Capitolul 3

OSCILAłII ŞI UNDE ELASTICE

DefiniŃii. a) Se numeşte oscilaŃie orice fenomen în care energia se transformă

dintr-o formă în alta, periodic sau neperiodic, reversibil sau parŃial reversibil.
b) OscilaŃia este armonică dacă forŃa de excitaŃie este proporŃională cu
depărtarea faŃă de poziŃia de echilibru.
c) OscilaŃia este liniară dacă mărimile sale caracteristice rămân constante în
timp. În caz contrar, oscilaŃia este neliniară.
d) OscilaŃia pentru care mărimile caracteristice variază periodic în timp este o
oscilaŃie parametrică.
e) OscilaŃia este disipativă dacă se efectuează cu scăderea energiei sistemului
oscilant, prin transfer ireversibil de căldură către mediu. În caz contrar, oscilaŃia
este nedisipativă.
În funcŃie de natura forŃei de excitaŃie externă şi a formei ecuaŃiei care o
reprezintă matematic, un oscilator poate fi : liber, amortizat sau întreŃinut.

3.1. Mişcarea oscilatorie armonică liberă.

Considerăm un oscilator simplu, cu un singur grad de libertate, în sensul că

mişcarea se face pe o singură direcŃie, fără frecare (Fig.3.1). La momentul

Fig.3.1
t = 0, un corp punctiform de masă m este prins între două resorturi identice, corpul
aflându-se în poziŃia de echilibru O. Scos din poziŃia de echilibru, în resort ia
naştere forŃa elastică care tinde să aducă corpul în poziŃia de echilibru,
47
 F = -k x.

Semnul (-) apare deoarece forŃa elastică F este orientată în sens invers
elongaŃiei x. EcuaŃia de mişcare a oscilatorului de-a lungul direcŃiei x este

k
m &x& = −k x sau &x& + x =0 .
m

k
Notând ω2 = rezultă &x& + ω 2 x = 0 . (3.1)
m
Această ecuaŃie diferenŃială se integrează prin metoda clasică, luând soluŃia
sub forma: x = C .e δt , care înlocuită în (3.1) conduce la ecuaŃia caracteristică,
δ 2 + ω 2 = 0, unde δ1, 2 =±iω . În acest fel, soluŃia generală a ecuaŃiei (3.1) se scrie,

δ1 t
x = C1 e + C 2 e δ2t sau x = C1e i ωt + C 2 e −i ωt .

În continuare, folosind formulele lui Euler,

e ± iωt =cosωt ±isinωt

se obŃine,

x = (C1 + C 2 )cos ωt + i (C1 − C 2 )sin ωt.

A2
Notând A1 = C1 + C 2 şi A2 = i (C1 − C 2 ) , cu a = A12 + A22 şi tgϕ = - ,
A1
obŃinem, x=A1cosωt+A2sinωt, sau

x = a cos (ωt + ϕ ) , (3.2)

care este soluŃia ecuaŃiei diferenŃiale a mişcării. În relaŃia (3.2), x este elongaŃia,
adică depărtarea corpului la un moment dat faŃă de poziŃia de echilibru, a este
amplitudinea, adică elongaŃia maximă ; ϕ(t) = ωt + ϕ(0)
este faza instantanee, ϕ(0 ) = ϕ este faza iniŃială iar ω este pulsaŃia proprie a
oscilaŃiei.
Energia totală a oscilatorului este

48
 m x& 2 1 2 1 2 2
E = T +U = + k x = m a ω = const . (3.3)
2 2 2

Cele două forme de energie se transformă din una în alta, iar pentru un sistem
izolat, suma lor rămâne constantă (Fig.3.2).

Fig.3.2

Pentru x = a, rezultă T = 0 şi E = U iar pentru x = 0 , avem U = 0 şi

E = T .Pentru o poziŃie oarecare, E = T + U.
În unele cazuri, soluŃia ecuaŃiei (3.1) este mai comod să fie reprezentată prin
partea reală a funcŃiei complexe

[ ] [
x = Re ae i (ωt +ϕ) = Re Ae i ωt ]
unde A = ae i ϕ este amplitudinea complexă a oscilaŃiei.
ExerciŃiu. ScrieŃi ecuaŃia de mişcare a pendulului matematic.

3.2. Mişcarea oscilatorie amortizată.

Considerăm cazul unui oscilator la care frecarea nu mai este neglijabilă. ForŃa
de frecare fiind proporŃională cu viteza, corpul punctiform este supus acŃiunii a
două forŃe : forŃa elastică a resortului şi forŃa de frecare. EcuaŃia diferenŃială a
mişcării se scrie,

m &x& = -k x-rx& ,
rezultă,
r k
&x& + x& + x =0 ,
m m

49
unde r este coeficientul de rezistenŃă.
Înlocuind

k r
= ω2 ; = 2β,
m m

unde β este coeficientul de amortizare, se obŃine,

&x& + 2β x& + ω2 x = 0 . (3.4)

Pentru rezolvarea acestei ecuaŃii diferenŃiale, folosim metoda generală de

rezolvare a ecuaŃiilor diferenŃiale de ordinul doi, cu coeficienŃi constanŃi, fără
termenul liber.
Se alege o soluŃie particulară de forma : x =C.e δt care introdusă în (3.4)
conduce la obŃinerea ecuaŃiei caracteristice pentru δ ,

δ2 + 2βδ + ω2 = 0.

de unde δ1,2 = −β ± β 2 − ω 2 .
SoluŃia generală a ecuaŃiei (3.4) este o combinaŃie liniară a două soluŃii
particulare independente : e δ1 t şi e δ 2 t ,

x = C1 e δ1t + C 2 e δ2 t .
sau,

   
 β − β 2 −ω2 t - β + β 2 −ω2 t
x = C1 e-  + C2 e  .

DiscuŃie. 1. Frecarea este mare, β 2 〉 ω2 încât β 2 − ω 2 este o mărime reală.

În acest caz mişcarea este amortizată aperiodică, forŃa de frecare fiind mai mare
decât forŃa elastică.
Când β = ω, oscilatorul se află la limita de aperiodicitate, pentru care
r=2 mk . În acest caz corpul revine rapid la poziŃia de repaus iar elongaŃia tinde
asimptotic către zero (Fig.3.3). Fenomenul este important în ceea ce priveşte
amortizarea oscilaŃiilor acului indicator al galvanometrului.

50
 Fig.3.3

2. Frecarea este mică, β 2 〈 ω 2 iar β 2 − ω 2 este o mărime imaginară. Se

notează, β 2 − ω 2 = i ωa unde ωa este pulsaŃia mişcării amortizate. SoluŃia

generală a mişcării se scrie

iω a t −iωa t
x = e −βt (C1e + C2e ).

Întrucât termenul din paranteză are forma soluŃiei ecuaŃiei oscilatorului

armonic liber, ultima relaŃie se poate scrie

x = ae −β t cos(ωa t + ϕ a ) ,

unde a apare aici ca amplitudine a oscilaŃiilor libere, ωa şi ϕa sunt pulsaŃia

respectiv faza iniŃială a oscilaŃiei amortizate. Termenul a a = ae −βt este
amplitudinea oscilaŃiei amortizate care, scade exponenŃial în timp. În acest caz
mişcarea este o oscilaŃie periodică amortizată (Fig.3.4).

Fig.3.4
Viteza de descreştere a amplitudinii oscilaŃiei amortizate este determinată de
coeficientul de amortizare β care, la rândul său, se determină cu ajutorul
decrementului logaritmic λ.
51
 DefiniŃie. Decrementul logaritmic este logaritmul natural al raportului a două
valori succesive ale amplitudinii,

ae −βt
λ = ln = β Ta (3.5)
ae −β(t +Ta )

unde Ta reprezintă perioada oscilaŃiilor amortizate.

Experimental se constată că se verifică relaŃia,

λ
r = 2βm = 2 m.
Ta
1
DefiniŃie. Intervalul de timp τ = în care amplitudinea scade de "e" ori se
β
numeşte durata de relaxare a oscilaŃiilor amortizate :
1 T
τ= = a .
β λ

3.3. Mişcarea oscilatorie întreŃinută. RezonanŃa mecanică.

ForŃa de frecare sau de frânare din partea mediului, face ca oscilatorul să

transfere energia sa mediului sub formă de căldură. Pentru compensarea acestei
forŃe trebuie acŃionat asupra oscilatorului cu o forŃă periodică externă de forma

F (t ) = F0 cosω f t

unde ω f este pulsaŃia forŃei externe ce întreŃine mişcarea periodică (Fig.3.5).

Fig.3.5

EcuaŃia de mişcare a unui asemenea oscilator este

m&x& = −k x − r x& + F0 cos ω f t .

52
 F0
Notând h = ,ecuaŃia de mişcare se scrie
m

&x& + 2β x& + ω 2 x = h cos ω f t (3.6)

Să examinăm din punct de vedere fizic ce se întâmplă cu oscilatorul care

pleacă din poziŃia de repaus. La început, lucrul dezvoltat de forŃa exterioară
este mai mare decât energia absorbită datorită frecării cu mediul. Energia cinetică a
corpului, ca şi amplitudinea oscilaŃiilor sale, va creşte până când frecarea, (care este
proporŃională cu viteza) va absorbi întreaga energie dezvoltată de forŃa exterioară.
Din acest moment se stabileşte un echilibru şi are loc trecerea de la regimul
tranzitoriu la un regim staŃionar (Fig.3.6).

Fig.3.6

Pentru acest regim, energia cinetică + energia potenŃială = const, iar mişcarea
corpului devine sinusoidală. FrecvenŃa mişcării devine egală cu cea a acŃiunii forŃei
exterioare, dar datorită inerŃiei sale, mişcarea va fi defazată cu ϕ în raport cu
valoarea instantanee a forŃei,

x = a f cos (ω f t + ϕ)
v = x& = −a f ω f sin (ω f t + ϕ)
a = &x& = − a f ω 2f cos (ω f t + ϕ).

Introducând aceste expresii în ecuaŃia difereŃială a mişcării se obŃine,

53
 − a f ω f 2 cos(ω f t + ϕ ) − 2 βa f ω f sin(ω f t + ϕ )+
F0
+ω 2 a f cos(ω f t + ϕ ) = cosω f t.
m
Întrucât putem scrie,

   
( )
F0 cosω f t = F0 cos ω f t + ϕ − ϕ  = F0 cos ω f t + ϕ cosϕ + + F0 sin ωf t + ϕ sinϕ,

după identificarea coeficienŃilor lui cos( ω f t + ϕ) şi sin( ω f t + ϕ) se găseşte

h 2 βω f
af = ; tgϕ = , (3.7)
(ω 2 − ω 2f ) 2 + 4 β 2 ω 2f ω 2f − ω 2

care sunt amplitudinea respectiv fază iniŃiala a mişcării oscilatorii întreŃinute

(forŃate). Se observă că atât amplitudinea cât şi faza mişcării depind de pulsaŃia ω f
a forŃei exterioare.
DiscuŃie. Dacă frecarea este foarte mică ( β≈0 ) relaŃiile (3.7) devin,

h
af = ; tgϕ = 0 .
ω 2 − ω 2f

Faptul că tgϕ =0 , implică ϕ = 0, ceea ce arată că oscilaŃia se află în fază cu

forŃa exterioară. Pentru ω f = ω , adică dacă pulsaŃia forŃei externe este egală cu
pulsaŃia proprie a oscilatorului liber neamortizat, amplitudinea tinde spre infinit
(Fig.3.7).

Fig.3.7
54
 Se spune că avem de-a face cu fenomenul de rezonanŃă mecanică, moment în
care
h F
a max ≥ = 0 .
2 βω rω

Valoarea acestui maxim depinde, înainte de toate, de coeficientul de

rezistenŃă r. Maximul poate avea o intensitate deosebită, încât să provoace ruptura
dispozitivului aflat în oscilaŃie, care poate fi o parte a unei maşini, un pod
suspendat, aripa unui avion etc.
ObservaŃie. Fenomenul de rezonanŃă este un fenomen general şi foarte
important în fizică (electricitate, optică, fizica atomică). La cursul de electrotehnică
se studiază analogul oscilatorului mecanic, anume circuitul electric oscilant şi
fenomenul de rezonanŃă electrică etc.

3.4. Compunerea oscilaŃiilor armonice.

Un oscilator poate fi supus acŃiunii diferitelor excitaŃii exterioare, deci se

pune problema compunerii oscilaŃiilor la care este supus oscilatorul.
a). Compunerea oscilaŃiilor paralele.
Să considerăm două oscilaŃii cu elongaŃiile

x1 = a1cos(ωt + ϕ1 ) şi x 2 = a 2 cos(ωt + ϕ 2 )

unde am presupus pulsaŃii egale. ElongaŃia rezultantă va fi de forma

x = x1 + x2 = a cos(ωt +ϕ) .

Vom avea deci ,

a cos(ωt + ϕ) = a1cos(ωt + ϕ1 ) + a2 cos(ωt + ϕ2 ) .

Întrucât această relaŃie reprezintă o identitate, pentru a fi îndeplinită,

coeficienŃii lui cos ω t şi sin ω t trebuie să fie egali. Se obŃine,

a cos ϕ = a1 cosϕ1 + a 2 cos ϕ 2

(3.8)
a sin ϕ = a1sin ϕ1 + a 2 sin ϕ 2 .

Ridicând la pătrat relaŃiile (3.8) şi adunându-le, rezultă,

a 2 = a12 + a22 + 2a1a2 cos (ϕ1 − ϕ2 ) . (3.9)
55
 Prin împărŃirea relaŃiilor (3.8) se găseşte

a 1sin ϕ1 + a 2 sin ϕ 2
tg ϕ = (3.10)
a1 cos ϕ1 + a 2 cosϕ 2

S-au obŃinut amplitudinea şi faza iniŃială a oscilaŃiei rezultante.

DiscuŃie. Din relaŃia (3.9) pentru amplitudine rezultă următoarele cazuri
particulare .
1. Pentru ϕ1 − ϕ 2 =2n π ; n =0, 1, 2,... oscilaŃiile sunt în fază iar a = a1 + a 2 .
Dacă a1 = a 2 ⇒ a = 2a1 .
2. Pentru ϕ 1 − ϕ 2 = ( 2 n + 1) π oscilaŃiile sunt în opoziŃie de fază iar
a = a1 − a 2 . Dacă a1 = a 2 ⇒ a = 0 (punctul material rămâne în repaus).
π
3. Pentru ϕ1 − ϕ 2 = (2 n + 1) oscilaŃiile sunt în cuadratură iar
2
a = a12 + a 22 . Dacă a1 = a 2 ⇒ a = a1 2 .
Remarcă. Rezultate asemănătoare se obŃin şi prin metoda fazorilor lui
Fresnel : amplitudinea fiecărei oscilaŃii componente se reprezintă printr-un vector
având mărimea egală cu amplitudinea iar unghiul faŃă de orizontală egal cu fazele
iniŃiale ale oscilaŃiilor componente (Fig. 3.8 ).
Reprezentarea Fresnel este importantă în studiul curentului alternativ, unde nu
interesează valorile momentane ale curentului electric şi ale tensiunii electrice, ci
numai amplitudinile şi defazajele dintre ele.

Fig.3.8

Bătăile reprezintă un caz particular de compunere a oscilaŃiilor paralele şi

anume acela în care frecvenŃele lor sunt foarte apropiate,

x1 =a cos (ω1 t + ϕ1 ) şi x 2 =a cos(ω 2 t + ϕ 2 )

56
(pentru simplitate am luat a1 = a 2 = a ).
OscilaŃia rezultantă, are elongaŃia ,

x = x1 + x 2 = a[cos(ω1 t + ϕ1 ) + cos(ω 2 t + ϕ 2 )] .

łinând seama de relaŃia

α −β α+β
cosα + cosβ = 2cos cos
2 2
rezultă,
ω1 − ω 2 ϕ − ϕ2 ω + ω2 ϕ + ϕ2
x = 2acos( t+ 1 ) cos( 1 t+ 1 ) (3.11)
2 2 2 2

din care, prin analogie cu x = A cos(ωt + ϕ) , se obŃine pentru amplitudinea

elongaŃiei rezultante

ω1 − ω 2 ϕ − ϕ2
A = 2a cos( t+ 1 )
2 2
şi faza :
ϕ1 + ϕ 2
ϕ= .
2
ω1 − ω 2
Se observă că A = f ( t ), variază în timp, cu pulsaŃia şi se anulează
2
la anumite valori ale timpului. Faptul că amplitudinea mişcării variază în timp arată
că mişcarea nu mai este armonică ci apare ca o oscilaŃie modulată atât în
amplitudine cât şi în frecvenŃă, de către o altă oscilaŃie periodică (Fig.3.9).
DefiniŃie. Succesiunea în timp a valorilor maxime şi minime ale amplitudinii
unei mişcări periodice nearmonice, obŃinută prin suprapunerea a două oscilaŃii
armonice de frecvenŃe apropiate, constituie fenomenul de bătăi.

Fig.3.9

57
 Perioada oscilaŃiilor armonice componente este
2π ω + ω2
T= deoarece ω = 1 ≈ ω1 ≈ ω 2 .
ω 2
2π ω1 − ω 2
Perioada bătăilor este : Tb = unde Ω = .
Ω 2
ExerciŃiu. DeterminaŃi lungimea de undă a bătăilor.

b). Compunerea oscilaŃiilor perpendiculare. Considerăm două oscilaŃii

perpendiculare cu elongaŃiile

x = a1cosωt şi y = a 2 cos(ωt − ϕ)
x y
⇒ = cos ωt ; = cosωt.cos ϕ + sin ωt.sin ϕ
a1 a2

y x
⇒ = cos ϕ + sin ωt .sin ϕ
a 2 a1
x y x
⇒ cos ϕ − = − sin ωt.sin ϕ ; sin ϕ = cos ωt.sin ϕ
a1 a2 a1

Ridicând la pătrat şi adunând rezultă ,

x2 y2 x y
+ −2 cosϕ =sin 2 ϕ , (3.12)
a12 a 22 a1 a 2

care este ecuaŃia unei elipse, ceea ce arată că mişcarea rezultantă este polarizată
eliptic. Elipsa poate fi înscrisă într-un dreptunghi având laturile 2a1 şi 2a 2 şi
poate avea o anumită orientare (Fig.3.10).

Fig.3.10

58
 DiscuŃie. Pot exista trei cazuri particulare.
x y a
1. ϕ = 2kπ ; k = 0 ,1, 2 ,...⇒ − = 0 ⇒ y = 2 x, care reprezintă
a1 a 2 a1

ecuaŃia dreptei AB. Amplitudinea oscilaŃiei rezultante este a = a12 + a 22 , oscilaŃia

fiind polarizată liniar.
x y a
2. ϕ = (2 k + 1)π ⇒ + = 0 ⇒ y = − 2 x , care este ecuaŃia dreptei
a1 a 2 a1

CD, oscilaŃia fiind polarizată, de asemenea, liniar. 3.

2 2
π x y
ϕ = (2 k + 1) ⇒ 2 + 2 = 1 care este o elipsă ale cărei axe coincid cu axele de
2 a1 a2
coordonate. Sensul de parcurgere al elipsei depinde de valorile lui k. OscilaŃia este
polarizată eliptic.
Dacă a1 = a 2 = a ⇒ x 2 + y 2 = a 2 iar oscilaŃia este polarizată circular.

3.5. Analiza Fourier.

Exprimarea unei elongaŃii prin relaŃia

x = A cos(ωt + ϕ) sau y = A sin(ωt + ϕ) ,

arată că oscilaŃia respectivă descrie un proces periodic, nelimitat în timp

[t∈( −∞,+ ∞ )], oscilaŃiile putând fi armonice sau nearmonice. În realitate,
procesele oscilatorii sunt limitate în timp, fiind deci neperiodice. Analiza Fourier
arată că atât oscilaŃiile periodice nearmonice cât şi oscilaŃiile neperiodice sunt
rezultatul suprapunerii unui număr de oscilaŃii armonice. Conform teoremei
lui Fourier, un proces periodic nearmonic, de pulsaŃieω poate fi reprezentat prin
suprapunerea oscilaŃiilor armonice care au pulsaŃiile ω, 2ω, 3ω, ...şi amplitudinile
variabile. De exemplu, oscilaŃia "pătrată" din figura 3.11 poate fi obŃinută dintr-un
număr finit de oscilaŃii armonice sinusoidale,

a a
y = a sin ωt + sin 3ωt + sin 5ωt + ...
3 5

Cu cât se folosesc mai mulŃi termeni în această ecuaŃie, cu atât oscilaŃia rezultantă
este mai aproape de forma pătrată, desenată punctat.

59
 Fig.3.11

O oscilaŃie în dinŃi de ferăstrău, de pulsaŃie ω, poate fi reprezentată prin seria,

2a 2a
y = 2 a sin ω t − a sin 2 ω t + sin 3 ω t − ... + (−1) n −1 sin n ω t .
3 n
În general, conform teoremei lui Fourier, orice proces oscilatoriu periodic
nearmonic poate fi descompus într-o serie Fourier de componente armonice

y = ∑ ai sin ωi t .
i
Ansamblul frecvenŃelor componentelor armonice formează un spectru de
frecvenŃe. Spectrul obŃinut este un spectru discret, adică este compus din frecvenŃe
care formează o progresie aritmetică. Spectrele discrete reprezentate prin linii
verticale se numesc spectre de linii (Fig.3.12). Procesul
neperiodic este un proces oscilatoriu limitat în timp. Un semnal acustic sau
fenomenul "bătăilor" sunt exemple de procese neperiodice (Fig. 3.13).

Spectrul unui sunet Forma unui sunet pur Spectrul discret al unei
pur (discontinuu). aşa cum se vede la oscilaŃii periodice
osciloscop. nearmonice.

Fig.3.12

60
 Conform teoremei lui Fourier, şi procesele neperiodice pot fi obŃinute prin
suprapunerea unor oscilaŃii armonice. În procesele neperiodice, elongaŃia diferă
de la un moment la altul şi deci se poate considera că în aceste

Fig.3.13

procese T→ ∞ . Dacă T→ ∞, înseamnă că diferenŃa dintre două pulsaŃii

succesive tinde spre zero,

n ω -(n -1) ω → 0,

adică pulsaŃiile celor două oscilaŃii apropiate diferă infinitezimal între ele.
Concluzie. Procesul neperiodic se obŃine prin suprapunerea unor oscilaŃii
armonice ale căror pulsaŃii diferă infinitezimal între ele. Aceasta înseamnă că
frecvenŃa oscilaŃiilor armonice componente are o variaŃie continuă. În consecinŃă,
seria Fourier se scrie în acest caz,

∞
y = ∫ a(ω) sin ωt dω
0

de unde se vede că a = a(ω).

Problema poate fi pusă şi invers : prin compunerea unui număr mare de
oscilaŃii cu pulsaŃia variind continuu, se obŃine o oscilaŃie neperiodică, adică
limitată în timp, deci un semnal. Între durata θ a semnalului şi domeniul ∆ν al
frecvenŃelor oscilaŃiilor ce compun semnalul există o strânsă legătură,

1
θ= ⇒ θ ⋅ ∆ν = 1
∆ν

deci, un semnal cu durată mare corespunde unui spectru continuu şi îngust de

frecvenŃe.

61
 3.6. Propagarea oscilaŃiilor.EcuaŃia de propagare.

ExperienŃa arată că o mişcare oscilatorie, imprimată unui punct dintr-un

mediu elastic, se comunică progresiv şi celorlalte puncte ale mediului. Punctul pus
în stare de vibraŃie constitue izvorul (sursa) de oscilaŃii care se propagă în toate
direcŃiile din spaŃiu.
DefiniŃie. Propagarea din aproape în aproape a unei perturbaŃii (oscilaŃii) în
mediul elastic se numeşte undă elastică.
În funcŃie de relaŃia ce există între direcŃia de propagare şi direcŃia de
oscilaŃie, undele sunt : longitudinale, când cele două direcŃii coincid şi
transversale, când cele două direcŃii sunt perpendiculare. Propagarea transversală a
oscilaŃiilor are loc numai în mediile solide iar propagarea longitudinală are loc în
orice fel de mediu elastic.
Vom stabili ecuaŃia de propagare a undei, adică legea de oscilaŃie a unui
punct M aflat pe direcŃia de propagare la distanŃa x de izvorul de oscilaŃie
(Fig.3.14).

Fig.3.14

Considerăm punctul O ca fiind izvorul de oscilaŃii. OscilaŃiile se transmit de-a

lungul direcŃiei Ox şi se produc perpendicular pe această direcŃie. ElongaŃia
particulei aflată în O este y = a sin ω t .
x
OscilaŃiile ajung în M după timpul τ = unde x = OM iar v este viteza de
v
propagare a undei, numită şi viteza de fază. Punctul M începe să oscileze după
timpul τ iar elongaŃia sa va fi
t τ
y = a sin ω(t − τ) = a sin2 π( − ) .
T T
Întrucât,
τ x  t x
λ = vT ; x = v t ⇒ = ⇒ y = a sin2π − , (3.13)
T λ T λ 
relaŃie numită ecuaŃia undei plane sau ecuaŃia razei de undă. Ea arată că elongaŃia
62
unui punct pus în stare de oscilaŃie de o undă plană, depinde de timpul t şi de
distanŃa x a punctului faŃă de izvorul de oscilaŃie.
Între două puncte aflate pe direcŃia de propagare a undei la distanŃele
x 1 şi x 2 de izvorul de oscilaŃie, va exista o diferenŃă de fază

t x1 t x x −x
∆ ϕ = 2π( − ) − 2π( − 2 ) = 2π 2 1 .
T λ T λ λ

DiscuŃie. 1. Dacă x 2 − x1 = nλ (n = 0,1, 2, 3,...) ⇒ ϕ = 2n π , cele două

puncte oscilează în fază.
π
2. Dacă x 2 − x 1 = (2n + 1) ⇒ ϕ = (2 n + 1)π , cele două puncte oscilează în
2
opoziŃie de fază.
Dacă se consideră
r o direcŃie de propagare oarecare în spaŃiu, se introduce
vectorul de undă k al cărui modul este numărul de undă,

r 2π
k =
λ

egal cu numărul de lungimi de undă ale unei oscilaŃii cuprinse pe distanŃa

2 π metri.
Notând ω = 2π / T , ecuaŃia undei plane devine
rr
y = asin(ωt − k r ) . (3.14)

ElongaŃia y depinzând atât de timp cât şi de poziŃie, interesează legătura

dintre cele două variabile ale elongaŃiei, în funcŃie de timp, respectiv de spaŃiul x.
Considerând propagarea oscilaŃiei pe direcŃia x, avem

y = a sin ( ωt − kx) .

Derivata de ordinul doi în raport cu timpul este

∂2 y
= −aω 2 sin (ωt −k x) = −ω 2 y
∂t 2
şi în raport cu coordonata x,
∂2 y
= − k 2 a sin (ωt − kx) = −k 2 y .
∂x 2
Egalând valorile lui y din cele două derivate, se obŃine,

63
 ∂2 y ω2 ∂ 2 y
=
∂t 2 k2 ∂ x2
ω2
sau, notând = v 2 unde v este viteza de propagare a undelor plane, rezultă ,
k2
∂2 y ∂2 y
= v2 , (3.15)
∂t 2 ∂x 2

care este o altă formă pentru ecuaŃia de propagare a undelor plane, numită şi
ecuaŃia coardelor vibrante. EcuaŃia are o importanŃă deosebită în fizică, fiind
valabilă atât pentru câmpul electric cât şi pentru cel magnetic.
Dacă unda este longitudinală, adică particulele mediului elastic oscilează de-a
lungul direcŃiei x de propagare a undei, viteza de propagare a fazei undelor
longitudinale este
E
vl =
ρ

unde E şi ρ sunt modulul lui Young, respectiv densitatea mediului de propagare.

În cazul undelor transversale în solide ,
G
vt =
ρ

unde G este modulul de elasticitate la forfecare.

Observăm că în condiŃii reale, unda se propagă în toate direcŃiile şi deci
elongaŃia fiecărui punct material din mediul elastic va depinde de coordonatele x, y
şi z. Notând elongaŃia respectivă cu Ψ(x,y,z), numită şi funcŃie de undă, ecuaŃia
(3.15) se va scrie

∂2Ψ ∂2 Ψ ∂2 Ψ ∂2 Ψ
= v2 ( + + ),
∂ t2 ∂x 2 ∂ y2 ∂ z2

unde suma din paranteză este ∆Ψ . Vom putea scrie,

1 ∂2 Ψ
∆Ψ − =0, (3.15')
v 2 ∂t 2
care este o formă mai generală a ecuaŃiei de propagare a undelor.

64