Rolurile efortului voluntar in activitatea umana Coordonator: Sandu Alexandra Lect Univ!r Sima "i#ai an $% Teologie Sociala Vointa este forma superioara de reglaj psihic. De la conduita involuntara, spontana, nedirectionala cu prezenta scopului si neimplicand nici un fel de efort, drumul parcurs de formele de reglare psihica este lung si anevoios. Faptul ca vointa reprezinta unul dintre nivelurile cele mai inalte ale reglajului psihic, cel mai recent, cel mai sintetic, cel mai complex dar si cel mai fragil si putin organizat, a fost intuit de numerosi autori. Actul voluntar este actul care se constituie in prezentul istoriei si care face sinteza dinamica a arheologie organismului si a capacitatilor sale reflexive (el este deci complex si de aceea singular si personal) pentru a actiona intro realitate actual rationala si pentru a pune initiativele dincolo de ratiunea insasi (!eauvois). "ra si firesc ca un asemenea act superior sa atraga atentia si sa retina atentia nenumaratilor ganditori. #data insa cu penetrarea vointei in cele mai descrise arii ale cunosterii (filosofie, psihologie, pedagogie, socoilogie) s$au inmultit si controverele in legatura cu ea sau in jurul ei. %n asemenea fapt n$a fost desigur gratuit, ci perfect explica&il datorita enigmelor continute de vointa. "ste vointa un act determinat sau nu' (i daca este determinata, de unde vine aceasta determminare, din exterior sau din interior' )are este natura vointei' )e loc ocupa ea in sistemul de personalitate al individului' *ata o multitudine de intre&ari care au generat controverse oar&e intre ganditori. (chitarea lor fie si fugitiva, este necesara si devine semnificativa nu doar pentru a cunoaste istoria vointei, ci pentrru a intelege mai &ine specificul ei psihologic. + a& !eterminarea vointei ,entru unii filozofi, vointa este o forta universala primordiala, un principiu spiritual, o forta initiala care pune in miscare atat latura materiala a vietii cat si latura spirituala. Fichte o definea ca fiind un li&er ar&itru situat in afara oricarui deteriminari. -artman si (chopenhauer o considerau ca fiind dirijata de un principiu divin, o activitate universala care actioneaza permanent, su&ordonand toate fortele omului si orientandu$se spre anumite scopuri fara vreo legatura cu ratiunea. .a !ergson, vointa are un caracter originar, ea fiind independenta. #amenii nu sunt li&eri sa se determine ei insisi, ci sunt determinati de forte din afara controlului lor, indiferent de natura materiala sau psihica a acestor forte. Desi aceasta idee este valoroasa deoarece introduce vointa in circuitul determnismului, ea a contri&uit la formularea uneia dintre cele mai grele intre&ari/ vointa este o forta imateriala si autonoma sau un mecanism strict determinat, dar inapt de autodeterminare' %n raspuns posi&il la aceasta intre&are a fost formulat de "... "l considera ca ideea vointei ca opusa li&erului ar&itru nu implica neaparat si li&ertatea de cauzalitate. "l presupune utilizarea termenului de vointa pentru a se referi la capacitatea oamenilor de a decide cum sa se comporte si sa faca in asa fel incat deciziile lor sa fie antecedente cauzale ale propriului lor comportament. #amenii, arata el, aau capacitatea de a$si alege pana la o anumita limita, propriul comportament pe &aza propriilor comportamente si ganduri. Asadar, autodeterminare implica procesul utilizarii vointei, procesul de a ne decide cum sa ne comportam. %n asemenea proces poate fi privit ca fiind a&solut legal, deoarece pricipiile prin care oamenii fac alegeri pot fi descoperite. 0 b& 'atura vointei )ei mai multi ganditori au cautat explicare proceselor volutionare in afara lor, in alte fenomene psihice mai mult sau mai putin apropiate de vointa dar care, totusi au un caracter voluntar. ,entru unii filozofi era suficient sa cunosti &inele ca sa si$l practici. De aici si faimoasa formula/ vointa este un mod de a gandi, puterea de a afirma si a nega, vointa si inteligenta sunt unul si acelasi lucru. ,rimul reprezentant al asociationismului, era de parere ca asociatiile reversi&ile sta&ilite intre stimuli ar expicaa vointa. "l isi definea vointa ca instinct vazator, care isi cunoaste scopul. )el de$al doilea, credea ca nu asociatia in sine explica vointa, ci participarea ratiunii. Fiecare fapta este voluntara, afirmau elevii lui -er&art, in masura in care este rationala. Aceste conceptii sunt, fara indoiala reductioniste, ele reduc vointa la alte fenomene de natura psihica si o confunda cu acestea. Deasemena, ele nu reusesc sa explice cum actele involuntare devin voluntare. (i totusi, sam&urele de adevar continut in ele era patosul determinismului, era incercarea de impotrivire fata de teoriile spiritualiste medievale, care vor&eau despre vointa ca despre o forta fundamentala nesupusa analizei deterministe( Vigots1i). Fara indoiala ca vointa presupune gandirea, judecata cum credea -er&ort, dar ea nu se limiteaza la ele. # actiune judecata ca &una nu este imediat executata. Apoi sunt persoane care judeca repede, dar se antreneaza greu in actiune, la fel cum altele judeca lent, dar se arate a fi tenace in deciziile lor. Formularea vreau pentru ca vreau este extrem de raspandita la nivelul psihologiei empirice, ea fiind singura explicatie a vointei care isi are propriul ei specific. Vointa nu poate fi identificata cu afectivitatea sau inteligenta, dar nici rupta de ele. 2 c& Locul vointei in sistemul de (ersonalitate al individului Vointa se ela&oreaza odata cu personalitatea si prin intermediul ei,de aceea, multi psihologi o considera mai degra&a o caracteristica sau o capacitate a personalitatii in actiune, decat o facultate de sine statatoare. Alti autori o vad ca pe o simpla componenta a personalitatii, amestecata cu altele. Vointa nu tre&uie interpretata ca o instanta independenta care se integreaza in mozaicul personalitatii, ci ca o functie care rezulta din integritatea si unitatea personalitatii implicand intr$o faza specifica participarea tuturor functiilor psihice si do&andind prin aceasta, o functionalotate specifica de autoreglare si autodeterminare deose&it de importanta in autorealizarea personalitatii (34r4g) *ndividul actioneaza de regula su& influenta unei constelatii motivationale, comportamentul este$ asa cum s$a spus$ plurimotivat. Aceste motive se compun$ ca intr$un paralelogram al fortelor$ dand o rezultanta care capata expresie intr$un anumit nivel de actionare sau mo&ilizare energetica. *n constelatia motivationala putem distinge factori de moment si vectori de durata. De exemplu in actul de invatare scolara recunoastem usor ca motive imediate/ sansa calculata de a fi chestionat, starea de o&oseala, de saturatie,timpul avut la dispozitie, etc, iar ca vector de durata/ interesul, optiunea profesionala, nivelul de aspiratie exprimat in nota asteptata, trasaturile de caracter (sarguinta, exigenta). (colarul se angajaza deci in sarcina de invatare cu un anumit grad de motivare, care se poate concretiza in constiinta sa ca nivel de aspiratie pentru o nota, ca dorinta de a se autopedepsi, de a cuceri aprecierea profesorului sau a clasei, ca gand de a excela, ori de teama de esec, evitarea corigentei. *ntre nivelul de activare si prestatie efectiva nu exista practic o relatie lieara(un paralelism) decat pana la un punct. 5 "xista deci un optimum motivational, care este o zona intre nivelul minim si cel maxim si care difera de la o persoana la alta in functie de gradul de dificultate al sarcinii, de capacitati, de echili&rul emotiv si temperamental, etc. !ineanteles, su& un nivel minim de activare comportamentul nu are loc, in timp ce un exces de motivatie se soldeaza cu efecte negative. ,e de alta parte, cand este vor&a de sarcini usoare, stereotipe, care se preteaza la automatizare mai rapida, nivelul de actionare eficace poate fi unul mai scazut. *n acelasi timp, perceperea facilitatii (unei sarcini) duce la su&estimare, iar perceperea dificultatii unei sarcinii$ spre supraestimare. *n primul caz apare iar riscul su&motivarii anticipative care duce la neglijarea sarcinii, in al doilea caz$ riscul supramotivarii anticipative, care aduce dupa sine stresul sau starea de trac in fata actiunii efective. Astfel, persoanele care apartin tipului puternic echili&rat pot sa suporte tensiunii psihice mari legate de sarcini mai dificile, in timp ce sistemul nervos sla& si cel dezechili&rat nu reusesc o asemenea prestatie. )ointa sociala Dintr$o dimensiune individuala, vointa, ca forma constienta si intentionata de autoreglare, poate fi ridicata la rangul de relationare al indivizilor in cadrur grupurilor si comunitatilor determinand in final, orientarea si gradul de coeziune al acestora. Astfel, de existenta unei vointe sociale se poate vor&i atunci cand vectorii vointelor individuale coverg in proportie de cel putin 567 spre un o&iectiv cu semnificatie generala. "senta adoptiva a vointei sociale rezida in conjugarea eforturilor si energiilor creatoare ale mem&rilor unei comunitatii pentru rezolvarea unor pro&leme specifice de dezvoltare$ in plan economic, tehnologic, cultural, juridic, institutional, relational, moral, etc$ si pentru afirmarea si intergrarea in planul atitudinior, mentalitatilor si comortamentelor individuale aunui anumit sistem de valori. Fara o asemenea vointa, ar fi de 8 neconceput existenta unei vietii sociale normale, si desfasurarea activitatilor integrate (economice, culturale, educationale, militare, etc) care stau la &aza progresului social general. 9ecanismul psihologic care permite articularea vrerilor proprii la vrerile celorlalti consta in constientizarea la nivel individual a dependentei satisfacerii motivatiei personale de mijlocirea sau medierea ssociala (din partea semenilor) si a existentei unor interese generale supraordonate si a unor o&ligatii pe care fiecare tre&uie sa si le asume pentru a se integra si trai in securitate in cadrul societatii. )el care a ridicat vointa sociala la rangul de factor esential al dinamicii vietii sociale, a fost marele sociolog roman Dimitrie :usti. "l considera ca vointa este o determinatie functional calitativa a societatii ca ansam&lu (sistem) organizat. (ocialul este activitate, fapta, societatea este activitate vie, ea traieste intrucat se manifeste, arata :usti. ;ocmai vointa are in constitutia sa intima miscarea, manifestarea ea fiind eminamente activista. Vointa sociala are, dupa cum afirma :usti, uimitoare calitate de a crea unitate in cadrul comunitatilor, indeplinind prin aceasta o functie morala primordiala. "ste temeinic argumentata stransa impletire dintre vointa si constiinta, din care deriva modul specific uman de articulare a motivelor, scopurilor si mijloacelor. *mpulsurile determina vointa in mod nemijlocit prin declansarea si desfasurarea sentimentelor, acestea din urma genereaza in opinia lui :usti atat calitatea cat si directia vointei< o constiinta saraca in sentimente ramane ineficace, potentiala, pe cand o constiinta cu o puternica incarcatura afectiva este concretizata prin eficienta si actualitate. (unt desprinse trei aspecte fundamentale specifice care exprima motivarea afectiva a vointei si, corespunzator, trei mo&iluri tipice care constitue motivarea rationaala a ei ca principale structuri afective, directionare ale vointei sociale se specifica iu&irea de sine si simpatia, ca sentimente primare, si constiinta su&ordonarii, ca o sinteza creatoare a celor doua. Dezvoltarea afectelor tipice = este insotita de aparitia succesiva a mo&ilurilor tipice$ reprezentari ale scopului si mijloacelor pentru atingerea lui. )aracterul social al vointei este derivat din determinare ei de catre scop si din faptul ca ea se manifesta ca intentie deli&erare si actiune teleonomica. *ar scopul nu este niciodata izolat, ci intotdeauna conditionat in context socia$national, religios, economic, el integrandu$se in constelatia altor scopuri si valori, care se raporteaza la familie, comunitate sociala, la unanimitatea insasi. Dupa raportul dintre scop si mijloc :usti a sta&ilit trei trepte de evolutie a vointei sociale/ mo&ilurile perceptiei, mo&ilurile intelectului si mo&ilurile ratiunii. 9otivele perceptiei tin de o vointe neevoluata, instinctiva, scopul nu atinge nivelul unei reprezentari clare, individul recurgand la mijloacele pe care le are la indemana, acest stadiu caracterizeaza omul natural lipsit de griji. 9otivele intelectului si ratiunii sunt dirijate de constiinta scopului. Astfel, inteligenta pare ca o capacitate de a cauta cu perspicace mijloacele cele mai potrivite scopului si de a cuprinde cu mintea si de a stapanii scopurile asigurand posi&ilitate evoluarii si alegerii lor. *n functie de reprezentarea scopurilor si mijloacelor se schim&a si caracterul vointei sociale. :usti a evidentiat trei grade de evolutie ale acesteia/ vointa scurta(em&rionara), proprie omului natural, vointa slaba, proprie celor ce stiu sa aleaga mijloacele dar nu stapanesc universul scopurilor, vointa de(lin reali*ata ce caracterizeaza pe cei ce stapanesc perspectiva scopurilor. *n interpretarea pe care o da Dimitrie :usti reusaste sa realizeze acea unitate dinamica si contradictorie a psihologicului si socialului in afara careia nu pot fi corect intelese nici societatea ca relatie umana vie, nici personalitatea umana. > Bibliografie ?. +rof univ dr ,olu "i#ai, Fundamentele psihologiei", "ditura Fundatiei @Aomania de maine@, !ucuresti, +666 +. -late "ielu% Fundamentele psihologiei", "ditura %niversitara !ucuresti 0 +rof dr $ Radu(coordonator),"$ !rutu, ) "are, " "iclea, T +odor, ) +reda, "Introducere in psihologie comportamentala", "ditura (incron, ?BB? B