Sunteți pe pagina 1din 2

Cealalta Ancuta

"Cealalta Ancuta" evoca o alta poveste de dragoste din vremuri apuse, mult mai
pline de evenimente decat cele ale timpului narativ. Naratorul este, de data
aceasta, mesterul Ienache coropcarul. "Iernile pe atunci erau mai tari", spune
acesta, figurand imprecis timpul evenimential, completandu-1 apoi cu detalii de
atmosfera a vremurilor. Deschiderea spatiului c8i958ck92gbk narativ incepe prin
prezentarea oamenilor de altadata, din "vremea veche", diferiti de cei din timpul
povestirii, cand prin targuri nu mai erau atatia "venetici", cu atatea dughene
noi, incat coropcarii, vanzatorii ambulanti de maruntisuri, erau tinuti la mare
cinste. Boierii daruiau mai mult pe vremea aceea, un ban intreg de aur, nu doar un
banut, vreun "graitar" lipsit de valoare. Ba chiar existau monahi drepti, unde
panerele cu provizii se ridicau direct pe ziduri, cu ajutorul franghiilor si al
scripetilor. Iar Domnul era atat de respectat, incat, in momentul in care iesea,
toata lumea se inchina in jurul sau, "cu dosu-n sus si cu fruntea-n pulbere."
Coropcarul are un singur defect: acela de a trage din tutun, trebuind, din cand in
cand, sa intrerupa povestea si sa-si curete luleaua, pentru ca, observa el cu
ironie, Satana atata treaba avea, sa i-o infunde. Povestirea lui incepe cu o
intriga erotica, evocand intamplari dramatice de pe ulitele lasului si din
apropierea turnului Golia, in care personaj principal este Todirita Catana, razes
"nebun si nemernic", indragostit de o fata de boier, duduca Varvara, cu care
incearca sa fuga in lume. Personajului-martor ii apare ca o vedenie de om, "intru
adevar om nalt si voinic - subtire in mijloc, lat in spate. Avea mustati balai si
ochi negri si se uita fudul in juru-i." Todirita fusese prins dupa "munca si
batalie" de oamenii stapanirii, fiind batut "peste falci cum se cuvine". La
eveniment asista o multime de lume: "Apoi dupa roata de arnauti s-a luat mahalaua
ca dupa o laie, cu colbi si cani, cu muieri si prunci." Pentru indrazneala si
vitejia in lupta cu arnautii, Todirita Catana este considerat un "zalud",
apreciere confirmata si de modul senzational in care ; evadeaza din temutul turn
al Goliei, rozand cu dintii funia cu care fusese legat, coborand cu ea pe zidul
inalt, apoi fugind pe drumuri necunoscute, spre marea ciuda a arnautilor care nu-i
dau de urma. Ca in romanele de capa si spada, intalnirea dintre razas si Ienache
coropcarul are loc din nou pe drumurile din preajma hanului in care patrona
"cealalta Ancuta", toti trei punand la cale o inspirata intriga prin care cei doi
iubiti sa scape de amenintari cumplite (duduca Varvara sa ajunga la manastirea
Agapia, iar Todirita Catana la supliciul final prin buzduganul domnesc).
in aceasta actiune concentrata si tensionata, naratorul gaseste timp sa
alcatuiasca si portrete semnificative: "Ancuta de altadata era muiere frumoasa, ca
si aceasta de-acum. Cata la el cu ochii mari si-i luceau in ei doua faclii
mititele. Razasul s-a uitat lung la dansa, apoi si-a lepadat pe o laita pistoalele
si iataganul...". Ancuta de altadata este o varianta a Ancutei din timpul
povestilor de la han, o copie perfecta, iar apropierea lor conexeaza cele doua
praguri temporale ale povestirii, timpul istoriei si timpul naratiunii.
intamplarile se precipita: Costea Caruntu, seful arnautilor, care insoteste si
radvanul Varvarei in drum spre manastire, vrea sa-1 prinda pe Todirita Catana si
poposeste pentru scurt timp la han, prilej de a mima un festin: "Si-ntr-un sfert
de ceas, cat au mai stat acolo oamenii stapanirii, lelea Ancuta m-a coborat cu
dansa in pivnita s-am scos amandoi la luna cofe cu vin." Jupan Costea Caruntu se
arata insa credul si cade in subtila cursa intinsa de cealalta Ancuta, care il
sfatuieste sa treaca apa Moldovei pe un pod umblator pe la Timisesti. Fiind prea
multi, trec cu podul mai intai fata si arnautul, grosul insotitorilor ramanand pe
celalalt mal, fapt tocmai potrivit ca Todirita Catana sa-i lege fedeles pe paznici
si jsa fuga cu duduca Varvara in tari straine. in zadar au strigat in noapte cei
ramasi pe malul celalalt, numai Ancuta asculta "cu incordare, si-i sticlea luna in
ochi". Abia dimineata, cand satenii de la Timisesti aduc podul la celalalt mal, se
dezleaga misterul: "Am gasit intr-o saica pe mosneag legat. Si-n cealalta saica pe
jupan Costea, strans in funii pana la sange, cu calus de rasina-n gura. Cand l-am
slobozit din funii si i-am dat afara calusul, a inceput a se pravali intr-o parte
si-ntr-alta tehui si si-a stupit in prund dintii de dinainte amestecati cu sange
inchegat."
"Cealalta Ancuta" este astfel tot o povestire cu final deschis, misterul
intamplarii de la Timisesti ramanand nedezlegat, naratorul avand numai o vaga
banuiala ca iscusita isprava ar fi fost opera legendarei Ancute.