Sunteți pe pagina 1din 47

ANALIZA TRANZACŢIONALĂ - UN POSIBIL INSTRUMENT DE

LUCRU ÎN SPRIJINUL REABILITĂRII INFRACTORILOR

1
Sumar

Şedinţa 1 pag.3
Stările eului

Şedinţa 2 pag.11
Stroke.Semnele de recunoaştere

Şedinţa 3 pag.13
Tranzacţiile

Şedinţa 4 pag.20
Structurarea timpului

Şedinţa 5 pag.24
Simbioza, pasivitatea şi necunoaşterea

Şedinţa 6 pag.28
Emoţiile şi colecţiile de timbrre

Şedinţa 7 pag.32
Poziţia de viaţă

Şedinţa 8 pag.36
Scenariile de viaţă.Destinul

2
Şedinţa 1

ANALIZA TRANZACŢIONALĂ

Cu cateva decenii în urmă, anume prin anii ’50, psihiatrul american Eric
Berne (1910 –1970) a creat şi a impus “în forţă” o nouă teorie asupra
personalităţii şi, totodată, o redutabilă terapie a psihopatologiei
umane.Aceasta s-a numit Analiza Tranzacţională.Prin puterea, profunzimea
şi amploarea sa, AT a devenit, în scurt timp, comparabilă cu psihanaliza lui
Freud.
Creatorul său, deşi a murit în 1970, a apucat să vadă cu ochii săi rezultate ale
operei sale.În mai multe ţări occidentale, în special în SUA, Germania şi
Canada, au apărut numeroase clinici care vindecă nevrozele prin tehnicile
analizei tranzacţionale.

Ce este analiza tranzacţională?

În primul rand analiza tranzacţională este o teorie a personalităţii umane.Ea


creează şi se preocupă de concepte şi noţiuni care ne ajută să înţelegem ce
suntem noi, sub aspectul structurilor psihice.
În al doilea rand, AT este o teorie a comunicării umane.Ea furnizează tehnici
şi instrumente care ne ajută să creştem capacitatea de comunicare intra şi
interumană.Corectand unele deficienţe psihice şi comportamnetale, ea
măreşte capacitatea de convieţuire şi comunicare în cuplu şi în grup.În acest
sens, are aplicaţii în practica negocierilor ca şi în studiul şi armonizarea
relaţiilor din interiorul organizaţiilor umane.
În al treilea rand, AT este o teorie a psihopatologiei umane care furnizează
clinicilor terapii de natură să regleze şi să refacă echilibrul psihic interior, să
corecteze anumite deficienţe psihosomatice şi psihocomportamentale şi să
crească capacitatea, de integrare în grup şi în societate.

Filozofia AT

3
Analiza tranzacţională răspunde unor exigenţe şi principii filozofice care
privesc omul, viaţa, schimburile interumane şi capacitatea noastră de a ne
modela destinul.
Între principiile şi postulatele importante în AT menţionăm:
“Individul uman este cel care decide asupra propriului său destin, iar
deciziile sale pot fi schimbate de el însuşi.”
“Toţi oamenii au capacitatea de a gandi.”
“Oamenii sunt OK” (Ian Stewart,Vann Joines - Manuel d’Analyse
Transactionnelle, InterEditions, Paris, 1992, traducere în franceză de Anne-
Marie Scherrer).

Postulatul fundamental este acela că NOI, adică TU şi EU, avem valoare,


importanţă şi demnitate, ca fiinţe umane.Toţi ceilalţi, de asemenea.În plus,
toţi oamenii, cu excepţia celor cu grave leziuni cerebrale, au capacitatea de a
gandi şi, în consecinţă, ţine de libertatea şi responsabilitatea fiecăruia să
decidă ce vrea să facă cu viaţa sa.Destinul fiecăruia este în propriile maini şi
poate fi construit şi reconstruit prin voinţa şi acţiunile sale.

Concepte cheie în AT
Încă de la originile sale, AT operează cu cateva concepte şi noţiuni care o
diferenţiază de oricare alte sisteme psihologice anterioare.Fără însuşirea
acestor noţiuni, practic nu este posibilă o minimă familiarizare cu cadrul şi
ideile generale ale AT.Între noţiunile cheie ale AT amintim: stările eului
(Părinte, Adult, Copil), tranzacţia, stroke-ul, scenariile de viaţă, injoncţiunile
şi prescripţiile parentale, sentimentele parazite, necunoaşterea, redefinirea,
simbioza etc.

1.STARILE EULUI
Chiar şi cele mai banale experienţe de viaţă ne arată faptul că, fie în raport
cu circumstanţele în care ne găsim, fie în raport cu actele pe care le
îndeplinim, noi nu avem mereu aceeaşi stare de spirit, iar comportamentul
nostru este diferit.Practic, diverşii noştrii interlocutori nu întalnesc în noi
mereu acelaşi individ.Vocile noastre, de exemplu, sunt cu totul altele atunci
cand facem o declaratie iubitei, decat atunci cand dam un ordin
subalternului.Fizionomia şi mimica este alta atunci cand oferim un cadou,
decat atunci cand aducem injurii cuiva, s.a.m.d.Eric Berne a ajuns la

4
concluzia că, în momente şi stări diferite, fiinţa umană se poate afla în
diferite stări ale eului.
Cheia de boltă a AT este noţiunea de stare a eului.O stare a eului este un
ansamblu coerent de sentimente, ganduri şi comportamente, adică maniera
noastră concretă de a exprima un anumit aspect al personalităţii noastre la un
moment dat.
Modelul lui Eric Berne postulează faptul că personalitatea umană este
structurată în jurul a trei stări fundamentale ale eului: Părinte, Adult, Copil.
Ansamblul format de cele trei componente ale eului este numit modelul sau
paradigma PAC.

P Părintele este norma socială, viaţa aşa cum am învăţat-o de la alţii


A Adultul este gandirea, viaţa aşa cum o experimentăm noi înşine
C Copilul este sentimentul, emoţia şi visarea, viaţa aşa cum o
simţim.
Modelul structural PAC

Michel Josien, Techniques de communication interpersonnelle, Les Editions


D’organisation, Paris, 1994)

O personalitate completă trece, pe rand, prin fiecare din cele trei stări ale
eului.O anumită stare poate fi, însă, predominantă la o persoană sau alta.
Într-o rundă de negocieri, diferitele stări ale eului pot fi activitate alternativ,
funcţie de situaţie şi în raport cu starea eului în care se poziţionează
partenerul, la masa tratativelor (C.Pasco, O.Prevet, Mercatique et
Negotiation internationales, Dunod, Paris, 1994).

1.1Părinte
Eu mă aflu în starea eului Părinte atunci cand simt, gandesc şi mă comport
într-o manieră copiată după unul dintre părinţii mei sau după o altă figură
parentală (profesor, şef sau altă persoană care a intervenit în educaţia
mea).Părintele este cel care domină, critică, judecă, ordonă, protejează,
îngrijeşte, hrăneşte, asigură, orientează etc.
Nu este vorba, deci, de sensul biologic al cuvantului părinte ci de
comportamentele parentale independente de varstă.
În raporturile cu ceilalţi, starea eului Părinte poate îmbrăca două manifestări
distincte: Părinte normativ şi Părinte Grijuliu.

5
Părintele normativ
Este starea eului care dirijează, evaluează, critică, ordonează, sancţionează,
permite sau interzice.Ea se raportează la normele comportamentale, la drept,
la morală, principii şi valori.
De obicei, liderul unui grup adoptă cu precădere această poziţie.Cand ne
manifestăm în starea de părinte normativ, folosim cuvinte precum: “trebuie”,
“este necesar”,” totdeauna”, “niciodată” etc.Le pronunţăm cu autoritate,
indignare, manie şi fermitate.Arătăm cu degetul, dam din mana, încreţim
fruntea etc.

Părintele grijuliu (afectiv)


Este starea eului în care ne străduim să ajutăm, să susţinem, să arătăm
sensibilitate şi atenţie faţă de ceilalţi. Încurajăm. Reconfortăm. Îngrijim.
Mangaiem. Compatimim.
Parinţii, educatorii, profesorii şi medicii au,cu precădere, un comportament
parental de acest tip.Cand ne manifestam în starea eului de părinte grijuliu
folosim sintagme precum: “nu este prea grav…”, “lasă-mă să te ajut…”,
“vreau să fac asta în locul tău”.Vocea este caldă, dulce,
mangaietoare.Privirea este blandă şi protectoare, tonul este tandru şi
compătimitor etc.

1.2Adultul
Atunci cand simt, gandesc şi ma comport prin raportare directă la ceea ce se
petrece în jurul meu, aici şi acum, utilizand toate resursele de care dispun ca
persoană adultă, eu mă aflu în starea eului Adult.Adultul este cel care
observă atent, raţionează rece, testează, se informează şi găseşte soluţii
lucide, fără a se lăsa afectat de emoţie.
Adultul este sediul gandirii verbale, al raţiunii, al cunoaşterii şi se bazează
pe culegerea şi prelucrarea lucidă a informaţiilor care privesc o anumită
situaţie.Este dimensiunea raţională şi logică a individului uman, prin care
acesta pune întrebări, abstractizează şi analizează lucid şi rece ca un
ordinator.
Comunicarea în starea de adult se bazează pe interogaţii şi reformulări de
genul: “Dacă am înţeles eu bine…”.Adultul relativizează şi problematizează
în termeni precum: “Eu gandeam că…”, “Bine, dar…”,
“Probabil…”.Adultul este ferm, dar flexibil.Nu se lasă prins în capcana
normelor sau prejudecăţilor.Este atent, prezent şi caută contactul cu privirea
partenerului de comunicare.

6
Nu ia decizii şi nu face afirmaţii fără să culeagă informaţii suficiente.A vrea
şi a acţiona în raport cu logica faptelor este modul de manifestare perfect
adult.

1.3.Copilul
Uneori, eu adopt maniera de a simţi, gandi şi a mă comporta aşa cum am mai
făcut-o candva în copilăria mea, copiind acelaşi scenariu pe care l-am
parcurs altădată.Atunci, eu mă aflu în starea eului Copil.Copilul este cel care
imaginează, visează, doreşte, se teme, se înfurie, se joacă, dă frau liber
curiozităţii, se lasă copleşit de complexe, manifestă egoism şi poate fi
motivat uşor.
Copilul este rezerva de energie şi creativitate a individului.
Analiza tranzacţională face deosebire între trei forme distincte de
manifestare a eului de Copil: Copilul Liber, Copilul Obedient, Copilul
Adaptat Rebel.

Copilul Liber (Spontan)


Starea de Copil Liber reprezintă revenirea unei persoane mature la un
fragment de comportament din copilărie, necenzurat de nici o normă
parentală.Este un comportament natural, motiv pentru care se foloseşte şi
noţiunea de Copil Natural sau Spontan, cu sensul de Copil Liber.
Copilul Liber reacţionează spontan şi afectiv, manifestand fără reţinere
pulsiunile şi emoţiile sale: bucurie, tristeţe, teamă şi manie.Limbajul este
voluntar şi exclamativ.Este nerabdator şi strigă: “Vreau asta!”, fără raportare
directă la realitatea practică.Plange şi rade, aplaudă şi se bosumflă
uşor.Privirea ii este vie, vocea energică.Nu manifestă inhibiţii.

Copilul Adaptat Obedient


Starea eului de Copil Adaptat este o mostră de comportament din copilăria
celui care ascultă şi se supune pentru a intra în graţiile celor mari.Este
politicos cu părinţii şi vecinii, chiar dacă nu-i plac, pentru a le caştiga
bunăvoinţa.Nu plange şi nu se înfurie pentru a nu o supăra pe mama.Este
liniştit şi obedient pentru că, astfel, caştigă mai uşor dragostea părinţilor şi a
altor figuri parentale ş.a.m.d.
El acţionează pentru a se conforma aşteptărilor celorlalţi, n special atunci
cand se află în faţa unui interlocutor autoritar.Atitudinea sa este ezitanta.El
se culpabilizează şi se justifică, adesea inutil.Este timid, lasă umerii să-i cadă

7
şi roşeşte, iar relaţiile sale sunt marcate de respect excesiv, care generează
raporturi de inferioritate.Respectă normele şi ordinele pentru a se salva în
anonimat.Este oportunist, flexibil şi adaptabil, dar lipsit de importanţă şi
personalitate.

Copilul Adaptat Rebel


Uneori, în AT, se vorbeşte şi de starea de Copil Rebel, dar majoritatea
autorilor consideră că revolta face parte firească din ansamblul de
comportamente specifice copilului adaptat (obedient).
Pentru copilul rebel, revolta este o formă de adaptare la mediul în care,
numai în acest mod obţine un semn de recunoaştere din partea
celorlalţi.Orice este mai bun decat indiferenţa.El face ceva interzis, eventual
o obrăznicie, tocmai pentru a atrage atenţia şi a ieşi din anonimat.El acuză,
se înfurie, ridică umerii şi refuză orice influenţă şi interdicţie, exprimandu-se
prin sintagme de genul: “Voi nu aveţi dreptul să…”.

1.4.Un exemplu de schimbare a stărilor eului


O elevă participa la un concurs de admitere în clasa a IX-a.Era pregătită şi
trecuse cu bine testele de nivel, înainte de examen.
Cu toate acestea, în seara de mai înaintea exemenului a adormit foarte
tarziu.Era cuprinsă de emotie şi coplesită de teamă.Va face faţă subiectului
de maine?Oare nu va fi prea greu?Îşi va putea stăpani nervii?Va fi suficient
de atentă?Starea de agitaţie şi panică s-a prelungit a doua zi dimineaţa.În tot
acest timp, ea s-a aflat în starea eului Copil.Retrăia secvenţe din amintirile şi
spaimele copilăriei, cand se regăsea mică şi plapandă în faţa încercărilor
vieţii pe care, adesea, nici oamenii mari nu le puteau trece cu bine.Fie tatăl,
fie mama sa îi vorbiseră de examene grele, de subiecte imposibile, de
ghinion şi de multe alte rele posibile într-un examen care, uneori, îţi
hotărăşte viaţa, în bine sau în rău.
În momentul în care a primit subiectele, teama şi emoţia s-au risipit.Şi-a
concentrat atenţia asupra subiectului înscris pe tablă, l-a transcris cu grijă şi
precizie pe foaia de examen, a evaluat calm soluţiile posibile şi a trecut la
rezolvare.”O să iau cel puţin nota opt” şi-a spus ea, conştientă că acest lucru
este posibil.Se afla deja în starea eului Adult.Era prezentă şi atentă, acolo şi
atunci.Apela conştient la toate resursele de care dispunea în acel moment.Nu
mai era sub imperiul panicii.

8
Dacă n-ar fi ieşit din starea eului său de Copil, pentru a înfrunta realitatea,
prezentă, atentă, responsabilă, examenul ar fi puitut fi ratat, în ciuda
pregătirii sale.
După ce şi-a scris teza, a verificat totul şi nu a părăsit sala decat în ultimul
moment, aşa cum îi recomandase consilierul, cu o zi înainte.Relaxată, a
început să fileze sala.”Verifică!”, a şoptit ea către prietena sa, Carmen,
dandu-i astfel un sfat părintesc.
În plus, vazandu-l pe vecinul său din spate copiind din teza ei, a dat din cap
dezaprobator şi a strans buzele cu aerul unui profesor vexat.”Ăstora care vin
să copieze n-ar trebui să li se permită să rămană în sală”, a bombănit ea.Era
deja în starea eului său de părinte şi copia atitudinea de intoleranţă faţă de
furtul prin copiere, pe care o văzuse la unii dintre profesori.

Exerciţiu
Referindu-se la ei înşişi, clienţii sunt rugaţi să analizeze ponderea stărilor
eului (Părinte Normativ, Părinte Grijuliu, Adult, Copil Liber, Copil Adaptat
(Obedient), Copil Adaptat (Rebel)); ulterior clienţii sunt rugaţi să încerce să
dea exemple de formulări caracteristice acestor stări ale eului, formulări ce
sunt utilizate de către ei în experienţa lor
Referindu-se la ei înşişi clienţii sunt rugaţi să încerce să conştientizeze ce
stare a eului a fost folosită cu precădere de către ei
Referindu-se la persoanele din anturajul apropiat clienţii sunt rugaţi să
analizeze ponderea stărilor eului; ulterior clienţii sunt rugaţi să încerce să
dea exemple de formulări caracteristice acestor stări ale eului, formulări ce
sunt utilizate de către acele persoane în mod frecvent
Referindu-se la persoanele din anturajul apropiat clienţii sunt rugaţi să
încerce să conştientizeze ce stare a eului este folosită cu precădere de către
aceştia.

Patologia stărilor eului


Un individ normal trebuie să manifeste un anumit echilibru între diferitele
stări ale eului.Situarea într-o stare sau alta este dependentă de nivelul de
energie psihică care circulă, ca un adevărat fluid, între diversele stări.La un
moment dat, în raport cu circumstanţele şi partenerul de comunicare, ea
tinde să se stabilizeze într-o anumită stare.
Între diversele forme de disfuncţionalitate şi patologie a stărilor eului, cele
mai importante sunt ocluzarea şi contaminarea.

9
Ocluzarea priveşte situaţia în care una dintre cele trei stări ale eului este, în
mod sistematic, reprimată şi împiedicată să se manifeste efectiv.În
consecinţă, nemaiavand acces la această stare, individul rămane cantonat în
celelalte două disponibile.
Reprezentativă pentru această stare patologică este situaţia celor cărora le
lipseşte starea eului Copil.Capacitatea lor de a simţi şi de a fi spontani,
liberi, creativi, visători, emotivi etc. scade în consecinţă.Copilul din ei nu
mai este niciodată ascultat.Este posibilă şi ocluzarea altor stări.De pildă,
ocluzarea stării parentale conduce la anarhie şi libertinaj.

Contaminarea priveşte situaţiile în care starea de adult nu rămane pură şi


autonomă, pentru că se amestecă în diverse proporţii cu celelalte stări ale
eului.
Pot fi puse în discuţie trei forme distincte de contaminare:
 Contaminarea Adultului prin Părinte
 Contaminarea Adultului prin Copil
 Dubla contaminare sau contaminarea Adultului prin Părinte şi prin Copil

Prima formă de contaminare generează prejudecăţile şi


generalizările.Ex:”Tinerii de astăzi nu mai sunt destoinici ca altădată.”
A doua formă de contaminare provoacă iluziile şi superstiţiile.Ex:”Se
întamplă aşa cum vrea Dumnezeu.”
A treia formă de contaminare este cea mai gravă şi generează idei îndrăzneţe
şi înălţătoare pe un fond de iluzie şi utopie.Marii dictatori şi cuceritori ai
lumii, Stalin şi Hitler, sunt bune exemple în acest sens.

Exerciţiu
Clienţii sunt rugaţi să se analizeze pe ei înşişi prin prisma patologiei stărilor
eului; S-a manifestat în existenţa lor ocluzarea vreunei stări a propriului eu?
În existenţa lor una dintre cele trei stări ale propriului eu a fost în mod
sistematic reprimată, împiedicată să se manifeste efectiv?Dacă da, care au
fost consecinţele în plan comportamental ale ocluzării respectivei stări a
propriului eu? S-a manifestat în existenţa lor contaminarea unei stări a
propriului eu prin altă stare/alte stări ale propriului eu?Dacă da, care au fost
consecinţele în plan comportamental ale contaminării respectivei stări a
propriului eu?Analizand comportamentele celorlalţi constata forme de
disfuncţionalitate şi patologie a stărilor eului ca ocluzarea şi contaminarea?

10
Şedinţa 2

STROKE.SEMNELE DE RECUNOAŞTERE
Oamenii comunică unii cu alţii pentru că nu suportă anonimatul.Nevoia de a
fi recunoscut şi valorizat de către celălalt, nevoia de a primi un semn de
iubire sau ură, fie chiar şi în sens metafizic, este profundă, permanentă şi
devastatoare.Orice este mai bun decat indiferenţa.
De fiecare dată cand o persoană comunică cu o alta, ea transmite acesteia un
anumit mesaj, reprezentand un semn de recunoaştere, în schimbul căruia
aşteaptă un răspuns, un alt semn de recunoaştere.Un astfel de semn a fost
numit stroke, de către Eric Berne, cuvant englezesc fără echivalent în limba
romană care înseamnă şi lovitură şi mangaiere.
Stroke-ul reprezintă orice manifestare prin care fiinţele umane îşi recunosc
existenţa şi îşi acordă o anumită valoare, pozitivă sau negativă.El poate fi
orice stimul fizic, psihologic sau social: un salut, un zambet, o privire, o
mangaiere, o vorbă, un cadou, o medalie, un premiu, un compliment etc.
Lipsa stroke-urilor şi penuria de stimuli pot avea consecinţe grave sub aspect
psihosomatic.Privarea cuiva de semne de recunoaştere ia forma unei
sancţiuni dure.Starea unui bolnav sau a unui bătran de care nimeni nu se
interesează şi pe care nimeni nu vine să-l vadă şi să-l ia în seamă, de regulă,
se înrăutăţeşte rapid.

Se poate vorbi de patru categorii de strokuri:


 Pozitiv condiţionat este stroke-ul de genul: “Te iubesc sau te apreciez
dacă…”
 Pozitiv necondiţionat este stroke-ul de genul: “Te iubesc sau te apreciez
orice ţi s-ar întampla, indiferent dacă…”
 Negativ condiţionat este stroke-ul de genul: “Atitudinea ta nu-mi place
pentru că altceva aştept de la tine”.
 Negativ necondiţionat este stroke-ul de genul: “Nu pot avea încredere în
tine, orice ai face şi orice ai spune”.

Exerciţiu
Clienţii sunt rugaţi să se concentreze asupra stroke-urilor primite în existenţa
lor; ce categorii de stroke-uri au primit în general?(sunt rugaţi să exemplifice

11
respectivele categorii de stroke-uri cu exemple din viaţa personală); ce tipuri
de stroke-uri au primit în copilărie?(sunt rugaţi să exemplifice respectivele
categorii de stroke-uri cu exemple din viaţa personală); ce tipuri de stroke-
uri primesc în general de la anturajul lor?(sunt rugaţi să exemplifice
respectivele categorii de stroke-uri cu exemple din viaţa personală); ce tipuri
de stroke-uri primesc de la familia lor?(sunt rugaţi să exemplifice
respectivele categorii de stroke-uri cu exemple din viaţa personală); ce
categorii de stroke-uri acordă clienţii în general?(sunt rugaţi să exemplifice
respectivele categorii de stroke-uri cu exemple din viaţa personală)

12
Şedinţa 3

TRANZACŢIILE
Un schimb de stroke-uri reprezintă o tranzacţie.Pentru a menţine echilibrul
fizic şi psihic, oamenii au nevoie să primească şi să transmită stroke-uri,
adică să facă tranzacţii, comunicand unii cu alţii.Cuvantul tranzacţie
presupune un schimb în sens “dus-întors” şi totodată, un schimb în sens
contractual: “eu dau dacă şi tu dai” sau “fac pentru ca şi tu să faci”.
Tranzacţia este unitatea de bază a relaţiilor umane şi trebuie privită ca o
relaţie între două stări ale eului la care sunt branşaţi, la un moment dat, doi
interlocutori.O relaţie interumană reprezintă un lanţ de tranzacţii, în care
stările eului interlocutorilor se atrag sau se resping ca şi polii unui magnet.
Uzual se face distincţie între cateva tipuri de tranzacţii.

Tranzacţia simplă
Să presupunem că doi oameni se întalnesc întamplător într-un compartiment
de tren.Unul dintre ei intră şi spune “Bună ziua”; celălalt îndreptă privirea
către el şi răspunde “Bună ziua” - în acest moment, ei au efectuat o
tranzacţie simplă.Aceasta se petrece atunci cand un partener propune o
anumită formă de comunicare, iar celălalt îi răspunde..Mesajul de deschidere
se numeşte stimul.Reacţia partenerului se numeşte răspuns.
În acest moment, avem şi o definiţie formală a tranzacţiei:

O tranzacţie=un stimul tranzacţional+un răspuns tranzacţional

Acesta este motivul pentru care Eric Berne a spus că tranzacţia este unitatea
de bază a discursului social.
După salutul din tren, conversaţia poate continua.Ca reacţie la salutul pe care
i l-a adresat, prima persoană ar putea să o întrebe pe cea de-a doua persoană
unde merge sau cum i se pare vremea.Cea de-a doua persoană îi va răspunde
şi poate o va întreba cate ceva.Se vor afle, astfel, într-un lanţ de tranzacţii, în
care răspunsul uneia reprezintă stimulul celeilalte.Comunicarea interumană
ia întotdeauna forma unui lanţ de tranzacţii de acest gen.
Din această perspectivă, negocierea nu este altceva decat un lanţ de
tranzacţii între părţile aflate la masa tratativelor.

13
În AT, vom folosi diagrama stărilor eului pentru a explica şi înţelege ceea ce
se petrece în cursul procesului de comunicare şi în particular, al celui de
negociere.

Tranzacţia paralelă
Exemplu
Atunci cand întrebăm vanzătorul cat costă un anumit produs el deschide
catalogul şi ne arată un preţ care nu este negociabil.Între noi a avut loc o
tranzacţie precisă, conştientă şi în relaţie directă cu ceea ce se petrece aici şi
acum, între noi şi partenerul nostru.
Cuvintele şi indicatorii corpului nostru confirmă faptul că ambii ne aflăm în
starea eului Adult.Tranzacţia care a avut loc este una de tip Adult-Adult.
Dacă am dori să reprezentăm grafic această tranzacţie, săgeţile ar indica
direcţia schimbului de mesaje.În limbaj AT, aceste săgeţi se numesc vectori
tranzacţionali.Litera S ar simboliza stimulul, iar litera R ar simboliza
răspunsul.În acest exemplu ambii vectori pleacă şi sosesc în cercurile
reprezentand starea eului Adult.Vectorii sunt paraleli.Tranzacţia se numeşte
paralelă sau complementară.

Tranzacţia paralelă este aceea în care vectorii tranzacţionali sunt paraleli, iar
starea eului vizată de vectorul stimul este cea din care pleacă vectorul
răspuns.

Dacă întrebăm vanzătorul de ce preţul este atat de mare, este posibil ca el să


treacă rapid în starea de Părinte şi adresandu-se stării noastre de Copil, să ne
înşiruie o grămadă de performanţe şi motive care justifică preţul mare.În
cazul în care la randul nostru, ne vom poziţiona în starea eului Copil, vom fi
puternic impresionaţi de argumentaţia vanzătorului şi îi vom da un răspuns
de genul: “Da, da performanţele produsului justifică preţul”.
Tranzacţia care a avut loc este tot una paralelă.Vectorul stimul pleacă din
starea Părinte către starea Copil, iar vectorul răspuns pleacă din starea Copil
către starea Părinte
Există încă alte două posibilităţi de tranzacţii paralele, şi anume Părinte
Părinte şi Copil Copil

O tranzacţie paralelă sau complementară are întotdeauna ceva previzibil şi


nu incomodează pe nici unul dintre parteneri.

14
Prima regulă a comunicării: Atat timp cat tranzacţiile răman paralele
(complementare), comunicarea poate continua la nesfarşit.
Acest fapt nu însemnă că nu va lua sfarşit la un anumit termen, ci doar că,
atat timp cat rămane paralelă, nimic din procesul de comunicare nu va rupe
armonia dintre stimuli şi răspunsuri.

Tranzacţia încrucişată
Exemplu
Adresăm partenerului de negocieri următorul stroke: “În fapt eu cred că
cereţi un preţ prea mare.”Dacă spunem acest lucru pe un ton mustrător al
unui părinte care-şi ceartă copilul pentru cine ştie ce îndrăzneală, ne
poziţionăm în starea eului Părinte şi ne aşteptăm de la partener să ne
răspundă din starea eului Copil, poate, puţin ruşinat de pretenţiile lui
exagerate.
Dar partenerul rămane impasibil şi ne întreabă lucid, cu un ton neutru: ”Aşa?
În raport cu ce anume?”Nu este răspunsul Copil pe care îl aşteptam Este un
răspuns Adult care ne crează o anumită derută, o anumită stare de năucire şi
disconfort.
Tranzacţia a fost ruptă şi încrucişată.Eu am trimis un stimul de tip PC
(Părinte-Copil), iar partenerul mi-a dat un răspuns de tip AA (Adult-
Adult).Vectorii tranzacţionali nu mai sunt paraleli, ci se încrucişează.
În acest caz avem de-a face cu o tranzacţie încrucişată.

Tranzacţia încrucişată este aceea în care vectorii tranzacţionali nu sunt


paraleli, iar starea eului vizată de stimul nu este şi aceea din care pleacă
răspunsul.

“Încrucişat” este şi cuvantul care descrie, destul de bine, ceea ce resimte


partenerul, în cursul unei astfel de tranzacţii.Cand partenerul încrucişează
tranzacţia, el rupe firul şi coerenţa conversaţiei.Partenerul care face acest
lucru devine imprevizibil şi incomod.

A doua regulă a comunicării: “Cand o tranzacţie este încrucişată, rezultă


o ruptură a comunicării care impune, cu necesitate, ca unul dintre
parteneri - sau amandoi partenerii - să-şi schimbe starea eului pentru ca
restaurarea comunicării să devină posibilă.

Ruptura comunicării este resimţită ca un şoc, o derută, o surpriză, o


decepţie.”

15
Tranzacţia ascunsă (dublă)
Cand unul dintre parteneri lansează simultan două mesaje, unul aparent
(deschis) şi altul ascuns (mascat), avem de-a face cu o tranzacţie ascunsă sau
dublată.Mesajul aparent este transmis la nivel social şi cel mai adesea, este
de tip A-A.Mesajul ascuns este transmis la nivel psihologic şi, ca regulă
generală, este un vector de tip P-C sau C-P.

Un exemplu de tranzacţie ascunsă (folosit şi de Eric Berne) este cea pe care


o face vanzătorul atunci cand încearcă să acroşeze un client prin apelul la
sentimente:
Vanzătorul: “Priviţi domnule, acest ac de cravată cu totul special prin
design-ul său şi renumele creatorului!Presupun, însă, că este peste ceea ce vă
puteţi permite.”
Clientul 1 (cu un aer uşor ofensat): ”Dar îl cumpăr.Eu îmi pot permite.”
Clientul 2 (cu un aer meditativ): “Aveţi dreptate; chiar nu-mi pot
permite.Rămane pe altă dată.”
Vanzătorul se adresează clientului cu un stimul de nivel social (aparent) de
la Adult la Adult (A-A), dar adaugă şi un mesaj ascuns de la Adult la Copil
(A-C), încercand să-i provoace orgoliul.Astfel, unul sau altul dintre clienţi
poate fi poziţionat în starea de Copil (clientul 1).El va cumpăra pentru a
dovedi că este cineva.Dacă clientul va rămane în starea de Adult (clientul 2),
ricoşand mesajul secret al vanzătorului, negocierea vanzărilor va lua un alt
curs.Acest tip de tranzacţie a mai fost numită şi unghiulară.

Un alt exemplude tranzacţie ascunsă, în care de această dată, mesajul secret


este de tip P-C sau C-P este următorul dialog dintre doi parteneri de
negocieri:
Negociator: “Bine, atunci am să notez aici că refuzaţi această mică
concesie.”
Partener: “Dar v-am explicat pentru care motive…”
La prima vedere, dacă ne oprim doar la nivelul social al comunicării şi
interpretăm numai mesajul verbal (cuvintele), s-ar părea că este vorba de o
tranzacţie paralelă A-A.Dar dacă trecem dincolo de cuvinte şi suntem atenţi
la fizionomie şi la gesturi, vom descoperi mesajul ascuns.
Negociatorul are o nuanţă ameninţătoare în voce, tonul coboară la sfarşitul
frazei, muşchii feţei sunt tensionaţi, buzele stranse, fruntea incruntata,
sprancenele apropiate etc.În fundal, el se află în starea de Părinte şi transmite
o ameninţare de genul: “O să ţin minte asta.Lasă că ai să vezi tu!”Aceasta
este adresată stării de Copil a partenerului.

16
Dacă mesajul ascuns a prins, atunci vom observa că partenerului îi tremură
vocea, intonaţia urcă, capul se apleacă puţin înainte, umerii i se strang puţin,
coboară privirea, ridică sprancenele etc.El se află în starea de Copil şi
transmite un mesaj ascuns de genul: “Ce mă fac?Eşti de rea credinţă şi mă
suspectezi.”

Exemplele prezentate ilustrează un aspect important al tranzacţiilor: Atunci


cand noi lansăm un stimul tranzacţional, nu putem niciodată să ne
determinăm partenerul să meargă într-o anumită stare a eului.Putem, însă,
să-i INDUCEM un răspuns pornind din această stare a eului.

A treia regulă acomunicării: Comportamentul care rezultă dintr-o


tranzacţie dublă este determinat la nivelul psihologic al comunicării şi nu
la nivelul social al acesteia.

Cand a formulat această regulă, Eric Berne a spus “determină” şi nu poate


determina lăsand să se înţeleagă că ceea ce se întamplă în realitate este
întotdeauna rezultatul mesajului ascuns.
Dacă vrem să înţelegem un comportament, trebuie să investigăm nivelul
psihologic al comunicării şi nu pe cel social.Într-o tranzacţie ascunsă,
mesajul social este exprimat de cuvinte, iar mesajul ascuns este purtat de
indicatorii comunicării nonverbale: intonaţia, fizionomia, mimica, gestica,
postura, ritmul respiraţiei, tensiunea musculară, pulsul, dilataţia pupilelor,
gradul de transpiraţie etc.

Orice tranzacţie comportă un nivel social şi unul psihologic.În cazul


tranzacţiilor ascunse cele două niveluri sunt contradictorii; mesajul exprimat
prin cuvinte este dezminţit de mesajul nonverbal.Din acest motiv, analiza
unei tranzacţii şi interpretarea unui mesaj, doar la nivelul cuvintelor, este de
regulă insuficientă.

Exerciţiu
Clienţii sunt rugaţi să identifice în propria lor experienţă tranzacţii simple,
tranzacţii paralele, tranzacţii încrucişate, tranzacţii ascunse; care este
tipul/care sunt tipurile de tranzacţii cel mai des utilizate de către clienţi?
Clienţii sunt rugaţi să dea exemple de tranzacţii simple, tranzacţii paralele,
tranzacţii încrucişate, tranzacţii ascunse în care stimulii au venit partea
partenerilor lor şi răspunsurile au venit din partea lor; ce au simţit în cazul
acestor tranzacţii simple, paralele, încrucişate, ascunse?În respectivele
situaţii ce i-a determinat pe partenerii lor să furnizeze respectivii stimuli?Ce

17
i-a determinat pe clienţi să furnizeze respectivele răspunsuri? în cazul
tranzacţiiilor încrucişate care au fost modalităţile de restaurare a
comunicării?în cazul în care în cadrul tranzacţiilor încrucişate la momentul
respectiv nu au găsit modalităţi de restaurare a comunicării, care ar fi putut fi
modalităţile de restaurare a comunicării?(ar fi fost necesar să-şi fi schimbat
starea eului doar un partener sau ambii parteneri?)în cazul tranzacţiilor
ascunse care a fost nivelul social şi care a fost nivelul psihologic al
comunicării?care au fost comportamentele rezultate în urma tranzacţiilor
ascunse?
Clienţii sunt rugaţi să dea exemple de tranzacţii simple, paralele, încrucişate,
ascunse în care stimulii au venit din partea lor şi răspunsurile au venit din
partea partenerilor lor; în respectivele situaţii ce i-a determinat pe clienţi să
furnizeze respectivii stimuli?În respectivele situaţii, care au fost răspunsurile
furnizate de către clienţi? în cazul tranzacţiiilor încrucişate care au fost
modalităţile de restaurare a comunicării?în cazul în care în cadrul
tranzacţiilor încrucişate la momentul respectiv nu au găsit modalităţi de
restaurare a comunicării, care ar fi putut fi modalităţile de restaurare a
comunicării?(ar fi fost necesar să-şi fi schimbat starea eului doar un partener
sau ambii parteneri?)în cazul tranzacţiilor ascunse care a fost nivelul social
şi care a fost nivelul psihologic al comunicării?care au fost comportamentele
rezultate în urma tranzacţiilor ascunse?

Opţiunile tranzacţionale
Nici una dintre categoriile de tranzacţii discutate nu este în sine bună sau
rea.Ea poate fi mai mult sau mai puţin oportună într-o situaţie dată.De pildă,
atunci cand vrem să menţinem cursul armonios şi previzibil al comunicării,
sunt oportune tranzacţiile paralele.Din contră, atunci cand comunicarea este
incomodă sau dezagreabilă, devine oportună încrucişarea tranzacţiilor.
În AT (în special prin Stephen Karpman), s-a dezvoltat ideea după care noi
putem alege tipul de tranzacţie care ne convine mai mult.Prin aceasta putem,
fie să blocăm şi să punem capăt unui dialog nedorit - unor certuri cu şeful,
de exemplu - fie să facem cursivă şi armonioasă o conversaţie care ne
convine.Pentru a face posibil acest lucru, trebuie fie să determinăm
partenerul să-şi părăsească starea eului, fie să ieşim noi înşine din starea
eului devenită inadecvată.

Au fost definite patru condiţii ce trebuie îndeplinite pentru ca această


strategie să funcţioneze:
 Una din două sau amandouă stările eului trebuie efectiv schimbate

18
 Tranzacţia trebuie să fie încrucişată
 Subiectul conversaţiei trebuie schimbat
 Subiectul precedent trebuie abandonat
Primele două condiţii sunt considerate esenţiale, iar următoarele sunt
opţiuni suplimentare, în general, recomandabile.

Exerciţiu
Clienţii sunt rugaţi să reflecteze asupra situaţiilor din propria lor existenţă în
care ar fi dorit să menţină un curs armonios al comunicării – cum ar fi trebuit
să procedeze, cunoscandu-se faptul că pentru a menţine un curs armonios al
comunicării sunt necesare tranzacţiile paralele?
Clienţii sunt rugaţi să reflecteze asupra situaţiilor din propria lor existenţă în
care ar fi dorit să pună capăt unui dialog nedorit – cum ar fi trebuit să
procedeze, cunoscandu-se faptul că atunci cand comunicarea este incomodă
sau dezagreabilă devine oportună încrucişarea tranzacţiilor?În aceste situaţii
de blocare a comunicării au fost respectate condiţiile pentru ca această
strategie să funcţioneze?(minim două din cele patru condiţii de mai sus)

19
Şedinţa 4

4.STRUCTURAREA TIMPULUI
Tot astfel ca şi tranzacţiile singulare, seriile sau lanţurile mai lungi de
tranzacţii pot face parte din categorii distincte.Acest lucru este important
pentru că ne ajută să prevedem anumite secvenţe de comportament uman,
sub forma unor structuri tipice ale timpului de comunicare.
Dorinţa de structurare răspunde la trei categorii de nevoi umane: nevoia de
senzaţii, nevoia de a fi recunoscut şi nevoia de structură (Eric Berne,Que
dites-vous apres avoir dit bonjour, Editions TCHOU, Paris,1993).
Nevoia de senzaţii este satisfăcută de stimuli.Nevoia de a fi recunoscut poate
fi satisfăcută de alte fiinţe umane (un om căruia nimeni nu-i spune” Bună
ziua”, de exemplu, este fundamantal nefericit) şi uneori, de animale.Nevoia
de structură este satisfăcută de organizarea de orice natură, inclusiv de
organizarea limbajului şi discursului social.

Se cunosc patru categorii de bază şi două cazuri limită în clasificarea


structurilor timpului de comunicare şi a comportamentelor umane specifice:
reţinerea, ritualul, tragerea de timp, activitatea, jocul şi intimitatea.

Reţinerea reprezintă starea extremă, în care oamenii nu comunică deschis


între ei, fiecare rumegand propriile ganduri şi percepţii.Aşa se întamplă în
lift sau într-un compartiment de tren, în primele minute în care doi sau mai
mulţi oameni care nu se cunosc se află la un loc.

Ritualul este faza următoare, în care indivizii acţionează în aşa fel încat să
reducă la minimum riscul social.Ei comunică în cadrele unor tradiţii,
ceremonialuri şi convenţii sociale, presupuse a fi cunoscute şi acceptate de
interlocutori.Schimburile de informaţii nu sunt intense.Comportamentele
partenerilor sunt previzibile.Îşi adresează salutări şi întrebări clişeu.

20
Tragerea de timp este secvenţa în care interlocutorii comunică prin stroke-
uri stereotipe, convenţionale, sărace în semnificaţii: “Cum e vremea?”,”Cand
pleci în concediu?”, “Moda?”, “Maşina?”
Secvenţele de acest gen sunt tipice pentru întalnirile şi întrunirile în public,
la cocktail, de exemplu.În această fază se pot tatona şi selecta interlocutori,
în vederea unei comunicări mai profunde.Cand nu se depăşeşte acest stadiu,
rămane un gust amar, un sentiment de irosire şi o devalorizare a imaginii de
sine.

Activitatea sau munca este secvenţa de timp în care se acţionează în vederea


atingerii unui scop, conform unui program cu caracter neutru, impus din
exteriorul interlocutorilor.Uzual, ia forma unor tranzacţii Adult-Adult,
orientate către rezolvarea unor probleme.Intervenţia stărilor Copil sau
Părinte poate provoca disfuncţionalitate, agitaţie, sabotaj etc.Activitatea face
ca oamenii să fie recunoscuţi pentru ceea ce fac şi nu doar pentru ceea ce
sunt.Aduce judecata şi valorizarea faptelor.

Jocurile sunt serii de tranzacţii ascunse, de natură repetitivă, în care fiecare


interlocutor joacă un anumit rol de pe urma căruia trage un anumit beneficiu
psihologic.Cel mai adesea, rolul jucat poate fi de Persecutor, Victimă sau
Salvator.De regulă, jocul se declanşează atunci cand Victima manifestă o
slăbiciune precum teama, lăcomia, vinovăţia, irascibilitatea etc.Persecutorul
este cel care acroşează punctul slab, în ideea obţinerii unei dominanţe.Într-
un lift blocat, de pildă, Persecutorul va spune cu falsă nevinovăţie: “Ştiu pe
cineva care a rămas blocat în lift o noapte întreagă.Sunteţi pregătită să
rămaneţi aici toată noaptea?”
Într-un joc complet, există un moment în care rolurile se inversează,
provocand o scurtă stare de derută.Intensitatea trăirilor procurate de joc
poate varia de la mai nimic la tragedie.
Să considerăm un exemplu de joc în cuplu familial (după Michel Josien,
Analyse Transactionnelle, Les editions d’Organisation, Paris, 1994)
Soţul se întoarce tarziu acasă pentru că, după slujba lui de profesor, a făcut şi
o partidă de GO cu prietenul său.
Are un aer uşor vinovat şi soţia îl întampină cu reproşuri: “Acum se vine?
Oricum plăcinta cu carne s-a răcit de mult.”
Soţul părăseşte aerul de vinovăţie şi, brusc, se preface tare supărat: “Nu pot
să cred.Aşa mă primeşti tu după o zi de muncă, în care fac ore suplimentare
pentru că soţia mea ştie să cheltuiască bani, dar nu ştie să-i caştige?”

21
Mofluz, soţul refuză masa şi se retrage încruntat la televizor unde are de
urmărit meciul său preferat.
Acesta a fost jocul care lasă un beneficiu negativ ambilor jucători.Avantajul
găsit de soţie, în acest joc, poate fi justificarea plăcintelor ratate şi
posibilitatea de a lipsi şi ea un ceas sau două pentru o şuetă cu prietenele,
fără ca soţul să-i poată face scene.
Avantajul găsit de soţul supărat care, chipurile, munceşte atat de mult,
priveşte faptul că nu mai este nevoit să dea explicaţii pentru întarziere şi nici
nu se mai simte obligat să mănance plăcinta cu carne pe care o detestă.
Cuplul este şifonat.A depus energie în acest joc în care au preluat, pe rand,
rolurile Persecutorului şi Victimei.Jocul s-a amorsat prin tranzacţia ascunsă
a soţiei care a simulat mare supărare pentru că soţul găseşte plăcinta
rece.Punctul slab a fost aerul de vinovăţie al soţului.Răspunsul soţului a
însemnat o lovitură de teatru, pentru că el a devenit cel supărat şi
nedreptăţit.Situaţia s-a schimbat în acel moment de confuzie pe care l-a
provocat inversarea rolurilor de Persecutor cu cel de Victimă.Fiecare parte a
cules beneficiul său.

Schema cadru a unui joc:


Amorsare+Punct slab=Răspuns+Lovitură de teatru+Moment de
confuzie+Beneficiu psihologic negativ

În celebra lucrare “Oameni şi Jocuri”, Eric Berne a făcut o investigaţie


profundă a jocurilor psihologice şi a rolului acestora în relaţiile interumane.

Intimitatea este o formă de structurare a timpului, specifică comunicării


bilaterale, care se caracterizează printr-o relaţie sinceră, fără ocolişuri şi fără
ganduri ascunse.Schimburile de stimuli sunt extrem de intense şi nu se referă
atat la relaţia sexuală frenetică şi permanentă, cat la un raport Copil Liber-
Copil Liber, care oferă plăcerea comunicării fără bariere
defensive.Intimitatea poate fi şi unilaterală atunci cand doar unul dintre
parteneri este neîngrădit de sincer faţă de un partener care exploatează.
Intimitatea nu este neapărat o relaţie idilică.Ea este posibilă în bucurie ca şi
în tristeţe.

Exerciţiu
Clienţii sunt rugaţi să reflecteze asupra perioadei de timp în care manifestă
ca modalitate de structurare a timpului reţinerea?Acestei modalităţi de
structurare a timpului îi alocă în general mult timp?

22
Clienţii sunt rugaţi să reflecteze asupra perioadei de timp în care manifestă
ca modalitate de structurare a timpului ritualul?Acestei modalităţi de
structurare a timpului îi alocă în general mult timp?
Clienţii sunt rugaţi să reflecteze asupra perioadei de timp în care manifestă
ca modalitate de structurare a timpului tragerea de timp?Acestei modalităţi
de structurare a timpului îi alocă în general mult timp?
Clienţii sunt rugaţi să reflecteze asupra perioadei de timp în care manifestă
ca modalitate de structurare a timpului activitatea?Acestei modalităţi de
structurare a timpului îi alocă în general mult timp?
Clienţii sunt rugaţi să reflecteze asupra perioadei de timp în care manifestă
ca modalitate de structurare a timpului jocul?Acestei modalităţi de
structurare a timpului îi alocă în general mult timp?
Clienţii sunt rugaţi să reflecteze asupra perioadei de timp în care manifestă
ca modalitate de structurare a timpului intimitatea?Acestei modalităţi de
structurare a timpului îi alocă în general mult timp?

23
Şedinţa 5

5.SIMBIOZA, PASIVITATEA ŞI NECUNOAŞTEREA


Se întalnesc destule erori şi disfuncţionalităţi de comunicare, ca şi destule
comportamente deviate şi ciudate, în cuplu sau în grupuri mici, care pot fi
parţial explicate cu ajutorul conceptelor de simbioză, pasivitate şi
necunoaştere.

5.1.Simbioza
Uzual, prin simbioză înţelegem genul de relaţie prin care două organisme vii
convieţuiesc ca şi cum ar reprezenta un singur organism mai complex.
În limbajul AT, prin simbioză înţelegem relaţia de comunicare în care doi
parteneri formează împreună un PAC complet, în sensul că, unuia îi lipseşte
una sau două stări ale eului pe care le exercită prin celălalt.
Cei doi parteneri sunt întregi numai în doi, astfel încat ecuaţia fericirii
devine 3+3=3.Partenerii simbiotici devin dependenţi.Dependenţa poate fi
normală, cand este vorba de relaţia dintre mama şi copilul de caţiva ani, de
pildă, dar poate fi şi anormală cand este vorba de aceeaşi mamă şi copil,
după ce acesta din urmă a ajuns la varsta maturităţii biologice.Un exemplu
de simbioză este aceea dintre mamă şi fiu, în care mamei îi lipseşte starea
eului Copil, pe care în schimb o exercită fiul său, iar fiului îi lipsesc stările
eului de Părinte şi Adult pe care în schimb le exercită mama sa.Astfel:
3+3=3.
Cum în fragedă copilărie am trăit fericiţi în ambianţa maternă, vom fi tentaţi
să restabilim şi să întreţinem în mod repetat relaţii simbiotice în care regăsim
alintul, mangaierea, candoarea etc.Vom cheltui chiar o mare cantitate de
energie în acest scop.Partenerul de relaţie simbiotică va putea fi iubita, soţia,
patronul, şeful, secretara, colegul sau, la fel de bine, o idee, o religie, o
ideologie, o meserie, un anumit gen de spectacol, televizorul, maşina, etc.
Cand partenerii sunt complementari, ei tind să menţină relaţia dintre ei.

Exerciţiu
Clienţii sunt rugaţi să încerce să conştientizeze relaţiile simbiotice în care au
fost sau sunt ancoraţi.

24
5.2.Cele patru forme de necunoaştere
Pentru menţine relaţia de simbioză care oferă partenerilor sentimentul de
întreg, atunci cand fiecare dintre ei se dezvoltă doar parţial şi unilateral, ei
trebuie să nu cunoască realitatea, să nu o conştientizeze.
Mai întai, trebuie să nu cunoască faptele.Asta se întamplă, de exemplu,
atunci cand copilul are mari dificultăţi la şcoală, iar mama, necunoscand
acest fapt, continuă să-şi aduleze merituoasa odraslă.
În al doilea rand, trebuie să nu cunoască problema.Mama, de pildă, află
situaţia şcolară dezastruoasă a copilului, dar consideră fie că a fost un
accident, fie că profesorii sunt răuvoitori, fie că odrasla are nevoie şi de o
astfel de experienţă de viaţă şcolară etc.
În al treilea rand, poate să recunoască faptele şi problema, dar să nu
cunoască soluţia problemei.
În sfarşit, în al patrulea rand, este posibil să se cunoască şi soluţia, dar să nu
existe sau să nu cunoască aptitudinile necesare pentru a o pune în practică.

Exerciţiu
Clienţii sunt rugaţi ca în cazul în care au conştientizat relaţiile de simbioză
tecute sau prezente în care au fost ancoraţi sau în care sunt ancoraţi să
încerce să identifice şi să conştientizeze formele de necunoaştere ce stau la
baza lor.

5.3.Formele de pasivitate
Formele de necunoaştere amintite duc, în mod firesc, la pasivitate.De pildă,
dacă ruptura simbiozei mamă-copil a fost prea precoce, prea tardivă sau prea
brutală, copilul va fi tentat să caute completarea personalităţii sale mutilate
şi să nu devină el însuşi o personalitate independentă.Pentru aceasta este
necesar şi suficient să nu cunoască faptele, problema, soluţia sau aptitudinile
de a o rezolva.
Toate acestea conduc la anumite forme de pasivitate: agitaţia, absenţa,
incapacitatea, supraadaptarea şi violenţa.

Agitaţia
Este o formă de pasivitate care se ascunde în spatele unor griji inutile şi a
unor eforturi sterile.De pildă, studentul are de făcut o temă dificilă.Se uită la
ceas.Şterge masa.Aranjează lucrurile ca să aibă mai mult loc.Merge la vecin
şi împrumută filtrul pentru a-şi face o cafea care să-l ţină treaz şi
atent.Pregăteşte dosarele, hartiile, bibliografia.Triază cursurile…

25
Pe scurt, se agită în loc să acţioneze.Cand se va apuca de temă, va fi deja
prea tarziu, în sensul că va lipsi timpul materialmente necesar.Aceasta va fi
o scuză bună pentru ratarea temei, chiar şi faţă de sine însuşi.
Deşi acest final a fost tot timpul previzibil, sub aspect psihologic, el nu pune
în cauză valoarea individului.Lipsa timpului a fost de vină.

Absenţa
Ca formă de pasivitate, absenţa nu ia neapărat forma sa fizică.Un elev poate
fi prezent fizic la predarea unui curs, dar complet absent sub aspect psihic.O
formă tipică de absenţă este aceea la care procedăm atunci cand închidem
ochii la ceva anume, faţă de care ar trebui să luăm atitudine.De pildă, şeful
unei echipe de zidari se poate preface că nu vede cum muncitorii beau prea
mult, pentru a rămane în simbioză cu slujba sa.

Incapacitatea
De cele mai multe ori individul nu poate recunoaşte, în mod direct,
incapacitatea sa de a rezolva o anumită sarcină.Aceasta, nici în raport cu sine
însuşi. În acest scop, intră în funcţiune mecanisme psihologice sau
psihosomatice de apărare.
De pildă, cand se apropie un examen dificil, studentul începe să se teamă, să
aibă migrene, insomnii etc.Eventual, începe să facă crize de stomac.Este
nevoie să meargă la doctor şi să ia o spitalizare urgentă pentru o maladie
psihosomatică.
Pot fi întalnite şi forme mai lejere de manifestare a incapacităţii: uită să pună
ceasul să sune, se înşeală asupra orei sau asupra zilei de examen, uită locul
de întalnire, uită cursurile, merge la bibliotecă cand nu este program etc.

Supraadaptarea
Excesul şi exagerarea sunt forme de acţiune inadecvată.Ele sunt manifestări
ale neimplicării şi pasivităţii mascate.
De pildă, tanărul X, provenind dintr-o familie bogată, face prietenului său
sărac,un cadou scump, de ziua lui.Spre surpriza sa, bucuria celui sărac nu se
manifestă aşa cum sperase.Acesta mulţumeşte politicos, dar primeşte cadoul
cu un aer decepţionat şi trist.Prietenul bogat gandeşte că nu a fost destul şi la
proxima ocazie, face un cadou şi mai scump.Inutil: cel sărac reacţionează şi
mai rău ca prima dată.Lui, cadourile mari îi amintesc că este sărac şi că el nu
poate să facă la fel pentru prietenul său.S-ar putea bucura mai mult de un
cadou simplu, adecvat condiţiei sale.

26
Violenţa
Deseori, atunci cand nu suntem în stare de ceva mai bun, recurgem la
violenţă gratuită şi aparent inexplicabilă.Aducem injurii, strigăm sau lovim
partenerul, în loc să recurgem la replica sau atitudinea adecvată.O situaţie de
violenţă gratuită tipică este provocată atunci cand cineva, pe care îl
dispreţuim, ne face complimente şi ne aduce laude ostentative.În fapt această
violenţă este tot o manieră de a nu acţiona adecvat, adică o formă de
pasivitate.

Exerciţiu
Clienţii sunt rugaţi să îşi concentreze atenţia asupra rupturii simbiozei
normale cu mama sa - a fost prea precoce, prea tardivă sau prea brutală?Sau
simbioza normală a continuat într-o formă anormală?
În cazul simbiozei, clienţii sunt rugaţi să identifice formele de pasivitate în
care au fost implicaţi sau în care sunt implicaţi
În ce măsură au dovedit sau dovedesc agitaţie ca formă de pasivitate
În ce măsură au dovedit sau dovedesc absenţă ca formă de pasivitate
În ce măsură au dovedit sau dovedesc incapacitate ca formă de pasivitate
În ce măsură au dovedit sau dovedesc supraadaptare ca formă de pasivitate
În ce măsură au dovedit sau dovedesc violenţă ca formă de pasivitate
Clienţii sunt rugaţi să dea exemple ale tuturor formelor de pasivitate în care
au fost sau sunt implicaţi; care au fost sau sunt comportamentele lor
specifice în aceste forme de pasivitate

27
Şedinţa 6

EMOŢIILE ŞI COLECŢIILE DE TIMBRE


Diversitatea situaţiilor de viaţă, psihică, intelectulă şi sentimentală, poate fi
sursa a patru emoţii fundamentale: bucuria, tristeţea, teama şi mania.Acestea
se pot combina între ele, ca şi culorile curcubeului, dand naştere la ceea ce
numim sentimente.
De pildă, puţină iritare condimentată cu puţină teamă de a fi abandonat poate
conduce la o gelozie de toată frumuseţea.Teama de celălalt şi mania contra
lui fac, împreună, ceea ce se numeşte ură.Un amestec delicat de teamă şi
bucurie poate să facă sentimentul de ruşine, iar în doze puţin diferite pe cel
de onoare.O mică doză de iritare faţă de lege şi morală, împreună cu puţină
bucurie de a le încălca şi multă teamă de pedeapsă, poate face sentimentul de
culpabilitate ş.a.m.d. (Michel Josien, Analyse Transactionnelle, Les editions
d’Organisation, Paris, 1994)
Pentru exemplificare, să presupunem că asistăm o grupă de studenţi, în
momentul în care profesorul tocmai anunţă subiectele unui test.
Un student din prima bancă, stăpan pe materie, priveşte subiectul degajat şi
uşor ironic: “Dar este prea uşor.Probabil profesorul vrea să detecteze
debilii”.El trăieşte emoţia bucuriei.La limită, aceasta ia forma extazului.
Un altul, aşezat în spate, nu înţelege nimic.Subiectul pare făcut într-o limbă
pe care nu o cunoaşte.Este cuprins de teamă.La limită, aceasta devine
teroare.Diferenţa este doar de grad de intensitate.
Un al treilea student priveşte subiectul congestionat şi tranteşte cu pumnul în
bancă, înjurand în şoaptă.El este furios.
Un al patrulea student, care a mai căzut deja două teste, priveşte moleşit
subiectul care nu-i spune nici de această dată prea multe.Este trist.se apropie
de disperare, care este forma profundă a tristeţii.

Exerciţiu
Clienţii sunt rugaţi să încerce să identifice gradul în care a trăit sau trăieşte
cele patru categorii de emoţii fundamentale?Ce categorii de emoţii au
predominat în viaţa lor, ce categorii de emoţii predomină în viaţa lor?

28
6.1.Sentimentul dominant
Emoţiile sunt vechi tehnici de expresie pe care le învăţăm mai ales în
copilărie.Nimic nu este mai spontan decat un vechi obicei.
Fiecare individ poate trăi diverse emoţii şi combinaţii de emoţii, dar în
copilăria sa timpurie el alege un tip de sentiment dominant pentru maniera sa
de exprimare.El este convins că acest sentiment este universal acelaşi,
valabil pentru toţi semenii săi.Eric Berne a dat acestui sentiment denumirea
de racket.

În viziunea sa un racket “este sentimentul ales de o persoană dată, dintre


toate sentimentele posibile, ca beneficiu psihologic al jocurilor sale”.(Eric
Berne-Que dites vous apres avoir dit bonjour?)
Racket-ul este un sentiment învăţat în copilărie, prin traumatism sau prin
modelare.Exprimarea lui a fost încurajată de anturaj şi de condiţiile specifice
de viaţă.

El poate avea consecinţe nefaste pentru toată viaţa.De pildă, o femeie a cărei
emoţie dominantă este tristeţea şi care, din eroare, a fost angajată la recepţia
unui hotel, va fi dată curand afară, pentru firea sa tristă şi plangăreaţă.În faţa
patronului, se va aşterne pe plans.Apoi, se va plange soţului care, la randul
lui, va spune: “M-am săturat de plansul tău.Te părăsesc”.Va merge la cea
mai bună prietenă şi se va plange din nou, de patron şi de soţ.Prietena o va
părăsi şi ea.
Plansul şi lacrimile, care o protejaseră în copilărie şi o ajutaseră să obţină de
la părinţi ceea ce dorea, nu mai este eficace acum, cand este adultă.
În aceeaşi manieră, o altă femeie care, în copilărie, a obţinut atenţia şi
dragostea părinţilor pe seama rasului şi veseliei sale, mai mult sau mai puţin
sincere (i s-a spus adesea ceva de genul: ‘Mergi în camera ta şi revii atunci
cand vei avea zambetul pe buze”), va avea tendinţa să afişeze veselie
continuă.Asta nu înseamnă că este fericită, ci doar că acesta este sentimentul
dominant.Îl va exprima şi în situaţii inadecvate.

Exerciţiu
Clienţii sunt rugaţi să încerce să reflecteze asupra propriului lor racket, să
încerce să-l identifice; clienţii sunt rugaţi totodată să exemplifice
manifestarea acestui sentiment cu situaţii din propria lor existenţă.

Colecţia de timbre

29
Reprimarea emoţiilor inadecvate şi nepermise este posibilă prin înlocuirea
lor, unele cu altele.În viaţa de toate zilele, emoţiile sunt mult mai puţin
spontane decat s-ar putea crede.Educaţia şi împrejurările vieţii ne obligă să
exprimăm cu precădere emoţiile pe care morala, legea şi împrejurările le
admit ca pozitive şi adecvate.La o ceremonie de înmormantare, de exemplu,
pe cat posibil, vom evita sa radem în hohote.În faţa şefului, vom evita să ne
manifestăm furia.În faţa unei femei pe care vrem să o impresionăm,ne vom
ascunde frica ş.a.m.d.

De regulă, cu cat suntem mai duplicitari, cu atat mai mult evităm să


exprimăm emoţiile şi sentimentele reale, spontane.

Reprimarea emoţiilor şi sentimentelor adevărate, prin înlocuirea lor cu altele


false şi conjuncturale, comportă un anumit gen de costuri şi suferinţe
psihologice.Fiecare sentiment neexprimat se răzbună prin acumularea unei
tensiuni psihice.A nu exprima un sentiment în mod spontan, este ca şi cum
ai lipi un timbru.Ele se acumulează şi dezlipirea lor ulterioară ia forma unei
răbufniri nervoase, disproporţionate.Cu oarecare ironie, Eric Berne a numit
cadouri aceste ieşiri nervoase.

Să presupunem că într-o dimineaţă nu sună deşteptătorul la timp.Vă treziţi


tarziu şi trebuie să vă grăbiţi la slujbă.Rugaţi soţia să pregătească repede
micul dejun, dar ea trebuie să-şi pregătească toaleta.Vă roagă s-o ajutaţi să-şi
încheie rochia.Aţi vrea să-i spuneţi cateva, dar vă aduceţi aminte că după-
amiază veţi merge la un meci de tenis cu prietenii şi aveţi nevoie de
consimţămantul ei, pentru că este programată o vizită la părinţi.
Alergaţi la maşină, dar vecinul v-a blocat în parcare.Vă frămantaţi inutil.El
soseşte cu întarziere şi-i zambiţi silit, dar prieteneşte, pentru că este
partenerul de şah al şefului dumneavoastră.În sfarşit, sunteţi gata de plecare,
dar soţia face semn de la fereastră că a hotărat să-şi schimbe toaleta.O
înghiţiţi şi pe asta.În sfarşit soţia soseşte şi porniţi motorul călcand grăbit pe
acceleraţie.Mai sunt cateva minute şi cu puţin noroc, aţi putea ajunge la
timp.Rulaţi cu viteză, dar poliţistul vă face semn să opriţi.”De unde a mai
răsărit şi ăsta?”Sunteţi vinovat şi vorbiţi cu poliţistul cat puteţi de politicos,
chiar dacă vă vine să-l strangeţi de gat.Îl lăudaţi pentru profesionismul şi
devotamentul cu care-şi face meseria, pentru a scăpa basma curată.
Ajungeţi la slujbă, dar e deja prea tarziu.Colegii s-au apucat de treabă.”Bine
că patronul obişnuieşte să vină mai tarziu”, spuneţi către cel mai bun
coleg.”Te înşeli, replică acesta, astăzi a venit devreme şi te-a chemat deja la

30
el”.Mergeţi la patron şi vă administrează un perdaf, presupunand că
întarziaţi mreu.Nu-i adevărat, dar nu-l puteţi contrazice.Faptele sunt
împotrivă.Ziua de lucru trece.La tenis sunteţi deja prea nervos şi pierdeţi tot
ce se poate pierde.
Seara, în familie, soţia vă primeşte rezervată.Aveţi chef de ceartă, dar nu vă
dă atenţie.Copilul vine să vă spună că a luat un zece la desen.”Bine, bine,
dar cu fizica cum mai stai?”Se balbaie puţin şi recunoaşte că tocmai a luat
un şase.”Doar atat!”, săriţi roşu de manie.Faptul pare inadmisibil şi-i trageţi
o palmă.Toate timbrele de peste zi s-au dezlipit în faţa unui copil nevinovat.

Acesta a fost frumosul cadou la care au condus sentimentele reprimate,


repetat, peste zi.

Exerciţiu
Clienţii sunt rugaţi să încerce să identifice emoţiile, sentimentele pe care în
general le reprimă - care sunt emoţiile sau sentimentele pe care nu le
exprimă spontan?(colecţia de timbre)
Clienţii sunt rugaţi să identifice formele sub care aceste emoţii şi sentimente
reprimate au fost sau sunt exteriorizate ulterior (dezlipirea
timbrelor/cadouri); sunt rugaţi să încerce să conştientizeze consecinţele
acestor cadouri

31
Şedinţa 7

7.Poziţia de viaţă
Ori de cate ori atribuim valoare unei persoane, fie aceasta propria noastră
persoană sau oricare alta, facem acest lucru prin raportare şi poziţionare faţă
de o altă persoană sau faţă de noi înşine.Pentru a opera acest raport, AT
foloseşte conceptul de poziţie de viaţă.

Poziţionarea cea mai simplă implică cel puţin două persoane, de regulă tu şi
eu.Această poziţionare îşi are originea în convingerile şi atitudinile sădite în
individul uman încă din copilăria sa timpurie, începand de la sanul mamei şi
continuand cu experienţele de viaţă ulterioare, în special cu cele trăite pană
la varsta de cinci, şase ani.

Pentru a simboliza în maniera cea mai simplă poziţia de viaţă Eric Berne a
folosit semnul plus (+), pentru situaţia în care se atribuie valoare şi semnul
minus (-) pentru lipsa de valoare.

Dacă raportarea se face între poziţiile TU şi EU, devin deja posibile patru
combinaţii, care constituie cele patru poziţii de viaţă fundamentale:

EU+/TU+ sau (OK/OK)


EU+/TU- sau(OK/NonOK)
EU-/TU+ sau (NonOK/OK)
EU-/TU- sau (NonOK/NonOK), dacă asociem semnul (+) cu OK şi semnul
(–) cu NonOK.

Poziţia OK/OK ilustrează starea sănătoasă, în care viaţa merită cu adevărat


trăită.
Eu mă accept şi sunt mulţumit de mine, aşa cum sunt.Lumea exterioară mie
este bună şi frumoasă, iar eu pot avea raporturi constructive şi fericite cu tine
şi cu toţi ceilalţi.Confruntat cu o problemă sau alta, eu voi căuta încrezător o
soluţie, în cooperare şi în relativ acord cu ceilalţi.Atitudinile dobandite pe

32
această poziţie de viaţă, sunt tipice pentru oamenii cu destin de învingător şi
caştigător în pariul cu viaţa.
Emoţiile şi sentimentele tipice pentru această poziţie de viaţă sunt cele ale
copilului liber.Nu vor fi cenzurate nici bucuria, nici tristeţea şi nici teama
sau mania.Trăirile vor fi spontane şi pline.

Poziţia OK/NonOK ilustrează situaţii pentru care extrema este una de


genul: eu sunt prinţ, iar tu eşti cerşetor.Eu mă lipsesc de tine pentru că nu
eşti bun de nimic şi te detest.Eu sunt satisfăcut de mine aşa cum sunt, dar pe
tine nu te accept aşa cum eşti.Pe mine mă supraevaluez, iar pe tine şi pe
ceilalţi îi devalorizez.
La limită, pe această poziţie de viaţă trăiesc indivizii care-şi denigrează
consoarta, colegii şi şeful, care-şi bat copii şi-i trimit în şcolile de corecţie,
care-şi chinuie subalternii etc.
Este poziţia arogantă şi, uneori, asasină.În cel mai bun caz, de pe această
poziţie, poate fi acordat celorlalţi nenorociţi un ajutor pe care ei nu-l cer.Din
punct de vedere clinic, pentru psihiatru, aceasta este poziţia de viaţă a
paranoicului.
Sentimentele dominante pentru această poziţie de viaţă sunt furia, mila,
dezgustul.

Poziţia NonOK/OK ilustrează strarea pe care psihologii o numesc


“depresivă”.
Sub aspectul relaţiilor sociale şi politice, această poziţie de viaţă se
caracterizează prin denigrarea eului şi pierderea încrederii în sine.Ea este
indusă încă în perioada timpurie a copilăriei ostracizante.
Sub aspect material, această poziţie de viaţă conduce la alegerea deliberată a
unei vieţi prea modeste, uneori de mizerie.Cel dominat de această poziţie de
viaţă consideră că el însuşi nu merită mai nimic, se mulţumeşte cu prea puţin
şi este mereu gata să plătească, mult prea scump, orice atenţie sau servciu pe
care i-l face cineva.Este tipică pentru perdanţii care se pretind jucători,
pentru oamenii care se abandonează pe ei înşişi, pentru cei care se izolează
în locuinţe sordide sau într-un cătun îndepărtat.
Pus în faţa unor dificultăţi, cel care trăieşte pe o astfel de poziţie de viaţă
caută întotdeauna un vinovat şi, de regulă, vinovatul găsit este el însuşi.Preia
greşelile asupra sa.Se consideră derizoriu şi inutil.Îi admiră prosteşte pe
ceilalţi şi îşi revendică doar gafele şi oalele sparte.Are şanse mari să ajungă

33
la puşcărie sau la casa de nebuni.El spune adesea ceva de genul: “Dacă aş fi
putut…” sau “Dacă voi rămane dator…”
Sentimentele dominante pentru această poziţie de viaţă sunt teama, tristeţea,
melancolia, admiraţia.

Poziţia NonOK/NonOK ilustrează starea de deriziune totală, în care nimic


nu merge, nimic nu are sens, nimic nu merită efortul.La ce bun să trăieşti?
Pentru ce să faci asta sau cealaltă?Întreaga desfăşurare a evenimentelor este
privită de pe poziţia unui spectator resemnat şi indiferent.
Sub aspect clinic, pentru psihiatru, această poziţie de viaţă este cea care
conduce la schizofrenie.
Confruntat cu probleme, individul dominat de această poziţie de viaţă
găseşte vinovată pe toată lumea.Toţi suntem neputincioşi, răi, nedrepţi,
penibili etc.Tentaţia asasinatului şi chiar a genocidului se instalează de la
sine.
Sentimentele dominante pentru această poziţie de viaţă sunt cele de
anxietate, neîncredere, manie, indiferenţă sau deriziune.
Paleta poziţiilor de viaţă poate fi lărgită şi detaliată dacă, alături de Eu şi TU,
este introdus EL sau EI.Combinaţiile posibile se multiplică pană la opt (+++,
++-, +-+, +--, ---, --+, -++, -+-), iar maniera de interpretare, pentru fiecare în
parte, nu diferă esenţial de cea utilizată în cazul poziţiilor de viaţă bipolare.
Poziţia de viaţă a fiecăruia variază în raport cu contextul, cu tipul de
personalitate cu care intră în contact şi cu situaţia în care se află la un
moment dat.Suntem (++) cu prietenii şi rudele apropiate, (-+) cu patronul
sau cu profesorul, (+-) cu cainele şi (--) atunci cand este vorba de cine ştie ce
dezastru naţional sau mondial.
În momente şi locuri diferite, trăim pe poziţii de viaţă diferite, dar una
anume poate fi dominantă.Esenţial este să tindem către poziţia (++) care ne
face parteneri de viaţă şi de comunicare agreabili şi constructivi.Acest lucru
trebuie făcut în mod realist şi economicos, fără a consuma o cantitate mare
de energie psihică şi a ne epuiza pentru a fi perfecţi (EU+) sau pentru a căuta
partenerul perfect (TU+).Mai binele poate fi duşmanul binelui.

Exerciţiu
Clienţii sunt rugaţi să încerce să identifice poziţiile de viaţă adoptate de către
ei în general; totodată sunt rugaţi să încerce să identifice în cazul lor poziţia
de viaţă dominantă (se va lua în considerare poziţiile de viaţă bipolare).

34
Şedinţa 8

SCENARIILE DE VIAŢĂ.DESTINUL
Fiecare fiinţă umană îşi compune planul său de viaţă îşi construieşte propriul
său destin.Îl scrie ca pe un scenariu, încă în copilăria sa timpurie, pentru a-l
pune în scenă şi a-l interpreta toată viaţa.

Încă din primii ani de viaţă, fiecare om decide cum va trăi şi cum va
muri.Indiferent dacă omul conştientizează sau nu acest lucru, planul său de
viaţă există şi în AT, este numit scenariu.El cuprinde toate deciziile nodale
ale vieţii individului.

După formularea lui Eric Berne, un scenariu este un plan de viaţă în curs de
realizare, conceput în copilăria timpurie, sub presiunea parentală.El
constituie forţa psihologică care conduce individul uman către propriul său
destin, pe care poate alege să îl urmeze sau să îl contrazică.

Deşi pare incredibil, întreaga nobleţe şi decădere umană sunt hotărate de


copilul care am fost pană la şase ani şi adesea pană la doar trei ani.Destinul
ne arată că oamenii pot ajunge la aceeaşi finalitate pe căi diferite, tot aşa
cum pot ajunge la finalităţi diferite, urmand aceleaşi căi.Fiecare îşi poartă
scenariul în el însuşi sub forma vocilor parentale, care îi spun ce trebuie şi ce
nu trebuie făcut.În plus, fiecare este prins în ţesătura scenariilor altor fiinţe
precum părinţii, partenerii de viaţă şi copii.

Există desigur, accidente mecanice, chimice sau boli infecţioase care pot
rupe sau modifica destinul, în afara planului de viaţă individual.Într-o
anumită măsură, însă, nici acestea nu sunt complet străine de el.

Libertatea ne dă puterea de a ne urma propriul destin, iar puterea ne dă


libertatea de a interveni în destinul altora.

35
Conceptul de scenariu implică o anumită lipsă de libertate individuală.În
fond, dacă există un plan de viaţă, fie că îl urmăm resemnţi, fie că îl
contrazicem sistematic, tot la el ne raportăm.În copilărie, libertatea este
limitată prin aceea că, sub aspect fizic, nu suntem autonomi, sub aspect
afectiv, suntem cantonaţi în universul matern (adesea, copiii doresc sincer să
se căsătorească cu mama), iar sub aspect intelectual, suntem incapabili să
conceptualizăm ceea ce urmărim în viaţă.În acest sens, în copilărie,
conceptul de libertate nu este operaţional.

Eliberarea poate veni mai tarziu, cand ne apropiem de viaţa adultă şi


devenim autonomi sub aspect fizic, iar sub aspect afectiv, rupem plasa
cercului familial, ieşind afară.Ne eliberăm şi sub aspect intelectual, atunci
cand putem conceptualiza şi modela propriul comportament.
În orice caz, ca să ne eliberăm de propriul destin trebuie să-l cunoaştem şi
să-l modificăm.Aceasta este şi calea prin care AT vindecă destinul de bolnav
psihic.Cunoaşterea propriului scenariu, pe care noi l-am inventat şi l-am pus
în scenă şi pe care tot noi îl interpretăm, poate fi calea spre autonomie şi
libertate.A-l cunoaşte înseamnă a-l putea rescrie şi a putea reveni asupra
unor decizii inadecvate, luate în copilărie.

În linii mari, procesul de elaborare a scenariului are la origine figuri


parentale, în special mama şi tatăl, de la care copilul primeşte prescripţii,
programe şi injoncţiuni.Acestea iau forma unor instrucţiuni metodologice
şi caiete de sarcini, pe baza cărora concepe planul său de viaţă restrictiv sau
permisiv, perdant sau caştigător.

Exerciţiu
Clienţii sunt rugaţi să încerce să identifice propriile lor scenarii; în ce măsură
clienţii au ales să îl urmeze sau să îl contrazică?
În măsura în care clienţii conştientizează propriile lor scenarii, se va încerca
rescrierea acestora şi revenirea asupra unor decizii inadecvate luate în
copilărie

8.1.Prescripţiile parentale
Sunt mesaje verbale şi nonverbale emise conştient de Părintele figurilor
parentale.Este vorba de valori morale sau sociale, care pot fi transmise sub
forma unor constrangeri.Ele sunt de natură să limiteze capacitatea de
adaptare a adultului de mai tarziu.

36
După Taibi Kahler, există cinci tipuri uzuale de constrangeri: fii puternic, fii
perfect, depăşeşte-te, fă efort şi fă plăcere.

Fii puternic
Cand ascultăm această poruncă parentală, avem tendinţa de a deveni duri.
Încercăm să părem invulnerabili, să dăm impresia de soliditate, rezistenţă şi
putere: faţa devine ermetică, tonul devine aspru, privirea rece. Încercăm să
cenzurăm emoţiile.
Exemplu: Un candidat la un loc de muncă participă la faza de interviu.Îi
tremură mainile şi transpiră de încordare.”Păreţi un pic crispat”, îi spune cel
care face recrutarea. Candidatul, care ascultă de prescripţia “Fii tare”,
doreşte să-şi ascundă slăbiciunea. El desface braţele mimand detaşarea, îşi
recompune o figură impenetrabilă şi spune cu o voce surdă: “A, nicidecum;
totul este în regulă”.El nu va fi credibil.Dacă ar spune simplu: “Este
adevărat.Nu sunt obişnuit cu interviurile şi ţin mult să obţin această slujbă
pentru că…”el va părea mai sincer şi va crea o relaţie mai umană.

Fii perfect
Persoanele care ascultă această prescripţie manifestă o grijă exagerată pentru
detaliile vestimentare.În vorbire, îşi caută îndelung cuvintele şi fac dese
paranteze.Exemplu: “AT, este, s-ar putea spune fără teama de a greşi, o
teorie a personalităţii”.Ei formulează fraze lungi, încărcate.
Ideea de perfecţiune îi cere mult efort şi îi aduce multe nemulţumiri.Pentru
a-i schimba, trebuie să li se sugereze că imperfecţiunile pot avea farmecul şi
umanitatea lor.

Fă plăcere
S-ar părea că acest tip de prescripţie conduce la un comportament generos şi
la o deschidere către ceilalţi.Excesul de atenţii, de complimente şi de
atitudini binevoitoare devine o formă de supraadaptare la nevoile celorlalţi.
Tipică pentru această prescripţie este următoarea scenă dintr-o piesă de
teatru: O pereche de tineri săraci aniversează doi ani de la căsătorie.Soţul nu
are bani.Toată averea sa se rezumă la un ceas de buzunar, placat cu aur,
rămas moştenire de la un unchi.Faptul că lanţul lipseşte îi diminuează
valoarea.El decide, totuşi, să vandă ceasul pentru a cumpăra o podoabă din
fildeş, pe care soţia sa să şi-o prindă în părul blond, atat de lung şi
frumos.Între timp, iubitoarea sa soţie îşi vinde părul pentru a cumpăra un
lanţ pentru ceasul bărbatului.
S-ar părea că doi “Fă plăcere”, luaţi la un loc, sunt capabili de o
generozitate devastatoare.

37
Persoana aflată sub prescripţia “Fă plăcere” foloseşte multe cuvinte
interogative precum: De acord?Merge aşa?Este bine?Vă convine?etc.Ea
construieşte fraze cu structura pozitiv-dar-negativ.Exemplu: “Aţi organizat o
petrecere magnifică, dar maine nu voi fi bun de nimic.”

Fă efort (Încearcă din greu)


Cand o persoană se află sub această directivă, ea nu spune “Eu fac” sau “Eu
explic” ci spune “Eu voi încerca să fac”, “Eu încerc să explic”.Ea are
tendinţa să supraevalueze dificultăţile şi efortul necesar.Faptul de a fi făcut
efort li se pare mai important decat faptul de a fi reuşit.

Depăşeşte-te (Grăbeşte-te)
Persoanele care ascultă această prescripţie sunt cele care bat adesea, din
picioare sau cu pumnul în masă.Ele folosesc cu predilecţie, cuvinte precum:
mai repede, mai mult, nu este timp, nu-i îndeajuns.

Exerciţiu
Clienţii sunt rugaţi să identifice mesajele verbale sau nonverbale transmise
de către Părintele figurilor parentale din propria lor existenţă sub forma
prescripţiilor parentale
Clienţii sunt rugaţi să încerce să identifice categoriile de prescripţii parentale
ce le-au fost transmise

8.2.Programul (sunt voluntare)


Este constituit din mesaje, metode şi metodele care indică cum se poate face
ceva sau altceva.Fiecare dintre noi preia mii şi mii de astfel de mesaje,
provenind de la părinţii şi figurile parentale care orientează modul de
viaţă.Exemple: “Iată cum…se scrie, cum se citeşte, cum se numără pană la
zece, cum se face o friptură, cum se merge pe stradă, cum se disimulează
sentimentele etc.”
Cea mai mare parte a mesajelor conţinand programe este folosită într-o
manieră pozitivă şi constructivă.Dar există şi mesaje negative.De pildă, un
băiat poate prelua de la tatăl său un mesaj de tipul: “Dacă munceşti din greu,
te surmenezi şi mori de tanăr”.O fată poate prelua de la mama sa un mesaj
de genul: “Iată cum ajungi la depresii dacă îţi reprimi sentimentele”.
Exerciţiu
Clienţii sunt rugaţi să conştientizeze programele transmise de către figurile
parentale

38
Clienţii sunt rugaţi să încerce să conştientizeze mesajele, metodele transmise
de figurile parentale în cadrul programelor
Clienţii sunt rugaţi să încerce să identifice care au fost mesajele negative şi
care au fost mesajele pozitive transmise de figurile parentale în cadrul
programelor

8.3.Injoncţiuni (mesaje negative) şi permisiuni (mesaje pozitive) (sunt


involuntare)
Injoncţiunile sunt mesaje negative, care provin din Copilul părinţilor şi
figurilor parentale.Cel mai adesea, acestea sunt de genul: nu exista, nu te
apropia.Injoncţiunile sunt interdicţii formulate involuntar, iar caracterul lor
implicit le face cu atat mai eficace.La origine ele sunt transmise prin mesaje
nonverbale.De pildă, unui copil care nu este luat în braţe de mama sa sau
care este ţinut la distanţă, pentru a nu şifona sau murdări îmbrăcămintea,
interpretează acest mesaj prin aceea că nu este dorit, că nu trebuie să vină
aproape.
Permisiunile sunt mesaje pozitive, care provin tot din Copilul figurilor
parentale.Sunt nonverbale şi preverbale.Mesajul purtat este unul permisiv:
fii aşa cum eşti, fă-ţi ţie plăcere, fii apropiat, deschis şi exprimă-ţi nevoile,
acţionează, rezervă timp pentru tine etc.
Mai mulţi analişti (Bob şi Mary Goulding, Gysa Jaoui şi Michel Joisien) se
rezumă la o listă de douăsprezece injoncţiuni/permisiuni fundamentale: nu
exista, nu fi tu însuţi, nu fi copil, nu creşte, nu reuşi, nu acţiona, nu fi
important, nu aparţine, nu fi apropiat, nu simţi, nu gandi, nu fi sănătos.

Nu exista
Dacă te-ai gandit măcar odată la sinucidere, este aproape sigur că mesajele
tale scenariale conţin şi o injoncţiune de tipul “Nu exista!”.Problema se pune
la fel şi atunci cand te simţi fără valoare, inutil şi nedemn de iubire.
Această injoncţiune este consemnul purtat de persoana căreia, în copilărie, i
s-a spus că este născută dintr-un accident, că nu a fost dorită sau, eventual, i
s-a spus în mod repetat: “Te omor dacă…” şi “Era mai bine dacă nu te
năşteai”.

Nu fi tu însuţi
Cel mai adesea, această injoncţiune este transmisă de părinţii care au o fată,
deşi doreau un băiat sau invers.Mesajul lor verbal va fi de genul: “Nu trebuia
să ai sexul tău”.Forma generică a mesajului este: “Nu fi tu însuţi, fii un alt
copil”.Băieţelul va purta hăinuţe roz atunci cand părinţii au dorit o

39
fetiţă.Prenumele va fi şi el ambiguu, pentru a masca sexul nedorit.Pentru a
face plăcere părinţilor, copilul va avea şi el un comportament străin de sexul
său.

Nu fi copil
Este o altă injoncţiune transmisă de părinţii care se simt ameninţaţi de
prezenţa unui copil.În special atunci cand părinţii înşişi sunt prea serioşi şi
severi, manifestand desconsiderare pentru trăirile copilului şi valorizare
pentru acţiunea concretă şi relaţiile reci, economicoase, această injoncţiune
este puternică.Ei nu se vor juca, nu vor visa, nu se vor amuza şi nu se vor
ocupa de fleacurile copilăreşti.
Această injoncţiune va putea ocluza Copilul din adultul de mai tarziu,
făcandu-l eficient, dar franandu-i creativitatea şi capacitatea de a simţi, de a
visa şi a se bucura de viaţă.

Nu creşte
Mezinul familiei este cel care poartă această injoncţiune, de cele mai multe
ori.Este atat de dulce şi vesel, încat părinţii nu se pot împăca cu gandul că nu
vor mai avea un micuţ în casă.Toată atenţia şi dragostea familiei este
orientată spre cel mic.Celor mari nu li se acordă atenţie.Concluzia pe care o
trage mezinul este aceea că ar fi bine să rămană copil.
Uneori, “Nu creşte” vrea să spună “Nu mă părăsi”.Femeia care-şi neglijează
soţul şi copiii pentru a se ocupa de părinţii săi, în varstă, acţionează în
sprijinul acestei injoncţiuni.
O variantă frecventă a lui “Nu creşte” este mesajul ascuns “Nu fi
sexy”.Poate fi transmis de tată către fete şi de mamă către băieţi.Cand copiii
cresc, părinţilor le este teamă de propriile reacţii sexuale şi emit mesaje
nonverbale de distanţare psihică şi fizică.Copiii pot decodifica această
distanţare şi ca o injoncţiune spre a nu creşte şi deveni maturi sub aspect
sexual.

Nu reuşi
Părinţii şi figurile parentale, ele însele aflate în starea Copil, pot fi geloase
pe reuşita fiilor şi fiicelor sau discipolilor lor.Ne putem gandi la un părinte
provenit dintr-o familie săracă în care a muncit din greu de la varsta de
optsprezece ani şi, deşi şi-a dorit mult, n-a putut ajunge nicidecum la
universitate.Astăzi, datorită muncii lui îndarjite, copiii săi au o situaţie
financiară bună.El plăteşte ca fiica sa să ajungă într-o universitate
bună.Aparent, el se bucură se reuşita fiicei sale, dar inconştient, el este gelos
pe faptul că ea are posibilităţile care, lui, i-au lipsit.Prin mesaje nonverbale,

40
el va transmite ceva de genul: “Nu reuşi”.Prin mesaje verbale, vizibile, el o
va pune să muncească dur şi să-şi facă treaba bine.
Studenta care va lua o decizie scenarială de acest tip, va muncii cu îndarjire,
dar cand va ajunge la examen, ea se va sabota într-o manieră oarecare.Va fi
panicată şi va părăsi sala sau va uita tocmai de cursul cel mai important.

Nu acţiona
Mesajele parentale negative induc o injoncţiune de genul: “Nu face nimic
pentru că vei greşi sau va fi periculos pentru tine”.O persoană adultă care
ezită mereu între a face ceva sau altceva, cu sentimentul că nu va ieşi nimic
bun, este marcată de o injoncţiune de tipul “Nu acţiona”.
În special, mamele îngrozite de faptul că s-ar putea întampla ceva rău
progeniturilor dacă le pun la treabă, sunt cele care induc această injoncţiune.

Nu fi important
Oamenii marcaţi de acest mesaj scenarial sunt cuprinşi de panică ori de cate
ori li se cere să-şi asume un rol de lider.Ei refuză popularitatea şi
manifestările în public.O astfel de persoană poate reuşi de minune într-un
post de subaltern sau poate fi, în umbră, o eminenţă cenuşie.Ori de cate ori
ar putea acede mai sus, ea se va sabota pe sine.
O variantă a acestei injoncţiuni are o formulare de tipul: “Nu cere ceea ce tu
ai nevoie”.
Cel mai adesea, injoncţiunea “Nu fi important” este generată de
comportamentele şi mesajele parentale care pot fi traduse într-o formulare de
genul: “Eu te cresc şi îţi aduc ce trebuie pentru că eşti copilul meu, dar să-ţi
iasă din cap că tu ai fi mai important în casa asta.”

Nu aparţine
Unui copil căruia i se spune, în mod repetat, că este diferit de ceilalţi, fie
înzestrat, fie dificil, fie timid etc.i se poate induce injoncţiunea de
neaparteneţă la nici un grup, la nici o entitate.Marcat de această injoncţiune,
mai tarziu, cand va fi adult, el se va regăsi străin, marginalizat, solitar,
nesociabil.Îi va fi dificil să se integreze în familie, în cercul de colegi, la
slujbă, în societate.
Odată, am auzit un prieten spunand: “Mă simt inginer printre poeţi şi poet
printre ingineri.”Este destul de probabil ca scenariul său de viaţă să fi fost
marcat de injoncţiunea “Nu aparţine”.
Efectul extrem al acestei injoncţiuni este marginalizarea.

41
Nu fi apropiat
Este injoncţiunea care induce o interdicţie de proximitate fizică sau afectivă.
Acest mesaj parental poate fi transmis din generaţie în generaţie, în familiile
în care lipseşte afecţiunea şi nimeni nu vorbeşte despre ceea ce simte.Copilul
poate decodifica acest mesaj din atitudinea unui părinte care-l ţine mereu la
distanţă. El întinde braţele fără să obţină o reacţie pozitivă şi, în final, decide
că nevoia sa de apropiere nu merită suferinţa pe care o aduce, deci nu are
valoare.
O variantă a injoncţiunii “Nu fi apropiat” este “Nu face confidenţe”.Poate fi
indusă atunci cand un părinte moare sau părăseşte copilul.Nu merită să facă
confidenţe cuiva care nu mai poate fi găsit atunci cand are nevoie de el.Mai
poate fi indusă atunci cand o figură parentală speculează şi profită de
confidenţele şi sinceritatea copilului.El va hotarî să rămană departe de toată
lumea pentru a se proteja.
În viaţa adultă, consecinţa lui “Nu fi apropiat” conduce la neîncredere în
semeni, la distanţare şi la răceală.

Nu simţi
Injoncţiunea poate fi indusă de un părinte care el însuşi îşi reprimă
sistematic emoţiile şi sentimentele.Există familii în care se instituie un fel de
embargo asupra manifestării sentimentelor.Cel mai adesea, anumite
sentimente sunt interzise, iar altele permise.De pildă: “Fii curajos”, “Nu fi
trist”, “Nu te înfuria” etc.
În unele familii, mesajul “Nu simţi” implică “Nu avea senzaţii fizice”.Cand
copilului îi este interzisă senzaţia de foame, spre exemplu, este posibil ca
adultul de mai tarziu să aibă probleme cu alimentaţia.Interdicţia
sentimentelor erotice poate conduce la frigiditate şi impotenţă.
După opinia mai multor terapeuţi, interdicţia de a simţi, de a avea senzaţii,
poate fi la originea unor psihoze în viaţa adultă.
Unii părinţi transmit o versiune de forma: “Nu simţi ca tine, ci simte ca
mine”.Mama poate spune copilului: “Mi-e foame, ce vrei să mănanci?” sau
“Mi-e frig, pune-ţi puloverul.

Nu gandi
Injoncţiunea poate fi indusă de părinţii care denigrează sistematic maniera
de a gandi a copiilor.Micuţul Dănuţ, de exemplu, vine la tatăl său să-i spună
mandru cum s-a gandit el să-şi amenajeze camera.”Prostii!Nu-ţi bate tu
capul cu asta.Noi gandim ce trebuie făcut.”

42
Uneori, injoncţiunea “Nu gandi” este transmisă prin exemplul parental.O
mamă isterică va spune fiicei sale ceva de genul: “Cand o femeie vrea ceva
de la un bărbat, nu are nevoie să gandească, ci să simtă.”
Atunci cand este pus în faţa unei dificultăţi, un adult supus acestei injocţiuni
scenariale intră în panică, se agită inutil sau se simte rău, în loc să gandească
o soluţie concretă.Injoncţiunea “Nu gandi” poate fi specifică: “Nu te gandi la
bani, la sex, la bucătărie etc.”

Nu fi sănătos
Părinţii pot fi, adesea, nişte persoane foarte ocupate.Îşi iubesc copilul, dar nu
le mai rămane timp şi energie pentru a-i acorda atenţia necesară.În schimb,
atunci cand copilul se îmbolnăveşte, mama îşi ia concediu şi stă cu el toată
ziua.Îl răsfaţă şi-i spune o mulţime de poveşti.
Copilul decodifică acest mesaj printr-o formulare de genul: “Pentru a obţine
atenţia de care am nevoie, trebuie să fie bolnav.”
Părinţii induc această injoncţiune fără să vrea şi fără să-şi dea seama.Dacă
copilul preia acest mesaj în scenariul său de viaţă, el va folosi această
strategie şi în viaţa sa adultă, atunci cand va avea dificultăţi la slujbă sau în
relaţiile sale umane.
Injoncţiunea poate fi transmisă şi prin atribuire, atunci cand părinţii spun
mereu şi tuturor că băieţelul este slăbuţ şi prea sensibil la boală.
Exerciţiu
Referindu-se la ei înşişi, clienţii sunt rugaţi să încerce să identifice
injoncţiunile şi permisiunile ce provin din Copilul figurilor parentale.

4.Şase scenarii tipice


Folosind prescripţiile, permisiunile şi injoncţiunile ca pe nişte materiale
compozite, copilul construieşte scenariul şi planul său de viaţă, alegand între
a-l urma sau a-l combate.

El poate construi un scenariu caştigător, perdant sau neutru.De pildă, dacă


“driverul” scenariului său este prescripţia “Fii perfect”, el are mari şanse să
eşueze pentru că se va fixa pe o poziţie pe care se va forţa zadarnic să o
ajungă.

Pentru a oferi o concretizare a numeroaselor construcţii scenariale posibile,


Eric Berne a propus şase scenarii tipice pe care le-a raportat la destinele unor
personaje mitologice semnificative.Cele şase procese scenariale tipice

43
reprezentand tot atatea scheme scenariale dominante sunt: Înainte, După,
Niciodată, Totdeauna, Aproape şi Fără sfarşit.Fiecare are tema sa dominantă
care poate fi regăsită oriunde există oameni, indiferent că este vorba de
chinezi, africani, americani sau romani.

1.Scenariul Înainte.Hercules
Dacă eu aş alege tema scenariului Înainte, atunci deviza mea de viaţă
ar fi una de genul: “Nu mă voi putea bucura înainte de a termina treaba” sau
“Înainte datoria, după aceea plăcerea”.
Variantele acestei teme pot fi multe, dar toate au în comun faptul că
ceva bun şi plăcut nu se poate întampla înainte ca ceva mai puţin bun să fie
terminat. Judecata creştină, care propune o viaţă de renunţări pe această
lume pentru a găsi fericirea pe lumea cealaltă, se încadează în această
schemă scenarială.Dar tema scenariului acţionează atat pe termen lung cat şi
pe termen scurt.
O persoană tipică pentru acest scenariu, de exemplu, poate gandi că după ce
vor creşte copiii şi vor avea viaţa lor, va fi timpul să guste toate plăcerile pe
care le-a amanat mereu.Viaţa va începe la cincizeci de ani.Totodată, înainte
de a se aşeza la masă, va mai avea de făcut vesela sau înainte de a deschide
televizorul, pentru serialul preferat, mai are de rezolvat încă o problemă
ş.a.m.d.
Eroul grec, Hercules, are un scenariu tipic pentru tema Înainte.Înainte de a
ajunge semizeu, are de trecut o încercare şi apoi încă una şi aşa mai departe.

2. Scenariul După.Damocles
Scenariul cu tema După este simetric cu cel înainte.O persoană care ascultă
de această temă va avea o deviză de genul: “Astăzi pot să petrec şi să mă
amuz, dar maine voi plăti pentru asta” sau “După ce mă voi căsători şi voi
avea copii, va urma o viaţă plină de constrangeri.”
Schema scenariului După este perfect ilustrată de mitul lui Damocles.Acest
puternic rege grec încearcă să trăiască fericit, mănancă, bea şi se amuză.Dar,
în tot acest timp, o sabie atarnă de un fir de păr deasupra capului său.Cand
ridică ochii şi vede sabia deasupra capului, îi îngheaţă zambetul pe
buze.Trăieşte sub teroarea morţii iminente şi inevitabile.
Ca şi Damocles, orice persoană care are un scenariu după care crede că se
poate bucura astăzi, numai că va plăti maine: “Am petrecut o seară
splendidă, dar maine nu voi fi bun de nimic.”, are un scenariu cu tema
După.

44
3. Scenariul Niciodată.Tantal
Tema acestei scheme scenariale poate fi formulată prin ceva de genul:
“Orice aş face, nu voi putea obţine ceea ce doresc mai mult”.O fată bătrană,
spre exemplu, şi-a spus adesea că vrea să stabilească o relaţie durabilă cu un
bărbat, dar n-a făcut-o niciodată.În realitate, ea nici nu frecventează locurile
şi ocaziile în care ar putea întalni acel bărbat.S-a gandit adesea să intre la
universitate, dar nu a completat niciodată o cerere de înscriere.
Eroul mitologic Tantal, condamnat în eternitate să rămană flămând şi însetat,
în timp ce, alături, se află mancarea şi apa care îi sunt necesare, are un destin
tipic pentru scenariul Niciodată.El ar putea avea tot ce-şi doreşte făcand un
simplu pas, dar acest lucru îi este imposibil pentru că nu-şi dă seama de asta.
Ca şi Tantal, orice persoană obedientă scenariului Niciodată nu poate face
ceea ce îşi doreşte pentru simplul fapt că nu realizează că acest lucru este
posibil.

4. Scenariul Totdeauna.Arachne.
Există destui oameni care se întreabă mereu: “Pentru ce mie mi se
întamplă întotdeaun aşa?”Alteori, ei îşi spun: “Totul este la fel ca mai
înainte”.Fac încercări îndarjite de a schimba ceva, dar totul eşuează
mereu.Totdeauna este la fel ca altă dată.
Presupunem că o femeie ascultă de acest scenariu de viaţă.Ea s-a
măritat de trei ori.Prima dată, cu un bărbat discret, retras şi puţin sociabil.A
rupt-o cu el, spunand prietenilor că vrea un bărbat mai dinamic.S-a
recăsătorit cu bărbatul dinamic, dar spre mirarea aceloraşi prieteni, ea anunţă
curand un nou divorţ şi recăsătorirea cu un alt bărbat care pare să fie copia
fidelă a primului.Al treilea bărbat este discret, retras şi nu prea dinamic, dar
ea se plange deja de el şi se află în pragul celui de-al treilea divorţ.
Oamenii cu scenariu Totdeauna se pot juca cu viaţa ca această
femeie.Mereu o iau de la capăt şi totdeauna este la fel.Trec de la o relaţie
nesatisfăcătoare la alta, de la un loc de muncă la altul, dintr-o casă în alta sau
dintr-un oraş în altul.Totul este în zadar: totdeauna, la fel de
nesatisfăcător.Alternativa ar fi aceea de a rămane pe soluţia iniţială.Orice
alege va fi la fel.
Tipic pentru acest scenariu este destinul din mitul lui Arachne.Tanăra
fiică a Lydiei broda divin.Ea comite nebunia de a o întrece pe zeiţa Athena,
într-un concurs de broderie.Ofensată, zeiţa o transformă într-un păianjen
condamnat să-şi brodeze plasa, pentru eternitate.

45
5. Scenariul Aproape.Sisif
Atrăgand mania zeilor asupra sa, Sisif a fost condamnat, pentru
veşnicie, să rostogolească o piatră spre varful muntelui.De fiecare dată,
tocmai cand este pe punctul de a atinge varful, el scapă stanca grea care se
rostogoleşte înapoi, la poale.El o împinge din nou şi, din nou stanca se
rostogoleşte cand este aproape, aproape de varf ş.a.m.d.
Mitul lui Sisif este tipic pentru tema scenariului Aproape.Eric Berne
l-a mai numit şi scenariul “Încă şi încă”.O persoană cu un astfel de scenariu
va putea spune despre o carte pe care tocmai o înapoiază la bibliotecă: “Am
citit-o aproape toată.Ar mai fi fost epilogul,dar…”Cand va spăla vesela,
aceeaşi persoană va freca aproape totul cu grijă, dar vor rămane cateva pete
şi cateva vase în chiuvetă.La slujbă sau la şcoală, aceeaşi persoană va fi
mereu aproape de avansare sau premiere.Totuşi, în ultimul moment, va găsi
o modalitate de a se sabota şi o va lua de la început.
Dezvoltand studiul lui Berne,Taibi Kahler a ajuns la concluzia că
există două tipuri de scenariu Aproape: Cel deja descris a fost numit
“Aproape tip 1”.
Persoana cu un scenariu “Aproape tip 2” ajunge bine şi frumos în
varful muntelui, dar în loc să fixeze stanca pentru a se putea odihni şi bucura
de succes, va ridica privirea şi va zări un varf mai înalt spre care va şi porni
să-şi rostogolească stanca.Odată ajunsă în varful mai înalt, va găsi altul şi
mai înalt ş.a.m.d.
Persoanele cu “Aproape tip 2” reuşesc, adesea în plan material şi
social, dar nu au timp să se bucure de viaţă şi de propriile succese.De pildă,
cineva termină facultatea cu brio, îşi ia masteratul, devine asistent.Nu-şi
îngăduie răgaz şi se apucă deja de doctorat şi aşa mai departe.

6. Scenariul Fără Sfarşit.Filemon şi Baucis


Fără Sfarşit este schema de scenariu a celor care nu au nici o relaţie
cu timpul.Viaţa lor este un fel de portret chinezesc, la care este mereu ceva
de adăugat.Este stilul cadrelor care se apucă să rezolve o problemă, dar
pleacă subit în concediu.Se întorc, continuă, dar se îmbolnăvesc.Problema
devine fără sfărşit.
Acest scenariu este ilustrat de mitul lui Filemon şi Baucis.Soţ şi soţie,
săraci, dar model de căsnicie şi iubire, ei îl găzduiesc pe Zeus, atunci cand
toţi vecinii lor au refuzat acest lucru.Zeus a făcut să dispară toate casele din
jur şi le-a preschimbat coliba într-un templu.Apoi i-a întrebat ce-şi mai

46
doresc.Au cerut să rămană paznicii templului şi să-şi poarte iubirea pană la
sfarşitul vieţii.Convieţuirea lor nu s-a sfarşit nici după moarte.Zeus i-a
preschimbat într-un stejar şi un tei.

Exerciţiu
Clienţii sunt rugaţi să încerce să sesizeze dacă propriile lor scenarii se
regăsesc printre aceste şase scenarii tipice

47