Proprietatile sângelui.

Volemia (masa sangvină) Cantitatea normală de sânge din

organism exprimată în litri constituie volumul sangvin şi reprezintă în medie
8% din greutatea corpului. Un bărbat adult de 70 kg are în medie 5 litri de
sânge. În mod normal, în repaus, o parte din masa sangvină a corpului
(cca 2 l) stagnează în organe de depozit (capilare din ficat, splină şi vene
subcutanate), ce reprezintă volumul sangvin de rezervd (stagnant). Restul de 3 l
reprezintă volumul sangvin circulant.
Raportul dintre volumul circulant şi volumul stagnant nu este fix, ci
variază în funcţie de conditiile de existenta; astfel, în timpul efortului fizic
spre exemplu, cresc nevoile organismului în O2 şi energie, creşte conţinutul mediu
intern în cataboliţi acizi. Aceştia ajung cu sângele la nivelul centrilor
nervoşi, produc efecte stimulatorii asupra centrilor simpatici şi în
consecinta are loc contractia musculaturii netede din peretii vaselor
splenice, hepatice şi subcutanate, urmată de evacuarea sângelui din
aceste depozite şi creşterea volumului sangvin circulant.Se asigură astfel
aprovizionarea optimă cu oxigen şi energie a muşchilor.
Culoarea. Sângele are culoarea roşie datorită prezenţei hemoglobinei.
Sângele arterial are culoare roşu-deschis (datorită oxihemoglobinei) iar sângele
venos are culoarea roşu închis (datorită hemoglobinei reduse).
Densitatea. Sângele este mai greu decât apa, având greutatea specifică 1055, fata
de cea a apei distilate care are valoarea 1000. Densitatea sângelui
depinde de proporţia dintre componentele sale şi în special de hematii şi
proteine.
Vâscozitatea. Sângele este mai vâscos decât apa. Valoarea relativă a
vâscozitatii sângelui este 4,5, în raport cu vâscozitatea apei considerată 1.
Vâscozitatea sângelui reprezintă proprietatea de a adera la peretii
vasculari şi este în funcţie de numărul, forma şi dimensiunile hematiilor.
Vâscozitatea asigută scurgerea laminară (în straturi) a sângelui prin vase;
creşterea vâscozitatii peste anumite valori îngreunează circulaha
Presiunea osmotică. Toate moleculele dizolvate în plasmă produc
o presiune foarte mare (cca. 5000 mm Hg). Această presiune se manifestă
ca o forta de atractie şi menţinere a apei în interiorul arborelui circulator.
Presiunea osmotică a proteinelor plasmei este de numai 25 mm Hg şi se
numerte presiune coloidosmotică.
Deoarece presiunea osmotică a lichidelor interstiţiale este egală cu
cea a plasmei, unica forta de atracţie a apei din interstiţii spre sânge o
reprezintă presiunea coloidosmotică; ea joacă un rol esential în
schimburile de la nivelul capilarelor.
Reactia sângelui se exprimă în unitati pH, reprezentând logaritmul cu
semn schimbat al concentraţiei ionilor de hidrogen dintr-o soluţie apoasa
Când concentraţia ionilor de hidrogen (H+) dintr-o soluţie este egală cu a
ionilor hidroxil (HO-), soluţia este neutră iar pH-ul are valoarea 7. Toate
valorile mai mari de 7 reprezintă reacţia alcalină, iar mai mici de 7, reactia
acidă. În mod constant pH-ul variază între 7,30 - 7,42 (media 7,35), cifrele
mici găsindu-se la batrâni iar cele mari la copii. Menţinerea pH-ului în
limitele de mai sus, limite necesare unei bune desfasurari a proceselor
vitale se face prin mecanisme biologice, legate de activitatea plămânilor,
rinichilor, ficatului, pielii şi prin mecanisme fizico-chimice legate de existenţa
sistemelor tampon din sânge.
Sistemele tampon intervin prompt în neutralizarea acizilor sau
bazelor apărute în exces în mediul intern; ele se consumă în timpul
tamponarii. Mecanismele biologice intervin mai târziu şi duc atât la
îndepartarea acizilor sau bazelor cât şi la refacerea sistemelor tampon.
Temperatura. La om şi la animalele cu sânge cald (homeoterme)
temperatura sângelui este de 370C. Sângele ce provine din vasele extremitatilor poate fi mai
rece (25-300C), iar cel ce provine din organele abdominale, mult mai cald (39-400C). În
timpul circulaţiei temperatura sângelui se uniformizează şi căldura este
transportata din viscere spre tegumente unde are loc eliminarea acesteia
prin iradiere. Sângele astfel "racit" se reîntoarce la organele profunde
unde se reîncarcă cu căldură şi ciclul se repetă.