Sunteți pe pagina 1din 10

UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANTA

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE


SPECIALIZAREA: FINANTE BANCI













STUDENT: CLOSCA ANTOANETA-GABRIELA
ANUL III, GRUPA 1




CUPRINS
1.INTRODUCERE .................................................................................... 3
2.KEYNESISMUL - CURENT ECONOMIC .......................................... 4
3. LOCUL KEYNESISMULUI IN GANDIREA ECONOMICA DIN
SECOLUL XX .......................................................................................... 6
4. REVOUTIA KEYNESISTA ................................................................. 7
5. CONCLUZIE ........................................................................................ 9
























1.INTRODUCERE
John Maynard Keynes (1883 1946) s-a nascut, a studiat si a predat in
Cambridge. Principalele sale scrieri sunt: The Economics Consequences of the
Peace - Consecintele economice ale pacii (1919), A Treatise on Money - Tratat
despre bani (1930), dar este cunoscut mai ales pentru cartea sa The General
Theory of Employment, Interest and Money - Teoria generala a folosirii mainii de
lucru, a dobanzii si banilor (1936), care a revolutionat stiinta economica sustinand
finantarea prin deficit bugetar ca pe o cale de a pune capat Marii Crize. El ofera
solutii sub forma cresterii cheltuielilor publice.
Keynes considera ca stiinta economica este o ramura a logicii, nu o stiinta
naturala. Economia era vazuta ca o stiinta a gandirii cu ajutorul modelelor
combinata cu arta alegerii modelelor relevante. Spre deosebire de stiinta naturii,
materialul la care ea se aplica nu numai ca nu este constant, el este chiar neomogen
in timp. Opinia lui, preluata de fapt de la Robbins, este ca economia, care se ocupa
de motive, anticipari si incertitudini psihologice, este o stiinta morala, pentru ca
foloseste preponderent introspectia si judecati de valoare.
In ceea ce priveste econometria, el crede ca nu se poate ajunge foarte departe
decat inventand modele noi si imbunatatite. In acest domeniu, progresul consta in
ameliorari progresive in alegerea metodelor. Pentru a-si sustine mai ferm teoria, el
ii ofera drept contraexemple pe doi dintre profesorii lui de economie de la Kings
College Cambridge. Primul dintre ei este Arthur C. Pigou (care nu si-a ameliorat
modelul simplu si invechit pe care il folosea), iar cel de al doilea este Alfred
Marshal (care din dorinta de a inveta noi modele si de a fi realist, si-a incurcat
modelele refuzand ideea de a folosi scheme abstracte).


Pentru ca un model sa nu-si piarda generalitatea si valoarea ca mod de
gandire, trebuie sa nu contina valori reale pentru functiile sale variabile, deoarece
devine inutilizabil. Keynes observa ca in chimie, fizica si alte stiinte ale naturii,
menirea experimentului este de a furniza tocmai acele valori reale ale diferitelor
cantitati si factori care apar intr-o ecuatie sau formula; dupa aflarea acestora, ele
raman definitive. In economie, a introduce cifre intr-un model duce la anularea
valorii sale, pentru ca cifrele nu se vor mai potrivi la o alta incercare. Concluzia sa
este ca a transforma un model intr-o formula cantitativa inseamna a-i distruge
utilitatea ca instrument de gandire.


2.KEYNESISMUL - CURENT ECONOMIC
Keynesismul este un curent de gandire economica, dirijist , care situeaza in
centrul atentiei stabilitatea sistemului economiei de piata, in acelasi timp cu o
ocupare deplina a fortei de munca, ntr-o dezvoltare pe termen lung a economiei de
piata. Acest curent in gandirea economica, a aparut in secolul XX.
John Maynard Keynes a pledat pentru o politica activa in favoarea sectorului
public in economie, realizat nu numai prin actiuni de tip monetarist ale bancilor
nationale, dar si printr-o politica fiscala energica -- ambele masuri fiind menite sa
reprezinte o contrapondere la ceea ce el considera ineficienta relativa a sistemului
economic privat, si a ciclurilor economice generate de acesta.
Keynesismul a fost initiat n lucrarea: Teoria generala a ocuparii fortei de
munca, a dobanzii si a banilor (1936). O noua paradigma se afirma n aceasta
lucrare, care a exercitat o mare influenta in secolul al XX-lea, deoarece a schimbat
modalitatea in care lumea considera economia si rolul guvernului in societate.
Notiunile de baza ale keynesismului au fost:
1. Nu exista o tendinta naturala a economiilor de piata capitaliste pentru a corecta
socurile economice si pentru a mentine un echilibru al fortelor economice care sa
asigure angajarea pe deplin a fortei de munca disponibile. Inainte de Keynes se stia
ca fazele ciclului de afaceri se succed cu regularitate, dar se presupunea ca piata
avea puterea de a se autoregla, nefiind necesara interventia guvernului;
2. In economiile capitaliste, in general, somajul aparea ca un fenomen natural, dar
fortele economice nu puteau corecta situatia automat. Keynes a pus problema
naturii si a cauzelor somajului. A facut o distinctie fundamentala intre ceea ce


numea somajul voluntar si somajul involuntar. Aceasta distinctie a reprezentat una
dintre elementele controversate ale politicii sale economice si a dat nastere la
numeroase divergente atunci ca si acum. Somajul involuntar ii includea pe acei
oameni care isi cauta de lucru nu isi gasesc, si accepta salariul minim pe economie.
Inainte de Keynes, economistii considerau ca somajul era generat de rigiditatile
pietei muncii, de existenta unor factori precum pretentii de marire a salariilor,
activitatile sindicatelor si plata celor aflati in somaj. Somajul voluntar ii includea
pe indivizii care nu vroiau sa lucreze acceptand salariul minim pe economie;
3. Conform lui Keynes, incapacitatea de a mentine forta de munca ocupata pe
deplin se datora unei lipse a cheltuielilor publice. Acest punct de vedere era total
opus celui prekeynesist, care considera ca somajul se datora rigiditatilor in nivelul
salariilor. Astazi dezbaterile in ceea ce priveste rata crescuta a somajului din
anumite tari europene se axeaza pe aceea si problematica;
4. Insuficienta cheltuielilor publice se datora unui deficit de investitie de capital
privat pe plan intern. Investitorii oscilau ntre un optimism si un pesimism la fel de
irational in ceea ce priveste probabilitatea ulterioara a investitiilor lor, ceea ce
afecta planurile lor de investitii. Asteptari opuse ar fi dus la o scadere a
cheltuielilor de investitii, asadar la o scadere a cererii, productiei si ratei de ocupare
a fortei de munca si la o crestere a somajului. Aceste efecte ar atrage dupa ele
scaderea in veniturile gospodariilor si reducerea cheltuielilor efectuate de aceste
gospodarii;
5. Concluzia acestei diagnoze a fost urmatoarea: guvernele trebuie sa joace un rol
decisiv in stabilirea politicilor economice adecvate. O scadere a cererii ducea
imediat la interventia guvernului pentru a o contrabalansa. Acesta putea interveni
prin utilizarea politicilor fiscale, prin mecanismul impozitelor, prin cresterea
cheltuielilor publice si/sau reducerea impozitelor, sau prin politici monetare, prin
scaderea ratelor dobanzii sau cresterea masei monetare;
6. Din punct de vedere politic, keynesismul parea sa incurajeze implicarea
sectorului public, vazut ca un accesoriu necesar unei politici realiste de stabilizare
macroeconomica. Keynesismul, atat ca doctrina, cat si ca politica economica, a
avut o influenta fundamentala in lumea noncomunista de dupa 1945, dupa cel de-al
Doilea Razboi Mondial, si a reprezentat un trend dominant pana la sfarsitul anilor
1960, cand unele evenimente au inceput sa puna sub semnul indoielii validitatea
practica a keynesismului si, in acelasi timp, fundamentul sau teoretic. Principalul


atac a venit din partea monetarismului, o doctrina a carui leader a fost Milton
Friedman, si din partea membrilor Scolii de la Chicago.
Ideea centrala a lui Keynes este foarte simpla. Daca populatia nu gaseste de
lucru si nu este bine platita, nu ne putem astepta ca puterea de cumparare sa
creasca.

3. LOCUL KEYNESISMULUI IN GANDIREA ECONOMICA DIN SECOLUL XX
Keynesismul se numara printre cele mai prestigioase si raspandite teorii si
doctrine economice din secolul XX. La scurt timp dupa moartea sa, John M.
Keynes este caracterizat de catre profesorul A.C.Pigou drept cel mai interesant,
cel mai influent si cel mai important economist al timpului sau. P A Samuleson si
W. A. Nordhaus il considera pe John M, Keynes unul dintre gigantii stintei
economice, un geniu multilateral care a dobandit autoritate in domenii ca
matematica, filozofia si literatura, iar in ce priveste lucrarea sa Teoria generala a
folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor ei apreciaza ca acesta a constituit
o provocare pentru gandirea macroeconomica existenta si a oferit temelia pentru
curentul dominant din macroeconomie.
Keynesismul s-a impus rapid in atentia celorlalte curente de gandire
economica, a oamenilor politici si a sindicatelor prin trei trasaturi:
Recunoasterea faptului ca incertitudinea respectiv instabilitatea si dezechilibrele
constituie forme normale de manifestare ale economiei contemporane de piata;
Sublinierea faptului ca intelegerea acestor caracteristicii, precum si a terapiei lor,
presupune examinarea mecanismului de functionare a economiei de piata nu numai
la scara microeconomca, ci mai ales la scara macroeconomica;
Denuntarea multor iluzii ale liberalismului si limite ale pietei, precum si
legitimarea interventiei statului contemporan in economie, respectiv dirijismul;
Insa, in ciuda tuturor acestor lucruri, nu toti economisti au impartasit aceasta
apreciere elogioasa. Neoclasici ca M. Friedman, desi au recunoscut insemnatatea
analizei economice si a terminologiei macroeconomice folosita de J.M.Keynes, au
criticat politica bugetara, respectiv politica fiscala, de redistribuire a veniturilor,
preconizata de acesta; chiar si uni adepti si urmasi ai lui J.M.Keynes se indoiesc de
legitimitatea termenului de revoltutie keynesista, avand in vedere faptul ca,
J.M.Keynes a lasat neexplicate multe probleme economice cu implicatii sociale,


printre care inegalitatile in repartitie si inflatia, precum si puternicele decalaje la
scara mondiala.
Postkeynesistii contemporani recunosc unele lacune si deficiente reale ale
keynesismului, considerand ca, oricat de valoare ar fi teoria si doctrina economica
elaborata de Keynes , nu trebuie absolutizate , adica, nu trebuie sa ne asteptam ca
ele sa dea raspuns la toate problemele cu care noi ne confruntam.
De aceea, atitudinea recomandata de postkeynesistul francez Alain Barrere
este transkeynesismul, adica, preluarea ideilor valide si valabile din keynesismul
original, dar in acelasi timp si imbogatirea lui cu noi idei, care raspuns la noile
probleme cu care suntem confruntati in prezent.
Din toate acestea rezulta ca teoria si doctrina economica keynesiste, se
numara printre cele mai controversate componente ale gandirii economice
contemporane, dar in acelasi timp, ca ele constituie unii din pilonii de baza ai
tendintei dominante din gandirea economica occidentala.
4. REVOUTIA KEYNESISTA
La 4 februarie 1936 cand aparea lucrarea sa, Teoria generala a folosirii
mainii de lucru, a dobanzii si a banilor , J.M.Keynes avea 52 de ani si era deja de
mult timp cel mai celebru si mai influent dintre economistii britanici. Keynes
moare pe 21 aprilie 1946, in urma unui atac cardiac. In 1946, Teoria generala se
impusese deja ca o carte care revolutioneaza puternic maniera in care lumea
priveste problemele economice.
Ceea ce numim revolutie keynesiana este totusi un fenomen a carui amploare
depaseste publicarea si apoi destinul Teoriei generale.
Intr-o lucrare majora publicata in 1944, Karl Polanyi a botezat marea
transofrmare prabusirea intre 1900 si 1940 a unui sistem international; sistem ce
se baza pe patru institutii: sistemul echilibrului puterilor, etalonul international in
aur, piata autoteglatoare, statul liberal.Utopia acestui sistem era ideea unei piete
care se regleaza singura, intregrand in domeniul sau de actiune, aurul, pamantul si
mai ales munca: originile cataclismului rezida in intreprinderea utopica prin care
liberalismul economic a vrut sa creeze un sistem de piata autoreglatoare.
Consecintele acestui cataclism sunt reprezentate de avantul socialismului, cel al
nazismului si al fascismului, dar si cautarea unei a treia cai in tarile capitaliste.
Cautarea acestei cai, reprezenta sensul luptei pe care Keynes a dus-o cu
inversunare si este fara indoiala unu dintre cauzele mortii sale premature, iar ceea
ce numin revolutie keynesiana a fost unul din momentele acestei mari transformari.


Revolutiile - primul sens al termenului - ne fac sa revenim la puctul de
plecare.Astfel,teoria keynesista reinnoieste unele curente de idei pe care teoria
clasica le-a eliminat cu cruzime. Pentru, cititori francezi ai cartii sale, J.M.Keynes
subliniaza ca revine, pentru ceea ce este teoria dobanzi, la doctrina lui
Montesquieu.
Cuvantul keynesist, ar putea sa lase sa se creada ca keynes este unicul autor al
revolutiei pe care lucrarile sale ar fi declansat-o, dar, nu este asta si alti au
dezvoltat in acelasi timp sau chiar inainte, unele elemente importante din ceea ce
vom numi mai departe teoria keynesista.
Daca revolutia pe care o determina este calificata drept keynesista, acesta tine
de fapt de calitatile personale ale lui J.M.Keynes. Keynes era un individ
exceptional, a scris la momentul potrivit, la locul potrivit, in limba potrivita; de
asemenea era un membru activ si influent al Partidului Liberal, inteligenta, cultura
si capacitatea sa de munca era exceptionale, un scriitor prolific, reputatia sa
depasea cercul restrans al profesiunii economice sau chiar al celei politice.
Pentru Keynes si prieteni sai, esentialul, pe plan stiintific, se petrecea in
interiorul triunghiului al carui varfuri erau Cambridge, Oxford si Londra,
Cambridge fiind cel mai important varf.
Prin Londra, scoala walraso-paretiana va conduce catre sinteza neoclasica,iar
scoala austriaca,prin intermediul lui Hayek,va da nastere unuia dintre polii cei mai
vivace de rezistenta fata de interventionism si keynesism. Exista analogii intre
viziunea austriaca si cea a lui Keynes. Astfel, Kayek a dezvoltat o critica a viziunii
walraso-paretiene privind echilibrul general care nu este departe de critica lui
Keynes in legatura cu teoria clasica. Economics and Knowledge, 1937, contine o
critica a teoriei echilibrului general care ofera multe constructii pe care le gasim si
in articolul pe care Keynes l-a publicat in acelasi an in Quarterly Journal of
Economics. Este permisa ideea ca, cu ocazia controversei sale cu Hayek, Keynes ar
fi putut fi in parte influentat de acesta.
In paralel cu Keynes in cursul anilor 1920, Hayek dezvolta o teorie a
fluctuatiilor ciclice. Acesta scrie sub dubla influenta a lui Wicksell si a lui Bohm-
Bawerk. De la Wicksell impruta ideea dezechilibrului intre rata anuala a dobanzii
si rata dobanzii determinata de sistemul bancar, iar de la Bohm-Bawerk, utilizeaza
conceptia de investitie ca alungire a procesului de productie a-i carui factori initiali
sunt munca si resursele naturale. In cele doua cazuri conceptia de timp este
fundamentala, iar moneda joaca un rol fundamental, Hayek estimand, ca si Keynes,
ca o economie monetara este diferita de o economie de schimb real.
Tezele pe care Hayek le-a dezvoltat cu ocazia unui ciclu de conferinte tinute la
London School of Economics si propunerile acestuia, l-au propulsat pe Hayek intr-
un post la London, unde se afirma rapid ca liderul opozitiei fata de Keynes si
discipolii sai.


Multi ani mai tarziu este descrisa de catre Hicks, in The Hayek Story,
stanjeneala pe care opozitia intre tezele lui Keynes si cele ale lui Hayek a creat-o
tinerilor economisti din aceea epoca. Daca pentru Keynes si discipolii sai
prabusirea investitiei este cauza ultima a marii depresiuni, pentru Hayek, Robbins
si colaboratorii lor, motivul era dimpotriva supra investitia provocata de o politica
monetara laxa.Pentru primii trebuie crescute salariile pentru stimularea
consumului; pentru ceilalti, scaderea salariilor constituie singura cale de reabilitare
a ocuparii depline.
Wicksell cauta sa integreze, plecand de la teoria neoclasica , al carei principal
teoretician era, realul si monetarul, ceea ce are de-a face cu faimoasa sa distinctie
intre rata naturala si rata monetara a dobanzii.
Keynes recunoaste legatura intre unele dintre tezele sale si cele ale lui
Wicksell in lucrarea A Treatise On Money. In Teoria generala, Keynes nu face
decat o aluzie la faptul ca a dezvoltat, in epoca lui Treatise, conceput de rata
naturala a lui Wicksell, dar ca acest concept i s-a parut, dupa aceea, eronat.

5. CONCLUZIE
Keynesismul a constituit baza teoretica a lucrarilor publice initiate in anii '30
de guvernele american si german ca solutie impotriva crizei economice. Si a
castigat multi adepti pe plan mondial dupa cel de-al doilea razboi mondial, dar a
pierdut teren ca urmare a stagflatiei din anii '70. Prim-ministrul britanic Gordon
Brown l-a invocat in sprijinul unei mai energice politici de interventie a statului
dupa criza economica din 2007.
Am ales sa tratez acest subiect deoarece oricat de mult ar fi fost criticat,
keynesismul a intrat definitiv si irevocabil, in componenta stiintei economice,
conteporane ca temelie teoretica a realitatii, denumita de specialistii americani cu
termenul de economie mixta iar pentru orice stundent si pentru orice persoana
care doreste sa-si formeze o cultura economica minimala, este limpede k nu se
poate dispensa de cunosterea operei economice a lui J.M.Keynes sau cel putin de
cunosterea lucrarii sale Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a
banilor (1936)









BIBLIOGRAFIE
http://ro.wikipedia.org/wiki/Keynesianism
http://www.management.ase.ro/reveconomia/2005-2/15.pdf
http://mises.ro/275/
http://www.ukessays.com/essays/economics/keynesismul.php
http://www.scribd.com/doc/46271176/Keynesismul
http://www.ecol.ro/content/keynesismul-interventionism-si-crize-economice