8

1.2. LEGTURI CHIMICE

Pentru a forma un compus chimic ntre atomi diferii sau de acelai fel se
stabilesc legturi chimice n urma unor procese numite reacii chimice.
Fora motrice a reaciilor chimice este tendina atomilor de trece dintr-o stare
energetic nestabila caracteristica unui nveli electronic n curs de ocupare sau
semiocupare, intr-o stare stabila caracteristica unui nveli electronic complet
ocupat.
Realizarea configuratiei electronice stabile se face n doua moduri:
*prin cedare sau acceptare de electroni cu formarea ionilor;
*prin punere n comun de electroni si formarea unui orbital molecular.

1.2.1.Legtura ionica
Legtura ionic nu este o legtura chimic propriu-zis. Legtura ionica
consta n stabilirea unor forte de atractie electrostatica ntre ioni cu sarcini electrice
diferite.
Modelul legturii ionice este foarte bine exprimat de cristalul NaCl.
Na :Z=11 1s
2
2s
2
2p
6
3s
1
Cl Z=17 1s
2
2s
2
2p
6
3s
2
3p
5
Atomul de sodiu are un singur electron pe ultimul inveli electronic.
In aceasta situatie energia de ionizare este mica i el pierde cu uurinta acest
electron devenind un ion pozitiv (numrul protonilor din nucleu este cu o unitate mai
mare dect numrul electronilor din nveliul electronic).
Atomul de clor are pe ultimul nveli electronic- substratul 3p- 5 electroni el
mai are nevoie de un singur electron pentu a-i forma o configuraie stabil de
orbital complet ocupat. Afinitatea sa pentru electroni este foarte mare (energia
cedat la primirea acestui electron este mare) i el formeaz cu uurina, n
prezenta sodiului, ioni negativi cu sarcina -1 (adica numarul electronilor de pe
nveliul electronic este cu o unitate mai mare decit numarul protonilor din nucleu).
Ionii pozitivi de sodiu si ionii negativi de clor apar ca sarcini punctiforme ntre
care se stabilesc forte de atractie electrostatica, distanta dntre cei doi ioni, la
echilibru este mai mare decit suma razelor lor ionice.
d R
Na
+
+R
cl
-
9
Cind cei doi ioni se apropie foarte mult ei nu se mai comporta ca sarcini
punctiforme, electronii unui ion incep sa respinga electronii celuilalt ion. Aceste forte
de repulsie se datoresc acoperiri reciproce a norilor de electroni din jurul celor doi
ioni. La o anumita valoare a distantei interionice cele doua forte de atractie si de
respingere devin egale si sistemul celor doi ioni atinge echilibru.
Forta legturii ionice se noteaza f si este egala cu

f = f
atractie
+ f
respingere
( 1.2.1)

Forta de atractie, asa cum s-a mentionat deja, este de natura coulombiana si
se poate calcula cu o relatie de tipul:

f
z e z e
r
atractue

( )( )
1 2
2
(1.2.2)
in care: -z
1
si z
2
reprezinta valentele ionilor iar produsul ze reprezinta sarcina
ionului;
-r este distanta dntre ioni.
Forta de repulsie se calculeaza cu relatia lui Bern:

f
repulsie
nxb
r
n

1
(1.2.3)
in care n si b sunt constante care pot fi determinate; n mod frecvent n( 7,12 )
Din relatiile 1.2.1,1.2.2 si 1.2.3 rezulta:

f
z z e
r
nb
r
n

1
2
2
2 1
(1.2.4)
Energia legturii ionice poate fi corelata cu unele proprietati ale fizice ale
substantelor formate prin acest tip de lagatura chimica, de exemplu punctul de topire
al substantelor solide ionice depinde de energia de legtura. Cand temperatura unei
molecule creste, ionii incep sa vibreze cu atit mai intens cu cit temperatura este mai
mare. Atunci cand energia de vibratie depaseste valoarea energiei de legtura,
legtura dntre ioni se rupe, si acestia devin liberi iar corpul solid se topeste. Deci cu
cit temperatura de topire a unui corp solid ionic este mai ridicata, inseamna ca
energia de legtura este mai mare.
10
Legtura ionica este o legtura puternica; valoarea energiei de legtura este
cuprinsa ntre 50 si 200 Kcal mol
-1
.
Legtura ionica este o legtura nedirectionata, substantele formate prin
legtura ionica conduc curentul electric n solutie si topitura, sunt deci electroliti
ionofori.
O substanta se dizolva intotdeauna n solventi care au moleculele formate
prin acelasi tip de legtura chimica deoarece prima etapa n procesul de dizolvare
este aparitia unor forte de legtura intermoleculare ntre moleculele solvatului si cele
ale solventului. Aceste tipuri de legturi intermoleculare sunt :
legturi de tip Van der Waals care apar ntre molecule formate prin legturi
covalent nepolare;
legturi de tip ion-dipol care apar ntre molecule formate prin legtura ionica
si legtura covalent polara (dipol);
legturi dipol-dipol care apar ntre molecule formate prin legturi covalent
polare;
legturi de hidrogen care se formeaza ntre molecule care contin cel putin un
atm de hidrogen mai slab legat si molecule care contin un atom cu cel putin o
pereche de electroni neparticipanti.
Prin urmare substantele al caror molecule sunt formate prin legtura ionica se
dizolva n solventi ionici si polari.

1.2.2.Legtura metalica
MODELUL LUI P.DRUDE (1900) SI H.A.LORENTZ (1916)
In anul 1900 P.Drude a formulat o teorie completata ulterior de H.A.Lorentz
care poate sa explice n mod calitativ unele proprietati specifice ale metalelor. n
stare de vapori nu exista particularitati ale starii metalice, ntre atomii metalici se
manifesta numai forte de atractie intermoleculare de tip van der Waals. Pe masura
ce scade distanta dntre atomi (la racire odata cu scaderea energiei cinetice)
traiectoria electronilor de valenta sufera modificari importante ei putandu-se deplasa
n jurul mai multor ioni pozitivi n diferite plane. Acest fenomen de delocalizare a
electronilor este specific fazelor condensate (lichide si solide) n care distantele
dntre atomi sunt de acelasi ordin de marime cu razele orbitelor electronice
11
periferice. Acesti electroni delocalizati au fost denumiti de Drude si Lorentz gaz
electronic. Gazul electronic apartine n comun tuturor ionilor pozitivi din masa
metalului considerat. Interactiunea dntre ionii pozitivi si gazul electronic constitue
tocmai legtura metalica.
Legtura metalica nu este saturata, nu este orientata n spatiu si nu este
limitata din punct de vedere numeric. Fortele de legtura metalica se exercita n
toate directiile.
Aceasta teorie extrem de simpla da o imagine corecta asupra structurii
metalelor alcaline, pentru cele cu structura electronica complexa ea nu mai este pe
deplin corespunzatoare.
TEORIA ELECTRONULUI LIBER
Teoria electronului liber postuleaza faptul ca potentialul din interiorul unui
metal este constant, dar exista o crestere abrupta a potentialului la suprafata
metalului, ceea ce impiedica plecarea electronilor din metal. Apare astfel o treapta
de potential care este de ordinul a 10 eV pentru multe metale. Acest lucru inseamna
ca energia legturii metalice este de acelasi ordin de masura ca si energia legturii
ionice ( 50-200 Kcal mol
-1
).
Energia potentiala a unui electron n afara metalului este considerata zero.
Energia unui electron n metal este suma dntre bariera de energie la suprafata si
enrgia cinetica a electronului.
E W mv
1
2
2
(1.2.2.1)
Ca o simplificare se poate considera insa ca energia electronilor n interiorul
metalului este numai cinetica, electronii sunt n miscare dezordonata si se
deplaseaza cu viteze diferite ceea ce inseamna ca au energii cinetice diferite. Daca
metalul se incalzeste, o parte din energia termica absorbita de metal, este preluata
de electronii liberi ceea ce determina cresterea energiei lor cinetice. Cind electronii
au suficienta energie cinetica, ei pot parasi reteua cristalina, adica sunt emisi pe cale
termoelectronica.
Existenta electronilor liberi n structura metalelor determina o serie de
proprietati comune ale metalelor: luciu metalic, opacitate, conductibilitate termica si
electrica

12
1.2.3 Legatuta covalenta
Legtura covalenta este legtura chimica care se formeaza ntre atomi
identici sau diferii care contin un orbital monoelectronic prin punere n comun de
electroni. Este legtura chimica propriu-zisa.
Atomii se apropie foarte mult unul de altul, se ciocnesc, orbitalii atomici se
desfac si se formeaza un orbital molecular.
Orbitalul molecular este locul geometric n jurul ambelor nuclee n care
probablitatea de existenta a dubletului electronic este maxima.
Pentru ca atomii care se ciocnesc sa nu se respinga, adica ciocnirea sa nu fie
elastica, electronii orbitalilor de valenta trebuie sa aiba numarul cuantic de spin s
antiparalel, adica unul are s = +
1
2
si celalalt s = -
1
2
.
Tratarea cantitativa a legturii covalente se poate realiza cu ajutorul mecanicii
cuantice prin doua metode: metoda legturii de valenta (MLV) si metode orbitalilor
moleculari (MOM).
Daca atomii participanti la legtura chimica sunt identici orbitalul molecular
format este simetric iar probabilitatea de existenta a dubletului electronic este
aceeasi n jurul ambelor nuclee. Lagatura chimica se numeste n acest caz legtura
covalent nepolara. O legtura covalent nepolara scindeaza homolitic, prin scindare
formandu-se radicali liberi.
Radicalii sunt molecule care au un orbital monoelectronic. Sunt specii
nestabile, reactive, cu viata scurta.
Daca atomii participanti la legtura chimica sunt diferii, orbitalul molecular
format este deformat, probabilitatea de existenta a dubletului electronic este mai
mare n jurul atomului cu electronegativitate mai mare. Intr-un astfel de orbital
molecular apar sarcini electrice partiale, ntreaga molecula comportandu-se ca un
dipol electric, iar legtura chimica este covalent polara. Scindarea unui orbital
molecular polar se face intotdeauna heterolitic cu formarea a doi ioni cu sarcini
electrice diferite.
Proprietatile legturii covalente vor fi discutate pe exemplul legturilor C-C
deoarece aceste legturi sunt decisive pentru proprietatile fizice ale diamantului,
grafitului si materialelor plastice, grupe foarte importante de materiale ingineresti ce
au drept constituent principal atomul de carbon.
13
Atomul de carbon cu configuratia electronica 1s
2
2s
2
2p
2
are n stare
hibridizata sp
3
o structura tetragonala, cei patru orbitali hibrizi identici sp
3
sunt
orientati catre varfurile unui tetraedru regulat formand ntre ei unghiuri de 109 28.
Cei patru orbitali atomici hibrizi pot forma patru orbitali moleculari prin legturi
covalente cu alti atomi: C, H, O, N.
Prin unire cu alti patru atomi de carbon rezulta un aranjament spatial de cub
cum este cea a diamantului. Diamantul este de fapt o uriasa macromolecula de
carbon cristalizat, caracterizat de o tarie si o duritate exceptionala (duritatea 10 pe
scara Mohs).
In natura, carbonul se gaseste si sub forma de grafit. Structura grafitului
rezulta din realizarea unor legturi ntre atomi de carbon care se gasesc n stare de
hibridizare sp
2
. Acesti atomi poseda cite un orbital nehibridizat p pur orientat
perpendicular pe planul celor trei orbitali hibrizi sp
2
. Coplanaritatea orbitalilor hibrizi
sp
2
permite legarea atomilor de carbon ntre ei cu formarea unor structuri n placi
sau foi. Cea de a patra legtura are caracter de legtura metalica, este
nedirectionata, delocalizata si permite transferul termic si electric n lungul ei.


Structura planara, n foi, a grafitului determina caracterul sau onctuos si duritatea
extem de scazuta (duritatea 1 pe scara Mohs)
Se poate trage concluzia, ca la acelasi element carbonul, modul de orientare
al legturii covalente duce la materiale cu structuri si proprietati complet diferite

CONCLUZII CU PRIVIRE LA LEGTURILE CHIMICE
Proprietatile materialelor determinate de tipul de legtura chimica prin care
se formeaza moleculele:
Conductivitatea termica si electrica
substantele formate prin legtura metalica conduc curentul electric n
toate starile de agregare (sunt conductori electronici);de asemenea sunt conductori
termici foarte buni.
substantele formate prin legtura ionica conduc curentul electric n
solutie si topitura (sunt conductori ionici).
14
substantele formate prin legtura chimica covalent polara conduc
curentul electric n solutie (sunt conductori ionici).
substantele formate prin legtura chimica covalent nepolara nu
conduc curentul electric n nici o stare (sunt izolatori).
Solubilitatea
substantele formate prin legtura metalica nu se dizolva n apa sau
solventi polar. Ele pot forma solutii solide prin dizolvarea n stare lichida a unui metal
n alt metal.
substantele formate prin legtura chimica covalent polara se dizolva
n solventi polari.
substantele formate prin legtura chimica covalent nepolara se dizolva n
solventi nepolari.