Sunteți pe pagina 1din 2

Amicului F. I.

de Mihai Eminescu


Visuri trecute, uscate flori
Ce-ai fost viaa vieii mele,
Cnd v urmam eu, cznde stele.
Cum ochiul urm un meteor,

V-ai dus cu anii, ducu-v dorul.
Precum cu toamna frunzele trec;
Buza mi-e rece, sufletul sec,
Viaa mea curge uitnd izvorul.

Candela tersei d-argint icoane
A lui Apolon, crezului meu,
M topesc tainic, ns mereu
De ale patimilor orcane.

Sau ca un nour gonit de vnt,
Alerg pe calea vieii mele,
O buh care, ipnd a jele,
Bntuie urma unui mormnt.

Viaa-mi se scurge ca i murmura
Ce-o sufl-un criv printre pustii,
M usc ca crucea pus-n cmpii
i de blesteme mi-e neagr gura.

mi trsc soarta ca un vultur
Ce i trte aripa frnt,
Viscolul iernii moarte i cnt,
Moarte, i rde tot de-mprejur.

Am uitat mam, am uitat tat,
Am uitat lege, am uitat tot;
Mintea mi-e seac, gndul netot.
Pustiul arde-n inima-mi beat.

Numai prin caos tu mi apari,
Cum printre valuri a navei vel,
Cum printre nouri galbena stel,
Prin neagra noapte cum un fanar.

Te vd adesea frunte senin
Ca i gndirea lui Dumnezeu,
Sufletu-i arde-n sufletul meu
C-o flam dulce, tainic, lin.

Gndind la tine nu voi s mor,
mi blastm nsui eu mntuirea,
Orb, nebun, care blastm firea,
Ce-ar vrea din frunte-i s sting-un nor.

Dar dac gndul zilelor mele
Se stinse-n mintea lui Dumnezeu,
i dac pentru sufletul meu
Nu-i loc aicea, ci numa-n stele:

Voi, cnd mi-or duce ngerii si
Palida-mi umbr n albul munte,
S-mi pui cununa pe a mea frunte
i s-mi pui lira de cpti.
(Familia, V, 13, 30 martie/11 aprilie 1869)