Sunteți pe pagina 1din 4

Caracterizarea lui Ion din romanul lui Liviu Rebreanu

Romanul romanesc interbelic si, implicit, romanul realist modern, incepe sub
auspiciile lui Liviu Rebreanu. Ion apare in 1920 si trateaza tema pamantului si a
conditiei taranului, urmarita in toata complexitatea ei. Se prezinta astfel drama
taranului ardelean integrat intr-o societate pentru care pamantul e mai mult decat
un mijloc de subzistenta, un criteriu al valorii individuale. Titlul romanului este
semnificativ pentru intentia autorului de a face din Ion tipul generic al taranului, dar
si de a sugera evolutia lui spre atipic, ca personaj puternic individualizat. Personajul
literar, ca instanta definitorie a comunicarii narative, prin excelenta fiinta de
hartie asa cum il caracteriza Roland Barthes, a reprezentat dintotdeauna o ipoteza
de lucru si de gandire pentru marii scriitori de proza, iar Ion nu face exceptie.
Romanul dezbate doua teme: cea sociala si cea a iubirii. Tema sociala este
intemeiata in particular pe problematica pamantului, dar si pe ideea rostului
existentei, pe conturarea mentalitatilor taranesti, dar si ale intelighentiei
romanesti. Ion traieste cu un patos fara precedent in literatura romana dorinta
de a iesi din cercul unui destin pe care il percepe ca strain si nesubstantial fiintei lui.
Acestei pasiuni, care atinge cote neobisnuite, i se adauga fatalitatea iubirii pentru
femeia care, prin legile sociale si morale, nu ii mai poate apartine, fiind introdusa
astfel cea de-a doua tema a romanului. Aceasta se contureaza in ambele planuri
narative prin cuplul Ion-Florica si cuplurile Ion-Ana, Laura-Pintea, Titu-Roza, fiind
astfel descrisa confruntarea devastatoare intre doua pasiuni puternice: iubirea
pentru pamant si iubirea pentru o singura femeie, frumoasa, dar saraca.
Ion este reprezentativ pentru romanul realist, construind un univers
fictional verosimil, pe baza unui substrat antropologic clar. Se incadreaza in acelasi
timp in tipul romanului obiectiv, prin comportamentul naratorului, calitatea
frescei sociale zugravite si autenticitatea personajelor. Axul central al romanului,
personajul eponim, este depozitarul unor energii pe care le dezlantuie in incercarea
disperata de a se sustrage mediului social-istoric in care traieste, insa destinul sau
este guvernat de legitati si cauzalitati previzibile (spatiul rural al Ardealului de
inceput de secol XX).
Ion este personajul tipic realist, exponential pentru categoria sociala a
taranului roman. Insusi numele sau sta sub semnul simplitatii, Ion fiind poate cel
mai raspandit antroponim de la inceputul secolului al XX-lea, devenind astfel
imaginea simbolica a taranimii. Din punct de vedere al categoriei morale, Ion
intruchipeaza tipul arivistului, fiind un personaj determinat social, intocmai ca
Julien Sorel din romanul Rosu si negru al lui Stendhal. Ambii sunt lipsiti de
scrupule, folosind femeia ca mijloc de parvenire. Rebreanu creeaza prin
comportamentul lui Ion si prin mediul sau de viata un context socio-cultural
regasibil in realitate si anume zona rurala a Ardealului de secol XX, cand oamenii
erau judecati dupa delnitele de pamant pe care le detineau. Ion era astfel un flacau
harnic si istet dar sarac, deoarece tatal sau Alexandru Glanetasu risipise averea cu
care sotia sa, Zenobia, venise in casnicie. Personaj eponim, Ion reprezinta un
element de dezordine pentru lumea fictiunii, influentand tragic destinele celorlalti.
El insusi se confrunta cu o forta mai puternica decat el (pamantul stihie) pe care nu
o poate invinge, sfarsind intr-o maniera violenta, ceea ce ii confera dimensiunea de
personaj tragic, amintind de Antichitatea greco-latina.
Inspirata tot mitologia greaca este si scena cu care debuteaza romanul, si
anume cea de la hora. Dupa ce este descris drumul care intra in sat, este prezentata
scena dansului (Somesana), unde dansatorilor li se asterne pe fete praful intocmai
ca o masca, precum in teatrul antic. Sunt introduse astfel si personajele apartinand
celor doua planuri narative (al intelectualitatii si al taranimii), familia Herdelea si
preotul stand in fata, Ion jucand la hora, iar tatal sau stand in spate, marginalizat.
Desi inima ii salta dupa Florica, Ion danseaza la hora cu Ana, fata lui Vasile Baciu,
dorinta sa de a obtine pamant fiind mai puternica decat iubirea. Dupa ce Vasile
Baciu il jigneste si il batjocoreste pe Ion, acesta se hotaraste sa se razbune, lasand-o
pe Ana insarcinata pentru a-l obliga pe tatal acesteia sa accepte nunta si astfel, sa
obtina pamanturile mult dorite. Ana si copilul sau, Petrisor, nu reprezinta decat o
simpla garantie in cursul procesului de a a intra in posesia pamanturilor, astfel ca
Ion nu se simte vinovat pentru sinuciderea sotiei sale si moartea fiului sau. Ba chiar
mai mult, imediat dupa incearca sa o recupereze pe Florica, in ciuda piedicilor
sociale si morale impuse de casatoria acesteia cu George Bulbuc. Ion sfarseste tragic,
fiind omorat de sotul Floricai, iar averea revine Bisericii.
Toate trasaturile lui Ion se pot anticipa inca din modul de structurare a
romanului. Cele 13 capitole (numar fatidic) sugereaza sfarsitul tragic, primul si
ultimul corespunzandu-si prin titlu (Inceputul si Sfarsitul). Tehnica moderna a
pluralitatilor punctelor de vedere pune in lumine caracterizarea directa a
personajului. Astfel, doamna Herdelea il considera baiat cumsecade, muncitor,
harnic, e saritor, e istet. Domnul Herdelea ii ia apararea de fiecare data, mai ales
fata de preotul Belciug, cu care se afla in conflict latent. Acesta din urma il cearta in
fata comunitatii, jignindu-i profund orgoliul (esti un stricat si-un bataus si un om de
nimic [...] te tii mai destept decat toti, dar umbli numai blestematii).
Autocaracterizarea evidentiaza trasaturile sufletesti prin monologul
interior, care determina focalizarea interna. La hora, desi vrea sa fie cu Florica, se
incurajeaza sa o seduca pe Ana, fata bogata care i-ar fi asigurat odata cu zestrea ei si
demnitatea in comunitatea rurala, dupa care tanjea atat de mult (Ma molesesc ca o
baba naroada. Parca n-as mai fi in stare sa ma scutur de calicie. Las ca-i buna si
Anuta!).
Relatia cu celelalte personaje reflecta comportamentul lui Ion in functie de
evolutia conflictului sau interior. Astfel, fata de Ana la inceput este tandru si o
strange la piept la hora, iar dupa casatorie este batjocoritor, indiferent sau o loveste
cu sange rece. Fata de ea simte mila, apoi dezgust (in scena in care Ana naste pe
camp) si indiferenta. In relatie cu Vasile Baciu si George Bulbuc adopta atitudini
diferite, in functie de scopul sau: razbunarea sau smulgerea unor proprietati,
pamantul si respectiv femeia. Este aspru, chiar brutal, cu cei pe care ii considera
vinovati pentru propria conditie, aceea de taran sarac. Pe tatal sau il acuza ca i-a
baut averea, iar pe mama ca l-a facut sarac.
Obiectivarea instantei narative este un element de modernitate in romanul
romanesc interbelic, alaturi de tehnici narative moderne, precum cea a
contrapunctului (capitole dispuse antinomic, alternarea celor doua fire epice:
destinul lui Ion/Titu Herdelea, existenta taranimii/intelectualitatii satului, nunta
Laurei cu Pintea/Ion cu Ana), a basoreliefului (prin care Ion se remarca dintre
toate personajele romanului) si a simetriilor narative inverse (Somesana jucata cu
ana la inceput/acelasi joc cu Florica la nunta, sinuciderea lui Avrum/Anei, moartea
batranului Moarcas/lui Petrisor).
Consider ca relatia cu personajul alter-ego Titu Herdelea este relevanta
pentru complexitatea romanului. Antiteza dintre cei doi implica si functia de
caracterizare: Ion, tanarul taran, avand certitudinea identitatii sale, este prin in
reteaua unor conflicte exterioare (cu Vasile Baciu si Simion Lungu pentru pamant,
cu George Bulbuc pentru Florica, cu parintii), pe cand Titu, tanarul intelectual, captiv
in hatisul dilemelor interioare, traieste o criza de identitate si valori (Mandria
flacaului, istetimea si staruinta lui de a implini ce-si punea in gand, vointa lui
incapatanata ii placea lui Titu, tocmai pentru ca toate acestea lui ii lipseau... Numai o
pasiune puternica, unica, nezdruncinata da pretul adevarat vietii).
Calitatea lui Ion de personaj rotund reiese din opiniile contradictorii ale
criticii literare. Eugen Lovinescu ii gaseste lui Ion circumstante atenuante si cauta
justificari ale comportamentului sau prin faptul ca existenta lui se afla in
interdependenta cu pamantul, care secole la rand a asigurat echilibrul vietii rurale
(Ion este expresia instinctului de stapanire a pamantului). George Calinescu, pe
de alta parte, il descalifica si ii condamna siretenia (Ion nu este decat o bruta [...] Nu
inteligenta a iesit ideea seducerii, ci din viclenia instinctuala). In plus,
contemporanul Nicolae Manolescu ofera o parere care pare sa le concilieze pe
celelalte doua, considerand ca Ion traieste in preistoria moralei, intr-un paradis
foarte crud, este e bruta ingenua.
In concluzie, Ion e un personaj realist complex, construit la intersectia a doua
dimensiuni: una reprezentativa si simbolica pentru tipul taranului roman in relatie
aproape mistica cu pamantul, alta atipica, individualizandu-l puternic.