului capitol,La Piatra Craiului in munte,este
posterioara intamplarilor relatate in restul Cartii I.Capitolul pune in evidenta cele doua planuri
temporale din discursul narativ:timpul nararii(prezentul frontului) si timpul narat(trecutul povestii de
iubire).In primavara lui 1916,in timpul unei concentrari pe Valea Prahovei,Stefan Gheorghidiu asista la
popota ofiterilor la o discutie despre dragoste si fidelitate,pornind de la un fapt divers aflat din presa:un
barbat care si-a ucis sotia infidela a fost achitat la tribunal.Aceasta discutie declanseaza memoria
afectiva a protagonistului,trezindu-i amintirile legate de cei doi ani si jumatate de casnicie cu
Ela.Intocmai ca la Proust,un eveniment exterior(aici,discutia de la popota) declanseaza rememorarea
unor intamplari sau stari traite intr-un timp pierdut,dar spre deosebire de fluxul memoriei involuntare
proustiene,in cartea lui Camil Petrescu evenimentele din trecut sunt ordonate cronologic si analizate
lucid,fiind vorba de memoria voluntara.La Proust,personajul-narator retraieste trecutul,la Camil
Petrescu,il analizeaza si interpreteaza.Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate
si banuiam ca ma insala este fraza cu care debuteaza abrupt cel de-al doilea capitol,Diagonalele unui
testament,dar si retrospectiva iubirii dintre Stefan Gheorghidiu si Ela.Tanarul,pe atunci student la
filozofie,se casatoreste din dragoste cu Ela,studenta la Litere,orfana crescuta de matusa.Iubirea
barbatului se naste din admiratie,duiosie,pentru ca sti ca asta o face fericita,dar la o autoanaliza
lucida,naratorul marturiseste ca mai ales din orgoliu,fiind magulit de admiratia pe care o avea mai toata
lumea pentru mine,fiindca eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente.Dupa
casatorie,cei doi soti traiesc modest.Echilibrul tinerei familii este tulburat de o mostenire,pe care
Gheorghidiu o primeste la moartea unchiului sau avar,Tache.Ela se implica in discutiile despre bani,lucru
care lui Gheorghidiu ii displace profund.Mai mult,spre deosebire de sotul sau,Ela este atrasa de viata
mondena,la care noul statut social al familiei ii ofera acces.Cuplul evolueaza spre o inevitabila criza
matrimoniala,al carei moment culminant are loc cu ocazia excursiei de la Odobesti,cand se pare ca Ela ii
acorda o atentie exagerata unui anume domn G.,care,dupa opinia personajului-narator,ii va deveni mai
tarziu amant.Capitolul Ultima noapte de dragosteprezinta ultima permisie care il aduce langa
Ela,moment in care afla cu stupoare ca acesta il chemase pentru a-i cere sa-i asigure starea materiala in
cazul mortii sale pe front.Mai mult,afla si de prezenta in oras a presupusului amant.E gata sa se razbune
impuscandu-l,dar nu mai are timp pentru ca izbucnise razboiul.A doua experienta in planul cunoasterii
existentiale o reprezinta razboiul,iar absolutul mortii eclipseaza absolutul iubirii(Dumitru Micu).Frontul
reprezinta haos,mizerie,masuri absurde,invalmaseala,dezordine.Ordinele ofiterilor superiori sunt
contradictorii,iar din cauza informatiilor eronate,artileria romana isi fixeaza tunurile asupra propriilor
batalioane.La confruntarea cu inamicul se adauga frigul si ploaia.Experientele dramatice de pe front
modifica atitudinea personajului-narator fata de celelalte aspecte ale existentei sale.Drama sa
conjugala,gandul la cei adapostiti in spatele frontului se estompeaza,devin minore fata de violenta
realitatii.Capitolul Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu ilustreaza absurdul razboiului si tragismul
confruntarii cu moartea.Viata combatantilor tine de hazard,iar eroismul este inlocuit de spaima de
moarte,care pastreaza doar instinctul de supravietuire si automatismul:Nu mai e nimic omenesc in
noi.Ranit si spitalizat,Gheorghidiu se intoarce acasa,la Bucuresti,dar se simte detasat de tot ce il legase
de Ela.Obosit sa mai caute certitudini si sa se mai indoiasca,o priveste acum cu indiferenta cu care
privesti un tablou si hotaraste sa o paraseasca.Desi actiunea presupune un timp cronologic de cateva
luni,cat Stefan a fost pe frontul din Transilvania,timpul psihologic are cu totul alte
dimensiuni,determinate de trairile sufletesti ale eroului.Mai intai,in prima parte,el este framantat de
numeroase intrebari legate de drama conjugala pe care o rememoreaza in detaliu,intrebari la care nu
reuseste sa gaseasca raspuns.In jurnalul de front,orice raspuns poate fi relativizat,pentru ca fiecare
individ traieste o realitate a sa,personala. Insasi constructia romanului,cu un narator-personaj,lasa
cititorului optiunea de a intelege evenimentele asa cum le contureaza Stefan,sau,dimpotriva,de a le
considera marcate de subiectivitatea acestuia,cu atat mai mult cu cat sunt deseori contradictorii.Acest
timp psihologic domina existenta umana,in care fiecare individ percepe si interpreteaza realitatea in
relatie directa cu propriile experiente de viata.Intre incipitul discutiei conventionale despre dragoste si
moarte de la popota si finalul divortului si abandonarii propriului trecut,eroul traverseaza o experienta
care leaga dragostea de moarte.Ea se prefigureza in incipit,chiar daca evenimentele o vor structura
altfel:daca sotul gelos isi ucide sotia infidela,Gheorghidiu va parcurge experienta uciderii imaginii
sotiei,divortand fara explicatii si fara complicatii materiale.Stefan Gheorghidiu ,personajul-
narator,reprezinta tipul intelectualului lucid,inadaptatul superior care traieste drama indragostitului de
absolut.Gandurile si sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor,decat in masura in
care ele se reflecta in acesta constiinta.In acest sens,Ela este cel mai misterios personaj,prin faptul ca
tot comportamentul ei este mediat de viziunea naratorului-personaj.Prin introspectie si monolog
interior,tehnici ale analizei psihologice,Stefan Gheorghidiu percepe cu luciditate,alternand sau
interferand,aspecte ale planului interior(trairi,sentimente,reflectii) si ale planului exterior(fapte,relatii cu
alte personaje).Relatarea si povestirea sunt inlocuite in proza moderna cu analiza si interpretarea.Masa
de la unchiul Tache este prezentata ca o scena balzaciana:asezarea personajelor,interesul pentru
mostenire,portretul batranului avar si al arivistului lingusitor Nae Gheorghidiu.Arta narativa
camilpresciana ilustreaza structuri moderne ale epicului si ale discursului analitic.Memoria involuntara
se asociaza cu principiul substantialitatii(sunt selectate episoade semnificative,care au relevanta maxima
in destinul eroilor).Opera lui Camil Petrescu ofera o imagine complexa asupra multiplelor perspective
narative care ilustreaza trasaturile unui roman modern,subiectiv,de analiza psihologica,exprimand ideea
de constiinta prin autenticitatea conflictului eroului,prins in clestele oscilatiei sufletesti.
[Pentru eseul cu directia modernista promovata de Eugen Lovinescu]Ca si Titu Maiorescu in secolul al
XIX-lea,Eugen Lovinescu este un critic de directie.Acesta impune,prin activitatea sa cenacliera si prin
revista Sburatorul,o noua orientare literara,sustinand,in prima jumatate a secolului al XX-
lea,modernismul si sincronizarea culturii romane cu cea occidentala.Lovinescu a scris lucrari de
sinteza,cea dintai fiind Istoria civilizatiei romane moderne,in care explica procesul de formatie si de
evolutie a civilizatiei romane.La baza acestui proces se afla legea imitatiei(preluata din sociologia lui
Gabriel Tarde),potrivit careia societatile aflate pe o treapta inferioara de dezvoltare suporta o fecunda
influenta din partea celor avansate.Nu este vorba despre o imitatie servila,de un imprumut fara
discernamant,ci de o integrare a literaturii intr-o formula estetica viabila,in pas cu evolutia artei
europene.In esenta,modernismul lovinescian porneste de la ideea ca exista un spirit al veacului,explicat
prin factori materiali si morali,care imprima un proces de omogenizare a civilizatiilor,de integrare intr-un
ritm de dezvoltare sincrona.Prin modernizare,Lovinescu intelege depasirea unui factor provincial,si nu
opozitia fata de traditie,de specificul national.Polemica lui nu conduce la combaterea factorului etnic-pe
care nu-l contesta-ci la sublinierea necesitatii de innoire.In consecinta,pentru sincronizarea literaturii cu
spiritul veacului sunt necesare cateva mutatii esentiale in plan tematic si estetic.Aceste mutatii
constau in trecerea de la o literatura cu tematica preponderant rurala la o literatura de inspiratie
urbana,cultivarea prozei obiective,intelectualizarea prozei si a poeziei,dezvoltarea romanului
analitic.Romanul modern deplaseaza accentul de la eveniment la psihologie,de la relatare la explorarea
constiintei personajului.Se opteaza pentru conventiile epice care favorizeaza
analiza(jurnalul,corespondenta privata,memoriile,autobiografia),principiile cauzalitatii si coerentei nu
mai sunt respectate(cronologia este inlocuita cu acronia),sunt alese evenimente din planul
constiintei,fara sa fie refuzate insertiile in planul social.Modelul narativ al analizei psihologice este impus
pe plan european de opera lui Marcel Proust.