Sunteți pe pagina 1din 22

Fiziologia aparatului locomotor

Corpul omenesc si-a dezvoltat un dispozitiv de postura si miscare adecvat activitatilor sale
complexe prin interactiunea sa continua cu mediul inconjurator. Inteleasa in sensul deplasarii
ansamblului organismului sau al unor parti din acesta in spatiu, activitatea locomotorie ia
formele cele mai diferite in cursul dezvoltarii filogenetice. Inca din viata uterina, fiinta umana
este dotata cu necesitatea reflexa a miscarii. Odata cu nasterea, copilul face o serie de miscari
dezordonate incepand de la prima luna si pana la varsta de 5 ani, functia locomotorie parcurge
o lunga si complicata cale de dezvoltare. Locomotia are, la randul sau, o influenta hotaratoare
asupra dezvoltarii vorbirii, gandirii si tuturor celorlalte activitati nervoase superioare proprii
fiintei umane.
Elemente de morfo-fiziologie osoasa
paratul locomotor dirijeaza intreaga stato-dinamica de postura si miscare a organismului. !l
este alcatuit in principal din doua sisteme, unul cu rol de sustinere si de mobilizare pasiva,
reprezentat de sistemul de parghii osteo-articulare si altul care actioneaza activ asupra
primului, format din ansamblul de muschi cu nervii lor motorii, cunoscut sub numele de
sistem neuro-muscular.
Osul ca tesut
Oasele sunt incluse, alaturi de ligamente, tendoane si cartilaje, in clasa tesuturilor conjunctive
si reprezinta o importanta parte atat a suportului mecanic si de mentinere a integritatii
structurale scheletice, cat si a celui de transmitere a fortei de la elementele active "neuro-
musculare# la cele pasive "osteo-articulare# ale aparatului locomotor. Oasele sunt compuse din
doua compartimente majore$ celule si matricea extracelulara. Celulele "condroblaste,
condrocite, osteoblaste, osteocite si fibroblasti# ocupa %& din volumul total osos si iau parte
la sinteza si secretia componentelor organice. 'unt asamblate intr-o retea sub forma unei
matrice extracelulare, in care componenta organica osteoida este puternic mineralizata si
vascularizata. Continutul hidric reprezinta (& din volumul total osos) *5 & din greutatea
uscata este reprezentata de minerale si %5 & de matricea organica, in care derivatii de colagen
sunt majoritari "+5&#.
Formarea oaselor$
a# Osteogeneza intramembranara implica osteoblastele diferentiate care secreta matricea
osteoida utilizata ca substrat pentru mineralizare. cest tip sta la baza formarii oaselor
craniului si masivului facial, partial a claviculei si mandibulei si a intregului tesut
periostic.
b# Osteogeneza endocondrala asigura formarea restului scheletului din tesut cartilaginos.
,recand prin stadii succesive spre maturare, initial se produce o hipertrofie a
condrocitelor din zona centrala a diafizei, urmata de invazia in teritoriu a vaselor
nutritive, aparitia centrilor primari de osificare si, in final, formarea centrilor secundari
de osificare epifizara.
Cresterea osoasa este insotita de marirea masei si grosimii oaselor prin depunere periostica in
cadrul procesului de osificare intramembranara, in timp ce canalul medular se extinde prin
resorbtie endostala, iar oasele se alungesc prin osificare endocondrala.
-iscul cartilajului de crestere dintre diafiza si epifiza este sediul osificarii endocondrale.
.rezinta zone distincte de osteogeneza, unde procesul este mai rapid.
.rocesele fundamentale de crestere si maturare osoasa sunt sub controlul permanent a
numerosi factori modulatori, la care se adauga zestrea genetica, evolutia neonatala, factorii
nutritionali - metabolici, biochimici, farmacologici, circulatori, de varsta si cei biomecanici
din solicitarile fizice.
Factorii modulatori ai cresterii osoase sunt modulatori organici ex-nutritionali ai
modelarii si remodelarii din timpul cresterii osoase, prin facilitarea fie a resorbtiei, fie a
osteoformarii$
- factorii stimulatori ai osteolizei sunt de natura hormonala$ parathormon,
glucocorticoizi. O serie de factori locali$ - factori de crestere de tip epidermal "!/0#,
fibroblastic "0/0#, transformator ",/0#, factorul de activare a osteoclastelor,
prostaglandine de tip !.
- factori stimulatori ai osteosintezei au trei surse$
umorala$ insulina, ',1, somatomedina -C 2I/0-I "insulin - li3e gro4th
factor#5, hormonii tiroidieni)
osoasa$ proteina morfogenetica osoasa "67.#, factorul de crestere
scheletic "'/0#, factori de crestere derivati din os "6-/0#)
tumorala "factorul carcinomului prostatic, factorul carcinomului de
san#.
Mecanismele modulatoare:
- hormonul de crestere "',1# actioneaza indirect, prin somatomedina -C, care mareste
sinteza de -8 si colagen si stimuleaza oxidarea glucozei, transportul de oxigen si
sinteza proteinelor.
"',1# hipofizar stimuleaza cresterea osului in lungime si grosime. -eficitul la copil intarzie
cresterea "nanism hipofizar#, iar excesul "adenom eozinofil hipofizar# antreneaza prepubertar
gigantismul, iar postpubertar acromegalia.
- hormonul tiroidian este indispensabil cresterii$ deficitul sau la copil perturba cresterea
si maturatia scheletului.
- hormonul paratiroidian stimuleaza resorbtia osoasa prin activarea osteoclastelor si
inhibarea osteoblastelor.
tat tiroxina, cat si parathormonul, prin cresterea resorbtiei osteoclastice si periostale,
simultan cu scaderea absorbtiei intestinale a calciului si intensificarea calciuriei, ocupa un loc
important in controlul mineralizarii si morfogenezei osoase.
- insulina opereaza prin enzime biosintetice, crescand direct sinteza de colagen in
osteoblaste, iar calcitonina prin inhibarea resorbtiei osoase.
1ormonul de crestere, hormonul paratiroidian ".,1#, insulina si vitamina - influenteaza
deopotriva cresterea si metabolismul osos prin stimularea sintezei de colagen, osteocalcina si
alte fosfoproteine.
- cortizonul si glucocorticoterapia prelungita, tiroxina si .,1 favorizeaza resorbtia
osteolitica.
!xcesul de glucocorticoizi, prin inhibarea osteoformarii, reduce masa osoasa "osteoporoza
indusa de cortizol# in paralel cu efectele hipocalcemice si intarzierea cresterii "boala Cushing,
hipercorticism terapeutic etc.#.
- hormoni sexuali "estrogeni, androgeni, anabolizante de sinteza# favorizeaza cu
precadere osteoformarea.
ndrogenii stimuleaza maturatia scheletului si cresterea prin
favorizarea anabolismului proteic, postpubertar. 1iperandrogenismul,
prin sudarea prematura a cartilajelor de crestere, ar explica statura
redusa a subiectilor.
!strogenii prezinta efecte mai reduse, dar dozele mari accelereaza
maturarea scheletului.
Factorii nutritionali - metabolici$ aportul nutritiv normal de protide, calciu si fosfor, alaturi de
vitaminele C si - ar favoriza osteoformarea si cresterea osoasa.
Insuficienta sarurilor fosfo-calcice si a vitaminei - in timpul cresterii favorizeaza resorbtia
osoasa, inhibarea cresterii, reducerea rezistentei mecanice osoase, cu aparitia deformarilor
osoase de tip rahitic "curbari, tensionari etc.#. 1ipocalcemia alimentara si avitaminoza C sunt
insotite de osteoporoza, iar hipofosfatemia prin avitaminoza - impiedica mineralizarea
osteoidului, ducand la osteomalacie si rahitism.
Factori circulatori: tulburarile vasomotorii determina osteoporoze algice posttraumatice.
Factori genetici: osteopatii 9genotipice9.
Varsta: osul sufera modificari structural - functionale pe tot parcursul vietii. Copilaria este
marcata prin elasticitatea oaselor, iar batranetea, printr-o crestere a mineralului, avand drept
urmare o crestere a fragilitatii in consecinta fracturilor.
In tesutul osos spongios osteoformarea diminueaza odata cu varsta adulta, iar resorbtia osoasa
ramane stabila si antreneaza o osteoporoza lenta, progresiva.
Factorii biomecanici de solicitare fizica$ ortostatismul si locomotia determina la nivelul
osului o stare de tensiune prin actiunea unor factori mecanici reprezentati de greutate, tonus,
contractie, actiune, torsiune, compresie etc. cestia actioneaza asupra arhitecturii osului.
7iscarea, presiunile, tractiunile sunt factori mecanici necesari stimularii activitatii
osteoblastice. Imobilitatea si neutralizarea miscarii favorizeaza procesele de osteoliza si
determina osteoporoza.
,esutul osos are tot atata nevoie de exercitiu ca si tesutul muscular. Consolidarea unei
fracturi, cel putin in prima faza, impune insa o stricta imobilizare.
Imobilizarea completa si prelungita a unui segment de membru "din poliomielita sau ,6C
osteoarticular# poate incetini cresterea in lungime a unui os, grabind disparitia cartilajelor sale
de conjugare.
Imobilizarile prelungite "la pat#, starea de imponderabilitate "zboruri spatiale# care evolueaza
cu un bilant negativ al calciului, demineralizarea, rarefactiile osoase si aparitia de calculi
renali pun problema interventiei factorilor mecanici "gravitatie, tractiune musculara# in
reglarea echilibrului calcic in os.
!xista presiuni favorabile formarii osului "presiuni functionale#, evaluate intre ( si :5 3g;cm
<
.
tat remodelarea, cat si procesele reparative scheletice sunt insotite de importante modificari
ale potentialelor electrice zonale generate de proprietatile piezoelectrice ale osului.
ctivitatea electrica osoasa include potentiale generate de intindere "de natura piezoelectrica#
si, pe de alta parte, biopotentiale membranare.
- potentiale generate de intindere apar in timpul deformarii prin mobilizarea sarcinilor
electrice fixate pe moleculele de colagen in matricea mineralizata.
- 6iopotentiale membranare$ sunt produse de electrogeneza celulelor osoase.
Osul ca organ functional
Osul este format dintr-o varietate de tesuturi, cel osos este majoritar alaturandu-se variate de
tesut conjunctiv "cartilaginos, fibros etc#, tesut adipos si vascular.
:(.<.<.: Caracteristici structural - functionale
a) Tesutul osos - Osul, ca amestec a doua variante de tesut osos "cortical si spongios#
cu implicatii functionale diferite, prezinta o organizare arhitecturala strict legata de
aranjamentele interne ale acestora.
Tesutul cortical "lamelar# este de tip haversian, avand ca unitate functionala osteonul sau
9sistemul lamelar haversian9 si este format dintr-o succesiune de lamele concentrice,
situate in jurul unui canal central "haversian#, dispus paralel cu axul osului si care
contine arteriole, venule si nervi. Comunicarea osteonului la cavitatea medulara se
face printr-un sistem de canale transverse "=ol3mann#.
La nivelul sistemului sunt localizate osteocitele interconectate prin canicule care permit
vehicularea nutrimentelor si hormonilor spre canalul central haversian pentru schimburi
metabolice si ionice.
-istributia tesutului osos compact si a celui spongios lamelar in arhitectura amintita depinde
de implicatiile functionale ale osului.
Tesutul compact este prezent in oasele implicate in realizarea functiei de sustinere "plante,
bazin# sau de miscare "parghii osoase diafizare#.
Tesutul spongios asigura o rezistenta crescuta la un minim de material distribuit trabecular
sustinand si protejand unele organe.
La nivelul osului lung exista o arhitectura care formeaza trei suprafete distincte "periostica,
haversiana si endostala#, delimitate de doua membrane$ periostul la exterior si endostul la
partea interna.
!ndostul delimiteaza spre canalul medular continutul maduvei osoase, fiind captusit de un
bogat pat vascular, de celule endoteliale, capilare si fibre reticulare.
'uprafata haversiana, alcatuita din pereti lacunari si canaliculari marginiti de osteocite,
participa alaturi de suprafata endostala la homeostazia mineralului osos.
b) Maduva osoasa - Cavitatile osoase contin tesutul hematopoietic reprezentat de
maduva rosie.
ceasta participa atat la generarea elementelor figurate sanguine, cat si la procesele de
nutritie, formare si crestere a oaselor prin continutul mare in osteoblaste, osteoclaste, vase
sanguine si nervi. 7aduva rosie sufera variatii cantitative si calitative incepand de la nastere si
copilarie "unde ocupa locul major#, cu transformarea ei in maduva galbena in timpul cresterii
"localizata in oasele lungi# si, in final, in maduva cenusie la varstnici, unde, in paralel, se
produce si transformarea oaselor in structuri rigide si casante.
c) Reteaua vasculara osoasa - Osul este un organ bogat vascularizat "aproximativ :>&
din debitul cardiac#.
'ursele sanguine variaza in raport cu forma si marimea osului, dar pentru un os lung luat ca
model irigatia sanguina provine din patru sisteme distincte$ ":# artera nutritiva) "<# artera
metafizara) "%# artera epifizara) "?# arterele periostice "atrofiate la adult#.
'istemul circulator periostal in special constituie o rezerva cu un debit minim in conditii
normale, care creste dupa fracturi sau distructii medulare.
'istemul venos medular prezinta o capacitate de *-( ori mai mare decat la cel arterial si joaca
un rol de 9poarta de intrare9 a tinerelor celule sanguine generate in sistemul hematopoietic
medular.
d) Reteaua nervoasa somato-vegetativa - tesuturile periarticulare si periostul sunt
prevazute cu o inervatie senzitiva bine reprezentata, ceea ce explica sindroamele
algice din anumite afectiuni ale aparatului locomotor "reumatoide, traumatice,
neoplazice etc.#.
Functiile sistemului osos
Functiile mecanice. .rivesc rolul de sustinere, rezistenta statica si dinamica, a parghiilor
osoase in realizarea posturii si miscarii ca parte pasiva a aparatului locomotor.
a# Functiile de sustinere si protectie$
- suport pentru cap, trunchi si extremitati)
- punct de insertie a tendoanelor musculare si ligamentelor)
- adapost pentru organele interne "toracice si pelvine#, creier, maduva spinarii si
organele de simt.
b# Functiile de postura si locomotie sunt posibile datorita asamblarii sub forma de
parghii a oaselor lungi si scurte, conectate prin articulatii mobile, puse in miscare, ca
baza a intregului comportament.
Functii biologice:
a# -efinitivarea si mentinerea formei corpului uman se realizeaza prin programarea
genetica a osteoformarii si adaptarea metabolismului pentru sintezele
componentelor osteo-articulare.
b# .articiparea la metabolismul mineral se face prin rolul de depozit mineral, zona de
schimb ionic si asigurarea homeostaziei fosfo-calcice.
c# .articiparea in hematopoieza si apararea organismului sunt posibile prin continutul
in maduva rosie generatoare de elemente figurate sanguine .
Elemente de morfo-fiziologie articulara
samblarea pieselor osoase ale scheletului este realizata prin intermediul unor formatiuni
anatomo-functionale denumite articulatii.
rticulatia se prezinta ca un organ de unire a doua sau mai multe piese osoase.
rticulatiile sunt clasificate in trei tipuri$ ":# fibroase) "<# cartilaginoase) "%# sinoviale.
:# Articulatiile fibroase permit o miscare minima "suturi craniene, articulatia tibio-
peroniera distala#.
<# Articulatiile cartilaginoase sunt cu mobilitate moderata "simfiza pubiana, articulatiile
intravertebrale#.
%# Articulatiile sinoviale prezinta o mare mobilitate "articulatiile centurilor, radio-
carpiene, interfalangiene#.
!xtremitatile osoase sunt acoperite de cartilaj articular si scaldate de lichidul sinovial, care
confera o frictiune redusa si o rezistenta crescuta la fortele "compresie, tractiune# generate de
gravitatie sau activitatea musculara.
Intreaga articulatie este invelita de o capsula articulara strabatuta de vase si nervi si acoperita
de o membrana sinoviala.
-upa numarul de piese articulare, articulatiile pot fi$ ":# simple "interfalangiana#) "<# compuse
"articulatia cotului#) "%# complexe "articulatia rotuliana#) "?# combinate "articulatia temporo-
mandibulara#.
-upa forma si gradul de libertate, ele se clasifica in$
:# Articulatii uniaxiale "plane sau cilindroide#, unde miscarea se executa intr-un singur
plan "apofizele articulare cervicale# sau asemanator balamalelor "articulatia cotului#,
aceasta putand fi de flexie, extensie, rotatie mediana sau laterala.
<# Articulatii biaxiale "elipsoide si selare#, au libertatea miscarilor in doua sensuri
"flexie-extensie si lateralitate#, miscarea de rotatie nefiind posibila "articulatia radio-
carpiana sau carpo-metacarpiana#)
%# Articulatii pluriaxiale numite si total libere si orice miscare este permisa, adica flexie,
extensie, miscari de lateralitate, adductie si abductie, rotatie si circumductie. !x$
articulatiile scapulo-humerala si coxo-femurala.
omponentele articulare la o articulatie de tip diartroza prezinta toate elementele unei
articulatii clasice "extremitati osoase, cartilaje articulare, capsula articulara#, fiecare avand o
structura si un rol functional particulare.
E!tremitatile osteo-articulare. 'unt formate din tesut osos spongios, cu travee orientate
in directia liniilor de forta si separate de cartilajele articulare printr-o lama osoasa
subcondrala.
8ivelul de insertie al muschilor periarticulari joaca un rol preponderent in modelarea
extremitatilor. 6una functionare a articulatiilor este legata de adaptarea perfecta a suprafetelor
osteo-articulare prin care liniile de forta se transmit, pastrand aceeasi directie.
artila"ul articular - formatiune cartilaginoasa hialina, puternic hidratata "@>-(>& apa#,
neteda, lucioasa, umeda si usor albastruie.
Cartilajul articular "lipsit de pericondru# are o structura neomogena, care variaza morfologic,
ca marime si orientare intramatriceala a controcitelor si fibrelor de colagen.
=ariatia compozitiei matriceale si fibrilare sta la baza proprietatilor fizice ale cartilajului
articular de tip hialin$ rezistenta la fortele de tensiune si forfecare, compresibilitate si
elasticitate.
Cartilajul articular este in acelasi timp rezistent si elastic, jucand rolul unui excelent amortizor
de presiune. Condromucoproteina cartilajului formeaza impreuna cu acidul hialuronic al
lichidului sinovial un lubrifiant extrem de eficace cu coeficient de frecare foarte redus.
Imbatranirea condrocitelor, scaderea sintezei de condroitin *-sulfat, cresterea progresiva a
condroitin ?-sulfatului si 3eratan sulfatului determina reducerea hidratarii si o crestere
evidenta a rigiditatii.
Lipsa vascularizatiei "sanguine si limfatice# si a inervatiei imprima cartilajului
articular particularitati nutritional-metabolice care cer anumite precizari.
bsenta vaselor sanguine este compensata de prezenta lichidului sinovial, care asigura nutritia
condrocitelor si o continua epurare metabolica.
Circulatia si repartitia substantelor nutritive in cartilaj sunt asigurate prin miscari
continue ale apei in structura acestuia. 7iscarea si mobilizarea articulara sunt necesare
cartilajului, favorizand mecanismul de imbibitie care sta la baza nutritiei sale.
Compresiunea intermitenta a cartilajului actioneaza ca o pompa care favorizeaza
miscarea componentelor lichidului sinovial. O mare parte a cartilajului se hraneste prin
imbibitie pe seama elementelor nutritive continute in lichidul sinovial, in care trec si produsii
sai de catabolism.
Lipsa vascularizatiei ii limiteaza capacitatea de cicatrizare sau regenerare, dar,
cartilajul articular rezista totusi la diversi factori agresivi mult mai bine ca tesutul osos.
Cartilajul articular raspunde prin cateva caracteristici esentiale$ ":# specializarea sa
structurala pentru miscari la frecare joasa) "<# distributie uniforma la incarcare si transmisie)
"%# amortizarea controlata a socurilor mecanice si prin proprietati biomecanice, cum ar fi$
compresibilitatea, elasticitatea si porozitatea.
Compresibilitatea permite cartilajului sa joace rolul de amortizor pentru tesutul osos
subiacent care s-ar eroda prin frecare. cesta rezista la presiuni foarte mari "%5> 3g ; cm
<
# si,
pana la o anumita limita, deformarea este reversibila. .resiunile exercitate cu intermitenta si
nu continuu favorizeaza nutritia cartilajului.
lasticitatea asigura posibilitatea cartilajului de a se aplatiza sub efectul unei sarcini si
de a-si regasi rapid grosimea normala dupa ce sarcina a fost indepartata.
-eshidratarea atrage dupa sine o micsorare a elasticitatii cartilajului, reprezentand una
din cauzele artrozelor senile.
!orozitatea$ structura de 9burete9 permite cartilajului articular imbibarea cu lichid
sinovial. !xistenta unor contacte directe la nivelul porozitatilor si spatiilor medulare ale
spongioasei explica prezenta unei continuitati hidrice.
Elementele ane!e. 'unt reprezentate de anumite formatiuni anatomice$ burelet fibro-
cartilaginos, discuri sau meniscuri, inserandu-se pe marginea cavitatilor si a capsulei
articulare.
apsula articulara. !ste formata din tesut conjunctiv fibros rezistent si putin elastic,
intarita de ligamente capsulare si redusa pe alocuri pana la completa disparitie. .rin aceste
hiatusuri membrana sinoviala se extinde in funduri de sac, care permit o mai buna alunecare a
tendoanelor si muschilor peste articulatii. Capsula articulara, ligamentele si tendoanele
inserate in zona extraarticulara realizeaza o contentie solida si, in acelasi timp, supla a
articulatiilor.
La mentinerea contactului intre suprafetele articulare, cu rol de contentie sau de
limitare a miscarilor maximale, alaturi de ansamblul capsular si formatiunile ligamentare
participa si o serie de muschi periarticulari ca ligamente active, tonice.
#inoviala. .artea intensa a capsulei articulare contine vase sanguine si limfatice,
capilare fenestrate si filete nervoase.
Functiile sinovialei$
a# organul sensibil al articulatiei, prin terminatiile sale proprioceptive si
dureroase.
b# un rol de aparare si protectie, fiind o membrana de invelis si macrofagica,
capabila de a debarasa cavitatea articulara de acumulari lichidiene.
c# implicata in procesele de permeabilitate, cu rol de membrana de filtrare, prin
care trec in lichidul sinovial substantele dizolvate din sange "proteine
plasmatice#.
.ermeabilitatea mare in ambele sensuri asigura evacuarea substantelor patrunse in lichidul
sinovial si trecerea rapida din sange a substantelor medicamentoase antiinflamatoare.
d# rol secretor, participand la elaborarea acidului hialuronic din lichidul sinovial.
e# rol plastic, umpland golurile dintre suprafetele articulare in repaus si spatiile
interarticulare formate in timpul unor miscari.
f# acopera, in afara capsulei articulare, si o zona care poate fi afectata precoce
printr-un proces distructiv insotit de o intensa proliferare reactiva a sinovialei.
7embrana sinoviala poate fi extirpata fara sa afecteze grav functia articulara,
capabila de refacere in cateva luni.
$ic%idul sinovial. 'e gaseste in articulatiile umane in cantitati foarte reduse, dispus
sub forma unui film continuu la suprafata cartilajelor articulare. !ste un lichid clar, vascos, de
culoare galben pai, rezultat din ultrafiltrarea plasmei, cu un continut redus in elemente
celulare$ :>-:>>;mm
%
, in special monocite si sub <5 & neutrofile, limfocite si fagocite pana la
%>>;mm
%
.
Compozitia in electroliti si molecule mici este similara cu cea plasmatica, continutul in
proteine este mai redus ":,5 - < g;dl#, cu predominanta albuminelor. .roteinele cu molecula
mare "fibrinogen, complement# sunt retinute de capilare in procesul de ultrafiltrare, ceea ce
explica absenta coagularii spontane a lichidului. /lucoza este in concentratie aproape egala
cu cea sanguina.
"nervatia capsulo- sinoviala este de o importanta particulara$
:# rolul formatiunilor nervoase articulare in postura, locomotie si 3inestezie "vezi
analizatorul 3inestezic, analizatorul de miscare#.
<# senzatiile dureroase si actiunile reflexe care insotesc orice atrofie.
Inervatia articulara provine din sistemul nervos somatic, prin nervii spinali, si din sistemul
vegetativ, prin terminatiile simpatice postganglionare vasomotorii care insotesc vasele
sanguine.
Aonele capsulare sunt cel mai puternic inervate senzitiv, incat articulatia apare ca un veritabil
organ senzorial periferic.
0ibrele nervoase aferente contin$ terminatii proprioceptive "corpusculii Buffini si mici
corpusculi lamelari# la nivelul capsulei si ligamentelor, cu rol in postura si in miscare si
terminatii libere# cu sediul in planul capsulo-ligamentar, sensibile la torsiune si intindere.
Componentele articulare si musculo-tendinoase se gasesc in raport de stransa
interdependenta. 7embrana sinoviala 9secreta9 lichidul sinovial, acesta hraneste cartilajul si
protejeaza osul) ligamentele orienteaza miscarea, muschii o produc, miscarea fiind necesara
pentru viata osului si a cartilajului.
!xplorarea sistemului osteo-articular in cadrul aparatului locomotor va tine seama atat
de aspectul general al regiunii examinate "aspectul tegumentelor, temperatura, volumul
articulatiei si al musculaturii, sensibilitatea#, cat si de statica si dinamica articulara. numite
deformari ale regiunii atrag dupa ele o deviatie a axelor articulare si o schimbare in orientarea
suprafetelor articulare, cu rasunet asupra mobilitatii staticii si locomotiei.
-upa planul in care articulatia asigura directia miscarii segmentelor osoase, are loc o
grupare a miscarilor dupa cum urmeaza$ a# miscari in plan frontal "orizontal# - flexie si
extensie) b# miscari in plan sagital "vertical# - adductie si abductie) c# miscari giratorii "de
rotatie#) d# miscari circulare "de circumductie#.
$olul functional al articulatiilor in organism:
:# postural, prin mentinerea pozitiei corpului)
<# 3inetic, prin deplasarea unor segmente in raport cu altele)
%# locomotor, prin deplasarea corpului in ansamblu in spatiu)
Musculatura sc%eletica la nivelul intregului organism
proximativ *>> de muschi scheletici acopera ?>-?5& din greutatea corporala. In jurul
fiecarei fibre musculare se afla tesut conjunctiv denumit endomisium, care contine vase de
sange si nervi. 7ai multe fibre musculare prezinta un invelis comun numit perimisium.
,esutul conjunctiv care organizeaza fibrele sub forma muschiului ca organ se numeste
epimisium. Cele trei straturi conjunctive se afla in continuitate si la capatul muschiului
formeaza tendoanele.
ranjamentul fibrelor musculare in muschi este variabil$
:# fibre paralele cu axul lung al muschiului, "pectineu, biceps brahial#, au capacitatea de
a se scurta pe distante mari.
<# fibre oblice fata de axul lung al muschiului, cu mai multe variante$ unipenat "flexor
propriu al policelui#, bipenat "drept anterior#, circumpenat "tibial anterior#, multipenat
"deltoid#, dezvolta rapid forta pe distante mici.
%# fibre cu aranjament radial sau triunghiular "mic pectoral, lung adductor#
7uschii care dezvolta o forta mare, dar la care gradul scurtarii este limitat, prezinta o
structura multipenata, cu tendoanele dispuse in septuri multiple pe doua planuri. cest
aranjament face ca diametrul transversal efectiv sa fie mult mai mare decat cel anatomic.
7uschii sunt atasati de la un os la altul prin tendoane sau aponevroze, trecand peste
una sau mai multe articulatii. .unctele de atasare musculara proximala si distala se numesc
origine si, respectiv, insertie, cea din urma aflandu-se de obicei pe osul mobilizat de muschi.
,endoanele sunt formate din tesut conjunctiv flexibil, dar practic inextensibil.
0ilamentele de colagen ale tendoanelor se intind pe suprafata fibrelor musculare,
realizand un contact strans cu acestea. 7arimea tendonului depinde de cea a muschiului de
care apartine, existand un anumit unghi intre axul fibrelor musculare si cel al tendonului.
cest unghi, care nu depaseste :>-<>
>
, previne ruperea tendonului ca urmare a cresterii
diametrului muscular in timpul contractiei.
Lungimea fibrei musculare intre tendoane este de obicei mult mai mica decat
lungimea totala a muschiului, scurtarea maxima a fiecarei fibre este mentinuta in anumite
limite "circa %>& din lungimea normala a muschiului#.
.entru o miscare fina se utilizeaza un numar redus sau chiar o singura unitate motorie.
Cresterea fortei de contractie se realizeaza prin intrarea in actiune a mai multor unitati
motorii, simultan cu cresterea numarului de impusuri nervoase eferente.
Bealizarea oricarei miscari implica participarea mai multor muschi, care sunt denumiti
agonisti# sinergisti si antagonisti. 7uschiul care produce actiunea se numeste agonist, iar cel
care se opune acesteia, antagonist. 7uschii sinergisti actioneaza in acelasi sens, dar nu pot
realiza separat miscarea respectiva. ntagonistul este inhibat reflex atunci cand agonistul este
pus in miscare.
8u toti muschii striati actioneaza in cadrul deplasarii sau al mentinerii posturii. Cnii
dintre ei inconjoara orificii "buze, pleoape, anus# si au rol de sfinctere. In doua treimi
superioare ale esofagului se afla muschi striati care contribuie la realizarea deglutitiei.
-iafragmul este un muschi striat care participa la realizarea inspirului.
!xista muschi cu cel putin o insertie cutanata, cum ar fi muschii faciali ai mimicii.
&nervatia musculara
'patiile dintre fibrele musculare sunt strabatute de o retea de nervi somatici motori si
senzitivi, al caror loc de patrundere este denumit 9punct motor9. 7ajoritatea fibrelor
vegetative merg perivasculare.
&nervatia senzitiva
Inervatia senzitiva sesizeaza starea tonica si nivelul functional al muschilor sau
prezenta unor influente nociceptive "dureroase#.
tat muschii, cat si tendoanele sunt prevazute cu o importanta retea nervoasa senzitiva
atasata unor formatiuni receptoare "fusuri neuro-musculare, corpusculi tendinosi /olgi#.
Informatia de intindere este preluata de la nivelul fusului neuro-muscular. ,erminatiile
senzitive primare semnaleaza atat lungimea instantanee a muschilor, cat si viteza cu care
acestia sunt intinsi.
0usul neuro-muscular mai primeste si terminatii nervoase pentru transmiterea
sensibilitatii dureroase a muschiului.
Corpusculi /olgi sau 9organe tendinoase9 informeaza asupra tensiunii la care este
supus tendonul, declansand la o anumita limita de intindere o relaxare brusca a muschiului.
&nervatia motorie
.articipa trei formatiuni$ nervii motori "axonii neuronilor motori#) jonctiunea neuro-
musculara "placa motorie#) unitatea motorie.
'ervii motori. 'unt reprezentati de fibre nervoase eferente ale sistemului nervos prin
reteaua de nervi cranieni si rahidieni.
0ibrele motorii rahidiene au originea in cornul anterior al maduvei. Cornul anterior
medular contine doua tipuri de neuroni motori "alfa si gamma#. ctioneaza direct asupra
contractiei musculare, asigurand inervatia fibrelor musculare striate propriu-zise prin doua
tipuri de neuroni$ fazici si tonici$
motoneuronii fazici inerveaza fibrele musculare cu contractie rapida)
motoneuronii tonici deservesc fibrele musculare cu contractie lenta)
motoneuronii gamma inerveaza fibrele intrafusale ale proprioceptorilor fusali,
implicati in controlul muschilor.
(nitatea motorie. 0iecare fibra nervoasa prezinta numeroase ramnificatii axonale
terminale care abordeaza izolat un numar de fibre musculare. Celula nervoasa musculara,
impreuna cu fibrele musculare inervate de ramnificatiile sale axonale constituie unitatea
motorie# considerata drept unitate morfo-functionala a sistemului neuro-muscular.
7uschii implicati in controlul unor miscari fine sunt constituiti din unitati motorii cu
un numar redus de fibre ":> per C.7.#,iar muschii atasati unor miscari grosiere "muschii
posturali# prezinta un numar mare de fibre per C.7. "peste <>>> de fibre#.
Cn fascicul muscular nu contine neaparat fibrele dintr-o unitate motorie unica. In acest
fel, stimularea unei unitati motorii va determina o contractie usoara si extinsa la o zona
musculara mai larga.
)onctiunea neuro-musculara "placa motorie#.
Aona de contact, situata in partea mijlocie a fibrei musculare impreuna cu terminatiile
axonale, constituie %onctiunea neuro-musculara. La contactul cu fibra musculara terminatia
pierde teaca de mielina si se continua la nivelul sarcolemei cu membrana conjunctiva 1enle,
de care este separata prin membrana axonala a butonilor terminali sinaptici. cestia contin
numeroase mitocondrii si mici vezicule, de <>>-%>> D, cu rol in stocarea si eliberarea
acetilcolinei "mediator colinergic#, implicata in transmiterea sinaptica a mesajului motor
contractil.
-upa spatiul sinaptic, se afla elementul postsinaptic, reprezentat de sarcolema fibrei
musculare, mai ingrosata la nivelul jonctiunii, unde ia denumirea de placa motorie. ceasta
prezinta multiple invaginari, sub forma unor repliuri. .laca motorie contine numerosi
receptori colinergici si receptori enzimatici "acetilcolinesterazici#.
*articularitati ale contractiei musculare in organism
Contractia musculara reprezinta principala forta interna implicata in realizarea
miscarii, la producerea careia participa$ transmiterea neuro-musculara a mesajului, cuplul
excitatie-contractie, sistemul contractil si sistemul energogen.
Contractia modifica lungimea initiala a structurilor musculare cu antrenarea
componentelor osteo-articulare in actul locomotor.
Contractia musculara voluntara este rezultatul unei sumatii de secuse individuale,
avand ca rezultat aparitia contractiei tetanice.
a) contractia izometrica "mobilitate ># - mentinerea unei anumite pozitii egale cu
invingerea fortei gravitationale echivaleaza cu un travaliu static.
7uschii antigravitationali sau muschii masticatori in momentul sfaramarii alimentelor
efectueaza contractii izometrice, care se insotesc de un consum energetic crescu, iar travaliul
efectuat duce rapid la oboseala.
b) contractia izotonica declanseaza miscari prin aplicarea fortei unui vector,
furnizand astfel un travaliu 9dinamic9. ceasta insoteste deplasarea membrelor in procesul de
mers, in ridicari de greutati si in realizarea miscarilor in spatiu)
c) contractia in alungire apare cand forta ce se opune miscarii depaseste forta
musculara si intinde muschiul. In ce priveste dezvoltarea musculaturii, contractiile izometrice
au ca rezultat cresterea volumului si greutatii musculare "in consecinta, a fortei#, in timp ce in
contractiile izotonice forta se modifica foarte putin.
Forta musculara
Legata in principal de puterea contractila a muschiului, forta este direct dependenta de
suprafata de sectiune, dispozitia paralela a fibrelor musculare, viteza de contractie raportata la
sarcina, temperatura, gradul de oboseala si starea de nutritie.
0orta de contractie este dependenta de lungimea normala a muschiului in pozitia sa de
alungire maxima si de caracteristicile mecanice ale sistemului de parghii osoase.
Lungimea normala a unui muschi in pozitia de intindere maxima corespunde fortei
maximale de contractie. 'curtarea progresiva, cat si alungirea peste limite normale altereaza
forta de contractie.
0orta exercitata de un muschi in contractie este exprimata de relatia dintre viteza de
scurtare si sarcina. =iteza de contractie este cu atat mai mare, cu cat rezistenta opusa este mai
mica si diminueaza progresiv cand sarcina sau rezistenta cresc. =iteza este maxima cand
sarcina este zero, in cazul in care aceasta depaseste posibilitatile de ridicare, viteza devine >.
Limitarile anatomice ale articulatiilor, insertiile mecanice pe parghiile osoase, ca si
rezistenta muschilor antagonisti modifica mult gradul de scurtare si forta dezvoltata in
contractie. stfel, forta musculara dezvoltata depinde de lungimea bratului de rezistenta,
inertia, unghiul de tractiune al muschiului in raport cu parghia, gradul lui de intindere,
actiunea muschilor sinergici si antagonisti.
Oboseala musculara
Oboseala musculara este favorizata de o depasire a limitelor normale de activitate
musculara printr-un efort prelungit si sustinut.
Oboseala diminueaza excitabilitatea, puterea si durata in timp a contractiei musculare,
prin scaderea numarului de unitati motorii antrenate in actul motor. mplitudinea fiecarei
contractii este diminuata de oboseala prin scaderea numarului de fibre musculare stimulate si
prin reducerea capacitatii de scurtare a fiecarei fibre.
'emnul caracteristic al oboselii musculare este reprezentat de diminuarea reversibila a
activitatii sale, la care se poate adauga diminuarea preciziei miscarilor si aparitia de
tremuraturi.
O prima teorie acorda fenomenelor chimice "epuizarea rezervelor energetice si
cresterea deseurilor acide$ acid lactic# rolul principal in diminuarea randamentului muschiului
obosit, considerand ca unele modificari electrice din muschi si nerv sunt secundare.
,eoria nervoasa considera ca la nivelul scoartei cerebrale oboseala musculara este
resimtita sub forma unei senzatii specifice, care are drept consecinta diminuarea numarului si
frecventei descarcarilor in neuronii motori. .rimii sunt afectati neuronii motori din scoarta,
apoi placa neuro-musculara si in cele din urma muschiul propriu- zis.
Celula musculara consuma o cantitate considerabila de O
<
, care este stocat intracelular
pe o cromoproteida sarcoplasmatica "mioglobina#. ceasta il fixeaza reversibil intr-o
cantitate de %5> ml in raport cu rezerva totala de :>>> ml existenta in organism "*>> ml in
sange si 5> ml intratisular#.
!valuarea simultana a lucrului mecanic al unui muschi in activitate "E# si a
consumului de O
<
pe baza caruia se calculeaza energia calorica eliberata "F# permite
calcularea randamentului activitatii musculare.
re o valoare de <>-%>& fiind realizat la temperatura corpului in care energia chimica
se transforma direct in energie propulsoare contractila si in alte forme de energie "electrica,
termica, osmotica#. In activitatea normala, de repaus si efort moderat, <;% din energie este
asigurata de lipide si :;% de glucide, in efortul sustinut, majoritatea energiei sa fie furnizata pe
seama glucidelor.
In eforturile epuizante si de scurta durata "metabolism de tip anaerob#, activitatea
musculara este intretinuta pe seama glucozei, in calitate de carburant energetic esential, in
timp ce lipidele sub forma de /L sunt utilizate in efortul prelungit de intensitate moderata,
in care oxigenul este pe deplin disponibil.
.roblema consumului suplimentar de oxigen din perioada recuperarii nu are nici o
legatura cu reconstituirea glicogenului muscular sau procesele de eliminare a acidului lactic
rezultat din activitatea musculara.
Troficitatea musculara
'timularea permanenta a nervului prin influxurile nervoase centrale sau pe cale
electrica mentine tesutul muscular intr-o stare de functionare si troficitate direct legate de
nivelul activitatii locomotorii a organismului.
Influente toxice slabe sunt suficiente pentru mentinerea muschiului intr-o stare
normala, in timp de disparitia influxului nervos de la nivelul medular sau nervos central
antreneaza in scurt timp o atrofie a fibrelor musculare. Cu cat un muschi functioneaza mai
mult, cu atat cresc forta si dimensiunile sale.
1ipertrofia musculara este insotita, in general, de o crestere eficientei contractiei
musculare. 1ipertrofia rezulta chiar daca aceasta activitate se exercita doar cateva minute pe
zi "ca in cazul exercitiilor zilnice de gimnastica#.
La nivelul muschiului hipertrofiat s-a identificat o cantitate mai mare de glicogen,
substante lipidice si alte nutrimente de rezerva. .rocesele de excitare nervoasa ar facilita
transportul de nutrimente prin membrana fibrei musculare, de unde si rolul trofic al proceselor
fizioterapeutice de stimulare electrica a unor grupe musculare afectate in vederea recuperarii
si pastrarii integritatii functionale.
*ostura si locomotia umana
!ste capacitatea aparatului locomotor de a mentine statiunea verticala bipeda "functia
de postura si echilibru# si de a deplasa diferitele sale segmente si intregul corp. Cele doua
functii sunt inseparabile si se conditioneaza reciproc, astfel incat orice postura se mentine sau
se schimba printr-o miscare si orice miscare porneste de la o postura armonioasa si perfect
coordonata.
,ermenul de 9pozitie9 desemneaza o anumita orientare a corpului in spatiu, "ex$
statiunea bipeda#. .ozitiile fiziologice de clinostatism "decubit dorsal si ventral# sau de
ortostatism "statiunea verticala#. La acestea se adauga diverse pozitii "stand pe un picior, pe
genunchi, ghemuit, sezand, stand pe maini sau sprijinit culcat#, intalnite obligatoriu in
executarea unor activitati motrice sau impuse in diverse exercitii de cultura fizica.
.ozitiile particulare pot fi observate in diverse boli, in atitudini antalgice sau create de
procesul patologic in plina evolutie.
7ijloacele 3ineziterapeutice actuale, asociate diverselor procedee electro si
mecanofizice ce au ca scop recuperarea unor defectiuni ale diferitelor segmente ale aparatului
locomotor, intra in preocuparea centrelor de reeducare si recuperare functionala inainte de
utilizarea recuperarii se impune evitarea aparitiei unor deformari in statica si locomotia umana
prin utilizarea pozitiilor corecte in diverse conditii de munca. !x$ "studiul acestor pozitii si
obtinerea unui randament maxim al muncii prestate fac obiectul unei stiinte relativ tinere pe
plan mondial, cunoscuta sub numele de ergonomie&. ceasta furnizeaza principiile generale
privind organizarea muncii si a locurilor de munca, pozitiile fiziologice direct legate de o
functionare optima a aparatului locomotor uman. 7entinerea pozitiei se gaseste in conflict cu
forta gravitationala "statiunea bipedica# si acest fapt pune in joc mecanisme de conservare a
echilibrului static si dinamic.
riterii anatomo-biomecanice si fiziologice ale starii de postura
In studiul unei anumite pozitii de fond se va respecta obligatoriu tratarea urmatoarelor
probleme$
'escrierea pozitiei diferitelor segmente. 0iecare stare posturala impune o descriere a
pozitiei segmentelor implicate si a raporturilor dintre ele. Cnghiurile unui segment fata de
celalalt, precum si planurile "orizontal, frontal, sagital# in care se gasesc acestea in pozitiile de
flexie, extensie, rotatie, abductie sau adductie, suspinatie sau pronatie etc.
(aza de sustinere )poligonul de sustentatie&. ste suprafata geometrica variabila
delimitata fie de marginile exterioare, fie de punctele prin care segmentele corpului omenesc
iau contact cu solul. .oate fi redusa la un punct "balet#, sau la o linie "patinajul sau mersul pe
sarma#. 7entinerea echilibrului devine cu atat mai dificila, cu cat baza de sustinere isi
diminueaza suprafata.
!ozitia centrului de greutate. -eterminarea acesteia se face luand in consideratie locul
centrului de greutate si greutatea fiecarui segment in parte.
Cunoscand pozitiile mijlocii ale centrelor de greutate si greutatea a doua segmente
vecine izolate, se poate gasi centrul de greutate al ambelor segmente reunite.
.rin combinarea din aproape in aproape a centrelor de greutate ale diferitelor parti ale
corpului, se poate gasi pozitia centrului de greutate al intregului corp aflat intr-o pozitie
oarecare.
*ng+iul de stabilitate. !ste proiectia centrului de greutate cu dreapta care il uneste cu
marginea bazei de sustinere. Cu cat acest unghi este mai mare, cu atat stabilitatea devine mai
mare. ,eoretic, unghiul de stabilitate este cu atat mai mare, cu cat centrul de greutate este
situat mai jos, iar baza de sustinere mai mare.
Mecanisme posturale. -iverse pozitii sau stari posturale se mentin datorita travaliului
static al grupelor musculare, prin contractiile lor izometrice, declansate si reglate prin
reflexele de postura.
7ecanismele de postura reflexe si de echilibru sunt provocate de stimuli de origine
diferita, informatiile fiind primite de la organele proprioceptive ale urechii interne "labirintice#
privind pozitia capului in spatiu, de la proprioceptorii musculaturii gatului asupra pozitiei
capului fata de trunchi, de la proprioceptorii musculaturii trunchiului si membrelor "fusurile
neuro-musculare# asupra pozitiei membrelor in spatiu, de la receptorii retinieni vizuali asupra
pozitiei intregului corp fata de corpurile inconjuratoare si exteroreceptorii cutanati care intra
in contact cu punctele de sprijin ale corpului pe sol sau cu obiectele inconjuratoare.
,oate aceste informatii ajung la diferite etaje ale axului cerebro-spinal "maduva,
trunchi cerebral, nucleii cenusii cerebrali, scoarta cerebrala si cerebel#, declansand o serie de
reactii$
- reactii statice locale, reactii statice segmentare si reactii statice generale.
!lementul de baza in mecanismul posturii este reflex, participarea centrilor superiori corticali
este indispensabila, iar mentinerea pozitiilor "posturii# nu este posibila fara mentinerea
echilibrului corpului.
Conform legii echilibrului, starea de echilibru se realizeaza atunci cand proiectia
verticala a centrului de greutate al corpului cade in interiorul bazei de sustinere.
.ozitia anormala a capului in spatiu modifica perceptiile senzoriale la nivelul retinei si
labirintului, determinand reflexe de redresare a muschilor cefei, care readuc capul si, succesiv,
corpul in pozitie normala.
,rupele musculare posturale principale. .ractic intervin toate grupele musculare cu
precadere grupul extensorilor intervine si cu efectuarea unui travaliu static. ,oate grupele
agoniste si antagoniste actioneaza ca niste cupluri de forta, neutralizandu-se reciproc.
Mi%loacele de stabilizare pasiva si participarea parg+iilor osteo-articulare. Cn rol
deosebit revine echilibrului intrinsec al coloanei vertebrale, capsulei si ligamentelor unor
articulatii hiperextinse, punerea sub tensiune a fasciilor si aponevrozelor sau intrarea in
contact a unor segmente osoase care blocheaza miscarea.
*ozitia ortostatica bipeda
In statiunea bipeda, centrul de greutate este localizat la incrucisarea planului dorso-
sacral, care trece prin partea superioara a celei de-a doua vertebre lombare "L
<
#, cu planul
medio-frontal. -in fata cade in mijlocul bazei de sustinere, reprezentata de o suprafata
trapezoidala, limitata de marginile externe ale plantelor. In sprijinul biped, centrul de greutate
principal mai are doi centri secundari, plasati in mijlocul articulatiilor coxo-femurale, astfel
incat proiectia lor cade in zonele plantare undeva mai la mijloc si mai inapoia lor.
Obligatia impusa picioarelor si gambelor de a suporta greutatea corpului a dus la
dezvoltarea si intarirea acestor elemente. .elvisul s-a adaptat, de asemenea, la statiunea
verticala, in timp ce trunchiul a suferit o angulatie la nivelul articulatiei lombo-sacrate, ce
reprezinta o zona de extrema slabiciune pe plan mecanic "dicopatiile lombare#.
par modificari structurale ale organelor de sustinere, in psecial asezarea traveelor
osoase, s-a orientat in directie verticala, dupa liniile principale de forta ce actioneaza vertical
asupra corpului omenesc.
Mecanisme posturale ortostatice.
7ecanismul de mentinere a statiunii bipede se realizeaza prin rezistenta opusa
greutatii corpului, care tinde sa flecteze genunchii si soldurile. ceasta atrage dupa sine
intinderea extensorilor, stimularea fusurilor neuro-musculare, contractia reflexa a extensorilor
care fixeaza genunchii restabilind dupa sine pozitia ortostatica.
Cn om in pozitie verticala pasiva poate cadea in orice directie$ inainte, inapoi, sau intr-
o parte. 7uschii care se opun caderii, in special cei din grupul extensorilor, joaca un rol
antigravitational. Cand corpul se apleaca in fata, extensorii trunchiului si flexorii gambei se
contracta cu o forta suficienta pentru a restabili echilibrul, ca urmare a unor reflexe miotatice
declansate si coordonate de un veritabil dispozitiv 3inestezic. Cand corpul se rastoarna in
spate , se contracta marii drepti abdominali si extensorii gambei.
ceste raspunsuri sunt de origine reflexa si rezulta de la receptorii de intindere din
trunchi, membrele inferioare si de la receptorii cefalici, mai ales ai ochilor. 'e constata ca
statiunea verticala cu ochii inchisi este putin stabila, fiind insotita de oscilatii ale trunchiului.
ceasta observatie poate usor dovedi ca aferentele vizuale joaca un rol important in
mentinerea reflexa a stationarii verticale la om. Beglarea posturii normale la corpul intact
depinde, in consecinta, de activitatea integrala a tuturor mecanismelor reflexe.
Mecanismele generale ale locomotiei
7iscarea corporala in ansamblu sau a diferitelor sale segmente reprezinta unul din mijloacele
principale de relatie si adaptare continua a organismului la conditiile mediului.
8ou-nascutul vine pe lume cu o activitate motorie de baza si o dotare in miscari dezordonate
care ulterior, se vor putea individualiza in raport cu evolutia sa.
In primele saptamani de viata, nou-nascutul prezinta chiar un 9mers automat tip primar9, in
cazul in care este sustinut de axile. cesta dispare si reapare abia catre sfarsitul primului
semestru sau chiar al primului an de viata. In tot acest interval, se instaleaza o stare de astazie,
caracterizata prin absenta echilibrului in pozitie ortostatica. Cand statiunea bipeda este pe
deplin castigata, la ?-5 ani, se poate vorbi de un inceput al educatiei motorii. 'chemele
motorii in vederea insusirii unor miscari elementare se dezvolta in cursul primilor % ani de
viata.
'otiuni generale de dinamica si cinematica locomotorie
Locomotia - deplasarea apare ca o modificare a pozitiei corpului, in general, sau a
unor parti din acesta, in particular.
7iscarile care realizeaza locomotia corpului omenesc sunt rezultatul actiunii
combinate a unui ansamblu de componente biomecanice active si pasive, care fac parte
integranta din alcatuirea aparatului locomotor. In acest sens intra in joc elemente anexate
aparatului locomotor "receptori, nervi, centri nervosi# si, pe de alta, a unor componente proprii
ale acestuia "muschi, parghii osoase, articulatii#.
Incepand cu mesajul senzitiv, mesajul motor "voluntar sau reflex#, contractia
musculara si terminand cu mobilizarea sau fixarea pozitionala a componentelor osteo-
articulare.
O miscare poate fi declansata voluntar printr-un mesaj senzitiv, particular vizual, care
initiaza suita ulterioara de evenimente in ordinea amintita. In cazul unei miscari reflexe, de
redresare, are loc o antrenare initiala a componentelor osteo-articulare, cu solicitarea
ulterioara a receptorilor de intindere fusali si tendinosi declansatori ai unui mesaj senzitiv
inconstient, urmat de succesiunea celorlalte evenimente.
Implicati in realizarea miscarilor voluntare, semivoluntare sau reflexe, in exercitarea
unui act motor intervin, in afara muschilor principali "agonisti#, si alte grupe musculare, din
care deosebim$
- Motorul primar este muschiul care controleaza efectuarea continua si gradata a
miscarii.
- Musc+ii de fixare sustin segmentul in pozitia cea mai utila.
- Musc+ii neutralizatori sunt antagonistii care suprima miscarea 9motorului principal9,
intervenind dupa terminarea miscarii.
Interactiunea dintre muschii sinergici si antagonisti mareste supletea si precizia
miscarii, care creste odata cu cresterea numarului de muschi antrenati in miscare. Cu cat
relaxarea antagonistilor este mai mare, cu atat miscarea este mai rapida si mai puternica.
.rin actiuni armonice sincronizate intr-o anumita succesiune, dezvolta intreg ansamblul de
miscari particulare unei anumite activitati motorii.
In conditiile intregului organism, contractiile sunt obtinute in majoritatea cazurilor de
ambele tipuri "contractie de tip izotonic sau izometric# si in special sub forma lor fuzionata se
secuse multiple - cunoscute sub denumirea de tetanos, generate prin impulsurile nervoase
reflexe sau voluntare.
'cheletul poate fi considerat ca o combinatie de parghii ce alcatuiesc dispozitivul pasiv osteo-
articular. ,ipul, amplitudinea si forta miscarilor sunt guvernate de lungimea parghiilor osoase
si natura articulatiilor care leaga segmentele mobile de dispozitia, forma si numarul muschilor
care actioneaza asupra acestora si de sarcinile care trebuie sa fie mobilizate.
'e precizeaza % puncte de aplicare a fortelor la nivelul parghiei$ doua apartin fortelor
statice de sprijin "'# si rezistenta "B#) al treilea punct apartine fortei motorii "0#.
La parghia reprezentata de un oarecare segment osos, sprijinul "'# este reprezentat de axa
biomecanica a miscarii sau de punctul de sprijin pe sol) rezistenta "B# este data de greutatea
corpului sau a segmentului care se deplaseaza, la care se poate adauga si greutatea sarcinii de
mobilizat, iar forta "0# este reprezentata de insertia pe segmentul osos a muschiului care
realizeaza miscarea. .arghiile se clasifica in$ parghii de gradul I "cu sprijinul la mijloc#, de
gradul II "cu rezistenta la mijloc# si de gradul III "cu forta la mijloc#.
.arghiile de gradul I sunt cunoscute ca parghii de echilibru, cele de gradul II ca parghii
de forta, iar cele de gradul III ca parghii de viteza. .arghiile in care forta de aplicare este mai
apropiata de punctul de sprijin sunt etichetate ca fiind si de viteza, iar cele in care aceasta este
apropiata de punctul de rezistenta sunt utilizate ca parghii de forta, actionand insa cu viteze
mult mai scazute. 7obilitatea articulara trebuie considerata ca un factor activ, in acest caz,
articulatiile nu au numai un simplu rol pasiv in executarea miscarilor, forma lor si gradul de
libertate de miscare pe care il ofera reprezentand factori importanti care dirijeaza si sensul
miscarilor, putand limita, in acelasi timp, si amplitudinea acestora.
-in punct de vedere al mobilitatii articulare, pe plan functional nu se pot distinge
decat doua categorii de articulatii$ unele concepute pentru miscarea pieselor scheletice
"articulatiile membrelor si mandibulei#, mobile, iar altele dimpotriva au rol in sudarea
acestora si fixitatea lor "articulatiile oaselor craniene#, sau articulatii imobile.
La realizarea functiei de locomotie li se opun o serie de factori ai mediului extern cu
care aparatul locomotor interactioneaza in timpul activitatilor sale specifice. trag atentia$
greutatea corpului impusa de forta gravitationala tinde sa atraga corpul spre pamant, inertia
care tinde sa prelungeasca si sa mentina o stare data, presiunea atmosferica ca o componenta a
fortei gravitationale, cu rol deosebit pentru mentinerea in contact a suprafetelor articulare,
rezistenta mediului care tinde sa se opuna miscarii corpului, forta de frecare in contactul
componentelor corporale cu solul si forta de reactie a suprafetei de sprijin, egala si de sens
opus fortei gravitationale.
naliza cinematica a miscarii porneste de la stabilirea reperelor de miscare "planuri si
axe#, a tipurilor, directiilor si amplitudinii miscarilor. .lanurile anatomice sunt suprafete care
sectioneaza imaginar corpul omenesc sub o anumita incidenta$
- planul sagital dispus pe directia suturii sagitale a craniului, pe directiile verticala si
antero-posterioara imparte corpul in doua jumatati, dreapta si stanga.
- !lanul frontal urmeaza directia suturii fronto-parietale sau coronare a craniului.
-ispus vertical si imparte corpul in intr-o parte anterioara si o parte superioara.
- !lanul transversal# orizontal imparte corpul in doua parti$ superioara si inferioara.
.unctul de intersectie a celor trei planuri reprezinta centrul de greutate al corpului.
Axele biomecanice articulare. rticulatiile mobile "in special diartrozele# pot reprezenta unul,
doua sau chiar trei grade de libertate.
xa de miscare reprezinta linia situata intr-un anumit plan "sagital, frontal sau transversal#, in
jurul caruia unul din segmentele osoase se deplaseaza fata de celalalt.
!xista trei axe fundamentale perpendiculare una pe alta$ axa sagitala, axa frontala, si axa
longitudinala.
- axa sagitala este orientata si dirijata dinainte inapoi, permitand miscari de abductie si
adductie in plan frontal)
- axa frontala situata in plan frontal, in directie orizontala si dirijata transversal) permite
miscari de flexie si extensie in plan sagital)
- axa longitudinala este verticala, permite miscari de rotatie interna si externa in plan
transversal.
In functie de planurile si axele de referinta deosebim$
:# flexia si extensia
<# abductia si adductia# abductia departeaza, iar adductia apropie de acest plan toate
segmentele membrelor)
%# inclinarea )inflexia& laterala. -esemneaza miscari de lateralitate ale capului, gatului si
trunchiului, intr-un plan frontal, in jurul axei sagitale. La aceste miscari se asociaza si
o rotatie)
?# rotatia. 'e efectueaza in jurul axului longitudinal si in plan transversal pentru toate
partile corpului, in afara de omoplat si clavicula.
5# bascula se utilizeaza pentru a defini anumite miscari ale bazinului si omoplatului. In
cazul omoplatului, bascula traduce o rotatie in jurul axei sagitale, in timp ce pentru
bazin aceasta poate fi in anteversie "anterior#, retroversie "posterior# sau laterala "spre
stanga sau dreapta#.
*# circumductia - miscarea care se executa simultan pe mai multe planuri, fiind o
combinatie succesiva de miscari de flexie, extensie, abductie si adductie, care descriu
o miscare circulara particulara)
@# glisarea si +iperextensia. 'unt miscari care depasesc limitele fiziologice. /lisarea se
produce la nivelul suprafetelor articulare plane sau foarte usor incurbate, in timp ce
hiperextensia semnifica depasirea limitelor fiziologice ale rezistentei.
7iscarile mai pot fi clasificare in$ ":# miscari de tensiune slaba "scrisul, miscarile de finete si
indemanare#) "<# miscari de tensiune rapida "miscari de forta#) "%# miscari balistice "aruncari,
loviri etc.#) "?# miscari de oscilatie "pendulari#.
Fazele mersului. .rimul impuls in pornirea mersului este declansat in apropierea
centrului de greutate, cand trunchiul se apleaca inainte pentru ca proiectia centrului de
greutate sa treaca inaintea bazei de sustinere) aproape concomitent, membrul inferior de
sprijin se extinde si corpul este proiectat inainte si putin mai sus, celalalt membru inferior,
care devine pendulant, paraseste solul si este proiectat inaintea membrului de sprijin si fixat
din nou pe sol. 0azele se repeta apoi cu membrele in pozitie inversa.
7ersul se compune astfel dintr-o serie de perioade de sprijin unilateral, separate intre
ele prin perioade de sprijin dublu.
In cazul alergarii sau al fugii, care ajuta la deplasarea mai rapida a corpului, inaintarea
se face prin trecerea succesiva a unui membru inferior inaintea celuilalt, sprijinul efectuandu-
se insa numai pe cate un picior. Intre doua momente de sprijin au loc mici sarituri prin
aruncarea corpului inainte si suspendarea sa pentru scurt timp in aer.
Centrii de greutate in aterizare nu se deplaseaza rectiliniu, descriind un traiect
sinusoidal in plan vertical si orizontal. 'pre deosebire de mers, in fuga corpul se detaseaza de
pamant inainte ca piciorul anterior sa-l fi atins.
In saritura, omul realizeaza chiar o desprindere momentana de sol, in unele cazuri
suficient de mare "ex$ in volei, baschet# saritura in lungime sau in latime etc. In toate aceste
desprinderi, participa aproape intreaga musculatura a aparatului locomotor pentru realizarea
echilibrului si miscarii.