Sunteți pe pagina 1din 3

Credeti ca exista un patriotism european?

Iulia Badea-Gueritee,
Nimic nu este intamplator. Deci nici coincidenta care face ca pentru multe state din Europa si din lume 9 mai sa
fie Ziua Europei, dar pentru alte cateva state din Estul continentului aceeasi zi sa fie sarbatorita ca ziua victoriei
in cel de-Al Doilea Razboi Mondial. O zi de pace cu multe conotatii de fapt belicoase.
O datoram, ca alegere, lui Jean Monnet si lui Robert Schuman, cei care intr-un 9 mai, dar in 1950, au propus
tarilor europene, proaspat iesite din cele doua razboaie mondiale, 1914-1918 si 1939-1945, sa mutualizeze
resursele lor de carbune si otel, in cadrul unei organizatii deschise tuturor celorlalte state din Europa. Aceasta
este declaratia Schuman si acesta este actul de nastere al Uniunii Europene.
Este deci un non sens sa vorbesti astazi, in ajunul unei alte zile a Europei, despre razboi? Despre pace? Doua
cuvinte extrem de apropiate, adeseori amestecate, si a caror diferenta este doar de nuanta, pana la urma.
Asemeni a doua fete ale aceleiasi monede, daca doriti, asemeni dragostei si urii. Limita care le diferentiaza este
extrem de fina, de permeabila, si este foarte usor de trecut. O clipa, un cuvant, o privire, un gest, toate prost sau
gresit interpretate. O trezire a constiintei.
Si vis pacem, para bellum. Proverbul latin imi traverseaza gandurile de vreo catva timp, zilele necesare
prepararii unei dezbateri care va avea loc la Strasbourg, ,,L'Europe, la paix garantie"". Este adevarat ca Uniunea
a fost creata, la baza si cel putin in viziunea lui Jean Monnet, asa cum reiese din Memoriile lui, pentru a
impiedica orice posibil alt razboi mondial. Tot pe baza unui proverb: pe dusmanii pe care nu-i poti invinge,
incearca sa-i faci prieteni. Iata-ne astazi la jumatate de deceniu de la Al Doilea Razboi Mondial, la 100 de ani de
la Primul Razboi Mondial, dar pacea pare sa fie la fel de fragila, ziua Europei este sarbatorita tot cu jumatate de
masura, cetatenia europeana ramane o speranta, valorile europene un vis. Nici nu mai amintesc de faptul ca ziua
Europei nu reprezinta pentru nimeni dorinta inextricabila de a intona imnul Europei.
In fine, multi spun ca patriotismul este desuet si ca nu avem nevoie sa-l manifestam pentru ca el sa existe. Am
spus-o si eu candva: avem nevoie de cuvinte sau acte de identitate pentru ca o mare iubire sa poata exista
Scriam, cu un an in urma : ,,Poate ca ne-am obisnuit de fapt atat de mult cu starea de spirit pe care conceptul o
impune incat nici nu ne mai dam seama ca de fapt chiar avem cu totii cetatenia europeana, si ca de fapt nu avem
nevoie de nimeni si de nimic ca sa o constientizam. Dincolo de libera circulatie, de anumite drepturi, a fi
cetatean european este o senzatie, asemeni tuturor senzatiilor. O multitudine de factori, multilingvismul, spiritul
deschis, generozitatea, credinta in valorile europene, capacitatea de adaptare si acceptarea celuilalt". De curand,
explicam ca cetateanul european este astazi turmentat si nu mai stie ce sa creada. Am fost clementa, as fi putut
spune pierdut.
Dar va propun atunci un minut de reflectie: credeti ca exista un patriotism european/
Razboiul ne bate din nou la usa si, daca suntem cinstiti cu noi insine, in scurta ei existenta UE nu a incetat sa
plece la razboi, in ordine dispersata, uneori in numele sau, alteori pentru a apara dreptul la libertate si la
autodeterminare al popoarelor. Cotidianul Le Monde a publicat in 6 mai, harta conflictelor in care Europa a
intervenit, de la caderea zidului din Berlin, in 1989, plus articolul semnat de Hubert Vedrine, despre
interventionism : Kosovo (primul si pe lista mea, 1999), Bosnia (1992-1995), Ruanda (1990-1994), Oceanul
Indian (2008), Kuweit (1991), Afganistan (2001), Republica Centrafricana (2014), Sierra Leone (2000-2002),
Libia (2011), Irak (2003), Georgia (2008), Ucraina (ne pregatim). Niciodata insa sub steag european, ci sub
diverse insemne nationale. Suntem noi, din cauza si pentru acest motiv, mai uniti si mai in pace, cu ceilalti si cu
noi insineA Ar fi cea de-a doua intrebare pe care o pun. Stiind ca un recent sondaj al europenilor a demonstrat
ca doar jumatate dintre ei considera ca UE mai este o garantie a pacii.
Unitate in diversitate. O deviza, daca nu deviza Uniunii Europene. Este un cadou otravit. Diversitatea noastra ne-
a devenit in timp cel mai puternic dusman. Cum putem explica altfel tragediile din Kosovo, balamucul din
Ucraina, inclusiv razboiul din GeorgiaF Faptele sunt aici, trebuie doar sa ne aducem aminte de ele. Hai sa ne
intoarcem doar la ultimul razboi, cel din Georgia, cu Rusia ca partener de vals: Nicolas Sarkozy, pe atunci
presedinte al Frantei, s-a grabit sa stinga incediul din zona, a oprit inaintarea trupelor rusesti, dar s-a opus
oricaror sanctiuni economice impotriva Rusei. Diplomati participanti atunci la dialogul dintre statele membre
povestesc astazi ca a fost pretul platit pentru ca Parisul sa nu se opuna evolutiei Moldovei in structurile
europene. Poate ca sunt doar guri rele. Dar atunci cum justificam minabilul cor al UE in fata lui Vladimir Putin,
o UE incapabila sa aiba o pozitie comuna fermaI Interesele economice nationale, bilaterale, cu Rusia, primeaza,
dorinta de a nu supara primeaza in fata evidentei:
Putin si-a permis sa anexeze Crimeea din cauza precedentului Kosovo si pentru ca stia ca europenii nu sunt
uniti, ca au nevoie de Moscova.
Nu fac o apologie a razboiului, ci a unei pozitii comune. Oricare ar fi aceea. Nu o avem. Diversitatea noastra nu
ne uneste, din pacate, si cred ca se intampla si din cauza inertiei liderilor de la Bruxelles, a acestui balaur cu trei
capete care scuipa doar flacari de jucarie. Mi-e teama ca nimeni nu prea mai vrea sa se joace cu acest balaur.
Traim intr-o epoca in care cine nu stie sa profite de extraordinara forta a adevaratei diversitati este un invins.
Sigur, mai ramane, ca mereu in istorie, problema logisticii: avem nevoie oare de o politica de aparare comuna,
de o armata comuna, pentru a mai exista UE trebuie oare sa devina un jandarm al continentuluiM Mai departe,
este oare acesta slabiciune europeana, deloc de neglijat, unul din motivele pentru care europenii nu se mai simt
in siguranta, pentru care nu vor mai merge sa votezeO Oare cresterea in putere a partidelor extremiste nu se
bazeaza pe falsul discurs securitar: daca Bruxelles nu stie ce sa faca pentru a va apara, noi stim/
Este un esec major al Europei, daca este asa, pentru ca ideea nu este de a ne apara de cineva sau de ceva, ci de a
ne explica si a accepta ca Celalalt este aici, in UE, si aici ma refer la emigrantii de pe alte continente, pentru ca
UE este pentru ei sinonim de pace. Nu pentru a ne pune in pericol.
Deci ne pregatim din nou sa sarbatorim, asa cum putem, Europa. Sper ca la Strasbourg ziua Europei sa fie o zi
de sarbatoare. As vrea sa cred ca si la Bucuresti. Dar acest an este si o trista aniversare: in 30 august 1954 vom
comemora 60 de ani de la esecul Comunitatii Europene a Apararii (CED). Nu ma pot abtine sa mai pun o
intrebare: cum ar fi fost oare Uniunea astazi daca deputatii francezi nu s-ar fi opus acestei CED. Daca nu s-ar fi
opus la preconizata creare a unui post de ministru european al Apararii. Generalul Charles de Gaulle a fost un
adversar inversunat al acestei institutii care ar fi reprezentat, de facto, uniunea politica europeana. Nu mai intru
in detalii, ar fi dureros, dar amintesc doar ca unul dintre motive a fost clauza care interzicea orice vanzare de
arme din partea statelor membre, fara autorizatia precisa a Organizatiei Nord-Atlantice. "Incapacitatea Europei
de a se uni rezulta dintr-o decizie luata implicit de europeni, dupa sfarstiul celui de Al Doilea Razboi Mondial,
de a se lasa in mana americanilor in ceea ce priveste apararea". (Robert Marjolin, comisar european intre 1958-
1967).
Nu credeti ca a venit timpul ca UE sa se bazeze pe ea insasi, sa aiba incredere in ea, sa inceteze sa suscite
intrebari/
La multi ani, Europa, oriunde te-ai afla!