Sunteți pe pagina 1din 2

Tema preocuparii de sine la Seneca

Intentia vizata in lucrarea de fata este de a prezenta modalitatea in care tema preocuparii
de sine apare tratata in opera lui Seneca.Aceasta tema apare inseparabila de problema timpului si
a linistii spiritului in scrierile lui, in operele De tranquillitate animi si a Scrisorilor catre
Lucilius. Desigur, nu poate fi vorba de o noua tema filosofica punsa in discutie de Seneca,ci mai
degraba de o noua atitudine filosofica privind sinele, o luare in stapanire a sinelui in masura in
care de la acest sine porneste reteaua actiunilor proprii si a conduitei sociale, in contextul in care
omul este gasit traind in mijlocul multimii.
Functia terapeutica a filosofiei.
Meditatia pe care Seneca o propune preocuparii de sine reprezinta mijlocul prin care
sufletul este calauzit catre dobandirea linistii sufletesti, iar toate etapele pe care aceasta le
presupune sunt etape metodologice, care, fiind de natura morala, vizeaza o finalitate practica-
acordul dintre suflet si lumea exterioara lui, precum si a sufletului cu propriile actiuni. Utila aici
este urmatoarea distinctie intre tranquillitas si securitas, o inovatie teoretica adusa de Seneca-
linistea interioara, tranquillitas, este o stare totalmente pozitiva, pe cand securitas este ca un fel
de armura de protectie in vederea protejarii de vicisitudinile exterioare, astfel ca scopul
studierii filosofiei este starea de siguranta: filosofia trebuie sa ne ocroteasca. Ea ne va
indemna sa ne supunem cu bucurie divinitatii, sau cu demnitate soartei; ea iti va spune sa asculti
de porunca zeului sau sa suferi intamplarea. Constient de transferul inevitabil dintre interior si
exterior, Seneca propune o conduita de viata ce are a atinge ambele scopuri morale.
Atat despre corespondenta cu Lucilius, cat si despre dialogul De tranquillitate animi,
putem considera ca au un rol propedeutic in terapeutica sufletului. Exista o preocupare prealabila
fata de sine insusi care apare in raspunsurile si sfaturile lui Seneca, dar cu mai multa evidenta se
manifesta in aceste scrieri preocuparea pentru celalalt. Discutam despre o terapie a sufletului in
sensul in care pentru Seneca, indemnurile nu raman la un nivel teoretic, ci vizeaza punerea lor in
aplicare, astfel ca ele reprezinta o serie de exercitii practice pentru dobandirea linistii sufletesti:
nu te opresc sa citesti astfel de lucruri, cu conditia sa raportezi pe data orice ai citit la viata
morala. Filosofia trece astfel drept mijloc, instrument terapeutic in vederea desavarsirii morale.
Filosofia ca mod de viata este la Seneca o continua vigilenta intru intelepciune si punerea acestei
intelepciuni in slujba actiunilor care trebuie sa se supuna unui scop moral- virtutea-, dat fiind ca
stoicismul are ca principiu de baza vointa de a face binele- in ea isi va afla independenta,
libertatea, invulnerabilitatea si, valoarea eminamente stoica, coerenta cu sine.

Trebuie tinut cont ca in stoicism avem de-a face cu articularea a doua sensuri in preceptul
de baza natura sequi- natura este pe de o parte intregul universal, co-creatia, iar pe de alta
parte, natura individuala. La Seneca, in dialogul De vita beata, avem de-a face cu natura comuna
si cu natura particulara a fiintei omenesti. Sapientia va avea doua surse: conformarea fata de
ordinea intregii lumi (izvorul cosmic al intelepciunii) si conformarea la propria noastra
natura, constantia care ne va pastra asemeni noua insine, astfel ca a adera la ordinea universala
este totuna cu a recunoaste in ea existenta unei ordini rationale si cu a avea convingerea ca
universul este o Ratiune in actiune. Efortul inaltarii pana la atingerea virtutii conduce la o stare
de desavarsita autodominatie si in acelasi timp de libertate fata de lume. Asadar, a trai conform
naturii este a trai dupa ratiune adica a gasi punctul comun al celor doua ordini: cea divina si cea
omeneasca. Numai cercetand firea proprie, spune Seneca, poti hotari care este modalitatea
apropiata in mod veritabil constitutiei sufletesti, astfel ca trebuie sa cercetezi daca firea ta este
mai potrivita pentru viata activa sau pentru studiu si contemplatie in retragere, si trebuie sa te
indrepti intr-acolo unde te poarta esenta caracterului . Legatura inerenta dintre firea naturala si
vointa pusa in actiune trebuie sa primeze in cercetarea spiritului pentru a constitui punct de
plecare al modului nostru de viata.

Importanta timpului in autoexaminare.
Seneca are tot timpul in vedere fiinta noastra ca fiinta in timp: toate, Luciliu, ne sunt
straine, numai timpul este al nostru, iar acest lucru determina o interpretare a cultivarii sinelui
orizontul timpului care priveste pe de o parte stricta raportare la sine, iar pe de alta raporatarea la
actiunile proprii ori la relatiile sociale in care ne implicam.
Importanta pe care o acorda timpului aduce si atitudinea morala potrivita in ce priveste
viata sociala, iata ce ii scrie Seneca lui Luciliu in Scrisoarea CV : nimic nu este mai folositor
decat sa stai linistit, sa vorbesti cat mai putin cu altii si cat mai mult cu tine. n dialogul De
tranquillitate animi Seneca il satuieste pe Serenus sa aleaga prietenii alaturi de care
petrece timpul ii vom alege pe cei liberi de dorinte patimase: in fapt, viciile se raspandesc pe
nesimtite, trec in persoanele cele mai apropiate si fac rau prin atingeri. Acest rau prin atingeri
nu este altceva decat intalnirea cu ceilalti oameni, cu multimea care vine impreuna cu toate
viciile de care omul care isi pune viata in slujba moralei se fereste : ma intorc acasa mai lacom,
mai ambitios, mai desfranat, ba chiar mai crud si mai neomenos, fiindca am fost printre oameni.
Multimea este primejdia care pandeste in permanenta la tulburarea sufletului celui care
cauta virtutea, de aceea dusmanul nostru este impreuna vietuire cu cei multi, iar ura impotriva
multimii nu poate fi stapanita decat prin retragerea in sine.