4

SISTEME DE ORGANIZARE
A PROCESULUI
DE NVATAMNT




4.1 Generalitati si delimitari conceptuale

Necesitatea organizarii instruirii ntr-un sistem socializat a
aparut odata cu democratizarea instruirii, decurgnd din nevoia
fireasca de a acorda sanse egale de a nvata unor categorii sociale
largi.
La sfrsitul secolului al XVI- lea nceputul secolului al
XVII- lea s-a procedat la structurarea instruirii n forme distincte:

- frontala

- pe grupe care asigura scolarizarea tuturor si n care
se realizeaza activitatea comuna a
binomului profesor - elev

- individuala


n asemenea conditii, apare si se extinde organizarea
nvatamntului pe clase si lectii fundamentata teoretic de
Comenius. si introdusa n Romnia prin Legea nvatamntului din
1864 (Cuza). n timp, formele de organizare a activitatii didactice
s-au diversificat, nct cerinta unei clasificari a acestora se impune
tot mai mult:
Activitati frontale
Activitati de grup
dirijate
Activitati
individuale
- lectia
- munca de
laborator
- seminarul
- activitatea n
cabinete pe
specialitati
- vizita/excursia
tematica cu toata
clasa/scoala
- consultatii
- meditatii cu
scop de
recuperare
- cercuri
- concursuri
- ntlniri cu
specialisti
- sesiuni
- redactarea
revistelor
scolare
Munca independenta
si studiul individual
Studii n biblioteci
ntocmirea de
referate n grup
Elaborarea de
proiecte
Pregatirea pentru
examen
Pregatirea si
sustinerea unor
comunicari

Procesul de nvatamnt reprezinta un complex de activitati
initiate si derulate constient, n scopul atingerii unor finalitati
dinainte stabilite. Datorita specificului sau, procesul de nvatamnt
presupune o anumita organizare si structurare.

Forme de organizare:
pe clase (grupeaza elevii)
pe lectii (dimensioneaza activitatea)

Organizarea pe clase
Clasa se defineste ca unitate de baza a scolii, care reuneste o
colectivitate umana relativ omogena (ca vrsta si nivel de
pregatire).
Omogenitatea relativa a clasei faciliteaza:
stabilirea continutului instruirii
stabilirea modalitatii de lucru cu elevii
Obiective
operationale
Evaluare
Continut



Metode
Mijloace

Clasa



Grupe de
nivel
Lectii
rezultate
aplicarea principiilor didactice n mod diferentiat (pe
grupe de vrsta si n functie de trasaturile individuale ale
elevilor).

Organizarea pe lectii
n ansamblul formelor de lucru cu elevii, lectia are locul cel
mai important. Acesta se defineste ca forma de baza a organizarii
procesului de nvatamnt n care se desfasoara activitatea comuna a
elevilor, sub ndrumarea profesorului, n scopul asimilarii
cunostintelor si formarii deprinderilor, prevazute prin programa
scolara, ntr-un interval de timp determinat.
Din punct de vedere al continutului, lectia reprezinta un
sistem de idei articulate logic si didactic, conform cerintelor
psihopedagogice ale predarii, asimilarii si aplicarii cunostintelor.
Deci, lectia este o unitate didactica fundamentala prin care
o cantitate de informatii este perceputa si asimilata activ de elevi
ntr- un timp determinat, provocnd n sfera biopsihica a elevului o
modificare n sensul formarii dorite.
Mai mult, lectia poate fi considerata un program didactic
care cuprinde obiective concrete (operationale), cunostinte si
procedee de lucru care activeaza pe scolar. Grafic, lectia poate fi
prezentata astfel:






O lectie se structureaza, asadar, n functie de sarcina
dominanta a instruirii, sarcina care determina un anume tip de
lectie. La momentul manifestarii operatiunii pentru un tip de lectie
sau altul, profesorul ia n calcul o serie de variabile, n functie de
care decide:
v scopul lectiei;
v obiectivele operationale stabilite;
v continutul instruirii;
v locul de desfasurare a lectiei;
v metodologia proiectata;
v stilul de predare (personalitatea profesorului);
v caracteristicile grupului de elevi (marimea si
omogenitatea)
Dupa cum stim, aceeasi sarcina didactica dominanta (vazuta
ca obiectiv principal al lectiei) presupune mai multe obiective
operationale ce pot fi realizate n diferite moduri n cadrul fiecarei
lectii, de operatii care determina varianta de lectie.
Evident, orice tip de lectie are mai multe variante, n functie
de variabilele de mai sus. La rndul sau, fiecare varianta de lectie
include mai multe evenimente/secvente/momente de lucru cu elevii
denumite evenimentele instruirii.
Evenimentele instruirii sunt un set de actiuni care intervin
n timpul rezervat lectiei, scopul fiind acela de a asigura realizarea
optima a nvatarii.
Evenimentele instruirii (ale lectiei) sunt, n principal,
urmatoarele:
a) captarea si pastrarea atentiei elevilor;
b) enuntarea obiectivelor urmarite;
c) reactualizarea cunostintelor sau deprinderilor dobndite
anterior;
d) transmiterea noului continut informational (predare);
e) dirijarea nvatarii;
f) obtinerea informatiei;
g) evaluarea performantelor;
h) intensificarea procesului de retentie si transfer.
Evenimentele instruirii sunt, n principiu, valabile pentru
toate tipurile de lectii.
Numarul, ponderea si succesiunea acestor evenimente
difera de la o varianta de lectie la alta.


4.2 Sisteme alternative de organizare a instruirii

1. Sistemul monitorial sau sistemul Bell-Lancaster. A
fost initiat si practicat n secolele XVIII-XIX de Andrew
Bell si aplicat n Anglia de profesorul John Lancaster.
Clasa era ncredintata unui profesor care se ajuta de
elevii mai mari pentru a-I nvata pe cei mici, de elevii
buni pentru a-I ajuta pe cei slabi. Sistemul monitorial
s-a aplicat si n tara noastra dar, prin legea din 1884, s-a
renuntat la aceasta modalitate de organizare a instruirii.
2. Sistemul Basedow sau sistemul filantropinist. A fost
conceput pe baza conceptiei lui J.J.Rousseau de catre
Johannes Bernhard Basedow si dezvoltat de Ch.
Salzmann. J.B.Basedow a nfiintat acest tip de scoala,
numita Philantropinum, la Dessau, n anul 1774. Se
predau, n principal, obiecte realiste, limbi moderne,
limba latina, ntr-o ambianta lejera de comunicare
profesor-elev. Nu se apela la pedepse. Se foloseau
metodele stimulative; se foloseau jocurile ca modalitati
de nvatare.
3. Sistemul sau planul Dalton. A fost initiat de Hellen
Parkhurst n localitatea Dalton, SUA, dupa sfrsitul
primului razboi mondial. n modul de organizare a
instruirii se acorda o mai mare libertate elevului, se
punea accent pe activitatea individuala, cerintele
instruirii fiind adaptate capacitatilor individuale. Se
mbina activitatea pe grupe (clase) cu cea individuala.
Programa fiecarei discipline cuprinde unitatile de
munca, sarcinile de nvatat.
4. Sistemul Winetka. A fost initiat de Charleton
Wasburne ntr- un cartier rural din Cicago, dupa al
doilea razboi mondial. Se aplica n nvatamntul primar
si secundar. Se urmarea stimularea dezvoltarii
personalitatii copilului, descoperirea intereselor,
nsusirea cunostintelor utile pentru viata practica. Se
pune accent pe munca independenta, respectndu-se
ritmul de nvatare. Se promoveaza la fiecare materie nu
n bloc. Elevul putea fi n clase diferite la diferite
materii scolare. Se asigura si cooperarea grupelor de
elevi n activitatea de nvatare.
5. Sistemul Montessori. A fost initiat de pedagogul italian
Maria Montessori. Rolul educatorului, dupa Maria
Montessori, este acela de a crea un mediu care sa
favorizeze initierea n munca a copiilor, formarea
comportamentului social. Educatorul nu impunea
autoritar cerintele, ci ndruma discret formare copiilor si
elevilor. Functioneaza si astazi, n diferite tari, gradinite
si scoli montessori.
6. Sistemul proiectelor. A fost inspirat de John Dewey si
teoretizat de W. H. Kilpatrick n SUA, n secolul trecut.
Proiectul este un centru de interes si de activitate.
Etapele realizarii proiectului sunt: comunicarea
intentiei; stimularea atitudinii de interogare; pregatirea
pentru executie; executarea. Elevii primeau spre
rezolvare teme structurate sub forma unor proiecte cu
grade de dificultate diferite. Accentul cade pe activitatea
independenta a elevilor. Rolul profesorului se reduce la
cel de ndrumare. Aceasta modalitate de organizare a
instruirii contribuie la dezvoltarea initiativei, a
ncrederii de sine, la organizarea informatiei.
7. Sistemul Decroly sau sistemul centrelor de interes. A
fost initiat de Ovide Decroly, pedagog belgian. n
conceptia pedagogului belgian copilul este o fiinta n
devenire, el trebuie pregatit pentru viata. Instruirea
trebuie sa respecte trebuintele copilului, elevului;
trebuintele de hrana, trebuintele de aparare, trebuintele
de actiune. Programa de instruire cuprinde doua capitole
mari: copilul si trebuintele sale; mediul natural si social.
Acest sistem s-a aplicat n scoli din Belgia, Danemarca,
Elvetia, Franta.
8. Sistemul Mannheim. Grupele de elevi sunt stabilite
dupa potentialul intelectual.: clase de recuperare, clase
pentru supradotati, clase auxiliare pentru deficienti,
instruire diferentiata.
9. Sistemul Jena sau metoda complexelor. A fost
initiat si aplicat de Peter Petersen n scoli din Germania.
Clasa este nlocuita cu activitatea pe grupe acestea
sunt stratificate: grupa inferioara: 1-3 ani; grupa
mijlocie: 4-6 ani; grupa superioara.7 pna la terminarea
scolii. Programa de instruire este organizata n sisteme
interdisciplinare de cunostinte, programe complexe.
Profesorul ndruma activitatea elevilor.
10. Sistemul muncii n echipe. A fost conceput de
pedagogul francez Roger Cousinet. Si-a gndit si
practicat metoda n deceniile 3 6 ale secolului trecut.
Grupurile se organizeaza dupa preferinta elevilor. Se
practica o pedagogie a libertatii. Scolarul este initiat
n tehnica cercetarii si a descoperirii. Se formeaza si se
consolideaza atitudinea de cooperare.
11. Sistemul Waldorf. A fost initiat de antropozoful
austriac Rudolf Steiner. Conceptia pedagogica waldorf
este fundamentata pe ntelegerea complexa a omului cu
cele patru componente: corp fizic, corp eteric, corp
astral. Eu. Educatorul este raspunzator de depistarea si
dezvoltarea capacitatilor de nvatare si de autocontrol
spiritual. De aceea pregatirii lui profesionale trebuie sa i
se adauge exersarea meditativa, ceea ce permite accesul
la sufletul si spiritul elevului. Tratarea omului ca ntreg,
actionarea asupra simtirii si vointei conduc la reusite
educationale. Rudolf Steiner nu are pretentia ca propune
o noua pedagogie, el recomanda stiinta spirituala ca
nviorare a artei pedagogice clasice.
12. Sistemul tutorial. A aparut n Anglia, cu decenii n
urma. mbina nvatamntul individualizat cu cel pe
echipe. ntlnirile periodice cu profesorul au rostul de a
ndruma instruirea elevilor, de a organiza sustinerea de
referate si dezbateri.
13. Sistemul Dottrens. Poarta numele psihologului si
pedagogului elvetian Robert Dottrens. Procesul de
instruire este organizat ntr-o atmosfera de libertate
dirijata. Activitatea elevilor este diferentiata, sarcinile
de nvatare sunt distribuite prin intermediul fiselor de
activitate independenta. Fisele sunt: de recuperare
(pentru complementarea lacunelor), de dezvoltare
(pentru evolutia celor ce au depasit programa minima),
de exersare (cu grade de dificultate diferita), de
autoinstruirea (materie de nsusit individual). Eficient,
dar dificil pentru profesor.

4.3 Forme de organizare a nvatamntului
pe clase de lectii tipuri si variante de lectii.
Prezentarea sintetica a tipurilor si variantelor
de lectii

Pornind de la ntelegerea lectiei ca modalitate organizata de
realizarea unei sarcini didactice, ntr- un timp determinat, prin
actiuni, procese si cu mijloace adecvate scopurilor urmarite, se pot
delimita anumite tipuri de lectii. Criteriul de baza n clasificarea lor
l constituie sarcina didactica dominanta.
Tipuri de lectii:
1. Lectia de comunicare / dobndire a cunostintelor
2. Lectia de formare a priceperilor si deprinderilor (sau
lectia de munca independenta)
3. Lectia de recapitulare si sistematizare (sau lectia de
fixare si consolidare a cunostintelor)
4. Lectia de evaluare (verificare si apreciere) a
performantelor scolare
5. Lectia mixta (sau combinata).

Fiecarui tip de lectie i corespund anumite variante pe care
profesorul le precizeaza nca din faza de proiectare a lectiei.

Prezentarea tipurilor si variantelor de lectii
1. Lectia de comunicare a cunostintelor
Caracteristica: activitatea didactica este concentrata pe
dobndirea de catre elevi a unor cunostinte si dezvoltarii, pe
aceasta baza, a nsusirilor psihice, capacitatilor intelectuale si
operationale.
Comunicarea este momentul principal al lectiei, ocupnd
cea mai mare parte a lectiei. Dinamizarea lectiei posibil prin
apelarea la dezbateri, conversatie, problematizare, studiu de caz.
Variantele lectiei de comunicare:
a) Lectia de descoperire pe cale inductiva/deductiva
b) Lectia prelegere
c) Lectia seminar
d) Lectia pe grupe de nivel
e) Lectia bazata pe instruirea programata.

a) Lectia de descoperire pe cale inductiva se foloseste n
institutia n care elevii au posibilitati reale sa observe
obiecte si fenomene + prelucrarea informatiilor culese +
formularea unor generalizari. Profesorul dirijeaza
observarea si procesul de elaborare a generalizarilor.
Varianta folosita n stiintele naturii, stiinte socio-umane
Formula logica = daca , atunci
b) Lectia de descoperire pe cale deductiva se
caracterizeaza prin aceea ca procesul de predare- nvatare
se realizeaza prin treceri succesive de la adevaruri
generale (notiuni, legi, axiome) la adevaruri particulare.
Rolul profesorului este de a dirija saltul de la general la
particular prin aplicarea adevarurilor generale la situatii
concrete.
c) Lectia prelegere se bazeaza pe expunere care, la rndul
ei, se realizeaza apelnd la diverse procedee pentru
antrenarea elevilor n activitatile de nvatare. Lectia se
ncheie cu formularea unor concluzii.
d) Lectia seminar se bazeaza pe studierea prealabila de
catre elevi a manualului sau a altor surse bibliografice.
Profesorul formuleaza la nceput cteva ntrebari
orientative care sunt destinate a- i antrena pe elevi n
dezbaterea tematicii respective.
e) Lectia de asimilare pe grupe de nivel se realizeaza prin
mpartirea pe grupe a elevilor, dupa criteriile specifice
acestei variante de lectie; elevilor li se repartizeaza
sarcini diferentiate n functie de grupa din care fac parte
(observatii, experiente, masuratori, rezolvari de probleme
etc.). profesorul formuleaza, n ncheiere, concluzii si
face aprecieri asupra muncii depuse de elevi comparnd
rezultatele grupelor.
f) Lectia de comunicare pe baza instruirii programate se
bazeaza pe dobndirea de cunostinte de catre elevi cu
ajutorul textului programat (vezi si metoda didactica a
instruirii asistate de ordinator IAO).

Nota dominanta a lectiei de comunicare:
a. Elevul si profesorul conlucreaza deoarece scopul este
comun: cunoasterea
b. Predarea este centrata pe elev, stilul cel mai adecvat este
cel democratic
c. Elevul este stimulat si motivat sa cunoasca. ntareste
motivatia nvatarii prin stimulente morale si materiale.

2. Lectia de formare a priceperilor si deprinderilor
Caracteristica: Activitatea independenta a elevului detine
ponderea cea mai mare. Scopul acestui tip de lectie l constituie
dobndirea unor capacitati actionale: priceperi, deprinderi, abilitati
etc.
Structura lectiei: profesorul anunta subiectul si obiectivele
lectiei, reactualizeaza cunostintele teoretice necesare exersarii
practice, demonstreaza (partial) cum se va executa lucrarea
respectiva, lasa pe elevi sa lucreze singuri si, la final, analizeaza
rezultatele obtinute de elevi.
Activitatea de exersare este diversificata ca tematica si ca
modalitate de realizare (pe grupe, n colectivitate, individual).
Variantele lectiei de comunicare:
a) Lectia pe baza de exercitii aplicative
b) Lectia practica bazata pe lucrari de laborator
c) Lectia de munca independenta cu ajutorul fiselor
d) Lectia de creatie.

a) Lectia pe baza de exercitii aplicative Caracteristica:
cunostintele teoretice asimilate sunt plasate ntr- un alt
context de operare (dect cel demonstrat de profesor),
scopul fiind antrenarea elevilor n a rezolva noile sarcini
de nvatare independenta cuprinde toata structura
tipului de lectie.
b) Lectia practica bazata pe lucrari de laborator
obiectivul: formarea deprinderii de a mnui aparatele si
instrumentele de laborator + familiarizarea cu tehnica
muncii experimentale.
c) Lectia de munca independenta cu ajutorul fiselor
Specific: profesorul pregateste fisele cu teme si exercitii
ce urmeaza a fi rezolvate de elevi. Aceste fise sunt
diferentiate pe grupe de elevi (foarte buni, buni, slabi),
sarcinile de munca independenta fiind stabilite n functie
de nivelul de dezvoltare intelectuala.
n consecinta vor fi:
fise de dezvoltare;
fise de exersare;
fise de recuperare.
d) Lectia de creatie Scopul: dezvoltarea capacitatii
cognitive+dirijarea elevilor n directia efectuarii (n
grup/individual) a unor aplicatii cu un pronuntat caracter
creativ:
comunicari stiintifice
compuneri libere
lucrari artistice
creatii tehnice
conceperea unor probleme originale.

Nota dominanta a lectiei de formare a priceperilor si
deprinderilor:

a. deprinde pe elev sa actioneze singur pentru a rezolva
sarcinile de nvatare
b. favorizeaza transferul cunostintelor din plan teoretic n
cel aplicativ
c. obisnuieste pe elev prin exersari repetate sa rezolve
sarcinile din ce n ce mai complexe (deoarece el si
formeaza deprinderea de a munci independent), devenind
tot mai motiva pe masura ce obtine si rezultate.

3. Lectia de recapitulare si sistematizare
Caracteristica: are ca obiectiv fundamental fixarea si
consolidarea cunostintelor prin stabilirea de noi corelatii ntre
cunostinte, procedndu-se inclusiv la generalizari destinate
transferului de cunostinte. Recapitularea presupune reorganizarea
cunostintelor n jurul unei idei centrale, care constituie elementul
de noutate al acestui tip de lectie.

Variantele lectiei de recapitulare si sistematizare:

a) Lectia de sinteza
b) Lectia de recapitulare cu ajutorul textului programat
c) Lectia de recapitulare si sistematizare cu ajutorul fiselor
d) Lectia de recapitulare si sistematizare pe baza de referat

a) Lectia de sinteza: se planifica la ncheierea unui capitol,
a unei sectiuni, la sfrsitul semestrului sau a anului
scolar. Poate fi realizata cu ajutorul conversatiei, a
dezbaterii, a mijloacelor audio- vizuale sau, mai nou,
combinnd lectia de sinteza (la care participa toata clasa)
cu activitatea pe grupe de nivel. Scopul ntarirea
cunoasterii.

b) Lectia de recapitulare cu ajutorul textului programat:
elevii parcurg, n mod individual, textul special elaborat
pentru fixarea cunostintelor (vezi metoda instruirii
programate IAO).

c) Lectia de recapitulare si sistematizare cu ajutorul fiselor:
asigura individualizarea activitatii elevilor. Profesorul
concepe fise n functie de nivelul dezvoltarii intelectuale
a elevilor, gradualiznd sarcinile de fixare si consolidare
a cunostintelor. Stabileste un program de completare a
fiselor pe structura propusa de le (de profesor) si
apreciaza rezultatele.

d) Lectia pe baza de referat: la sugestia profesorului, elevii
(un grup/un elev) ntocmesc un referat, consultnd
manualul si late surse de informatii. Lectia ncepe prin
anuntarea temei, discutarea lui mpreuna cu toata clasa.
Profesorul conduce discutiile si formuleaza concluziile
cu privire la tema si la referat.

Nota dominanta a lectiei de recapitulare:

a. se bazeaza pe recapitulare, dar nu ca o reluare identica a
cunostintelor si reproducerea mot-a-mot
b. presupune centrarea lectiei pe o idee noup care sa
stimuleze gndirea elevilor
c. solicita elevilor sa-si reorganizeze cunostintele n jurul
ideii centrale propuse de profesor, astfel nct sa rezolve
sarcina de nvatare
d. scopul acestui tip de lectie; evidentierea temeiniciei
cunoasterii si a modului cum au evoluat elevii ntr- un
anumit interval de timp.

4. Lectia de evaluare
Caracteristica: controleaza si apreciaza randamentul scolar
al elevilor, respectiv bagajul de cunostinte, capacitatea de
aprofundare, ntelegere si operare cu aceste informatii; masoara si
evalueaza cele constatate, diagnosticheaza modificarile produse n
personalitatea elevilor ca urmare a parcurgerii unui program de
formare. Acest tip de lectie se realizeaza la intervale mai mari de
timp.

Variantele lectiei de evaluare:

a) Lectia de evaluare orala
b) Lectia de evaluare prin teme scrise
c) Lectia destinata analizei lucrarilor scrise
d) Lectia de evaluare prin lucrari practice
e) Lectia de evaluare cu ajutorul testelor docimologice
(teste de cunostinte).

a) Lectia de evaluare prin chestionare orale: se bazeaza pe
o tematica anuntata n prealabil de catre profesor. Sunt
formulate ntrebari, se solicita elevilor sa formuleze
raspunsuri. O astfel de verificare poate fi realizata
individual (=chestionat fiecare elev), frontal (=
ntrebarea este pusa ntregii clase), combinat.
b) Lectia de verificare prin teme scrise: (lucrari de control,
teze) verificarea este din lectia de zi, respectiv dintr-o
tematica mai larga.
c) Lectia destinata analizei lucrarilor scrise: este bazata pe
rezultatele si consultarile ce decurg din lucrarile de
control, teste, teze etc. profesorul apreciaza continutul
lucrarilor, relevndu- le pe cele tipice, analizeaza cteva
lucrari reprezentative (foarte bune, bune, slabe) si
elucideaza mpreuna cu elevii cauzele greselilor,
confuziilor.
d) Lectia de evaluare cu ajutorul testelor docimologice:
testele de cunostinte sunt elaborate n prealabil de catre
profesor. Elevii rezolva sarcina de nvatare, apoi sunt
evaluate rezultatele aplicndu-se grila/baremul de
corectura. Testele trebuie concepute n functie de nivelul
mediu al clasei pentru ca rezultatele obtinute sa poata fi
notate (vezi modului Evaluarea performantelor
scolare).
e) Lectia de evaluare prin lucrari practice: se da elevilor sa
efectueze o aplicatie (n functie de disciplina). Se
evalueaza att cantitatea, ct si calitatea muncii efectuate.

Nota dominanta a lectie de evaluare:

a) n functie de rezultatele obtinute de elevi, profesorul si
poate autoevalua activitatea
b) contribuie la anticiparea evolutiei elevilor.

5. Lectia mixta (combinata)
Caracteristica: urmareste realizarea, aproximativ n aceeasi
masura, a mai multor sarcini didactice cum ar fi: comunicare,
sistematizare, fixare, verificare etc. fiecarei sarcini i corespunde un
eveniment al instruirii (vezi pag. 2). Succesiunea evenimentelor
instruirii este variabila, neavnd o ordine constanta. Profesorul este
cel care decide.
De regula, evenimentele (momentele) instruirii (ale lectiei)
au urmatoarea succesiune:
- organizarea clasei si captarea atentiei elevilor: vizeaza
asigurarea ordinei, pregatirea mijloacelor didactice
necesare, crearea unei stari psihologice favorabile
desfasurarii lectiei, enuntarea obiectivelor.
- actualizarea cunostintelor: sunt verificate temele
rezolvate acasa, sunt verificate cunostintele si
deprinderile nsusite n lectiile precedente.
- pregatirea elevilor pentru asimilarea noilor cunostinte:
cu ajutorul conversatiei, profesorul reactualizeaza acele
cunostinte care- i sunt necesare pentru ntelegerea a ceea
ce va preda n lectia de zi, strnind interesul elevilor.
- comunicarea si asimilarea noilor cunostinte (predarea):
practic, se realizeaza obiectivele didactice stabilite n
prealabil de catre profesori. Noile cunostinte sunt astfel
prezentate nct sa asigure cel putin n principiu
obtinerea performantelor scontate. Profesorul se asigura
(prin ntrebari adecvate, formulate intermitent) ca ceea ce
preda este si nteles de catre elevi (procedeaza la o
conexiune inversa).
- fixarea cunostintelor predate: profesorul insista (5-8
minute) asupra stabilizarii cunostintelor prin
sistematizarea lor, printr-un exercitiu aplicativ sau
relund ceea ce este esential n lectia respectiva. Acest
tip de lectie se foloseste n clasele mici deoarece se
succed mai multe evenimente ntr- un interval relativ mic
de timp, iar volumul de cunostinte care se preda este
redus.



B Cuvinte cheie

Clasa

Lectia


& Rezumat

Din succinta prezentare a tipurilor si variantelor de lectii
deducem ca ele au o functie orientativa, nefiind scheme rigide sau
tipare fixe. Profesorul are latitudinea de a elabora cele mai adecvate
si eficiente variante de lectii, n functie de sarcina didactica
dominanta de situatia concreta, de tehnologia didactica utilizata, de
continutul instruirii etc.


ntrebari pentru evaluare
Probleme de reflectie si sarcini de munca
independenta

Care dintre componentele procesului de nvatamnt
credeti ca determina, n mod direct, modernizarea formelor de
organizare a procesului de nvatamnt?
ncercati o defalcare a argumentarii pe trepte de scolarizare.

Enumerati obiectivele operationale la o lectie din
programa analitica a unei discipline de nvatamnt si punctati
etapele esentiale pe care va trebui sa le urmati n cazul n care ati
conduce procesul de dobndire, de consolidare sau de verificare a
cunostintelor elevilor. Care ar fi actiunile premergatoare pe care le-
ati face n fiecare caz n parte?

Configurati structura unei lectii de recapitulare a
cunostintelor, alegndu-va un subiect din specialitatea
dumneavoastra.

Elaborati si analizati studii de caz ce pot fi prezentate n
cadrul orelor de dirigentie.

Analizati avantajele si limitele lectiei clasice de
transmitere a cunostintelor.

Elaborati structura unei lectii de transmitere de noi
cunostinte, corespunzatoare unei teme din programa scolara, a unei
discipline de nvatamnt, n cadrul careia anumite secvente pot fi
realizate pe baza instruirii asistate de calculator.




Referinte bibliografice


1. Bontas, I, Pedagocie, Editura ALL, Bucuresti 1994
2. Babanski, I.K., Optimizarea procesului de nvatamnt,
E.D.P., Bucuresti, 1973.
3. Cristea, S., Dictionar de pedagogie, Editura Bucuresti
2001
4. Cerghit, I, Perfectionarea lectiei n scoala moderna,
EDP, Bucuresti, 1983
5. Ionescu, M. Lectia ntre proiect si realizare, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 1982
6. Ionescu, M, Chis, V., Strategii de predare si nvatare,
Editura Stiintifica, Bucuresti.
7. Nicola, I., Tratate de pedagogie scolara, E.D.P.,
Bucuresti 1996.