Sunteți pe pagina 1din 3

Modernismul reprezinta o manifestare radicala a formelor inovatoare de creatie.

Se opune traditionalismului. Prin modernism se nteleg toate curentele inovatoare


de la nceputul seco 15115d316p lului XX: simbolism, expresionism, suprarealism, a
vangardism etc.
Trasaturi:
negarea valorilor traditionale si a conservatorismului;
ruptura de trecut;
revolta si libertatea de exprimare;
originalitatea si dorinta de a soca
n literatura romna termenul este impus de E. Lovinescu. Orientarea modernista este
legata n literatura romna de perioada interbelica (Eugen Lovinescu, revista "Sbur
atorul").
Arta poetica este textul liric n care se exprima un ansamblu de trasaturi ce comp
un viziunea despre lume si viata a unui artist, despre menirea acestuia n univers
, despre felul n care trebuie scrisa poezia, despre misiunea creatiei si a artist
ului n lume.
Poet cu o activitate literara indelungata (peste sase decenii) si deosebit de bo
gata, Tudor Arghezi (1880-1967) se inscrie, deopotriva, in traditie si in modern
itate; tematica universului poetic arghezian este variata: poezia oscilatiei int
re credinta si ndoiala (Psalmi), poezia sentimentului cosmic, poezia fricii de mo
arte, poezia iubirii, poezia jocului, poezia razvratirii.
Flori de mucigai deschide ciclul cu acelasi titlu (1931), care constituie o apli
care a esteticii uratului enuntate in Testament ("Din bube, mucegaiuri si noroi
/ Iscat-am frumuseti si preturi noi"). Poezia Flori de mucigai, cu titlul identi
c cu al volumului, este o poezie programatica, o arta poetica n care se releva ac
tul creatiei ca experienta sisifica[1] nebanuita.
Arghezi prezinta rolul artistului care, n conceptia lui, trebuie sa aiba n vedere
nu numai ce e frumos n lume, ci si elementele sordide ale realitatii. Datoria lui
este sa converteasca aceste elemente n valori estetice, n ciuda conditiilor impro
prii crearii unei stari de gratie, care duce n mod obisnuit la aparitia operei de
arta.
Tema: Poetul si Poezia (conditia poetului damnat care-si pierde virtutile de cre
ator).
Titlul aminteste de "Les fleurs du mal" ("Florile raului") de Ch. Baudelaire, id
eea sugerata este aceea ca frumosul poate "creste" si din urat, asa cum florile
cresc deasupra mucegaiului. Conform dictionarului de estetica, urtul s-a definit n
opozitie cu frumosul, asa cum grotescul s-a definit n opozitie cu sublimul. Mode
rnistii au demonstrate ca granita dintre ,,frumos" si ,,urt" este aleatorie[2]. C
harles Baudelaire spunea: "E un miraculos privilegiu al artei ca oribilul, artis
tic exprimat, devine frumusete si ca durerea ritmata si cadentata umple spiritul
cu o bucurie linistita." Criticul roman E. Lovinescu sublinia: "Se poate afirma
ca Tudor Arghezi ncepe o noua estetica: estetica poeziei scoase din detritusuri[
3] verbale".
Flori de mucigai reflecta nota cea mai autentica a tehnicii artistice argheziene
. Este relevanta, n acest sens, si opinia lui George Calinescu: "Flori de mucigai
este o opera de rafinament, de subtilitate artistica".
Titlul este un oximoron ce reuneste doua principii: motivul florii, simbol al fr
umusetii pentru estetica romantica si cuvntul regional, cu aspect arhaic "mucigai
", mucegaiul fiind o forma elementara de viata, care traieste n mediile umede, in
salubre. Acest cuvnt, "mucigai", marcheaza n context conceptia argheziana privind
estetica urtului. Florile de mucigai sunt emblema unei rodiri tenebroase. Se dezv
aluie un univers al valorilor alterate, o imagine a nchisorii, care sugereaza un
univers straniu, dezolant, macabre, nchis, ce aminteste de cavoul bacovian din "P
lumb". Sunt folosite cuvinte cu puternic efect stilistic in context: mucigai, st
ihuri, scrum, ghiara, firida.
n Flori de mucigai este reliefat un univers al degradarii umane: "Le-am scris cu
unghia pe tencuiala / Pe un parete de firida goala, / Pe intuneric, in singuratate
, / Cu puterile neajutate / nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul / Car
e au lucrat imprejurul / Lui Luca, lui Marcu si lui Ioan."
Confesiunea artistului-poet este tulburatoare, plina de dramatism, fiindca actul
poetic facut cu daruire (pentru a oglini un univers uman terifiant, poate al pu
scariilor) devine sacrificiu de sine. Artistul traieste stari-limita in planul c
unoasterii si in cel al creatiei, scrie stihuri fara an (iesirea din timp, din ist
orie), "stihuri de groapa" (ale suferintei, morbidului si ale macabrului), stihur
i de sete de apa (vitregia, chinul existential, dezechilibrul), stihuri de foame d
e scrum (terifiantul, infernalul, deznadejdea halucinanta, depresia).
Cateva simboluri religioase (taurul, leul si vulturul) trimit la cei trei evangh
elisti (Luca, Marcu si Ioan). Pe acestia, iconografia crestina i infatiseaza impre
una cu respectivele simboluri semnificand: jertfa (taurul), domnia lui Iisus (le
ul) si imaginea Sfntului Duh (vulturul). Nu este amintit Marcu, al carui simbol e
ste ngerul. Lipsit de sacralitate, ntr-un univers claustrat, ("cu puterile neajuta
te"), artistul-poet devine un damnat.
Fiinta artistului este duala, construita pe opozitia sacru-profan. Creatorul car
e fusese inzestrat cu o "unghie ingereasca" pentru a-si fauri opera, o pierde; ch
iar lasata sa creasca, aceasta ramasita a sacrului "nu a mai crescut", ori a fost
convertita in instrument malefic ("sau nu o mai am cunoscut"). Noul "instrument
" de creatie este generator de suferinta ("Si ma durea mana ca o ghiara / Neputi
ncioasa sa se stranga"), poetul traind drama imposibilitatii de a mai scrie ca o
dinioara. Aceasta imposibilitate va conduce la un alt tip de poezie - oglinda a
unei creatii inversate ("Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga"
), in care truda nu este suficienta, iar Logosul[4] nu se mai intrupeaza in vers
sacru. n sufletul artistului se produce nstrainarea. Temnita din Flori de mucigai
semnifica de fapt conditia umana n general, starea de claustrare, universul osti
l, asa cum cavoul bacovian era un simbol al universului limitat.
n viziunea densa a suferintei, sunt concentrate timpul, spatiul, fenomenele natur
ii, crisparea eului liric: "Era intuneric. / Ploaia batea departe afara, / si ma
durea mana ca o ghiara / Neputincioasa sa se stranga".
n sintagmele firida goala, puterile neajutate, unghia ingereasca epitetele sunt a
bstracte, dar cu mare forta de sugestie.
Stilul condesat, cuvntul cu o mare forta de plasticizare, alaturarea imaginilor d
iafane si grotesti, configureaza un profil estetic neaintlnit pna acum n poezia mode
rna romneasca.
Limbajul este caracterizat prin folosirea cuvintelor care socheaza prin expresiv
itatea fascinanta, cuvinte "urate", al caror sens capata noi valori.
Metaforele argheziene potenteaza starea de disperare a omului claustrat, a artis
tului care nu poate crea liber, fiind constrans sa-si reprime setea de comunicar
e. Neputinta creatoare a artistului este sugestiv relevata de metafora "cu puter
ile neajutate", desi poetul avea resurse spirituale profunde. Lumea inchisorii p
oarta in ea stigmatele raului care actioneaza negativ asupra naturii angelice a
fiintei umane, toceste s"unghia ingereasca", impiedicand-o astfel sa e exprime.