Universitatea Lucian Blaga Sibiu

Facultatea de Teologie Andrei Saguna

Rolurile efortului voluntar in activitatea umana
Coordonator: Sandu Alexandra
Lect Univ!r Sima "i#ai an $% Teologie Sociala
Vointa este forma superioara de reglaj psihic. De la conduita involuntara,
spontana, nedirectionala cu prezenta scopului si neimplicand nici un fel de efort,
drumul parcurs de formele de reglare psihica este lung si anevoios. Faptul ca
vointa reprezinta unul dintre nivelurile cele mai inalte ale reglajului psihic, cel
mai recent, cel mai sintetic, cel mai complex dar si cel mai fragil si putin
organizat, a fost intuit de numerosi autori.
Actul voluntar este actul care se constituie in prezentul istoriei si care
face sinteza dinamica a arheologie organismului si a capacitatilor sale reflexive
(el este deci complex si de aceea singular si personal) pentru a actiona intro
realitate actual rationala si pentru a pune initiativele dincolo de ratiunea insasi
(!eauvois). "ra si firesc ca un asemenea act superior sa atraga atentia si sa retina
atentia nenumaratilor ganditori. #data insa cu penetrarea vointei in cele mai
descrise arii ale cunosterii (filosofie, psihologie, pedagogie, socoilogie) s$au
inmultit si controverele in legatura cu ea sau in jurul ei. %n asemenea fapt n$a
fost desigur gratuit, ci perfect explica&il datorita enigmelor continute de
vointa. "ste vointa un act determinat sau nu' (i daca este determinata, de unde
vine aceasta determminare, din exterior sau din interior' )are este natura
vointei' )e loc ocupa ea in sistemul de personalitate al individului' *ata o
multitudine de intre&ari care au generat controverse oar&e intre ganditori.
(chitarea lor fie si fugitiva, este necesara si devine semnificativa nu doar pentru
a cunoaste istoria vointei, ci pentrru a intelege mai &ine specificul ei
psihologic.
+
a& !eterminarea vointei
,entru unii filozofi, vointa este o forta universala primordiala, un
principiu spiritual, o forta initiala care pune in miscare atat latura materiala
a vietii cat si latura spirituala. Fichte o definea ca fiind un li&er ar&itru situat in
afara oricarui deteriminari. -artman si (chopenhauer o considerau ca fiind
dirijata de un principiu divin, o activitate universala care actioneaza permanent,
su&ordonand toate fortele omului si orientandu$se spre anumite scopuri fara vreo
legatura cu ratiunea. .a !ergson, vointa are un caracter originar, ea fiind
independenta.
#amenii nu sunt li&eri sa se determine ei insisi, ci sunt determinati de
forte din afara controlului lor, indiferent de natura materiala sau psihica a
acestor forte. Desi aceasta idee este valoroasa deoarece introduce vointa in
circuitul determnismului, ea a contri&uit la formularea uneia dintre cele mai
grele intre&ari/ vointa este o forta imateriala si autonoma sau un mecanism strict
determinat, dar inapt de autodeterminare' %n raspuns posi&il la aceasta intre&are
a fost formulat de "... "l considera ca ideea vointei ca opusa li&erului ar&itru nu
implica neaparat si li&ertatea de cauzalitate. "l presupune utilizarea termenului
de vointa pentru a se referi la capacitatea oamenilor de a decide cum sa se
comporte si sa faca in asa fel incat deciziile lor sa fie antecedente cauzale ale
propriului lor comportament. #amenii, arata el, aau capacitatea de a$si alege
pana la o anumita limita, propriul comportament pe &aza propriilor
comportamente si ganduri.
Asadar, autodeterminare implica procesul utilizarii vointei, procesul de a
ne decide cum sa ne comportam. %n asemenea proces poate fi privit ca fiind
a&solut legal, deoarece pricipiile prin care oamenii fac alegeri pot fi descoperite.
0
b& 'atura vointei
)ei mai multi ganditori au cautat explicare proceselor volutionare in afara
lor, in alte fenomene psihice mai mult sau mai putin apropiate de vointa dar
care, totusi au un caracter voluntar. ,entru unii filozofi era suficient sa cunosti
&inele ca sa si$l practici. De aici si faimoasa formula/ vointa este un mod de a
gandi, puterea de a afirma si a nega, vointa si inteligenta sunt unul si acelasi
lucru. ,rimul reprezentant al asociationismului, era de parere ca asociatiile
reversi&ile sta&ilite intre stimuli ar expicaa vointa. "l isi definea vointa ca
instinct vazator, care isi cunoaste scopul. )el de$al doilea, credea ca nu
asociatia in sine explica vointa, ci participarea ratiunii. Fiecare fapta este
voluntara, afirmau elevii lui -er&art, in masura in care este rationala. Aceste
conceptii sunt, fara indoiala reductioniste, ele reduc vointa la alte fenomene de
natura psihica si o confunda cu acestea. Deasemena, ele nu reusesc sa explice
cum actele involuntare devin voluntare. (i totusi, sam&urele de adevar continut
in ele era patosul determinismului, era incercarea de impotrivire fata de teoriile
spiritualiste medievale, care vor&eau despre vointa ca despre o forta
fundamentala nesupusa analizei deterministe( Vigots1i).
Fara indoiala ca vointa presupune gandirea, judecata cum credea -er&ort,
dar ea nu se limiteaza la ele. # actiune judecata ca &una nu este imediat
executata. Apoi sunt persoane care judeca repede, dar se antreneaza greu in
actiune, la fel cum altele judeca lent, dar se arate a fi tenace in deciziile lor.
Formularea vreau pentru ca vreau este extrem de raspandita la nivelul
psihologiei empirice, ea fiind singura explicatie a vointei care isi are propriul ei
specific. Vointa nu poate fi identificata cu afectivitatea sau inteligenta, dar nici
rupta de ele.
2
c& Locul vointei in sistemul de (ersonalitate al individului
Vointa se ela&oreaza odata cu personalitatea si prin intermediul ei,de
aceea, multi psihologi o considera mai degra&a o caracteristica sau o capacitate a
personalitatii in actiune, decat o facultate de sine statatoare. Alti autori o vad ca
pe o simpla componenta a personalitatii, amestecata cu altele. Vointa nu
tre&uie interpretata ca o instanta independenta care se integreaza in mozaicul
personalitatii, ci ca o functie care rezulta din integritatea si unitatea
personalitatii implicand intr$o faza specifica participarea tuturor functiilor
psihice si do&andind prin aceasta, o functionalotate specifica de autoreglare si
autodeterminare deose&it de importanta in autorealizarea personalitatii (34r4g)
*ndividul actioneaza de regula su& influenta unei constelatii motivationale,
comportamentul este$ asa cum s$a spus$ plurimotivat. Aceste motive se compun$
ca intr$un paralelogram al fortelor$ dand o rezultanta care capata expresie intr$un
anumit nivel de actionare sau mo&ilizare energetica. *n constelatia motivationala
putem distinge factori de moment si vectori de durata. De exemplu in actul de
invatare scolara recunoastem usor ca motive imediate/ sansa calculata de a fi
chestionat, starea de o&oseala, de saturatie,timpul avut la dispozitie, etc, iar ca
vector de durata/ interesul, optiunea profesionala, nivelul de aspiratie exprimat
in nota asteptata, trasaturile de caracter (sarguinta, exigenta). (colarul se
angajaza deci in sarcina de invatare cu un anumit grad de motivare, care se poate
concretiza in constiinta sa ca nivel de aspiratie pentru o nota, ca dorinta de a se
autopedepsi, de a cuceri aprecierea profesorului sau a clasei, ca gand de a
excela, ori de teama de esec, evitarea corigentei. *ntre nivelul de activare si
prestatie efectiva nu exista practic o relatie lieara(un paralelism) decat pana la un
punct.
5
"xista deci un optimum motivational, care este o zona intre nivelul minim
si cel maxim si care difera de la o persoana la alta in functie de gradul de
dificultate al sarcinii, de capacitati, de echili&rul emotiv si temperamental, etc.
!ineanteles, su& un nivel minim de activare comportamentul nu are loc, in timp
ce un exces de motivatie se soldeaza cu efecte negative.
,e de alta parte, cand este vor&a de sarcini usoare, stereotipe, care se
preteaza la automatizare mai rapida, nivelul de actionare eficace poate fi unul
mai scazut.
*n acelasi timp, perceperea facilitatii (unei sarcini) duce la su&estimare, iar
perceperea dificultatii unei sarcinii$ spre supraestimare. *n primul caz apare iar
riscul su&motivarii anticipative care duce la neglijarea sarcinii, in al doilea caz$
riscul supramotivarii anticipative, care aduce dupa sine stresul sau starea de trac
in fata actiunii efective. Astfel, persoanele care apartin tipului puternic echili&rat
pot sa suporte tensiunii psihice mari legate de sarcini mai dificile, in timp ce
sistemul nervos sla& si cel dezechili&rat nu reusesc o asemenea prestatie.
)ointa sociala
Dintr$o dimensiune individuala, vointa, ca forma constienta si intentionata
de autoreglare, poate fi ridicata la rangul de relationare al indivizilor in cadrur
grupurilor si comunitatilor determinand in final, orientarea si gradul de coeziune
al acestora. Astfel, de existenta unei vointe sociale se poate vor&i atunci cand
vectorii vointelor individuale coverg in proportie de cel putin 567 spre un
o&iectiv cu semnificatie generala. "senta adoptiva a vointei sociale rezida in
conjugarea eforturilor si energiilor creatoare ale mem&rilor unei comunitatii
pentru rezolvarea unor pro&leme specifice de dezvoltare$ in plan economic,
tehnologic, cultural, juridic, institutional, relational, moral, etc$ si pentru
afirmarea si intergrarea in planul atitudinior, mentalitatilor si comortamentelor
individuale aunui anumit sistem de valori. Fara o asemenea vointa, ar fi de
8
neconceput existenta unei vietii sociale normale, si desfasurarea activitatilor
integrate (economice, culturale, educationale, militare, etc) care stau la &aza
progresului social general.
9ecanismul psihologic care permite articularea vrerilor proprii la vrerile
celorlalti consta in constientizarea la nivel individual a dependentei satisfacerii
motivatiei personale de mijlocirea sau medierea ssociala (din partea semenilor)
si a existentei unor interese generale supraordonate si a unor o&ligatii pe care
fiecare tre&uie sa si le asume pentru a se integra si trai in securitate in cadrul
societatii.
)el care a ridicat vointa sociala la rangul de factor esential al dinamicii
vietii sociale, a fost marele sociolog roman Dimitrie :usti. "l considera ca
vointa este o determinatie functional calitativa a societatii ca ansam&lu (sistem)
organizat. (ocialul este activitate, fapta, societatea este activitate vie, ea
traieste intrucat se manifeste, arata :usti. ;ocmai vointa are in constitutia sa
intima miscarea, manifestarea ea fiind eminamente activista. Vointa sociala
are, dupa cum afirma :usti, uimitoare calitate de a crea unitate in cadrul
comunitatilor, indeplinind prin aceasta o functie morala primordiala. "ste
temeinic argumentata stransa impletire dintre vointa si constiinta, din care deriva
modul specific uman de articulare a motivelor, scopurilor si mijloacelor.
*mpulsurile determina vointa in mod nemijlocit prin declansarea si desfasurarea
sentimentelor, acestea din urma genereaza in opinia lui :usti atat calitatea cat si
directia vointei< o constiinta saraca in sentimente ramane ineficace, potentiala,
pe cand o constiinta cu o puternica incarcatura afectiva este concretizata prin
eficienta si actualitate.
(unt desprinse trei aspecte fundamentale specifice care exprima motivarea
afectiva a vointei si, corespunzator, trei mo&iluri tipice care constitue motivarea
rationaala a ei ca principale structuri afective, directionare ale vointei sociale se
specifica iu&irea de sine si simpatia, ca sentimente primare, si constiinta
su&ordonarii, ca o sinteza creatoare a celor doua. Dezvoltarea afectelor tipice
=
este insotita de aparitia succesiva a mo&ilurilor tipice$ reprezentari ale scopului
si mijloacelor pentru atingerea lui. )aracterul social al vointei este derivat din
determinare ei de catre scop si din faptul ca ea se manifesta ca intentie deli&erare
si actiune teleonomica. *ar scopul nu este niciodata izolat, ci intotdeauna
conditionat in context socia$national, religios, economic, el integrandu$se in
constelatia altor scopuri si valori, care se raporteaza la familie, comunitate
sociala, la unanimitatea insasi.
Dupa raportul dintre scop si mijloc :usti a sta&ilit trei trepte de evolutie a
vointei sociale/ mo&ilurile perceptiei, mo&ilurile intelectului si mo&ilurile
ratiunii. 9otivele perceptiei tin de o vointe neevoluata, instinctiva, scopul nu
atinge nivelul unei reprezentari clare, individul recurgand la mijloacele pe care
le are la indemana, acest stadiu caracterizeaza omul natural lipsit de griji.
9otivele intelectului si ratiunii sunt dirijate de constiinta scopului. Astfel,
inteligenta pare ca o capacitate de a cauta cu perspicace mijloacele cele mai
potrivite scopului si de a cuprinde cu mintea si de a stapanii scopurile asigurand
posi&ilitate evoluarii si alegerii lor. *n functie de reprezentarea scopurilor si
mijloacelor se schim&a si caracterul vointei sociale. :usti a evidentiat trei grade
de evolutie ale acesteia/ vointa scurta(em&rionara), proprie omului natural,
vointa slaba, proprie celor ce stiu sa aleaga mijloacele dar nu stapanesc
universul scopurilor, vointa de(lin reali*ata ce caracterizeaza pe cei ce
stapanesc perspectiva scopurilor.
*n interpretarea pe care o da Dimitrie :usti reusaste sa realizeze acea
unitate dinamica si contradictorie a psihologicului si socialului in afara careia nu
pot fi corect intelese nici societatea ca relatie umana vie, nici personalitatea
umana.
>
Bibliografie
?. +rof univ dr ,olu "i#ai, Fundamentele psihologiei", "ditura Fundatiei
@Aomania de maine@, !ucuresti, +666
+. -late "ielu% Fundamentele psihologiei", "ditura %niversitara !ucuresti
0 +rof dr $ Radu(coordonator),"$ !rutu, ) "are, " "iclea, T +odor,
) +reda, "Introducere in psihologie comportamentala", "ditura (incron, ?BB?
B