Autor: Grigore Bajenaru;

Titlu: Cismigiu et Co (Comp);

A aparut in anul: 1942 initial, 2009 editia de fata;


Romanul de fata, o s-o spun clar, nu se adreseaza celor trecuti de o anumita varsta mentala decat
in mica masura. Asta nu insemna ca nu are un ceva aparte, ci doar ca vine un moment in care
citirea unei asemenea carti nu mai are acelasi farmec ca atunci cand esti in liceu. Pentru ca
liceenilor li se potriveste cel mai bine Cismigiu et Comp al lui Bajenaru. Iar daca e sa asezam
povestea de fata intr-un patut procustian, s-ar potrivi bine liceenilor bucuresteni, si perfect
liceenilor bucuresteni care invata in Liceul Gheorghe Lazar. Sincer, daca as face parte din ultima
categorie, as citi-o indiferent de valoarea literara, doar de curiozitate.
Pe tot parcursul cartii sunt insirate peripetiile lui Bajenaru de pe vremea cand era copil. Unele
nazbatii va pot parea cunoscute, altele probabil ca va vor provoca regretul pentru ca nu le-ati
incercat cat erati tineri. Unele sunt amuzante, altele de prost gust. Indiferent insa despre ce e
vorba, le veti intelege pe toate.
Sentimentul care mi l-a trezit cartea cand am citit-o a fost acela de mandrie, sunt mandru ca sunt
lazarist si eu si prin aceasta carte am aflat cum cei cu mult inaintea mea se distrau pe vremuri,
dar si invatau si respectau liceul din tot sufletul.
Ceea ce este foarte interesant in text este faptul ca oricat de mult a incercat personajul principal
sa iasa in evidenta si sa fie cel mai bun, pana la urma i-a iesit pentru ca a perseverat.Perseverenta
este cea mai importanta in viata si asta la ajutat sip e Grig.
Nu mi-a placut in text faptul ca elevii dadeau porecle profesorilor.Acest lucru nu prea mi se pare
frumos, deoarece exista o vorba:Ce tie nu iti place, altuia nu-i face! .
O, cum mai nfioara vntul frunzele copacilor din Cismigiu !
Parca e acelasi freamat adormitor de acum 15_20
de ani, cnd rataceam cu colegii, n anumite ore ale diminetii, pe aleile mai dosnice, care
adaposteau zeci de... plimbareti !
Si ce ciudat ! Frunzele ruginite sau palide fosnesc parca mai puternic si mai nostalgic dect cele
nca verzi... Poate unde stiu ca sfrsitul li-e mai aproape...
In umbra destramata de toamna a parcului, toti copacii ning pete de aur : frunze desprinse de
crengi flutura viata de o clipa a unui efemer vegetal si, ca-ntr-un basm de Walt Disney, se astern
covor moale sub pasii ntirziati ai trecatorului plictisit de banalul vietii cotidiene !
Lacul tremura la fel ca si atunci; si la fel si leagana barcile uitate pe sub salciile plngatoare, ce
au surs cu duiosie la soaptele ndragostitilor care si-au plimbat nfiorarile pe aici.
Cinci si jumatate ! Pna la sase, cnd trebuie sa ne-ntlnim, mai am timp sa-mi odihnesc ochii si
gndurile n gradina aceasta cu amintiri.
O iau agale spre morminte, cum numeam coltul discret unde ne adunam noi, lazaristii, loc numit
astfel din
Acest pasaj mi-a atras atentia deoarece aici observam cat de pregnant si de adanc raman in
memorie momentele si locurile de langa liceul pe care l-ai iubit odata, astfel incat iti aduci
aminte dupa ani si ani cu drag si il descrii ca pe cel mai frumos loc din lume, ca si cum acolo a
fost este si va fi raiul pe pamant pentru tine.

Aceasta carte poate fii comparata cu Buna dimineata baieti! de acelasi autor, fiind chiar
continuarea acestei carti.
Cand am citit aceasta carte mi-a saltat inima in piept de fericire sa vad prin ochii altcuiva liceul
in care invat, cat de frumos era si pe vremuri si cat de frumos poate cineva sa descrie un loc atat
de frumos si de unde intrii si pleci cu niste amintiri placute, care au fost prezentate foarte frumos
intr-un numar succinct de pagini.
Aceasta carte nu are nevoie de nicio modificare, este perfecta asa cum este, este originala si este
scrisa din suflet,asa ca cine o va mai citi si daca va vrea sa o citeasca cineva sa nu zaboveasca sis
a o citeasca ca nu are nimic de pierdut, fiind o carte plina de frumusete si emotii interioare
profunde.