PREFATA

Economia de piata situeaza in centrul activitatii economice intreprinderea. Rezultatele obtinute de

intreprinderi determina pozitiv sau negative ansamblul economiei nationale, avind in vedere faptul ca anume
la nivel de intreprindere se produc bunuri si servicii necesare existentei si dezvoltarii societatii, si tot
intreprinderea reprezinta pricipalul furnizor de venituri in bugetul de stat.
Avind in vedere rolul decesiv pe care intreprinderile il joaca in destinul fiecarei natiuni, tratarea dimensiunii
financiare a activitatii acestero capata o importanta majora.
Prezentarea aspectelor teoretice si practice privind stabilirea necesarului de fonduri, alegerea surselor de
finantare, modul de gestionare a resurselor financiare si celor economice, estimarea rezultatelor financiare, a
eficientii utilizarii fondurilor, aprecierea pozitiei intreprinderii pe piata de capital constituie subiecte
importante abordate in lucrare.
Lucrarea este structurata in 11 capitole.
Primul capitol debuteaza cu prezentarea continutului si functiilor finantelor intreprinderii, prezinta
principiile de organizare a activitatii financiare si evidentiaza factorii principali care influenteaza modul de
organizare a activitatii financiare.
Capitolul II relateaza despre conceptual de capital, prezinta o succinta descriere a evolutiei aparitiei
acestuia. Formarea unei structuri financiare optime este una din conditiile importante in asigurarea eficientei
intreprinderii. In acest context, paragrafele 2.3 si 2.4 explica principiile teorii privind crearea unei structure
financiare optime, criteriile de constituire a acesteia.
Intrucit capitolul are un cost, posibilitatea crearii unei structure financiare optime se coreleaza cu nevoia
masurarii costului fiecarei resurse financiare. In acest capitol este prezentat modul de detrminare a costului
capitalului propriu si a celui imprumutat. Sunt puse in discutie problemele legate de gradul in care
intreprinderea utilizeaza datoriile, influent ape care o exercita asupra rentabilitatii capitalului propriu.
Capitolul III descrie alternativele de finantare, pe termen lung sip e termen scurt a intreprinderii,
caracteristica, avantajele si dezavantajele tipurilor principale de surse de finantare, caracterizeaza diverse
tipuri de politici de dividend ale intreprinderii, reda modul de calcul al indicatorilor politicii de dividend.
Captolul IV in in dezbatere necesitatea si rolul investitiilor la nivel de intreprindere, abordeaza tehnicile de
evaluare a proiectelor investitionale.
In capitolul V, sunt examinate motodele de calcul al fondului de uzura, aplicate atit in scopuri contabile, cit
si in scopuri fiscal, este precizat rolul fondului de uzura si sunt prezentati indicatorii de apreciere a eficientii
mijloacelor fixe.
Capitolul VI trateaza despre operatiunile curente ale intreprinderii. Un loc aparte il detine prezentarea
metodelor de gestionare a stocurilor: metode de calculnal stocului optim in materii prime si material si metode
de control asupra stocului. Prezentarea surselor de finantare a activelor curente, a politicilor de gestiune a
fondului de rulment,a modului de gestiune a creditului commercial constituie aspecte importante tratatei acest
capitol.

Obiectivul urmarit de proprietarii intreprinderii este maximizarea valorii de piata, respective a profitului. In
acest context, paragraful 6.6 face cunoscut modul de calcul al eficientii utilizarii activelor curente ce se pot
gasi in toate cele trei faze ale ciclului operational: aprovizionarea, productie, comercializare.
Capitolul VII este consacrat studierii gestiunii numerarului. Sunt prezentate motivele detinerii in numerar,
avantajele si dezavantajele detineriii unui sold de numerar mai mare decit cel optional. Pentru determinarea
soldului optim de numerar sunt folosite metodele Baumol si Miller-Orr.
Asigurarea, la intreprindere, a unui flux continuu de intrari de mijloace banesti impune o gestionare eficienta
a clientilor. De aceea, am considerat opurtuna includerea, in acest capitol, a metodelor si tehnicilor de studiere
si selectare a clientilor, de control asupra acestora; prezentarea instrumentelor de plat ace pot fi folosite de
catre intreprinderi. Un rol aparte revine prezentarii procesului de previziune a trezoreriei.
Capitolul VIII descrie mai multe puncte de vedere referitoare la obiectivele si scopurile financiare ale
intreprinderii, prezinta continutul si structura veniturilor si cheltuielilor intreprinderii, etapele formariii
rezultatului financiar.
Capitolele IX si X ale lucrarii scot in evidenta elementele de analiza si previziune financiara.
Capitolul XI raporteaza despre cauzele aparitiei situatiei de faliment la intreprindere si indica metodele de
restructurare financiara a acesteia, precum si tehnicile, posibil de aplicat, de reorganizare a intreprinderii
pentru ai oferi posibilitatea sa-si plateasca creditorii sis a functioneze in continuare.
Manualul este propus studentilor de la toate specializarile economice, ca sursa bibliografica in procesul
didactic,precum si celor care doresc sa insuseasca cunostintele despre finante- specialisti, intreprinzatori.
Capitolul I.
CONTINUTUL FINANTELOR INTREPRINDERII
Finantele reprezinta exprimarea valorica, prin bani, a proceselor si relatiilor economice, a caror semnificatie
s-a conturat sub impactul dezvoltarii schimbului de marfuri si oraganizarea sociala a comunitatilor umane.
Cuvintul finante is gaseste originea in latinescul finantio, financias, financia pecuniariacare, in
traducere, inseamna plata de bani. Se admite, de asemenea, versiunea finis a cuvintului finante
acceptata ca termen de plata.
Totodata, este de remarcat faptul ca, inca in secolul al XV-lea, aparitia in limba franceza a termenului
finance avea intelesul unei sume de bani, iar les finances inseamna gospodarie publica, ce apartine
organelor de stat.
Dezvoltarea teoriei finantelor firmei a inceput in anii 1920, in cadrul unor studii teoretice referitoare la
intreprinderi, care includeau elemente referitoare la marimea capitalurilor utilizate, la modul de alocare al
capitalului. Fondatorii ei sunt considerati Merton Miller si Franco Modigliani, animati de idea gasirii
optimului in politica de indatorare a unei intreprinderi, aunei structure a capitalului care sa determine cresterea
salariilor.
La inceputul sec. XX a aparut o noua orientare in contabilitate- stiinta despre bilant, care s-a dezvoltat in trei
directii principale: analiza economica a bilantului, analiza juridical si popularizarea cunostintelor despre
bilant. Primele cercetari in domeniu analizei economice a bilantului au fost facute de catre I. Ser, P. Gerstner

si F. Leitner, care au introdus notiunile privind: corelatia dintre datoriile pe termen lung si datoriiile pe termen
scurt,, stabilirea nivelului maxim de indatorare in proportie de 50% din capital avansat, lichiditatea. Din ce in
ce mai mult, finantele au inceput sa fie private din interiorul firmei si luarea deciziilor financiare, in cadrul
acestuia, a fst recunoscuta ca fiind deimportanta majora in finantele corporationale.
1.1 Definirea si rolul finantelor intreprinderii
Intreprinderea este unitatea de baza a economiei nationale, acea component a societatii in care se concepe
cea mai mare parte a bunurilor si serviciilor necesare existentei si dezvoltarii acesteia. Rezultatele obtinute de
intreprinderi determina, pozitiv sau negative, ansamblul activitatii economice a tarii, bunastarea populatiei
acesteia. Or, o economie de piata este viabila, daca reuseste sa stimuleze crearea unor activitati eficiente,
producerea de bunuri si servicii in cantitatile necesare si oferirea lor la timpul oportun sunt essential
dependente de fundamentarea factorilor externi pentru activitatea acestora cum sunt: asigurarea cu masini,
utilaje, materii prime si material in structura, calitatea si la termenele corespunzatoare;de posibilitatile
realizarii productiei, a corelarii preturilor la care se face aprovizionarea si desfacerea. Totodata, acestea
presupune imbunatatirea sistemului de finantare, creditare, plati, a mecanismului relatiilor intreprinderii cu
piata externa a ansamblului factorilor externi. Procesele de transformare care au loc in legatura cu producerea
si vinzarea bunurilor si serviciilor reflecta multitudinea de fluxuri care se desfasoara continuu la intreprindere.
Principalele fluxuri ce apar la nivel de intreprindere, interdependenta activitatilor care se desfasoara in cadrul
acestuia sunt redate in figura 1.1.1.









Figura1.1.1. Relatiile inteprinderii cu mediul
Fluxurile sunt doua tipuri: fluxuri reale si fluxuri financiare, care, in ansamblul lor, formeaza circuitul
economic.aprovizionarea cu materii prime si vinzarea produselor reprezinta fluxuri reale, iar achizitionarea
capitalului financiar bnecesar finantarii mijloacelor material, incasarea produselor livrate, efectuarea platilor
de catre proprietari, salariati, stat si alte personae terte, antreneaza o multitudine de fluxuri financiare.
Exprimarea valorica (baneasca) a fluxurilor reale de intrari si iesiri de bunuri, servicii si informative,
ca si mijloacele utilizate pentru producerea lor, formeaza continutul finantelor intreprinderii.
STAT
Institutiile de stat
INTREPRINDERE
CONTEXT ECONOMIC
Piata bunurilor si
serviciilor
Furnizori
Clientii
CONTEX
T
SOCIAL
Salariatii
conducatori
sindicate
Creditori
Actionari
Intermediari
financiari
CONTEXT
FINANCIAR
Piata finanaciara

Finantele intreprinderii cuprind acele relatii economice care imbraca forma baneasca si care apar si se
manifesta, in mod obiectiv, la nivelul intreprinderilor, in legatura cu formarea si repartizarea fondurilor
banesti necesare procesului de productie, in scopul obtineriii profitului maxim, satisfacerea unor nevoi sociale
ale salariatilor si formarii fondurilor finaciare la dispozitia statului.
1
Finantele intreprinderii, ca parte intengranta, de baza a finantelor publice, incumba constituirea, repartizarea
si gestionarea resurselor financiare necesare indeplinirii obiectivelor sale economice, financiare si sociale,
concretizate in: producerea de bunuri si servicii in vederea satisfacerii cerintelor consumatorului si furnizarea
lor la timpul oportun si in cantitati optime: asigurarea echilibrului financiar; obtinerea profitului necesar
dezvoltariii activitatii si remunerarii actionarilor; ocuparea fortei de munca; completarea veniturilor bugetului
public prin plata impozitelor si taxelor conform legislatiei fiscal.
Relatiile financiare, recunoscute si ca relatiile de transferuri monetare, au un sens dublu si sunt exprimate
prin:
Relatii de credit, care apar intre intreprindere (debitor) si institutiile financiare specializate (creditor) si se
manisfesta prin transferul de mijloace banesti catre intreprindere, venite sa completeze fondurile existente, si
prin returnarea dupa un interval de timp determinat, a sumei initiale plus plata dobinzii.
Relatii de asigurari, care apar intre intreprindere (asigurant) si societatea de asigurare (asigurator) si se
manifesta prin plata primelor de asigurare a bunurilor sau a unor riscuri de catre intreprinderea societatii de
asigurare si achitarea despagubirilor, in cazul producerii riscului, de catre aceasta intreprindere.
Relatii de transfer. Se manifesta prin transferarea unei parti din profitul creat la intreprindere statului si
directionarea unor sume de bani catre intreprindere de la stat, sub forma subventiilor, pentru sutinerea
activitatii lucrative a acesteia.
Relatii cu salariatii, actionarii, concretizate in plata salariilor, dividendelor, pe de o parte, si contributia
celor din urma la formarea capitalului intreprinderii, pe de alta parte.
Obiectul finantelor intreprinderii include:
Constituirea si largirea capitalului social;
Crearea / atragerea mijloacelor financiare necesare derularii ritmice a activitatii;
Constituirea unei structurifinanciare optime;
Asigurarea circuitului fondurilor folosite;
Mobilizarea creantelor si efectuarea platilor;
Plasarea eficienta a mijloacelor banesti excedentare;
Formarea si repartizarea profitului, remunerarea actionarilor si finantarea cresterii economice.

1.2 Functiile finantelor intreprinderilor

Totalitatea relatiilor de formare, repartizarea si utilizarea a fondurilor banesti necesare desfasurarii activitatii
economice, financiare si sociale a intreprinderii reprezinta esenta finantelor acesteia.
Continutul si rolul finantelor intreprinderii se dezvolta prin functiile pe care acestea le indeplinesc si anume:

Functia de asigurare presupene asigurarea intreprinderii, in cantitate optima si la timpul oportun, cu
resursele financiare necesare, prin apelarea la o gama larga de surse. Criteriul essential ce sta la baza formarii
capitalului intreprinderii este costul capitalului.
Functia de repartitie consta in alocarea resurselor accumulate si constituirea unui system de fonduri
necesare indeplinirii programelor economice, financiare si sociale ale intreprinderii; capitalul financiar
constituit atit din surse proprii (profitul net), cit si din surse atrase (imprumuturi) se avanseaza in elemente de
active (active curente si mijloace fixe) care, trecind prin fazele circuitului economic, se transforma in mijloace
banesti. Essential este ca sumele incasate sa depaseasca sumele initial avansate, caz in care, la intreprindere,
se inregistreaza profit. Achitarea obligatiunilor de plata fata de creditori, plata impozitului pe venit, plata
dividendelor, crearea unor fonduri de sustinere sociala a salariatilor, constituirea fondului de investitii pentru
dezvoltarea si expansiune sunt, de asemenea, o reflectie a functiei de repartitie.
Functia de repartitie a finantelor intreprinderii se realizeaza prin intermediul pirghiilor, instrumentelor si
tehnicilor financiare si vizeaza toate fluxurile de intrari si iesiri de fonduri. Functia de repartitie se
concretizeaza in:
formarea capitalului initial si completarea acestuia cu capital imprumutat;
repartizarea si formarea fondurilor necesare procesului de productie;
achitarea, din venituri, a obligatiunilor fata de salariati, fata de furnizori, plata dobinzilor si restituirea
imprumuturilor, plata impozitelor si taxelor altele decit impozitul pe venit, plata primelor de asigurare
si plata asigurarilor sociale, alte obligatiuni;
formarea fondului de uzura si distribuirea acestuia pentru reparatii curente sau capital ale mijloacelor
fixe, pentru modernizarea sau reinnoirea acestora;
formarea si repartizarea profitului:
plata impozitului pe venit;
distribuirea de devidende;
crearea fondului de stimularea materiala;
crearea fondului de rezerva;
crearea fondului de investitii etc.
Functia de control. Prin executarea ei se urmareste organizarea si functionarea in conditii de eficienta a
intreprinderii, in corespundere cu legislatia in vigoare a tarii.
Functia de control urmareste modul de constituire si de repartizare a fondurilor banesti, asigurarea integritatii
si utilizarii eficiente a capitalului, asigurarea echilibrului financiar pe termen scurt prin supravegherea
permanenta a intrarilor sh iesirilor de numerar, urmareste modul de executare a bugetelor intreprinderii,
executarea legislatiei in vigoare etc., cu scopul prevenirii starii de insolvabilitate si eneficienta a intreprinderii,
de ruinare a patrimoniului.
Controlul se executa prin diferite pirghii economico-financiare si poate fi, din punct de vedere al timpului de
executare, de trei feluri:
1. Control preventive, care se exercita asupra documentelor care anagajeaza plati din resursele financiare
ale intreprinderii, avind ca obiectiv incadrarea in prevederile bugetare ale intreprinderii. El se executa
inaintea efectuarii propriu-zise a operatiunilor economico-financiare, astfel incit nici o cheltuiala sa nu se
efectueze pina nu se aproba si nu este vizata de conducatorul compartimentului financiar. Scopul
controlului financiar preventive este de a impiedica efectuarea de operatiuni, cheltuieli ilegale,
preintimpinarea imobilizarii fondurilor.

2. Control current (de gestiune)- se efectueaza in timpul realizarii obiectivelor fixate in programele
economice sh financiare cu scopul de a furniza informative operativa asupra dereglarilor care apar in
legatura cu nerespectaea termenelor de incasari si plati, utlizarea fondurilor in alte scopuri decir cele initial
prevazute etc., in vederea luarii deciziilor de inlaturare a deficientelor constant.
3. Control posterior are ca obiectiv analiza rezultatelor obtinute, analiza indeplinirii obievtivelor propuse,
formularea concluziilor necesare luarii deciziilor privind activitatea de viitor a intreprinderii.
Deosebim doua forme de control financiar: intern si extern.
Controlul financiar intern se exeuta de personae abilitate cu functii in acest domeniu (contabil-sef, director
financiar, manager general, actionari, comisia de cenzori etc.) si are ca obiectiv evitarea imobilizarii
fondurilor, depistarea dereglarilor ce se pot solda cu nerespectarea termenelor de incasari si plati, cu
neindeplinirea contractelor de productie-vinzare, irosirea patrimoniului etc. in vederea luarii masurilor
operative de lichidare a acestora.
Controlul financiar extern se executa de catre organelle financiare central si locale care urmaresc
veridicitatea calcularii impozitelor si taxelor datorate statului, modul de aplicare a preturilor si tarifelor,
calculul salariiloretc.; de catre banci, alte institutii de creditare in ceea ce priveste gradul de lichiditate si de
solvabilitate al intreprinderii, respectarea regimurilor de decontare, a formelor si instumentelor de plata,
rambursarea la timp a imprumutului.
Oraganele cu functii de control in domeniul finantelor sunt:
Curtea de conturi, care este organul supreme de control si activeaza pe linga Parlamentul Republicii
Moldova;
Serviciul Fiscal de Stat, exercita controlul asupra exactivitatii calcularii impozitelor si taxelor;
Departamentul de combatere a coruptiei si a crimelor economice;
Ministerul Finantelor;
Banci, alte institutii financiare- creditori ai intreprinderii.

1.3 Principii de organizare a activitatii financiare

Realizarea de catre intreprindere a obiectivului de maximizare a valorii de piata impune luarea in considerare
si respectarea anumitor principia, acceptate de intreaga comunitate stiintifica. Aceste principii a au rolul de
incadrare cit mai eficienta a intreprinderii in mediul sau economic, social si financiar. Dintre acestea
mentionam:
Eficienta si rationalitatea. Acest principiu deriva din teoria comportamentului rational a lui homo
oeconomicus, care considera profitul drept cea mai puternica motivatie a intreprinzatorului. Este imposibil
pentru fermier, ca si pentru manufacturier (intreprinzator industrial)- spunea David Ricardo sa traiasca fara
profit, tot asa cum muncitorul nu poate trai fara salariu. Motivul care ii face sa acumuleze se va reduce cu
fiecare micsorare a profitului si el va inceta complet atunci cind acesta va fi asa mic, incit nu va mai oferi o
recompense suficienta pentru truda lor si pentru riscul pe care ei si-l asuma intrebuintindu-si capitalul intr-un
mod foare productiv. Reiese ca obtinerea de profit este scopul oricarei investiri de capital. Investitorul trebuie
sa obtina un venit net final mai mare decit investitia initiala, care sa-I permita cresterea consumului viitor,
cumpararea, deci, a mai multor bunuri si servicii decit poate achizitiona, in przent, cu suma investita.
Rentabilitatea, care reprezinta raportul dintre surplusul de valoare si investitia initiala, trebuie sa fie mai mare
decit rata inflatiei. In caz contrar, se poate acorda preferinta consumului present al averii economisite, decit
investirii ei. Or, profitul, rentabilitatea reprezinta motivul principal al economisirii si investirii capitalului,
stimuleaza dezvoltarea si expansiunea economica a intreprinderii, produc o crestere a valorii de piata a
actiunilor si, deci maximizarea valorii intreprinderii.

Demarcarea neta a activitatilor de preveziune financiara de cele de executie si organizarea desfasurarii
acestor doua categorii de lucrari in comportamente diferite ori, cel putin, executarea lor sa fie de personae
diferite. Respectarea acestui principiu impune o anumita diviziune a muncii intre compartimente si posturi,
astfel incit o singura persoana sa nu detina controlul asupra tranzactii. Astfel de lucrari se refera la: intocmirea
statelor de plata salariilor, contractarea de credite si rambursarea acestora, evidenta clientilor si achitaea
datoriilor, evidenta stocurilor si controlul asupra integritatii acestora etc. In acest fel vor putea fi evitate
fraudele, efectuarea operatiunilor ilegale.

1.4 factorii care influenteaza organizarea activitatii financiare la intreprindere

forma de proprietate, in functie de care apar deosebiri in sursele si metodele de constituire a
fondurilor, in repartizarea profitului, in raporturile financiare cu statul.
Particularitatile procesului de productie, in functie de care apar deosebiri in structura capitalului fix
si circulant, in izvoarele de provenienta a fondurilor, in viteza de rotatie a capitalului.
Conditiile pietii, care se manifesta prin trei coordinate:
1) Piata de capital,care influenteaza capacitatea de imprumut a intreprinderii prin nivelul ratei
dobinzii, prin conditiile si termenul de acordare;
2) Piata consumatorilor. Cererea influenteaza nivelul vinzarilor intreprinderii, iar oferta
abundenta de bunuri si servicii influenteaza nivelul veniturilor si , in continuare, profitul,
capacitatea de autofinantare a activitatii economice.
3) Piata furnizorilor. Calitatea marfurilor, materiei prime reprezinta un factor essential al
competivitatii bunurilor produse de intreprindere, cu efecte directe asupra rezultatului final si,
respectiv, a capacitatii de acumulare a resurselor proprii.
Fiscalitatea; etc.

Capitolul II
CONTINUTUL CAPITALULUI. PREMISELE FORMARII SI VALORIFICARII LUI
2.1 Conceptul de capital. Istoria aparitiei si formele de manifestare ale capitalului
Notiunea de capital apare, pentru prima data, in secolul al XII-lea si a circulat sub diverse sensuri: ca fond,
stoc de marfuri, masa de bani etc.
Mai tirziu, in sec. XIV, termenul de capital este intilnit cu sensul de bogatie, averi banesti, fonduri etc.
Continutul modern al capitalului a fost introdus de economistul francez A.J.Turgo in sec. XVIII. Turgot a
definit capitalul nu doar ca o suma de bani sau bunuri,ci ca pe o valoare care participa la produrea unor noi
valori si a profitului. Ulterior, toti economistii s-au raportat la acest concept.
Definirea notiunii de capital a cunoscut de-a lungul timpului mai multe abordari. Adam Smith defineste
capitalul, facind dinstinctie intre capitalul national si capitalul individual.
Capitalul individual este defenit ca un stoc de bunuri si bani, avind originea in economisire, care poate adduce
profit si spori capitalul. Bunurile care servesc pentru uzul personal nu sunt considerate capital.

Capitalul national este format din capitalurile individuale plus rezervele de consum. Conform teoriei lui A.
Smith, reiese ca orice bun ce adduce profit reprezinta capitalul individual, iar ceea ce creeaza bunuri materiale
capital pentru societate.
O definire cuprinzatoare a capitalului este data de profesorul franceza Pierre Vernimen, care considera
capitalul intreprinderii ca un ansamblu de resurse folosite de aceasta pentru finantarea activitatii. Aceaste
resurse pot fi diverse: aporturile actionarilor la crearea intreprinderii, profitul net al anului curent, resursele de
origine fiscal, cvasi-capitalul propriu si resursele imprumutate.
Resursele de origine fiscal provin din avantajele de care intreprinderea beneficiaza de la buget si care se
concretizeaza in aminari, scutiri fiscal. Cvasi-capitalul propriu este reprezentat de soldurile conturilor curente
ale actionarilor, reprezentind dividendele neridicate.
Intr-o alta abordare, capitalul este considerat ca totalitate a resurselor material accumulate si reproductibile
care, prin asocierea cu ceilalti factori de productie, participa la producerea de noi bunuri in scopul obtinerii de
profit
3
.
Unii economisti defines capitalul ca ansamblu al valorilor material, spiritual rezultate din activitatea umana
si totalitatea valorilor financiare detinute de o persoana, pentru a fi utilizate in scopul obtinerii unui venit.
Astfel, in diferite faze ale procesuluieconomic, capitalul poate imbraca mai multe forme: capital banesc,
capital tehnic format din masini, utilaje si instalatii si capitalul de circulatie, care este format din capital
banesc si capital marfa.
In unele lucrari, capitalul este definit ca o suma de bogatii utilizate pentru producerea altor bogatii, or
capitalul reprezinta ansamblu de mijloace puse in opera pentru a asigura indeplinirea functiei de productie a
intreprinderii.
In practica economica, exista si alte acceptiuni ale capitalului. Astfel, in prima acceptiune, capiatlul este
considerat ca fiind valoarea totala a activelor unei persoane minus obligatiunile. O a doua acceptiune se refera
la contributia baneasca a propietarului la o organizatie pentru a-i permite acesteia sa functioneze; astfel,
capitalul social este suma furnizata pe calea emisiunii de actiuni de catre o societate pe actiuni, iar capitalul
de imprumut este suma obtinuta pe calea apelarii la credite. Avind in vedere ca proprietarii unei societati sunt
proprietari nu numai ai capitalul social, ci si a rezervelor constituite de societate, precum ai profitului retinut,
atunci trebuie sa vorbim de capital propriu.
Din analiza diverselor definitii date conceptului de capital, putem define capitalul ca ansamblu de resurse
folosite pentru finantarea activitatii intreprinderii, pricipala cale de crestere economica. El contribuite la
amplificarea dotarii tehnice cu masini, utilaje, dar si la finantarea necesarului de materii prime, material,
acheltuielilor cu salariile si alte finantari. Investitia in active fixe absorb, de regula, cea mai mare parte a
fondurilor financiare. Totusi, nu toate aceste fonduri sunt destinate activelor fixe. Finanatarea privind
cresterea stocurilor de materii prime, material, a cheltuielilor cu salariile si alte finantari amplifica activele
curente.
Privit in structura, la un moment dat, capitalul se prezinta atit sub forma lui incipienta de bani, cit si sub
forma lui ulterioara de valori material achizitionate, aflate in curs de expeditie sau in stoc aprovizionat, intrate
in procesul de prelucrare si aflate in diversele sale stadia, ca si de produs finit livrabil, in curs de livrare sau de
incasare de la client.

Economistul francez N. Morques, in lucrarea sa Financement et cout du capital de lentreprise, descrie
patru etape ale circuitului fluxurilor financiare in cadrul intreprinderii:
Prima etapa cuprinde cumpararea de monede de la investitori, fie direct de pe pietele financiare, fie prin
intermediul unor institutii financiare, pentru finantarea capacitatiei de productie;
Etapa a doua presupune cumpararea de active necesare pentru punerea in functiune a unor capacitate de
productie;
Etapa a treie rezida in exploatarea capacitatiei de productie. Ciclul operational genereaza incasari si plati
antrenate de utilizarea factorilor de productie; acest ciclu creeaza fie un surplus monetar, fie un deficit de
trezorerie.
Etapa a patra consta fie in plasarea surplusului monetar de valoare sau in elemente patrimoniale cu scopul
obtinerii unui profit in viitor, fie in acoperirea deficitului de trezorerie prin atragerea de noi credite bancare pe
termen scurt ori vinderea creantelor (operatiunea de factoring).
Fazele ciclului operational si formele functionale ale fondurilor intreprinderii se prezinta ca in figura 2.1.1












Figura 2.1.1. Fazele ciclului operational si formele functionale ale fondurilor intreprinderii
Reiese ca activele sub forma productive sau marfa apar ca un corespondent material al mijloacelor banesti
cheltuite, incepind cu transformarea lor in rezerve material pentru productie, mijloace in curs de prelucrare sau
produse finite si marfuri etc., pina la realizarea productiei si transformarea in mijloace banesti. Astfel,
existentei si miscari material, de la furnizori la cumparatori, le corespund existent si miscarea , in sens invers,
a mijloacelor banesti de la cumparatori la furnizori.
Stoc de moneda
initiala
Cumparaturi
Stoc de materii
prime
Stoc in curs de
executie
Stoc de produse
finite
Vinzari
Stoc de monad final
Faza de
aprovizionare
Faza de productie
Faza de
comercializare

Capitalul este, deci, o valoare in miscare, o expresie a sursei de provinienta a elementrlor patrimoniale ale
intreprinderii. El nu serveste nemijlocit pentru satisfacerea directa a nevoilor personale, capitalul fiiundu-I
proprie o anumita stabilitate prin folosirea lui pe o perioada indelungata si cu character de repetabilitate.
Prin urmare, capitalul imbraca forma de bani si forma de valori materiale si este utilizat nu pentru consum, ci
pentru productie. Principala caracteristica a capitalului este capacitatea sa de a se valorifica, de a produce o
valoare mai mare decit valoarea incorporate in elementele intrate in alchimia productiei.
2.2 nevoia de capital a intreprinderii
Nevoia de capital in cadrul intreprinderii apare chiar din momentul infiintarii, iar asigurarea ritmica a
activitatii operationale, realizarea unor investitii rentabile, precum si sutinerea unor activiati speculative
amplifica nevoia de capital.
n funcie de cauza apariiei cererii de capital aceasta poate fi mprit n:
1) Cerere structural, cnd ea urmeaz s acopere finanarea de investiii productive in bunuri i
servicii, crearea de noi firme, extinderea celor existente.
2) Cererea conjuctural+ cauzat de apariia unor factori conjuncturali, cum ar fi: nivelul limitat al
volumului de credite pe piaa financiar, deficitul bugetar i al balanei de plai, operiunile de import-
export.
Mrimea nevoii de capital este determinat de amploarea capacitiei de producie pe care o solicita piaa
produselor, de momentul n care aceasta se afl (ntr-o perioad de ascensiune, nevoia de capital va fi mai
mare dect ntr-o perioada normal datoritnecesarului de fonduri suplimentarea pentru susinerea vnzrilor).
Lipsa de capital la momentul oportun i n suma necesar poate conduce nu numai la pierderea unor
oportuniti n afaceri, dar i la periclitarea poziiei pe pia a ntreprinderii sau chiar la faliment.
Factorii obiectivi care deteemin marimea capitalurilor angajate la nivel de intreprindere sunt: capacitatea
de productie rezulta din proiectul tehnic, capacitatea efectiva d produse si servicii ceruta pe piata, evolutia
preturilor; factorii economici, care contribuie la uzura morala a utilajului, a unor materiale sau a produselor
care se fabrica din aceste materiale; factorii naturali care ataca insusirile fizice ale mijloacelor fixe si ale
produselor finite. Nevoia de capital este influentata si de nivelul de dezvoltare al sistemului financiar, de
conditiile existente pe piata, de eficacitatea organizarii activitatii economico-financiare la intreprindere, de
capacitatea de a amplifica veniturile in conditiile minimizarii cheltuielilor.
Un principiu calauzitor in asigurarea unei dezvoltari durabile atit la nivel microeconomic, cit si la nivel
macroeconomic este asigurarea intreprinderii cu necesarul de fonduri la timpul oportun si la cele mai mici
costuri.
In cadrul intreprinderii, managerul financiar ii revine sarcina sa planifice, sa achizitioneze si sa utilizeze
capitalul astfel, incit sa maximizeze valoarea de piata a intreprinderii. Deoarece obtinerea si utilizarea
capitalului presupune costuri specifice, iar de multe ori oferta de capital poate sa nu fie prea abundenta, este
de datoria managerului financiar sa obtina capitalul necesar la costurile cele mai mici, sa urmareasca utilizarea
cit mai eficienta a acestuia si sa creeze conditii pentru rambursarea lui.
Realizarea acestui deziderat impune ca, in procesul de constituire si utilizare a capitalurilor, sa se tina cont de
anumite criterii si restrictii, care, in final, ar asigura intreprinderii un grad de independenta financiara
indispensabil viabilitatii sale, prin adaptarea la schimbarile ce intervin.

2.3 structura capitalului. Teorii privind structura optima a capitalului

Structura financiara a intreprinderii reprezinta o compozitie complexa si coordonata a diverselor surselor
de finantare la care managementul financiar recurge pentru a acoperi necesarul de finantat. Capitalul se
clasifica, dupa criteriul provinientei, in capital propriu si capital imprumutat.
Capitalul propriu provine, in primul rind, de la actionari, in urma subscrierii initiale sau/si a celor
ulterioare, care conduc la cresterea capitalului social. In al doilea rind, capitalul propriu are ca sursa
permanenta de formare profitului net destinat dezvoltarii, precum si rezervele constituite in marimea
reglementata de legislatie, subventii nerambursabile alocate din bugetul statului.
Capitalul imprumutat are marimea sa acopere nevoile curente si de lunga durata care depasesc
posibilitatile proprii de acoperire. Acesta are surse diverse de provinienta, cele mai importante fiind: creditele
bancare, creditele comerciale, obtinute de la partenerii de afaceri sub forma de materii prime, materiale si alte
bunuri economice; imprumutul obligatar, creditul leasing etc.
Structura financiara poate fi definita, in acest fel, ca raportul dintre capitalul propriu si capitalul
imprumutat, care, in ansamblu, formeaza capitalul financiar al intreprinderii. Or, structura financiara
a aintreprinderii reprezinta componenetele valorice (banesti) ale surselor de finantare a activitatii,
exprimate in procente.
In acelasi timp, suma capitalurilor obtinute din diverse surse trebuie sa corespunda necesitatilor
intreprinderii. Realizarea volumului programat de bunuri si servicii impune ca intreprinderea sa-si constituie
capitalurile astfel, incit sa dispuna de mijloace materiale si banesti suficiente pentru desfasurarea normala a
activitatii economice, ceea ce implica, la rindul sau, dimensionarea lor cit mai exacta.
Alegerea surselor de finantare a activitatii ocupa locul central in activitatea manageriala a intreprinderii,
deoarece capitalul atit propriu cit si cel imprumutat comporta costuri, care se reflecta, in mod direct, asupra
rezultatului financiar al intreprinderii, diminuindu-l. Raportul dintre capitalul propriu si cel imprumutat
determina, in mare masura, nivelul rentabilitatii obtinute de intreprindere, fiindca aceste surse au costuri
diferite, fiind si diferita si ordinea in care se remunerarea capitalului utilizat (creditorii au prioritate fata de
actionari). In aceasta situatie, este vorba despre necesitatea formarii unei structuri financiare optime.
Structura financiara optima reflecta acea compozitie a capitalurilor care permite intreprinderilor
realizarea, cu maximum de rezultate, a obiectivelor de realizare de bunuri si servicii in conformitate cu
cerintele pietei si maximizarea valorii de piata.
Desi operatiunea de optimizare a structurii financiare este dificil de realizat in practica, teoria financiara se
stradue, totusi, sa ofere solutii, pentru ca acest obiectiv sa aiba sanse reale de reusita. Dimensionarea unei
structuri financiare optime se realizeaza cu dificultate datorita posibilitatilor scazute de stabilire corecta a unor
costuri: ale capitalului propriu, ale falimentului sau ale agentiei. De asemenea, nu toate intreprinderile au
acces nelimitat la pietile de capitaluri, asa incit nu poate fi utilizata de fiecare data intreaga varietate de surse.
Abordarea problematicii privind crearea unei structuri financiare optime a condus la crearea citorva teorii
financiare, cele mai importante fiind: conceptia lichiditate-exigibilitate, crestere-risc, crestere-
rentabilitate, rentabilitate-risc si crestere-autonomie financiara.
Conceptia lichiditate-exigibilitate. Conform acestei teorii, cind un bancher examineaza crerea de imprumut a
unei intreprinderi, se preocupa de studierea capacitatii de rambursarea a acesteia. Posibilitatea de rambursare a
datoriilor depinde de eficienta utilizarii a activelor sale, de capacitatea de transformare cit mai rapida in
lichiditati a acestora. Conditia de baza inaintata intreprinderilor este ca lichiditatile sa fie cel putin egale, daca
nu superioare exigibilitatilor. Aceasta exigenta se traduc prin necesitatea unui fond de rulment pozitiv, care
este vazut ca un scut de protectie, ce permite intreprinderii sa-si onoreze angajamentele fata de clienti.
Lichiditatea este examinata in raport cu regula echilibrului financiar minim, care impune ca fondul de
rulment sa fie pozitiv. Rationamentele acestei reguli sunt:
Solvabilitatea pe termen scurt este asigurata, daca activele curente sunt mai mari ca datoriile curente;

Marja de securitate (active curente- datorii curente) ii permit intreprinderii sa faca fata unei eventuale
deteriorari a rotatiei activelor;
Fondul de rulment pozitiv este o prefigurare a unei trezorerii abundente, in masura in care permite
resorbirea intirzierilor in incasarea creantelor pe termen scurt.
Aceasta conceptie se bazeaza pe citeva reguli:
1. Regula indatorarii maxime, corform careia datoriile pe termen mijlociu si lung trebuie sa respecte
doua limite:
Datorii pe termen mediu si lung / capital propriu 1si
Datorii pe termen mediu si lung / capital permanent
2. Regula finantarii maxime, potrivit careia indatorarea trebuie sa reprezinte cel mult 50-70% din
totalul capitalurilor intreprinderii;
3. Regula echilibrului minim, conform careia diferenta dintre fondul de rulment si lichiditatea sa fie
pozitiva.
In acelasi timp, aceasta conceptie, prin limitele prin care le prezinta, pare a fi vulnerabila.
In primul rind, teoria nu indica care trebuie sa fie marimea fondului de rulment, pentru ca el sa asigure o
protectie cit mai mare. Problema optimizarii fondului de rulment este un neajuns al acestei teorii. Conceptia
admite necesitatea existentei unui fond de rulment pozitiv, ceea ce nu este adevar absolut, deoarce exista
intreprinderi cu un fond de rulment negativ, dar care au o situatie financiara excelenta.
In al doilea rind, afirmatiia conform careia fondul de rulment pozitiv antreneaza o trezorerie abundenta este
lipsita de suport, deoarce aceasta rezulta, pur si simplu, din optimismul indus de presupusa marja de
securitate.
Conceptia crestere-risc. La inceputul anilor `70, trei economisti francezi, H.Meunier, Fr. De Barolet si P.
Boulmer, remarca faptul ca eficientizarea procesului de constituire a capitalului pentru exploatare nu se
apreciaza doar prin prisma capacitatii intreprinderii de realizare concomitenta a celor doua premise: finantarea
investitiilor in active fixe si asigurarea unui fond de rulment pozitiv.
Eficienta proceslui trebuie abordata in contextul finantarii nevoii generate de activitatea de exploatare.
Aceasta conceptie antreneaza o noua definitie data trezoreriei in termeni de utilizari- resurse: trezoreria
intreprinderii este diferenta dintre resursele puse in opera pentru finantarea activitatii sale si nevoile antrenate
de aceasta
4
.
Aceasta conceptie are consecinte importante in ceea ce priveste rolul intreprinderii: se depaseste cadrul juridic
ce reglementeaza existenta ei si incepe a fi perceputa ca o entitate economico-financiara in relatie cu mediul
economic in care activeaza, prin intermediul diferitelor functiuni pe care le asigura. Conceptia functionala isi
gaseste originea in teoria ciclica. Un ciclu este definit ca o secventa de operatiuni, avind o anumita regularitate
si corespunzind unei finctiuni a intreprinderii.
Aceasta conceptie este axata pe evitarea riscului de insolvabilitate si ia in considerare conditiile de finantare
ale cresterii.
Apreciata, ca punct de plecare, prin ecuatia:
Variatia trezoreriei=variatia fondului de rulment- variatia nevoii de fond de rulment,
Eficienta constituirii si utilizarii capitalurilor pentru exploatare sporeste atunci cind intreprinderea poate sa-si
finanteze cresterea fara sa-si degradeze trezoreria neta, masurata prin diferenta intre lichiditati si credite de
trezorerie.
Conceptia crestere-rentabilitate a fost fundamentata de Geoffroy si Murad si s-a concretizat intr=o suma
de norme, cu ajutorul carora s-a construit un tablou multianual al fluxurilor financiare. In aceasta conceptie,
procesul de constituire si utilizare a capitalurilor intreprinderii este considerat eficient de autor, atunci cind se
realizeaza tripla egalitate:

C=R
e
=R
f
, unde
C reprezinta cresterea
R
e
rata rentabilitatii economice
R
f
- rata rentabilitatii financiare
Regula reinvestirii sistematice a profitului este cheia de baza a teoriei crestere-rentabilitate. In viziunea
autorului, eficientizarea proceslui de constituire si utilizare a capitalului intreprinderii, exprimata prin
egalitatea ratei rentabilitatii economice cu cea a rentabilitatii financiare, poate fi realizata prin reinvestirea
totala a profitului. G. De Murad sustine ca o activitate eficienta, odata inceputa, ofera in continuare aceeasi
rata rentabilitatii, iar masa profitului este cu atit mai mare, cu cit capitalul angajat este mai mare.
In aceasta abordare, cresterea capitalului intreprinderii se face doar prin acumulari. Pornind de la egalitatea
dintre rata rentabilitatii economice si cea financiara, G de Murad apreciaza ca structura financiara optima se
obtine doar prin utilizarea capitalului prorpiu, excluzindu-se folosirea capitalului imprumutat. In felul aceste,
autorul considera costul capitalului imprumutat a priori mai mare decit costul ca[italului propriu. Certitudinea
cu care se sutine obtinerea unei rentabilitatii ridicate conduce la concluzia ca mediul economic al
intreprinderii nu exista riscuri. In raport cu aceasta conceptie, cea mai mare eficienta in utilizarea capitalului
este realizata in procesele reale ale intreprinderii, in timp ce operatiunile de imprumut sunt considerate
intotdeauna cu o rentabilitate mai scazuta.
Conceptia rentabilitate-risc priveste intreprinderea ca un portofoliu de active industriale si financiare, care
au un anumit risc in valorificarea lor si a caror finantare este asigurata de fonduri prorpii si datorii
5
.
Centrat asupra actionarilor, echilibrul financiar este atins atunci cind randamentul portofoliilor activelor
acopera costul capitalurilor. Astfel, rentabilitatea activelor trebuie sa satisfaca rentabilitatea datorita de
imprumutatorii capitalurilor, tinind cond de riscurile curente. Verificarea validitatii teoriei financiare ridica
mai multe probleme. De la inceput, ea face trimiteri la rentabilitatilr sperate, atunci cind nu putem calcula
decit rentabilitatile constatate. In plus, acestea nu pot fi determinate decit plecind de la valoarea contabila a
capitalurilor investite, desi corect ar fi de la valoarea de piata a acestora.
Teoria considera, ca obiectiv al managmentului financiar, maximizarea bagatiei actionarilor, care nu este,
totusi, unicul obiectiv de care sa se tina cont in complexitatea motivatiilor aflate la originea deciziilor
financiare.
Conceptia crestere-autonomie financiara a fost fundamentata de specialistii Centralei bilanturilor din
Banca Frantei in anul1987.
Conceptia este concentrata asupra capacitatii intreprinderii de a-si finanta propria activitate fara a recurge la
imprumuturi. Fluxurile de surse externe pun in pericol rata de crestere economica a intreprinderii si
capacitatea de autofinantare viitoare.
Conceptiile financiare contemporane asupra intreprinderilor sunt, intr-o anumita masura, dependente de cele
manifestate la nivel macroeconomic. Ele trateaza intr-o maniera proprie impactului interventiei autoritatii
publice in viata intreprinderii si propun solutii de adaptare a comportamentului acestuia, precum si de limitare
a consecintelor ivite.
Conceptiile crestere-rentabilitate, crestere-autonomie financiara propun solutii si analizeaza echilibrul
financiar al intreprinderii in conditiile limitarii fluxurilor de fonduri din exterior, intreprinderea trebuind sa-si
asigure resursele necesare din propria activitate, limitind, in felul acesta, relatiile cu puterea publica doar la
nivele impuse de indeplinirea obligatiilor fiscale.
Alte conceptii, precum si cea lichiditate-exigibilitate sau cele privind crestere-risc, rentabilitate-risc
analizeaza situatiile in care intreprinderea trebuie sa-si modeleze comportamentul in functie de impulsurile
percepute din exterior. In acest sens, structura sa financiara influenteaza rentabilitatea intreprinderiii prin
intermediul costului capitalului si compararea acestuia cu sarcina fiscala. Acestea sunt conceptii realiste, care

analizeaza activitatea intreprinderii prin mediul in care se afla, cu situatiile diverse in care trebuie sa
functioneze.
Infaptuirea obiectivului de maximizare a profitului, obliga managerii sa selecteze acele surse care au costul
cel mai mic, tinind cont si de necesitatile de finantare ale intreprinderii. Rolul managerilor este de a determina
o combinatie optima a resurselor variate de care dispun, astfel incit sa-si maximizeze costul mediu ponderat al
capitalului si sa maximizeze valoarea investitiilor actionarilor in intreprindere.
2.4. criterii de fundamentare a structurii financiare
Criteriile de selectare a surselor de finantare ori a unei combinatii dintre acestea sunt:
Costul mediu ponderat al capitalului,
Impactul asupra rentabilitatii,
Criteriul destinatiei fondurilor.
Costul mediuponderat al capitalului intreprinderii este o medie a costurilor capitalurilor propriu si
imprumutat, ponderate cu proportia pe care o ocupa fiecare dintre acestea in totalul resurselor financiare ale
intreprinderii.
Costul mediu ponderat al capitalului (CMP) se detrmina astfel:
CMP= W
i
k
i+
W
p
k
p
,
unde:
W
i
exprima ponderea activelor finantate prin intermediul reusrselor imprumutate din total activ;
k
i
costul capitalului imprumutat;
W
p
ponderea activelor finantate prin intermediul resurselor proprii din total activ;
k
p
costul capitalului propriu.
In cazul in care intreprinderea utilizeaza mai multe tipuri de resurse imprumutate, cu costuri dinstincte,
formula de mai sus se poate scrie astfel:
CMP = W
i0
k
io
+ W
c
k
c
+ W
1
k
1
+ W
ai
k
ai
+ W
p
k
p
,
unde:
w
i0
indica ponderea activelor finantate prin intermediul imprumuturilor obligatare, din total activ;
k
io
costul imprumutului obligatar;
w
c
- ponderea activelor finantate prin intermediul creditului bancar, din total activ;
k
c
costul creditului bancar;
w
1
ponderea activelor finantate prin intermediul leasingului, din total activ;
k
1
- costul leasingului;
w
ai
ponderea activelor finantate prin intermediul altor surse imprumutate, din total activ;
k
ai
costul altor resurse imprumutate.
Exemplu
Daca pornim, spre exemplu, de la cazul unei societati pentru care managerii au calculat urmatoarele costuri ale
capitalului, pe surse de finantare:
Costul creditului bancar 15%,
Costul creditului leasing 12%,
Costul creditului propriu 23%,
Iar proportia in care activele se finanteaza pe baza acestor resurse este urmatoarea:
Credite bancare 25%,
Creditul leasing 10%,
Capital propriu 65%,
Stunci costul mediu ponderat al capitalului va fi egal cu:
CMP=0,25*15%+0,10*12%+0,65*23%=3,75+1,2+14,95=19,9%

Rezulta ca intreprinderea trebuie sa obtina o rentabilitate de cel putin 19,9% din investitiile pe care le
realizeaza pentru a justifica aceasta utilizare a resurselor. Daca intreprinderea cistiga 19,9lei la fiecare 100lei
investiti, atunci ea va trebui sa plateasca 3,75lei dobinda pentru creditul bancar, 1,2lei dobinzii aferente
leasingului si dividende in marime de 14,95lei la fiecare 100lei investiti de catre actionari. In acest caz, cei
19,9 lei acopera, in intregime, costul capitalurilor utilizate.
Costul mediu ponderat al capitalului reprezinta nivelul minim, obligatoriu al rentabilitatii investitiilor
in care sunt angajate acestea.
Marimea costului mediu ponderat al capitalului depinde atit de proportia fiecarei componente a fondurilor
destinate investitiilor in totalul capitalurilor, cit si de costul lor individual. Rentabilitatea obtinuta in urma
utilizarii capitalurilor trebuie sa acopere costul, iar pentru aceasta managerul financiar trebuie sa urmareasca,
pe de o parte, sporirea eficientei utilizarii capitalurilor investite, exprimate prin cresterea rentabilitatii
economice si programarea unui cost mediu minim, pe de o alta parte. Este cert faptul ca elementul dominant
trebuie sa-l detina capitalurile ieftine, acestea avind rol de diminuare a obligatiilor totale ale intreprinderii de
catre detinatorii de capitaluri, formindu-se premise favorabile pentru folosirea lui in vederea dezvoltarii
intreprinderii.
Al doilea criteriu de formare a structurii capitalului este cel al rentabilitatii, calculate ca raportul dintre
profitul pe care angajarea de capital permite utilizatorului sa-l obtina si marimea acestui capital.

Daca intreprinderea este rentabila, iar rata rentabilitatii este superioara ratei dobinzii, este posibila, si chiar
indicata, apelarea la credite, in antiteza cu alternativa de majorare a capitalului propriu pentru finantarea
proiectelor rentabile.
Intreprinderea indatorata are un coeficient de volabilitate a ratei de rentabilitate, care corespund unui
supliment de risc pentru actionari. De aceea, in angajarea de capital imprumutat suplimentar, sunt utile
concluzii desprinse din folosirea randamentelor marginale.
Randamentul marginal exprima sporul de venit obtinut prin cresterea cu o unitate a fondurilor investite.

Compararea randamentului marginal cu costul marginal nu permite sa facem aprecieri asupra
oportunitatii angajarii unor fonduri mai mari in investitii, ofera solutii pentru alegerea surselor ieftine.
Prin aceasta comparatie se optimizeaza capitalul, in sensul ca se aleg proiectelecu randamentul
marginal cel mai mare si cu costul marginal cel mai mic, amplificind, in acest fel, eficienta proceslui de
constituire si utilizare a capitalului.
In practica, insa se iau in calcul nu doar rezultatele obtinute la un leu capital investit, ci, in functie de totalul
capitalului, marimea randamentului fiind exprimata prin dimensiunea surplusului monetar. Daca marimea
surplusului este inferioara costului capitalului, se produce fenomenul decapitalizare, consecinta a folosirii
unor acumulari anterioare pentru a folosirii unor acumulari anterioare pentru achitarea pretului importurilor.
Daca procesul decapitalizarii este continuu si de mare amploare, atunci intreprinderea este condamnata la
pierderi. Cind surplusul monetar este superior costului capitalurilor, diferenta poate fi utilizata pentru
modernizare, dezvoltare, oferind posibilitati reale cresterii valorii pe piata a intreprinderii.
Deci, concluzia care se desprinde din cele relatate este ca managerii financiari au obligatia sa aleaga acele
costuri ale capitalului, care implica cele mai mici obligatii de plata, fiind, totodata, si o protectie impotriva
riscului financiar.
Al treilea criteriu avut in vedere la constituirea structurii financiare este criteriul destinatiei fondurilor,
care presupune ca activele pe termen lung, care reprezinta imobilizari de fonduri financiare pentru o perioada

mai mare de un an, sa fie finantate din capitaluri permanente; iar activele curente din surse temporare care
cuprind: fondul de rulment si datoriile pe termen scurt.
Capitalul permanent este format din resurse al caror grad de exagibilitate este mai mare de un an.
Capitalul permanent = Capital propriu + Datorii pe termen lung
Fondul de rulment reprezinta acea parte din resursele financiare permanente care depasesc nevoile de
finantare a mijloacelor fixe.
In categoria datoriilor pe termen scurt, se includ atit creditele bancare pe termen scurt, creditul comercial, cit
si alte resurse posibil de mobilizat, precum: datorii fata de stat, fata de salariati, fata de companiile de
asigurare etc.

2.5. costul capitalului: continut si mod de determinare

Intr-o economie concurentiala, capitalul necesar derularii ritmice si eficiente a activitatii intreprinderii se
poate procura din diverse surse, accesibile prin intermediul pietei de capital si/sau a acelei monetare. Dar,
intrucit capitalul are un cost, posibilitatea de a alege intre capitalul imprumutat si cel propriu se coreleaza cu
nevoia de a masura costul fiecareia dintre ele. Estimarea costului este necesara pentru fiecare sursa de
finantare, avind in vedere variabilitatea cestuia in functie de riscul pe care-l implica fiecare resursa atit pentru
utilizator, cit si pentru creditor.
Costul capitalului poate fi de doua feluri: cost explicit si cost implicit.
Costul implicit se refera la costul capitalului propriu, fiind denumit si cost de oportunitate, care apare atunci
cind exista variante alternative de actiuni pentru actionari.
La estimarea costului capitalului imprumutat, se poate aplica mecanismul de calcul al dobinzii simple si al
dobinzii compuse. Dobinda simpla se calculeaza la creditul bancar pe termen scurt, conform formulei:

S
i
reprezinta suma initiala a imprumutului;
d rata dobinzii bancare;
t
r
durata de acordare a creditului (in zile);
365- numarul de zile in anul curent.
Dobinda compusa se calculeaza la credite acordate pe o perioada mai mare de un an, cu conditia rambursarii si
achitarii dobinzii la sfirsitul perioadei de credit.
Suma totala pe care trebuie s-o ramburseze intreprinderea (debitorul) la scadenta (S
t
) se calculeaza conform
relatiei:
St=Si (1+d)
n
,
Unde n indica numarul de ani pentru care s-a acordat imprumutul.
Dobinda compusa se poate calcula in fiecare an dupa formula
D = S
an
- S
i
, unde S
an
este capitalul dobindit la sfirsitul fiecarui an calculat, insumind suma initiala a
imprumutului cu dobinda calculata anterior.
Costul capitalului propriu
Spre deosebire de capitalul imprumutat, capitalul propriu nu impune, din punct de vedere juridic, remunerarea
obligatorie a actionarilor.
Actionarii sunt remunerati in cazul obtinerii de profit prin plata dividendelor, nivelul acestora se stabileste de
catre Adunara Generala a actionarilor. Dividendul este considerat drept cost al capitalului propriu.
Si, totusi, avind in vedere caracterul imprevizibil al capitalului imprumutat (fluctuatii ale ratei dobinzii,
conditiile de imprumut, termenul de acordare), capitalul propriu ramine o sursa stabilita si sigura de finantare

a intreprinderii. Aceasta afirmatie impune intreprinderilor sa asigure o anumita remunerare actionarilor sai,
pentru a putea spera in viitor la finantarea din fonduri(noi aporturi ale actionarilor). Teoria financiara moderna
accepta, ca regula generala, faptul ca remunerarea capitalului propriu (costul capitalului) trebuie sa fie cel
putin egal cu costul de oportunitate. Astfel, actionarii trebuie sa obtina un dividend cel putin egal cu cistigul
pe care trebuie l-ar obtine din investirea capitalului statutar in alte investitii cu grad de risc comparabil.
Costul capitalului propriu este rentabilitatea asteptata (ceruta) de actionari plus o prima de risc. Prima de risc
exprima variabilitatea ratei de rentabilitate asteptata de actionari sub influenta factorilor generali, de
conjunctura economica sau factori specifici activitatii fiecarei intreprinderi. Deci, se poate spune ca actionarii
accepta sa ofere capitalul lor, in schimbul actiunilor emise, doar in cazul in care valoarea estimata a
dividendului va fi egala sau mai mare decit rata asteptata.
Rentabilitatea capitalului propriu (R
f
) se poate exprima prin doua relatii:








Datorita dificultatilor care pot aparea la stabilirea valorii intreprinderii, costul capitalului propriu se
calculeaza:




Unde C
c.pr.
costul capitalului propriu
Rentabilitatea financiara, care indica citi lei revin la un leu capital investit de catre actionari, se cuvine sa fie
cel putin egala cu nivelul donzii bancare pe care ar ontine-o actionarii din plasarea capitalului in banci. Partea
din profitul net care nu se repartizeaza sub forma de dividende reprezinta profitul acumulat si reinvestit,
reprezentind sursa de finantare proprie si de la care actionarii spera o rentabilitate viitoare si , respectiv,
cresterea dividendelor.
2.6. Indatorarea intreprinderii: continut si indicatori de exprimare
Particularitatile formarii si utilizarii capitalului prin indatorare impune intreprinderii anumite restrictii ce au ca
scop pastrarea unui anumit grad de independenta financiara pentru a putea acoperi, pe baza rezultatelor
obtinute,
Costul capitalului imprumutat, iar activitatea sa ramina si in continuare eficienta. Astfel de restrictii se impun
in legatura cu aparitia unor riscuri la care sunt expusi creditorii privind capacitatea de rambursare a
aimprumuturlui. Bancile si alte institutii financiare obliga intreprinderile la respectarea anumitor indicatori
care reflecta capacitatea maxima de indatorare in conditii de siguranta financiara. In acest context, se
calculeaza doi indicatori selectivi, specifici:
1. Gradul de indatorare globala (G
gl)

sau



Situatia, in care valorile indicatorilor ating limita maxima, indica faptul ca intreprinderea are capacitatea de
indatorare epuizata si nu mai poate spera la imprumuturi suplimentare, intrucit creditorii, imprumutind in
continuare, se expun unui risc sumplimentar.
Gradul de indatorare mai mic decit limitele stabilite, indica posibilitatile de indatorare a intreprinderii.
Capacitatea maxima de indatorare = 2* Capital propriu,
Iar capacitatea de indatorare efectiva, la un anumit moment, este:

Capacitatea de indatorar efectiva = 2*Capital propriu Datorii totale, conform bilantului contabil
2. Gradul de indatorare la termen (G
tr
), masoara capacitatea de imprumut, pe termen lung, a
intreprinderii. Se calculeaza prin doua formule:
G
tr
=

Sau

Indicatorul scoate in evidenta proportiile dintre imprumuturile pe termen lung si fondurile avansate in circuitul
economic si releva faptul ca intreprinderea si-a epuizat sau nu accesul la noi credite pe termen lung. Mai mult
decit atit, urmarind in timp nivelul ratelor de structura a
capitalului pe o perioada de mai multi ani, se poate obtine imaginea modului in care variaza compozitia
capitalului intreprinderii, se apreciaza gradul de autonomie si independenta financiara.
Relevarea si aprecierea diverselor variante de procurare a fondurilor in constituirea structurii financiare
optime a intreprinderii reprezinta numai o fateta a obiectului general al managementului financiar. Cealalta
fateta, care este cea mai relevanta si care intereseaza, cu precadere, in managementul intreprinderii, vizeaza
eficienta economica a utilizarii capitalului. Numai prin valorificarea cit mai eficienta a fiecarei unitati banesti
se creeaza mijloace pentru refacerea factorilor de productie consumati si pentru plata datoriilor catre
proprietari si creditori, la nivelul obligatiilor asumate, pentru ca, dupa cum mentiona M. Levasseur, in lucrarea
sa Finante, Economica, Paris Nu exista niciodata intr-o intreprindere resurse gratuite, fie ca este suma
mare sau mica, cotata la bursa sau proprietatea unei familii. Problema este de a gasi o masura a costului
explicit al fiecarei surse de finantare.
Esential este ca eficienta utilizarii capitalului sa fie la nivel suficient de inalt, astfel incit, din profitul ramas
dupa acoperirea costului capitalului, sa se asigure dezvoltarea intreprinderii.
Masura eficientei procesului de constituire si utilizare a capitalului este reflectata de indicatorul randamentul
capitalului, care semnifica nivelul de fructificare economica si financiara a capitalului, calculat conform
relatiilor:

Indicatorul indica venitul obtenabil pentru fiecare unitatea baneasca de capital investit.
Rentabilitatea capitalului total (R
ec
)

Acest indicator reflecta capacitatea capitalului intrepindeii de a produce profit.
Rentabilitatea capitalului propriu(R
fin.
)

2.7. Impactul levierului financiar asupra rentabilitatii capitalului propriu
Realizarea dezideratului de crestere a valorii de piata a intreprinderii deprinde, intr-o masura importanta, de
alegerea modalitatilor de finantare de surse imprumutate. Apelarea la surse externe de finantare implica
modificari ale structurii financiare. Aceste modificari se reflecta, in mod direct, asupra rezultatelor financiare
ale intreprinderii, avind in vedere costurile suportate in legatura cu plata dobinzilor si rambursarea creditului.
Impactul indatorarii asupra rentabilitatii financiare a intreprinderii este pus in evidenta prin prisma efectului
de levier, care exprima scopul rentabilitatii capitalului propriu pe seama recurgerii la imprumuturi.
R
cp
=R
ec
+ (R
ec
d) *


, unde
R
cp
indica rata rentabilitatii capitalului propriu
R
ec
rata rentabilitatii economice

d- rata dobinzii
De aici reiese faptul de levier se va produce doar in care rentabilitatii economice este superioara rata dobinzii.
Efectul de indatorare este in relatie directa cu structura financiara a intreprinderii si cu diferenta dintre rata
rentabilitatii economice si costul capitalului imprumutat. Daca R
ec
este mai mare decit rata dobinzii, este
preferabila apelarea la credite pentru finantare, deoarece eficienta capitalului propriu va creste. In acelasi timp,
cu cit raportul dintre cele doua surse cele doua surse de finantare este mai dezechilibrat in favoarea creditului,
cu atit mai mari sunt perspectiveleei de profitabilitate, dar si riscul asumat de actionari este mai mare,
respectiv creste riscul financiar al intreprinderii.
Rentabilitatea financiara a intreprinderii este influentata nu numai de levierul financiar, ci si de rentabilitatea
activelor achizitionate. Insa performantele intrinseci ale acestora pot contribui la imbunatatirea rentabilitatii
financiare, respectiv a efectului de levier financiar, doar daca folosirea lor este corelata cu cerereaproduselor
pe piata, studierea careia implica noi eforturi atit manageriale, cit si financiare.
2.8. Factorii care influenteaza formarea structurii financiare
Este evident ca nivelul eficientei capitalului intreprinderii este dependent de structura capitalului, de efectul
favorabil al raportului capital propriu/capital imprumutat, dar si de o serie de factori ce se manifesta, cu
pregnanta, in cadrul economiei concurentiale, precum:
Stabilitatea vinzarilor. Intreprinderile care au vinzari stabile si o profitabilitate ridicata se afla intr-o situatie de
alegere reconfortanta a surselor de finantare. Ele pot sa se abtina de la imprumuturi pentru ca profiturile
acumulate sunt suficiente pentru finantarea activitatii lor, dar pot angaja si capitaluri imprumutate, mai ales in
realizarea strategiilor de crestere,pentru ca pretul mediu al produselor fabricate pot acoperi costurile
ocazionate de plata dobinzilor la credite. Dar, pe masura ce nivelul indatorarii creste, sporeste si probabilitatea
de faliment din cauza majorarii costurilor. De aceea, intreprinderile care apeleaza la imprumuturi pentru a-si
finanta investitiile de crestere trebuie sa-si evalueze permanent atit garantiile materiale, cit si fluxurile
financiare pozitive viitoare, astfel incit rambursarea datoriilor si plata dobinzilor sa poata fi realizata fara
dificultati.
Structura activelor. Intreprinderile, ale caror active sunt adecvate pentru a fi folosite ca garantie bancara, tind
sa utilizeze cit se poate de mult capitalul imprumutat. Astfel, activele pe termen lung, competitive pe piata, a
caror sfera de intrebuintare este larga, pot fi folosite drept garantie pentru imprumuturile pe termen lung.
Desi impartasesc aici punctul de vedere al profesorului universitar V. Turliuc potrivit caruia garantarea
materiala a creditului, sub raport formal, a contribuit, pe parcursul intregii perioade de tranzitie, la finantarea
pierderilor, ceea ce a condus, in final; la incapacitatea de rambursare a creditului, inclusiv a dobinzilor, la
falimentarea multor intreprinderi.
Pentru promovarea activitatii de randament a intreprinderilor se impun schimbari radicale in calitatea
managementului, dar mutatii semnificative se impun si in activitatea bancare, in sensul inlocuirii practicarii
de garantii excesive la creditele bancare sub forma de valori sigure, nemijlocit valorificabile ca atare, cu
estimarea sanselor de evolutie in afaceri a clientilor bancii si, deci, cu asocierea bancilor la depasirea riscurilor
cu care intreprinzatorii in dificultate, dar viabili, se confrunta.
6
Rata de crestere. Intreprinderile care adopta o strategie de crestere trebuie sa se bazeze, in adoptarea deciziei
de finantare, pe surse externe, deoarece cresterea economica implica finantari suplimentare ale sporului de
active curente, pentru crearea de noi capacitati de productie. In cazul in care veniturile asteptate, desi suficient
de mari, urmeaza sa fie incasate mai tirziu decit durata pentru care este acordatcreditul, acestea, totusi, vor
opta pentru o noua emisiune de actiuni in vederea acumularii capitalului necesar.
Strategia dezvoltarii intreprinderii. Intreprinderile care recurg la schimbari profunde impuse de
diversificare sortimentului de productie sau reinnoirea acestuia, intrate pe noi piete de desfacere, vor cauta sa
gaseasca capitalul necesar prin imprumut, decit prin noi emisiuni de actiuni pentru a nu imparti profiturile
viitoare cu noi actionari potentiali.
Profitabilitatea. Intreprinderile care au o rentabilitatea sporita dispun de o capacitate crescuta de
autofinantare. Dar ratiunea practica a managerilor finaciari trebuie sa fie orientata spre finatarea externa si
majorarea dividendelor platite actionarilor, fapt ce contribuie la cresterea valorii de piata a societatii, cu efecte
benefice asupra atractivitatii investitionale.

Impozitele. Dobinda este o chletuiala deductibila in scopuri fiscale, iar aceste deduceri sunt cu atit mai
importante cu cit nivelul datoriilor este mai mare. Regimul fiscal incurajeaza, in acest fel, utilizarea capitalului
de imprumut.
Conditiile pietei, a carei influenta se manifesta prin intermediul:
Ratei dobinzii, care pot modifica coraportul capital propriu/capital imprumutat;
Conditiilor de creditare;
Variabilitatii pretului de intrare a factorilor de productie, care majoreaza riscul de insolvabilitate a
intreprinderii pe masura ce diferenta dintre pret si cost devine tot mai mica etc.
Capitolul III.
POLITICA FINANCIARA A INTREPRINDERII
3.1. continul si obiectivele politicii financiare
Pentru a raspunde dezideratului de crestere economica si, respective, de maximizare a valorii intreprinderii,
aparatul managerial al intreprinderii trebuie sa adopte decizii propice cerintelor pietei: de modernizare, de
extindere sau de dezvoltare, care in plan economic, inseamna dezvoltarea produselor si serviciilor in
concordanta cu creintele pietei.
In vederea promovarii politicii sale economice, intreprinderea trebuie sa dispuna de resurse financiare in
cantitate optima si la timpul oportun. In acest sens, prezinta interes deosebit formarea acestor resurse,
folosirea lor. Numai actionind concomitant pe aceste doua planuri se poate asigura actiunii economice o
eficienta inalta, cu character evolutiv.
Rezolvarea aspectelor financiare ale intreprinderii formeaza o politica dinstinca a acesteia, partea ingranta a
politicii generale- numite politica financiara. Domeniul sau de manifestareil constituie activitatea financiara,
dar, prin continut, ea repercuteaza asupra intregii activitati prin component sa financiara indispensabila, iar
obiectivele si instrumentele sale le include, inevitabil, si pe cele financiare ca o conditie sine-qua-non a
functionarii normale a economiei reale.
7
Prin continutul sau, politica financiara depaseste in cadrul actual considerat de luare a deciziilor de investitii
si de colectare de capitaluri, cuprinzind si deciziile de crestere a capitalului propriu, de distribuire a profitului
net, de indatorare, de plasare a capitalurilor financiare disponibile.
Politica financiara este, astfel, definita ca ansamblul de metode si instrumente cu caracter financiar
antrenate in procurarea, alocarea si gestionarea resurselor banesti, in vederea realizarii obiectivului
supreme al intreprinderii- maximizarea valorii de piata.
Politica financiara asigura procurarea si distribuirea resurselor financiare si este formata din:
Metode si mijloace privind procurarea si dirijarea resurselor financiare;
Instrumente, institutii si reglementari financiare, utilizate de stat, pentru influentarea
proceselor economice si sociale.
Politica financiara, la nivel de intreprindere, cuprinde un set de obiective pe termen mediu si lung, cu referire
la: volumul si structura resurselor disponibile, sursele potentiale de finantare a intreprinderii, politica de plata
a dividendelor, termenele finale si intermediare a imprumuturilor, indicatorii de randament ai capitalului etc.
Directiile de manifestare ale politicii financiare a intreprinderii se inscriu pe urmatoarele coordinate:
1. Selectarea proiectelor de investitii, ca suport al alocarii resurselor financiare pentru finantarea
proiectului ales;
2. Identificarea modalitatilor de finantare, respectiv a surselor de capital utilizabile;
3. Fundamentarea structurii financiare a intreprinderii, cu asigurarea unui raport optim intre capitalul
propriu si capitalul imprumutat;
4. Alegerea variantei de distribuire a dividendelor, respective a profitului net;
5. Modificarea marimii capitalului propriu si alegerea solutiilor aplicabile in acest scop;
6. Indatorarea sau dezdatorarea intreprinderii, pornind de la nevoia de lichiditati si evolutia ratei dobinzii
pe piata financiara.
Obiectivele politicii financiare se concretizeaza in:

1) constituirea si modificarea marimii capitalului;
2) crearea unei structure financiare optime;
3) reducerea capitalului si cresterea rentabilitatii financiare;
4) folosirea facilitatilor fiscal acordate de stat;
5) maximizarea valorii de piata a intreprinderii.
Instrumentele de realizare a obiectivelor politicii financiare se impart in:
1. Instrumente operationale (titluri financiare: actiuni, obligatiuni, profit, imprumuturi; metode si
tehnici de derulare a activitatii financiare, autofinantare, creditare, etc.);
2. Instrumente functionale (documente de previziune financiara, de gestiune financiara, de analiza si
control financiar (bugete), bilantul contabil, raportul privind rezultatele financiare, raportul privind
fluxul mijloacelor banesti).
In concluzie, politica financiara poate fi definite ca un ansamblu de instrumente, prin intermediul
carora are loc formarea, repartizarea si gestionarea resurselor financiare in vederea realizarii
obiectivului economic al intreprinderii, repartizarea profitului net, solutionarea problemelor privind
majorarea capitalului propriu s.a.
Adoptarea politicii financiare la nivelul intreprinderilor este considerate un atribut de suveranitate al fiecarui
agent economic. In realitate, insa, deciziile financiare adoptate la nivel microeconomic poarta, deseori,
amprenta politicii financiare a statului, care, printr-o fiscalitate excesiva, stabilita prin politica financiara a
statului, compromite posibilitati de crestere economica a intreprinderii. Pe de alta parte, prin mijloacele care
dispune statul, prin crearea cadrului organizatoric si financiar adecvat obtinerii unor credite in conditii
avantajoase, finantarea unor programe de cercetare stiintifica, de rezultatele carora beneficiaza intreprinderile,
prin acordarea de facilitate fiscal, statul sustine dezvoltarea si expansiunea intreprinderilor.
Prin urmare, politica financiara a statului exercita puternice influente asupra activitatii intreprinderii,
determinind comportamentul acestora si delimitind puterea decizionala proprie, inclusive sub raport financiar.
Cu toate acestea, intreprinderea trebuie sa actioneze astfel incit sa valorificeprevederile legale in interesul
propriu fara a contravene intereselor generale ale societatii. Avind clar stabilite scopurile activitatii,
intreprinderea este in drept sa decida calea de urmat.
Politica financiara a intreprinderii cuprinde trei component: politica de investitii, politica de finantare,
politica de dividend.
Politica de investitii inglobeaza ansamblu de decizii privind plasarea capitalului in anumite operatiuni
economico-financiare cu scopul obtinerii unui profit in viitor:
Decizii de investire in tehnologii, produsenoi, largirea si/sau modernizarea intreprinderii.
Achizitionarea de titluri de valoare, cumpararea de participatii la capitalul social al altor societati.
Politica de finatare contine deciziile referitoare la formarea capitalului financiar al intreprinderii, la
acoperirea nevoilor de finantare a proiectelor sale fie prin fonduri proprii (surse interne), fie din surse externe.
Politica de dividend se refera la decizia adunarii generale a actionarilor de a distribui profitul net sub forma
de dividende a actionarilor sau de a reinvesti dividendele cuvenite in proiecte investitionale ce promit o
crestere a profiturilor in viitor.

3.2. politica de finantare si importanta ei strategica

Politica de finantare cuprinde ansamblul de decizii privind modul de acoperire a nevoilor de finantare a
programelor economice, sociale si financiare ale intreprinderii.
Politica de finantare cuprinde deciziile referitoare la constituirea capitalului, a structurii financiare a
intreprinderii. In cadrul sau, se opteaza pentru proportiile ce revin capitalului propriu, constituit din aportul
actionarilor sau prin autofinatarea di profit si capitalul imprumutat sub diversele sale forme:credite bancare,
credit commercial, credit obligator, leasing etc. in acest context, se opteaza pentru limitele emisiunii de actiuni
si ale distribuirii profitului pentru autofinantare, pe de o parte, si ale indatorarii intreprinderii, pe de alta parte.
Activele intreprinderii se pot finanta din doua surse:
1. Interne
2. Externe


1. Sursele interne de finatare provin:
De la proprietari. O intreprindere nu poate fi infiintata, daca nu dispune, initial, de un capital minim.
Proprietarii trebuie sa anagajeze un minim de contributie, care constituie capitalul social. Fiecare
asociat, in schimbul aportului sau, primeste un numar de actiuni care le ofera dreptul de proprietar
asupra patrimoniului intreprinderii;
Din propria activitate, pe care o desfasoara intreprinderea, reprezetind partea din profitul obtinut din
activitatea economico-financiara, care ramine dupa achitarea impozitului pe venit si dupa remunerarea
actionarilor profitul net destinat finantarii activitatii;
Din dezinvestitii, sub forma de incasari banesti ce rezulta din vinzarea activelor ca urmare a incetarii
activitatii unei sectii, neutilizarii unor tehnologii etc.
Din reserve constituite in limita nivelului legal;
Din subventii de la stat.
Majorarea capitalului propriu poate avea loc si ca urmare a beneficierii intreprinderii de anumite inlesleniri
fiscal, precum: facilitate la impozitul pe venit destinate incurajarii agentilor economici pentru efectuarea
investitiilor, crearii noilor locuri de munca, dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, precum si a celor din
agricultura.
Dezvoltarea si expansiunea economica a intreprinderii antreneaza resurse financiare substantiale. Acestea se
pot obtine prin majorarea capitalului propriu in cazul in care angajarea capitalului suplimentar promite o
crestere a rentabilitatii intreprinderii. In plus cresterea capitalului social marcheaza viabilitatea intreprinderii,
avind un efect pozitiv asupra partenerilor de afaceri, a caror incredere in activitatea agentului economic
sporeste
8
.
Majorarea de capital se poate realiza prin urmatoarelemetode:
1) Aporturi noi in numerar;
2) Aporturi in natura;
3) Incorporarea rezervelor;
4) Convertirea datoriilor intreprinderii;
5) Fuziune, absorbtie.
Majorarile de capital prin aporturi noi in numerar se pot realiza prin doua tehnici financiare:
a) Aporturi in numerar de la vechii actionari, caz in care se procedeaza la o mojorare a valorii nominale
a actiunilor deja existente. Aceasta solutie este greu de aplicat, deoarece nu toti actionarii consimt sa-si
aduca contributia la majorarea de capital;
b) Emiterea de noi actiuni la care se pot subscrie atit vechii actionari, cit si altii noi. Aceasta solutie este
mai des practicata, impunind fixarea pretului de emisie. Pretul de emisie, la care se vind noile actiuni
trebuie sa fie mai mare decit valoarea lor nominal si mai mic decit valoarea bursiera a vechilor actiuni
pentru a asigura vinzarea actiunilor noi. Diferenta dintre pretul de emisie sh valoarea nominal se
numested prima de emisie, care trebuie sa acopere cheltuielile ocazionate de emisiunea si vinderea
actiunilor noi, dar sa asigure si o marja de crestere a capitalului propriu.
Sporirea capitalului prin aporturi in natura are ca effect sporirea numarului de actiuni ce are ca substanta un
activ real si nu monetar; marimea capitalului propriu se va majora, in acest caz, valoarea mijlocului fix,
estimate la valoarea de piata, iar proprietarul acrivului va obtine dreptul de subscriere a actiunilor.
Sporirea capitalului social prin incorporarea rezervelor nu contribuie la formarea unor resurse financiare
suplimentare, ci modifica doar marimea capitalului social, diminuind, totodata, rezervele. Fondul de rezerva
se acumuleaza prin defalcari anuale din profitul net al intreprinderii pina cind marimea fondului devine egala
cu valoarea stabilita de legislatia in vigoare. Cind rezervele ating nivelul stabilit are loc ncorporarea lor n
capitalul social. Aceast operaiune poate fi realizat prin dou metode: 1) creterea valorii nominale a J
aciunilor existente i 2) creterea numrului de aciuni, care se distribuie gratuit ac ionari lor exi steni.
Convertirea datoriilor n aciuni const n emisiunea i distribuirea de aciuni creditorilor ntreprinderii
(furnizori, bnci); Aceast operaiune are loc doar cu acordul creditorilor ntreprinderii i acionarilor actuali,
ntruct ultimii trebuie- s renune la dreptul lor de subscriere la noile aciuni emise. Creterea numrului
aciunilor poate afecta poziia ntreprinderii pe piaa de capital, n direcia diminurii valorii bursiere a
acesteia, deoarece se reduce profitul net pe aciune.
Creterea capitalului ca urmare a operaiunilor de fuziune, absorbie const n comasarea capitalului
pentru folosirea mai eficient a acestuia i pentru dezvoltarea, n continuare, a ntreprinderii. Din punct de

vedere tehnic, fuziunea este o combinaie care creeaz o unitate economic din dou sau mai multe uniti
independente
9
. Fuziunile pot fi:
- orizontale, care presupun combinarea a dou ntreprinderi din acelai domeniu de activitate, foste
concurente;
- verticale, au loc atiinci cnd o ntreprindere achiziioneaz un furnizor sau utilizator al produselor sale; '
- conglomerate, presupun comasarea capitalurilor a dou sau mai multe ntreprinderi nemrudite, care
produc produse diferite i nu se gsesc nici n relaii de cumprtor / furnizor;
- amalgamare, presupune combinarea ultimelor dou variante.
Din analiza formelor de cretere a capitalului unei ntreprinderi rezult c numai majorarea capitalului n
numerar este o operaiune de finanare direct, ntruct aduce ntreprinderii noi lichiditi. Aportul n natur,
precum i majorarea ce rezult din fuziune sau absorbie sunt operaiuni indirecte de finanare. Nici convertirea
datoriilor nu reprezint o operaiune direct de finanare. Aceast metod de cretere a capitalului propriu are ca
efect modificarea structurii financiare a ntreprinderii i transformarea unei datorii n capital rieexigibil i nu
crearea de noi lichiditi.
Formele de finanare prezentate mai sus determin capacitatea de autofinanare a ntreprinderii. Ea
corespunde resurselor noi obinutedin activitatea ntreprinderii i este destinat finanrii activitii viitoare.
Mrimea autofinanrii este determinat de diveri factori, a cror influen poate fi pus n eviden n diferite
etape ale formrii sale. Aceste etape pot fi reprezentate astfel:


-costul vinzarilor


+alte cheltuieli operationale
-cheltuieli comerciale
-cheltuieli generale si administrative
-alte cheltuieli operationale



+venituro investitionale
-cheltuieli investitionale
+venituri financiare
-cheltuieli financiare



+venituri exceptionale
-pierderi exceptionale


Venituri din vinzari
Profit brut
Rezultat din activitatea operationala
Rezultat din activitatea
economico-financiara
Profitul perioadei de gestiune pina la impozitare

-cheltuieli privind plata impozitului pe venit


-dividende




Autofinanarea apare, deci, ca un fond de acumulare pe care ntreprinderea tl obine din propria activitate
i este o consecin a realizrii diferitelor aspecte ale politicii sale.
Fiind obinut din propria activitate, autofinanarea este singura garanie pentru autonomie i stabilitate
financiar, ntruct autonomia financiar exprim att ponderea pe care o dein resursele financiare n total
capital utilizat, ct i msura n care ntreprinderea dispune de resurse financiare proprii n vederea achitrii
datoriilor financiare contractate sau n vederea constituirii activelor pe termen lung i activelor curente ntr-o
perioad dat. Insuficiena autofinanrii provoac reducerea posibilitilor de finanare a ntreprinderii. Att
furnizorii externi, ct i proprietarii ntreprinderii nu vor accepta s aduc resurse suplimentare de capital, dect
dac nivelul autofinanrii este satisfctor.
3.3. Politica de credit promovat de ntreprindere
n cadrul ntreprinderii, echilibrul financiar are loc n cazul n care exist o echivalen ntre resursele
financiare necesare realizrii programului economic i posibilitile de procurare a acestora.
Politica de credit a ntreprinderii este format din patru elemente: perioada de credit, reducerile
oferite pentru o plat rapid, standardele de credit, politica de ncasri.
Creditul bancar este creditul acordat de ctre bncile comerciale ntreprinderilor sub form bneasc,
este rambursabil i purttor de dobnd. Modalitile tehnice de creditare a activitii ntreprinderilor sunt
multiple:
credite pentru cheltuieli curente. Se acord pentru finanarea stocurilor de materii prime i materiale,
energie, combustibil etc. necesare finalizrii i realizrii produselor i mrfurilor, executrii de lucrri i
prestrii de servicii cu desfacere asigurat. Termenul de acordare este maximum 180 zile.
Credite pentru stocuri i cheltuieli sezoniere. Se acord agenilor economici cu caracter sezonier de
producie pentru acoperirea necesarului de finanare a stocurilor de materii prime i materiale, care au o
durat de consum mai mare de trei luni, dar nu depete un an. Beneficiari pot fi ntreprinderile din
sectorul agroaJinientar, pentru producia de conserve, stocarea unor materiale de construcie . a.
Credite pentru importul i exportul de produse. Se acord n baza contractelor ncheiate de desfacere,
a acreditivelor irevocabile deschise sau alte forme de plat garantate bancar n care sunt stipulate:
cantitatea i felul mrfii, condiiile i graficul de livrare, preul de livrare, formele i termenele de plat.
Creditul este destinat aprovizionrii cu materii prime, materiale n vederea asigurrii producerii i
desfacerii produselor destinate exportului.
Credite pentru obiective de investiie se acord pentru achiziionarea de maini i utilaje destinate
lucrrilor din agricultur, industrie, transport, comer; pentru amenajarea, transformarea i reutilarea
capacitilor de producie sau a spaiilor comerciale; achiziionarea animalelor de producie, reproducie i
de traciune; achiziionarea de tehnologii performante, linii de fabricaie complexe; lrgirea capacitilor
de producie; cumprarea de aciuni, pentru operaiuni de leasing. Creditele pentru investiii se acord n
baza prezentrii unor garanii sigure, ca: documentaia tehnico-materi- al aferent obiectivului de
investiii; planul de afaceri; tabloul resurselor" financiare cu precizarea direciilor de utilizare a acestora
pe ntreaga perioad de acordare a creditului; tabloul fluxurilor mijloacelor bneti pe perioada de
creditare; existena unor garanii materiale i morale privind rambursarea sumei contractate i plata
dobnzilor.
In funcie de criteriul destinaiei creditele bancare acordate ntreprinderilor pot fi:
Credite productive, destinate susinerii activitii curente, acordate pe perioade scurte de timp;
Credite pentru investiii, se acord pe termen mediu i lung i sunt destinate construciilor de locuine,
Profit net
Autofinantarea

de obiecte cu meilire industrial.
Credite acordate ntreprinderilor din sectorul agro-industrial pentru depozitarea i comercializarea
recoltei, creterea, tratarea i ngrarea animalelor,
Credite acordate ntreprinderilor din industria energetic i a combustibilului, pentru producere, import
i export, transportare, pstrare a resurselor energetice;
Credite pentru construcia drumurilor etc.
Creditul comercial este creditul pe care i-l acord ntreprinztorii la vnzarea mrfurilor sub forma
amnrii plii
10
. Deci, creditul comercial poate fi
acordat att de ctre furnizor cumprtorului sub form de materii prime i materiale pentru perioada de la
livrarea mrfurilor pn la ncasarea contravalorii lor, ct i de ctre ntreprindere furnizorului sub form de
avans pentru a-i crea posibiliti financiare acestuia n vederea executrii comenzilor.
Termenul de acordare este, de obicei, 60 de zile, dar nu mai mare de un an. n rile vest-europene, durata
de acordare a creditului-fumizor difer de la o ntreprindere la alta, n funcie de sectorul de activitate al
acestora
11
:
Pn la 40 de zile se acord n industria alimentar a bunurilor proaspete;
Pn la 75 de zile pentru bunuri textile de consum;
Pn la 77 de zile pentru bunuri alimentare comercializate n en-gros-uri;
Pn la 48 de zile - pentru bunuri alimentare comercializate en detail n mari complexe comerciale;
Pn la 81 de zile - pentru bunuri nealimentare comercializate n en- gros-uri;
Pn la 67 de zile - pentru bunuri nealimentare comercializate en detail.
Creterea duratei de acordare a creditului-fumizor peste cele indicate mai sus, se poate accepta pentru
clienii permaneni, cu situaie financiar stabil.
ntreprinderea poate apela la aceast form de credit, fie atunci cnd rata dobnzii bancare este
dezavantajoas, fie n situaii precare, din punct de vedere financiar, ale ntreprinderii, cnd bncile refuz
satisfacerea cererii de credite.
Creditul leasing, presupune operaiunea prin care o instituie financiar specializat cumpr, la cererea
ijnei ntreprinderi; bunuri pentru a le nchiria acesteia, n schimbul unor pli periodice.
Leasingul este o fcrmul de finanare n care nchirierea bunurilor este nsoit de operaiunea de
cumprare a acestora, la o anumit dat i la un pre prevzut prin contract. Operaiunea de leasing ntrunete
interesele a trei persoane: productorul (vnztorul) utilajului, cumprtorul (finanatorul locator) i utilizatorul
(locatar).
Primii doi sunt n relaii de vnzare-cumprare, iar finanatorul i utilizatorul prin contract de leasing.
Leasingul este activitatea de autreprenoriat de investire a unor mijloace temporar disponibile sau
mprumutate, pe baz de contract, conform cruia locatorul (creditorul finanelor) procur cu titlu de
proprietate echipamentul, indicat de locatar, de la vnztorul (furnizorul) stabilit de acesta i l acord
contra plat locatarului n posesiune i folosin temporar n scopuri de ntreprinztor
12
.
Obiecte ale leasingului sunt: mijloacele de transport, televizoarele, corn- plexuri tehnologice i
echipamentele, calculatoarele, liniile de fabricaie, congelatoarele de producie etc.
n practic, se face distincie ntre leasingul operaional i leasingul financiar. Leasingul financiar este
operaiunea de leasing care ndeplinete una sau mai multe din urmtoarele condiii:
- riscurile i profitul aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului n momentul ncheierii
contractului de leasing;
- prile au prevzut expres c la expirarea contractului de leasing se transfer utilizatorului dreptul de
proprietate asupra bunului, iar, prin plile efectuate, prevzute n contract, locatarul recupereaz integral
costurile suportate de locator n legtur cu achiziia i predarea echipamentului;
- perioada de folosire a bunului n sistem de leasing se apropie de durata normat de exploatare a
bunului i de recuperare integral prin fondul de uzur calculat.
Leasingul operaional este operaiunea de leasing care nu ndeplinete nici una din condiiile enumerate mai
sus. Leasingul operaional se caracterizeaz prin:
- costurile generate de procurarea i meninerea Echipamentului de leasing nu se recupereaz complet la
sfritul contractului de leasing;
- cheltuielile de ntreinere, reparaie, plata primelor de asigurare sunt suportate de locator;
- plile de leasing operaional sunt mai mari dect cele de leasing financiar;
termenul contractului de leasing operaional este mai mic dect termenul normat de exploatare al
echipamentului, fapt ce impune darea n chirie temporar a acestuia mai multor locatari; crete riscul de
nerecuperare a costurilor suportate de locator n legtur cu

posibilitatea apariiei uzurii morale a echipamentului.
Procedura de ncheiere a contractului leasing cuprinde trei etape:
1. Etapa preliminar de ncheiere a contractului de leasing, cuprinde analiza situaiei financiare a
locatarului, discutarea condiiilor de creditare, efectuarea unor operaiuni ce in de: formularea cererii de ctre
locatar i transmiterea acesteia locatorului, prezentarea concluziei privind capacitatea de plat a locatarului i
eficacitatea proiectului de leasing, ntocmirea ordinului de ctre locator i transmiterea acestuia furnizorului
de echipament, ncheierea contractului de credit ntre locator i banc n vederea contractrii unui credit
pentru efectuarea afacerii de leasing (dac este necesar);
2. Etapa a doua const n legalizarea juridic a afacerii de leasing: ncheierea contractului de
vnzare-cumprare ntre locator i furnizor; scrierea procesului verbal de dare n exploatare a echipamentului;
ncheierea contractului de nchiriere ntre locator i locatar;
3. A treia etap reprezint etapa de folosire a echipamentului i cuprinde evidena contabil a
tuturor operaiunilor de leasing: plata locatorului, termenele de plat; perfectarea documentelor la expirarea
termenului de leasing, privind folosirea, n continuare, a echipamentului.
Costul leasingului (plile achitate de ctre locatar locatorului) cuprinde:
dobnda de leasing (calculat la creditele utilizate de locator pentru procurarea utilajului);
comisionul ce revine locatorul ui drept resurs de recuperare a cheltuielilor
i obinere de profit;
alte cheltuieli prevzute n contract.
Pentru leasingul operaional, rata de leasing se stabilete n funcie de cota de amortizare, calculat conform
normelor n vigoare, la care se adaug un profit convenit ntre prile contractante.
Rata total de leasing se calculeaz:

[ ( ) ]
n reprezint numrul total de luni pentru care s-a ealonat plata in leasing;
S - valoarea utilajului transmis n leasing;
r - rata dobnzii lunare pe toat perioada prevzut n condiiile contractului de leasing (dobnda anual / 12
luni).
Rata lunar de leasing se calculeaz conform formulei:
=R+

( ),
n care:
indic dobnda aferent utilajului transmis n leasing pentru luna i;
i - numrul de ordine al lunii pentru care se calculeaz dobnda;
R - rata lunar a utilajului transmis n leasing, care se stabilete ca raportul dintre valoarea utilajului i
numrul de luni n care este valabil leasingul,
R = S/n
Avantajele leasingului:
1) dobndirea, la sfritul contractului de leasing, a mijloacelor fixe a cror achiziie este finanat pe
seama cheltuielilor privind redevenele financiare;
2) evitarea imobilizrii resurselor financiare pe termen lung, datorit plii ealonate n timp a chiriilor;
3) Legea Republicii Moldova prevede importul de utilaje n scopul tranzaciei de leasing far achitarea
taxelor vamale;
4) operaiunile de leasing sunt supuse TVA, iar obligaia fiscal a locatorului apare odat cu ncasarea
ratelor de leasing.
mprumutul obligatar. Unele ntreprinderi, societi pe aciuni, pun n circulaie, pe lng aciuni, i
obligaiuni. Emitenii de obligaiuni sunt agenii care doresc s-i procure capital pentru a finana o investiie
pe termen lung. Ofertanii de capitaluri sunt agenii economici care doresc s-i valorifice propriile capitaluri,
persoane fizice. Obligaiunea este o crean ce d posesorului ei dreptul s primeasc anual un venit fix sub
form de dobnd
13
. Principalele caracteristici ale creditului obligatar sunt:
obligaiunile sunt titluri de credit care atest angajamentul debitorului de a
restitui, la un termen stabilit, suma mprumutat; >

pentru obligaiuni se pltete anual o dobnd stabilit n prealabil;
obligaiunile, asemeni creditului bancar, sunt garantate de ctre societile emitente.
n ultimii ani, se constat, n unele ri occidentale, o descretere a emisiunii de aciuni n favoarea
obligaiunilor. Explicaia acestei orientri este motivat de urmtoarele argumente:
Emisiunea de obligaiuni constituie un simplu mprumut far a antrena modificri n componena
adunrii acionarilor sau n cea a consiliului de administraie;
Cei care cumpr obligaiuni nu au nici un drept de control asupra gestiunii societii;
Costul capitalurilor mprumutate poate fi mai redus n comparaie cu cel al capitalului obinut prin
emisiunea i vnzarea de aciuni, mai ales dac se are n vedere c dobnzile sunt cheltuieli deductibile din
profitul impozabil.
Pentru obligaiuni se pltete anual o dobnd stabilit de la nceput, n timp ce pentru aciuni se
pltesc dividende care variaz n funcie de profitul societii pe aciuni i de preferinele acionarilor.
Creditul public reprezint o surs indirect de finanare a agenilor economici. Const n mobilizarea
mijloacelor, temporar disponibile, de la persoanele fizice i juridice, care pot fi folosite ca mijloace de
creditare. Creditori pot fi ntreprinderile, persoanele fizice, care dispun de mijloace bneti i doresc s le
plaseze n schimbul unei remuneraii corespunztoare. Debitori pot fi statul, casele de economii sau
ntreprinderile mari.
Instituii financiare nebancare de credit. Din cadrul acestora fac parte:
- Micro Enterprise Credit (MEC) din Moldova, nregistrat n R. Moldova Ia 16 decembrie 1999 i are
ca obiectiv susinerea dezvoltrii businessului mic i mijlociu n sferele de producie, comer i prestare a
serviciilor;
- Microlnvest / Aliana de Microfinanare, este o companie financiar internaional, specializat n
creditarea dezvoltrii businessului mic i mijlociu.
Structura surselor de finanare a ntreprinderii este redat n figura 3.3.3.


figura 3.3.3. surse de finanare a ntreprinderii
3.4. Politica do dividende
Prin politica de dividende se nelege hotrrea adunrii generale a acionarilor (consiliului de
administraie) p rivind distribuirea profitului net ntre plat v dividendelor i finanarea viitoare a
ntreprinderii. Politica de distribuire a dividendelor adoptat influeneaz imaginea ntreprinderii i politica sa
de finanare. Neplata dividendelor afecteaz grav preul de pia al aciunilor i, corespunztor, a valorii
ntreprinderii, precum i posibilitatea ncheierii cu succes a vreunei poteniale emisiuni de aciuni. Reinvestirea
profitului net trebuie s aduc un ctig att de mare, nct acionarii, deintori de capital propriu, s nu
suporte pierderi ca urmare a scderii ratei dividendelor pltite i a preului de pia al aciunilor; n cazul n
care reinvestirea capitalului produce o cretere a rentabilitii i, respectiv, crete rata de distribuire a
dividendelor, preul aciunilor crete, crete i interesul proprietarilor de participare la finanarea activitilor
viitoare, promitoare de venituri superioare.
Carat mai'mare de distribuire a dividendelor va conduce la scderea autonomiei financiare, la creterea
gradului de ndatorare, respectiv va crete riscul de insolvabilitate: al ntreprinderii, crete riscul de ratare a
unui efect de levier financiar pozitiv.
Astfel, politica.de dividende are dou efecte contradictorii. O politic optim de dividende este cea care
gsete echilibrul ntre dividendele curente de pltit i rata creterii viitoare, astfel nct preul aciunilor
ntreprinderii s fie maxim
14
.
O politic de distribuire .este considerat sczut, dac rata de distribuire nu depete 20% din profitul

net i puternic dac rata de distribuire depete 60%, ceea ce denot c distribuirea tt proporie de 40%
din profitul net pentru plata dividendelor exprim o politic raional a dividendelor, cu efecte favorabile
asupra valorii de pia a ntreprinderii.
In practic, sunt cunoscute mai multe tipuri de politici de dividende, i anume:
a) politica de participare direct, cre presupune o rat relativ constant de acordare a dividendului
din profitul net;
b) politica de stabilizare sau de pruden, care asigur un dividend constant sau o rata constant de
cretere anual a dividendului, indiferent de variaia mrimii profitului obinut. n acest caz, dividendul din
anul curent se modific n
funcie de mrimea sa nregistrat n anul precedent, rata de cretere rmnnd constant;
c) politica rezidual, In care mrimea dividendului depinde de deciziile de investiii i de finanare a
ntreprinderii. Dac exist oportuniti de investiie rentabil i dezvoltare a activitii, se prefer distribuirea
profitului cu prioritate pentru autofinanare, acordndu-se dividende mai mici. In conjunctur invers, se poate
prefera distribuirea profitului pentru acordarea de dividende mai mari acionarilor.
Politica dividendelor este influenat de trei categorii de factori:
1. Situaia financiar a ntreprinderii i anume:
de nivelul lichiditii ntreprinderii;
de nivelul profitului net;
de rata ndatorrii.
2. Preferinele acionarilor; politica dividendelor susinut de societatea pe aciuni trebuie s in cont de
nevoile de dividende ale acionarilor (muli acio-
4 nri prefernd venitul curent din dividende, care reprezint unica surs de venit,
m
alii pot s nu aib
nevoie de venitul curent din dividende, dorind investirea acestora pentru obinerea unui venit superior n
viitor).
3. Influenele pieei:
- rata dobnzii;
- cererea la produsele oferite de ntreprindere;
- preul factorilor de producie etc.
Urmrirea politicii de dividend se poate realiza prin intermediul unor - indicatori, precum:
Rata distribuirii dividendelor=




Dividend / actiuni=




Rata cresterii dividendelor=

Rata capitalului investit in actiuni=




Randament pe actiune =

Rata capitalizarii=

Urmrirea n dinamic a acestor indicatori ne permite s formulm concluzii asupra poziiei ntreprinderii pe
piaa de valori mobiliare, iar nivelul lor influeneaz decizia acionarilor de meninere sau de retragere a
aciunilor pentru a le investi n alte afaceri mai rentabile (depunere la banc sau cumprarea de obligaiuni),
precum i deciziile potenialilor investitori, care caut plasarea capitalului disponibil.
Adoptarea unei politici a dividendelor n favoarea acionarilor reprezint o cale de afirmare a Societii pe
Aciuni, devenind cunoscut ca o societate j prosper, rentabil, dezvoltat. Avnd nivelul nalt de distribuire
a dividendelor, societatea pe aciuni poate s-i aleag acionarii.
Forme de plat a dividendelor

Dividendele sunt pli periodice de numerar fcute de ntreprindere acionarilor ca o rsplat a
contribuiei lor la formarea capitalului propriu.
Dividendele distribuite pot mbrca trei forme:
1. In bani. Aceast form de plat se folosete n cazul cnd ntreprinderea dispune de lichiditi
suficiente att pentru achitarea obligaiunilor de plat fa' de creditori, ct i pentru plata dividendelor;
2. n aciuni. Este o practic a Societilor pe Aciuni care doresc s-i pstreze lichiditile sau nu
dispun, realmente, de astfel de lichiditi pentru a j face plata n bani. In aceste situaii, se emit noi aciuni,
ditribuindu-se fiecrui acionar corespunztor volumului dividendelor cuvenite;
3. n natur. Este o form de plat a dividendelor mai rar ntlnit, care I se aplic doar cu acordul
acionarilor, dac mrfurile propuse preziftt interes [ pentru acionari .
Sursa de'distribuire a dividendelor o constituie profitul net realizat de n- j treprindere (care nu se
reinvestete), dar poate fi i un credit obinut n condiii I avantajoase sau o emisiune de aciuni.
Dac toate aciunile emise de Societatea pe Aciuni sunt cu drept de vot (ordinare), dividendul se determin
procentual i se aplic asupra valorii nominale a unei aciuni, obinndu-se suma total cuvenit unui acionar
n funcie de numrul aciunilor emise.
In cazul cnd, pe lng aciunile ordinare, Societatea pe Aciuni a emis i aciuni cu drepturi prioritare
(privilegiate), distribuirea dividendelor se face n mod difereniat.
Aciunile privilegiate sunt remunerate primele, iar din profitul rmas se aloc dividende celorlalte categorii
de aciuni, care n-au privilegiu.
n procesul distribuirii, acionarii pot obine randamente diferite: acionarii care dein aciuni privilegiate obin,
n mod sigur, randamentul prevzut, n timp ce acionarii deintori de aciuni ordinare pot obine o
remunerare mai mic, egal sau mai mare dect cea cuvenit aciunilor privilegiate. Acionarii nii aleg tipul
aciunilor (ordinare sau privilegiate).
Exemplu
Capitalul social al unei Societi pe Aciuni este de 5.000.000 u.m., format din:
2000 de aciuni categoria A, cu valoare nominal (VN) egal cu 1000 de lei, cu privilegiu de
dividend de 10% , capitalul statutar ce le revine este de 2.000.000 lei;
600 de aciuni categoria B, cu drept de vot, capitalul statutar ce le revine este de 3.000.000 lei;
Adunarea general a acionarilor a decis s distribuie dividende n proporie de
40% din profitul anului curent. Profitul obinut la sfritul anului de gestiune constituie 725000 lei.
S se calculeze dividendele cuvenite celor dou categorii de aciuni.
Rezolvare:
1. Profitul afectat distribuirii - 290000 lei (725000 * 0,40);
2. Pentru aciunile categoria A, dividendul se calculeaz prin aplicarea asupra valorii nominale a ratei
procentuale de 10% (nivelul privilegiului)
1000 x 10% = 1.00 lei;
Total dividende pltite aciunilor privilegiate = 100 lei
x
2000 aciuni = 200000 lei.
3. Pentru aciunile categoria B", se distribuie dividende din profitul rmas dup remunerarea aciunilor
privilegiate:
290000-200000=90000 lei;
dividend pe aciune categoria B" = 90000 : 600 aciuni = 150 lei.
3.5. Riscul in activitatea intreprinderii
Activitatea oricrei ntreprinderi comport fise uri,
Riscul este definit ca probabilitatea apariiei unui eveniment defavorabil. Riscul este definit i ca
posibilitatea de a ajunge ntr-o primejdie, de a avea de nfrunt! un necaz, nhu de suportat o puguba,
un pericol posibil. Riscul nu este altceva dect incapacitatea ntreprinderii de a se adapta, n timp i la cel
mai mic cost, la variaia condiiilor de mediu.
Din punct de vedere economic, riscul este ansa de apariie a unui eveniment nefavorabil legat dc variabilele
deci/iei.
Principalele riscuri frecvente la nivel de ntreprindere sunt:
1. Riscul de afaceri. Orice studiu al pieei ar efectua o ntreprindere, ea nu poate fi sigur c tot ce va
produce se va i vinde. Cererea fa de produsele unei ntreprinderi este, de obicei, mai mult elastic dect

stabili), fiindc preferinele i orientrile consumatorilor, nivelul preului i mrimea ofertei competitorilor
sunt imprevizibile. Aa c instabilitatea cererii, a vnzrilor, a preului, fac ca riscul afacerii s fie mereu
prezent n viaa ntreprinderilor.
2. Riscul opera(ional. Activitatea agenilor economici difer dc la o ramur la alta i, chiar n cadrul
aceluiai domeniu, firmele se confrunt cu situai} diferite, datorit interaciunii unor factori, cum ar fi:
15

a) Variabilitatea cererii, care face ncasrile nesigure, ca de altfel i posibilitile de plat a furnizorilor
i de extindere a afacerii, incertitudinile sunt mai mari, n acest pian, pentru cei care se angajeaz ntr-o nou
direcie de aciune, deoarece s-ar putea ca noul lor produs s nu fie apreciat. Dar se poate ntmpla tocmai
invers, preferinele consumatorului s sufere o mutaie radical, astfel nct oferta s poat satisface cererea.
b) Fluctuaia preurilor de achiziie a factorilor de producie utilizai influeneaz nivelul costurilor i,
ulterior, mrimea profitului. Cu ct este mai accentuat ponderea costurilor fixe n costul total, cu att se cere
un volum mai mare al vnzrilor pentru a atinge pragul de rentabilitate.
c) Calitatea activitii de marketing, care poate influena ntreprinderea sa adopte modificrile impuse de
conjunctura pieei.
d) Competena managerilor, reflectat n oportunitatea deciziilor luate, de care, ulterior depinde succesul
sau eecul afacerii. De multe ori, managerii nu sunt api sd perceap la timp modificrile fundamentale ale
mediului competitiv i s-i imagineze alternative capabile s atenueze urmrile lor nedorite. De asemenea,
strategia adoptat de echipa managerial poate atenua sau amplifica incertitudinea cauzat de modul n care s-
au alocat resursele, s-au ales: linia de produse, canalele de distribuie, politica de publicitate etc., prin
realizarea unor aliane strategice ntre firme.
3. Riscul datorat schimbrilor n tehnologie. Deoarece evoluia tehnologiei are un rol att de
important n activitatea concurenial, anticiparea schimbrilor n acest domeniu poate mbunti poziia unei
ntreprinderi pe pia. Dup cum orice ezitare, ntrziere sau eroare n achiziionarea celor mai adecvate rea-
lizri n domeniu poate aduce prejudicii agenilor economici. Este firesc ca, la un anumit nivel al satisfacerii
nevoilor de anumite produse, consumatorii s prefere produsele cu caracteristici tehnico-funcionale
superioare. Esenial este ca orice schimbare survenit ri tehnologie s fie justificat de volumul vnzrilor.
Pentru a justifica investiiile n noile tehnologii, conducerea ntreprinderii, prin activitatea de marketing a
acesteia trebuie s identifice i s reacioneze adecvat la factorii care le afecteaz cererea, producia, vnzarea,
poziia pe pia. n aceast complexitate a mediului, apare, ca filon principal n activitatea ntreprinderii,
marketingul, care se manifest ca un cmp magnetic al ntregii activiti.
4. Riscul financiar const n incapacitatea ntreprinderii de a face fa obligaiilor de plat ctre
creditori, iar la un volum mare al datoriilor exigibile ea poate deveni insolvabil. Probabilitatea producerii
riscului financiar depinde de proporia ndatorrii n structura financiar. El este cu att mai mare cu ct
proporiile capitalului mprumutat i dobnzile aferente sunt mai mari, iar rentabilitatea economic mai
redus.
Riscul financiar are semnificaii contrare efectului (pozitiv) de levier i se manifest sub incidena unor
factori comuni, precum: rentabilitatea economic, rata dobnzii i nivelul ndatorrii. Pentru o ntreprindere
care utilizeaz un capital forma din capital propriu (C
p
), cu o rat a rentabilitii (R
e
) i un capital mprumutat
(Cj), cu aceeai rat a rentabilitii, dup deducerea ratei dobnzii (d), efectul de levier financiar se regsete
n rentabilitatea capitalului propriu (Rj), ca rezultat de ansamblu:
R
p
= R
e
+ (R
e
-d)

Apariia riscului financiar determin i probabilitatea de faliment a ntre- prinderii.
Numai pentru o perioad de timp scurt, se pot determina cu precizie coordonatele unei situaii de echilibru
ntre ncasri i pli. Pe termen lung, beneficiile sunt incerte, deoarece capacitatea ntreprinderilor de a Obine
o rat a rentabilitii peste costul capitalului este determinat de fore, adesea, incon- i trolabile lor, cum ar fi:
puterea de negociere a furnizorilor i cumprtorilor; ameninarea produselor substituibile, intrarea pe pia a
noi concureni, rivali tatea dintre competitori. Pentru a preveni riscul financiar, managerii trebuie s j
calculeze i s asigure, din toate activitile desfurate, un prag de rentabilitate, configurat ca un interval de
ncredere i nu ca un reper valoric predeterminat. Amplitudinea acestui interval est determinat de nivelul
incertitudinii n care evolueaz ntreprinderea n cauz. Cnd ea tinde spre zero, cu siguran c va fi vorba de
o rentabilitate punctual i nu de un interval n care profitabilitatea se realizeaz cu probabilitate

mulumitoare. Iar, cnd incertitudinea este ridicat, intervalul de ncredere, chiar dac se determin cu
precizie, are, o dimensiune att de mare, nct devine neutilizabil n procesul decizional.
Ca parte component a riscului financiar apare riscul de credit.
Bncile comerciale, care acord credite agenilor economici, i asum, pe lng riscul de imobilizare, i un
risc economic, adic riscul de a nu putea recupera creditul acordat, de a nu putea primi dobnda cuvenit din
cauza situaiei precare a debitorului.
In acest context, singura garanie a bncilor este politica de pruden i inteligen. Periodic, bncile
ntocmesc situaia centralizrii riscurilor, fcnd o analiz a portofoliului de credite pe termen scurt acordate
agenilor economici.
Pentru ntreprindere riscul de credit se manifest n incapacitatea utilizrii eficiente a acestuia, n
imobilizarea resurselor creditare n stocuri de produse ( greu vandabile, uzate din punct de vedere moral.
Drept consecin, apare riscul de lichiditate, care const n incapacitatea ntreprinderii de a-i transforma n
mijloace bneti produsele fabricate.
O bun gestionare a riscurilor ferete ntreprinderea de faliment. n situaia | n care nu se reuete
nsntoirea financiar a acesteia, reducerea pierderilor I inevitabile, generate de accentuarea'strii de
insolvabilitate, se pot diminua prin | realizarea unei fuziuni de tip orizontal sau vertical sau prin
reorganizare.
Capitolul IV. POLITICA DE INVESTIII

4.1. Conceptul de investiie. Dimensiuni ale conceptului de investiii

Investiiile reprezint suportul material al dezvoltrii economice. Ele stau - la baza suplimentrii, diversificrii i
creterii calitative a tuturor factorilor de producie. Nu se pot asigura sporirea capitalului fix sau circulant,
suplimentarea numrului locurilor de munc, diversificarea produciei far un consum de resurse financiare, far
investiii.
Investiiile reprezint ansamblul de cheltuieli antrenate n construirea de'noi mijloace fixe, n dezvoltarea sau
modernizarea celor existente cu scopul obinerii unor venituri superioare n viitor. Ele mbin aspecte cantitative i
calitative, deoarece, p.e de o parte, necesit fonduri bneti i cheltuieli pe termen mediu'. lung, iar pe de alt parte,
permit promovarea progresului tehnic i ridicarea calitii factorilor de producie. Investiia reprezint, n acelai
timp, o cheltuial cert pentru un viitor ce conine elemente de incertitudine (reducerea cererii pentru produsele
firmei, creterea preului la materia prim, apariia unor produse mai performante). Decizia de investire este
considerat cea mai important i mai riscant decizie adoptat la nivel de ntreprindere, pentru c aceasta
antreneaz cheltuieli eseniale n prezent pentru a obine profituri n viitor, care sunt incerte.
De fapt, investiia este un proces care evolueaz n timp,, rentabilitatea relevndu-se doar pe parcursul realizrii
sale. Pornind de la ideea conform creia timpul poate fi mprit, n mod convenional, n termen lung i n termen
scurt, se poate meniona c ntreprinderile pot alege, dup caz, fie investiiile pe termen scurt n vederea producerii
unor bunuri de consum, caz n care se nregistreaz o rentabilitate sczut, dar garantat, fie investiiile pe termen
lung, care vizeaz producerea bunurilor materiale industriale, caz n care, ntr-o prim perioad, rentabilitatea este
inexistent, aceasta devenind remarcabil- dup o anumit perioad.
Profesorul universitar Ni Dobrot, definete noiunea de investiii n dou accepiuni
16
: ntr-o accepiune
restrns, investiiile reprezint un adaos la capitalul sau la patrimoniul personal existent, adaos rezultat din
folosirea unei | pri a economiilor obinute din activitatea persoanei respective. Efectul tehnico- generic al
acestor investiii se reflect n: sporirea stocului de capital fix, sporirea stocului de capital circulant, creterea
patrimoniului menaj elor. In sens larg, i- din perspectiv microeconomic, n concepia aceluiai autor,
investiiile, se identific cu plasamentele persoanelor fizice i /sau juridice n diferite domenii, j pb^diferite
forme. Aceste plasamente se prezint ca: .

- achiziie de echipamente de producie, deci, ca sporire a capitalului tehnic;
- perfecionare i modernizare a capitalului fix;
- cretere a stocului de active curente;
- construcii de locuine;
- achiziii de locuine;
- cumprri de hrtii de valoare;
- finanare a cercetrii tiinifice i a proiectrii;
- rempduriri, plantaii;
- demontare, transport i remonare a echipamentelor de producie.
n unele lucrri de specialitate, investiiile sunt definite ca orice decizie [ de cheltuire care conduce la dobndirea
unui activ n vederea obinerii ulterioare a unui flux de lichiditi i care are ca scop creterea avuiei proprietarilor
de ntreprinderi. ;
Conform acestei definiii, sunt asimilate investiiilor toate activele materiale i nemateriale, comerciale

i financiare
care pot avea destinaie de producie sau de consum, ori pot fi un activ financiar (aciuni, obligaiuni), care promit
ncasri de venituri n viitor sub form de dividende i dobnzi. n acest context ,unele cheltuieli considerate, din
punct de vedere contabil, drept cheltuieli de consum, trebuie s fie considerate investiii. Concepia financiar despre
investiii difer de cea din punct de vedere contabil, fiind mai cuprinztoare. n aceast optic de idei, s-au conturat,
n literatura de specialitate, trei dimensiuni ale conceptului de investiii:
Dimensiunea contabil este cea mai restrictiv i reduce- investiia la noiunea de imobilizare, n sensul contabil
al cuvntului, fiind definit c an samblul de bunuri mobile i imobile, corporale i necorporale, achiziionate sau
create n ntreprindere, destinate a rmne constante sub aceeai form.
Dimensiunea economic extinde sfera de cuprindere a investiiilor. Conform acestei accepiuni investiiile
reprezint toate consumurile de resurse care se fac n prezent n sperana obinerii n viitor a unor efecte
economice ealonate n timp i care, n sum total, sunt superioare cheltuielilor iniiale de resurse. Conform
acestei accepiuni se consider investiie: .
Achiziionarea de bunuri, echipamente de lucru, care vor'avea ca'urmare ncasri suplimentare,
economii de costuri;
Alte cheltuieli dect cele expuse mai sus, de felul:
1. Cheltuieli pentru publicitatea de marc;
2. Costul programelor care cuprind nouti n domeniul tehnologic, organizatoric, al resurselor de munc;
3. Cheltuieli cu-programe de cercetare-dezvoltare etc.

Dimensiunea financiar consider investiii toate cheltuielile de resurse care genereaz venituri i /sau
economii pe o lung perioad de timp n viitor i, n consecin, amortizarea lor se face pe mai muli ani.

Din punct de. vedere financiar, investiia poate fi definit i ca plasarea unei sume de bani prezent i
cert n sperana obinerii unor venituri superioare n viitor, dar probabile.

Se desprind, astfel, patru elemente definitorii ale investiiei:
1. Efortul investiional, consider investiia o structur individualizat de resurse de volum i natur
diferite, care sunt antrenate n realizarea unui proiect.
2. Factorul timp relev faptul c orice proiect de investiie are o perioad de via proprie caracterizat
prin etape i momente bine definite pe parcursul crora parametrii economici ai proiectului au o
evoluie proprie.
Perioada de via a investiiei poate fi vzut sub mai multe aspecte:

durata fiscal este durata de serviciu a mijloacelor fixe indicat prin legea privind uzura mijloacelor
fixe, n funcie de norma de uzur.
durata tehnic - determinat de caracteristicile tehnice funcionale ale 'mijloacelor fixe;
durata comercial deerminat de durata de via a produselor fabricate cu aceast investiie;
durata juridic durata proteciei juridice asupra dreptului de concesiune. a unei exploatri, asupra
unei licene,mrci de fabric.

3. Eficiena, investitorul acdppt schimbarea unor disponibiliti prezente de resurse pentru o serie de
efecte viitoare, care, n sum total, s fie superioare cheltuielilor iniiale.
4. Riscul decurge din nsi ealonarea pe perioade viitoare, a efectelor ateptate, aceste efecte
viitoare sunt ns sperane i nu certitudini.

4.2. Clasificarea investiiilor
I. Din punct de vedere al locului n care se fac, investiiile se mpart n;
1. Investiii interne, reprezint alocarea capitalului pentru achiziionarea i de active materiale i
nematerjale ( echipamente, construcii, licen, stocuri suplimentare,cercetare-dezvbltare etc.), avnd
drept scop dezvoltarea i perfecionarea aparatului productiv i de distribuie a bunurilor, instruirea i
perfecionarea personalului.
2. Investiii externe, reprezint plasarea capitalului n aciuni i obligaiuni cu scopul obinerii de venituri
sub form de dividende, dobnzi.
II. Din punct de vedere al formei, investiiile pot fi:
1. Materiale (utilaje, construcii, uniti de transport etc.);
2. Financiare, se-fac . cu scopul diversificrii portofoliului de investiii j (procurri de aciuni,
obligaiuni).
III. Din punct de vedere al naturii activitii sectoarelor n care se efectueaz, investiiile pot fi:
1. Productive (cu efecte asupra capacitii de producie i de comercializare);
2. Neproductive, cu destinaie social cultural ca: locuine, cantine etc.
IV. Din piinct de vedere al scopurilor urmrite de ntreprindere distingem urmtoarele tipuri de
investiii:
1. investiii-tehnice: achiziii de maini, utilaje, mijloace de transport;
2. investiii umane: perfecionarea, specializarea personalului.
3. investiii sociale: construcia, n ntreprinderi, a unei cantine, a unei baze de odihn etc.;
4. investiii comerciale: pentru publicitate i reclam..
V. n funcie de riscul pe care-1 implic pentru perspectiva ntreprih-^ deril, investiiile se mpart n:
1. Investiii de nlocuire a echipamentului complet uzat, cu un risc foarte sczut, deoarece nu presupune
cheltuieli suplimentare de modificare a tehnologiilor, de formare a personalului, de cercetri de noi
piee etc;
2. Investiii de modernizare a echipamentului existent n funciune i care implic un risc redus, ca
urmare a unor corecii nensemnate n tehnologia de fabricaie;
3. Investiii de dezvoltare. Presupun extinderea^uror secii ori a ntreprin- derii n ansamblu. Riscul
crete n legtur cu creterea nevoii de for de munc, .pU lrgirea pieei de aprovizionare, de
desfacere etc;
4. Investiii strategice privind crearea unor filiale n strintate, fuzionarea
5. cu o alt ntreprindere. Riscul crete ca urmare a extinderii activitii n zone
6. geografice noi. '
\
4.3. Rolul statului n politica investiional a ntreprinderii
Orice proiect investiional trebuie analizat att prin prisma investitorului, la nivel microeconomic, ct i prin
prisma economiei naionale, la. nivel macroeconomic. Trebuie avut n vedere faptul c, n cadrul unei
economii de pia, interesele, la cele dou nivele, difer, fr a fi contradictorii. La nivelul .ntreprinderii,
scopul principal l constituie obinerea unei rentabiliti ct mai mari, iar la nivel macroeconomic, alturi de

criteriile economice, apar i cele sociale. Prioritar, totui, trebuie s rmn analiza la nivel microeconomic,
deoarece ntreprinztorul este cel ce face efortul investiional. n plus, o serie de elemente, precum taxele,
impozitele, care, pentru economia naional, reprezint venituri, pentru ntreprindere se constituie n cheltuieli.
Tocmai de aceea, o variant de investiii de o eficien mat sczut la nivel microeconomic, ea putnd fi chiar
i ineficient prin prisma investitorului, dar eficient prin prisma economiei naionale. n acest caz, statul
trebuie s aib un rol activ, s intervin, prin intermediul prghiilor economice, la eficientizarea proiectului i
la nivelul agenilor economici.
Implicarea statului n economie se face, de regul, de ctre organele puterii publice, prin instrumente i
prghii de politic financiar.
Avnd n vedere natura instrumentelor folosite, politica statului se concretizeaz n:
- politici monetare i de credit;
- politici fiscale;
- politici de cheltuieli publice.
a) Politicile monetare i de credit folosesc ca instrumente rata dobnzii, condiiile de creditare, i masa
monetar aflat n circulaie. Astfel, n faza de ascensiune economic, dup care, dac nu este frnat,
urmeaz faza de depresiune, se iau msuri de cretere a ratei dobnzii i de introducere a unor restricii
suplimentare la acordarea de credite de ctre instituiile bancare, ceea ce reduce volumul investiiilor. Drept
urmare, se reduce producia, se reduc veniturile, scade consumul. i reciproca, n situaia de stagnare a
activitii economice, politica de creditare a Bncii urmrete stimularea activitii economice a
ntreprinderilor prin reducerea ratei dobnzii, prin sporirea facilitilor la acordarea de credite. Rata dobiizii
reprezint prghia principal pentru stimularea economiilor populaiei, agenilor ecoRbmici. Ratele
stimulatoare ale dobnzilor la depozitele bancare favorizeaz acumularea unor sumeimportane n sistemul
bancar i participarea marelui public la formarea inyestiiilor.
In direcie similar acioneaz, i reducerea / majorarea masei monetare. Reducerea masei monetare sporete
cererea la oredite, dar rata dobnzii ridicate i .restriciile suplimentare frneaz posibilitile de investire i
invers. Astfel, prin conjugarea politicii n domeniul creditului i n cel. monetar, se regleaz activitatea de
producie i de investire la nivelul agenilor economici.
b) Factorul predilect de susinere i impulsionare a creterii economice, de mbuntire climatului
.investiional, de susinere a productorului este fiscalitatea. Prin utilizarea instrumentelor fiscale, cum
sunt cotele impozitului, nlesnirile fiscale, creditul investiional fiscal, statul poate influena, n sensl pozitiv
sau negativ, activitatea economic a ntreprinderilor. Cnd se urmrete relansarea, susinerea activitii
economice, se procedeaz la reducerea impozitelor i taxelor, care are ca efect sporirea veniturilor,
corespunztor a profitului, ncurajarea investiiilor.
Creditul investiional fiscal este definit ca dreptul de amnare a perioadei de achitare a impozitului datorat
statului, n procesul cruia ntreprinderilor, n baza anumitor temeiuri, li se ofer posibilitatea diminurii, n
anumite proporii, a plilor fiscale cu achitarea ulterioar n rate a sumei creditului i a ratelor aferente
acestuia. Creditul.investiional fiscal poate fi acordat pe o perioad de la un an pn la cinci ani la impozitul
pe venit, precum i la impozitele regionale i cele locale.
c) Politicile de cheltuieli publice folosesc drept prghii de susinere sau de frnare a activitilor economice
achiziiile, comenzile de stat i investiiile. Statul poate face investiii n ntreprinderile pe care le
administreaz n domenii precum transportul, telecomunicaiile, dar i n ntreprinderi private, societi pe
aciuni cu activitate de producie cu scopul realizrii politicilor sale adoptate.
In condiiile economiei de pia, este important ca implicarea statului n activitatea ntreprinderilor, prin
prghiile i instrumentele de politic financiar, s se fac doar n msura n care se asigur un surplus de
consum, de investiii, Cu efecte benefice asupra ntregii economii naionale.
Alegerea domeniilor de intervenie a statului n economie se bazeaz
pe dou criterii:
1. Criteriul sectorial, care are n vedere sectorul spre care se poate n

drepta ajutorul statului: agricultur, industrie^etc. Alegerea.sectorului se-face n funcie de mai muli factori:
sectoare de viitor, a cror pia are mari perspective, dar care necesit mari cheltuieli; sectoare foarte expuse
concurenei internaionale, care, dac n-air fi sprijinite, n-ar putea funciona; unele sectoare cu finaliti
sectoriale, cum ar fi construcia de locuine etc.
2. Criteriul finalitii pornete de la ideea c este mai uor i mai eficient
pa statul s acioneze n sprijinul potenialului de producie existent, dect s asiste pasiv la dispariia
(falimentul) unor ntreprinderi sau sectoare de activitate, pentru ca apoi, din necesiti naionale, s recupereze
acest potenial.

Mijloacele pe care le poate utiliza statul n direcia susinerii ntreprinderilor sunt:
(

Subveniile, reprezint un transfer nerambursabil de la bugetul statului ctre un agent economic cu scopul de
meninere a capacitii de producie.
De obicei, subveniile sunt ndreptate ctre agenii economici care nu pot recupera integral costurile prin
preurile de vnzare practicate.
Subveniile rambursabile, sunt un mijloc intermediar ntre subvenie i credit: se ramburseaz n cazul n
care proiectul finanat este rentabil, nu se ramburseaz, dac proiectul eueaz (n sectorul cercetare
fundamental sau aplicat).
Participaia statului cu capital la o anumit operaiune economic, Statul particip la completarea
fondurilor necesare finalizrii unui proiect, urmrind i obinerea unui profit.
Garania statului acordat bncilor, pentru ca agenii economici s poat contracta credite.
.
Exonerri fiscale acordarea de reduceri, amnri sau scutiri ale plilor ! n contul impozitelor i taxelor
datorate de ctre agenii privai, ori reea- i lonarea acestora n timp. Aceste msuri au mai degrab efecte
malefice dect benefice asupra creterii economice. Statul nu ntreprinde investiii I reale de revigorare a
activitii ntreprinderilor, ele nici nu funcioneaz, nici nu sunt lichidate. Or, sprijinul statului trebuie s fie
orientat spre stimularea crerii i expansiunii industriilor noi, i nu revigorarea unor ntreprinderi, sectoare
aflate n declin, depite din punct de vedere tehnologic.
Direciile de manifestare a politicii financiare aplicate de ctre stat sunt:
Stimularea investiiilor productive;
ncurajarea economiilor populaiei;
Dezvoltarea pieei titlurilor financiare (aciuni, obligaiuni), care trebuie s devin o alternativ
atractiv de investire a capitalurilor disponibile;
Stimularea activitii de creditare a sectoarelor de producie;
Stimularea crerii noilor locuri de munc etc.
n ri dezvoltate, precum Anglia, Germania, Frana, Elveia, Danemarca .a. influena stimulatoare asupra
activitii ntreprinderilor se manifest de ctre stat printr-o palet larg de instrumente de politic financiar,
reflectate n tabelul de mai jos:

Tabelul 4.3.1. Tipuri de intervenie a statului In activitatea ntreprinderilor

Organismul ce acioneaz in numele statului Instrumente de
-
influenare
ITALIA
1)Ministerul Industriei i Comerului









- mprumuturi pe termen lung (8 ani),
reprezentnd 40% din investiia n capital fix
- mprumuturi pe 10 ani pentru prqiecte de
inovaie sau schimbri structurale, acoperind
40-60% din costul proiectului
- alocarea a 20% din Fondul special pentru
inovaie tehnic, pentru ntreprinderile mici i
mijlocii
- mprumuturi pe 15 ani, cu o rat a dobnzii


2)Instituii financiare guvernamentale
regionale
3)Ministerul Cercetrilor tiinifice i
Tehnice
de> 15%^ din taxa de referin pentru primii 5
ani i 60% n continuare
- toate operaiile financiare, sub form de
participaii i subvenii; -
- acordarea de subvenii care reprezint 50%
din cheltuielile de cercetare aplicat
- intervenii n gestiunea fondului de inovaii
MAREA BRITANIE
Ministerul Industriei i Comerului











Ministerul Britanic de Comer Exterior

-sistem de mprumuturi garantate (70%) i
subvenii pentru inginerie i tehnologie
avansat
-sistem de avantaje fiscale pentru ncurajarea
investiiilor (durata minim 5 ani)
-finanri specializate acordate pn la limita a
30% din fondurile proprii
-subvenii reprezentnd pn la 20% din costul
de lansare a produciei, pentru firme care au
maxim 500 angajai
-sisteme de garanii viznd introducerea pe o
pia extern a produselor proprii
.-finanarea a 50,% din cheltuielile legate de
intrarea pe o nou pia
-asisten financiar pentru misiunile
comerciale din strintate, n favoarea
anumitor piee selecionate
FRANTA
1)Asociaia Naional pentru crearea de noi
ntreprinderi
2)Asociaia Naional de valorizare a
cercetrii


3)Societi de dezvoltare regional


- ajutoare financiare

- subvenii, acoperind 50% din cheltuielile de
cercetare i mprumuturi suplimentare de 25%
din cheltuielile adiionale
- subscriere de aciuni pn la max. 30% din
fondurile proprii i mprumuturi pe termen
lung (pn la 75% din nevoile de capital)
GERMANIA
Ministerul Federal al Industriei
-mprumuturi pe perioade de 20 ani pentru
crearea de noi ntreprinderi, cu o perioad de
10 ani i o rat a dobnzii modulat astfel:
0% - pentru primii 2 ani 2% - pentru al 3-lea an
5% - pentru al 5-lea an urmat de dobnda
pieei
Obligaia ntreprinderii este s participe cu cel
puin 12% din fondurile proprii
ELVETIA
Ageniile cantonale pentru dezvoltarea
economic


- subvenionarea dobnzilor i acordarea de
garanii
DANEMACA
1)Ministerul Naional al Tehnologiei

2)Departamentul pentru dezvoltare
regional


-consultan oferit agenilor economici la 1/2
din preul pieei
-finanarea unor aciuni
-acord mprumuturi i subvenii de interes
regional
-acord bonificaii de dobnd i anumite


3)Institutul de Finanare (finanat 100% de
Banca Naional i Casele de economii)
gratuiti (sau reduceri ce merg pn la 75%) la
aprovizionarea cu materii prime destinate
exportului sau protejrii mediului nconjurtor
IRLANDA
1)Agenia pentru dezvoltarea industrial





2)Banca de stat Industrial Credit
Company

-prime de echipament nerambursabile pentru
40-60% din cheltuielile de investiii;
-subvenii ce ating chiar 100% din cheltuielile
cu pregtirea profesional
-subvenii de 50% asupra proiectelor de
inovaii
-acord mprumuturi clasice (10 ani) i cu rate
reduse ale dobnzilor
-nchiriaz cldiri n scopuri industriale
REPUBLICA MOLDOVA -reducerea constant a cotelor de impunere a
impozitului pe venit;
-scutirea,, pe o perioad de trei ani, de
impozitul pe venit a IMM;
Sursa:Vascu-Barbu, T., Bugetul statului i agenii economici, Ed. Didactic i Pedagogic
RA, Bucureti, 1997, pag. 19, completat de ctre autor.

Societatea american consider c reuita cea mai valoroas este a indivizilor care se mbogesc rapid, far a
avea moteniri i far trecut glorios. Falimentul este considerat un eveniment firesc i nu exist nici oprobriu
public, nici discriminri financiare fa de indivizii care au trecut prin ncercarea falimentului i care doresc s
se lanseze din nou n aceast operaiune. Formalitile juridice specifice lichidrii i crerii ntreprinderilor
sunt foarte simple.
4.4. Criterii i metode de selectare a proiectelor investiionale
In cadrul ntreprinderii, pot aprea diverse variante de investire. Pentru a decide asupra variantei optime, este
necesar realizarea unui studiu asupra fiecrui proiect investiional din punct de vedere al necesitii,
oportunitii i eficienei.
Necesitatea este dat de msura n care o ntreprindere nu-i pOate ndeplini programul economic pe
capacitile de producie existente. Investiiile, n acest caz, se concentreaz asupra nlocuirii echipamentului
de producie complet uzat, ntreprinderea urmnd vechile afaceri, ori achiziionarea de noi echipamente pentru
lrgirea capacitii de producie existente. Creterea riscului de recuperare a investiiei este condiionat de
reducerea cererii pentru produsele ntreprinderii, de nvechirea moral a utilajului.
\ Oportunitatea se apreciaz n strns legtur cu necesitatea, i timpul cel mai potrivit de creare i dare n
funciune a capacitilor de producie, care vor permite obinerea unei rentabiliti optime. Cele mai
importante categorii de investiii sunt cele ce vizeaz consolidarea i lrgirea pieelor, dezvoltarea resurselor
umane (perfecionarea, instruirea personalului), susinerea activitilor inovaionale. Concentrarea activitii
pe afaceri i piee-cheie, pe baza unor componente nalte, duce la obinerea unor rezultate notabile.
Eficiena este criteriul de baz ce st la baza implementrii unui sau altui proiect investiional.
Respecarea rigorilor financiare asociate investiiilor implic estimarea realist a principalilor, factori ce
determin eficiena investiiei:
Volumul total al cheltuielilor pentru investiii, care cuprinde att capitalurile necesare extinderii
activelor fixe, ct i nevoia de fond de rulment pentru punerea n exploatare a mijloacelor fixe nou
create.
Durata de via este determinat
x
de caracteristicile tehnice, i funcionale ale mijlocului fix, de
competitivitatea produselor create cu respectiva investiie.
Profitul sau venitul net ce se poate obine ca efect al exploatrii investiiei.
Valoarea rezidual a investiiei, este preul la care poate fi vndut investiia dup ncheierea duratei
ei de via.

Avnd n vedere c durata de recuperare a investiiei este mai mare de un an, iar, uneori, ea poate constitui
chiar decenii, determinarea corect a eficienei investiiei impune asigurarea comparabilitii n timp att a
efectelor rezultate din investiie, ct i a efortului angajat n realizarea acesteia. Este vorba despre valoarea n
timp a banilor, astfel nct un leu investit azi nu poate fi egal cu un leu ce urmeaz a fi obinut n ariii
urmtori.
Estimarea ncasrilor (cash-flow-urilor) i a plilor viitoare generate de investiie se face prin actualizarea
acestora. Rata de actualizare se stabilete n funcie de fluctuaiile ratei dobnzii, de rata inflaiei, de diferite
categorii de riscuri (risc valutar, risc financiar etc.). De cele mai multe ori se stabilete o rata medie a dobnzii
ajustat la inflaie i cu o prim de risc, fie costul mediu ponderat al capitalului antrenat n realizarea
investiiei. Varianta optim'de investire poate fi aleas doar n urma unei analize profunde a fiecrei variante
posibile n baz unor criterii i metode recunoscute n plan internaional.
Criteriile financiare angrenate de Banca Mondial n vederea alegerii unui proiect de investiii sunt:
1. Termenul de recuperare exprim numrul de ani necesari recuperrii,' prin cash-flow-urile anuale
actualizate (CF
act/an
), a capitalului' investit. El corespunde numrului de ani, n care suma fluxurilor
financiare pozitive de investire, devine egal cu valoarea investiiei iniiale (I
0
). Se calculeaz conform
relaiei:

Se opteaz pentru varianta de investire care asigur cea mai rapid recuperare a capitalului investit.
Aspectul critic al acestei metode este c pot fi respinse proiecte investiio- nale durabile n timp, rentabile,
dar cu termene de recuperare mai lungi, cum ar fi investiiile n nvmnt (instruirea, pregtirea
personalului), n cercetare dezvoltare. Pot fi respinse proiecte care confer prosperitate ntreprinderii pe
termen lung, prin generarea de venituri consistente i dup perioada de recuperare.
De aceea, la luarea deciziei optime privind cea mai eficient investire de capital, trebuie s se in seam i
de rentabilitatea realizat de fiecare proiect investiional dup recuperarea valorii iniiale, calculat conform
formulei:
R
ent
=

n care CF - valori actualizate ale cash flow-urilor obinute dup termenul de recuperare.
Se reine varianta care are perioada cea mai scurt de recuperare i rentabilitatea cea mai nalt. n practica
internaional, se argumenteaz prerea c investiiile cele mai rentabile sunt cu un termen de recuperare de 8-
10 ani (de exemplu, investiiile n producerea unor tehnologii avansate). Cu toate acestea, ntreprinderile care
sufer de lips de lichiditi i care activeaz ntr-un mediu incert trebuie s selecteze proiectele anume n
funcie de termenul de recuperare.



2. Metoda valorii actualizate nete (VAN)
VAN exprim surplusul de valoare (profitul) care revine investitorului la sfritul duratei de via a investiiei.
Se determin ca diferena dintreiflUxiirile de intrri viitoare actualizate i mrimea capitalului investit.


VAN=

()

()

, unde

VR
n
semnific valoarea rezidual a proiectului. Valoarea rezidual este,suma de bani care poate rezulta din
vnzarea investiiei dup ncheierea duratei ei de viat.
1 /(l+r) - coeficientul de actualizare, n care r ratare actualizare,
t numrul anului ce corespunde CF-ului intrat. \
Varianta optim de investire este cea care asigur fcea mai ridicat VAN.

Aceasta trebuie s fie pozitiv i mai mare ect valoarea compus care ar rezulta dac. fluxurile de numerar
pozitive ar fi reinvestite permanent pe piaa de capital'la nivelul ratei r de actualizare. Rata de actualizare
poate fi: rata medie a dobnzii, ajustat la inflaie, la care se adaug o prim de risc, rata de rentabilitate medie
a ramurii n care se face investiia, costul mediu ponderat al capitalului. De obicei, este aleas rata dobnzii
plus o prim de risc.

Calculul ratei de actualizare
Rata de actualizare este privit de investitor ca un substitut al ratei ateptate a profitului. Se consider c ea
reprezint o estimare a costului de oportunitate, neles ca fiind echivalent cu fluxurile de numerar care ar fi
generate de rata dobnzii fr risc a unui capital echivalent.
Procesul prin care se ajunge de la valorile prezente (VP) la valorile viitoare (W) se numete compunere.

Exempl u
VP = 500 lei, reprezint suma pe care am depus-o pe un cont bancar, ia o rat a dobnzii anuale (k) = 10%.
Care va fi suma de care vom dispune dac vom lsa cei 500 lei, pentru o perioad de 3 ani?
La sfritul fiecrui an, valoarea viitoare se calculeaz, dup cum urmeaz:
W = VP +1, unde I indic suma ctigat din dobnd ntr-un an.
n anul 1, W
1
= 500 + (500 x 0,10)=500 (1+0,10) = VP (1+ 0,40)
n anul 2, W
2
=W
1
(1 + 0,10) = VP (1 + 0,10) (1 + 0,10) = VP (1+ 0.10)
2

n anul 3, W
3
= W
2
(1 + o,10) = VP (1+ 0,10)(1 + 0,10) = VP (1+ 0.10)
3

Rezult c, n anul n, valoarea viitoare va fi:
VV
n
=VP (1+k)
n

Noi, ns, avem de gsit valoarea prezent a unui flux de numerar viitor - procedeu numit actualizare, care este
inversul operaiei de compunere.
Dac VV
n
= VP (1+k)
n
, reiese c
VP = VV
n
/ (1+k)
n
VV
n
x 1 A(1+k)
n

3. Rata intern de rentabilitate (RIR)
Rata intern de rentabilitate este rata de actualizare pentru care se obine o VAN egal cu zero. Ea indic rata
dobnzii pentru care suma fluxurilor de numerar pozitive actualizate (inclusiv valoarea rezidual) devine egal
cu valoarea investiiei iniiale. Se determin, rezolvnd ecuaia:

( )

( )

ntruct RIR = r, obinem:

( )

( )

Rata intern de rentabilitate trebuie s fie mai mare dect rata de actualizare (rata dobnzii pe piaa financiar
sau costul mediu ponderat al capitalului). Cu ct este mai mare RIR n raport cu rata dobnzii, cu att mai
rentabil este proiectul.
Pentru gsirea sau calcularea RIR, se poate proceda prin ncercri succesive sau prin interpolare.
Interpolarea presupune calcularea, mai nti, a venitului net actualizat la o rat de actualizare destul de
ridicat, pentru a se obine o valoare a sa negativ i apoi - la o rat suficient de sczut, spre a se gsi o
valoare pozitiv, astfel nct valoarea zero s fie cuprins ntre ele.
RIR se calculeaz conform formulei:
RIR= R
min
+ (R
max
R
min
)

RIR reprezint raa intern de rentabilitate
R
min
- rata cea mai mic de actualizare (dintre cele dou)
R
max
~
rata cea ma
i mare de actualizare
VAN
max
venitul net actualizat aferent celei mai mici rate de actualizare
VAN
min
venitul net actualizat aferent celei mai mari rate de actualizare.

4Rata de rentabilitate contabil
Rata de rentabilitate contabil se definete, raportnd profitul mediu realizat de investiie la suma investiiei
medii.
5. Indicele de profitabilitate (IP) exprim rentabilitatea relativ pe durata de via a proiectului
[IP =

].

IP =

;

Indicele de profitabilitate indic mrimea profitului actualizat ce revine la un leu capital investit de ctre
investitor.
Alegerea proiectului pe baza acestui indicator presupune reinerea variantei care asigur cel mai nalt IP.
Proiectul cu cele mai mari anse de a fi ales este proiectul care asigur cea mai nalt valoare a indicatorilor
IP, VAN ori RIR. n realitate, ns, procesul de selectare a proiectelor este destul de laborios i complex. Se
poate ntmpla ca unele proiecte s nu ofere o rentabilitate prea ridicat, dar promit obinerea unor fluxuri de
lichiditi sigure.

Pentru a conferi seleciei proiectelor de investiii un plus de rigoare i de eficien, ntreprinztorul trebuie s
le clasifice pe clase de risc economic, s estimeze ct mai riguros rata probabil a randamentului proiectelor
reinute.
Exempl u
S se decid asupra variantei optime de investire, n condiiile n care rata dobnzii este de 20 %, iar costul
capitalului investit, precum i fluxurile de mijloace bneti generate de cele dou proiecte sunt:
Proiectu
l
Valoarea
iniial,
mii lei
Fluxuri anuale pozitive
Valoarea
rezidual
Anul I Anul II Anul III Anul
IV
A 7000
2000
3000 4000
0
3000
B 7000 1500 2000 4000 3000
-
Selectarea proiectului optim n funcie de:
1. Termenul de recuperare:
Proiectul A: Tr=2000+300+

Proiectul B: Trec=1500+2000+3500(din anul III)=2ani si 320 zile
Numrul de zile se calculeaz conform urmtorului procedeu:
4000 mii lei - 365 zile
3500 mii lei - x zile
x = 320 zile
Mai avantajos se dovedete a fi proiectul A, care are un termen de recuperare mai mic.
n condiiile n care fluxurile viitoare generate de fiecare variant de investire se actualizeaz, obinem:
Proiectul A:
Trec
=7000-1666,7-2083,8(3ani)-935,2(197 zile)=3ani 197 zile
1736,1- 365 zile
935,2- x zile
X zile= 196,6
Proiectul B:
Trec=7000-1250-1388,9-2314-1446,8=599,5
Rezult c prin investirea capitalului n proiectul B ntreprinderea nu-i recupe- reaza capitalul
iniial avansat, valoarea nerecuperat fiind de 599,8 mii lei.
Concluzie: Din punct de vedere al termenului de recuperare cel mai avantajos este proiectul A.
2. Termenul de recuperare
Poiectul A: VAN=

()

()

()

()

Poiectul B: VAN=

()

()

()

()

.

Concluzie: Proiectul B nu poate fi acceptat, deoarece VAN<0. Preferabil ramine proiectul A.
3. Rata interna de rentabilitate
Proiectul A
1. Calculam VAN la o rata a dobinzii de 28% pentru a obtine o valoare negativa a acesteia:
VAN=

()

()

()

()

2. Calculam VAN la o rata a dobinzii de 20% pentru a obtine o valoare pozitiva a acesteia:
VAN=

()

()

()

()

3. Calculam RIR

RIR= R
min
+ (R
max
R
min
)

= 20%+(28%-20%)

Proiectul B:
1. Calculam VAN la o rata a dobinzii de 14% pentru a obtine o valoare pozitiva a acesteia:

VAN=

()

()

()

()

.
2. Valoarea negativa a VAN s-a obtinut la o rata de actualizare de 20%:

VAN=

()

()

()

()

.

3. Calculam RIR
RIR= 14%+(20%-14%)

Concluzie: Preferabil ramine proiectul A
4. Indicele de profitanilitate (IP)
Proiectul A: IP=1+

Proiectul B: IP=1+

Rezultatul ca proiectul A va aduce investitorului 11bani de la un leu investit, in timp ce proiectul
B va genera o pierdere in valoare de 9bani la fiecare leu investit.
Preferabil ramine proiectul A.
5. Rata de rentabilitate contabila(RRC)
Proiectul A: RRC=
()

Proiectul B: RRC=
()

Concluzia: Alegerea vaiantei de investie este indeptata spre proiectul A.
6 Criteriul riscului
Orice investiie comport un risc. Cu ct riscul este mai mare, cu att crete pretenia asupra rentabilitii
capitalurilor investite. Riscul este generat de nesigurana ncasrilor viitoare, care sunt determinate de variaia
unui sistem ntreg de factori ce influeneaz nivelul lor: preul de vnzare, volumul vnzrilor, nivelul
costurilor variabile i costurilor fixe, rata dobnzii. De aceea, la luarea deciziei optime de investire se impune
i analiza n funcie de sperana de a obine un flux de trezorerie sau altul, acestea fiind aleatorii. Fluxul cu cea
mai mare probabilitate de apariie este media ponderat a fluxurilor calculat pentru fiecare an de exploatare:

S(CF)=

, unde
CF
t
semnific fluxurile de trezorerie n anul apariiei
p
t
- probabilitatea de apariie a fluxurilor


Probabilitatea ca fluxurile de trezorerie s nu se realizeze n derularea proiectului investiional depinde de
riscurile care apar n diferite perioade. Aceste riscuri pot fi msurate cu ajutorul dispersiei matematice
(deviaia standard) i a coeficientului de variaie. Coeficientul de variaie scoate n eviden deviaia standard
de la medie.
Deviaia standard se calculeaz conform relaiei:

(

())

Deviaia standard indic media ponderat a abaterii rentabilitii de la valoarea ateptat a acesteia.
Cu ct este mai mic nivelul deviaiei standard, mai apropiat de zero, cu att este mai sczut riscul investiiei.
DaG ecartul-tip a dou proiecte de investiie luate n analiz este egal, se calculeaz coeficientul de variaie
ca raportul dintre ecartul-tip i rentabilitatea ateptat a proiectului:
R=

()


Indicatorul pune n eviden deviaia standard de la medie i exprim variaia profitului evaluat pe unitate de
valoare scontat.
Proiectul cu un coeficient de variaie mai mic prezint un risc mai mic, ceea ce i confer posibilitatea de a fi
validat. Conform aprecierilor fcute de savantul rus T.B. Reabuchin un coeficient cuprins n limitele:
0 10% - indic variaie sczut;
21 25% - variaie moderat, iar un coeficient mai mare de 25% - variaie nalt.
Exempl u
Din investirea capitalului n aciunea A (120 variante posibile), investitorul sper s obin un venit de 12,5
mii lei din 48 de variante, venitul n mrimea de 20 mii lei din 42 de variante, iar din 30 de variante mrimea
venitului sperat este de 12 mii lei. Investirea capitalului n aciunea B" (80 de variante) .poate aduce
investitorului un venit total de 62,5 mii lei, repartizat dup cum urmeaz:
- n 24 variante - 15 mii lei, n 40 variante - 20 mii lei, 27,5 mii lei - n 16 variante.
S se decid asupra variantei optime de investire n baza criteriului riscului.
Rezolvare:
1. Sperana matematic sau valoarea ateptat a venitului din aciunea A
S(CF)
A
=12,5

S(CF)
B
=15

Reiese c prin investirea capitalului n aciunea A, investitorul poate obine un venit mediude 15 mii lei,
abaterea fiind cuprins n intervalul 12,0-20 mii lei. Prin investirea n aciunea B, venitul mediu obinut
este de 20 mii lei, abaterea fiind cuprins ntre 15 i 27,5 lei.
Luarea deciziei optime implic necesitatea calculrii riscului apariiei rezultatului mediu ateptat:
Aciunea A:

( )

( )

( )

Aciunea B:

( )

( )

( )

Prin urmare, abaterea, n mrime absolut, de la venitul mediu, ateptat este:
pentru aciunea A: 3,67 mii lei
pentru aciunea B: 4,33 mii lei.
Concluzie: Este preferabil proiectul B, pentru c permite obinerea unui venit mediu mai mare, cu o variaie
mai mic.
Analiza procesului de investire se poate axa, n mod simultan, pe toate criteriile menionate mai sus, sau doar
pe unele, n mod independent, n funcie de interesele celor implicai. Profesorul american P. Colasse constat
c ntre indicatorii utilizai n aprecierea proiectelor investiionale, cei mai frecvent ntlnii, n practica
ntreprinderilor, sunt rata intern de rentabilitate - 58,4% din cazuri i termenul de recuperare 34,5% din
cazuri.
Criteriile respective se utilizeaz, dup B.Colasse, cu deosebire, n dou dintre fazele activitii de luare a
deciziilor de investiii, respectiv n faza evalurii eforturilor i efectelor i n cea a seleciei variantelor.

pP




In adoptarea deciziilor de investiii, este esenial, consider economistul francez Igor Ansoff, n lucrarea
Strategie du developpement de l-entreprise, Ies editions dorganisation, gsirea oportunitii investiiilor,
dar, mai ales descoperirea posibilitilor care s asigure supravieuirea i dezvoltarea ntreprinderilor.
4.5. Surse de finanare a investiiilor
Obinerea eficienei scontate din investiii pe termen lung depinde, n mare msur, de alegerea surselor de
finanare. Alegerea se face ntre sursele proprii de finanare i mprumuturi, esenial este ca acesta s fie
capital permanent. Criteriul alegerii surselor de finanare este costul capitalului investit, urmrindu-se
minimizarea costului mediu ponderat al capitalului.
Sursele proprii de finanare sunt reprezentate de:
1. fondul de investiii format din profitul net;
2. fondul de uzur;
3. sumele obinute din vnzarea activelor materiale pe termen lung;
4. aporturi noi de capital de ctre vechii acionari;
5. sumele obinute din nlesnirile fiscale la impozitul pe venit pentru investiii n mijloace fixe
productive, conform legii n vigoare.
De regul, sursele proprii sunt repartizate pentru modernizarea i nlocuirea mijloacelor fixe complet uzate.
Pentru finanarea creterii economice, sursele de finanare a investiiilor provin din mprumuturi, care pot fi:
credite bancare pe termen lung
creditul obligatar
leasingul
Cresteri de capital propriu si atragerea de noi actiuni.
Asigurarea echilibruluiintre nevoie de finantare a proiectelor investitionale si posibilitatile concrete de
finantare se face cu ajutorul bugetului de investitii,care cuprinde doua sectiuni:
1. Previziunea nevoilor de finantare:
Pretul de achizitie a investitiei;
Perceperea
necesitatilor
investitiilor
Intocmirea
variantelor de
investire
Evaluarea
proiectelor
Alegerea
variantelor
optime

Cheltuieli de montare;
Instruirea personalului;
Plata dobinzilor;
Rambursarea imprumutului.
2. Previziunea surselor de finantare:
Fondul de uzura;
Fondul de investitii;
Sume din valorificarea activelor pe termen lung;
Subventii din partea statului;
Surse imprumutate.
Scopul investitiilor este,de cele mai multe ori,sporirea vinzarilor,care poate generea o majorare a necesarului
fondului de rulment (NFR).
Capitolul V
Mijloace fixe ale intreprinderii. Finantarea si reducerea lor.
5.1 Caracteristica generala a mijloacelor fixe (MF)
Functia de baza a intreprinderii, in cadrul economiei de piata, este producerea de bunuri si servicii destinate
vinzarii pentru a satisface nevoile consumatorilor sub aspect cantitativ, calitativ si ca nivel de pret. In vederea
realizarii de bunuri si servicii, intreprinderea are nevoie de factori de productie: mijloace fixe, concretizate in
masini, utilaje, instalatii, terenuri; active curente; materii prime si materiale, energie si combustibil etc., care,
impreuna formeaza baza patrimoniala , sub aspect material a intreprinderii si factorul munca.
Mijloacele fixe reprezinta o parte componenta a activelor materiale pe termen lung, care au durata de viata
mai mare de un an si sunt utilizate in activitatea intreprinderii pentru obtinerea unor avantaje economice si
financiare.
Structura interna a MF depinde de profitul intreprinderii, iar volumul total al acestora este dependent de
amploarea capacitatii de productie pe care o solicita piata produselor ce se fabrica cu ajutorul acestora.
Structura MF reflecta compozitia acestora, care, conform bilantului contabil, include: cladiri, constructii
special, masini, utilaje, instalatii de transmisie, mijloace de transport, plantatii perene, animale de munca si de
productie, mijloace fixe arendate pe termen lung.
Mijloace fixe sunt bunuri materiale, al caror pret unitar depaseste plafonul stabilit de legislatie, aflate
in sfera productiei, comercializarii si prestatiilor de servicii o perioada mai mare de un an.MF participa
in mai multe cicluri de exploatare, se consuma treptat, transferind valoarea lor asupra produselor si serviciilor
sub forma de uzura si se recupereaza cind uzura cumulata devine egala cu valoarea de intrare a mijlocului fix.
In present, sunt considerate mijloace fixe bunurile care indeplinesc doua conditii:
1. Au o durata de serviciu mai mare de un an;
2. Au o valoare de inventor de cel putin 6000 lei.

Din momentul in care s-au produs, dar mai ales in procesul folosirii, mijloacele fixe se uzeaza.Uzura poate fi
de doua feluri: fizica si morala.
Uzura fizica constituie baza materiala a pierderii valorii mijlocului fix, fiind determinata de intrebuintare, de
actiunea unor factori naturali.Ca urmare a uzurii fizice, MF trebuie sa fie supuse unui regim de intretineri si
reparatii care necesita cheltuieli, iar, in anumite conditii, acestea se scot din folosinta si se inlocuiesc cu altele.
Uzura morala are loc atunci cind MF se demodeaza, se invechesc din punct de vedere tehnologic, apar altele
cu insusiri superioare.De aceea, este necesar ca, in luarea deciziei privind regimul de uzura aplicat la
intreprindere, sa se tina seama si de uzura morala, pentru a se reduce, la maximum posibil,eventuale pierderi
ce pot avea loc in legatura cu aparitia uzurii morale.
O masura de protectie impotriva uzurii morale este stabilirea unei durate de serviciu a mijlocului fix mai mica
decit durata de viata tehnica numita durata de functionare utila (DFU).
Durata de functionare utila a unui obiect sau a unei grupe de obiecte omogene este determinate de
intreprindere in mod independent, in momentul punerii acestora in functiune.Aceasta este perioada pe
parcursul careia intreprinderea prevede fie utilizarea fizica a activului (aduce un avantaj economic), fie
producerea a unei anumite cantitati de productie ori a unui volum de servicii.
DFU se stabileste in functie de urmatorii factori:
Experienta de lucru cu un asemenea activ;
Starea reala a obiectului ( nous au utilizat );
Necesitatea de a fi sau nu a fi supus reparatiei capital ( in caz de reparatie capital, DFU va fi mai mare,
dar trebuie sa se tina cond de faptul ca reparatia reprezinta o cheltuiala, care trebuie sa fierecuperata);
Tendintele moderne in domeniul fabricarii produselor la care obiectul pus in functiune participa;
Conditiile climaterice;
Conditiile de pastrare;
Conditiile utilizarii activului in procesul de productie (conditii nocive, in reactii chimice, etc).
DFU a mijloacelor fixe uzurabile la intreprindere poate fi mai scurta decit durata fizica de serviciu.Durata
fizica de serviciu este perioada calculata pentru uzura fizica a activului, inclusiv pentru perioada pina devine
inutilizabil.
Din punct de vedere financiar, uzura reprezinta un fond- o suma de bani ce se detaseaza din valoarea MF si
care permite intretinerea si reparatia acestora, iar,in anumite conditii, inlocuirea acestora cu altele.

5.2 Metode de calcul a uzurii mijloacelor fixe
Dupa intrarea in functiune a mijloacelor fixe, urmare a exploatarii acestora, se creeaza necesitatea unor
investitii menite sa inlocuiasca mijloacele care si-au pierdut calitatile productive, uzate moral.In acest scop, se
calculeaza fondul de uzura.
Uzura se calculeaza lunar sau anual prin una din cele patru metode recomandate. ( SNC 16 Contabilitatea
activelor pe temenlung ).

1.Metoda liniara presupune includerea uniforma in costul vinzarilor a unor sume fixe stabilite proportional cu
numarul de ani ai duratei de functionare utila a MF.
Uzura anuala se calculeaza prin aplicarea normei de uzura ( Nu ), la valoarea uzurabila a mijlocului fix ( Vuz):

Uzura= Vuz * Nu , unde Nu =

Vuz= Vintrare Vpr.ramasa
Suma uzurii calculate prin metoda liniara nu depinde de intensitatea utilizarii Mijlocului fix.
2.Metoda in raport cu volumul de produse fabricate ( proportionala )
Uzura se calculeaza tinind cont numai de volumul produselor fabricate , kilometrajul parcurs,s.a.,
dupaurmatorul procedeu:
1. Se calculeaza uzura ce revine unei unitati de productie( Uzurau/p) ca raportul dintre valoarea uzurabila
(Vuz) si capacitatea de productie a utilajului ( Qtotal ):
Uzurau/p = Vuz / Q total.
2. Uzura anuala se calculeaza ca produsul dintre norma de uzura( uzura pe unitate de produs) si volumul
productiei prevazutea se fabrica anual (Qanual):
Uzura anuala = Uzurau/p Qanual
Uzura anuala este determinata de volumul efectiv de produse fabricate sau servicii prestate in anul de
gestiune si va varia in raport cu modificarea volumului de productie, iar valoarea de bilant se va
micsora intocmai cu aceeasi suma pina se va egala cu valoarea ramasa probabila.
3.Metoda degresiva cu rata descrescatoare
Uzura anuala se calculeaza aplicind asupra valorii uzurabile a mijlocului fix norma de uzura degresiva,
calculate ca raportul dintre numarul de ani de functionare ramasi pina la finele perioadei de exploatare a
utilajului si suma anilor de functionare utila:




Uzura anuala = Vuz. Nu
4.Metoda soldului degresiv
Baza de calcul al fondului de uzura anual este Valoarea de bilant ( Vbil. ), calculata ca diferenta dintre
valoarea uzurabila si uzura acumulata.Uzura anuala se calculeaza aplicind asupra valorii de bilant a MF norma
de uzura :
Uzura = Vbil. Nu
Norma de uzura se determina ca produsul dintre norma liniara de uzura si coeficientul (k) cuprins intre
valorile 1 si 2.Aceasta ramine neschimbatape intreaga perioada de functionareutilaa mijlocului fix.

Uzura in ultimul an = valoarea de bilant- valoarea ramasa prevazuta
Fondul de uzura stfel constituit permite acumularea sistematica de resurse financiare necesare inlocuirii MF,
mentinerii in stare de functionare si expansiunii lor.
Calculul uzurii in scopuri fiscal
Fiind o componenta a costurilor, uzura reduce baza impozabila si, corespunzator, suma impozitului pe venit
datorata statului.De aceea, marimea uzuriideductibila este reglementata de codul fiscal.
Marimea deducerii uzurii MF se determina:
Pe categorii de proprietate. Pt calcularea uzurii, toate MF se clasifica in cinci categorii.Raportarea
MF la categoriilede proprietate se efectueaza in modul stability de Guvern prin Hotarirea Nr.338 din
21 martie 2003, conform urmatorului procedeu:
a) Se stabileste criteriul de raportare a MF la categoria de proprietate prin formula:

, unde:
Df reprezinta durata de functionare stabilita conform catalogului in vigoare.
b) Se stabileste categoria de proprietate la care se atribuie mijlocul fix dupa regula:
- Mijlocului fix se atribuie la categoria n, daca Cpeste mai mare decit G(n-1), dar nu depaseste
Gn; ( n este numarul categoriei egal de la 1 la 5);
- Daca Gn este mai mare decit 5, mijlocul fix se atribuie la categoria 5 cu norma de uzura de
30%.
Potrivit normelor stabilite in Codul Fiscal, pentru fiecare categorie de proprietate. Fiecare
categorie de mijloace fixereprezinta comas area mai multor grupe de MF similaredupa termenul de
exploatare si norma uzurii.Normele de uzura pe categorii de proprietate snt egale cu 5% pentru I
categorie, 8%-categoria II-a, 10%-categoria a III-a, 20%-categoria a IV-a, 30%- categoria a V-a.
Uzura se calculeaza ca produsul dintre valoarea de bilant a mijlocului fix si norma de uzura.
Fu = Valoarea de bilant Norma de uzura.
Exemplu!
Intreprinderea a procurat un generator electric universal la pretul de 10000 lei.Cheltuilelile de transportare si
montare constituie 500 de lei.Conform catalogului, termenul de functionare utila este de8 ani(
pozitia14850120). Categoria de proprietate(Cp), la care se atribuie acest mijloc fix, este 200/8=25% este mai
mare decit Cp=20% (categoria aIV-a), dar mai mica decit 30% (categoria a V-a). Rezulta, conform
instructiunii , ca generatorul procurat se atribuie categoriei a IV-a cu norma de uzura de20%.
Fondul de uzura se calculeaza:
Anul 1 Fu= 20% 10500= 2100 lei
Anul 2 Fu= 20% ( 10500-2100)=1680 lei
Anul 3 Fu= 20% (10500-2100-1680)= 1344 lei

Anul 4 Fu= 20% (10500-2100-1680-1344)=1075,2 lei
Anul 5 Fu= 20% (10500-2100-1680-1344-1075,2)=860,16 lei
Anul 6 Fu= 20% ( 10500-2100-1680-1344-1075,2-860,16)= 688,128 lei
Anul7 Fu= 20% 2752,512 = 550 lei
Anul 8 Fu = valoarea de inventar uzura acumulata = 440,5lei

5.3 Caracteristicile si destinatia fondului de uzura FU
Din punct de vedere financiar, fondul de uzura poate fi caracterizat sub trei aspect :
Ca process, in sensul detasarii si transmiterii unei parti din valoarea MF asupra productiei;
Ca element de consum de factor de productie, care urmeaza a se include in costul vinzarilor;
Ca fond sau resursa financiara, care trebuie sa recupereze valoarea MF, sa asigure finantarea inlocuirii
acestora.
Fondul de uzura poate fi defnit, in general, ca o expresie baneasca a uzurii. Aceasta nu inseamna insa ca, in
orice moment al existentei mijlocului fix, uzura reala este egala cu fondul de uzura,egalitatea realizindu-se
doar la sfirsitul duratei de functionare utila stabilita si, eventual, cu luarea in considerare a valorii
reziduale.Egalitatea sau lipsa de egalitate depinde de mecanismul de calcul al fondului de uzura al carui
caracter este determinat de categoriile si normele aplicate.Indiferent de mecanismul uzurii aplicate, suma
uzurii anuale trebuie sa acopere deprecierea suferita, fara a subevalua marimea acesteia.Efectele subevaluarii
uzurii reale sunt concretizate in: reducerea costurilor, cresterea profitului, distribuirea de dividend necuvenite,
insuficienta resurselor financiare pt reparatii capitale sau chiar si pt cele curente, cresterea pierderilor in cazul
uzurii morale, iar fondul de uzura constituit nu este sufficient pentru inlocuire.
Formarea unui fond de uzura prea mare, desi evita pierderile esentiale in cazul uzurii morale, duce la cresterea
costurilor, reducerea profitului, destabilizarea politicii de dividend.
Rolul fondului de uzura este:
- Evidentierea valorica a deprecierii MF si permiterea repartizarii acesteia pe costuri;
- Eliberarea resurselor de finantare pentru reiinoirea MF. El apare, astfel, ca o sursa de
autofinantare;
- Obtinerea unor avantajeeconomice ca urmare a utilizarii FU ai alte scopuri pe perioada
cuprinsa intre momentul constituirii si cel al folosirii: cumpararea de stocuri de materii prime si
material pt asigurarea capacitatii maxime de productie a utilajului, rambursarea datoriilor pe
termen lung inainte de scadenta, evitind, in acest fel, cheltuielile cu plata dobinzilor, etc.

5.4 Reevaluarea MF si impactul acesteia asupra structurii financiare
Din punct de vedere financiar, este important modul in care se face evaluarea imobilizarilor la intrarea in
patrimoniu si implicatiile asupra gestiunii intreprinderii.Pt toate tarile, pt toate intreprinderile, este valabila

regula generala a evaluarii:evaluarea la intrare se face la valoarea de intrare , care ia forma costului de
achizitie in cazul bunurilor cumparate; a costului de productie- pt bunurile produse de intreprindere pt ea
insasi sau a valorii actuale- pt cele primate cu titlu gratuit.
Inflatia face ca problema evaluarii sa se puna nu numai la intrarea in patrimoniu, ci si pe masura functionarii
intreprinderii, atunci cind valoarea reflectata prin conturile de gestionare a imobilizarilor si pe baza careia se
calculeaza uzura devine complet nesemnificativain raport cu costul de inlocuirea acestuia. De asemenea, uzura
devine mult mai mica decit suma necesara pt inlocuirea bunului respectiv.
Reevaluarea MF, in RM, are loc in baza hotaririi Ministerului de Finante si se face in functiede rata inflatiei.
Reevaluarea are ca obiectiv aducerea MF la valoarea reala, curenta sau la valoarea de intrare actualizata.Prin
urmare, reevaluarea are la baza preturile existente in momentul in care are loc aceasta operatiune, avind ca
scop stabilirea unei valori de inventor actualizate, ceea ce creeaza un cadru favorabil pt analiza si controlul
uzurii, pt formarea si urmarirea costurilor, rentabilitatii si a resurselor financiare necesare inlocuirii MF
complet sau partial uzate.
Tehnici de evaluare:
Valoarea de intrare corectata cu un indice de preturi specific familiei(grupei) de bunuri careia ii
apartine elemental supus reevaluarii;
Valoarea de intrare corectata cu indicele care exprima variatiile nivelului general al preturilor.
Rezultatele primei reevaluari se reflecta in structura financiara in felul urmator:
Suma majorarii valorii de bilant se trece la majorarea capitalului propriu ca venituri din reevaluarea
activelor pe termen lung;
Suma reducerii valorii de bilant se constata drept cheltuieli si se reflecta in capitolul Cheltuieli ale
activitatiid einvestitii ca cheltuieli din reevaluarea activelor pe termen lung.
Dupa reevaluare, se stabileste, de obicei, si o alta durata de functionare utila a MF, concomitant cu durata
ramasa si cu cea consumata.
In cadrul reevaluarii se stabileste si valoarea actualizata ramasa a MF (Var) :




Via indica valoarea de inventor actualizata
Dc - durata consumata ; Dr durata ramasa.
De obicei, reevaluarea se face la sfirsit de an, in cazul in care rata inflatiei cumulate pe ultimii trei ani
consecutive depaseste 100%.
Calculul FU, dupa reevaluare, se face asupra noii valori obtinute si este deductibila din punct de vedere fiscal,
prin urmare, impozitul pe venit va fi mai mic.In acelasi timp,intreprinderea recupereaza, prin fondul de uzura,
sume apropiate de nevoile necesare pt inlocuirea MF, creindu-se in acest fel, premise pt imbunatatirea
activitatii si obtinerea de profituri suplimentare care,impozitate, contribuie si la acoperirea nevoilor de resurse
ale statului.


5.5 Indicatori de apreciere a eficientei mijloacelor fixe
Asigurarea eficientei si viabilitatii financiare a intreprinderii presupune existent unui potential ethnic
corespunzator ca volum, structura, calitate, care sa ofere intreprinderii posibilitatea realizarii unei productii
competitive atit pe piata interna, cit sip e cea externa.
Nivelul de eficienta a MF se gaseste in directa dependent cu structura acestora, cu capacitatea de productie a
intreprinderii, cu disponibilitatea intreprinderii de reinnoire permanenta a utilajelor, in corespundere cele
expuse, pt a exprima eficienta utilizarii MF, se propun trei grupe de indicatori:
- Indicatori de structura;
- Indicatori ce caracterizeaza gradul de folosinta a MF;
- Randamentul MF.
Analiza structurii MF ofera posibilitatea de a orienta efortul investitional catre acele categorii de MF
care participa nemijlocit la fabricarea produselor:
O asemenea structura este definita, in literatura de specialitate, ca compozitie tehnologica a capitalului fix.In
acest cadru, se calculeaza:
1.Rata imobilizarilor = active pe termen lung ATL / total active 2/3
Indicatorul masoara gradul de investire a capitalului in active pe termen lung.O pondere ridicata a ATL
intotalul patrimoniului poate conduce, in anumite perioade, la dificultati de trezorerie.
2.Rata MF, se calculeaza ca raportul dintre mijloace fixesitotal active pe termen lung:
Kmf = mijloace fixe / active pe termen lung
Marimea acestui indicator este determinate, in primul rind, de natura activitatii intreprinderii. In general,insa,
se considera ca un indicator scazut se inregistreaza in intreprindere cu o slaba dotare tehnica.
3.Compozitia MF, calculata ca raport intre MF active si MF total
KMf active = mijloace fixe active / mijloace fixe total
Cu cit este mai mare ponderea MF active in total MF, cu atit este mai puternica influenta exercitata asupra
unor indiatori de eficienta ai acestora.
Relatia dintre ponderea MF active si eficienta MF, in ansamblu pe intreprindere, se calculeaza conform
relatiei:

, unde :
Emf - eficienta MF;
Pmfa ponderea MF active;
Rmfa randamentul MF active.

Este oportuna, din punct de vedere al analizei structurii MF, urmarirea structurii acestora pe virsta, care
evidentiaza nivelul bazei tehnice a productiei, dinamica procesului de inlocuire, reinnoire si largire.
Indicatorii ce caracterizeaza gradul de folosinta a MF
1.Gradul de utilizare a capacitatilor de productie, care se determina ca raportul dintre productia prevazuta
si respective obtinuta sic ea maxima posibila de fabricat, conform relatiei :

Se calculeazaun grad de utilizare programat : Q/ Qmax si
Un grad deutilizare efectiv: Qf / Qmax
Qmax este caracteristica MF ( capacitatea max de productie a MF )
2.Coeficientul de utilitate




3.Coeficientul de uzura acumulata





Se stabileste pe total sip e categorii de MF.Un grad de uzura mai mare de 50% indica asupra necesitatii
reparatiilor capital, reinnoirii ori modernizarii MF.
4.Coeficientul de reinnoire a MF




Procesul de reinnoire nu poate fi apreciat pozitiv, fara a tine seama si de efectele asupra rezultatelor
financiare ale intreprinderii.In acest context, se calculeaza:
1.Randamentul mijloacelor fixe (Rmf), care exprima eficienta MF si se calculeaza prin intermediul
indicatorilor:
Rmf = Q / N; unde Q valoarea productiei, N- numarul de utilaje sau
Rmf = Q / Vmf 1000, unde Vmf- valoarea medie anuala a MF
2.Valoarea productiei marfa ce revine la 1000 lei MF = Q/ MF 1000
3.Valoarea adaugata ce revine la 1000 lei MF =profit brut / MF 1000
4.Volumul vinzarilor ce revine la 1000 lei MF = VN / MF
5.Rentabilitatea MF = rezultatul operational / valoarea medie anuala a MF


5.6 Surse de finantare a MF
Achizitionarea MF necesita surse de finantare pe termen lung.Acestea pot provenidin propria activitate-
autofinantare, la care se refera:
- Fondul de uzura;
- Profitul net pentru dezvoltare;
- Cresteri de capital propriu si atragere de noi actionari;
Si din finantari externe:
- Credite bancare pe termen lung;
- Creditul obligator;
- Leasingul.
Capitolul VI
Gestiunea activelor curente
6.1 Continutul si clasificarea activelor curente
Activele curente constituie o component esentiala a mijloacelor economice ale intreprinderiice au menirea sa
asigure functionalitatea curenta a acesteia, constituind obiectul asupra carora se realizeaza actiunea de
prelucrare si transformare specifica unitatii economice.
Reflectate in activul bilantului intreprinderii, activele curente cuprind in structura lor : stocuri de marfuri si
material, aflate in diferite faze ale prelucrarii; creante pe termen scurt, care reprezinta datoria unui client(
pers.fiz. sau jurid. )fata de intreprindere; investitii pe termen scurt, care apar in urma plasarii excedentului
de trezorerie; disponibilitati banesti aflate in casa sau pe cont la banca.
Activele curente se manifesta, in viata intreprinderii, prin avansari si recuperari successive. Pornind de la faza
initiala de capital banesc, acestea se transforma,in procesul de aprovizionare, in stocuri de materii prime si
material, care constituie, la rindul lor,potentialul productive al intreprinderii.Prin consumul treptat al
stocurilor, activele curente trec in procesul creierii de noi valori si se regasesc sub forma stocurilor de produse
finite sau productie neterminata.Ca rezultat al expedierii lor catre consumatori, activele curente apar, in
bilantul contabil, sub forma initiala de capital banesc sau sub forma de creante asupra clientilor.
Procesul de formare si transformare a activelor curente poate fi prezentat schematic, dupa cum urmeaza:


Activele curente se caracterizeaza prin transformarea permanenta a formelor functionale, prin consumarea
completa a stocului intrat in alchima productiei si transferul valorii integrale asupra produselor si serviciilor in
care au fost incorporate.Produsele finite inglobeaza in valoarea lor si valoarea cedata de MF ( in marimea
uzuriicalculate ), consumul factorului munca sub forma de salariisi diferite adaosuri la acestea, asigurari
sociale.
Clasificarea activelor curente
I.In functie de fazele procesului de exploatare in care se gasesc, activele curente pot fi:
1.Active curente aflate in faza de aprovizionare:
Mijloace banesti MB;
Materii prime si material;
Combustibil;
Obiecte de mica valoare si scurta durata OMVSD;
Ambalaje, etc.
2.Active curente ce se gasesc in faza productiei:
Produse in curs de executie.
3.Active curente in faza desfacerii(comercializarii):
Produse finite;
Semifabricate din productia proprie;
Produse reziduale.
II.In functie de forma pe care o detin in cadrul intreprinderii,AC pot fi:
In forma materiala : materii prime, material, semifabricate, productie neterminata, produse finite;
In forma baneasca : disponibilitati banesti, titluri pe termen scurt, creante.
III.In functie de sursa de finantare, AC pot fi:
Procurate din surse proprii;
Procurate din fonduri imprumate.
Stoc de
moneda initial
Cumparaturi
Stoc de
materii prime
Stoc in curs
de executie
Stoc de
produse finite
Vinzari
Stoc de
moneda initial

Volumul total al activelor curente este dependent de cantitatea de produse ceruta pe piata, de volumul
vinzarilor programate,de capacitatea de productie a intreprinderii, de aptitudinile echipei managerial de a
estima correct nivelul cererii,de a asigura intreprinderea cu factorii de productie in cantitate optima, de inalta
calitate si la timpul oportun.
Administrarea eficienta a AC reclama ca sporul activelor curente sa fie mai mic decit cel al productiei.Aceasta
corelatie se poate realize prin accelerarea vitezei de rotatie a AC ca urmare a evitarii imobilizarilor de resurse
financiare in stocuri de materii prime si material, de produse finite, prin evitarea aparitiei creantelor dubioase
si reducerea perioadei de incasare a clientilor.In plus, accelerarea vitezei de rotatie a AC are ca efect o
eliberare de mijloace banesti, care pot fi plasate rentabil.
Nivelul maxim al nivelului de active curente necesare derularii ritmice a ciclului de exploatare se calculeaza
conform relatiei:
Active curente = Q c T, unde:
Q capacitatea de productie a utilajelor exprimata in numar de produse;
c consumul zilnic al activelor curente; T durata de imobilizare in fazele exploatarii.
Pentru urmatoarele cicluri de exploatare, nivelul activelor curente se poate calcula, pornind de la nivelul
efectiv de utilizare a capacitatii de productie:
Active curente = Q1 c T, unde
Q1 capacitatea de productie efectiv utilizata de intreprindere.
Intrucit activele curente se consuma complet intr-un singur ciclu de exploatare, asigurarea neintrerupta a
procesului de productie impune existent la intreprindere a stocurilor de materii prime si material, avind in
vedere imposibilitatea aprovizionarii chiar in momentul necesar cu cantitatea necesra ( doar in cazuri foarte
rare este posibilaalimentarea intreprinderii cu stocuri in marime strict necesara pt un singur ciclu de exploatare
), ca urmare a dificultatilor ce pot aparea in legatura cu aprovizionarea.

6.2 Ciclul operational. Stocuri si gestiunea lor
Prin ciclul operational se intelege ansamblul operatiunilor realizate de intreprindere in vederea producerii de
bunuri si servicii destinate vinzarii.Ciclul operational cuprinde trei faze:
Faza aprovizionarii, in care are loc achizitia de materii prime si materiale;
Faza de productie propriu-zisa, in care are loc transformarea materiei prime inproduse finite si/sau
semifabricate destinate vinzarii;
Faza comercializarii, care presupune livrarea productiei finite catre consumatori, incasarea contravalorii,
efectuindu-se in momentul livrarii sau peste un anumit interval, dind nastere,in acest fel, creditului-client sau
creantelor.
Faptul ca,in fiecare ciclu operational, activele curente avansate se consuma integral, la sfirsitul acestuia este
necesara o noua alimentare cu materii prime si materiale,pt ca un nou process de productie sa se poata
desfasura.Avansarea si recuperarea capitalului circulant reprezinta doua actiuni ce se succed reciproc, dind
viata activitatii operationale a intreprinderii.Obiectivul urmarit de gestiunea cicplului operational il reprezinta
cresterea rentabilitatii activitatii, in conditii de diminuare a risului economic si financiar.Diminuarea riscului

economic presupune existent unei surse permanente de finantare a ciclului de exploatare, reducerea costurilor
capitalului atras pe termen scurt.
Pt a raspunde nevoii de diminuare a riscului economic, gestiunea ciclului operational urmareste asigurarea
ritmicitatii productiei, eliminarea intirzierilor in aprovizionarea cu stocuri si asigurarea integritatii
acestora,asigurarea lichiditatii si capacitatii de plat ape termen scurt.Reiese ca gestiunea ciclului operational
cuprinde doua activitati principale:
1. Determinarea necesarului de active curente;
2. Determinarea surselor de finantare a ciclului operational.
Nivelul activelor curente se afla in dependenta directa cu volumul vinzarilor previzionat,astfel incit cresterea
vinzarilor va determina si o crestere a necesarului de materii prime si materiale, forta de munca de inalta
calificare.Ipoteza potrivit careia reducerea costului reprezinta o cale de crestere a rentabilitatii nu ramine
valabila in conditiile economiei de piata.Si acestea,pt ca numai prin utilizarea de materii prime si materiale de
inalta calitate, prin remunerarea corespunzatoare a personalului se pot obtine produse competitive, se pot
cuceri noi piete de desfacere si se poate dobindi o crestere a rentabilitatii prinpracticarea unor preturi inalte.
Din punct de vedere financiar, stocurile reprezinta imobilizari de resurse financiare, care nu pot fi recuperate
decit dup ace acestea parcurg intregul ciclu de exploatare si sunt valorificate prin vinzarea si incasarea
produselor si serviciilor.Pe durata aflarii stocurilor sub forma de materii prime si materiale,capitalul investit
ramine blocat fara posibilitatea de a fi utilizat in plasamente rentabile.In plus, apar costurile de depozitare si
pastrare, pierderi in urma deteriorarii stocurilor, invechirii acestora.Costul de oportunitate, in acest caz, ar
putea fi omis sau redus, daca functionarea intreprinderii s-ar desfasura fara stocuri ori cu stocuri minime de
materii prime si materiale, aprovizionarea fiind facuta la momentul necesar.Insa, aprovizionarea in timp real
sporeste considerabil cheltuielile de aprovizonare.In acelasi timp,apare riscul intreruperilor acidentale din
aprovizionare, livrare, etc.
Deci, cheltuielile neeconomicoase sunt generate atit de insuficienta stocurilor, cit si de existent unor stocuri
excesive.Avantajele si desavantajele generate de cele doua situatii expuse se prezinta, dupa cum urmeaza:
Stocuri excesive
Avantaje Desavantaje
Rabaturi(reduceri) acordate de furnizori
clientilor pt cumpararea unor anumite cantitati
de stocuri sau laanumite perioade
Stocuri invechite, folosirea carora ar duce la
perturbarea procesului de productie;cresterea
stocurilor de produse lipsite de piata de
desfacere
Speculatii cu stocuri pe perioade de inflatie sau
de crestere a preturilor
Deterioararea, degradarea stocurilor
Venituri din vinzari suplimentare ( aparitia
unor comenzi suplimentare,cresterea cererii la
produse de piata, descoperirea de noi piete)
Cheltuieli importante de depozitare
Costul de oportunitate ( rata dobinzii la
plasamentepe termen scurt )
Dobinzi platite in cazul cumpararii stocurilor
pe credit
Cheltuieli de marketing



Stocuri minime ( lipsa de stoc )
Avantaje Desavantaje
Evitarea stocurilor invechite, a imobilizarilor
de resurse financiare
Pierderea unor oportunitati in afaceri
Evitarea pierderilor ce pot aparea in legatura cu
deterioararea, degradarea stocurilor
Creste riscul intreruperii procesului de
productie
Reducerea, lipsa cheltuielilor de detinere a
stocurilor
Cresterea cheltuielilor de aprovizionare
Posibilitatea obtinerii unor venituri din dobinzi
in urma plasarii excedentului de trezorerie in
plasamente pe termen scurt
Pierderea de vinzari si profituri


6.3 Politici degestiune a stocurilor
In functie de optiunile conducerii intreprinderii privind formarea stocului de materii prime si materiale necesar
pt realizarea volumului de productie planificat, s epot identifica trei politici de gestiune a ciclului de
exploatare:
Politica agresiva.Aceasta politica presupune obtinerea unei rentabilitati inalte cu pretul unor riscuri mari
legate de lipsa de stoc, lipsa de lichiditati si de insolvabilitatea intreprindeii.Cresterea rentabilitatii, in acest
caz, va fi favorizata de reducerea cheltuielilor de depozitare, de reducerea pierderilor legate dedeteriorarea
fizica si/sau uzura morala a acestora.In acelasi timp,creste riscul de afacerisau de blocaj al procesului de
productie din cauzalipsei de stocuri, creste posibilitatea pierderii vinzarilor.
Politica defensiva.Este ptacticata de conducatorii prudenti si propune obtinerea unui nivel de produse sis
servicii prin detinerea unor stocuri inalte.Adoptarea acestei politici elimina riscul intreruperii procesului de
productie, reduce riscul economic (de afaceri ),dar rentabilitatea poate sa scada ca urmare a cresterii
cheltuielilor de depozitare, apare riscul legat de necompetitivitatea produselor si, prin urmare, aparitia
stocurilor de produse finite, riscul de insolvabilitate.
Politica echilibrata.Presupune asigurarea ritmica a activitatii intreprinderii prin crearea unui stoc current de
materii prime si materiale,nivelul caruia sa corespunda punctului de intersectie a costurilor provocate de lipsa
de stoc cu costurile excessive legate de formarea stocurilor peste necesitatile stricte ale exploatarii.Aceasta
politica presupne sincronizarea perfecta dintre perioada de scadenta a activelor si a datoriilor pe termen scurt.
Eficientizarea procesului de constituire a stocurilor se realizeaza prin optimizarea marimii acestora,astfel incit
cheltuielile de aprovizionare, cele de depozitare sa fie minime.
Modelul Wilson-Whitin de optimizare a stocurilor
Acest model ofera un instrument d eoptimizare a marimii stocurilor si porneste de la identificarea costului
total de formare a stocurilor, care se doreste minim in conditiile maximizarii rentabilitatii activitatii de
exploatare.
Modelul ofera raspunsuri la urmatoarele trei intrebari:
1.Care trebuie sa fie marimea stocului de materii prime si materiale necesar de comandat?

2.Care este numarul aprovizionarilor ce trebuie efectuate?
3.Care este intervalul dintre aprovizionari?
Algoritmul determinarii stocului optim de materii prime si materiale incepe cu identificarea tuturor
cheltuielilor de aprovizionare si a celor de detinere a stocurilor.
Cheltuielile de aprovizionare sunt cele ocazionate de studierea pietei furnizorilor, cheltuieli de transport-
aprovizionare, cheltuieli de intocmire a comenzii,alte cheltueli.Nivelul chltuielilor totale suportate de
intreprindere este in dependent de numarul aprovizionarilor.
Cheltuielile de detinere a stocurilor sunt generate de intretinerea acestora in anumite conditii de pastrare (
caldura, lumina ),cheltuieli prilejuite de paza stocurilor, asigurarea lor ( plata primelor de asigurare ).Nivelul
cheltuielilor este direct proportional cu marimea stocului, astfel incit cresterea stocului antreneaza un volum
mai mare de cheltuieli.Prezentarea grafica a interdependentei marimea stocului-costuri de detinere-costuri
de aprovizionare este prezentata in figura 6.3.1:





Marimea optima a stocului de materii prime si materiale este cea care antreneaza cheltuieli totale
minime.In grafic, se observa ca valoarea minima a stocului total ( Ct ) se obtine exact pt acea cantitate a
stocului pt custul de detinere ( Cd ) este egal cu costul de aprovizionare ( Ca ). Reiese ca problema care
aparein cadrul gestiunii stocurilor este determinarea optimului intre cheltuielile de detinere a stocurilor si
Nivel
cost
Stoc optim
Nr.de
aprovizionr

costurile de aprovizionare, ori determinarea nivelului stocului de marfuri si materiale care va antrena costuri
totale minimale.
Notam prin:
S - marimea optima a stocului comandat
N necesarul annual de aprovizionat
ca costul fix unitary pt pregatirea uneinoi aprovizionari
cd costul de depozitare pe unitate de stoc
Pa pret unitary de aprovizionare
Ca cost total de aprovizionare
Cd cost total de depozitare
Intrucit stocurile se consumaapropae zilnic, fie in consum, fie in vinzari, cheltuielile de depozitare sunt o
medie a cheltuielilor dinprima zi aconstituirii stocului sia celor din ultima zi de existent a aestuia.Deci, costul
pe unitate de stoc se corecteaza cu si va fi cu cd/2.Costul total ce tine de formarea stocului este egal cu:
Ct = Ca + Cd ,iar costul de aprovizionare si cel de depozitare vor fi egale cu :
Ca = N/S ca; Cd = SPa/ 2 cd
Minimul costului se obtine in punctual in care derivate intii a costului total in raport cu marimea stocului este
egala cu zero.

= 0


+

Asadar, marimea stocului optim se calculeaza dupa formula:
Soptim = Soptim= 2Nca / Pa cd totul sub radacina.
Numarul de comenzi de aprovizionare cu materii prime (n )intr-un an este de:

Intervalul dintre doua aprovizionari ( i ) , va fi:

( zile )
Atit numarul de comenzi, cit si intervalul dintre doua aprovizionari sunt aleatorii, fiecare dintreacesti doi
indicatoripot fi influentati de unsistem intreg de factori, precum: caracterul procesului de productie ( sezonier,

continuu ), complexitatea aprovizionarii, competitivitatea produselor si marimea cererii, starea tehnologica a
intreprinderii, etc.
Concomitent cu determinarea stocului optim de materii primesi materiale, se poate calcula si nivelul optim al
volumului de produse finite, pt care costurilevor fi minimale ( Spf ):
Spf = 2QS / C totul sub radacina, unde :
Q- volumul productiei planificat
S- consumul specific pe unitate de produs
C- costul de detinere la un leu stoc de produse finite in perioada planificata.
In practoca, se pot intimpla situatii in care stocul current s-a epuizat, iar aprovizionarea cu un nou stoc de
mateii prime inca n-a fost facuta,ceea ce duce la intreruperea procesului de productie, la cresterea riscului
economic.Pt a evita asemenea situatii, intreprinderea poate forma un stoc de siguranta, care reprezinta
cantitatea de materii prime si materiale necesara pt asigurarea continuitatii ciclului de exploatare in cazul
eventualelor intreruperi in aprovizionare. In consecinta, marimea stocului optim se majoreaza, amplificindu-
se, in acelasi timp, costul de aprovizionare, dar mai ales cel de pastrare a stocului.Costurile suplimentare cu
formarea stocului de siguranta trebuie sa fie contrabalansate de costurile cu pierderea de vinzari datorita lipsei
de stocuri.Marimea oprima a stocului de siguranta se determina ca probabilitatea satisfacerii cererii pt un
anumit produs sau pe grupe de produse, intr-un anumit volum si la termenul stabilit.

6.4 Metode de control a stocurilor
Gestiunea stocurilor presupune si controlul asupra integritatii, suficientei acestora.
In acest context, este eficienta utilizarea metodelor:
I.Metoda ABC consta in clasificarea stocurilor in trei grupe,in functie de importanta lor, de complexitatea
aprovizionarii si de gravitatea lipsei de stoc, de alte criteria, dupa cum urmeaza:
In grupa A, se include elemente putine la numar, dar valoroase.In practica, s-a constatat ca ponderea
acestora in total stocuri este de 10%, in timp ce valoarea lor constituie circa 70% din valoarea totala a
stocurilor.Lipsa acestor elemente genereazarupturi ale procesului de productie.De exemplu, cafea, zahar pt
SABucuria sunt elemente importante, pt SAZorile, fabrica de incaltaminte, elemental important de stoc
este pielea si/sau inlocuitor de piele, etc.
In grupa B, seinclud elementele mai putin importante atit numeric, cit si valoric, ponderea lor in total stocuri
de materii prime si materiale fiind de 20%.
In grupa C, se include elementele cel mai putin importante.Ele sunt mult la numar, circa 70% din numarul
elementelor existente in stocuri, dar detin doar 10% din valoarea stocului existent.Aprovizionarea se poate
face o singura data in cantitatea necesarului annual, iar lipsa acestor elemente de materii prime si materiale
poate fi inlocuita cu altele,ori lipsa lor nu provoaca intreruperi ale procesului de productie.Un
exempluelocvent poate servi umplutura cu caramele ( magiun de mere, de prune sau de visina, etc., cu
usurinta, se pot inlocui reciproc ).

II.Metoda celor doua recipiente.Aceasta metoda presupune aranjarea elementelor din stoc in doua
recipient:unul este considerat stocul current, celalalt- stoc de siguranta.Cind primul recipient se goleste,se face

o noua comanda si se trece la folosirea elementelor din cel de-al doilea recipient.Aceasta metoda este eficienta
in cazul intreprinderilor de comert cu amanuntul, dar si pt unele intreprinderi dinindustrie, cumar finasturii pt
sectia de confectii, cuiele pt sectia de asamblare,etc.
III.Metoda liniei rosii.Elementele din stoc sunt asezate intr-un vas de sticla pe care este desenata olinie
rosie.Cind nivelul stocului ajunge la aceatsa linie, devine necesara efectuarea unei noi comenzi in
aprovizionare.Utilizarea metodei este eficienta in cazul intreprinderilor din industria alimentara pt plasarea
diferitelor condiment(piper, vanilie, rom, etc.)
IV.Metoda KANBAN, numita simetoda stocului zero sau metoda de productie in flux continuu.Elaborata la
firma Toyota din Japonia, metoda prevede ca intreprinderea sa detina un stoc minimal, iar aprovizionarea sa
se faca in mod continuu, dupa necessitate.Utilizarea acestei metode permite reducerea costurilor legate de
detinerea stocurilor, reducerea pierdrilor in cazul invechirii morale a acestora, ca si reducerea capitalului
imobilizat in stocuri.In acelasi timp, creste riscul economic ca urmare a unor disfunctionalitati in pocesul de
aprovizionare.
Conditia de baza a aplicarii metodei KANBAN este existent unei coordonari excelente intre intreprindere si
furnizori, existent unor furnizori fideli, localizarea judicioasa a unitatilor de productie.
V.Pt companiile mari, care detin stocuri de zeci sau chiar sute de mii de elemente, iar utilizarea lor este direct
proportionala cu volumul vinzarilor, sunt eficiente metodele computerizate de control ale stocurilor. Pe
masura ce rata de utilizare pt un anumit stoc incepe sa scada, managerul stocurilor trebuie sa faca ajustari in
directia reducerii stocului optim de comandat pt a evita aparitia stocurilor de materii prime si materiale moral
uzate si,corespunzator, imobilizarea de resurse financiare in aceste stocuri.Si invers, cresterea cereriipt
anumite produse, va genera o crestere a necesarului de stocuri pe anumite elemente.
Managerul stocurilor va trebui,in acest caz,sa purceada la modificarea stocului optim de comndat in directia
majorarii acestuia.
Un control riguros asupra stocurilor are ca effect evitarea cheltuielilor suplimentare de detinere a unor stocuri
prea mari si neutilizabile, evitarea uzurii morale a acestora,evitarea imobilizarilor de capital si reducerea
riscului de nerecuperarea a capitalului investit in stocuri,accelerarea vitezei de rotatie a
stocurilor,degajareaunei trezorerii positive.Toate acestea, la rindul lor,vor contribui la crestera profitului si ,
corespunzator, la cresterea valorii de piata a intreprinderii.

6.5 Surse de finantare a activelor curente
Caracterul continuu al procesului de productie, insotit de cel al vinzarilor, da nastere unor nevoi permanente
de resurse financiare pt acoperirea cheltuielilor determinate de volumul de activitate desfasurata de
intreprindere.Stocul de materii prime al carui volum trebuie sa fie egal cu consumul pe anumite perioade, se
finanteaza din intrarile de MB in urma vinzarii produselor,serviciilor.In plus, intrarile de MB din vinzari
trebuie sa fie suficiente pt acoperirea integrala a costului vinzarilor, din care sa rezulte si un surplus de
mijloace pt acoperirea cererii in crestere a productiei.Or, evolutia stocurilor se realizeaza dupa principiul
conform caruiavariatia volumului lor in cursul unei perioade determinate este egala cu diferenta fluxurilor de
intrare si de iesire din cursul acestei perioade.

Factorii obiectivi care determina marimea capitalurilor angajate in ciclul operational ( de exploatare )
al intreprinderii sunt:
- Capacitatea de productie rezultata din proiectul tehnic;
- Capacitatea efectiva ceruta de piata;
- Consumul specific pe produs, ca o consecinta a progresului tehnic, tehnologic si de calificare introdus in
structura initiala a intreprinderii;
- Evolutia preturilor.
La ceimentionati, trebuie adaugati si alti factori, care, in procesul de productie, actioneaza asupra activelor
curente, influentind consumul si care amplifica necesarul de finantare pt reconstituirea lor, precum:
- Factorii naturali,care ataca insusirile fizice si chimice ale materiilor prime sau ale produselor dj fabricate;
- Progresul tehnico-stiintific,care contribuie la uzura morala a unor materiale sau a produselor care se fabrica
din aceste materiale.
Amploarea influentei acestor factori duce la epuizarea activelor curente,cu efecte favorabile intreprinderii,
daca valoarea lor este recuperata prin procesul de productie si vinzare a produselor si serviciilor in care au fost
incorporate, sau la efecte nefavorabile, daca valoarea se pierde in mediu ca deseuri, rebuturi, materiale
degradate fizic si moral.Cu atit aceste pierderi sunt mai mari,cu atit necesitatile de finantare pt reconstituirea
activelor suntmai mari.
Nevoile de finantare pe termen scurt ale intreprinderii, care reprezinta nevoi permanente, pot fi
finantate atit din surse interne,cit si din surse externe.
Sursele interne se refera,in primul rind,la profirul net, care trebuie sa fie, in proportii rationale, repartizat intre
plata dividendelor si fondul de dezvoltare economica, divizat, la rindul sau,in fondul de investitii in active fixe
si fondul de investitii in active curente(stocuri de materii prime intrare in procesul de productie).
Avind in vedere, insa, ca stocurile se consuma integral intr-un singur ciclu de exploatare, asigurarea
continuitatii procesului de productie si a ritmicitatii vinzarilor va necesita o innoire permanenta a stocurilor,
carora, din punct de vedere financiar, le corespund surse permanente de finantare.Partea din resursele
financiare care asigura finantarea permanenta a activelor curente se numeste fond de rulment.
Din punct de vedere contabil,fondul de rulment reprezinta excedentul de capital permanent fata de
imobilizarile in active pe termen lung.
Fond de rulment= Capital permanent Active pe termen lung
Capitalul permanent este format din capital propriu si datorii pe termen lung, care sunt exigibile intr-o
perioada mai mare de un an, dobindind, astfel, character de stabilitate in timp pentru intreprindere.
Prezentarea grafica a bilantului contabil din figura 6.5.1 ofera o imagine clara a fondului de rulment.


Capitalul permanent


Datorii pe termen
scurt



Active pe termen lung




Active Curente








O relatie de calcul al fondului de rulment, care rezulta din schema prezentata mai sus este:
Fondul de rulment = Active curente Datorii pe termen scurt
Activelecurente cuprind, alaturi de MB si investitiile financiare pe termen scurt,stocurile si creantele, care se
transforma in mojloace banesti, in mod normal,in mai putin de un an; datoriile pe termen scurt devin exigibile
tot intr-o perioada mai mica de un an.Reiese ca din diferenta dintre active curente si datorii pe termen scurt
rezulta excedentul sau deficitul de trezorerie, corespunzator un fond de rulment pozitiv sau negative.Dintr-o
activitate rentabila, ritmica rezulta, de obicei, un fond de rulment pozitiv care reprezinta o sursa sigura de
autofinantare a activelor curente.Este important ca, pe parcursul anului, din fiecare ciclu de exploatare sa
rezulte un surplus de MB, care pot fi utilizate ca investitii financiare pe termen scurt.
In vederea desfasurarii activitatii curente ( operationale ) in conditii de eficienta, intreprinderea trebuie sa-si
defineasca nevoia de capitaluri ce urmeaza a fi imobilizate in active curente ( stocuri + creante ).Pt definirea
nevoilor activitatilor curente se apeleaza la notiunea de nevoia de fond de rulment (NFR).Daca volumul
vinzarilor are,pe parcursul unei perioade (de regula, un an),un nivel relative constant si nevoile de active
curente, in principal,marimea stocurilor, va avea, la fel, character constant.Fenomenul este,insa, foarte rar, pt
ca necesita o stabilitate a pretului de aprovizionare, o structura a productiei si cerere stabila.
Si dupa cum, in conditiile economiei de piata, atit cererea pt produsele si serviciile intreprinderii, cit si
preturile, cele de achizitie si cele de vinzare, sunt instabile,fluctuante, supuse schimbarilor conjuncturale, si
nevoia de fond de rulment va fi variabila.
In practica,s-au conturat trei strategii privind constituirea si nivelul fondului de rulment, care au efecte diferite
asupra costurilor si, implicit, asupra rentabilitatii.
Prima strategie presupune ca intreprinderea sa-si constituie un fond de rulment care sa acopere nevoile medii
de active curente.In acest caz,finantarea activelor pe termen lung si o parte a activelor curente permanente vor
fi finantate din surse permanente.In perioadele cu activitate peste cea medie anuala intreprinderea va apela la
finantari externe, iar in perioadele cu activitate sub cea medie anuala se va inregistra un surplus de MB, car

epot fi plasate rentabil in actiuni. Prezentarea grafica a acestei metode este redata in figura 6.5.2:



A treia strategie consta in stabilirea unui fond de rulment la nivelul activitatii minime, astfel incit acesta sa
acopere doar necesarul de active curente permenente, iar activele curente fluctuante (temporare) sa fie
finantate din datorii pe termen scurt.




Aceste masuri pot spori capitalul permanent si, implicit, majora fondul de rulment, numai ca,in practica, de
obicei, nu se practica asemenea actiuni decit incazuri foarte rare, deoarece putine organisme financiare
consimt sa acorde credite destinateacestui scop,iar cheltuielile ocazionate de majorarea capitalului statutar,
adesea, sunt mai mari decit sumele ce trebuie sa fie mobilizate in vederea asigurarii echilibrului financiar pe
termen scurt.O practica de majorare a fondului de rulment intilnita la nivelul intreprinderilor, este si
convertirea creantelor in actiuni,ceea ce determina o sporire a fondului de rulment,prin sporirea capitalului
propriu.Aceasta actiune poate fi acceptata de catre client in urmatoarele conditii:
- Cind fondurile imobilizate in soldul clientilor sunt partial sau integral disponibilitati libere, incasarea carora
urmeaza sa fie plasata in investitii financiare pe termen scurt;
- Conversiunea creantelor in actiuni promite obtinerea de dividend superioare ratei dobinzilor la plasamente pe
termen scurt.
De aceea,in practica,reintregirea necesarului fondului de rulment se realizeaza din surse atrase, care pot fi:
De la banci,se acorda intreprinderilor pe o perioada de pina la un an, in anumite conditii si cu o anumita
dobinda;
Tipurile de credite acordate pe termen scurt pot fi:
- Credite pt cheltuieli privind aprovizionarea cu stocuri de materii prime si materiale, energie, combustibil
necesare finalizarii produselor si serviciilor cu desfacere asigurata;
- Credite pt stocuri si cheltuieli sezoniere.Se acorda intreprinderilor cu character sezonier de productie( fabrica
de conserve, uzina de prelucrarea a strugurilor, etc.);
- Creditul de scont,daca intreprinderea are efecte comerciale de vindut;
- Creditul de factoring.Factoringul implica procurarea facturilor de plata(creantelor) de catre o societate
financiara specializata si achitarea lor contra unui commision.Creditul factoring se acorda in baza
cererii,insotita de un borderou al facturilor in care se cuprinde informatia cu privire la numarul si data facturii,
valoarea facturii si scadenta acesteia,platitorul si banca care-l deserveste.
Creditul commercial reprezinta o forma de credit ce apare intre doua intreprinderi si vizeaza:
- Creditul acordat de catre furnizor intreprinderii sub forma de materii prime si materiale,pe de o parte,pe
perioada de la livrarea marfurilor pina laachitarea contravalorii lor, dar nu mai mare de un an.In tarile vest-
europene, durata de acordare a creditului furnizor difera de la o intreprindere la alta,in functie de sectorul de
activitate a acesteia.Se cunoaste urmatoarea clasificare a creditului furnizor in functie de durata:
Pina la 40 zile- in industria alimentara a bunurilor proaspete
Pina la 75 zile-bunuri textile de consum;
Pina la 77 zile- pt bunuri alimentare comercializate in en-gros-uri;
Pina la 48 zile- pt bunuri alimentare comercializate en detail in mari complexuri
comerciale;
Pina la 81 zile- pt bunuri nealimentare comercializate in en-gros-uri;
Pina la 67 zile- pt bunuri nealimentare comercializate en detail.
Cresterea duratei de acordare a creditului commercial peste cele indicate mai sus, se poate accepta pt clientii
permanenti, cu situatie financiara stabila.
Intreprinderea poate apela la aceasta forma de credit die atunci cind rata dobinzii bancare este desavantajoasa,
fie in situatii precare din punct de vedere financiar,cind bancile refuza satisfacerea cererii de credite.
- Creditul acordat furnizorului, sub forma de avans,pt a-i crea acestuia posibilitati financiare in vederea realizarii
comenzii,pe de alta parte.

Creditul comercialal constituie un mijloc eficient de acoperire a necesarului de finantare a ciclului de
exploatare, deoarece, in practica, furnizorul nu solicita garantii si este mult mai tolerant decit institutiile
financiare, in cazul nerespectarii scadentei de plata.

6.6 Viteza de rotatie si folosirea eficienta a activelor curente
Folosirea eficienta a ctivelor curente presupune existent la intreprindere a unui stoc optim de materii prime si
materiale,asigurarea ritmicitatii productiei,optimizarea (minimizarea ) duratei de transformare a acesteia in
MB,eventual superioare celor initial avanstae; precum si estimarea posibilitatilor de plasare,pe termen scurt,a
MB disponibile cu scopul obtinerii unor venituri din dobinzi.
Ansamblul operatiunilor realizate de intreprindere in vederea transformari activelor curente din forma initiala
din capital banesc pina la intoarcerea lor in aceeasi stare se numeste rotatie.Estimata in numar de zile,rotatiei ii
corespunde trei tipuri de timp:
Timpul de aprovizionare, indica numarul de zile necesar realizarii unei aprovizionari (zile de comanda, de
transportare, de stocare );
Timpul de productie, indica numarul de zile necesar transformarii stocului de materii prime intrat in fazele
procesului de productie in produse finite sau productie neterinata destinata vinzarii;
Timpul de comercializare,necesar transformarii produselor finite si productiei neterminate in MB.
Cu cit este mai mare numarul de rotatii a activelor curente, intr-un diapason de timp ( in corespundere cu
durata ciclului de exploatare normal ) si cu cit mai mare este diferenta dintre mijloace financiare avansate si
cele eventual incasate vu atit mai mare va fi eficienta utilizarii activelor curente.
Indicatorii de apreciere a eficientei activelor curente sunt:
Numarul de rotatii ale activelor curente (n) calculate ca raportul dintre volumul vinzarilor si valoarea activelor
curente




Rezultatul obtinut indica de cite ori activele curente au parcurs un ciclul intreg de bani-marfa-bani.
Durata unei rotatii a activelor curente ( Dr ) calculate conform raportului:




Cei doi indicatori, numarul de rotatie a activelor curente si durata unei rotatii, sunt invers proportionali: cu cit
mai mare este numarul de rotatii, cu atit mai scurta este durata unei rotatii, cu atit mai mare este viteza de
rotatie a activelor curente.
Cresterea vitezei de rotatie a activelor curente ( reducerea in zile a unei rotatii ) in perioada curenta in raport
cu perioada precedent ori cu prevederile bugetare are ca efect o eliberare de resurse banesti, cresterea
volumului incasarilor,care reprezinta o garantie a asigurarii echilibrului financiar pe termen scurt si posibilitati
de investire pe termen scurt a surplusului monetar.
Reducerea vitezei de rotatie a activelor curente (cresterea duratei in zile a unei rotatii ) inseamna ca
intreprinderea n-a reusit sa respecte corelatia de eficienta dintre efort si efect indicele activelor curente (ca
efort), fiind mai mare decit indicele volumului vinzarilor (ca efect). Efectele incetinirii vitezei de rotatie a
activelor curente se concretizeaza in micsorarea volumului incasarilor sub nivelul asteptarilor ca urmare a
imobilizarii (bocarii) resurselor financiare in diferite faze ale ciclului de exploatare: stocuri de productie

neterminata ca consecinta a lipsei unui anumit element din stoc; cresterea stocului de produse finite din cauza
reducerii cererii la acest tip de produse, ca urmare a dependentei vinzarilor de o singura piata pe care au intrat
concurentii sau a necompetitivitatii produselor; cresterea soldului creantelor etc.
Ca rezultat, apare deficitul de trezorerie, are loc periclitarea echilibrului financiar, cresre riscul de
insolvabilitate, se reduce rentabilitatea intreprinderii.
Relatia de calcul ale acestor doua categorii de efecte este:
E = ( Dz1-Dz0 ) VV1 / 360, unde:
VV1 volumul vinzarilor efective din perioada de gestiune;
Dz1 durata, in zile, a unei rotatii a activelor curente din perioada curenta;
Dz0 durata, in zile, a unei rotatii a activelor curente din perioada precedent sau planificata.
Rezultatul obtinut cu semnul minus inseamna eliberari de active curente, iar cel cu semnul plus inseamna
imobilizari de resurse financiare.
Accelerarea vitezei de rotatie a activelor curente trebuie sa constituie un obiectiv permanent al conducerii
intreprinderii.In acest scop,o investigare sistematica a rezervelor menite sa contribuie la accelerarea vitezei de
rotatie a a ctivelor curente trebuie efectuata la nivelul celor tre stadia ale ciclului de exploatare:aprovizonare,
productie si comercializare.
In faza aprovizionarii,obiectivul urmarit trebuie sa fie:
Asigurarea integritatii stocului de materii prime si materiale;
Aprovizionarea cu stocuri la timpul oportun si in cantitati optime;
Diversificarea furnizorilor si selectarea acestora atit in functie de cost, dar mai ales in functie de calitatea
marfurilor livrate,etc.
In stadiul productiei, accelerarea vitezei de rotatie a activelor curente presupune:
Utilizarea tehnologiilor modern de fabricatie a produselor;
Asigurarea cu forta de munca in cantitate optima si de inalta calificare;
Instruirea personalului antrenat in producerea de bunuri si servicii noi;
Asigurarea reparatiilor curente ale MF in vederea utilizarii acestora fara intreruperi;
Asigurarea capacitatilor de productie la nivelul maximal posibil;
Automatizarea tuturor operatiunilor din procesul de productie, mai ales a celor care necesita un volum mare
de lucru;
Intarirea disciplinei de munca (eliminarea intirzierilor, a pauzelor frecvente in timpul de lucru ) etc.
In stadiul comercializarii,masurile intreprinse in vederea accelerarii vitezei de rotatie a activelor curente
urmaresc doua obiective:
1) Cresterea volumului vinzarilor;
2) Accelerarea ritmului de incasare a creantelor.
Cresterea volumul vinzarilor presupune:
Producerea de bunuri si servicii competitive;
Diversificarea pietelor de desfacere;
Corespunderea termenelor de producer cu cele de livrare stabilite, prin contract, cu partenerii de afaceri;
Organizarea de expozitii in orasele mari din tara si peste hotare;

Comercializarea produselor in magazine specializate, pentru a evita comisioanele;
Controlul asupra pietei de desfacere in vederea depistarii falsificatorilor de produse ale intreprinderii etc.
Accelerarea ritmului de incasare a produselor finite vindute presupune:
Studierea clientilor,prin utilizarea metodelor moderne de gestiune,pentru a evita creantele dubioase;
Acordarea rabaturilor comerciale pt achitarea imediata a paltilor si clientilor permanenti, carora le revin un
volum esential al vinzarilor;
Asigurarea unui control riguros asupra clientilor,evident documentara a acestora;
Urmarirea incasarii sumelor la scadenta si aplicarea de sanctiuni in cazul nerespectraii conditiilor stabilite prin
contract;
Informarea orala sau scrisa clientilor problematici despre apropierea termenului de achitare a creantelor cu 5-
10 zile inainte de scadenta acestora;
Aplicarea celor mai avantajoase forme de decontare cu clientii in functie de conjuncture etc.
Perfectionarea continua a managementului intregii activitati economic-financiare a intreprinderii reprezinta
premise esentiala nu numai a accelerarii vitezei de rotatie a activelor curente, dar si a asigurarii unei eficiente
inalte a intreprinderii in ansamblu.
Capitolul VII
Organizarea circulatiei banesti la intreprindere
7.1 Necesitatea detinerii de numerar
Desfasurarea proceselor economico-financiare din intreprindere presupune existent a doua categorii de
fluxuri: fluxuri reale si fluxuri financiare.
Fluxurile reale se refera la transformarile materiale pe care capitalul sub forma de active fizice le
inregistreaza in procesul utilizarii lui, de la stocurile de materie prima pina la cele de produse finite.Fluxurile
financiare se refera la utilizarea MB in cadrul procesului economic, inclusive in derularea schimburilor prin
intermediul banilor.Deci,circulatia baneasca apare din momentul in care un bun se impune servit de moneda.
Motivatia detinerii, in permanenta, de catre intreprinderi a MB se datoreaza unor cause si
Asigurarea activitatii curente: plata furnizorilor, plata salariilor, plata dividendelor,achitarea
dobinzilor, achitarea impozitelor, etc;
Pt a putea beneficia de avantaje oferite de anumite imprejurari conjuncturale favorabile: rabaturi
acordate de furnizori,achizitii de bunuri si servicii la preturi avantajoase, investitii profitabile, etc;
Pt efectuarea unor plati neprevazute: aparitia unor comenzi de productie suplimenatre;
Pt a avea acces la anumite inlesniri acordate din partea bancilor si pt a beneficia de punctaje bune in
cazul in care intreprinderea doreste sa contracteze credite bancare;
Din considerente de precautie, avind in vedere caracterul imprevizibil al intrarilor siiesirilor de
numerar.Intreprinderile stabile din punct de vedere financiare tind sa-si formeze solduri de precautie
sub forma de valori mobiliare foarte lichide si cu grad mic de risc.
Numeralul este, in acelasi timp,un element neproductiv, detinerea si neutilizarea lui sunt nerentabile,motiv
pentru care el trebuie bine gestionat.
Intreprinderile mari,dinamice prefer sa detina active usor lichide, rapid negociabile decit numerar in casa sau
in cont.Si, totusi, determinarea soldului minim de MB care, pe de o parte,ar asigura capacitatea de plata a

intreprinderii in cazul aparitiei unor dereglari in regimul incasarilor, ori ar face posibila efectuarea unor plati
neprevazute( aparitia unor investitii profitabile), pe de alta parte,reprezinta o practica atit in cadrul
economiilor dezvoltate, cit si in a celor aflate in procesul de tranzitie.
Atit existent unui sold de numerar mai mare decit cel strict necesar, cit lipsa de numerar implica atit avantaje,
cit si desavantaje pentru intreprindere, prezentate in tabelul 7.1.1
Tabelul 7.1.1 Avantajele si desavantajele detinerii numeralului la intreprindere
Nivelul soldului de numerar avantaje desavantaje
Sold de numerar mare - Aparitia unei comenzi
suplimenatre de
productie
- Acordarea rabaturilor
comerciale pt plata
imediata a marfurilor
Intreprinderea suporta costuri
sub forma dobinzilor, care s-ar
fi cistigat, daca fondurile n-ar
fi blocare in contul curent
Sold de numerar mic Evitarea costului de
oportunitate legat de blocarea
numeralului
- Aparitia costurilor de
comanda ( costuri de
decizie,de brokeraj,
functionaresti )
- Sporirea cheltuielilor
legate de vinzarea VM
- Costuri ocazionate de
contractarea unui
imprumut


7.2 Continutul si obiectivele trezoreriei
Numeralul intra si iese, dintr-o intreprindere, in mod continuu.Nivelul acestuia depinde demai multi factori:
tipul de activitate, durata ciclului de productie, marimea intreprinderii, etc.
Intrucit incasarile si platile sunt operatiuni cotidiene,iar asigurarea echilibrului financiar necesita asigurarea
unei egalitati intre incasari si plati,este necesar sa se organizeze, la nivel de intreprindere, un department
aparte cu functii de evident a acestor operatiuni- numit trezorerie ( casierie ).
Trezoreria este definite ca ansamblul de activitati si operatiuni,effectuate de un aparat specializat,
referitoare la gestiunea incasarilor si platilor, astfel incit sa fie asigurata, in permanenta, o armonie
corespunzatoare intre cele doua categorii de operatiuni.Intr-o acceptiune globala,trezoreria se poate define
ca diferenta dintre active curente si datoriile pe termen scurt.
Trezoreria = Active curente Datorii pe termen scurt =Fondul de rulment(FR) ori
Trezoreria = Incasari banesti plati curente
Continutul trezoreriei poate fi analizat din doua puncte de vedere si anume:
1.Organizatoric,ca reprezentind un department al directiei financiare, careia ii revin sarcini si atributii, are
personal de specialitate si fnctioneaza dupa reguli bine stabilite;

2.Structural, in functie de elementele patrimoniale, componente ale acesteia.Din acest punct de vedere,
trezoreria poate fi definite ca ansamblul disponibilitatilor aflate in conturi bancare si/sau in casa.
Obiectivul principal al trezoreriei intreprinderii este optimizarea permanenta a raportului dintre incasarile si
platile banesti, astfel incit aceasta sa-si poata realize, in conditii de rationalitate si eficienta, obiectivul sau de
activitate.
Sarcinile trezoreriei, ce converg spre realizarea obiectivului propus, se concretizeaza in :
1) Accelerarea incasarilor si evaluarea variantelor de investire pe termen scurt a excedentului de
trezorerie;
2) Aprecierea si evaluarea diferitelor sursede finantare pe termen scurt, care sa sigure o rentabilitate a
fondurilor investite;
3) Alegerea mijloacelor de plata adaptate nevoilor intreprinderii;
4) Elaborarea bugetului de trezorerie.


7.3 Gestiunea incasarilor
Incasarile reflecta miscarile de resurse banesti care asigura alimentarea curenta a conturilor de disponibilitati.
Incasarile trebuie sa fie studiate atit ca stoc,ca marime la un moment,cit si ca flux,adica ca o miscare continua
intr-un anumit interval de timp.In acest context,prezinta interes cunoasterea marimii acestora intr-un interval
de timp; structura lor in functie de sursa de provenienta, ritmicitatea cu care se realizeaza alimentarea
conturilor,raportul in care se afla incasarile fata de plati.Rezolvarea acestor aspect ale incasarilor se afla in
cadrul gestiunii trezoreriei,care cuprinde doua sectiuni: gestiunea incasarilor si gestiunea platilor.
Gestiunea incasarilor cuprinde ansamblul de metode si tehnici,mijloace si instrumente prin intermediul
carora se asigura derularea,in conditii optime,a tuturor fluxurilor banesti ce converg spre
intreprindere,urmarindu-se obiectivul de asigurare a echilibrului dintre incasari si plati pe intervale
determinate.
Gestiunea incasarilor presupune,in primul rind,studierea structurii acestora pe surse de provenienta,fapt ce
permite stabilirea ponderii pe care o ocupa fiecare sursa in total incasari,a contributiei pe care o are fiecare
dintre cele patru activitati (operationala, investitionala, financiara si exceptional) la formarea trezoreriei si
luarea deciziilor adecvate in vederea optimizarii modului de administrare a fiecarui fel de incasare.In acest
context, incasarile banesti pot fi:
A.Incasari generate de activitatea operationala,care sunt reprezentate de:
Contravaloarea bunurilor,lucrarilor si serviciilor vindute clientilor,cu plata imediata sau prin virament;
Avansurile primate de la cumparatoti (clienti );
Alte incasari banesti,provenite din:
- Vinzarea altor active curente,decit produse finite;
- Arenda curenta;
- Sub forma de amenzi,penalitati;

- Recuperarea prejudiciului material;
- Restituirea sumelor din buget;
- Restituirea sumelor de la titularii de avans etc.
Cunoasterea volumului incasarilor din activitatea operationala permite sa facem judecati despre acumularea
unui volum sufficient de MB necesar mentinerii nivelului de productie al intreprinderii si despre achitarea
datoriilor curente.
B.Incasarile generate de activitatea investitionala includ:
Incasari din vinzarea activelor pe termen lung;
Dividende din investitii financiare pe termen lung;
Dobinzi primite din credite acordate;
Suma avansurilor incasate pt activele pe termen lung destinate vinzarii;
Rambursarea creditelor si imprumuturilor pe termen lung de catre terti;
Alte incasari banesti.
Informatia privind fluxul de intrari de MB din acest gen de activitate reflecta capacitatea intrerprinderii de a
genera venituri din investitii pe termen lung,din investirea in MF,procurarea titlurilor de valoare pe termen
lung.
C.Incasari generate de activitatea financiara
Studiul asupra incasarilor ocazionate de activitatea financiara ofera informative asupra modificarilor produse
in marimea capitalului propriu (majorarea acestuia ) si in component datoriilor pe termen lung.Acestea sunt
reprezentate de:
Sumele de bani obtinute din emisiunea de noi actiuni;
Sume din contractarea creditelor bancare pe termen scurt sau pe termen lung, din emisiuni de
obligatiuni;
Sume sub forma de redevente financiare;
Sume provenite din subventii,sponsorizari,donatii,premii,ajutoare etc.
In vederea formularii unor concluzii pertinente cu privire la structura incasarilor, volumul lor total si pe surse
de provenienta,acesta se compara cu nivelul anului precedent, ori cu perioadele precedente
(trimestru,luni,saptamini) pt a se vedea modificarile ce intervin de la o perioada la alta,pt a identifica cauzele
ce provoaca schimbarile in directia reducerii incasarilor si pt luarea de masuri adecvate privind accelerarea
incasarilor si reducerea volumului fondurilor care stau neutralizate.
Accelerraea incasarilor s-ar putea realize prin alegerea unor modalitati convenabile de plata,facturarea
operative a loturilor de marfuri expediate clientilor etc.
Reducerea fondurilor banesti care stau neutilizate in casa sau pe contul bancar implica un studio asupra pietei
privind volumul cererii la produsele fabricate de catre intreprindere si cresterea capacitatilor de productie prin
investirea numeralului in noi achizitii de factori de productie, in cazul majorarii cererii, ori studierea pietei
financiare si plasarea excedentului de numerar in titluri de valoare pe termen scurt in cazul unei cereri
constant a produselor intreprinderii ori reducerii acesteia.

In practica tarilor cu economie de piata,s-a constatat ca,in totalul incasarilor,ponderea cea mai mare o
reprezinta creantele fata de clienti.De aceea,in cadrul actiunilor referitoare la gestiunea incasarilor, locul
central il ocupa gestiunea clientilor.
7.4 Gestiunea clientilor
Referitor la clientele,intereseaza, in principal: nomenclatura acesteia,natura raporturilor cu
aceasta,dimensiunea raportului respective,caracterul relatiilor reciproce,modul in care fiecare client respecta
conditiile din contract etc.
Gestiunea clientilor cuprinde metode si politici de studiere a clientilor in vederea selectarii acestora,de
supraveghere si control asupra clientilor actuali.
Metodele de studiere a clientilor,de clasificare a lor pe diverse categorii,in functie de riscul de neplata,aplicate
pe larg in practica international,sunt cele mai diverse,printer care mentionam:
1.Modelul lui Altman,elaborate pe baza studiilor privind starea financiara a 66 de intreprinderi franceze,ofera
informatii pertinente in privinta precizarii starii de faliment.Modelul consta in calcularea functiei :
Z = 0.012X1 + 0.014X2 + 0.033X3+ 0.0064X4 + 0.999X5, unde :
Z valoarea functiei discriminant a intreprinderii;
X1 raportul dintre fondul de rulment net si activele totale;
X2 raportul dintre profiturile retinute la dispozitia intreprinderii si activele totale;
X3 raportul dintre profitul din activitatea operationala si activele totale;
X4 raportul dintre valoarea de piata a capitalului propriu si datoriile totale;
X5 raportul dintre cifra de afaceri si activele totale.
Potrivit lui Altman,o valoare a lui X mai mare decit 2,675 semnifica o situatie financiara buna; valoarea lui Z
mai mica decit 2,675 exprima posibilitatea de faliment a clientului.
2.Modelul lui Joel Conan si Michel Holder,elaborat pe un esantion de 200 de intreprinderi industriale
franceze.
Modelul consta in constructiea unei functii matematice din 5 indicatori de eficienta,cei mai semnificativi,care
ofera informatii asupra riscului de faliment al clientului.Modelul are forma:
Z = -0.16R1 0.22R2 + 0.87R3 + 0.10R4 0.24R5, unde :
Z scorul, metoda fiind numita si a scorurilor;
R1 raportul dintre active curente (fara stocuri) si activul total;
R2 raportul dintre capitalul permanent si pasivul total.Indicatorul reflecta gradul de stabilitate financiara a
clientului;
R3 raportul dintre cheltuieli financiare si cifra de afaceri;

R4 - raportul dintre cheltuieli de personal si valoarea adaugata;
R5 raportul dintre rezultatul operational si datoriile totale.
Pe baza rezultatelor obtinute,s-au stability urmatoarele constatari:
Cind Z = 0.210, probabilitatea de faliment a clientului este de 100%,
Z = -0.068, probabilitatea de faliment este de 50%,
Z = -0.164, probabilitatea de faliment este de 10%.
In functie de riscul de neplata al clientilor,volumul creditului si termenul de acordare pot fi
diferentiate.Astfel,clientilor cu risc mic de neplata li s eofera cei mai avantajosi termini de credit,in timp ce
asupra clientilor cu risc mare de insolvabilitate se efectueaza un control permanent si riguros.
Desi setul de indicatori care formeaza continutul modelelor Altman si Joel Conan si Michel Holder sunt
relevanti pt aprecierea starii financiare a clinetilor,aplicarea modelelor poate conduce la clasarea clientilor in
doar doua grupe:falimentari si viabili.Clientii aflati in apropierea extremitatilor pot evolua in continuare
diferit,fie defavorabil,fie incercind sa fie in continuare viabili.De aceea,in luarea deciziei privind formarea
clientele intreprinderii,trebuie sa fie folosite si alte mijloace de studiere a acesteia.
Este importanta,in acest context,studierea clientilor din punct de vedere al lichiditatii, rentabilitatii, starea
tehnica a acestora, valoarea reala a patrimoniului etc.Metoda care ofera astfel de informatii despre client a
capatat,in literature de specialitate,denumirea de Cei 5 C : caracterul,capacitatea,capitalul,aspect
colaterale,conditii generale.
3.Modelul Cei 5 C : caracterul, capacitatea, capitalul, aspect colaterale, conditii generale.
Caracterul clientului vizeaza informatii privind corectitudinea acestuia,se poate judeca despre intentiile sale
in a-si indeplini obligatiile;
Capacitatea clientului se evalueaza printr-o analiza a situatiei privind gestiunea propriului
patrimoniu,posibilitatile sale de finantare;
Capitalul clientului. Se fac estimari ale capacitatii de indatorare a clientului, gradului de stabilitate
financiara.Raportind capitalul permanent la total capital financiar,se urmareste cunoasterea valorii reale a
patrimoniului,garantiile materiale de care dispune clientul.
Aspectele colaterale despre clientii include informatii despre capacitatea de plata imediata (gradul de
lichiditate imediata), care sunt mijloacele de plata utilizate,atitudinea clientului fata d epartenerii sai;
Conditii generale.Se are in vedere obtinerea de informatii asupra clientilor cu privire la rata cresterii
economice,starea tehnica si posibilitatile de modernizare,perspectivele de afaceri ale clientilor si capacitatea
lor de a genera profituri in viitor, etc.
In aceasta etapa de gestiune a clientilor (preventiva),sunt importante stabilirea volumului de marfuri livrate pe
credit fiecarui client,stabilirea unui plafon total al creditului-client in functie de nivelul volumului
vinzarilor;stabilirea,prin contract,a unor garantii impotriva riscului de neplata;stabilirea duratei de acordare a
creditului.

Marimea creditului-client care reprezinta,din punct de vedere financiar, o imobilizare de resurse financiare se
stabileste aplicind formula:

Scopul studierii clientilor este cunoasterea acestora si cresterea vinzarilor pe credit acordate clientilor rentabili
si solvabili,sporirea,pe aceasta baza,a valorii de piata a intreprinderii.
Metode de control a clientilor
Studierea clientilor si acumularea informatiei referitoare la clientele este,initial, o sarcina a comportamentului
de marketing din cadrul intreprinderii,ulterior,supravegherea si controlul asupra clientilor revenind serviciului
financiar-contabil.
Supravegherea si controlul clientilor este o activitate laborioasa,pt realizarea ei se folosesc metode si tehnici
de calcul care permit evidentierea deficientilor in comportamentul clientilor si lansarea deciziilor privind
accelerarea incasarilor.
Pt urmariea clientilor,se pot folosi diverse metode,printer care:
A.Metoda ABC,presupune clasificarea clientilor in trei grupe,dupa importanta lor:
Grupa A clienti foarte important,carora le revin circa 60% din volumul total al creantelor, numarul lor fiind
de 10% din total clienti.
Grupa B clienti important,detin o pondere de 30% din total clienti si 30% din valoarea creantelor.
Grupa C clienti de mica importanta,numarul lor constituie 60% din numarul total alclientilor,in timp ce
ponderea creditului ce le revine este doar de 10%.
Gestiunea clientilor,in conformitate cu aceasta clasificare,consta in supravegherea atenta,continua asupra
clientilor de categoria A si B cu scopul evitarii dereglarilor in graficul de achitare a obligatiunilor.
Pt clientii al caror risc de insolvabilitate este marit,iar perspective afacerii nu este clara,se pot stabili plafoane
de credit,care presupune determinarea cu anticipatie a fondurilor investite in soldul clientilor in anumite
perioade.Desi, depasirea unui plafon de credit nu inseamna, neaparat, ca sunt creante dubioase,unii clienti pot
trece prin dificultati financiare temporare,care pot fi usor depasite.De aceea,aplicarea acestei metode implica
si riscul de pierdere a unor clienti,reducerea volumului vinzarilor si, corespunzator,reducerea profitului brut.
B.Metoda vechimii creantelor,permite urmarirea incasarii la timp a creantelor,ofera informatii privind
vechimea si stabilitatea relatiilor cu fiecare client, permite formularea unor aprecieri referitoare la
dimensiunea raporturilor ce se vor stabili in viitor cu clientele.
Metoda se bazeaza pe constituirea unui tablou care reevalueaza vechimea creantelor, dupa cum se observa in
tabelul 7.4.1
Tabelul 7.4.1. Tabloul privind creantele intreprinderii,aflate in portofoliu la sfirsitul lunii curente
Luna
aparitiei
creantelor
Valoarea
(mii lei)
Termenul
de acordare
a creditului
Vechimea
creantelor
(zile)
% fata de
total
creante
Vinzari in
luna
acordarii
% creantei
in vinzari

client
(zile)
creditului




Analiza situatiei fiecarui client permite sa facem aprecieri asupra respectarii termenelor de rambursare a
creditului de catre fiecare client,valoarea fondurilor imobilizate si pierderea rentabilitatii calculata ca produsul
dintre rata rentabilitatii economice a intreprinderii si valoarea creantelor cu scadenta depasita,ori in raport cu
rata dobinzii la plasamentele bancare pe termen scurt si numarul de zile de intirziere a platii.Urgentarea
incasarii creantelor cu termen de scadenta expirat necesita realizarea analizei fiecarui client,in vedera
cunoasterii cauzelor neachitarii si luarea unor masuri administrative sau chiar juridice de recuperare a
creantelor.O metoda eficienta de recuperare a creantelor este factoringul,care reprezinta o conventie prin
intermediul careia clientul transfera creantele sale unei societati financiare de factoring care-i achita
contravaloarea contra unui cost (commission de factoring), care include,pe linga pretul serviciilor oferite,si un
profit.
C.Metoda indicatorilor.In ceea ce priveste controlul asupra intervalului de timp in care clientii isi onoreaza
datoriile,in practica economica,se utilizeaza frecvent indicatorul Durata medie de incasare a unui client
(Drec),calculate conform relatiei:

, unde Sd cr soldul mediu al creantelor;

VV volumul vinzarilor
Sd cr soldul mediu annual al creantelor cu clientul dat se calculeaza ca media aritmetica a soldurilor
inregistratede conturile ce reflecta creante la sfirsitul fiecarei luni,conform relatiei:

Rezultatul obtinut se compara cu durata medie de incasare a creantelor in ansamblu pe intreprindere,calculate
conform formulei:




Sau cu durata medie de achitare a platilor,calculate conform relatiei:
Dap = Sdobl. / VV 365 zile, unde Sdobl. soldul mediu al obligatiunilor.
Sdoblig.=

, in care Sdiobl. Este soldul obligatiunilor inregistrate la sfirsitul acestei luni.

Depasirea duratei medii de incasare a unui client,peste anumite limite fata de durata de incasare a clientilor ori
celei de achitare a obligatiunilor,provoaca dereglari in asigurarea echilibrului financiar pe termen
scurt,conduce la cresterea riscului de insolvabiltate,fapt ce impune declansarea unor actiuni de corectare si
eliminare a devierilor.

Efectul real al gestiunii incasarilor este capacitatea de plata pe termen scurt a intreprinderii.Este vorba despre
realizarea unei concordante intre activele curente si pasivele curente,intre incasari si plati.Mentinerea
echilibrului intre aceste doua categorii de fluxuri reprezinta o conditie necesara supravietuirii si dezvoltarii
intreprinderii.O intreprindere poate fi considerate competitiva, numai daca activitatea sa produce in
permanenta excedent de trezorerie (de numerar).
Pt a facilita cunoasterea incasarilor sub aspectele prezentate,este necesara implementarea,la nivelul fiecarei
intreprinderi,a unui system informational capabil sa furnizeze,la timpul oportun si cu costuri minime,toate
datele necesare analizei complexe a incasarilor.

7.5 Gestiunea platilor
A doua fateta a gestiunii trezoreriei o constituie administrarea tuturor iesirilor de numerar.astfel incit
intreprinderea sa-si pastreze sis a imbunatateasca in timp pozitia detinuta in raporturile,instituite pe diverse
planuri,cu tertii.Gestiunea platilor implica cunoasterea modului in care se ordoneaza in timp toate datoriile
banesti,astfel incit sa fie posibila si o mai buna corelare a incasarilor.
Din punct de vedere al continutului lor economic,platile se ordoneaza in trei grupe:
A.Plati generate de activitatea operationala,in cadrul carora se includ:
- Sumele,reprezentind contravaloarea bunurilor, marfurilor,serviciilor cumparate de la furnizori;
- Avansurile acordate furnizorilor in vedera unor livrari ce se vor face in viitor;
- Plata salariilor si contributiilor pt asigurarile sociale;
- Plata dobinzilor pt creditele bancare;
- Alte plati de MB din activitatea operationala;
- Plata arendei curente;
- Achitarea impozitelor cu exceptia impozitului pe venit;
- Achitarea amenzilor,penalitatilor,despagubirilor;
- Plata cheltuielilor aferente vinzarilor altor active curente decit produsele finite;
- Varsarea primelor de asigurare a averii si a angajatilor;
- Investitii pe termen scurt;
- Achitarea serviciilor si cheltuielilor comerciale,generale si administrative;
- Alte plati.
B.Platile generate de activitatea investitionala reflecta nivelul cheltuielilor care vor genera fluxuri de MB in
viitor si sunt legate de :
- Procurarea activelor pe termen lung;
- Procurarea obligatiunilor;
- Acordarea creditelor si imprumuturilor pe termen lung;
- Alte plati.
C.Platile ocazionate de realizarea activitatii financiare se refera la:
- Restituirea creditelor si imprumuturilor (in afara de dobinzi);
- Rascumpararea actiunilor proprii;

- Ratele platite catre locator in cazul leasingului financiar;
- Plata dividendelor
- Alte plati.
Administrarea platilor implica cunoasterea modului cum se ordoneaza in timp toate datoriile banesti,astfel
incit sa fie posibila si o mai buna corelare a incasarilor.
In acest context se calculeaza doi indicatori:
1.Durata medie de efectuare a platilor,exprimata in zile:




2.Ritmicitatea platilor

, unde pi fiecare plata facuta in intervalul considerat;

zi numarul de zile dintre doua plati consecutive.
Cunoasterea duratei de incasare a creantelor ca si a celei de achitare a platilor permit sa prefiguram judeacti
asupra modului cum sunt sincronizate,in decursul unei prioade de timp,incasarile si platile in care este
conceput si cum se desfasoara procesul de rotatie al capitalului.
Cel putin sub aspect teoretic,la nivelul fiecarei intreprinderi,marimea incasarilor determinate de
comercializarea bunurilor si serviciilor trebuie sa fie superioara platilor prilejuite de achizitionarea factorilor
de productie necesari,fapt ce determina existent echilibrului financiar si a rentabilitatii.

7.6 Gestiunea numeralului
Principalul obiectiv al gestiunii numeralului il constituie reducerea fondurilor detinute sub forma de numerar
la un nivel strict necesar pt operarea afacerii.Similar stocului de marfuri si materiale,care implica costuri de
aprovizionare si costuri de detinere,in consecinta,putindu-se stabili marimea stocului optim, astfel incit
costurile pe care le implica sa fie minime,se poate determina si un stoc optim de MB,care minimizeaza
costurile de comanda antrenate de reintregirea frecventa a soldului de numerar,in cazul in care, la
intreprindere, se mentine un sold minim de numerar sau un sold zero si costurile de detinere antrenate de
existent unui sold de numerar prea mare, numit cost de oportunitate pt blocarea fondurilor sub forma de
stocuri de bani.Marimea soldului optim de numerar pe care trebuie sa-l detina o intreprindere si care ar
minimize,pe de o parte,pierderile ce apar atunci cind soldul de numerar este prea mare,dar si riscul de neplata
atunci cind intreprinderea se confrunta cu insuficienta de numerar,pe de alta parte,se poate determina prin
aplicarea modelelor: BAUMOL si Miller-Orr.
Modelul BAUMOL de gestiune a numeralului
Modelul elaborate de William BAUMOL,in anul 1952,est eun model economic utilizat pt a determina stocul
optim de numerar.Acest model echilibreaza costul de oportunitate,reprezentat de valoarea cistigurilor ce s-ar fi
putut obtine,daca numeralul respective ar fi fost investit in titluri financiare pe termen scurt cu costurile de
tranzactie ocazionate fie de investirea MB in titluri de plasament,fie de vinzarea VM,pt a intra in posesia

numeralului necesar pt operarea afacerii.Determinarea soldului optim de numerar incepe cu identificarea
costurilor de comanda pe care intreprinderea le suporta atunci cind se achizitioneaza numerar si care pot fi
costuri legate de obtinerea unui imprumut,ori de vindere a unor valori mobiliare.
Modelul BAUMOL echilibreaza costul de oportunitate care apare ca urmare a detinerii de numerar cu
costurile de tranzactie suportate atunci cind se achizitioneaza fondurile.
Costul de oportunitate este reprezentat de valoarea cistigurilor ce s-ar fi putut obtine,daca stocul de numerar
ar fi fost investit intr-un active fara nici un grad de risc.
Daca notam cu:
T necesarul anual de numerar pt efectuarea platilor cu regularitate;
c/2 soldul mediu de numerar;
k cost de brokeraj (de obtinere a unui imprumut sau de vinzare a VM:plat ace se cuvine brokerului pt
executarea comenzii,cheltuielile administrative associate cu emiterea si receptionarea comenzilor), atunci
costul total(CT),se va putea scrie astfel:
CT = costul de oportunitate + costul de tranzactie, in care :
Costul de oportunitate = c/2 d, unde d semnifica rata dobinzii bancare.
Costul de tranzactie = T/ck.
Costul detinerii de numerar este minim atunci cind cele doua categorii de costuri sunt egale:
T/ck = c/2 d.
Pt determinarea stocului optim calculam c-stocul optim din egalitatea de mai sus:
C
2
d = 2 T k, de unde c
2
= 2Tk / d,
Rezulta ca marimea stocului optim de numerar, ce urmeaza sa fie achizitionat la anumite interval de timp,se
calculeaza conform formulei: c = 2Tk / d totul sub radacina

Daca necesarul anual de numerar este T,atunci numarul comenzilor (n) intr-un an va fi : n = T / c,iar
intervalul intre doua comenzi (i) se calculeaza prin raportul: i =360 / n.
Desavantajul acestui model consta in faptul ca se bazeaza pe ipotezele unei sigurante perfecte si ale unor
alimentary ritmice ale conturilor de disponibilitati.
Exemplu
1. Suma totala a platilor care trebuie effectuate cu regularitate,in fiecare luna,pe parcursul anului este de
110.000 mii lei;
2. Suma cheltuielilor ocazionate de vinzarea titlurilor sau de obtinerea creditului (pt o comanda) este de 20 lei;
3. Rata dobinzii bancare la plasamente pe termen scurt = 8% anual.

Sa se calculeze soldul optim al numeralului,numarul de tranzactii (comenzi) necesare de efectuat si intervalul
dintre doua tranzactii.
1.Necesarul annual de numerar pt efectuarea platilor cu regularitate (T) este egal cu: T =110.000
12 = 1320000 lei.
2.Soldul optim al numeralului =
Pt acumularea sumei de 1320000 lei, va fi necesara efectuarea a 12 tranzactii.
3.Costul total annual al echilibrului (optimizarii numeralului) va fi:
CT = costul de oportunitate + costul de tranzactie = soldul mediu de numerar rata dobinzii + numarul de
tranzactii costul unei tranzactii = 25690/2 0,08+1220= 1267,6 lei.
Comcluzie: Soldul optim de numerar pe care trebuie sa-l detina intreprinderea pt a putea executa platile
insumeaza 25690 lei,iar costul total(minim) al stocului de numerar este de 1267,6 lei.
Modelul Miller-Orr de gestiune a numeralului
Ipotezele de la care porneste modelul Miller-Orr sunt acelea ca intreprinderea face comenzi de numerar in
momentul in care soldul de numerar atinge nivelul zero.Aceasta solutie, insa,nu este adecvata pt situatiile cind
soldul de numerar oscileaza de o maniera imprevizibila.In acest context,devine necesara existent unui model
menit sa analizeze soldul zilnic de numerar al intreprinderii sis a semnaleze echipa managerial,pt ca aceasta sa
poata comanda fie alimentarea cu noi fonduri, atunci cind soldul de numerar este scazut sau zero,fie plasarea
numeralului in VM lichide, atunci cind soldul de numerar atinge valori ridicate.Modelul care ofera solutii
situatiilor de acest gen a fost elaborate de M.Miller si D.Orr in anul 1966.




In figura 7.6.1 este redata evolutia unui sold zilnic de numerar:
Sold de numerar Limita superioar C max












Sold de precauie
Limita interioar

To T1 T2 T3 perioada


Soldul de numerar,la inceputul perioadei,este egal cu m
0
.Pe masura trecerii timpului,soldul de numerar este
lasat sa flucuteze liber pina la momentul t
1
cind apare un trend crescator. Intreprinderea permite ca soldul de
numerar sa creasca pina la ziua in care acesta ajunge la limita superioara C
max
.In acest moment
t
1
intreprinderea cumpara VM lichide sau ramburseaza creditele contractate anterior astfel,incit sa reduca
soldul de numerar la nivelul de echilibru Z. Apoi, soldul de numerar se lasa sa varieze din nou.In momentul
t
2
,soldul de numerar atinge limita inferioara si,in acest moment,trebuie vindut un numar de VM pt a readuce
soldul de numerar la nivelul de echilibru Z.
Aceasta strategie de gestiune a soldului de numerar permite acestuia sa varieze intre limita superioara si cea
inferioara.Cind soldul de numerar se gaseste la nivelul celor doua extreme,intreprinderea achizitioneaza sau
vinde VM,astfek incit sa readuca soldul de numerar la nivelul de echilibru.
Intrebarea care solicita raspuns este cea referitoare la masura in care trebuie sa se admita fluctuatia soldului
numeralului,adia fixarea limitei superioare si celei inferioare.Diferenta dintre limitele superioara si inferioara
va depinde de costurile de comanda (in cazul limitei inferioare) si costul de detinere (in cazul limitei
superioare).Daca costul de oportunitate al pastrarii numeralului este ridicat,limitele trebuie sa fie fixate cit mai
aproape intre ele.Cu cit este mai mica diferenta dintre limitele inferioara si cea superioara,cu atit frecventa
deciziilor de restabilire a echilibrului va fi mai mare.In cazul in care costurile de tranzactie sunt mari, cu cit
frecventa restabilirii nivelului de echilibru va fi mai mare,cu atit mai mari vor fi costurile totale de tranzactie
pe care intreprinderea va trebui sa le suporte.
Daca fluxurile de numerar zilnice capata valori substantiale,o diferenta mica intre cele doua limite,inferioara
si superioara,va face ca soldul de numerar sa atinga foarte des una sau alta din aceste limite,fapt ce va genera
costuri mari fie de tranzactie,fie de oportunitate.In aceasta situatie,fixarea celor doua extreme ale nivelului de
numerar va trebui sa fie efectuata la distante mari.
In acelasi timp,daca rata dobinzii la investitii pe termen scurt este mare,intreprinderile care detin un sold mare
de numerar vor avea de suportat costuri de oportunitate.In acetse situatii,este necesara fixarea limitelor
inferioara si superioara mai aproape de punctul de echilibru (de nivelul optim al numeralului).Obiectivul
gestiunii numeralului il constituie minimizarea costurilor totale aferente numeralului.
Daca notam prin:
F costul de tranzactie (de transfer al numeralului in titluri de plasament sau transformare a acestora sau a
unei parti din ele in numerar);

2
- variatia medie zilnica a numeralului fata de nivelul soldului mediu zilnic(abaterea standard, abaterea
medie patratica);
V rata zilnica a dobinzii (costul de oportunitate),atunci
Z- punctual de echilibru va fi egal cu:
Z =( Fd
2
/ v )
1/3



Pt determinarea limitei inferioare si celei superioare a soldului de numerar este necesara specificarea limitei
inferioare de control. In cazul in care limita inferioara est eegala cu zero,limita superioara va fi : C
max
= 3Z.
Atunci cind soldul de numerar devine egal cu limita superioara,se investesc in investitii financiare o suma
egala cu 2Z pt a readuce soldul de numerar la punctual de echilibru. Atunci cind soldul de numerar este egal
cu zero,se vind VM in suma de Z pt a se reveni la punctual de echilibru.
In cazul in care bancile solicita situarea limitei inferioare la un nivel diferit de zero,se opereaza o ajustare a
limitei superioare si a punctului de echilibru in directia majorarii cu nivelul limitei inferioare
Pt a putea aplica in practica acest model,managerul financiar al intreprinderii va trebui sa resolve, mai
intii,urmatoarele aspecte:
- Sa evalueze costurile de tranzactie si costul de oportunitate;
- Sa stabileasca limita inferioara a soldului de numerar,care poate fi zero,sau un alt prag
superior,solicitat in special de banci;
- Sa determine variatiile medii zilnice ale soldurilor conturilor de disponibilitati banesti.

Utilizarea modelului Miller-Orr este eficienta in cazul intreprinderilordin sfera comertului,unde exista un
trend crescator si un trend descrescator al fluxului de numerar,a carui aplicare,de catre manageri,poate
contribui la imbunatatirea performantelor financiare ale intreprinderii.

7.7 Previziunea trezoreriei
In conditiile economiei de piata o intreprindere poate fi considerate competitiva, numai daca activitatea sa
produce,in permanenta,excedent de trezorerie.Excedentul de trezorerie ofera posibilitatea finantarii cresterii
economice,efectuarii unor plasamente rentabile ori conservarea MB in conditii de inflatie,in timp ce existent
unui sold al trezoreriei negative caracterizeaza situatia financiara a intreprinderii ca fiind vulnerabila,instabila.
De aceea, trezoreria a constituit,intotdeauna,un element essential al gestiunii intreprinderii,al carei obiectiv de
baza este armonizarea fluxurilor monetare, pe a asigura,in permanenta capacitatea de plata si rentabilitatea.In
vederea realizarii acestui obiectiv,annual sau trimestrial,cu defalcari lunare sau saptaminale,la intreprindere se
elaboreaza bugetul trezoreriei,care consta in previziunea incasarilor si platilor ocazionate de activitatea
economico-financiara pe perioada respectiva.
Bugetul trezoreriei ofera raspunsuri la urmatoarele intrebari:
- De ce resurse financiare va dispune intreprinderea la sfirsitul perioadei planificate?
- Daca va putea intreprinderea sa efectueze platile in termenele stabilite sis a acopere cheltuielile
necesare desfasurarii activitatii ritmice pe parcursul anului;
- Care va fi necesarul de mijloace financiare imprumutate pt acoperirea deficitului de capital banesc si
care vor fi sursele de obtinere a lor?
In linii generale,scopul previziunii trezoreriei,ca si al gestiunii acesteia,se poate sintetiza in felul
urmator:

- Asigurarea ca in perioada de virf a paltilor se va dispune de suficiente lichiditati,pt a nu crea dificultati
partenerilor economici si sociali;
- Satisfacerea tuturor obligatiilor de plata asumate contractual,cit si a celor catre fondurile publice de
resurse banesti,reglementate prin lege;
- Folosirea ratioanala,oportuna si eficienta a MB;
- Stabilirea unor termene de plata a datoriilor suficient de mari,prin contractile incheiate cu partenerii de
afaceri,pt ca unitatea sa aiba ragazul necesar gasirii si negocierii resurselor de finantare cu costuri
minime;
- Crearea unei reputatii bune pt toti creditorii cu privire la seriozitatea manifestata in ceea ce priveste
achitarea integral si la termen a obligatiilor banesti fata de acestia;
- Exploatarea unor premise favorabile valorificarii avantajoase a surplusului de disponibilitati si/sau in
privinta efectuarii de achizitii profitabile,inidferent de natura lor, datorita conjuncturii create pe piata.
Elaborarea bugetului trezoreriei este ultima etapa a procesului bugetar la nivel de intreprindere,reprezentind
rezultanta,sub forma de fluxuri banesti,a previziunilor effectuate de intreprindere cu privire la politica
comerciala, la politica de productie si de aprovizionare,la politica de personal si a salariilor,la politica de
investitii pe termen lung etc.
Elaborarea bugetului de trezorerie presupune:
1) Previziunea fluxurilor de trezorerie;
2) Determinarea si acoperirea sau plasarea soldului de trezorerie care rezulta din compararea incasarilor
cu platile.
1.Primul pas in actiunea de estimare a fluxurilor de trezorerie il reprezinta determinarea marimii incasarilor,
in cadrul careia cele provenite din vinzari ocupa locul central,deoarece,in functie de acestea,se dimensioneaza
fluxurile deiesire, precum si marimea resurselor ce pot fi atrase pe alte canale decit cele referitoare la vinzari
(credite,emisiuni de obligatiuni,emisiuni de actiuni etc.). Informatiile referitoare la vinzari rezulta din politica
comerciala adoptata,deoarece aici se concentreaza informatia referitoare la relatiile cu clientii,termenele de
achitare a facturilor comerciale.Previziunea incasarilor din vinzari se efectueaza in functie de volumul
vinzarilor,de termenul la care ajung la scadenta creantele de acest gen.
Daca presupunem ca intreprinderea X isi propune efectuarea vinzarilor lunare in marimile prezentate in
tabel:
Luna ianuarie februarie martie aprilie mai iunie
Vinzari
estimate,
mii lei
300 450 600 500 350 250

Incasarea carora are loc conform conditiilor stipulate in contractile cu clientii sai, care presupun ca :
- Pt 30% din vinzari,plata se face in luna livrarii;
- Pt 50% din vinzari,plata se face in luna urmatoare livrarii;
- Pt 20% din vinzari, plata se face la doua luni dupa livrare,
Atunci previziunea incasarilor din vinzari se prezinta astfel:




Incasari lunare
|
Vinzari lunare

ianuarie februarie martie aprilie mai iunie Sold luna
urmatoare
Ianuarie(300) 90 150 60
Februarie(450) 135 225 90
Martie(600) 180 300 120
Aprilie(500) 150 250 100
Mai(350) 105 175 70
Iunie(250) 75 175

La fundamentarea fluxurilor de intrari de numerar,esentiala,este dimensionarea cit mai exacta a fluxurilor
reale,intrucit cele de trezorerie sunt o reflexie a celor reale.Iar previziunea fluxurilor reale,la rindul ei,trebuie
sa se bazeze pe principiul rationalitatii,care presupune ca cheltuielile antrenate de executarea bugetelor sa nu
depaseasca avantajele care se vor obtine in urma aplicarii in practica a deciziilor fundamentate.
Pasul 2 consta in previziunea platilor. Previziunea platilor se face pornind de la previziunea cheltuielilor
anuale si de la esalonarea in timp a platilor aferente acestor cheltuieli.Documentele de evident si previziune a
platilor sunt: bugetul investitiilor; bugetul resurselor materiale (conform graficului de achizitionare a
stocurilor); bugetul salariilor plus asigurarile sociale;legislatia fiscal,in baza careia se calculeaza platile
aferente obligatiunilor fiscale;contractile de imprumut,care indica termenele deplata ale dobinzilor si de
rambursare a imprumuturilor etc.
Constructia bugetului de trezorerie,capata,in final,forma:
Faze Simbol Operatiuni


















A Soldul initial al trezoreriei ( S)

B
ncasri din activitatea operaional
ncasri bneti din vnzri
Alte ncasri


C
Pli pentru activitatea operaional
Plata furnizorilor i antreprenorilor
Plata salariilor i contribuiilor pentru asigurarea social
Plata dobnzilor
Alte pli

D
Fluxul net al mijloacelor bneti din activitatea operaional
D=B-C


E
ncasri din activitatea investiional
Din ieirea activelor pe termen lung
Dobnzi ncasate
Dividende ncasate
Alte ncasri ale mijloacelor bneti

F
Pli bneti pentru activitatea investiional
Procurarea activelor pe tenrmen lung



Previziunea
ncasrilor i
pltilor




















Determinarea
soldului
mijloacelor
bneti la
sfritul periodei
de
gestiune
Alte pli

G
Fluxul net al mijloacelor bneti din activitatea investiional
G=E-F


H
ncasri din activitatea financiar
Sub form de credite bancare i mprumuturi
Din emisiuni de aciuni
Alte ncasri de mijloace bneti

I
Pli pentru activitatea financiar
Rambursarea creditelor i mprumuturilor
Rscumprarea aciunilor
Plata dividendelor

J
Fluxul net al mijloacelor bneti din activitatea financiar
J=H-I

K
Fluxul net din activitatea economico-financiar
K=DGJ


L
ncasri excepionale
Despgubiri de la societatea de asigurri
Subvenii
Ajutoare din partea statului
Alte ncasri

M
Fluxul net total
M=KL
N Diferenele de curs favorabile i nefavorabile


O


Soldul mijloacelor bneti la sfritul perioadei de gestiune
O=AMN



Dupa efectuarea operatiunii de previziune a incasarilor si platilor,se procedeaza la compararea celor doua
categorii de fluxuri.In consecinta,se constata fie deficit,fie excedent de trezorerie.Excedentul de trezorerie
reprezinta surplusul de MB care rezulta din compararea incasarilor si platilor..Situatia in care platile prevazute
sa aiba loc intr-o anumita perioada sunt mai mari decit incasarile proiectate pt perioada respectiva,la
intreprindere se inregistreaza deficit de trezorerie,care pericliteaza starea de echilibru financiar al acesteia.
Ambele situatii impugn luarea de masuri adecvate,fie in directia plasarii rentabile a excedentului,fie de
acoperire a deficitului de trezorerie.
Masuri de acoperire a deficitului de trezorerie
- Acordarea rabatului commercial pt plata imediata a vinzarilor;
- Oferirea unui discount pt plati anticipate;
- Reducerea volumului vinzarilor pe credit clientilor rau-platnici;

- Renuntarea la efectuarea unor plati,care nu afecteaza imaginea pe piata a intreprinderii:cheltuieli pt
actiuni social-culturale, unele cheltuieli generale si administrative;
- Aminarea platii dividendelor;
- Accelerarea incasarilor prin alegerea unor modalitati convenabile de plata,facturarea operativa a
loturilor de marfuri expediate clientilor;
- Alte masuri.
In situatia in care la intreprindere se inregistreaza excedent de trezorerie,se cauta modalitati eficiente
de plasare a acestuia, din care unele pot fi:
- Investitii in titluri financiare pe termen scurt;
- Depozite bancare pe termen scurt;
- Plasamente in produse ale pietei,care pot fi vindute foarte repede,la un pret
avantajos(actiuni,obligatiuni si alte instrumente de plasament);
- Rascumpararea propriilor actiuni;
- Achitarea inainte de scadenta a platilor catre creantieri;
- Investitii in stocuri de marfuri si materiale sau in imobilizari;
- Achitarea in avans a unor marfuri,pt care se acorda rabat commercial;
- Alte investitii.
Selectarea unei anumite investitii se va face in functie de perioada de maturitate,de randamentul si de gradul
de risc cel mai potrivit pt intreprindere.
Model de elaborare a bugetului de trezorerie la intreprindere
Situatia fluxurilor de intrari si iesiri de numerar estimate pt trimestrul II al anului se prezinta astfel:
Situatia incasarilor totale,clasificate dupa continutul economic,pe perioada aprilie-iunie, 2006

Luna
ncasri din vnzri
Dividend
e

Din
diferena
de curs
valutar

Din credite
bancare
Dobnz
i din
plasam
ente
pe T/S

Din alte
operaiu
ni
Din
vnzri
curente
Creane
ncasate
Total
Aprilie 28000 3200000 3228000 1400 670000 2500000 900 2200
Mai 75000 5500000 5575000 0 109500 950000 900 56000
Iunie 60000 4800000 4860000 0 680000 850000 900 67800
Total
Trim.II
163000 13500000 13663000 1400 459500 4300000 2700 126000



Situatia platilor totale,clasificate dupa continutul economic pe perioada aprilir-iunie, 2006
Luna Plata
furnizorilor
Plata
salariilor
Impozite si
taxe
Dobinzi
achitate
Rambursarea
imprumutului
Alte plati
Aprilie 3420000 1800000 160000 280000 2500000 17000
Mai 5000000 2650000 175000 320000 - 29500

Iunie 4700000 2150000 160000 295500 - 75000
Total
trimestrul
II
13120000 6600000 495000 895500 2500000 121500



Bugetul trezoreriei pe perioada aprilie-iunie, 2006
Mii lei
Operatiuni Aprilie Mai Iunie Total trimestrul
II
A.sold initial
Incasari:
Din vinzari
Din dividende
Din diferente de
curs valutar
Din credite
bancare
Dobinzi
Alte operatiuni
960000

3228000
1400

670000



2500000

900

2200
720000

5575000
-

109500



950000

900

56000
1050000

4860000
-

680000



850000

900

67800
2730000

13663000
1400

1459500



4300000

2700

126000
B.Total incasari 6402500 6691400 6458700 19552600
Plati:
Plata
furnizorilor
Plata salariilor
Impozite sit axe
Dobinzi achitate
Rambursarea
imprumutului
Alte plati

3420000

1800000
160000
280000
2500000

17000

5000000

2650000
175000
320000
0

29500

4700000

2150000
175000
320000
0

75000

13120000

6600000
495000
895500
2500000

121500
C.Total plati 8177000 8174500 7380500 -23732000
Sold final (A+B+C) -814500 -763100 128200 -1449400

Concluzie: Cu exceptia lunii iunie,soldul final al numeralului capata valori negative.Rezulta ca,in cele doua
luni:aprilie si mai, intreprinderea va trebuisa caute solutii de acoperire a deficitului de trezorerie, ori sa
analizeze posibilitati de aminare a unor plati,cu conditia sa nu fie afectata imagine ape piata a intreprinderii.
Pt a se realize o fundamentare a fluxurilor de trezorerie cit mai reala,trebuie ca,mai intii,sa se dimensioneze cit
mai exact fluxurile reale,intrucit cele de trezorerie sunt o reflexive a celor reale.


7.8 Mijloace de plata adaptate la nevoile intreprinderii
Plata reprezinta orice operatiune atit de plata,cit si de incasare,rezultata in urma operatiunilor comerciale sau
necomerciale,realizata de o unitate a unei banci sau organizatii cooperatiste de credit pt contul unui client al
sau ori in numele si pt contul sau.
Instrumentele de plata cunoscute si utilizate in realitiile de schimb sunt:
- Moneda
- Platile fara numerar
Intr-o economie complexa si descentralizata, moneda este instrumental unic al schimbului.Cererea si
oferta de bunuri de pe pietele de schimb este mediate de moneda.
Moneda este instrumental schimbului care permite cumpararea imediata a oricaror bunuri,servicii si
titluri,fara costuri de negociere,si care conserva valoarea intre doua schimburi.Ea indeplineste rolul de
instrument unic al tranzactiilor,etalon de valoare si mijloc de rezerva si finantare.
In activitatea intreprinderilor,efectuarea platilor in numerar este reglementata prin lege,fiind
stabilite,astfel,limitele valorice pina la care intreprinderile pot face incasari si plati in numerar.Exceptie fac
intreprinderile din sectorul comercial si sectorul de servicii,care lucreaza,in principal,cu populatia si care
pot face incasari cu numerar in orice volum.
Folosirea numeralului,ca instrument de plata,prezinta anumite desavantaje,precum: posibilitatea falsificarii
numeralului, aparitia costului de oportunitate, aparitia evaziunii fiscale s.a.
Platile fara numerar au loc prin intermediul instrumentelor de plata fara a intrebuinta moneda in forma sa
reala.Alegerea,de catre agentii economici,a instrumentelor de plata trebuie sa raspunda anumitor
criteria,precum: siguranta incasarilor,rapiditatea si simplificarea operatiunilor legate de efectuarea
platilor,operativitatea in circuitul bancar al documentelor.
Instrumentele de plata utilizate in RM sunt:
Dispozitia de plata, dispozitia de plata trezoreriala,dispozitia de plata acceptata,cererea-dispozitie
de plata,dispozitia incaso,dispozitia incaso trezoreriala;
Acreditivul documentar;
Cardul.
In baza dispozitiei de plata pot fi efectuate plati pt marfuri livrate,servicii prestate,lucrari executate,
tranzactii cu VM de stat,precum si alte plati.Termenul de valabilitate al dispozitiei de plata pt a fi prezentata la
banca platitoare de catre emitent este de o zi lucratoare.Ziua emiterii nu se ia in calcul.
Dispozitia de plata trezoreriala este documentul de plata in baza caruia platitorul da o dispozitie bancii care
il deserveste de a transfera beneficiarului o anumita suma de bani pt plata impozitelor,taxelor in bugetul de
stat,transferarea banilor pt marfurile livrate si serviciile prestate si alte plat ice deserves Trezoreria de
Stat.Deci,acest document serveste pr plata impozitelor si taxelor in veniturile bugetului de stat,bugetelor
unitatilor administrative-teritoriale;transferul MB in fondurile extrabugetare si platile in sau din contul
institutiilor publice pt marfurile livrate,lucrarile effectuate,serviciile prestate,precum si la efectuarea altor
plati.

Dispozitia de plata acceptata este documentul de plata utilizat pt transferul MB prin intermediul
intreprinderii de stat Posta Moldovei pe numele unor cetateni(pensii, pensii alimentare,salarii, cheltuieli de
deplasare, onorarii de autor etc.).Nu seadmite utilizarea dispozitiei de plata acceptate pt transferurile de MB
prin oficiul postal pe numele intreprinderilor de comert pt marfurile livrate.
Cererea-dispozitie de plata este documentul de plata in baza caruia beneficiarul solicita platitorului sa I se
achite plata pt valoarea productiei livrate,a serviciilor prestate si alte plati conform prevederilor
contractual,precum si achitarea cambiilor si efectuarea altor plati stipulate in contract.
Valoarea platii inregistrate in cererea-dispozitie de plata se determina de catre beneficiar si se accepta de catre
platitor conform prevederilor contrcatului pe baza documentara.Ca baza documentara servesc contractile de
livrare a marfurilor,documentele de expediere sau alte documente intocmite in conformitate cu legislatia in
vigoare.Modalitatea de remitere a bazei documentare este,de asemenea,o prevedere a contractului dintre
platitor si beneficiar.
Termenul de valabilitate acererii-dispozitie de plata este un an de la data emiterii.Termenul in decursul caruia
platitorul este obligat sa prezinte la banca cererea-dispozitie de plata e stability de catre parti in contract si nu
se controleaza de banca.In contract,poate fi prevazuta responsabilitatea privind respectarea termenelor de
prezentare a cererii-dispozitie de plata si termenele de achitare a acesteia.In cazul in care platitorul refuza sa
achite cererea-dispozitie de plata,el instiinteaza beneficiarul in modul si termenul stabilite in contract,fara a
implica banca.
In cazul in care cererea-dispozitie de plata est eprezentata la banca de catre platitor,iar in contul platitorului
lipsesc MB necesare pt efectuarea platii,platitorul este obligat sainformeze beneficiarul despre aceasta,in
aceeasi zi,in modul si in termenul stabilite in contract fara participarea bancii.In acest caz,functionarul
responsabil al bancii platitoare aplica peverso al ambelor exemplare ale cererii-dispozitie de plata mentiunea
lipsa de MB in cont si in aceeasi zi remite bancii beneficiare pt inminare beneficiarului toate exemplarele
cererii-dispozitie de plata,iar in cazul in care cererea-dispozitie de plata a fost prezentata la banca platitoare de
catre beneficiar,banca platitoare inmineaza toate exemplarele cererii-dispozitie de plata beneficiarului.
Cererea-dispozitie de plata acceptata si neachitata in termen reprezinta un document de executare silita
conform prevederilor Codului de procedura civila al RM si se prezinta executorului judecatoresc pt executare
conform prevederilor actelor normative in vigoare.
Dispozitia incaso se utilizeaza in cazul perceperii,in mod incontestabil,a MB de la debitori conform
prevederilor actelor normative in vigoare si documentelor de executare silita,cit si a restantelor la bugetul
asigurarilor socilae de sta,etc.,cu exceptia perceperii in contul bancar al unitatii Trezoreriei de Stat.
Dispozitia incaso trezoreriala se utilizeaza in cazul perceperii in mod incontestabil,a MB (restante ale
contribuabililor la impozite si taxe,alte plati obligatorii in bugetul public national etc.),in contul
bancar/trezorerial al unitatii Trezoreriei de Stat.MB pe care a fost pus sechestru in baza incheierilor hotaririlor
incontestabil prin dispozitii incaso trezoreriale emise numai,de structurile teritorilae ale Departamentului de
Executare a Deciziilor Judiciare sau de creditorul-urmaritor in baza documentelor de executare silita.
Acreditivul documentar reprezinta un angajament prin care o banca,actionind la cererea clientului sau
(ordonatorul) si conform instructiunilor acestuia sau in nume propriu,efectueaza o plata contra documente
catre un tert (beneficiar) ori la ordinal acestuia,sau accepta si plateste cambii trase de catre beneficiar,sau
autorizeaza o alta banca sa efectueze o astfel de plata ori sa accepte sis a plateasca asemenea cambia.

Conform legislatiei in vigoare,pe teritoriul RM se utilizeaza citeva tipuri de acreditive documentare,dintre care
poate fi mentionat acreditivul irevocabil,acreditivul acoperit,acreditivul transferabil.
Acreditivul irevocabil reprezinta acreditivul care nu poate fi modificat sau anulat fara consimtamintul
ordonatorului,beneficiarului,bancii emitente si bancii beneficiare.
Acreditivul acoperit este acreditivul la deschiderea caruia banca emitenta transfera din contul platitorului sau
creditului acordat platitorului suma acreditivului bancii beneficiare in contul de bilant Creditori privind
decontari documentare,cu conditia utilizarii acestor MB pt achitarea acreditivului.
Acreditivul documentar transferabil reprezinta acreditivul in virtutea caruia beneficiarul poate cere bancii
autorizate sa plateasca,sa-si assume un angajament de plata aminata sau sa accepte in cazul unei negocieri
libere,sa faca acreditivul utilizabil,in totalitate sau partial,pt unul ori pt mai multi beneficiari.
Cardul poate fi definit ca un instrument de decontare care faciliteaza detinatorului achizitionarea de bunuri si
servicii fara sa fie nevoie de existent numeralului.Cardul ofera detinatorului accesul la un cont bancar din care
se efectueaza plata bunurilor si serviciilor achizitionate.In RM,acest instrument de plata este utilizat in
confotmitate cu Regulamentul privind organizarea de catre banci a platilor cu carduri pe teritoriul RM in
care notiunea de card este definite ca suport de informatie standartizat,protejat,individualizat,utilizat de
detonator in modul prevazut in obligatiunile reciproce cu emitentul cardului si acceptat de comerciant in
calitate de instrument de plata la procurarea marfurilor,consumul de servicii,obtinerea de numerar si alte
servicii.
Pt optimizarea trezoreriei si mentinerea echilibrului financiar se impune,de asemenea,ca intreprinderea sa-si
organizeze relatiile cu banca astfel pt a evita,pe cit posibil,ca,in acelasi interval de timp,sa aiba deschise mai
multe conturi,unele avind solduri debitoare,iar altele-creditoare.Soldurile debitoare vor reflecta o folosire mai
putin eficienta a fondurilor,deoarece disponibilitatile in conturi nu aduc decit dobinda bonificata de
banca.Soldurile creditoare,astfel spus fondurile imprumutate sunt caracterizate de un cost superior ratei
dobinzii bonificate de banca.
Capitolul VIII
Rezultatele financiare ale intreprinderii
8.1 Obiectivele si scopurile financiare ale intreprinderii
Economia de piata plaseaza in centrul activitatii economice intreprinderea. Rezultatele obtinute de aceasta
determina,pozitiv sau negative, ansamblul economiei nationale, avind in vedere ca anume aici, la
intreprindere, se produc bunuri si servicii necesare existentei si dezvoltarii societatii, intreprinderea
reprezentind si principalul furnizor de venituri in bugetul de stat.Or, o economie nationalaneste viabila,daca
reuseste sa stimuleze crearea si dezvoltarea unor afaceri profitabile.Ea poate fi comparata cu un organism
complex, in care are loc combinarea factorilor de productie, dupa anumite reguli si in anumite proportii,
transformarea acetora in alte valori mai mari si furnizarea lor societatii.Prin punerea la dispozitia
consumatorilor a produselor si serviciilor solicitante,de calitate si la preturi competitive, intreprinderea
raspunde obiectivului ei social, iar in functie de marimea si importanta ei in societate, ea contribuie si la
mentinerea stabilitatii sidezvoltarii economice nationale.

In ceea ce priveste obiectivul financiar al intreprinderii,opiniile autorilor din domeniul finantelor se scindeaza
in doua categorii.Unii sustin ca motivatia desfasurarii activitatii oricarui agent economic o reprezinta
maximizarea profitului.Acestia sunt sustinatorii teoriei clasice,care considera ca intreprinderea trebuie in
asemenea mod sa-si organizeze afacerea, incit profitul obtinut sa fie maximal.Astfel,Hayek arata ca singurul
scop specific pe care firmele trebuie sa-l urmareasca este cel de a asigura venitul cek mai ridicat pe termen
lung pt capitalul sau.Economistul American Milton Friedman considera,de asemenea,ca responsabilitatea
sociala a intreprinderii este angajarea ei in astfel de activitati in care, prin utilizarea surselor slae, sa fie
posibila cresterea profiturilor atita timp,cit sunt pastrate regulile jocului.La rindul sau,D.Roux arata ca oricare
ar fi structura pietei,obiectivul principal al oricarei intreprinderi este de a-si maximize profitul.
Realitatea economica confirma acest adevar, intrucit doar existenta la intreprinderi a unui profit suficient
permite acestora modernizarea si dezvoltarea potentialului tehnic si economic,asigura extinderea rationala a
productiei, tinind cont de evolutia pietei si tendintele conjuncturale.Tot profitul stala baza calcularii unor
indicatori financiari,precum : Rentabilitatea =Profit / Total capital, Rata capitalizarii bursiere = pretul
actiunii / profit net pe actiune, Rata distribuirii dividendelor, etc., care determina capacitatea de indatorare a
intreprinderii, caracterizeazapozitia acesteia pe pata.
Profitul net obtinut, ca urmare a activitatii desfasurate, de catre intreprindere constituie averea actionarilor,
reprezinta principal motivatie a detinerii actiunilor si a participarii acestora la cresterea capitalului statutar prin
noi aporturi in numerar.De aici, rezulta ca maximizarea avutiei actionarilor reprezinta obiectivul principal al
intreprinderii.
A doua categorie de economist sustin teoriile manageriale si comportamentale despre intreprindere,prin care
se afirma ca obiectivul major al intreprinderii este maximizarea valorii de piata, ori maximizarea averii
investitorilor de capital.Autorii lucrarii Finante manageriale, Paul Halpern, J.Fred Weston,Eugene
F.Brigham, sustin ca deciziile financiare optime sunt absolute vitale pt supravietuirea si succesul firmei.Ele nu
sunt luate de dragul de a lua decizii,ci mai degraba in urma considerarii unor obiective.Vom pleca mereu d
ela idea ca principalul obiectival echipei manageriale este acela al maximizarii averii investitorilor de capital,
sustin autorii.
Aceasta ide este sustinuta si de profesorul universitar romin Ion Stancu.Pledind pentru maximizarea averii
actionarilor, ca obiectiv major al intreprinderii, el prezinta desavantajele obiectivului enuntat de adeptii teoriei
clasice- de maximizarea profitului:
Rentabilitatea, care determina o valoare finala mai mare decit cea initiala,este judecata ca flux net de
trezorerie si nu doar in termen de profit.Profitul nu este deci o marime monetara, cid oar o marime
potential ( o promisiune de a se transforma, in timp, in cash-flow );
Pe termen lung,marimea profitului va fie gala cu marimea cash-flow-ului, dar pe termen scurt aceste
marimi difera,de multe ori chiar in mod substantial;
Diferentele specific dintre profit ( ca potentialitate contabila ) constau in decalajele de timp dintre
veniturile si cheltuielile inscrise in raportul financiar, pe de o parte, si incasarile si platile aceleiasi
perioade si care dau marimea cash-flow-ului, pe de alta parte.In plus,aceste decalaje in timp intre
angajamentele contabile si viramentele monetare sunt insotite de riscuri multiple de dobinda, curs de
schimb, inflatie, etc;
Maximizarea profitului,adesea utilizata ca obiectiv al firmei in cursurile de microeconomie, ne-ar plasa
intr-un mediu economic cert,cu decalaje constante intre angajamente si viramente si fara nici-un fel de
risc, ceea ce nu corespunde realitatii;

Maximizarea profitului poate duce pe termen scurt la sacrificarea substantei capitalului initial
(reducerea cheltuielilor de intretinere a echipamentelor si a altor active fixe) si la suprimarea
dezvoltarii intreprinderii (eliminarea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare), deoarece aceste activitati
nu genereaza profituri imediate;
Maximizarea profitului ignora comparatia cu alte oportunitati de investitii similare.Putem maximize
profitul, dar cine masoara suficienta/insuficienta acestei cresteri potentiale? cind calculamprofiturile
contabile, consideram cheltuielile cu dobinzile ca un cost al banilor imprumutati, dar ignoram costul
fondurilor provenite de la actionarii firmei.Referinta principal in maximizarea averii este costul de
oportunitate.
Cu toate acestea, profitul, rentabilitatea reprezinta criteria carora le este subordonata intreaga activitate
economica si financiara a intreprinderii.Obiectivele, insa, pot fi urmarite atit pe termen scurt, cit sip e termen
lung.
Pe termen scurt,obiectivul financiar al intreprinderii trebuie sa fie lichiditatea,asigurarea echilibrului financiar
pe termen scurt, ceea ce presupune asigurarea permanenta,cel putin,a unei egalitati intre incasari si
plati.Gestiunea permanenta a capitalului, aflat sub diverse forme : de stoc sau de active in curs de transformare
a formelor functionale, estimarea riscurilor la care este supusa activitatea intreprinderii,estimarea permanenta
a evolutiei pietei si acomodarea intreprinderii la schimbarile de mediu,care reprezinta functii ale
managementului financiar, conduc, pe termen lung, la cresterea profitului intreprinderii, la sporirea averii
actionarilor si, corespunzator, la maximizarea valorii de piata a acesteia.
De aici,rezulta 3 obiective financiare ale intreprinderii:lichiditatea,maximizarea profitului, maximizarea
valorii de piata a intreprinderii.
Toate aceste obiective sunt indisolubil legate intre ele,astfel incit:
Ritmicitatea vinzarilor, precedata de gestiunea eficienta a clientilor,asigura intreprinderii necesarul de
MB pt efectuarea platilor curente;
Pt a vinde,intreprinderea trebuie sa produca bunuri si servicii adecvate preferintelor consumatorilor,
competitive pe piata nationala si internationala;
Fabricarea de produse dorite,competitive pe piata,insotita de o buna gestionare a factorilor de
productie si de o puternica politica de marketing asigura intreprinderii incasarea unor venituri
sufficient de mari, din care sa fie posibila acoperirea integral a costurilor si din care sa rezulte si
unprofit necesar remunerarii actionarilor si stimularii cresterii intreprinderii.Suficienta profitului pt
remunerarea actionarilor in proportii mai mari decit costul de oportunitate, produce o crestere a valorii
bursiere a actiunilor,respective a valorii de piata a intreprinderii.
Economia de piata ofera intreprinderilor libertate in actiune.Proprietarii sunt cei care decid tipul de activitate
al intreprinderii,ce bunuri sa produca, piat ape care doresc sa se lanseze,dar deciziile ulterioare privind cum sa
produca,cit sa produca si la ce pret sunt impuse de catre piata.Maximizarea valorii intreprinderii, in aceste
conditii,necesita studierea permanenta atit a mediului intern, cit si a celui external intreprinderii de catre
managerii acesteia, acestia trebuind sa fie sufficient de receptivila modificarile de mediupt a realize obiectivul
propus.
Conceperea si implementarea obiectivelor intreprinderii presupune parcurgerea mai multor etape,
precum:

Stabilirea pozitiei intreprinderii in cadrul mediului in care isi desfasoara activitatea,identificarea
oportunitatilor care pot fi fructificate.Aceasta etapa cuprinde un studio cu privire la: identificarea
costurilor de achizitionare a utilajului, de formare a personalului, de intretinere sau evitare a
efectelor negative asupra mediului inconjurator.Odata cu stabilirea cheltuielilor necesare pt realizarea
obiectivelor, studiul financiar va trebui sa evidentieze si avantajele pe care le va adduce aplicarea
masurii: cresterea, a productivitatii muncii, reducerea costurilor,imbunatarirea calitatii produselor,
imbunatatirea trezoreriei si, in general, a gradului de viabilitate al intreprinderii.
Precizarea obiectivelor ce privesc principalele scopuri ale intreprinderii: economice, tehnice, sociale si
organizatorice,care se reflecta in mod direct asupra volumuli vinzarilor, profitului, rentabilitatii si
pozitiei pe piata.
Determinarea marimii si structurii resurselor necesare realizarii obiectivelor.Pt a se putea lua o decizie
cu privire la oportunitatea finantarii masurilor prevazute, trebuie sa se tina seama de gradul de
indatorare a intreprinderii,de situatia trezoreriei, de gradul de risc pe care ilprezinra adoptarea si
aplicarea masurilor determinate de realizarea obiectivelor propuse.
In baza acestor etape, se stabileste politica intreprinderii,care cuprinde elemente referitoare la:
Definirea obiectivelor pe termen scurt sip e termen lung;
Stabilirea volumului si structurii resurselor necesare;
Precizarea actiunilor ce vor fi intreprinse, dupa consultarea responsabililor fiecarei faze,subdiviziuni;
Precizarea timpului necesar indeplinirii fiecarei actiuni;
Determinarea eficacitatii intreprinderii.
Adeseori,in cadrul intreprinderilor,se acorda mai multa atentie eforturilor cotidiene de obtinere a unei eficiente
mai mari.O cauza principal a acestei stari rezida in faptul ca ineficienta poate afecta substantial
performantelede ansamblu ale intreprinderii,situatii care,daca se prelungeste,duce la falimentul acesteia.

8.2 Continutul consumurilor si cheltuielilor intreprinderii
Indiferent de marime si tipul de activitate, pentru orice intreprindere exista anumite reguli si constringeri
commune: pt a produce trebuie instalati factori de productie care nu sunt in cantitati nelimitate si nici gratuit
si, de aceea, trebuie folositi cit mai efficient;pt a supravietui si a se dezvolta afacerea trebuie sa fie
rentabila,ceea ce impune o gestionare eficienta a acestora.
Asadar, oricare ar fi tipul de activitate ales,cheltuielile sunt inevitabile.Cheltuielile ce apar la inceputul
activitatii unei intreprinderi sunt atit cheltuieli curente, legate de achizitionarea stocurilor, plata salariilor,
s.a.,cit si cheltuieli pt realizarea investitiilor strict necesare rekansarii afacerii.In perioadele
urmatoare,intreprinderea este in cautarea unor surse de finantare pe termen lung, caci aparitia profitului le
permite,dj, acoperirea cheltuielilor curente.In perioada dezvoltarii depline,intreprinderea urmareste
maximum de profit justificat prin potentialul productive si commercial dobindit.Aparitia cheltuielilor este
determinata,in aceasta perioada,de necesitatea retehnologizarii intreprinderii ca urmare a uzurii morale si
fizice, de diversificarea afacerii,ceea ce implica instalarea noilor factori de productie, noi investiri de fonduri.
Zona cheltuielilor siconsumurilor intreprinderii cuprinde o arie larga de fenomene economice legate, in
esenta,de consumul si utilizarea factorilor de productie: natura, omul si capitalul.

In economie,prin cheltuieli se intelege orice consum de factori de productie, din cadrul unui process
economic sau commercial, in urma caruia elementele consummate isi schimba forma initiala si
utilitatea,devenind bunuri siservicii necesare satisfacerii unor nevoi sociale ale populatiei,semifabricate-
necesare producerii de noi produse si servicii.In expresie valorica,cheltuielile reprezinta totalitatea
resurselor consummate de agentul economic intr-o perioada de timp data pt obtinerea si livrarea pe piata a
diverselor produse si servicii.Ele masoara efortul depus de catre intreprindere in vederea realizarii
obiectivului final-maximizarea valorii intreprinderii.Sistemul contabil bazat pe standartele nationale face
distinctie intre notiunea de consumuri sic ea de cheltuieli.
Consumurile reprezinta resursele utilizate pt fabricarea produselor si prestarea serviciilor in scopul obtinerii
unor venituri.Acestea sunt neaparat legate de procesul de productie, gasesc reflectarea materiala in stocurile
de productie finite si productie in curs de executie si sunt recuperate in urma vinzarii acestora.
Cheltuielile reprezinta resursele utilizate si pierderile care apar ca rezultat al activitatii economico-financiare
si nu sunt legate nemijlocit de procesul de productie.Spre deosebire de consumuri, cheltuielile se include
incostul vinzarilor, se reflecta in raportul privind rezultatele financiare si se scad din venituri la determinarea
rezultatului perioadei de gestiune.
Componenta consumurilor si cheltuielilor intreprinderii,modul de determinare si constatare a acestora sunt
determinate de prevederile Standartului National de Contabilitate (SNC) nr.3 Componenta consumurilor si
cheltuielilor intreprinderii.
Conform acestui standard,component consumurilor este prevazuta sub apectul intreprinderilor din trei sfere
principale de activitate:productie, comert, prestari servicii, iar component cheltuielilor- pe tipurile de activitati
ale acestora:operationala,investitionala,financiara si exceptionala.
In dependent de reflectarea consumurilor in costul produselor finite,deosebim consumuri directe si cinsumuri
indirect de productie.
Consumurile directe sunt consumurile identificate nemijlocit pe un anumit produs:materii prime si
materiale,energie, retribuirea muncii lucratorilor din activitatea de productie.
Consumurile indirect sunt consumurile care nu pot fi identificate direct pe un produs , ele fiind antrenate in
deservirea si gestiunea subdiviziunilor de productie: uzura MF cu destinatie productive, retribuirea muncii
muncitorilor auxiliari,consumurile de intretinere a aparatului de productie in stare de lucru etc.
In raport cu modul de modificare a consumurilor in functie de volumul productiei fabricate, deosebim
consumuri variabile si consumuri constante.
Consumurile variabile se modifica proportional cu volumul productiei, cu volumul lucrarilor
executate,serviciilor prestate.In aceasta categorie,se includ: consumurile de materii prime,energie,apa si
combustibil, salariile perosnalului care lucreaza in sectiile de productie.
Consumurile constant sunt consumurile care ramin nemodificate intr-un anumit diapazon, indiferent de
variatia volumului productiei fabricate.
In component consumurilor, care formeaza costul vinzarilor, se include urmatoarele articole: consumuri
materiale, consumuri privind retribuirea muncii,consumuri indirect de productie.

Consumurile materiale,incluse in costul produselor finite, productiei in curs de executie, cuprind:la
intreprinderile de productie-consumuri directe de materiale,la intreprinderile de prestari servicii-consumuri de
materiale.La intreprinderile de comert, consumurile de materiale nu se include in costul marfurilor, ci se trec
la cheltuielile perioadei de gestiune.
La intreprinderile de productie,consumurile directe de materiale cuprind valoarea materialelor utilizate in
procesul de productie si anume:
a) A materiilor prime si materialelor, care constituie baza productiei fabricate;
b) A articolelor accesori (piese de completare) si a semifabricatelor supuse asamblarii sau prelucrarii
suplimentare la intreprinderea respectiva;
c) Valoarea serviciilor cu character de productie prestate de terti,si anume:
- Executarea unor operatii distinct privind fabricarea produselor, prelucrarea materiilor prime si a
materialelor;
- Efectuarea probelor privind determinarea calitatii materiilor prime si a materialelor
consumate,utilizate exclusivpt fabricarea produselor concrete;
d) A combustibilului de toate tipurile,consumat in scopuri tehnologice,la producerea tuturor tipurilor de
energie;
e) A energiei de toate felurile (electrica,termica,aer comprimat,frig,apa,etc.) consummate in scopuri
tehnologice, de transport si aferente altor necesitati de productie ale intreprinderii.
Pt intreprinderile de prestari servicii,consumurile de materiale,utilizate in procesul activitatii de baza
cuprind:
a) Materiale auxiliare;
b) Materiale de constructie;
c) Carburanti si lubrifianti;
d) Piese de schimb pt prestarea serviciilor de reparatii;
e) Alte materiale.
Consumurile privind retribuirea muncii reprezinta:la intreprinderile de productie- consumurile directe
privind retribuirea muncii, iar la intreprinderile de prestari servicii- cheltuieli privind retribuirea muncii.La
intreprinderile de comert,cheltuielile privind retribuirea muncii nu se include in costul marfurilor.Ele tin de
cheltuielile perioadei de gestiune.
In consumurile directe privind retribuirea muncii la intreprindere de productie,se include consumurile privind
retribuirea muncii personalului incadrat in productia de baza a intreprinderii,inclusiv permite si alte sume
platite sub forma de stimulare,compensare.La acestea se refera:
a) Retributiile pt munca prestata efectiv,calculate in baza tarifelor in acord, salariile tarifare, salariile
functionale si onorariile, formele si sistemele de retribuire a muncii acceptate de intreprindere;
b) Sporurile la salariile platite lucratorilor din telecomunicatii,constructii,transporturi si altor
salariati,activitatea permanenta a carora este legata de deplasari,diurnele platite din momentul plecarii
pina in momentul revenirii la sediul intreprinderii;
c) Premiile pt rezultatele de productie obtinute, sporurile la salariile tarifare si de baza pt maiestrie
profesionala;
d) Sumele platite in marimea unui salariu tarifar, salariul de functie pt zilele de deplasare de la sediul
intreprinderii la locul de lucru si viceversa,prevazute de graficul de lucru,precum si pt zilele de retinere

a salariilor in drum din cauza conditiilor meteorologice sau din vina organizatiilor de transport
referitoare la obiectele concrete de constructii capitale;
La intreprinderile de prestari servicii,consumurile privind retribuirea muncii cuprind salariile de baza si cele
suplimentare,diverse sporuri, adaosuri, premii calculate personalului care lucreaza nemijlocit in domeniul
prestarii serviciilor.
Consumurile indirecte de productie au loc la intreprinderile de productie si intreprinderile de prestari de
servicii.Acestea cuprind:
a) Cheltuielile de intretinere a MF cu destinatie productive in stare de lucru;pt indeplinirea normelor
sanitaro-igienice,inclusive cheltuielile de intretinere a incaperilor si inventarului acordate de
intreprindere institutiilor medicale pt organizarea punctelor medicale nemijlocit pe teritoriul
intreprinderii, pt mentinerea curateniei si ordinii in unitatea de productie;
b) Cheltuielile de intretinere si exploatare a mijloacelor destinate protectiei naturii,inclusive platile pt
evacuarea substantelor poluante in mediul inconjurator;
c) Uzura MF cu destinatie productiva;
d) Epuizarea resurselor naturale;
e) Amortizarea activelor nemateriale utilizate in procesul de productie;
f) Cheltuielile aferente perfectionarii tehnologiilor si organizarii productiei,precum si
imbunatatiriicalitatii produselor,sporirii durabilitatii si altor proprietati de exploatare a acestora in
cadrul procesului de productie;
g) Uzura OMVSD;
h) Salariile muncitorilor auxiliary incadrati in productie si ale personalului administrativ, personalului de
conducere a subdiviziunilor de productie, inclusive toate tipurile de premii si adaosuri conform
sistemelor in vigoare la intreprindere;
i) Cheltuielile de asigurare a conditiilor normale de lucru si a tehnicii securitatii ce tin de particularitatile
productiei si prevazute de legislatia in vogoare;
j) Cheltuieli de asigurare a pazei atelierelor,sectiilor si subdiviziunilor cu destinatie productiva;
k) cheltuielile de deplasare a salariailor ncadrai nemijlocit n procesul de producie;
l) asigurarea obligatorie a salariailor ocupai n sfera de producie; m) alte cheltuieli n conformitate cu
legislaia n vigoare.
Cheltuielile se divizeaz, la ntreprindere, pe tipuri de activiti, i anume:
Cheltuieli ale activitii operaionale,
Cheltuieli ale activitii investiionale,
Cheltuieli ale activitii financiare,
Pierderi excepionale,
Cheltuieli privind impozitul pe venit.
Cheltuielile activitii operaionale cuprind cheltuielile ocazionate de efectuarea activitii de baz a
ntreprinderii i cuprind:
a) costul vnzrilor
b) cheltuieli comerciale
c) cheltuieli generale i administrative
d) alte cheltuieli operaionale.
Costul vnzrilor. Spre deosebire de cuantumul valoric al resurselor de care dispune ntreprinderea ntr-
o anumit perioad, costul vnzrilor exprim numai ceea ce s-a consumat efectiv din aceste resurse pentru

producerea bunurilor, prestarea serviciilor, relevnd mrimea exact a efortului depus n vederea realizrii
obiectivului de producere a bunurilor i / sau prestare a serviciilor. Acesta cuprinde:
a) Ia ntreprinderile de producie - consumurile materiale directe, consumurile directe privind retribuirea
muncii, inclusiv contribuiile pentru asigurrile sociale, consumurile indirecte de producie aferente
produselor vndute;
b) la ntreprinderile comerciale - valoarea de bilan a mrfurilor vndute (suma cea mai mic dintre
valoarea de intrare a mrfurilor procurate i valoarea realizabil net);
c) la ntreprinderile de prestri servicii - consumurile pentru materiale i retribuirea muncii, precum i
consumurile indirecte de producie aferente serviciilor prestate;
Cheltuieli comerciale sunt cheltuielile aferente desfacerii produselor, mrfurilor i prestrilor de servicii.
Acestea cuprind:
a) cheltuielile de ambalare (inclusiv valoarea ambalajului i materialelor de ambalat) i mpachetarea
produselor i mrfurilor;
b) cheltuieli de transport-expediere a produselor fabricate i a mrfurilor (cu excepia cazurilor n care
acestea se recupereaz de ctre cumprtor), taxele vamale etc;
c) remunerarea lucrrilor de marcare, certificare a produselor i mrfurilor, ntocmirea declaraiilor vamale
pentru vnzarea produselor peste hotarele republicii;
d) serviciile de marketing aferente ncheierii sau rezilierii contractelor;
e) comisioanele pltite organizaiilor de desfacere, de intermediere, de comer extern, cheltuielile de
procurare a licenelor pentru exportul produselor i mrfurilor;
f) cheltuielile de reclam, participarea la expoziii, trguri, valoarea mostrelor de mrfuri transmise, n
conformitate cu contractele ncheiate sau alte acte, nemijlocit cumprtorilor sau organizaiilor de
intermediere cu titlu giatuit i care nu pot fi returnate, alte cheltuieli similare;
g) cheltuieli de studiere a pieei de desfacere, de salarizare a lucrtorilor ocupai cu colectarea i
prelucrarea datelor privind pieele de desfacere a mrfurilor respective, informaiilor asupra
productorilor-concureni, costul literaturii economice pentru efectuarea investigaiilor de marketing,
alte cheltuieli ale seciilor, serviciilor sau ale lucrtorilor din domeniul marketingului;
h) cheltuieli pentru reparaia i deservirea cu termen de garanie a produse-
lor i mrfurilor vndute;
i) cheltuieli privind remunerarea muncii salariailor de la ntreprinderile de
comer, care cuprind salariile de baz i suplimentare, diverse adaosuri,
sporuri, prime pltite vnztorilor, casierilor, hamalilor, precum i buc-
tarilor, osptarilor la ntreprinderile de alimentaie public i altui perso-
nal, care particip nemijlocit la vnzarea mrfurilor;
j) cheltuieli privind datoriile dubioase;
k) cheltuieli privind retumarea i reducerea preurilor la mrfurile vndute.
Cheltuielile generale i administrative sunt cheltuielile privind deservirea i gestiunea ntreprinderii n
ansamblu. Acestea cuprind:
l. Cheltuielile privind retribuirea muncii personalului de conducere i gospodresc, premiile de orice tip
conform sistemelor existente la ntreprindere, adaosurile de orice tip, inclusiv:
a) sumele pltite pentru absenele forate sau ndeplinirea unui lucru pltit insuficient n cazurile prevzute
de legislaie;
b) suplimentele (adaosurile) pltite pentru concediul medical pn la nivelul salariului efectiv, stabilit de
legislaie;
c) diferena de salarii pltit lucrtorilor transferai de la alte ntreprinderi cu pstrarea n decursul unei
anumite perioade a cuantumurilor salariului de funcie de la locul de munc precedent, precum i n
cazul interimatului provizoriu, dac aceasta este prevzut de legislaia n vigoare;
d) recompensele unice pentru vechimea n munc i adaosurile pentru vechimea n munc la ntreprinderea
respectiv pltite salariailor n conformitate cu legislaia n vigoare;

2. Contribuiile pentru asigurrile sociale i cele medicale, fondul de pensii, fondul de stat de plasare n
cmpul muncii din suma cheltuielilor privind retribuirea muncii;
3. Plile suplimentare, indemnizaiile, sporurile, compensaiile acordate salariailor ntreprinderii,
inclusiv:
a) sumele pltite salariailor concediai de la ntreprinderi din cauza reorganizrii acestora, reducerii
personalului i statelor;
b) sumele pltite salariailor, inclusiv femeilor care educ copii, pentru concediile acordate suplimentar;
c) sporurile la pensii, indemnizaiile unice acordate salariailor care se pensioneaz;
d) sumele pltite sub form de compensare ca urmare a majorrii preurilor, scumpirea alimentaiei
(bucatelor) la osptarii, bufete i profilactorii sau acordarea ei la preuri reduse sau gratuit (exceptnd
alimentaia special pentru anumite categorii de salariai n conformitate cu legislaia);
e) compensarea daunelor cauzate de traumele n producie i plata pensiei de invaliditate, indemnizaiile
unice n caz de deces al salariatului ca rezultat al accidentului de producie;
f) indemnizaiile pltite att n temeiul deciziilor judectoreti, ct i fr acestea n legtur cu pierderea
capacitii de munc din cauza traumelor de producie;
g) sumele pltite salariailor-donatori de snge pentru zilele examinrii medicale, donrii de snge i pentru
zilele de odihn, acordate dup fiecare zi de donare a sngelui;
4. Ajutorul material acordat salariailor (inclusiv cota iniial pentru construcia de locuine cooperatiste
sau pentru rambursarea parial a creditului acordat n scopul construciei de locuine cooperatiste sau
construciei individuale de locuine);
5. ntreinerea, uzura i reparaia mijloacelor fixe cu destinaie administrativ, gospodreasc i de
protecie a naturii (cldiri, construcii etc);
6. Amortizarea activelor nemateriale cu destinaie general a ntreprinderii;
7. Valoarea obiectelor de mic valoare i scurt durat n limita stabilit;
8. Uzura i reparaia obiectelor de mic valoare i scurt durat;
9. Plata pentru chiria curent a mijloacelor fixe, activelor nemateriale i
obiectelor de mic valoare i scurt durat;
10. Cheltuieli de ntreinere a obiectelor i mijloacelor fixe conservate n conformitate cu actele
normative n vigoare;
11. Cheltuielile aferente ntreinerii i deservirii mijloacelor tehnice de comand, centrelor de
telecomunicaii, mijloacelor de semnalizare, centrelor de calcul i altor mijloace tehnice de comand, care nu
se refer la producie (de exemplu, cheltuielile pentru chirie a mijloacelor de telecomunicaii, utilizate n
scopuri de conducere);
12. Cheltuielile potale i telegrafice; cheltuielile de ntreinere i exploatare a staiilor de telefoane,
computerilor, faxurilor, instalaiilor de dispecerat, de radio i alte tipuri de telecomunicaii utilizate pentru
administrare i care se includ n bilanul ntreprinderii; cheltuieli tipografice, de ntreinere i exploatare
birotic; cheltuieli pentru procurarea rechizitelor de birou, formularelor de eviden contabil;
13. Plata serviciilor pentru dirijarea produciei efectuat de tere organizaii n cazurile n care, n statele
de funciuni ale ntreprinderii, nu este prevzut finanarea unor servicii funcionale sau cnd aceste
ntreprinderi nu sunt n stare s asigure ndeplinirea unor lucrri necesare fr participarea organizaiilor spe-
cializate, inclusiv pentru executarea unor lucrri periodice la solicitarea organelor de conducere de stat pentru
ndeplinirea crora nu este raional ntreinerea unui personal permanent, precum i alte cheltuieli legate
nemijlocit de activitatea ntreprinderii;
14. Cheltuielile privind paza obiectelor administrativ-gospodreti i asigurarea securitii antiincendiare
a acestora;
15. Cheltuielile de ntreinere a transportului auto de serviciu: remunerarea salariailor care deservesc
acest transport, valoarea combustibilului, Iubrifianilor i altor materiale, uzura i reparaia cauciucurilor,
asistena tehnic a transportului auto; cheltuieli de ntreinere a garajelor, arenda pentru garaje i parcarea
autovehiculelor, cotele de amortizare i cheltuielile pentru toate tipurile de reparaie a autovehiculelor i
cldirilor, garajelor, cheltuielile pentru nchirierea autoturismelor de serviciu;

16. Cheltuielile privind deplasrile personalului de conducere;
17. Cheltuielile de reprezentare;
18. Cheltuielile pentru msurile de protecie civil, inclusiv uzura inventarului i mijloacelor fixe
utilizate n aceste scopuri;
19. Plata compensaiilor personalului administrativ de conducere a ntreprinderilor, activitatea de
producie a crora este legat de necesitatea unor deplasri sistematice n interes de serviciu, a cheltuielilor ce
in de utilizarea n aceste scopuri a autoturismelor personale;
20. Defalcrile pentru ntreinerea aparatului de conducere a organizaiilor ierarhic superioare, a
asociaiilor, concernelor i altor structuri i organe de conducere;
21. Cheltuielile de sponsorizare;
23. Cheltuielile pentru asigurarea salariailor i a bunurilor cu destinaie general i administrativ
prevzute de actele normative n vigoare;
24. Cheltuielile aferente angajrii forei de munc;
25. Plata pentru diversele servicii prestate ntreprinderii, n conformitate cu contractele (acordurile)
ncheiate de ctre:
a) bnci, bursele de mrfuri, organizaiile intermediare i alte organizaii;
b) organizaiile consultative, juridice, informaionale, de audit, traductori;
c) mass-media n legtur cu publicarea rapoartelor financiare;
26. Cheltuielile pentru pregtirea i reciclarea personalului, inclusiv:
a) salariul lucrtorilor n timpul studiilor acestora cu scoaterea din producie n sistemul de perfecionare a
calificrii i de reciclare a cadrelor, precum i sumele pltite n conformitate cu legislaia n vigoare
pentru concediile de studii acordate muncitorilor i funcionarilor, care au succese bune la nvtur n
instituiile de nvmnt superior i mediu, seral i fr frecven, la doctorantura cu frecven redus;
b) sumele pltite absolvenilor colilor medii, profesional-tehnice i tinerilor specialiti care au absolvit
instituia de nvmnt superior sau mediu de specialitate pentru deplasarea la locul de lucru, concediul
nainte de nceperea activitii, precum i plata indemnizaiilor; c) cheltuielile de ntreinere a instituiilor
de nvmnt, care se afl la bilanul ntreprinderii;
27. Cheltuielile pentru cercetri tiinifice;
28. Cheltuielile pentru invenii i raionalizri cu caracter de producie, efectuarea lucrrilor
experimentale, confecionarea i proba modelelor i mostrelor n baza inveniilor i propunerilor de
raionalizare, organizarea expoziiilor, concursurilor, trecerilor n revist, aciunilor de certificare i a altor
aciuni privind implementarea inovaiilor i propunerilor de raionalizare,' plata onorariilor i alte cheltuieli, cu
excepia cazurilor de capitalizare a acestora prevzute de S.N.C. 9 "Contabilitatea cheltuielilor de cercetare,
proiectare i experimentare";
29. Cheltuielile privind reparaia ambalajului folosit n multipl circulaie i returnabil, precum i
valoarea ambalajului, scos din uz ca urmare a uzurii naturale a acesiuia;
30. Impozitele i taxele, conform legislaiei n vigoare, precum i impozitul pe valoarea adugat i
accizele nerecuperabile, cu excepia impozitului pe venit;
31. Cheltuielile de judecat, cheltuielile de arbitraj i taxele de stat;
32. Cheltuielile pentru procurarea literaturii de specialitate, actelor normative i instructive, precum i
abonarea la ediii speciale (ziare, reviste etc.) necesare n activitatea de producie;

33. Cheltuielile pentru aciunile de ocrotire a sntii, organizarea timpului liber i a odihnei salariailor
de la ntreprindere, inclusiv pentru:
a) ntreinerea i uzura utilajului i ncperilor, acordate gratuit pentru des-
furarea activitii culturale i sportive;
b) ntreinerea obiectelor de ocrotire a sntii, azilurilor pentru btrni i
invalizi, instituiilor precolare pentru copii din sistemul nvmntului

public, precum i a obiectelor din fondul locativ (inclusiv uzura i cheltuielile pentru efectuarea
diverselor tipuri de reparaii);
c) achitarea din contul ntreprinderii a foilor de tratament i n case de odihn,
organizarea excursiilor i cltoriilor, ocupaiilor n secii sportive, cercuri
i cluburi, a vizitrii aciunilor cultural-distractive i sportive;
34. Cheltuielile de organizare aferente desfurrii adunrilor acionarilor,
perfectrii documentelor;
35. Alte cheltuieli.
Alte cheltuieli operaionale, care cuprind:
1. Sumele cheltuielilor privind vnzarea altor active curente dect produse
finite, pentru arenda curent;
2. Cheltuieli sub form.de amenzi, penaliti, despgubiri;
3. Plata dobnzilor aferente creditelor bancare i mprumuturilor primite
pe termen scurt i pe termen lung, cu excepia cazurilor de capitalizare a acesto-
ra, prevzute n S.N.C. 23 "Cheltuielile privind mprumuturile";
4. Plata dobnzilor privind alte operaii;
5. Plata dobnzilor privind mprumuturile expirate i sanciunile creditare;
6. Emisiunea i difuzarea titlurilor de valoare pe termen scurt - obligaiuni,
cambii i alte titluri de valoare, plata comisioanelor pentru difuzarea acestora etc;
7. Consumurile indirecte de producie constante nerepartizabile;
8. Sumele diferenelor dintre costul stocurilor de mrfuri i materiale i
valoarea realizabil net;
9. Lipsurile i pierderile de la deteriorarea valorilor;
10.Producia rebutat;
11.Alte cheltuieli operaionale.
Cheltuielile activitii de investiii, rezult din ieirea activelor pe termen lung i cuprind: cheltuielile
i pierderile aferente ieirii activelor nemateriale, activelor materiale n curs de execuie, terenurilor,
mijloacelor fixe, resurselor naturale, activelor financiare pe termen lung; cheltuieli din reevaluarea activelor
pe termen lung la ieirea acestora; pierderile din participaiile n alte ntreprinderi i din operaiuni cu prile
legate; valoarea pierderilor constatate n urma inventarierii activelor pe termen lung.
Cheltuielile activitii financiare, rezult din modificarea mrimii i structurii capitalului propriu,
mprumuturilor i creditelor ntreprinderii. Acestea cuprind: cheltuielile privind plata redevenelor aferente
activelor pe termen lung luate n arenda finanat; pierderile din diferenele de curs valutar; plile calculate
pentru activele nemateriale luate n chirie; alte cheltuieli ale activitii financiare.
Pierderi excepionale, rezult din evenimentele sau operaiunile rare i netipice, care nu sunt legate de
activitatea economico-financiar (ordinar) a ntreprinderilor. Acestea cuprind: daunele provocate de
calamitile naturale; pierderile din perturbaiile politice; modificarea legislaiei rii; cheltuieli privind
lichidarea consecinelor evenimentelor excepionale.
Cheltuieli privind impozitul pe venit, reprezint suma total a cheltuielilor privind impozitul pe venit,
luat n considerare la calcularea profitului net al perioadei de gestiune.
8.3. Veniturile ntreprinderii: definirea i structura lor
Venitul reprezint afluxul global de avantaje economice n cursul perioadei de gestiune rezultat n
procesul activitii ordinare a ntreprinderii, sub form de majorare a activelor sau de micorare a datoriilor,
care conduc la creterea capitalului propriu, cu excepia sporurilor pe seama aporturilor proprietarilor
ntreprinderii.
Venitul reprezint, pentru ntreprindere, un indicator relevant care reflect efectul economic al activitii
economico-financiare ntr-o perioad dat. Obinerea unui cuantum de venituri, capabil s asigure att
recuperarea integral a consumurilor i cheltuielilor efectuate, ct i obinerea unui profit suficient pentru

remunerarea acionarilor i finanarea dezvoltrii ntreprinderii, reprezint un obiectiv major al fiecrei
ntreprinderi.
n funcie de sursele de intrare la ntreprindere, veniturile se divizeaz n patru grupe: venituri din
activitatea operaional, venituri din activitatea in-vestiional, venituri din activitatea financiar i
venituri excepionale.
Veniturile din activitatea operaional cuprind sumele rezultate din activitatea de baz a ntreprinderii.
Acestea includ:
a) veniturile din vnzri, la care se refer: ncasrile din vnzarea produselor, mrfurilor, prestarea
serviciilor; operaiile de troc, operaiile de construcie;
b) alte venituri operaionale care, la rndul lor, includ: sumele primite sau de primit din ieirea
(vnzarea, schimbul) activelor curente cu excepia produselor finite i mrfurilor; arenda curent; amenzi,
penaliti, despgubiri, recuperri de daune materiale rezultate din modificarea metodelor de evaluare a
activelor curente.
Veniturile din activitatea de investiii cuprind sumele rezultate din ieirea i recalcularea activelor pe
termen lung ale ntreprinderii; sumele ncasate din vnzarea activelor nemateriale, terenurilor, mijloacelor
fixe; dividende calculate; dobnzile la titlurile de valoare procurate i mprumuturile acordate; sume,
reprezentnd diferene din reevaluarea activelor pe termen lung ieite; sumele ecartului de reevaluare aferente
activelor pe termen lung ieite; sumele obinute din lichidarea mijloacelor fixe peste valoarea probabil
rmas.
Veniturile din activitatea financiar cuprind: sumele rezultate din transmiterea n folosin altor
persoane juridice i fizice, pe un termen mai mare de un an, a activelor nemateriale i materiale pe termen
lung; valoarea activelor intrate cu titlu gratuit; venituri sub form de diferene de curs valutar, subvenii
primite din buget; prime, premii, sume sponsorizate etc.
Venituri excepionale, la care se refer sumele primite de la organele de stat, de la persoanele fizice i
juridice, companii de asigurri sub form de recuperare a pierderilor provocate de calamiti naturale,
perturbri politice i alte evenimente excepionale.
8.4. Rezultatul financiar al ntreprinderii: coninut i mod de exprimare
Aprecierea nivelului de dezvoltare a ntreprinderii, a modului n care sunt utilizate resursele economice
i financiare de care dispune implic, n mod necesar, msurarea rezultatelor activitilor desfurate. Aceste
rezultate pot fi exprimate n form fizic i/sau valoric.
Exprimarea fizic a rezultatelor activitii financiare este legat de principalele particulariti i
caracteristici specifice ale diferitelor valori de ntrebuinare, fiind efectuat n uniti naturale, n uniti
natural-convenionale i n uniti de :imp de munc: tone, m
3
, m
2
, litri, numr de uniti, ore, km etc.
Printre avantajele i funciile indicatorilor fizici de exprimare a rezultatelor ntreprinderii enumerm:
1) forma simpl de exprimare, care permite identificarea, lansarea i urm--irea executrii comenzilor i
contractelor;
2) ofer posibilitatea efecturii de corelaii cu ali indicatori ai activitii economice (consumuri de
materii prime, materiale, energie etc);
3) permit calculul randamentului folosirii factorilor de producie (productivitatea muncii, randamentul
mijloacelor fixe);
4) permit elaborarea de indicatori utili n comparaii internaionale, referitori la nivelul dezvoltrii
economice, precum: consumul de energie electric pe cap de locuitor, consumul de carne pe cap locuitor etc.
Dei sunt relevani n caracterizarea performanelor cantitative ale activitii ntreprinderii, indicatorii
fizici prezint o deficien major legat de faptul c nu suport agregarea, neputnd fi totalizai pentru
produse sau servicii diferite, exprimate n uniti de msur diferite. De aceea, n practic, se recurge la
evaluarea rezultatelor n uniti valorice. Din cadrul indicatorilor de exprimare a rezultatelor financiare ale
ntreprinderii fac parte:

1. Volumul vnzrilor - exprim valoarea produciei fizice realizate n decursul unei perioade. Se
calculeaz conform formulei:
Volumul vnzrilor = Q
v

x
P
v
- TVA, unde
Q
v
reprezint volumul produciei vndut, exprimat n uniti fizice,
P, -^preul de vnzare unitar,
TVA -Jaxa pe valoare adugat.
Acest indicator permite s facem aprecieri cu privire la locul ntreprinderii n sectorul su de activitate, a
poziiei sale pe pia, a aptitudinii acesteia de a lansa i dezvolta diferite activiti profitabile. Creterea
indicatorului, n raport cu media pe ramur sau cu nivelul concurenilor, semnific o poziie forte a n-
treprinderii pe piaa produselor i serviciilor.
Profitul brut (PB), reprezint rezultatul obinut n urma vnzrii produciei, prestrii serviciilor i
executrii lucrrilor. Se calculeaz ca diferena dintre veniturile din vnzri (VV) i costul vnzrilor XC V)i_
PB = VV - CV
Creterea veniturilor din vnzri ntr-un ritm superior creterii costului reprezint principala condiie de
asigurare a eficienei activitii de producie.
3. Rezultatul activitii operaionale (R
op
)
R
o|)
= PB + alte venituri operaionale - cheltuieli comerciale - cheltuieli generale i administrative - alte
cheltuieli operaionale
Depirea cheltuielilor generate de activitatea de producie i comercializare a bunurilor i serviciilor i
celor de gestiune, n ansamblu, a ntreprinderii de ctre veniturile ncasate din activitatea operaional
semnific obinerea de profit, care constituie principalul garant al unui viitor prosper al ntreprinderii.
4. Rezultatul activitii investitionale (R. ) se calculeaz ca diferena
dintre veniturile investitionale i cheltuielile investitionale. Rezultatul pozitiv (profit) ori negativ (pierderi)
generat de_.aejvjatea investitjonal permite s facem aprecieri asupra competenei echipei manageriale de a
estima i plasa capitaluri pe termen lung, de gestionare a acestora.
5. Rezultatul activitii financiare (R
fin
) se determin ca diferena dintre ve-
niturile i cheltuielile legate de modificarea capitalului propriu i celui mprumutat.
6. Rezultatul activitii economico-financiare = R R. R
* op mi Im
7. Rezultatul excepional se calculeaz ca diferena dintre veniturile excep-;ionale i pierderile ce apar
n legtur cu apariia unor evenimente nefavorabile xitreprinderii. Obinerea profitului este posibil n cazul
n care echipa manageria- a putut s protejeze ntreprinderea fa de eventualele riscuri ce pot aprea.
8. Rezultatul perioadei de gestiune pn la impozitare se obine prin nsumarea rezultatelor ce provin
din cele patru activiti ale ntreprinderii: operaional, investiional, financiar i excepional.
Dac n urma calcului rezult o mrime mai mare dect zero, este vorba de )roii t ul perioadei de
gestiune pn la impozitare; dac rezultatul este negativ, este vorba de pierdere. Profitul se supune
impozitrii, rezultnd profitul net, cel ;are rmne la dispoziia ntreprinderii i care reprezint principala
surs de
Cretere economic, dar i motivaia obiectiv a proprietarilor de a-1 reinvesti n orga-izarea produciei
de noi bunuri i servicii cu scopul de maximizare n timp.
Profitul net obinut de ntreprindere se repartizeaz n:
- constituirea fondului de remunerare a acionarilor;
- constituirea fondului de rezerv;

- constituirea fondului de dezvoltare economic (fondul de investiii) etc.
Optimizarea profitului constituie premisa realizrii obiectivului strategic, de ierspectiv, al oricrei
ntreprinderi, care const n creterea valorii patrimoniale, reterea capacitii concureniale, revenindu-i i
rolul de stabilizator al ntregii conomii naionale, asigurnd stabilitatea social i chiar politic din ar.

Venituri operaionale
Venituri din vnzri
Alte venituri
operaionale
Costul vnzrilor:
Consumuri directe de materii
prime i materiale
Cheltuieli directe de retribuie a
muncii angajailor n activitatea
operaional
Consumuri indirecte de producie
Cheltuieli comerciale
Cheltuieli generale i administrative
Rezultatul activitii operaionale
Venituri din activitatea de investiii
Din ieirea activelor pe termen lung
Din dividente
Din dobnzi
Din reevaluarea activelor pe termen
lung
Din participaii n alte ntreprinderi
Cheltuieli pentru activitatea de investiii
Privind ieirea activelor nemateriale i
materiale pe termen lung
Din reevaluarea activelor pe termen lung
Aferente participaiilor n alte ntreprinderi
etc.
Rezultatul activiii de investiii
Venituri din activitatea financear
Din redevene
Din arenda pe termen lung
Din diferene de curs valutar
Subvenii de stat, prime,
premii i sume sponsorizate
Din active intrate cu titlu
gratuit etc.
Cheltuieli din activitatea financear
Privind plata redevenelor
Privind diferenele de curs valutar
Privind arenda financear a activelor
materiale pe termen lung etc.
Reyultatul activitii financeare
Rezultatul activitii
economico-financeare
REZULTATELE FINANCIARE ALE NTREPRINDERII
104





Figura 8.4.1. Etapele formrii profitului
Rezultatul excepional
Rezultatul perioadei de gestiune pn la impozitare
Profitul net
Impozit pe
venit
REZULTATELE FINANCIARE ALE NTREPRINDERII
105
8.5. Funciile profitului
Profitul reprezint expresia absolut a evoluiei real-pozitive a ntreprinderii. Profitul
este definit i ca rezultatul sintetic financiar pozitiv al unei activiti productive,
principalul indicator calitativ care exprim eficiena activitii productive.
Ca indicator de eficien a activitii economice, profitul reprezint ceea ce se obine
n plus, fa de ct s-a cheltuit n activitatea economic.
Metoda tradiional de determinare a profitului const n compararea cheltuielilor
reale efectuate de ntreprindere pe parcursul unei perioade cu veniturile reale obinute n
aceeai perioad. Activitatea este eficient dac veniturile depesc cheltuielile. Rezultatul
pozitiv al diferenei venituri-cheltuieli semnific existena la ntreprindere a unui profit,
care reprezint sursa de stimulare financiar a salariailor, de remunerare a acionarilor i
sursa de autofinanare a activitii.
Rezult, deci, patru funcii principale ale profitului:
1)funcia de motivare a personalului angajat, respectiv a acionarilor;
2)funcia de cretere economic, profitul reprezentnd principala surs a acumulrilor
pe baza crora se constituie investiiile, surs de baz a creterii economice;
3)funcia de stimulare a iniiativei economice, profitul determinnd acceptarea riscului
de ctre ntreprinztori i, prin aceasta, contribuind la stimularea produciei de bunuri
i servicii, la creterea productivitii etc;
4)funcia de control asupra activitii ntreprinderilor. Profitul este principalul indicator
ce st la baza elaborrii deciziilor privind activitatea de viitor a ntreprinderilor. El
reprezint un adevrat barometru, indicnd nu numai eficiena, n general, ci pentru
fiecare etap din viaa ntreprinderii: nivelul eficienei, permind astfel efectuarea de
comparaii i analize profunde n legtur cu rentabilitatea ntreprinderii.

3.6. Factorii care influeneaz mrimea profitului
Mrimea profitului este influenat de o serie de factori, care, n linii gene-ale, pot fi
grupai n:
1. Factori interni, printre care enumerm: nivelul i structura costurilor; etodele de
fundamentare a preului pe baz de costuri, direciile de alocare a capitalului; capacitatea
de producie; gradul de tehnologizare; calitatea i suficiena stocurilor; capacitatea
managerial de a elabora o strategie de dezvoltare clar, de a orienta activitatea spre
realizarea obiectivelor propuse etc;
Pentru a atenua impactul acestor factori asupra mrimii profitului sunt necesare
eforturi n privina:
REZULTATELE FINANCIARE ALE NTREPRINDERII
106
1) reducerii costului vnzrilor prin: diversificarea furnizorilor de materii prime i
materiale i alegerea acestora n funcie de calitatea mrfurilor, care, la rndul ei, se
reflect direct asupra competitivitii produselor finite; reducerea costurilor fixe prin
modernizarea echipamentului existent, prin vinderea mijloacelor fixe care staioneaz;
2) accelerrii vitezei de rotaie a activelor curente prin aplicarea metodelor adecvate de
gestiune a stocurilor i clienilor;
3) modificrii sortimentului produciei n concordan cu cererea pe pia i diversificrii
pieei de desfacere;
4) extinderii dimensionale a ntreprinderii ca urmare a promovrii strategiei de cretere
adoptat etc.

2. Factori externi, precum dimensiunile pieei; puterea de cumprare a consumatorilor;
condiiile pieei financiare: rata dobnzii, condiiile de creditare, rata inflaiei; potenialul
furnizorilor, care pot exercita influen asupra profitului prin majorarea preurilor i prin
calitatea mrfurilor livrate;
3. Factori exogeni: politica fiscal; politica de susinere, de ctre stat, a unor anumii
ageni economici; locul amplasrii ntreprinderii; caracterul de producie al ntreprinderii;
politica de susinere, de ctre stat, a investitorilor strini, etc.
Msura influenei acestor factori asupra rezultatelor financiare ale ntreprinderii se
calculeaz prin prisma a doi indicatori substaniali:
1. Levierul operaional
Levierul operaional este definit, ca fiind ponderea pe care o dein costurile fixe n
costurile totale ale unei ntreprinderi, iar ntreprinderea care are o pondere nsemnat de
costuri fixe n totalul costurilor suportate ntr-o anumit perioad, este considerat
ntreprindere cu un grad ridicat al levierului operaional. Creterea costurilor fixe n raport
cu costurile variabile are ca efect volatilitatea rezultatului din vnzri, astfel nct o
reducere neesenial a vnzrilor poate conduce la depirea costurilor totale fa de
ncasrile din vnzri i, respectiv, la nregistrarea unui rezultat negativ.
Rezultatul obinut din activitatea operaional manifest o anumit elasticitate la
variaia volumului vnzrilor. In teoria economic, aceast variaie se exprim conceptual
prin efectul de levier operaional. El arat modul n care este influenat mrimea
profitului de o schimbare a vnzrilor. Aceast corelaie, ns, nu este direct, ci apare
condiionat de economia de scar. Fiecare nivel al produciei se realizeaz la un cost
mediu unitar distinct, iar profitul este diferena dintre vnzri i costuri totale (CV).
Profitul = volumul vnzrilor - costurile variabile costurile fixe
REZULTATELE FINANCIARE ALE NTREPRINDERII
107
Dac notm cu: ,
%CV - ponderea costurilor variabile n cifra de afaceri, matematic relaia se scrie:
%CV = CV/CA CV=%CV x CA, nlocuind n formula de calcul a profitului,
obinem:

P = CA - % CV x CA - CF = CA (1 - %CV) - CF
(precizm c indicatorii Volumul vnzrilor i Cifra de afaceri sunt, n cazul calculrii
efectului de levier operaional, cu acelai neles).
Aceast relaie poate servi ca baz pentru determinarea dispersiei i abaterii medii
ptratice, ca parametri ce descriu riscul economic fa de variaia elementelor cifrei de
afaceri:

d
2
(P) = d\CA) x (1 - %CV)
2
, de unde:

d (P) = d(CA) x (1 - %CV)
Rezult c riscul profitului este proporional cu mrimea variaiilor cifrei de afaceri
i cu mrimea marjei asupra costurilor variabile (1 - %CV)
1
\ Dac oonderea costurilor
fixe n total costuri ale ntreprinderii este mare (mai mare dect ponderea costurilor
variabile), se spune c ntreprinderea are un efect de evier operaional ridicat. n mediul de
afaceri, existena unui efect de levier operaional ridicat nseamn c o modificare relativ
mic a vnzrilor va duce la 5 modificare important a profitului. Din cele expuse, rezult:
E
_ AP/P _ AP ACA_ACA(1-%CV)-ACF
/
ACA_ ACA(1 - %CV) ACA/CA P ' CA
CA(1 - %CV) - CF CA CA(1 - %CV) - CF
ACA CA x ACA (1 - %CV) CA x (1 - %CV)_ CA
CA ACA(CA(1 - %CV) - CF) CA(1 -%CV)-CF CA-CF/(1 - %CV)

Deoarece raportul CF/ (1-%CV) reprezint pragul de rentabilitate, reiese c efectul
de levier operaional se calculeaz conform formulei:

1
Charreaux G., Gestionfinanciere, Litec, Paris, 1989, pag. 323-324.
REZULTATELE FINANCIARE ALE NTREPRINDERII
108
Astfel, mrimea profitului, riscul de obinere a acestuia depinde de variaia cifrei de
afaceri i de situarea ei n raport cu pragul de rentabilitate. Cu ct nivelul cifrei de afaceri
este situat mai sus fa de pragul de rentabilitate, cu att riscul ntreprinderii este mai mic.
Avnd n vedere c pragul de rentabilitate poate fi exprimat i prin relaia:
CF
Q x
p
= CF+Q x
v
, de unde Q =
p - v
Q reprezint cantitatea de producie vndut, p - pre de
vnzare, CF - costuri fixe totale,
v - cheltuieli variabile pe unitate de produs, efectul levierului operaional pune n
eviden i variaia profitului la modificrile produse n volumul fizic al produciei
vndute. Formula de calcul a efectului levierului operaional, n acest caz, este:
Q(P - v)
Q (p - v) - CF
Meninerea vnzrilor la nivelul pragului de rentabilitate asigur supravieuirea
ntreprinderii i nu dezvoltarea ei. Pragul de rentabilitate, la rndul su, se atinge mai greu,
cnd costurile fixe sunt mari. Creterea costurilor fixe ntr-un ritm mai mare dect cel al
vnzrilor are ca efect creterea costului total, reducerea profitului.
Deci rezult c ntreprinderile care au un efect de levier operaional nalt pot obine
sporuri nsemnate ale profitului prin creterea produciei, chiar dac pentru vinderea
acestora va trebui s micoreze preul de livrare, fapt ce permite i lrgirea segmentului de
pia deinut.
2. Levierul financiar
Indicatorii economico-financiari ai unei ntreprinderi vor nregistra nivele
satisfctoare, doar dac volumul vnzrilor se va ridica de-asupra pragului de
rentabilitate. Rezult c factorul decisivn realizarea unei creteri a profitului i,
corespunztor, a rezultatului activitii ntreprinderii este volumul vnzrilor.
Creterea vnzrilor va fi urmat de sporirea profitului doar n-cazul, n care ritmul
de cretere a vnzrilor va fi superior ritmului de cretere a costului vnzrilor.
n acelai timp, creterea vnzrilor trebuie s fie susinut de creterea capacitilor
de producie, care poate antrena, la rndul su, dificulti financiare majore prin
accentuarea gradului de ndatorare, prin reducerea posibilitilor de a primi noi credite, de
a suporta i restitui anuitile legate de ele.
E=
REZULTATELE FINANCIARE ALE NTREPRINDERII
109
Creterea gradului de ndatorare poate contribui, ns la sporirea profitului pn la un
anumit nivel al ndatorrii, pn la nivelul la care costurile totale, inclusiv plata dobnzilor
va putea fi acoperit prin veniturile generate de activitatea operaional a ntreprinderii.
Efectul ndatorrii asupra rentabilitii ntreprinderii se exprim prin prisma
efectului de levier financiar:
El.f. = (Re-Rd) DAT/CP
Efectul de levier financiar pune n eviden creterea ratei de remunerare a
capitalului propriu, ca urmare a influenei costurilor fixe format, n principal, din datorii
pe termen lung asupra profitului ntreprinderii.
Rezultatele financiare ale ntreprinderii sunt dependente i de rentabilitatea activelor.
ntruct efectul de levier financiar este direct proporional cu diferena dintre rata
rentabilitii economice a ntreprinderii i rata dobnzii, rezult c creterea rentabilitii
economice va produce o cretere a rentabilitii financiare, respectiv a profitului. n acest
context, rentabilitatea se calculeaz ca raportul dintre profitul rezultat din activitatea
economico-financiar a ntreprinderii i efortul exprimat prin cantitatea factorilor utilizai
pentru obinerea acestui rezultat:
Rentabilitatea economic = Profit / total activ
8.7. Indicatorii rentabilitii
Capacitatea ntreprinderii de a produce un excedent financiar din activitile
desfurate nu poate fi apreciat n mod pertinent, dect n raport cu mijloacele investite
pentru obinerea lor.
Msura n care resursele materiale i financiare au permis ntreprinderii s realizeze
profit se numete rentabilitate. Rentabilitatea se calculeaz, n acest context, ca raportul
dintre profitul rezultat din activitatea economico-financiar a ntreprinderii i ansamblul
de resurse utilizate n acest scop.
Sistemul de rate al rentabilitii include:
Rata rentabilitii vnzrilor (R
v
). Aceast rat indic profitul obinut la un leu
vnzri.
_ Profit din vnzri _ Profit brut

R = ------------------------- x 100% sau R = --------------------- x 100%
v
Volumul vnzrilor Vnzri nete
Prin compararea acestui indicator cu media pe ramur, se poate aprecia n ce msur
ntreprinderea a asigurat potenialul pieei, precum i eficiena aplicrii politicilor dc pia
i de preuri adoptate de ntreprindere.
REZULTATELE FINANCIARE ALE NTREPRINDERII
110
Rata rentabilitii fa de resursele consumate (R
cosl
)
R =
Profitbrut
_______ x 100%
cosl
Costul vnzrilor
Realizarea unui profit satisfctor condiioneaz capacitatea ntreprinderii de a
remunera convenabil capitalurile de care dispune, de a menine potenialul su tehnic i
economic, de a asigura o dezvoltare raional innd cont de evoluia i tendinele
conjuncturale.
Rentabilitatea economic (R
e
) Exprim gradul de valorificare al capitalului total i
reflect cte uniti monetare au fost necesare ntreprinderii pentru obinerea unei uniti
convenionale de profit, indiferent de sursa atragerii acestor mijloace.
Profit pn la impozitare
x 100%
Total active
n rile cu economie dezvoltat, se consider corespunztoare o rentabilitate
economic mai mare de 25%, ceea ce nseamn c, n maxim 4 ani, ntreprinderea i
poate rennoi capitalurile angajate prin profitul obinut.
Rentabilitatea financiar ( R
f
). Exprim capacitatea ntreprinderii de a realiza
profit net prin capitalurile proprii angajate n activitatea sa. Rentabilitatea financiar
reflect scopul final al acionarilor unei ntreprinderi, exprimat prin rata de remunerare a
investiiei de capital fcut de acetia n procurarea aciunilor ntreprinderii sau a
reinvestirii totale sau pariale a profiturilor ce le revin pe drept. Se calculeaz conform
formulei:
Rf = profitul net / capital propriu 100%
n condiiile economiei de pia, este necesar ca rata rentabilitii financiare s fie
superioar ratei dobnzii pe pia, ceea ce conduce la creterea cursului' bursier al
aciunilor, la atragerea noilor acionari.

Capitolul IX. ANALIZA FINANCIAR A NTREPRINDERII

9.1. Necesitatea i obiectivele analizei financiare
Desfurarea eficient i ritmic a activitii ntreprinderii impune adaptarea
continu la mediul competiional, ceea ce presupune adaptarea la schimbrile tehnologice,
anticiparea frecvenelor schimbrii n preferinele consumatorilor, identificarea
REZULTATELE FINANCIARE ALE NTREPRINDERII
111
activitilor pe care ntreprinderea le poate desfura mai bine dect concurenii ei,
adaptarea continu a structurii financiare pentru ca costul mediu ponderat al capitalului s
nu se ridice de-asupra rentabilitii sperate.
Pentru rezolvarea acestor aspecte importante, aparatul managerial trebuie s fac o
apreciere just, real a strii financiare a ntreprinderii, trebuie s Cunoasc modificrile
ce se petrec n societate, cerinele consumatorilor interni i externi, situaia pe piaa de
capital.
In acest scop, se folosete analiza financiar.
Analiza financiar constituie un instrument managerial care contribuie la
cunoaterea situaiei financiare a ntreprinderii, a factorilor i cauzelor care au determinat-
o n vederea fundamentrii obiectivelor strategice de meninere i de dezvoltare a
ntreprinderii intr-un mediu concurenial.
Prin intermediul analizei financiare, se stabilesc punctele forte i punctele
vulnerabile ale gestiunii financiare, avnd la baz anumite norme i criterii, se d o
explicare a cauzelor obinerii unor rezultate nesatisfctoare i se propun msuri de
mbuntire a lor.
Analiza exist din timpuri strvechi i st la baza ntregii activiti practice i
tiinifice a omenirii. Ca element aparte, ea s-a evideniat, pentru prima dat, n cadrul
sistemului contabilitii manoriale i auditului (sistemul de eviden i control n
latifundiile agricole), n secolul XII, n Britania feudal.
Fondatorul analizei economice este considerat francezul Jacques Savari ( l 622-
1690), care a introdus noiunea de contabilitate sintetic i analitic, fiind considerat i
precursorul contabilitii de gestiune i tiinei despre gestionarea ntreprinderii. In acelai
timp, utilizarea elementelor analizei economice s-au nregistrat i n alte ri, precum
Italia, Germania. Astfel, A. Di Pietro a propagat metodologia comparrii alocaiilor
bugetare succesive cu cheltuielile efective; B.Venturi a elaborat i a analizat indicatorii
activitii economice, folosind datele seriei dinamice pe o perioad de 10 ani.

Ideile lui Savari au fost continuate de ctre contabilul italian Giusseppe
Cerboni, care a ceat tiina despre adunarea sintetic i descompunerea analitic
a conturilor contabile. Astfel, la nceputul sec. XX, a aprut o nou orientare n
contabilitate - tiina despre bilan, care s-a dezvoltat n treldirecii principle:-analiza
economic a bilanului, analiza juridic i popularizarea cunotinelor despre bilan.
Primele cercetri n domeniul analizei economice a bilanului au^fost fcute de ctre I.
Cherre, P.Gerstner i F.Leitner, care au introdus noiunile privind: corelaia dintre datoriile
REZULTATELE FINANCIARE ALE NTREPRINDERII
112
pe termen lung i datoriile pe termen scurt, stabilirea nivelului maxim de ndatorare n
proporie de 50% din total capitalavansat, liehiditatea etc.
n Rusia, tiina despre analiza bilanului a aprut n prima jum^tate.^
secolului XX, iar primul contabil rus care; cu adevrat, a apreciat rolul'analizei economice
este considerat A.K.Rociahovski. Mai trziu, teoria despre bilar. i analiza bilanului au
fost formulate definjtiv n lucrrile lui A.P.RudarfoVsk+,N.A. Blatov, I.R.Nicolaev .a. n
aceast perioad, se dezvolt fructuos i tiina despre calculele comerciale. Analiza
bilanului i calculele comerciale au con-stituit esena analizei financiare. n condiiile
economiei planificate, analiza financiar a fost transforma-t n analiza activitii
economice i se limita doar la calculul, unor indicatoricoordonai, precum: volumul
produciei fabricate, volufnul vnzrilor, produc-tivitatea muncii, nivelul salariului etc. i
compararea acestora conform schemei plan-efectiv.
Reformele de la sfritul anilor *80,

din fosta Uniune Sovieticf au subminat

sistemul centralizat de planificare, ceea ce a condus la schimbarea radical a
comportamentului ntreprinderilor industriale, care s-au vzut lipsite de marile comenzi de
stat, de tradiionalele piee de desfacere, de posibilitile, de acumulare a mijloacelor
financiare circulante necesare dezvoltrii industriei, n ansamblu. Eecurile n afaceri din
aceea perioad au produs o micare n favoarea unei analize riguroase, avnd ca scop
trasarea i argumentarea direciilor dezvoltrii i aprofundrii proceselor de transformare a
economiei rii n perspectiv. Cutarea cilor de redresare a situaiei economico-
financiare a ntreprinderilor devine problema central n practica economic
contemporan. -
Analiza financiar are ca obiectiv evidenierea modalitilor de realizare a
echilibrului financiar, a etapelor valorificrii capitalului financiar i treptelor de
acumulare bneasc, de formare a rezultatului financiar final.
Cum au fost obinute?
Care sunt performanele i obiectivele dorite?

Care este nivelul performanelor?
Ce trebuie fcut pentru atingerea lor?
Care sunt msurile concrete ce urmeaz a fi ntreprinse att pe termen scurt, ct i pe
termen lung?
Este important s remarcm c analiza reprezint nu doar o funcie a mana-
gementului, ci i o parte inseparabil a acestuia. Dup opinia lui Peter Drucker, un
conductor eficient consacr 50% din timpul su problemelor de diagnosticare a
activitii. Astfel, analiza ofer conducerii ntreprinderii informaii privind mersul
REZULTATELE FINANCIARE ALE NTREPRINDERII
113
activitii economice, evoluia realizrii programelor i bugetelor, informaia necesar
adoptrii deciziilor de reglare i orientare a activitii n.viiton
Rolul analizei financiare n realizarea autogestiunii economico-financiare
poate fi rezumat i sistematizat astfel:
- analiza reprezint baza elaborrii unor planuri reale, temeinic fundamentate din
punct de vedere tiinific, ale ntreprinderilor
- analiza constituie un instrument operativ de cunoatere i de reglare n procesul
ndeplinirii acestor planuri, revenindu-i, n aceast privin, urmtoarele
atribuii:
- de urmrire a executrii planului pe diferite perioade de timp;
- de depistare a diverselor situaii nefavorabile care apar pe parcursul ndeplinirii
planului;
- de descoperire i mobilizare de noi rezerve pentru mbuntirea re-zultatelor
activitii economico-financiare.
Ca obiectiv final, n contextul executrii rolului de instrument de'cunoatere i
reglare, analizei economico-financiare i revine i rolul de a contribui la asigurarea
echilibrului financiar permanent, la mbuntirea rezultatelor activitii economico-
financiare potrivit cerinelor i exigenelor economiei de pia.
9.2 Metode de analiz financiar
Explicarea fenomenelor economico-financiare ce au loc la nivel de ntreprindere se
realizeaz cu un ansamblu complex i variat de metode, tehnici i instrumente de analiz
financiar.
Metodele de analiz financiar reprezint un instrument real al conducerii
ntreprinderii, care permit managerilor s ptrund n esena fenomenelor cercetate, s
formuleze cele mai juste concluzii care rezult din aceast cercetare i care s fie
valorificate pentru elaborarea alternativelor strategice de dezvoltare.

tiina economic pune la ndemna ntreprinderilor diverse metode i tehnici de
realizare a muncii de analiz. Selectarea acestora se face n strns dependen de scopul
analizei i urmeaz s fac fa scopurilor i obiectivelor pe care. le urmrete
ntreprinderea. In funcie de scopurile urmrite, n cadrul analizei financiare, poate fi
fcut o grupare a metodelor folosite, n funcie de laturile fundamentale ale cunoaterii -
latura calitativ i latura, cantitativ. Din acest punct de vedere, deosebim:
Metode ale analizei calitative, a cror utilizare asigur cunoaterea esen-. ei
fenomenelor i rezultatelor studiate, stabilirea elementelor i relaiilor structurale, a
REZULTATELE FINANCIARE ALE NTREPRINDERII
114
factorilor i cauzelor care le-au generat, a relaiilor de condiionare dintre.fiecare factor i
fenomenul studiat, precum i dintre factorii de influenare.
Metode ale analizei cantitative, care permit cuantificarea influenelor pe
care le exercit asupra fenomenului economic diferitele elemente componente
sau diveri factori.
Relevarea specificului cercetrii fenomenelor economico-financiare, n etapa
actual, permite s subliniern primatul analizei calitative n'raport cu analiza cantitativ.
Aceasta vizeaz, n principal: .
- relevarea i precizarea elementelor i factorilor care explic fenomenul sau
procesul economic studiat;
- evidenierea clar a relaiilor de condiionare dintre fiecare factor
ienomenul sau procesul cercetat;
- precizarea relaiilor de condiionare dintre factorii interni ai fenomenului
studiat i cei din mediul extern al acestuia, cu alte fenomene " economice;
- constituirea unor modele economice care s explice ct mai corect
fenomenul economic studiat.
Printre metodele calitative, utilizate n analiza financiar, se pot evidenia:

Metoda comparaiei. Rezultatele financiare ale activitii ntreprinderii trebuie
s fie apreciate nu doar ca o mrime n sine, ci i n raport cu anumite criterii,
cu o baz de comparaie. n condiiile economiei de pia, drept baz de
comparaie pot servi rezultatele obinute de concureni, rezultatele medii pe
ramur, anumite norme, criterii, rezultatele perioadei precedente, rezultate ale
unor ntreprinderi similare din alte ri, rezultatele de laborator etc.

Aceast metod este necesar pentru studierea oricrui fenomen econo-mico-
financiar, ntruct aprecierea acestora nu poate fi efectuat dect numai n raport cu un
criteriu, luat ca baz de comparaie.
Condiia principal care determin caracterul tiinific al comparaiei o constituie
comparabilitatea datelor, care trebuie s aib un coninut omogen, s fie exprimate ntr-un
etalon unic i s fie determinate dup o metodologie unic.
Metoda diviziunii i descompunerii rezultatelor. Aceast metod presupune
divizarea i descompunerea rezultatelor n elemente componente n scopul localizrii
rezultatelor favorabile sau nefavorabile i evidenierii posibilitilor de mbuntire
a lor.
REZULTATELE FINANCIARE ALE NTREPRINDERII
115
Aceast analiz permite aprofundarea msurrii legturilor cauzal-factoria-le pentru
numeroi indicatori ai produciei, ai consumului factorilor de producie.
Metoda de stabilire a relaiilor cauzale. Stabilirea factorilor care determin
modificarea rezultatelor activitii ntreprinderii are la baz cunoaterea activitii
acesteia, a relaiilor cauzale dintre fenomenele economico-financiare. Ea presupune,
ca o condiie indispensabil, cunoaterea naturii fiecrui factor, ordonarea lor dup
intensitatea i sensul influenei, cren-du-se, astfel, premisa modelrii dependenelor,
a evidenierii mecanismului producerii i modificrii fenomenului i posibilitatea
msurrii influenei factorilor.
Metodele de stabilire a relaiilor cauzale au fost concepute n anii 1806-1873 de ctre
savantul englez John Stuart Mill, printre care se nscriu: metoda concordanei, metoda
diferenei, metoda combinat, metoda variaiilor concomitente i metoda rmiei.
Metodele analizei calitative stau la baza aplicrii unor metode ale analizei
cantitative, care permit comensurarea aciunii fiecrui factor asupra fenomenului analizat,
de a scoate n eviden factorii cu aciune mai important asupra rezultatelor i de a
aprecia msura n care au fost folosite rezervele interne.
Alegerea metodei analizei cantitative de studiere i analiz a rezultatelor financiare
se face n funcie de forma matematic pe care o mbrac relaiile dintre factorii ce
influeneaz rezultatul (fenomenul) analizat. n cadrul acestor metode, evideniem:
Metoda substituirii n lan. Se aplic n cazul cnd, ntre factorii care influeneaz
fenomenul analizat, exist o legtur matematic de produs sau raport. Aceast metod
asigur determinarea mrimii influenei fiecrui
factor asupra rezultatului, evidenierea factorilor cu aciune mai important i
aprecierea nivelului de utilizare a resurselor ntreprinderii.
Aplicarea corect a metodei substituirilor n lan necesit respectarea urmtoarelor
trei criterii de ordin procedural:
- substituirea factorilor se face, obligatoriu, n ordinea: nti se substituie factorul sau
factorii cu rol cantitativ, dup care urmeaz substituirea factorilor cu rol structural, iar n
final, se substituie i
- factorii cu rol calitativ;
- operaiunile de substituire se efectueaz n mod succesiv, nu simultan;
- un factor substituit rmne n aceast poziie i n operaiile ulterioare.
Pentru exemplificare, s considerm fenomenul R", care este influenat de .4 factori:
a, b, c, d i ntre care se stabilete o relaie de cauzalitate exprimat sub form de produs:
REZULTATELE FINANCIARE ALE NTREPRINDERII
116
R= a * b x c x d
Se cere s fie explicat variaia acestui fenomen prin prisma aciunii celor patru
factori menionai. n acest scop, se folosesc urmtoarele formule de cuantificare:
Dac rezultatul supus analizei este exprimat n valori absolute, atunci variaia
rezultatului se scrie: AR = R, - R
0
, n care R, i R
0
pot fi scrii astfel:
R = a x b x c x d o "o "o o
"o
R = a x b x c x d i i
v
i
i
Substituind n prima formul obinem:
AR = R, - R
0
= (a, x b, x
c
, x d,)- (a
0
x b
0
x c
0
x d)
Influena factorilor a, b, c, d asupra fenomenului "R" se calculeaz:
1) AR(a) = (a, xb/ c/ d)- (a
0
x b
0
x c x d
fl
) = (a, - a
0
) x b
0
x c
0
x d
0
;
2) AR(b) = (a, x b, x c
0
x d
0
)- (a, x b x c
0
x d) = a, (b, - b
0
) x
Cfl
x d;
3) AR(c) = (a, x b, x
C|
x d)- (a, x b, x c
0
x d
0
) - a, x b, (c - c
0
) x d
0
;
4) AR(d) = (a, x b, x
C]
x d,)- (a, x b, x
c
, x d
0
) = a, x b, x
c
, (d,- d
0
);

Suma aciunii tuturor factorilor va fi:

AR = AR(a) + AR(b) + AR(c) + AR(d)

n cazul cnd ntre factorii de influen asupra fenomenului studiat se stabilete o
relaie tip raport, mrimea influenei fiecrui factor se stabilete conform urmtorului
procedeu:
Dac nlocuim Rj i R
0
n formula AR = R, - R
0
, obinem:

A. Cnd factorul cantitativ se afl la numrtor, influena factorilor se
calculeaz astfel:
AR(a)
=
AR(b)

AR = R, - R
0
,
REZULTATELE FINANCIARE ALE NTREPRINDERII
117
AR = AR(a) + AR(b)
B. Cnd factorul cantitativ se afl la numitor, influena factorilor se calculeaz:

A
R(b) = -j^-A.
b
i
b
o
AR(a) =
b
AR = AR(b) + AR(a)
Metoda corelaiei. n cazul n care ntre factorii influeni i rezultatul analizat, exist
relaii de tip probabilist-statistic, influena acestora se stabilete cu ajutorul metodei
corelaiei. Sarcina cea mai dificil n aplicarea acestei metode const n stabilirea
ecuaiei de regresie, care poate fi de tip liniar (y = a + bx), exponenial (y = a x b*),
hiperbolic (y = a + -^-) i parabolic (y = a + bx + cx
2
), dup care urmeaz stabilirea
valorii parametrilor ecuaiei de regresie cu ajutorul metodei celor mai mici ptrate,
calcularea intensitii legturii dintre rezultatul analizat i factorii de influen cu
ajutorul coeficientului de corelaie (R):
R = n I yx - Ix X y
care


a , - a, a
b
Capitolul IX 118


permite evidenierea factorilor eseniali i neeseniali.
n final, are loc evidenierea influenei factorilor asupra fenomenului analizat cu
ajutorul coeficienilor de determinaie.
Metoda balanier. Aceast metod este aplicat doar n cazul cnd; ntre
elementele fenomenului economico-financiar supus investigrii, exist relaii de
natura sumei i diferenei. Analiza permite evidenierea cauzelor care au
determinat modificarea unui rezultat prin compararea valorilor efective ale
elementelor balanei cu valorile prevzute sau cele ale perioadei precedente.
Dac fenomenul cercetat R este influenat de trei factori: a, b, c i relaia de
cauzalitate este: R = a + b - c, iar perioada studiat este perioada curent R, apreciat n
raport cu cea precedent R
0
, atunci variaia fenomenului analizat se scrie:

AR = R, - R
0
, unde: R, = a, + b, - c, i R
0
= a
0
+ b
0
- c
0
Formulele de calcul al influenelor factorilor a, b i c se calculeaz:

l ) AR(a)
3)
AR(c)
-(,)- K)
a
- a
o
2) AR(b)

AR = AR(a) + AR(b) + AR(c)
Metoda calculului matricial. Aplicarea acestei metode este util i eficient n cazul, cnd, ntre
rezultatul analizei i factorii de influen, exist relaii funcionale de produs sau raport. Separarea
influenei factorilor prin metoda calculului matricial ine seama de ordinea de intercondiionare a
factorilor, ntrind principiile metodei substituirilor n lan.
Metoda ABC, numit i metoda 20/80, conceput de savantul Pareto, propune o analiz selectiv a
componentelor rezultatului analizat n funcie de poziia lor n cadrul ntregului. In acest scop, se
propune parcurgerea urmtoarelor etape
2
:

- stabilirea domeniului i a coninutului parametrului specific acestuia (de exemplu, n gestiunea
stocurilor, parametrul specific l poate constitui stocul mediu);
- stabilirea valorii parametrului specific la nivelul tuturor componentelor fenomenului investigat (stocul
mediu pe produs);
- clasarea componentelor fenomenului investigat dup o logic ABC (n ordinea descresctoare a
parametrilor specifici);

- determinarea valorilor cumulate ale parametrului specific;
- delimitarea celor trei grupe de semnificaie A, B, C;
- trasarea curbei reale ABC i compararea cu cea teoretic.
Metoda indicatorilor
Caracteristica complex, cantitativ i calitativ a fenomenelor ce se produc la nivel de ntreprindere
este asigurat de un sistem de indicatori economico-financiari.
Pe baza acestor indicatori se reliefeaz caracteristici ale nsuirilor care in de esena fenomenului
cercetat, precum: nivelul i structura fenomenului, ritmuri sau dinamici ale fenomenului cercetat, relaiile
de interdependen dintre acest fenomen i alte fenomene, dintre acest fenomen i structurile sale interne.
Importana metodei ratelor const n faptul c ofer posibilitatea realizrii unor comparaii att n
timp, ct i n spaiu cu ratele medii pe ramur, fcnd astfel posibil aprecierea evoluiei performanelor
n timp, cu nivelul performanelor obinute de concureni.
Ideea care a stat la baza elaborrii sistemului de indicatori utilizai n procesul analizei financiare a
fost aceea de a reflecta ct mai exact performanele i disfuncionalitile pe care factorii produciei i
pieei o induc n timp asupra obiectului de activitate al ntreprinderii.
Calitatea sistemului de indicatori i capacitatea acestuia de a oferi informaii utile n analiza
financiar reprezint o condiie esenial n obinerea unui diagnostic complet i eficient asupra activitii
ntreprinderii. Analiza indicatorilor, precum i concluziile generate de aceast analiz, sunt foarte
importante pentru cunoaterea situaiei actuale i a evoluiei ntreprinderilor de ctre: managerii
ntreprinderii, care sunt interesai de cunoaterea eficienei activitii ntreprinderii i care motiveaz
comportamentul actualilor i potenialilor parteneri sau concureni; de ctre acionari, n scopul estimrii
speranei de ctig n raport cu alte modaliti de investire; de ctre creditori, furnizori i clieni, care
urmresc capacitatea de rambursare a datoriilor i, n cele din urm, de ctre organele financiare de stat,
care sunt interesate de acumularea veniturilor bugetare, de stabilitatea circulaiei banilor, de ocuparea
forei de munc.
In practica internaional (n rile Comunitii Europene, SUA i Japonia), numrul indicatorilor
utilizai pentru aprecierea situaiei economico-financiare a activitii ntreprinderilor este de 200-250
indicatori. n condiiile Republicii Moldova, ns, este necesar s se selecteze circa 20-30 indicatori,

2
Mrgulescu D, Niculescu M., Robu V., Diagnostic economico-financiar, Bucureti, 1994,
p. 39.

pentru care standardele naionale de eviden contabil ofer suficient informaie.n funcie de utilizatorii
indicatorilor financiari, poate fi redat urmtoarea clasificare a acestora:
Clasificarea indicatorilor financiari n funcie de scop i utilizare

Manageri Acionari Creditori
Volumul vnzrilor
Profitul brut
Reyultatul activitii
operaionale
Profitul periodei de
gestiune pn la
impozitare
Profitul net
Ratele rentabilitii
- Rata rentabilitii
activelor n raport cu
rezultatul operaional
- Rata rentabilitii
activelor n raport cu
profitul periodei de
gestiune pn la impozitare
- Rata rentabilitii
financeare
- Rentabilitatea
vnzrilor
Ponderea costurilor
fixe n total costuri
ale ntreprinderii
Levierul operaional
Viteza de rotaie a
activelor
- Viteza de rotaie a
activelor
- Durata de ncasare a
creanelor
Fondul de rulment
Durata de achitare a
plilor
Randamentul
mijloacerol fixe
Gradul de uzur a
Rentabilitatea
capitalului propriu
Rentabilitatea
capitalului statutar
Profit pe aciune
Profit net pentru o
aciune
Coeficentul de
capitalizare bursier
Dividente pe aciune
Randament/aciune
Rata distribuirii
dividentelor
Raportul volumului
dividentelor la
valoarea activelor
Coeficientul de
capitalizare
(multiplicatorul
profitului)
Raportul voloarea de
pia/ valoare
contabil
Rata lichiditii
curente
Rata lichiditii
imediate
Fluxul net al
mijloacelor bneti
Coeficientul
mijloacelor bneti
Rata de ndatorare
global
Rata de ndatorare
la termen
Rata autofinanrii
activelor
Rata autonomiei
financeare la termen
Rata autonomiei
financeare globale
Rata de acoperire a
dobinzilor
Valoarea de pia a
capitalului propriu
Coeficientul de
acoperire a
dobnzilor
Coeficientul de
acoperire a
datoriilor
(principalul +
dobnda)
Analiza fluxurilor
financeare
Solvabilitatea
Valoarea de
lichiditate a
ntreprinderii

mijloacelor fixe
Eficiena utilizrii
resurselor umane
Argumentarea
proiectelor de
investiii
Aceti indicatori pot fi divizai n ase grupe capabile s caracterizeze domeniile distincte ale
activitii economico-financiare.
- Sistemul de indicatori poate fi structurat astfel:
I. Indicatori ai rezultatelor activitii economico-financiare - orientai
spre studiul performanelor, evaluarea valorii lor efective i perspectivele evoluiei
n viitor. Acest grup de indicatori corespund att intereselor i nevoilor gestionari-
lor interni, ct i diferiilor parteneri externi, interesai de rezultatele activitii.
II. Indicatorii rentabilitii. n conformitate cu sistemul actual de evi-
den contabil, indicatorii eficienei utilizrii potenialului tehnico-economic i
financiar sunt reprezentai de indicatorii rentabilitii, structurai n trei grupe:
rentabilitatea economic, rentabilitatea vnzrilor, rentabilitatea financia-
r. Pe baza acestui sistem de indicatori, pot fi identificate domeniile de activitate
n care s-au nregistrat rentabiliti sczute sau nerentabilitate, iar prin descom-
punerea rentabilitii n componente structurale de formare pot fi identificai fac-
torii cu impact nefavorabil, fiind posibil astfel o dirijare raional a msurilor de
lichidare a cauzelor de rentabilitate sczut.
III. Indicatorii lichiditii msoar capacitatea ntreprinderii de a-i onora obligaiunile financiare pe
termen scurt prin activele sale curente.
IV. Indicatorii gestionrii datoriilor i a stabilitii financiare indic gradul n care ntreprinderea
utilizeaz creditul n finanarea activelor sale. Setul de indicatori calculai n cadrul acestei grupe exprim
att ponderea pe care o dein resursele financiare proprii n totalul resurselor financiare ale ntreprinderii,
ct mai ales msura n care ntreprinderea dispune de resurse financiare proprii pentru constituirea
activelor.
V. Indicatorii gestionrii activelor, arat ct de eficient utilizeaz n-
treprinderea activele sale. Fiecrei etape a ciclului economic i corespunde o
perioad de timp necesar finalizrii de resurse bneti. Cunoaterea duratei
fiecrei faze a ciclului economic de transformare fizic a capitalului prezint
interes deosebit pentru fiecare agent economic pentru stabilirea vitezei de cir-
culaie a numerarului i, pe aceast baz, adoptarea deciziilor de intervenie n
vederea reglementrii masei numerarului. Cu ct mai repede are loc procesul de
transformare a capitalului, cu att mai mic este riscul de a investi n activitatea
respectiv, respectiv riscul de rentabilitate i lichiditate.
VI. Indicatorii valorii de pia, care caracterizeaz activitatea ntreprin-
derii pe piaa de valori, mrimea veniturilor i dividendelor pltite.

Sistemul de informaii ca premis a efecturii analizei financiare

Poziia financiar a unei ntreprinderi este influenat de resursele economice pe care le controleaz, de
structura sa financiar, de lichiditatea i solvabilitatea ei, de capacitatea acesteia de a se adapta
schimbrilor mediului n care i desfoar activitatea.
Pentru efectuarea analizei financiare, un rol aparte revine obinerii informaiilor relevante, care s
reflecte complex strile funciunii ntreprinderii.
La nivelul agenilor economici, sistemul de informaii necesare analizei se formeaz din dou
categorii de surse:
1. Surse interne, care reflect funciunea propriu-zis a ntreprinderii, strile acesteia n anumite
momente i este asigurat, n mod deosebit, de sistemul de eviden contabil, ce conine patru documente
financiare de baz - bilanul contabil, raportul privind rezultatele financiare, raportul fluxului
mijloacelor bneti i raportul fluxului capitalului propriu, anexele i materialul explicativ.
Informaia coninut n aceste documente ofer posibilitatea de a forma o viziune contabil asupra
operaiilor i poziiei financiare ale ntreprinderii; de a explica evoluia real a veniturilor pe parcursul
ultimilor doi ani i de a evidenia cauzele acestei evoluii. Dac ntreprinderea s-a confruntat cu probleme
grave, echipa managerial va identifica schimbrile ce trebuie fcute pentru remedierea situaiei i va
descrie un scenariu pe viitor, care s includ revenirea la o profitabilitate normal.
Asigurnd un flux informaional permanent, sistematic i periodic asupra evoluiei mijloacelor
economice, a modului de constituire a resurselor financiare i a utilizrii acestora, precum i profitului i
pierderii obinute, rapoartele financiare furnizeaz conducerii unitilor patrimoniale elementele de baz
pentru selectarea direciilor de dezvoltare, a calculelor n baza modelelor de optimizare a procesului de
producie i desfacere, a politicii investiionale etc.
Bilanul contabil - surs informaional de baz - este un document de sintez n care se reflect
situaia patrimoniului, la un moment dat, sub un dublu aspect: 1) al mijloacelor economice, care formeaz
activul bilanului i 2) al resurselor financiare de constituire a mijloacelor economice care dau natere
pasivului bilanului.
Aadar, activul reflect averea, patrimoniul ntreprinderii din punct de vedere al existenei sale materiale,
iar pasivul reflect resursele utilizate pentru finanarea mijloacelor economice din activ, indicnd,
totodat, i cui aparin aceste resurse, cine are dreptul de proprietate asupra lor.
Raportul privind rezultatele financiare. Este un document contabil care evideniaz veniturile i
cheltuielile pentru o anumit perioad grupate n funcie de natura lor, precum i rezultatul exerciiului
concretizat n profit sau pierdere.
Scopul urmrit de acest document este s prezinte rezultatele unei afaceri, comparnd venitul
obinut n decursul unei perioade cu cheltuielile efectuate pentru obinerea profitului, oferind posibilitatea
de a urmri, n evoluie, sarcinile stabilite de ntreprindere i de a furniza informaii necesare pentru
luarea deciziilor.
Informaia privind rezultatele activitii ntreprinderii este necesar pentru a aprecia modificrile
poteniale n resursele economice, pentru determinarea capacitii ntreprinderii de a genera profit din
resursele disponibile - informaie necesar pentru elaborarea deciziilor privind sporirea eficienei i
acumularea resurselor suplimentare.
Raportul privind fluxul mijloacelor bneti. Acest document sintetizeaz tranzaciile n numerar pe o
anumit perioad i poate fi utilizat pentru argumentarea impactului activitilor de investiii, operaionale
i financiare asupra fluxului net de numerar.
Analiza raportului privind fluxul mijloacelor bneti are ca scop s reflecte n ce msur activitile
ntreprinderii au afectat lichiditatea acesteia msurat prin fluxurile de numerar i s scoat n eviden
relaiile dintre fluxurile de numerar provenite din activitatea operaional, cele provenite din investiii i
din operaii financiare. Informaia oferit de acest raport permite obinerea rspunsurilor la urmtoarele
ntrebri: dac ntreprinderea genereaz suficiente mijloace financiare pentru achiziionarea de active fixe,
pentru extindere; dac rata de cretere a produciei este att de rapid, nct este necesar finanarea din
surse externe att pentru meninerea nivelului de activitate productiv, ct i pentru noile investiii n
active fixe; dac ntreprinderea dispune de un exces de numerar ce trebuie valorificat. Sursele externe de

informare sunt necesare orientrii activitii i adaptrii ei la schimbrile ce se pot produce n mediul
economic, ajutnd ntreprinderea la dimensionarea noilor obiective strategice.
2. Sursele externe de informare sunt necesare orientrii activitii i adaptrii ei la modificrile ce se pot
produce n mediul economic i financiar n care activeaz ntreprinderea, ajutnd-o la dimensionarea
noilor obiective strategice de dezvoltare.
Dispunnd de toate datele: trecute, previziuni, confideniale, analiza financiar le prelucreaz, prin
intermediul sistemului de indicatori, n vederea accenturii laturilor calitative i nlturrii factorilor i
cauzelor, care influeneaz negativ asupra dezvoltrii activitii ntreprinderii.


Fundamentarea metodic a indicatorilor folosii n diagnosticul situaiei financiare a ntreprinderilor
Evaluarea performanelor economice pe baza analizei financiare se poate face cu ajutorul unor indicatori,
capabili s caracterizeze eficiena utilizrii resurselor, s evalueze poziia pe pia a ntreprinderii, s
ofere informaii necesare managementului pentru orientare i decizie n aciunea economic, s asigure
posibilitatea comparrii diferitelor activiti, ramuri i economii naionale. n prezent, n condiiile
intensificrii mediului concurenial i adaptrii ntreprinderilor la acestea, trebuie folosit un sistem de
indicatori specific fiecrui sector de activitate, care s determine promovarea ideilor novatoare cu efecte
pozitive asupra activitii ntreprinderii.
In cadrul acestora, cei mai semnificativi indicatori, capabili s caracterizeze starea financiar a
ntreprinderilor, sunt:

I ndicatori ai rezultatelor financiare
Obiectivul analizei const n stabilirea ritmului de cretere (sau .descretere)^ a rezultatelor
financiare i aprecierea lor pe baza lurii n consideraie ^.componentelor structurale. n acest mod, pot fi
identificate domeniile de activitate n care,s-au nregistrat rezultate satisfctoare, ns nu au ajuns
lanivelul de competitivitate cerut de piaa intern i extern. n consecin, este posibil o dirijare mai
raional a msurilor pentru lichidarea cauzelor obinerii unor rezultate sczute-, precum i pentru
ridicarea pe o treapt superioar a rezultatului ntregii activiti economico-financiare n conformitate cu
cerinele i exigenele economiei de pia. n cadrul acestei grupe de indicatori, se analizeaz:
Volumul vnzrilor. n condiiile economiei de pia, n care factorii pieei au impact semnificativ
asupra rezultatelor financiare ale ntreprinderii, volumul vnzrilor reprezint un indicator^ esenial
pentru aprecierea locului ntreprinderii n sectorul su de activitate, a poziiei sale pe pia, a aptitudinii
acesteia de a lansa i dezvolta activiti profitabile.
Volumul vnzrilor reprezint suma total a veniturilor din operaiuni comerciale efectuate de o
ntreprindere i cuprinde: veniturile din vnzarea produselor i serviciilor, veniturile din vnzarea
activelor pe termen lung, veniturile din vnzarea stocurilor, altele dect cele de produse finite.
Volumul vnzrilor = j V, sau Volumul vnzrilor = q
x
p
n care
V, reprezint venituri din vnzri,

q - cantitatea de bunuri vndute,

p - preul mediu de vnzare.

Profitul. Ca indicator de eficien a activitii economice, profitul reprezint ceea ce se obine n
plus, fa de ct s-a cheltuit n activitatea economic.
Metoda tradiional de determinare a profitului const n compararea cheltuielilor reale efectuate de
ntreprindere pe parcursul unei perioade cu veniturile reale obinute n aceeai perioad.
Analiza profitului include:
- analiza-diagnostic a rezultatului perioadei de gestiune pn la impozitare;

- analiza-diagnostic a rezultatului obinut din activitile: operaional, investiional, financiar;
- analiza profitului net.

Analiza rentabilitii.
Nivelul eficienei economice se msoar cu ajutorul unui sistem de indicatori, ntre care cei ai
rentabilitii ocup un loc deosebit de important.
Rentabilitatea reprezint capacitatea ntreprinderii de a realiza profit necesar reproduciei,
dezvoltrii i remunerrii capitalurilor ntreprinderii.
Msura rentabilitii este redat de un sistem de rate de eficien, care msoar gradul n care se utilizeaz
diverse resurse ale ntreprinderii. Sistemul de rate de rentabilitate include:
Rata rentabilitii vnzrilor (R
y
)
Indicatorul indic profitul care se obine la un leu vnzri. Prin compararea acestui indicator cu media pe
ramur, se poate aprecia n ce msur ntreprinderea a asigurat potenialul pieei, precum i eficiena
aplicrii politicilor de pia i de preuri. Creterea ratei, nsoit de o micorare a volumului de vnzri,
denot faptul c ntreprinderea ncearc s-i menin un nivel satisfctor de profit promovnd o politic
de preuri nalte, n timp ce o rat a rentabilitii sczut, nsoit de o cretere puternic a vnzrilor,
confirm faptul c ntreprinderea prefer reducerea preului de. vnzare n scopul cuceririi unui nou
segment de pia. n concluzie, cazul n care creterea ratei rentabilitii vnzrilor este nsoit de o
cretere a vnzrilor relev o situaie favorabil pentru ntreprindere, fapt ce atest o poziie concurenial
forte" pe pia.
Principalele rezerve de cretere a ratei rentabilitii vnzrilor vizeaz: sporirea vnzrilor, creterea
puterii de negociere a ntreprinderii cu furnizorii i obinerea unor preuri de achiziie avantajoase,
ameliorarea structurii vnzrilor n sensul creterii ponderii celor cu o marj comercial individual mai
mare, accelerarea rotaiei stocurilor, optimizarea cheltuielilor, maximizarea preurilor de vnzare etc.
Rata rentabilitii activelor (rentabilitatea economic) Rentabilitatea economic exprim gradul de
valorificare al capitalului total, al capitalului fix i al capitalului circulant. Rentabilitatea activelor reflect
cte uniti monetare au fost necesare ntreprinderii pentru obinerea unei uniti convenionale de profit,
indiferent de sursa atragerii acestor mijloace. Rentabilitatea activelor trebuie s fie superioar ratei
inflaiei, pentru ca ntreprinderea s-i poat menine substana sa financiar. n termeni reali,
rentabilitatea activelor trebuie s remunereze capitalurile investite la nivelul ratei minime de randament n
economie i al riscului economic i financiar pe care i l-au asumat furnizorii" de capitaluri.
Rentabilitatea activelor este considerat ca unul din cei mai importani indicatori ai competitivitii.
Aprecierile se fac prin compararea rentabilitii activelor ntreprinderii cu nivelul mediu pe ramur sau cu
cel al concurenilor.
Nivelul rentabilitii economice se msoar prin intermediul ratelor de rentabilitate, pornind de la un
rezultat financiar (profit pn la impozitare, profit din activitatea operaional, profit net) i ansamblul
mijloacelor economice utilizate, precum:
1. Rentabilitatea activelor( R )sau n raport cu profitul net:
n rile cu economie dezvoltat, se consider satisfctoare o rentabilitate economic mai mare de 25%,
ceea ce nseamn c, n maximum 4 ani, ntreprinderea i poate rennoi capitalurile angajate prin profitul
obinut.
n funcie de resursele consumate i de veniturile ncasate, rentabilitatea economic poate fi
descompus n mai multe rate, fiecare exprimnd o relaie dintre un rezultat i capitalul investit pentru a-1
obine. n cadrul acestora, se calculeaz:
2. Rata rentabilitii fa de resursele consumate (R
CBSt
)
Rcost = profit brut/ costul vinzarilor 100%


Producerea de bunuri competitive reprezint principalul factor care determin evoluia pozitiv a
acestui indicator i situarea pe o treapt superioar fa de concureni.
De aceea, realizarea unei rentabiliti competitive din vnzarea produciei, mrfurilor constituie o
problem managerial fundamental, care determin caracterul activitii ntreprinderii pe viitor.
Rezervele interne de majorare a indicatorului pot fi: reducerea costurilor fixe, reducerea pierderilor de
materii prime i materiale n procesul de producie, accelerarea vitezei de rotaie a stocurilor etc.
3. Rentabilitatea mijloacelor fixe (R
m
J
Rmf =profit pina la impoziatare / valoarea medie anuala a MF 100%
n condiii concureniale de pia,, dotarea tehnic a ntreprinderii ocup un loc deosebit de
important n producerea unor produse competitive. n aceast situaie, rentabilitatea mijloacelor fixe va
produce un impact favorabil asupra rentabilitii n ansamblu, fapt ce va permite rennoirea mijloacelor
economice ntr-un termen mai scurt.

4. Rentabilitatea activelor curente ( R )
Profit pn la impozitare
O valoare ridicat a rentabilitii indic o gestionare eficient a stocurilor i creanelor.
5. Rentabilitatea capitalului permanent

Rcp = profit pina la impozitare /capital permanent 100%

Capitalul permanent
Opiunea pentru un astfel mod de calcul al ratelor de rentabilitate este determinat de faptul c
ntreg capitalul folosit de ntreprindere este investit n elemente de activ, care, ntr-o form sau alta, direct
sau indirect, contribuie la obinerea profitului.
n ceea ce privete tehnica de analiz, n teoria economic, se utilizeaz frecvent descompunerea n
aa-zisele rate explicative. Astfel, rata rentabilitii apare, de regul, ca un produs ntre rata de rotaie a
activelor i marja vnzrilor:
Factorii care influeneaz rentabilitatea economic sunt prezentai n figura 9.4.2.1.:

Rata rentabilitii
econamice
Rotaia activelor
totale
Rata rentabilitii
vnzrilor
Structura activelor
Rata de rotaie a activelor
Mixul produciei
Costul vnzrilor
Preul de vnzare unitar


Figura 9.4.2.1. Interdependena dintre rentabilitatea economic, rentabilitatea vnzrilor
Prin urmare, sporirea rentabilitii economice se poate realiza, fie pe seama accelerrii rotaiei activelor,
fie prin creterea marjei comerciale. n practica economic, aceste dou posibiliti sunt valorificate
diferit, n funcie de natura activitii. De exemplu, pentru acelai volum al vnzrilor, sunt necesare mai
multe mijloace n industrie dect n comer. n acelai sector, apar diferene notabile ntre ntreprinderi ca
urmare a strategiei specifice fiecreia. Astfel, n sfera distribuiei, ntreprinderile specializate realizeaz,
de regul, o rat a marjei sporit (10 - 14%), n condiiile unei rate de rotaie a activelor redus (2-3 rotaii
pe an). Marile suprafee comerciale opereaz cu o marj redus (1-2 %), dar asigur o rotaie accelerat a
activelor (7-8 rotaii pe an).
Rentabilitatea financiar ( R
f
). Exprim capacitatea ntreprinderii de a realiza profit net prin
capitalurile proprii angajate n activitatea sa. Rentabilitatea financiar reflect scopul final al acionarilor
unei ntreprinderi, exprimat prin rata de remunerare a investiiei de capital fcut de acetia n procurarea
aciunilor ntreprinderii sau a reinvestirii totale sau pariale a profiturilor ce le revin pe drept. Se
calculeaz conform formulei:
Rf = profit net / capital propriu 100%
Este necesar ca rata rentabilitii financiare s fie superioar ratei dobnzii pe pia, ceea ce conduce
la creterea cursului bursier al aciunilor, la atragerea noilor acionari. O situaie optim este cea cnd
rentabilitatea financiar a nregistrat o cretere performant, fapt ce atest c a fost respectat corelaia de
eficien dintre efortul necesar i efectul economic scontat.
Mrirea rentabilitii financiare se poate obine prin:
a) sporirea profitului net pe seama creterii volumului de activitate i a sporirii rezultatelor pe fiecare tip
de activitate. Realizarea acestor dou obiective se bazeaz pe optimizarea activitii n domeniile:
organizrii interne, gestiunii stocurilor, calitii produselor i serviciilor, gestiunii comerciale etc;
b) creterea randamentului capitalurilor investite prin folosirea intensiv a mijloacelor fixe i reducerea
nevoii de fond de rulment (n special, prin reducerea stocurilor i a creanelor);
c) reducerea ponderii capitalului propriu angajat n totalul capitalurilor investite, cu condiia ca venitul
obinut prin ndatorare s fie superior costului datoriilor.
Rentabilitatea financiar constituie principalul indicator privind performanele ntreprinderii, care
depinde de justeea politicii comerciale (rentabilitatea vnzrilor), de eficiena capitalului angajat
(rentabilitatea economic) i de politica financiar a acesteia.
Abordarea sistematic a problematicii rentabilitii permite poziionarea corect a ntreprinderii n
segmentul strategic cruia i aparine i, totodat, fundamentarea obiectiv a orientrilor de perspectiv.

9.4.3 Analiza pragului de rentabilitate
n condiiile economiei de pia, n care piaa are un impact semnificativ asupra rezultatelor
financiare ale ntreprinderii, producerea i livrarea unor produse cu o rentabilitate ridicat constituie una
din premisele materiale indispensabile pentru a putea face fa procesului concurenial specific economiei
de pia din perioada dat. Existena unor produse nerentabile provoac, n mod inevitabil, o diminuare a
profitului, ceea ce conduce la greuti financiare, caz n care, pentru acoperirea necesarului de finanare,
ntreprinderea va trebui s apeleze la mprumuturi.
De aceea, pentru a putea supravieui n condiiile unei concurene dure, fiecare ntreprindere trebuie
s asigure realizarea a dou obiective principale:
- rentabilizarea tuturor produselor;
- creterea rentabilitii fiecrui produs ntr-un ritm care s permit atingerea nivelului de
competitivitate pe piee.
n acest scop, este necesar o fundamentare economic riguroas a rentabilitii produselor, ceea ce
nseamn c, n adoptarea deciziilor privind producerea unor noi produse, trebuie s se porneasc de la
nivelul minim, n care veniturile obinute pot s acopere integral cheltuielile efectuate, situaie reflectat
de "punctul critic al gestiunii", denumit i "'pragul de rentabilitate".

Aadar, pragul de rentabilitate indic nivelul minim de activitate la care trebuie s se situeze
ntreprinderea pentru a nu lucra n pierdere.
Determinarea pragului de rentabilitate se poate face n uniti fizice sau valorice, pentru un singur
produs sau pentru ntreaga activitate a ntreprinderii.
Calculul pragului de rentabilitate pornete de la ipoteza unui cost variabil unitar constant n raport cu
creterea volumului produciei. Aceasta nseamn c, indiferent de volumul fizic al produciei realizate,
cheltuielile variabile pe unitate de produs sunt constante, variind doar volumul total al acestora. Costurile
fixe rmn constante la schimbarea nivelului produciei. Producia este considerat
absolut omogen, iar veniturile totale cresc, de asemenea, proporional cu volumul produciei vndute.
Reprezentarea grafic a punctului critic al rentabilitii ofer o imagine clar i nlesnete nelegerea
problemei.
Presupunem c numrul unitilor de producie vndute este egal cu numrul de uniti produse, care, n
grafic, apar pe abscis (Q), costurile i veniturile apar pe ordonat.
Dac notm prin p - preul de vnzare al unei uniti de produs Q - volumul fizic al produciei, atunci
veniturile totale, care sunt o funcie de vnzri (y) va fi exprimat ca:
y = P
x
Q




t a l e













`
Figura 9.4.3.1. Reprezentarea grafic a pragului de rentabilitate prin metoda liniar
Costurile totale pot fi exprimate sub forma urmtoarei funcii:
y = vQ + CF, unde v indic cheltuieli variabile pe unitate de produs
CF - suma cheltuielilor constante.
Rezolvnd sistemul de ecuaii:
|y = p x Q
|y = v x Q + CF
obinem:
CF p - v Q =
Cost total
global
ncasri
totale
Venituri totale
Profit
Costuri totale
Costuri variabile
Costuri fixe pierderi

Prin urmare, Q reprezint volumul fizic minim al produciei ce trebuie fabricat i realizat, pentru
ca ntreprinderea s nu obin pierderi.
Timpul (data ) la care este atins pragul de rentabilitate se calculeaz conform formulei:
VV
E ----- x 365 = ? zile , unde
max
VV
pr
semnific volumul vnzrilor la nivelul pragului de rentabilitate, W volumul vnzrilor
real.
max
Metoda neliniar de calcul al pragului de rentabilitate
Metoda neliniar are loc n situaia n care costul variabil 'total are o evoluie neproporional fa de
volumul produciei, precum, de fapt, se ntmpl n realitate. Evoluia neproporional a costului variabil
imprim i o evoluie neliniar a costului total global. Astfel, curba costului total global va fi neliniar,
dup cum se observ n figura de mai jos:

prag de prag de Q
rentabilitate rentabilitate
inferior superior
Figura 9.4.3.2. Reprezentarea grafic a pragului de rentabilitate prin metoda nelinial
Pstrnd aceleai abrevieri ca i n cazul metodei liniare de calcul al pragului de rentabilitate,
constatm:
a) o zon a pierderilor, n condiiile n care volumul de producie este redus,
iar costurile totale sunt mai mari dect ncasrile totale;
b)o zon de profit, cuprins ntre pragul de rentabilitate inferior i pragul de
rentabilitate superior, cnd ncasrile totale depesc costurile totale;

c) o nou zon de pierderi, la un volum de producie ridicat, la dreapta pragului de rentabilitate
superior.
Prin urmare, volumului optim al produciei i corespunde profitul total maxim. Pentru a realiza acest
volum de producie, este nevoie de o anumit capacitate de producie. Aceast capacitate definete
dimensiunea optim a n-. treprinderii.
Deoarece volumul vnzrilor este direct dependent de nivelul preului, este important stabilirea
acelui nivel al preului care ar asigura acel volum al vnzrilor i, implicit, al produciei, la care
capacitatea de producie s fie utilizat cel puin la nivel normal de aproximativ 75%. In acest scop, se
calculeaz preul de vnzare, conform relaiei: p = cv (1+ m), unde m - marja de profit, nlocuind n
formula de calcul al pragului de rentabilitate, obinem:
CF
=
CF
=
CF
p - v v(l + m) - v v x m

n cazul n care ntreprinderea produce mai multe tipuri de produse, pragul de rentabilitate se
calculeaz conform formulei:

100 - CV (%)
Analiza pragului de rentabilitate este necesar n cazul:
- cnd se iau decizii de implementare a unor noi produse, analiza pragului de rentabilitate permite
determinarea volumului de vnzri pentru noul produs, astfel nct ntreprinderea s fie profitabil;
- cnd se dorete extinderea general a nivelului de operaii a ntreprinderii. O extindere va necesita o
cretere att a costurilor variabile, ct i a celor fixe, dar va provoca i o cretere a volumului de vnzri.
Analiza rentabilitii pe baza punctului critic permite determinarea gradului de folosin a capacitii
de producie pentru nivelul stabilit de producere.
Studiile realizate n rile occidentale apreciaz situaia ntreprinderilor n raport cu pragul de
rentabilitate astfel:
- instabil, dac volumul vnzrilor se situeaz mai jos de 10% deasupra pragului de rentabilitate;
- relativ stabil, dac volumul vnzrilor este cu 20% deasupra punctului critic;
- confortabil, dac volumul vnzrilor depete punctul critic cu peste 20%.
9.4.4. Analiza lichiditii i solvabilitii
Prin lichiditate se nelege capacitatea ntreprinderii de a transforma activele sale n bani, iar gradul
de lichiditate caracterizeaz capacitatea de plat a ntreprinderii.
Gradul n care ntreprinderea poate face fa datoriilor pe termen scurt se numete
solvabilitate, care se msoar prin intermediul ratelor de lichiditate:
Rata lichiditii imediate (LJ, permite s facem judeci asupra capacitii de rambursare
instantanee a debitorilor, innd cont de disponibilitile existente. Se calculeaz conform formulei:
Mijloace bneti
1
Datorii pe termen scurt
O valoare pertinent a raportului este dificil de stabilit. Excepional ar fi dac mijloacele bneti ar fi
suficiente pentru a alimenta integral fluxurile monetare de ieire. Teoria economic apreciaz c o valoare
de 0,2-0,3 ar exprima raionalitatea unei ntreprinderi bine administrate din punct de vedere financiar.
Valoarea sczut a ratei lichiditii imediate nu constituie, ns, o criz de solvabilitate, dac
ntreprinderea deine stocuri, creane ce pot fi uor transformate n mijloace bneti n concordan cu
termenele de plat a obligaiunilor. In schimb, o valoare ridicat a acestui indice poate avea i efecte
negative asupra activitii ntreprinderii, precum: folosirea neeficient a resurselor disponibile, micorarea
capacitii de cumprare a disponibilului n legtur cu creterea inflaiei etc.
Rata lichiditii relative (L), pune n eviden capacitatea ntreprinderii de a-i achita datoriile
devenite scadente fr a fi obligat s-i vnd stocurile.
k Mijloace bneti + Creane
r
Datorii pe termen scurt
Nivelul coeficientului trebuie s fie, de regul, inferior lui 1, dar aprecierea realist impune i o
atent analiz a valorilor realizabile pe termen scurt, ntruct la formarea lor contribuie, n mod
substanial, politica de credit comercial promovat de ntreprindere, precum i starea financiar a
clienilor si.
Rata lichiditii curente(LJ, relev posibilitile ntreprinderii de a-i transforma, ntr-un termen
scurt, bunurile patrimoniale curente n mijloace bneti pentru a efectua plile exigibile.
^ _ Active curente
c
Datorii pe termen scurt

Indicatorul pune n eviden importana i calitatea bunurilor deinute de ntreprindere la care ea
poate face apel atunci cnd este nevoit s-i achite, la scaden, datoriile contractate pe termen scurt.
Nivelul trebuie s fie mai mare dect l. Practica mondial apreciaz c valoarea minim a acestui
indicator trebuie s fie l, iar valorile cuprinse ntre 1,2-1,8 indic o situaie financiar favorabil, care
insufl ncredere creditorilor.
Existena unui grad sczut al lichiditii este provocat de creterea ponderii activelor pe termen
lung n totalul plasamentelor financiare. n aceste condiii, se poate ntrevedea c ntreprinderea nu face
fa cererii creditorilor si de a-i onora la termen obligaiile, dect n situaia n care, fie c procedeaz la
lichidarea unor active imobilizate - ceea ce nseamn compromiterea existenei sale - fie c ncearc s
obin amnare la plat sau noi mprumuturi pentru a face fa acestor pli.
Pentru a se evita apariia acestor situaii nedorite, este necesar ca ntreprinderea s dispun de un nivel
optim de mijloace bneti, care s permit evitarea blocajului n circuitul financiar, insolvabilitii i,
implicit, falimentului. Practica rilor cu economie de pia dezvoltat a demonstrat c existena la
ntreprindere a mijloacelor bneti n proporie de 1- 1,5% din totalul activului este suficient pentru
asigurarea efecturii plilor imediate.
De aceea, n aprecierea capacitii de plat pe termen scurt a ntreprinderii poate fi inclus i indicatorul ce
relev gradul de asigurare a ntreprinderii cu mijloace bneti, calculat conform relaiei:
Mijloace bneti
m

b
Total activ
n dinamic, mrimea acestui indicator relev gradul de mbuntire a situaiei trezoreriei.
Concomitent, creterea valorii coeficientului poate s ateste nu numai un raport favorabil pentru echilibrul
financiar al ntreprinderii, dar i acumularea unor resurse bneti, fie insuficient utilizate, fie chiar
neproductive. n schimb, nivelul redus al gradului de asigurare cu disponibiliti bneti, reflect o
ntrziere a ncasrilor, reducerea capacitii de plat a ntreprinderii.
Pornind de la necesitatea verificrii permanente a existenei echilibrului inanciar, n practica economic se
opereaz cu indicatorul fond de rulment.
n definirea fondului de rulment, se pleac de la ideea c o ntreprindere, )entru a fi solvabil, trebuie s
asigure echilibrul maselor de aceeai natur, omponentelor activului i pasivului, respectiv echilibrul
maselor relativ perma-lente cu durat mai mare de un an (active pe termen lung i capital permanent) i
maselor mobile, cu durat mai mic de un an (active curente i datorii pe ter-nen scurt). n practic este
imposibil de realizat egalitatea maselor de aceeai latur, ntruct, dac termenul de scaden a datoriilor
pe termen scurt este cert, ichiditatea activelor este aleatorie, putnd fi perturbat de factori economici,
inanciari, conjuncturali.
De aceea, n practic, fondul de rulment (FR) existent poate avea valori >ozitive, negative sau poate fi egal
cu zero.
Astfel, n situaia n care:
Activele curente > datoriile pe termen scurt (DTS) FR > 0. aceast situaie semnific faptul c
activele curente permit s se spere ncasri bneti pek ermen scurt, care vor permite nu numai
rambursarea integral a datoriilor sca-lente pe termen scurt, dar i s se obin lichiditi excedentare.
Aceast situaie ipare ca una favorabil, n ceea ce privete solvabilitatea ntreprinderii.
Activele curente = datoriile pe termen scurt => FR = 0. n acest caz, lvabilitatea pe termen scurt este
asigurat. Echilibrul este, ns, fragil, pAutnd i compromis de orice dereglare n realizarea creanelor.
Activele curente < datoriile pe termen scurt => FR < 0. Existena unui bnd de rulment negativ
semnific faptul c nu numai activele curente au fost n ntregime finanate din surse atrase, ci i o parte
din activele pe termen lung. Deci, ntreprinderea are dificulti n privina echilibrului financiar. n
situaia :reat, aprecierea fondului de rulment trebuie fcut n concordan cu viteza de otaie a activelor
i pasivelor care, n practic, doar n cazuri excepionale, pot fi egale.
Dac viteza de rotaie a activelor curente este mai mare dect cea a datorii-or pe termen scurt,
ntreprinderea i poate asigura echilibrul financiar i cu un bnd de rulment negativ. n situaia invers,
meninerea echilibrului este dificil ;hiar i eu un fond de rulment pozitiv. n aceast situaie, trebuie ca
valoarea xmdului de rulment s fie foarte mare.

innd cont de faptul c att indicatorii lichiditii, ct i fondul de rulment se bazeaz pe ipoteza c
stocurile pot fi lichide n orice moment i creanele ncasate la termenele stabilite, ceea ce nu ntotdeauna
corespunde realitii, aprecierea lichiditii i solvabilitii ntreprinderii prin urmrirea acestor indicatori
poate induce n eroare.
O valoare mare a indicatorilor menionai nu este o dovad sigur c ntreprinderea va dispune de
numerarul necesar pentru onorarea datoriilor. Dac stocurile nu pot fi realizate i creanele nu pot fi
ncasate la termenele stabilite, atunci sigurana aparent reflectat de rata lichiditii curente i a fondului
de rulment devine iluzorie i nu orienteaz asupra strii reale a ntreprinderii.
n legtur cu aceasta, analiza lichiditii i solvabilitii ntreprinderii se realizeaz i prin metoda
ciclul de conversiune a numerarului, care reflect nu numai nivelul activelor i datoriilor pe termen
scurt, ci i perioadele de intrri i ieiri de numerar.
Ciclul de conversie a numerarului reflect intervalul de timp necesar recuperrii tuturor
cheltuielilor pentru achiziionarea de materii prime i for de munc tot sub form de numerar.

= + +



Creterea ciclului conversiei numerarului conduce la micorarea lichiditii, n timp ce micorarea
acestuia confirm o cretere a lichiditii ntreprinderii.
Perioada de conversie a stocurilor este perioada de timp necesar transformrii materiilor prime n
produse finite i apoi vnzarea lor ctre clieni. Se calculeaz ca raportul dintre 365 zile ale anului la
numrul de rotaii ale stocurilor.
Perioada de conversie a creanelor este timpul exprimat n numrul de zile necesar convertirii
creanelor n numerar, calculat ca raportul dintre suma de ncasat (valoarea creanelor) i volumul
vnzrilor zilnice.
Perioada de ntrziere a plilor indic perioada medie de timp necesar ntreprinderii pentru plata
n numerar a materiei prime achiziionate i a forei de munc angajate. Aceast perioad poate fi definit
ca raportul dintre valoarea efectelor comerciale de pltit i costul mediu al bunurilor vndute zilnic.
Pentru a evita situaiile de insolvabilitate sau de lichiditate sczut , managerii financiari trebuie s
utilizeze diferite tehnici de determinare i apreciere afluxului de mijloace bneti pentru a scoate n
eviden problemele care intervin n cadrul ciclului financiar al ntreprinderii.
Analiza fluxului de numerar
n practica financiar a mai multor ri, analiza fluxului de numerar se realizeaz prin dou metode:
direct i indirect.
Metoda direct de analiz a fluxului numerar, permite evidenierea contribuiei fiecrei activiti
desfurat de ntreprindere asupra lichiditii, msurat prin fluxurile de numerar (cash-flow-ului).
Mrimea fluxurilor de numerar ce provin din activitatea operaional reprezint indicatorul principal al
msurii n care activitatea ntreprinderii a generat suficiente mijloace bneti pentru a rambursa
mprumuturile, pentru a menine capacitatea ei de funcionare, pentru a plti dividende i pentru a face noi
investiii, fr a recurge la surse externe de finanare. Analiza fluxurilor generate de activitatea
investiional permite efectuarea de aprecieri cu privire la msura n care cheltuielile prezente au fost
fcute cu scopul de a genera venituri pe parcursul mai multor perioade viitoare; fluxurile de numerar
degajate de activitatea financiar permit s facem aprecieri asupra dimensiunii fluxurilor de numerar ce se
ndreapt spre creditorii-finana-tori ai ntreprinderii. Dac mrimea cash-flow-ului net disponibil este
pozitiv, nseamn c ntreprinderea are un surplus monetar, care poate fi utilizat la finanarea investiiilor
sale, la rambursarea unei pri din datoriile financiare sau pentru remunerarea acionarilor. Valoarea
negativ a cash-flow-ului evideniaz un dezechilibru financiar, fapt ce va cauza o ntrziere a plii
salariilor i facturilor comerciale, va conduce la o cretere a mprumuturilor. Metoda direct permite
Ciclul de conversie a
numerarului
Perioada conversiei
stocurilor
Perioda
conversie
numerarului
Perioada de
ntrziere a plilor

aprecierea lichiditii ntreprinderii, dar nu arat independena dintre rezultatul financiar obinut i variaia
disponibilitilor bneti pe perioada respectiv.
n teoria economic se consider c orice activitate trebuie s "degaje bani"
3
. Dac ntreprinderea
este rentabil, atunci veniturile trebuie s fie mai mari dect costurile iar intrrile de numerar s
depeasc ieirile, fapt ce asigur solvabilitatea i creterea economic a ntreprinderii.
Metoda indirect de analiz a fluxului de numerar
n practic, ns, chiar i o ntreprindere rentabil poate trece prin momente de lips de lichiditi, ca
urmare a decalajului dintre ncasrile i plile care au loc pe perioada corespunztoare. De aceea, pentru
analiza fluxului de numerar, se utilizeaz metoda indirect, care explic devierile ce au loc ntre profitul
realizat de ntreprindere i ncasrile de mijloace bneti pe aceeai perioad. Principala motivaie, care a
determinat utilizarea acestei metode de analiz a situaiei fluxurilor de numerar, este c pe creditori, alte
tere persoane, i intereseaz, cu precdere, capacitatea ntreprinderii de a genera lichiditi i, mai puin,
nivelul profitului pe care-1 obine aceast ntreprindere. Metoda indirect de analiz a fluxului net a
mijloacelor bneti permite identificarea poziiilor din bilan care au generat fluxuri de numerar i a
acelora care au utilizat fluxuri de numerar cu corectarea succesiv a profitului net. Metoda indirect se
caracterizeaz prin faptul c pornete de la rezultatul net al exerciiului care se corecteaz cu mrimea
urmtoarelor elemente:
- modificarea mrimii stocurilor, creanelor i datoriilor din activitatea operaional, nregistrate n
cursul perioadei;
- operaii care nu genereaz fluxuri bneti, cum ar fi: amortizarea activelor nemateriale, uzura
mijloacelor fixe, epuizarea resurselor naturale;
- toate celelalte operaii care reprezint fluxuri generate de activitile de - investiii i cele
financiare.

10. Variaia creditelor pe termen lung i pe
termen scurt:
- ncasri sub form de credite i mprumuturi
- pli aferente creditelor i mprumuturilor
+
11. Plata dividendelor -
Din tabel rezult c amortizarea activelor nemateriale; uzura mijloacelor fixe; variaia stocurilor de
mrfuri i materiale i a creanelor n direcia micorrii acestora ctre finele perioadei de gestiune;
variaia datoriilor financiare pe termen scurt, a creditelor pe termen lung i pe termen scurt n direcia
majorrii acestora produc o diminuare a profitului net, n timp ce creterea stocurilor de mrfuri i
materiale, creterea creanelor pe termen scurt, apariia investiiilor financiare pe termen scurt, reducerea

3
Stnescu C, Ifnescu A., Bicui A., Analiza economico-financiar. - Bucureti, 1996, pag.258.
Explicaii
Semnul relaiei de calcul
1. Profit net

2. Amortizarea activelor nemateriale
+
3. Uzura mijloacelor fixe
+
4. Variaia stocurilor de mrfuri i
materiale:
- creterea stocurilor de mrfuri i
materiale
- micorarea stocurilor de mrfuri i
materiale
+
5. Variaia creanelor
- creterea creanelor pe termen scurt
- reducerea creanelor
+
8. Investiii financiare pe termen scurt
-
9. Variaia datoriilor financiare pe termen
scurt
- majorarea datoriilor financiare pe
termen scurt
- reducerea datoriilor financiare pe
termen scurt
+
Structura-cadru a situaiei fluxurilor de mijloace bneti

datoriilor financiare pe termen scurt, efectuarea plilor ctre creditori i mprumuttori i plata
dividendelor produc o majorare a profitului net al ntreprinderii.
Utilitatea informaiilor din situaia fluxurilor de mijloace bneti, apreciat n baza metodei
indirecte, n corelaie cu alte informaii din rapoartele financiare, este dat de faptul c permit
utilizatorilor (manageri, acionari, creditori .a.) s fac evaluri pertinente cu privire la:
- dimensiunea modificrilor ce se produc n structura activului ntreprinderii, a surelor de finanare a
acesteia;
- capacitatea ntreprinderii de a genera, n viitor, numerar, n concordan cu necesitile sale reale;
- corelaia dintre rezultatul financiar (profitul net) i fluxurile de intrri i ieiri de numerar;
- impactul activitilor operaionale, investiionale i financiare asupra situaiei financiare a ntreprinderii:
asupra indicatorilor: profitul net i fluxul net de numerar.
Utilizarea metodei indirecte de analiz a fluxului mijloacelor bneti este eficient, dar necesit
respectarea achitrilor reciproce pentru vnzri i cumprri de bunuri contra mijloacelor bneti.

9.4.5. Indicatori de structur ai pasivelor
Indicatorii de structur ai pasivelor servesc la aprecierea structurii financiare a ntreprinderii, la
stabilirea compoziiei capitalului prin prisma surselor de constituire a acestuia. n cadrul acestor
indicatori, se calculeaz:
Rigl= datorii totale/total pasiv
n analizele CE, se consider normal ca partea datoriilor n patrimoniul ntreprinderii s fie nu mai mare
de 2/3, fapt ce consider o structur financiar adecvat. O evoluie n sensul diminurii acestui indicator
atest o situaie pozitiv n ceea ce privete gradul de ndatorare a ntreprinderii i indic despre creterea
autonomiei financiare a acesteia.
Majoritatea ntreprinderilor din rile cu economie de pia, n scopul evalurii gradului de
independen financiar, utilizeaz i indicatorul Rata de ndatorare la termen (R;
tr
) calculat conform
formulei:
Datorii pe termen lung
R_,
Capital propriu
Dac raportul prezint valori mici, ntreprinderea nu este prea ndatorat n raport cu capacitatea sa
de autofinanare. n schimb, dac raportul atinge valori mai mari, ntreprinderea are un grad ridicat de
ndatorare i va avea dificulti n legtur cu rambursarea, n viitor, a datoriilor ajunse la scaden.
Valorile medii pentru acest indicator ar fi cuprinse ntre 0,3-0,5, ceea ce nseamn creterea
capacitii de rambursare i o premis esenial pentru obinerea altor surse de finanare pe termen lung.
Rata autonomiei financiare la termen (Raf
[r
)- exprim gradul de independen financiar a
ntreprinderii, independen ce se asigur atunci, cnd capitalul propriu este egal sau mai mare dect suma
obligaiilor pe termen lung i mediu. Se consider c, pentru asigurarea autonomiei financiare, capitalul
propriu trebuie s reprezinte cel puin jumtate din capitalul permanent al ntreprinderii:
Capital propriu
Raf tr = capital propriu / capital permanent
Situaia n care indicatorul se apropie de 0,5 indic faptul c ntreprinderea nu mai poate spera n
contractarea de noi mprumuturi pe termen lung, ntruct creditorii si, mprumutnd n continuare, se
expun unui risc mrit de nerecupe-rare a sumelor mprumutate.
Rata autonomiei financiare globale (Raf
g|
) reprezint ponderea capitalului propriu n totalul
pasivului bilanului:
Raf gl = Capital propriu / pasiv total

Pentru echilibrul financiar al ntreprinderii este necesar ca capitalul propriu s fie egal sau mai mare ca
1/3 din pasivul bilanului, fapt ce reprezint o premis a autonomiei financiare a ntreprinderii.
Profit brut
Rata de acoperire a dobnzilor =
Raportul trebuie s fie mai mare dect 1, situaia invers putnd s duc la un eventual faliment.

9.4.6. Indicatorii capacitii de finanare
Indicatorii capacitii de finanare caracterizeaz capacitatea de acoperire financiar a activelor
ntreprinderii. In cadrul acestor indicatori, se calculeaz:
Rata autofinanrii activelor - indic gradul de acoperire a activelor cu capital propriu. Creterea
acestei rate contribuie la sporirea independenei financiare a ntreprinderii.
Rata autofinantarii activelor = capital propriu / active total

Rata autofinanrii activelor curente - exprim capacitatea de acoperire a activelor curente cu fond
de rulment.
Rata autofinanrii activelor curente
=
Fond de
rulment Active
curente
Nivelul acestui indicator variaz ntre unu i zero. Un indicator cuprins ntre 0,5 i 1 indic despre o
gestionare eficient a stocurilor i creanelor, care permite crearea, la ntreprindere, a unei marje de
siguran necesar asigurrii continuitii procesului de producie.
Rata finanrii stocurilor pe seama creditului de furnizor( Rfs
crfr
)
Rfs cr.fr. = datorii fata de furnizori/ stocuri de marfuri si materiale


Acest indicator indic proporia finanrii stocurilor pe seama datoriilor fa de furnizori.
Meninerea unui nivel stabil al indicatorului respectiv, calculat n timp, indic existena unor furnizori
fideli, graie unei politici eficiente de gestiune a furnizorilor.

9.4.7. Indicatorii gestionrii activelor
Indicatorii gestionrii activelor caracterizeaz gradul de eficacitate cu care ntreprinderea utilizeaz
activele pe care Ie are la dispoziie i se msoar prin intermediul urmtorilor indicatori:
1) numrul de rotaii ale activelor, care msoar ritmul de rennoire a elementelor patrimoniale,
respectiv lichiditatea stocurilor i creanelor;
2) durata unei rotaii, exprim numrul de zile n care volumul vnzrilor rennoiete activele.
Fiecare element al activelor va fi rennoit ntr-un interval de timp specific, n funcie de natura
activitii, de volumul acesteia, de mrimea vnzrilor. n acest context, se calculeaz:
numrul de rotaii ale activelor curente (n) ca raportul dintre volumul vnzrilor i valoarea
activelor curente
Rezultatul obinut indic de cte ori activele curente au parcurs un ciclul ntreg bani - marf - bani.
Viteza de rotaie a activelor curente (V.) calculat prin raportul:
Pentru aprecierea corect a situaiei ntreprinderii, indicatorii vitezei de rotaie trebuie comparai att
cu rezultatele nregistrate
1
n perioadele anterioare, ct i cu datele medii pe ramur, cu cele obinute de
principalii concureni, pentru a se putea stabili poziia ntreprinderii n cadrul concurenei i msurile ce
urmeaz a fi ntreprinse n vederea creterii eficienei patrimoniului.
Pentru a pune n eviden influena elementelor activelor asupra vitezei de rotaie este necesar
determinarea vitezei de rotaie pe fiecare element de active curente, innd seama de stadiul circuitului n
care se afl elementul respectiv.
Cheltuieli cu dobnzile
Capitolul IX 135
Astfel, se folosesc urmtoarele formule de calcul:
Pentru stocurile de materiale i producie se determin viteza de rotaie a stocurilor conform
raportului:
_ . . .. Volumul vnzrilor
Rata rotaiei stocurilor = rr-; ---------------- .,
Valoarea stocurilor
n condiiile economice stabile rata rotaiei stocurilor trebuie s fie aproximativ egal cu 5, ceea ce-ar
permite transformarea acestora n mijloace bneti n 72 de zile.
Un numr mai sczut de rotaii ale stocurilor poate s nsemne c ntreprinderea opereaz cu mai multe
stocuri dect este necesar, existena unor stocuri "fr micare" sau cu "micare lent", care, din cauza
dificultilor de transformare a lor n mijloace bneti, poate s contribuie la o situaie de insolvabilitate.
Perioada medie de ncasare a creanelor indic perioada de timp n care poate fi real ncasat
creana i se calculeaz dup urmtorul procedeu:
a) se calculeaz vnzrile medii zilnice ca raportul dintre volumul vnzrilor la 365 zile;
b)se determin numrul de zile necesar ncasrii vnzrilor pe credit ca raportul dintre suma creanelor
i vnzrile zilnice.
Orice unitate economic trebuie s tind spre o performan maxim a acestui indicator, care, conform
standardelor internaionale, este egal cu 20 de zile. Creterea perioadei de ncasare a creanelor indic
despre calitatea sczut a serviciilor financiare i limitarea desfacerii produciei. n condiiile economiei
de concuren, n cazul refuzului unui credit cumprtorilor poteniali solvabili, acetia vor cumpra
producia altor ntreprinderi, care duc o politic mai tolerant.
ntruct mrimea acestui indice variaz n funcie de specificul ntreprinderii, o apreciere corect ar putea
fi fcut n raport cu durata medie pe ramura n care activeaz ntreprinderea analizat.

9.4.8. Indicatorii valorii de pia
Indicatorii valorii de pia caracterizeaz, n mod generalizator, performanele unei ntreprinderi, ntruct
ele stabilesc legtura dintre preul aciunilor pe pia i valoarea contabil ataate acestor aciuni. n acest
scop, se calculeaz:

Coeficientul de capitalizare bursier (C/B)
Pre pe aciune

Coeficientul Valoare de pia / Valoarea contabil
Valoarea de pia
Valoarea
contabil
Preul de pia pentru o aciune
Valoarea contabil pentru o
aciune

Randamentul
/aciune
Dividend pe aciune
Valoarea bursier a
aciunii

Profit net / aciune
=
Profit net
Numrul de aciuni
comune

Rezultatele oferite de fiecare indicator, din cadrul sistemului, contribuie la fundamentarea deciziilor
i elaborarea programelor de dezvoltare pe anumite perioade, ajut la determinarea mrimii, sensului i
intensitii diferiilor factori asupra performanelor financiare ale ntreprinderii, crend posibilitatea
interpretrii complexe, a identificrii i valorificrii rezervelor interne.
ANALIZA FINANCIAR A NTREPRINDERII 136
PREVIZIUNEA FINANCIAR A NTREPRINDERII

10.1. Coninutul, necesitatea i rolul previziunii financiare la nivel de ntreprindere
Prin planificare se nelege programarea, coordonarea i conducerea pe baz de plan a activitii
ntreprinderii. Dicionarul de economie definete conceptul de planificare ca fiind un concept teoretic ce
exprim un ansamblu de aciuni coerente prin care se urmrete dirijarea activitii economice corespun-
ztoare anticiprilor, determinate tiinific n cadrul unui plan"
4
, iar ansamblul activitilor, prin care se
studiaz alternativele de urmat i se alege varianta optim, reprezint procesul de planificare, se spune n
acelai dicionar.
O alt expresie utilizat n acelai sens este aceea de previziune, care, n dicionarul de relaii
economice internaionale, este considerat a fi o evaluare anticipativ, pe baze tiinifice, inndu-se
seama de micarea fenomenelor i proceselor n trecut i n prezent"
5
. Previziunea se concretizeaz n
evaluri cantitative i calitative ale mrimii, structurii i dinamicii viitoare a fenomenelor i proceselor
economice, sociale i de alt natur, ce se vor derula ntr-un perimetru de mic sau mare ntindere. Cu
acelai sens apar, n literatura economic, i noiunile de prevedere, prognoz, plan, program etc. Toate
acestea au caracteristic faptul c se refer la prospectarea viitorului. Activitatea previzional d coninut
unei funcii distincte a managementului - funcia de previziune. Ovidiu Nicoles-cu i Ion Verbancu
definesc, n lucrarea Management", funcia de previzuine ca fiind ansamblul proceselor de munc prin
intermediul crora se determin principalele obiective ale firmei i componentelor sale, precum i
resursele i principalele mijloace necesare realizrii lor"
6
Previziunea financiar are ca scop nfptuirea n practic a urmtoarelor sarcini:
- estimarea ct mai real a volumului de producie necesar satisfacerii depline a cererii pe pia;
- dimensionarea necesarului de resurse materiale i financiare pentru realizarea programului stabilit;
- dimensionarea cheltuielilor, veniturilor i rezultatelor financiare;
- stabilirea mrimii optime a capitalului mprumutat, la care trebuie s se apeleze pentru nfptuirea
obiectivelor economice i procurarea lui din surse care implic cel mai mic cost;
- elaborarea unor instrumente coerente, care s permit controlul operativ i s ofere informaii veridice
asupra modului de nfptuire a prevederilor, s permit ajustarea planificrii operaionale la noile condiii
ale pieei;
- asigurarea valorificrii eficiente a excedentului de mijlace bneti;
- asigurarea echilibrului financiar pe termen scurt;
- crearea unei imagini bune att pe piaa intern, ct i pe cea extern etc.


10.2. Tipuri de planificare financiar
Planificarea afacerii unei ntreprinderi poate fi mprit n dou mari categorii: planificarea
strategic - de lung durat i planificarea operaional - de scurt durat.







ANALIZA FINANCIAR A NTREPRINDERII 137
Planificarea strategic este atribuit la prima categorie. Ea reprezint efortul ntreprinderii pentru
dimensionarea relaiilor pe termen lung, fiind o activitate practic, materializat n planurile financiare,
prin care se anticipeaz produsele care urmeaz s fie fabricate i realizate, pieele de desfacere, lansarea
de produse noi, termenul de recuperare a investiiilor, mrimea profitului, alegerea variantelor de
producie, de mrfuri sau de desfacere. O definire cuprinztoare a strategiei este dat, n lucrarea
"Managementul strategic, concepte i experiene", de autorii Leslie W. Rue i Phillips G. Holland, care
definesc strategia ca pe un concept ce prevede modul de armonizare n cadrul activitii ntreprinderii
ntre mediul nconjurtor i resursele disponibile s asigure realizarea cea mai bun a obiectivelor,
subliniind paii fundamentali care trebuie prevzui prin plan. Ei sunt asumai de conducere pentru a fi
realizai n scopul punerii n aplicare a unui obiectiv. Economistul romn Ovidiu Nicolescu, profesor la
Academia de Studii Economice din Bucureti, n lucrarea "Strategii manageriale de firm", prin strategie
desemneaz "ansamblul obiectivelor majore ale organizaiei pe termen lung, principalelor modaliti de
realizare mpreun cu resursele alocate, n vederea obinerii avantajului competitiv potrivit misiunii
organizaiei".
Strategia reprezint, n acest context, un concept complex care asigur modul optim de punere n aplicare
a obiectivelor stabilite, a aciunilor care trebuie realizate pentru punerea n practic a acestora, modul cum
trebuie alocate resursele pe diferite activiti, ca s se rspund n condiiile optime schimbrilor din
mediul nconjurtor i s se precizeze modalitile de a fi ct mai competitiv n raport cu ntreprinderile
concurente. Dup Peter Lorange, planificarea strategic cuprinde patru tipuri de activiti: distribuirea
resurselor, adaptarea la mediul extern, coordonarea intern i previziunea strategic organizaional.
7
Distribuirea resurselor cuprinde procesul de repartizare a resurselor limitate ale ntreprinderii att cele
financiare, ct i cele materiale.
Adaptarea la mediul extern include aciunile cu caracter strategic, menite s contribuie la
mbuntirea relaiilor ntreprinderii cu mediul nconjurtor.
Coordonarea intern const n coordonarea activitii strategice pentru identificarea aspectelor slabe
i forte cu scopul unei integrri eficiente a operaiunilor interne.
Previziunea strategic organizaional presupune perfecionarea sistematic a modului de gndire al
managerilor, care s permit formularea unor concepii clare cu privire la direciile de dezvoltare i modul
n care trebuie s se realizeze acestea.
Elaborarea unui plan strategic, de perspectiv, al ntreprinderii necesit numeroase analize cu
caracter cantitativ i calitativ, o cunoatere a factorilor cu caracter intern i extern care influeneaz
activitatea, studierea pe diferitele piee a evoluiei viitoare a cerinelor. n schema 10.2.1 este prezentat un
model de elaborare a unei strategii economice.
Un rol important n pregtirea i realizarea noii strategii l are adoptarea unor strategii funcionale
menite s contribuie la realizarea obiectivelor stabilite. Printre acestea putem meniona strategiile de
marketing i de producie, strategia funcional de personal, strategia financiar i strategia de
cercetare- dezvoltare.

Strategia de marketing
Pentru a ocupa o ct mai mare parte de pia n raport cu ntreprinderile concurente, ntreprinderea
adopt strategia de marketing al crei prim rol este identificarea nevoilor i cerinelor consumatorilor,
definirea volumului produselor sau serviciilor care urmeaz a fi oferite clienilor, sortimentul i ritmul de
schimbare a acestora. Un rol aparte revine alegerii clienilor, care trebuie fcut astfel, nct s se
minimizeze creanele ntreprinderii, asigurnd mrirea fluxului de numerar pe termen scurt.




Sistemul planificrii ntreprinderii
Analiza conjucturii
Piaa de desfacere
Piaa materialelor
prime
Piaa forei de
munc
Analiza activitii
ntreprinderii
Circulaia
monedei
Desfacerea
Procesul de formulare a obiectivelor
Formularea politicii ntreprinderii
Cuantificarea obiectivelor
Determinarea decalajelor
strategice
ANALIZA FINANCIAR A NTREPRINDERII 138







Figura 10.2.1. Modul de ntocmire a planurilor strategice de perspectiv la ntreprindere
Sursa:Stiegler H., Hogmeister R., Controlling, partea 1 .Principii de baz i planificare, pag.72.
Strategia de producie
Definirea strategiei de producie nseamn, n primul rnd, precizarea produselor care urmeaz a fi
fabricate, a pieelor care urmeaz a fi satisfcute cu acestea, precum i mijloacele care urmeaz s fie
alocate n acest scop. De aici, reiese necesitatea adoptrii strategiei funcionale de producie, care
presupune adoptarea celor mai eficiente msuri privind ajustarea capacitilor de producie, proiectarea
produselor ce urmeaz a fi fabricate, dimensionarea stocurilor de materii prime i materiale la un nivel
optim, adoptarea celor mai moderne tehnologii de producie, asigurarea unui control tehnic eficient etc.
Realizarea msurilor respective trebuie s constituie un puternic factor de cretere a productivitii muncii
i de asigurare a unor performane superioare.
Strategia funcional de personal trebuie s asigure ntreprinderea cu cadre cu calificarea necesar
punerii n aplicare a strategiei, cu capaciti nalte de conducere i coordonare pe diferite niveluri
ierarhice.


Strategia financiar
Elaborarea strategiilor i alegerea celei
optime
Strategii de cretere
Strategii de consolidare
Strategii de restngere
Strategii de situaii normale
Alegerea strategii
Planificarea strategii
Planificarea operativ
Strategii pariale
Valori preliminat
Buget
Planuri de msuri
Sistemul de control
Prognaze conjuncturale Personal
administrativ
Funcii de
conducere

Prognoze i estimri
Puncte tari i slabe
Puncte tari
Puncte slabe
Limite de evoluie
ANALIZA FINANCIAR A NTREPRINDERII 139
O nsemntate deosebit prezint elaborarea strategiei financiare a ntreprinderii. La elaborarea ei,
se pornete de la alegerea raional a unei linii de aciune pe baza analizei mai multor soluii; n vederea
stabilirii necesarului de resurse financiare pentru realizarea obiectivelor viitoare ale ntreprinderii, a
surselor de finanare pe termen lung i pe termen scurt, condiiilor de procurare a acestora, precum i a
msurilor concrete de nfptuire n practic a obiectivelor propuse, astfel nct s fie posibil achitarea
datoriilor i s se asigure consolidarea ntreprinderii, sporirea averii acionarilor.
Adoptarea unei strategii financiare adecvate trebuie s in cont de evoluia inflaiei, s estimeze
evoluia activelor i pasivelor, a ncasrilor i plilor, a vnzrilor i costurilor, a rezultatelor financiare
ale ntreprinderii.
Strategia financiar ofer informaii cu privire la:
- volumul de investiii necesar realizrii obiectivelor strategice de dezvoltare;
- identificarea surselor de finanare (finanare proprie, emisiuni de obligaiuni, emisiuni de aciuni,
credite bancare etc);
- stabilirea condiiilor de atragere a mijloacelor financiare i a termenelor prevzute de rambursare;
- nivelul veniturilor ce urmeaz s fie ncasate i precizarea termenului prevzut de recuperare a
investiiilor .
Elaborarea strategiei de cercetare-dezvoltare ocup un loc prioritar n asigurarea succesului
realizrii strategiei economice a ntreprinderii. Rezultatele obinute n activitatea de cercetare permit
punerea n aplicare a unor noi tehnologii sau modernizarea celor existente, perfecionarea produselor i
obinerea unor noi produse, conducnd, n cele din urm, la creterea vnzrilor, cucerirea unor noi piee
de desfacere, creterea competitivitii ntreprinderii, obinerea unor rezultate financiare superioare, care
s-i asigure .creterea economic.
O alt categorie a planificrii este planificarea operaional de scurt durat. Ea presupune
previziunea vnzrilor, a veniturilor i activelor necesare, conform diferitelor strategii de producie i de
marketing adoptate i apoi luarea unei decizii privind modul de acoperire a necesarului de fonduri pentru
finanare.
Rezult c planificarea financiar a ntreprinderii urmeaz s ndeplineasc urmtoarele sarcini:
Identificarea volumului de producie necesar satisfacerii depline a cererii pe pia.
Determinarea necesarului de resurse materiale i financiare pentru realizarea programului stabilit.
Elaborarea planului circulaiei bneti.
Stabilirea celor mai raionale ci i direcii de utilizare a resurselor n conformitate cu necesitile
curente i de perspectiv.


10.3. Bugetul - instrument al previziunii financiare pe termen scurt
Instrumentele de realizare a planificrii financiare sunt bugetele. Bugetul este expresia valoric a
volumului de producie ce urmeaz s fie fabricat i comercializat ntr-o perioad anume, reflect nivelul
veniturilor ce urmeaz a fi obinute, nivelul consumurilor i cheltuielilor ce urmeaz a fi efectuate n acest
scop, mrimea capitalului financiar ce trebuie mobilizat pentru realizarea scopurilor propuse.
Activitatea ntreprinderii pe baz de bugete se impune, din cel puin trei puncte de vedere:
1. Bugetele au rolul de a orienta ntreprinderea spre un scop anume i de a coordona eforturile
tuturor compartimentelor n vederea realizrii acestui scop.
2. Bugetele cuprind toate operaiunile, algoritmul nfptuirii acestora prin care s se ajung la
realizarea scopului final.
3. Bugetele reprezint instrumente eficiente de control asupra utilizrii resurselor economice i
financiare, permit urmrirea n timp a modului de formare a rezultatelor financiare, de acumulare a
mijloacelor bneti, reprezentnd, n acest fel, un barometru al activitii manageriale a ntreprinderii.
Bugetul este, deci, previziunea cifrat a afectrilor de resurse i a asigurrilor de
responsabiliti pentru realizarea obiectivelor ntreprinderii n condiii rentabile.
Procesul bugetar al ntreprinderii cuprinde:
ANALIZA FINANCIAR A NTREPRINDERII 140
Stabilirea sistemului (structurii) bugetar: bugete operaionale, care includ: bugetul vnzrilor, bugetul
produciei, bugetul resurselor materiale, bugetul salariilor, bugetul resurselor generale i administrative,
bugetul cheltuielilor comerciale; bugetul financiar, care include: bugetul de investiii, bugetul circulaiei
bneti, bilanul contabil.
Elaborarea i aprobarea bugetelor. Aceast etap a procesului bugetar presupune parcurgerea a patru
etape:

- identificarea obiectivelor ntreprinderii, pentru anul de plan, ce rezult din planificarea
strategic;
- realizarea de studii pregtitoare privind piaa factorilor de producie i piaa de desfacere, piaa
financiar i piaa furnizorilor de materii prime i materiale;
- elaborarea proiectului de bugete, ca rezultat al testrii diferitelor scenarii i al negocierii lor
ntre diferitele compartimente i cu conducerea general a ntreprinderii;
- ntocmirea i aprobarea bugetelor, cu detalieri pe segmente de pia i pe perioade operative de
gestiune;

Stabilirea responsabilitilor pe fiecare subdiviziune pentru realizarea practic a prevederilor bugetare;
Monitorizarea i analiza cauzelor apariiei disfuncionalitilor, stabilirea msurilor de redresare.
Pentru ca planificarea activitii financiare a ntreprinderilor s poarte un caracter veridic i pentru a
obine un tablou real, necesar argumentrii indicatorilor planificai, trebuie ca procesul de planificare s
decurg n corespundere cu anumite principii:
1) fundamentarea tiinific a indicatorilor planificai;
2) unitatea dintre strategie i tactic;
3) realizarea i caracterul sensibil ai planurilor;
4) concordana planurilor misiunii i sarcinilor ntreprinderii;
5) identificarea sarcinilor concrete ale planului;
6) complexitatea planurilor;-
7) controlul permanent asupra ndeplinirii planurilor.


10.4. Etapele elaborrii bugetelor
I. Primul pas, n procesul de elaborare a bugetelor, l constituie previziunea vnzrilor. Aceast
prognoz se bazeaz pe informaiile culese din trei sectoare: intern, extern i tendine (ale cercetrilor de
marketing al pieei, capacitatea de producie existent, politica comercial; reeaua de distribuire etc).
Rezultatele cercetrilor se concentreaz n estimri privind: l) volumul vnzrilor att pentru fiecare grup
de produse, ct i pentru diverse tipuri de produse individuale i 2) valoarea ncasrilor din aceste vnzri.
Aici este necesar s se in cont de faptul c, ntre momentul livrrii produciei i momentul ncasrii
contravalorii ei, exist un decalaj de timp, ceea ce poate conduce la insuficien de mijloace bneti
necesare achitrii unor pli curente. Defalcarea prevederilor de intrri pe perioade de timp mai mici
(lunare) ne permite s observm influena devierilor vnzrilor asupra mrimii i termenelor de intrri
bneti, pierderilor provocate de ntrzierea ncasrilor.
n elaborarea bugetului vnzrilor, trebuie s se aib n vedere influena factorilor de mediu, printre care
menionm:
- nivelul cererii pe pia,
- caracterul produciei (sezonier),
- nivelul concurenei,
- politica de preuri (pe fiecare pia de desfacere),
- puterea de cumprare pe piaa intern (nivelul veniturilor populaiei, ocuparea forei de munc etc),
- capacitatea de producie a ntreprinderii.
Volumul vnzrilor (VV) n uniti valorice se calculeaz, pe principalele tipuri de produse, conform
relaiei:
VV = YQ x p , unde
ANALIZA FINANCIAR A NTREPRINDERII 141
Q reprezint cantitatea de producie prevzut s se vnd, P
p
- pre de vnzare
prognozat.
Pentru produsele deja existente, previziunea vnzrilor se poate face prin utilizarea metodei de
extrapolare, care se bazeaz pe presupunerea c tendinele observate n trecut reflect influena factorilor,
care vor aciona i n viitor. n acest sens pot fi folosite trei tehnici de extrapolare :
Ajustarea printr-o funcie matematic. Sarcina principal n utilizarea acestei metode const n
alegerea formei funciei, care reflect tendinele observate n evoluia anterioar a vnzrilor. Cele mai
frecvente tendine n evoluia vnzrilor pot lua forma unei linii drepte, a unei curbe exponeniale sau al
unei parabole.
Cnd tendina observat capt forma unei linii drepte, ecuaia sa este:
y = b
0
+ b, x t,, unde b
0
i bj reprezint doi parametri necunoscui i pot fi calculai conform
formulelor:
indic valorile variabilei independente n perioadele precedente;
x. - media valorilor independente n perioadele precedente;
z. - valorile variabilei dependente n perioadele precedente;
z - media valorilor variabilelor dependente n perioada precedent;
b
Q
= z - bx
Ajustarea exponenial difereniat a trecutului apropiat i a trecutului ndeprtat const n gsirea
celei mai bune aproximri care s-a fcut n previziunile anterioare, dup care se va face previziunea i n
anul de plan.
Ajustarea cu ajutorul mediei mobile este folosit pentru vnzrile care au o evoluie sezonier.
II. Dup precizarea volumului vnzrilor are loc elaborarea planului de producie, care are drept
obiectiv amionizarea prevederilor bugetului vnzrilor cu capacitatea productiv a ntreprinderii, n
condiiile satisfacerii ct mai complete a prevederilor comerciale i a utilizrii depline a capacitii de
producie a ntreprinderii.
Planificarea volumului de producie decurge din bugetul vnzrilor, i are loc innd cont de:
- cererea pe pia i canalele de realizare a produciei;
- asigurarea ntreprinderii cu mijloacele de producie necesare;
- utilizarea maxim a capacitilor de producie;
- atingerea unui nivel de producie, care ar asigura recuperarea cheltuielilor i obinerea unui profit
suficient pentru dezvoltarea economic a ntreprinderii. Dup perfectarea planului de producie, se
purcede la evaluarea cheltuielilor materiale, a forei de munc i mijloacelor fixe necesare producerii
volumului planificat de producie. Rezultatele evalurii permit elaborarea a nc trei bugete derivate din
bugetul produciei:
- bugetul resurselor materiale, care indic volumul de materii prime i materialele necesare ndeplinirii
planului de producie, precum i cantitile ce trebuie procurate;
- bugetul salariilor pentru retribuirea muncii angajailor n activitatea operaional a ntreprinderii;
- bugetul consumurilor indirecte de producie ce include o serie de cheltuieli de ntreinere a utilajului,
cheltuieli de amortizare etc.
Bugetul resurselor materiale se elaboreaz printr-una din cele dou metode:
metoda normativ, conform creia necesarul de materii prime i materiale se calculeaz n funcie
de consumurile materiale pe unitate de produs, iar necesarul de finanare are n vedere preurile i tarifele
n vigoare.

S = Q x c , unde
c
m
reprezint consumul specific de materii prime i materiale pe unitate de produs, S
mp
necesarul anual
de materii prime i materiale.
metoda analitic, care presupune calcularea normei de materii prime i materiale, pornind de la
consumul total de materiale din perioada precedent i volumul de producie fabricat i aplicarea acesteia
asupra volumului de producie prevzut pentru perioada viitoare.
ANALIZA FINANCIAR A NTREPRINDERII 142
III. Pe parcursul procesului de previziune, toate fluxurile i refluxurile de numerar planificate pentru
fiecare din diferitele bugete operaionale se combin i se elaboreaz bugetul numerarului, care nu este
altceva dect o previziune detaliat a ateptrilor privind intrrile i ieirile de numerar pe perioada
viitorului an.
Fluxul mijloacelor bneti trebuie s dea rspuns la urmtoarele ntrebri:
- De ce resurse financiare va dispune ntreprinderea Ia sfritul perioadei planificate?
- Dac ntreprinderea poate s efectueze plile n termenele stabilite i s acopere cheltuielile
necesare activitii normale pe parcursul anului i care vor fi necesitile de mijloace financiare
mprumutate pentru acoperirea deficitului de capital bnesc?
Dup ce toate elementele de cheltuieli i venituri au fost previzionate, se pot elabora bilanul
contabil i raportul privind rezultatele financiare, care, ulterior, fiind comparate cu cele reale, pot ajuta
conducerea ntreprinderii s descopere cauzele devierilor nregistrate, s corecteze i s ajusteze
indicatorii pentru perioada de perspectiv rmas, astfel nct acestea s reflecte condiiile reale de
operare.





















Figura 10.4.1. Sistemul de planificare la ntreprindere
Exempl u
ntreprinderea Ruslan" produce costume din ln pentru brbai. Pentru anul viitor, departamentul
marketing planific vnzri n volum de 1000 de costume, preul unui costum este de 1000 de lei. Planul
vnzrilor cu defalcri lunare capt forma:

Procesul de formulare a obiectelor
Formularea politicii financeare
Cuantificarea obiectelor
Sistemul planificrii
Analiza conjuncturii
Piaa de desfacere
Piaa furnizorilor
Piaa forei de munc
Analiza activitii ntreprinderii
Rentabilitatea
Lichiditatea
Indicii gestionrii activelor
Identificarea punctelor forte i
vulnerabile ale ntreprinderii
Strategia de
marketing
Strategie de
producie
Strategia funcional
de personal
Strategie financear Strategie de
cercetare-
dezvoltare
Bugetul
cheltuielilor de
marketing
Bugetul resurselor materiale
Bugetul consumurilor directe
Bugetul consumurilor indirecte
Bugetul cheltuielilor de
Bugetul salariailor
Surse de finanare
pe termen lung
Surse de finanare
pe termen scurt
Direcii de utilizare a
Bugetul
cercetare-
dezvoltare
Bilanul contabil
Necesarul de active
Surse de acoperire
Capitalul propriu
Capital mprumutat
Fluxul de mijloace bneti
Intrri de mijloace
bneti
Pli
Raportul privind rezultatele
financeare
Cifra de afaceri
Previziunea profitului
Rentabilitatea
Lichiditatea
ANALIZA FINANCIAR A NTREPRINDERII 143
Tabelul 10.4.1. Planul vnzrilor la ntreprinderea "Ruslan"
Indicatori
i
12
200
5
01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12 Tota
l
2006
Costume
(uniti)
70 70 80 80 80 90 '9
0
90 90 90 80 80 80 1000
Preul de
vnzare, (mii
lei)
1,0 1,0 1,0 1,0 1,0 1,0 1,
0
1,
0
1,
0
1,
0
1,0 1,
0
1,0 1000
Volumul
vnzrilor
(mii lei)
70 70 80 80 80 90 90 90 90 90 80 80 80 1000


Dup perfectarea planului vnzrilor, se purcede la previziunea ncasrilor din aceste vnzri.
Produsele vndute pot fi achitate imediat, caz n care momentul de ncasare a mijloacelor bneti
corespunde cu cel al livrrii bunurilor sau pe credit, caz n care ncasarea contravalorii bunurilor vndute
are loc peste un anumit interval de timp, de obicei, de la 30 la 90 zile. Vnzrile pe credit dau natere
creanelor. Previziunea ncasrilor trebuie s in cont, n continuare, de termenul de acordare a creditului,
de riscul de insolvabilitate al clienilor, de frecvena medie a ncasrilor calculat n baza datelor din
perioadele anterioare.
Frecvena medie a ncasrilor (K) se calculeaz ca raportul dintre devierea valorii creanelor n
perioada i (CR.) i volumul vnzrilor n luna j (W\):
CR
K =
Spre exemplu, la ntreprinderea Ruslan", din analiza vnzrilor perioadelor precedente, s-a
observat urmtoarea frecven medie a ncasrilor: 30% din volumul'vnzrilor lunare se achit n aceeai
lun, 60% din vnzri se achit n luna a doua i 10% din vnzri se achit n luna a treia.
Previziunea ncasrilor din vnzri, potrivit frecvenei ncasrilor nregistrate, se prezint n tabelul
10.4.2.
Tabelul 10.4.2. Planul ncasrilor bneti din vnzri, mii lei
Nr.
-^^^ Perioada
Indicatorii^ ______
12
2005
01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12
Total
anua
l
I Soldul creanelor la
nceputul lunii
50 75 82 89 90 90 97 98 98 98 98 91 90
2 Creane ncasate n luna
curent
42 7,0 49,0
3 ncasri din luna curent
Ol (70)
21 42,0 7,0 70,0
02 (80) 24,0 48,0 8,0 80,0
03 (80) 24,0 48,0 8,0 80,0
04 (80) 24,0 48,0 8,0 80,0
05 (90) 27,0 54,0 9,0 90,0
06 (90) 27,0 54,0 9,0 90,0
07 (90) 27,0 54,0 9,0 90,0
08 (90) 27,0 54,0 9,0 90,0
09 (90) 27,0 54,0 9,0 90,0
10(80) 24,0 48,0 8,0 80,0
11 (80) 24,0 48,0 72,0
12(80) 24,0 24,0
VV
Capitolul X 144
Total ncasri lunare 45* 63 73 79 80 83 89 90 90 90 87 81 80 985
Soldul creanelor a
sfritul lunii
75 82 89 90 90 97 98 98 98 98 91 90 90 85
Volumul vnzrilor n luna ianuarie constituie 70 mii lei, din care 21 mii lei (30%) sunt ncasate n
aceeai lun. Suma rmas de 49 mii lei urmeaz s fie ncasat dup cum urmeaz: 42 mii lei (60%) n
luna februarie i 7 mii lei (10%) n luna martie. Volumul ncasrilor din lunile ce urmeaz vor fi apreciate
conform aceluiai procedeu.
Astfel, 45 mii lei, care reprezint ncasri n luna decembrie 2005, se formeaz din: 30% ncasri
curente (30% x 70 = 21) i 24 mii lei din vnzrile lunii noiembrie.
Soldul creanelor la sfritul lunii se calculeaz:

Soldul creanelor la nceputul lunii + Vnzri luna curenta ncasri
luna curent
Soldul creanelor la sfritul anului se calculeaz innd cont i de ncasarea creanelor care
reprezint vnzrile din anul precedent.

S
f
= 1070-985 = 85 mii lei
sf.an
Elaborarea bugetului produciei cuprinde previziunea volumului produciei i previziunea
costurilor de producie.
Previziunea volumului de producie, pe fiecare tip de produs, are loc n funcie de cererea pe pia i de
capacitatea de producie a ntreprinderii. La stabilirea volumului de produse noi, este esenial
determinarea pragului de rentabilitate, astfel nct veniturile nregistrate din vnzri s acopere integral
costurile suportate n legtur cu producerea i comercializarea acestora.
Dup stabilirea programului de producie, urmtorul pas n elaborarea bugetelor este calcularea
costurilor: costurilor directe (materiale, sala-riale) i celor indirecte (uzura mijloacelor fixe, cheltuieli de
ntreinere a acestora).
Calcularea costurilor directe materiale i salariale se efectueaz n funcie de consumurile de
materiale i de manoper i n funcie de preurile i tarifele n vigoare. La ntreprinderile mari, necesarul
de materii prime i materiale se calculeaz n baza normelor privind consumul de materii prime i
materiale pe unitate de produs. La ntreprinderile mici, unde aceste normative lipsesc, pentru calculul
necesarului de materiale se aplic metoda analitic de previziune, care presupune c n baza datelor din
perioada precedent: volumul produciei fabricate i consumul total de materiale, se calculeaz media
normativ care se aplic volumului de producie programat.
n exemplul nostru, consumul de stof pentru un costum este de 4 metri, iar preul unui metru este
de 50 lei n lunile ianuarie-aprilie i de 55 lei n lunile mai-decembrie.
Planul de producie, necesarul de materii prime i necesarul de finanare la SA Ruslan" este
prezentat n tabelul 10.4.3.

Tabelul 10.4.3. Bugetul produciei
Nr N
^\^Perio
ada
Indicatorii
x
12,
200
5
01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12 Tot
al
200
6
Capitolul X 145
\
l
Volumul
produciei
(uniti)
70 70 80 80 80 90 90 90 90 90 80 80 80 100
0
2
Consumul
de materii
prime i
materiale
(4 m
pentru l
unitate
produs)
280 28
0
32
0
32
0
32
0
36
0
36
0
36
0
36
0
36
0
32
0
32
0
32
0
400
0
3
Preul (l
m, lei)
50 50 50 50 50 55 55 55 55 55 55 55 55
4
Consu
muri
materiale
(mii lei)
14,
0
14,
0
16,
0
16,
0
16,
0
19,
8
19,
8
19,
8
19,
8
19,
8
17,
6
17,
6
17
,6
227,
8
Achitarea materiei prime se efectueaz conform contractului ncheiat cu furnizorii: 50% se achit n
luna livrrii mrfii i 50% se achit n luna a doua dup livrare. Graficul de achitare al furnizorilor este
prezentat n tabelul 10.4.4.
Uzura mijloacelor fixe se calculeaz prin metoda liniar, care constituie anual 144 mii lei, sau 12
mii lei lunar (144:12).
Durata ciclului de fabricaie a unui costum este de 6 ore, tariful de plat pentru o or este de 20 lei.

Tabelul 10.4.4. Graficul de plat al furnizorilor
Nr. Perioada
12, 2005
01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12
Total
2006
I
Soldul datoriilor la
nceputul perioadei
9 16 16 17 17 17 18,9 18,9 18,9 18,9 18,9 17,8 17,8
2 7,0 7,0
3
Plat lunar a
mrfurilor livrate
l
7,0 7,0
2 8,0 8,0
3 8,0 8,0
4 8,0 8,0
5 9,9 9,9
6 9,9 9,9
7 9,9 9,9
8 9,9 9,9
9 9,9 9,9
10 8,8 8,8
I I 8,8 8,8
12 8,8
Total pli lunare 7,0 14 15 16 16 17,9 19,8 19,8 19,8 19,8 18,7 17,6 17,6 219,0

Soldul datoriilor la
sfritul lunii
16 16 17 17 17 18,9 18,9 18,9 18,9 18,9 17,8 17,8 17,8
Avnd estimate toate elementele de venituri i cheltuieli se poate elabora bugetul de venituri i
cheltuieli, care capt forma:

Tabelul 10.4.5. Bugetul veniturilor i cheltuielilor
N
r.
Indicatorii I 2 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12

I
Volumul
vnzrilor
701 70 80 80 80 90 90 90 90 90 80 80 80
2 Costul
vnzrilor -
total
34,
4
34,
4
37,
6
37,
6
37,
6
42,
6
42,
6
42,
6
42,
6
42,
6
39,
2
39,
2
39,
2
Inclusiv:
salarii
8,4 9,4 9,6 9,6 9,6 10,
8
10,
8
10,
8
10,
8
10,
8
9,6 9,6 9,6
materiale 14.
0
14.
0
16.
0
16.
0
16.
0
19.
8
19.
8
19.
8
19.
8
19.
8
17.
6
17.
6
17.
6
uzura
mijloacelor
fixe
12.
0
12.
0
12.
0
12.
0
12.
0
12.
0
12.
0
12.
0
12.
0
12.
0
12.
0
12.
0
12.
0
3 Profitul
brut (1-2)
35,
6
35,
6
42,
4
42,
4
42,
4
57,
4
57,
4
57,
4
57,
4
57,
4
40,
8
40,
8
40,
8
4
Cheltuieli
comerciale
4,3 4,3 4,3 4,3 4,3 4,3 4,3 4,3 4,3 4,3 4,3 4,3 4,3
e Cheltuieli

generale i
administrat
ive
4,5 7,5 7,5 7,5 7,5 7,5 7,5 7,5 7,5 7,5 7,5 7,5 7,5
6
Alte
venituri
operaional
e
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
7
Alte
cheltuieli
operaional
e
2,0 2,0 2,0 2,0 2,0 2,0 2,0 2,0 2,0 2,0 2,0 2,0 2,0
Rezultatul
activitii 21,
8
21,
8
28,
6
28,
6
28,
6
43,
6
43,
6
43,
6
43,
6
43,
6
27,
0
27,
0
27,
0
operaional
e


Organizarea bugetarii n cadrul ntreprinderii se confrunt, actualmente, cu o serie de dificulti. Evidena
bugetelor e raional doar n cazul unui studiu analitic continuu al rezultatelor realizrii acestora,
depistrii erorilor i cauzelor devierilor i elaborrii unor decizii adecvate. Totodat, executarea
planificrii i evidenei financiare constituie funcia unor servicii specializate: prognozarea bugetar o
execut secia planificare economic, iar de evidena financiar se ocup contabilitatea. Metodele
gestionrii bugetului sunt, pn n prezent, subapreciate, tocmai din cauza c sunt aplicate parial i nu ca
un element al unei concepii unice de administrare. Sistemul de eviden trebuie s aprecieze rezultatul
executrii bugetelor, s traseze indicatori pentru studiul analitic al devierilor i s reglementeze aceste
devieri.
Pentru construirea unui contur bugetar unic de administrare, este necesar s fie integrate serviciile
de planificare, finane i contabilitate, precum i centrul de eviden i gestiune.
Capitolul XI.
STAREA DE EEC A NTREPRINDERII l RESTRUCTURAREA FINANCIAR N CAZ DE
FALIMENT

11.1. Eecul ntreprinderii
Orice ntreprindere care-i propune ca obiective strategice dezvoltarea i creterea economic se
confrunt cu probleme legate de insuficiena fondurilor. Mrimea nevoii de finanare este n funcie de

extensiunea obiectivelor fixate, de diversitatea activitilor desfurate. Indiferent de natura provenienei
fondurilor, acestea vor crea ntreprinderii avantaje competitive, dac utilizarea lor va fi urmat de o
cretere susinut a fluxurilor de lichiditi. Deoarece obinerea veniturilor i ncasarea mijloacelor
bnete preconizate nu este garantat, ntreprinderile se confrunt, n permanen, cu un risc de afaceri
care se manifest prin incapacitatea de a acoperi costurile totale suportate din veniturile nregistrate i cu
riscul de faliment cnd ncasrile totale sunt insuficiente efecturii plilor.
Cauzele apariiei situaiei de faliment n cadrul ntreprinderii sunt:
nerespectarea autonomiei financiare a ntreprinderii, ceea ce duce la creterea ndatorrii, respectiv la
insolvabilitate;
neconcordana fluxurilor de numerar pe o perioad lung de timp;
incapacitatea de plat ndelungat a ntreprinderii, cauzat de nivelul sczut al lichiditii activelor
ntreprinderii;
utilizarea ineficient a resurselor mprumutate;
eficiena redus a managementului financiar al ntreprinderii;
nivelul sczut de calificare al personalului: etc.
Nu ntotdeauna, ns, starea de eec implic, n mod necesar, lichidarea ntreprinderii. Aceasta
poate fi supus restructurrii, n rezultatul creia ntreprinderea i continu activitatea.
Obiectivul restructurrii este restabilirea capacitii de solvabilitate, a ntreprinderii i revenirea la
condiiile de activitate bazat pe principiul raionalitii i eficienei.
Restructurarea,/ potrivit legislaiei R. Moldova, reprezint un proces de realizare a unui set de
msuri financiare, organizatorice, operaionale i juridice, iniiate de proprietarul ntreprinderii, de
acionarii, asociaii i/sau managerul ei, de creditori sau de autoritile publice centrale i locale,
orientate spre remedierea financiar i economic a ntreprinderii pe baz de capitalizare i
reorganizare, schimbare a structurii activelor i modificare a procesului operaional de producie.
(Legea R. Moldova Insolvabilitii N 632-XV din 14 noiembrie 2001.)
Criteriile i condiiile de selectare a ntreprinderilor pentru desfura-
rea procesului de restructurare sunt: ^
- insolvabilitatea,
% incapacitatea ntreprinderii de a iei cu propriile fore din criza economi-co-financiar n care se
afl,
m
- inexistena unor capaciti operaionale i funcionale viabile,
- solicitarea, n scris, a restructurrii ntreprinderii de ctre proprietarii, acionarii, managerii
ntreprinderii, de ctre ministerele de ramur, administraia public local sau de ctre creditorii
acesteia.

11.2. Metode i tehnici de restructurare financiar
Restructurarea financiar a ntreprinderii poate avea loc prin reorganizarea i continuarea activitii
sau prin lichidarea acesteia. Se cunosc trei metode de restructurare: '
Fuziunea
- Lichidarea
- Reorganizarea
Fuziunea presupune crearea unei uniti economice noi prin comasarea a dou sau mai multe
ntreprinderi independente, n urma creia se produce contopirea capitalului economic i financiar, fcnd
posibil unirea eforturilor n" depirea crizei.
Efectele restructurrii prin fuziune sunt:
- reducerea costurilor fixe ca urmare a combinrii activitilor de eviden contabil, celor de marketing,
aprovizionare, ele,
- creterea capitalului propriu ca urmare a vnzrii spaiilor administrative,
- creterea lichiditilor, respectiv a capacitii de plat,
- apariia resurselor financiare, care permit apelarea la consultan contabil
i/sau juridic pentru a obine o protecie n vederea elaborrii unui plan de

reorganizare pentru al prezenta creditorilor, etc.Fuziunile pot fi: orizontale, verticale, congenerice,
conglomerate. Caracteristica acestora este redat n capitolul III al manualului.
Situaia, n care revitalizarea economico-fnanciar a ntreprinderii nu estev posibil, impune
lichidarea acesteia. .
Lichidarea nseamn sfritul ntreprinderii ca entitate care opereaz n mod uzual pentru obinerea de
profit, i care se ateapt s funcioneze pe timp nedefinit

Lichidarea patrimoniului, conform legislaiei R. Moldova, nseamn procedura aplicabil
debitorului n cadrul procesului de insolvabilitate care const n valorificarea masei debitoare n vederea
obinerii de mijloace bneti pentru satisfacerea creanelor creditorjor i care finalizeazai lichidarea
debitoruluic subiect de drept. _
s
Lichidarea ntreprinderii presupune vinderea activelor - aciune ntreprins n rezultatul adoptrii
deciziei de lichidare a ntreprinderii de ctre managerii (proprietarii) sau ca urmare a^deciziei instanei de
judecat prin carp este declarat starea de faliment a ntreprinderii. Deosebim, n acest context, dou
proceduri de lichidare a ntreprinderii: benevol i judiciar. <
Lichidarea benevol are loc n cazul:
- expirrii duratei de via juridic a ntreprinderii,
- reducerii capitalului social sub limita minim admis,
- cnd valoarea de-fichidare a activelor este mai mare dect mrimea previzional a veniturilor
generate de utilizarea acestora;
Veniturile ncasate din vnzarea activelor totale trebuie s.fie suficiente pentru efectuarea tuturor
plilor ctre creditori.
Lichidarea judiciar numit i lichidarea prin faliment are loc n urmtoarele situaii:
- neprezentarea drilor de seam contabile, fiscale, statistice privind activitatea ntreprinderii pe o
perioad ce depete un an,
- incapacitatea de plat a ntreprinderii: incapacitatea de a executa obligaiile pecuniare scadente,
inclusiv obligaiile fiscale; neplata datoriilor i dobnzilor scadente ctre creditori;
neplat"salariilor, a contribuiilor sociale, etc.
- Declararea strii de faliment de ctre creditorii ntreprinderii sau la cererea debitorului
(proprietarilor).
Etapele procedurii de lichidare judiciar
1. Declararea debitorului n stare de faliment i deschiderea procedurii concursuale.
Deschiderea procedurii de lichidare genereaz urmtoarele consecine juridice:
- debitorul pierde dreptul de administrare a patrimoniului, acest drept trecnd la
administrator(persoana de ncredere),
- toate obligaiile i creanele debitorului se consider scadente,
- decontrile se fac printr-un cont deschis de administrator,
- orice litigiu sau executare silit, privind patrimoniul debitorului, se va suspenda i va fi examinat
n cadrul procedurii de faliment,
- calcularea penalitilor aferente datoriilor creditoare nceteaz.

2. Inventarierea averii debitorului cu sau fr sigilii i predarea gestiunii' patrimoniului,
elaborarea bilanului de lichidare administratorului.
3. Stabilirea masei datoriilor i ntocmirea unui registru n care se precizeaz creanele creditorilor
mpotriva averii debitorului ntr-un tabel de creane. Creditorii sunt obligai s-i declare drepturile n
instana de judecat.
'4. Evaluarea i vnzarea activelor ntreprinderii.
Reorganizarea. n cazul cnd valoarea ntreprinderii este mai mare dect venitul posibil de obinut dac
activele s-ar vinde separat aceasta trebuie s fie reorganizat.

Reorganizarea este o operaiune prin care se pstreaz firma ca entitate care opereaz n mod
obinuit obinerea de profit i care se ateapt s funcioneze pe timp nedefinit
8
. Reorganizarea este o
ncercare de a salva ntreprinderea pstrnd-o ca entitate economic, modificnd doar structura capitalului
i, eventual, strictura activelor.
Procedura de reorganizare reprezint modalitatea de realizare a unui complex de msuri,
negociate de pri n procesul de faliment i aprobate de ctre instana de judecat, care are drept scop
executarea creanelor creditorilor n condiiile reorganizrii debitorului, preluarea datoriilor debitorului de
ctre succesorii de drepturi n conformitate cu legislaia.
Drept temei pentru aplicarea procedurii de reorganizare este cererea debitorului care nu mai poate
face fa datoriilor scadente sau cererea creditorilor mpotriva debitorului adresat instanelor de judecat
pentru reorganizarea ntreprinderii.
Restructurarea ntreprinderilor se poate realiza prin utilizarea:
1. Tehnicilor de restructurare orientate spre activ, ce presupun msuri de restructurare ndreptate spre
partea de activ a bilanului. Aceste tehnici au ca^ rezultat stabilirea unei structuri mai favorabile a
acestuia, n direcia majorrii sau micorrii unui anumit articol de activ. Printre aceste tehnici pot fi
numite:
vnzarea/procurarea activelor;
- separarea/comasarea
1
activelor;
.- vnzarea/procurarea filialelor;
- divizarea/fuziunea;
- nchirierea/predarea n chirie a activelor, etc.
2. Tehnicilor de restructurare orientate spre obligaiuni/capital, ce
presupun msuri de restructurare ndreptate spre partea de pasiv a bilanului. La aceste tehnici pot fi
atribuite:
- conversiunea datoriei n capital acionar,
, - conversiunea capitalului acionar n datorii; - ' conversiunea prin schimbarea
structurii datoriilor;
- conversiunea prin schimbarea structurii capitalului acionar;
- majorarea/diminuarea datoriilor;
- vnzarea unor noi aciuni simple;
- stingerea unei pri din capitalul acionar, etc.
Factorii principali care determin succesul procesului de restructurare sunt:
competitivitatea produciei;
calitatea strategiei de marketing, n special a serviciilor;
climatul social, gradul dc ncredere al angajailor;
calitatea conducerii;
aplicarea noilor mecanisme financiare, etc



REZULTATELE FINANCIARE ALE NTREPRINDERII
150
REZULTATELE FINANCIARE ALE NTREPRINDERII
151