Sunteți pe pagina 1din 8

Produsul intern brut (PIB) este un indicator macroeconomic care reflect suma valorii de

pia a tuturor mrfurilor i serviciilor destinate consumului final, produse n toate ramurile
economiei n interiorul unei ri n decurs de un an. Acesta se poate calcula i la nivelul
unei regiuni sau localiti.
PIB-ul este suma cheltuielilor pentru consum a gospodriilor private i a organizaiilor
private non-profit, a cheltuielilor brute pentru investiii, a cheltuielilor statului, a investiiilor n
scopul depozitrii ca i ctigurile din export din care se scad cheltuielile pentru importuri.
Economitii pornind de la Keynes care a fost economist britanic ale crui idei numite
economie keynesian radical au avut un impact major att asupra teoriei politice i
economice moderne, ct i asupra politicilor fiscale ale multor guverne, au mprit termenul
de consum general n dou pri: consumul privat i cheltuielile sectorului public. Dou
avantaje ale mpririi consumului total n acest mod n teoria macroeconomic sunt:
- Consumul privat este o preocupare central a economiei bunstrii. Investiiile
private i subdiviziunile comerciale ale economiei sunt direcionate ultimativ (n
curentul principal al modelelor economice) nspre creterea pe termen lung a
consumului privat.
- Deoarece este separat de consumul privat endogen, consumul sectorului public
poate fi considerat exogen, astfel nct diferite niveluri ale consumului sectorului
public pot fi considerate ca fcnd parte din domeniul plin de sensuri al
macroeconomiei.
Astfel PIB poate fi exprimat:
PIB = consum privat + consumul statului+ investiii + exporturi nete
exporturi nete = exporturi importuri
Consumul privat care este n mod normal cea mai mare component a PIB,
reprezentnd cheltuielile gospodriilor n economie. Aceste cheltuieli pot fi clasificate
n : bunuri durabile, bunuri perisabile i servicii. Exemple: hran, chirie, bijuterii.
Cheltuielile statului sau consumul sectorului public, reprezint suma tuturor
cheltuielilor guvernamentale pentru bunuri finite i servicii. Include salariile
angajailor din sectorul public, cumprarea de armament etc.
Investiiile includ investiii n fabrici, echipamente, inventar i nu include schimburile
de active existente. De exemplu: construcia unei mine, cumprarea de software,
cumprarea de maini i echipamente. Cheltuielile gospodriilor pentru noi locuine
fac parte din investiii.
Exporturile reprezint exporturile brute ale unei ri, incluznd bunuri i servicii,
destinate consumului ntr-o alt ar
Importurile reprezint importurile brute.
Dorinta permanenta a individului de a ajunge la un nivel satisfacator de bunastare a
reprezentat, de-a lungul timpului, un factor pentru dezvoltarea economica a societatii,
fiind n acelasi timp cauza si efect pentru numeroase descoperiri stiintifice.
Bunastarea, cu cele doua aspecte ale sale - materiala si spirituala - reprezinta, de fapt,
scopul tuturor stiintelor cu caracter aplicativ, al fiecarei ramuri a stiintei economice, al
stiintelor sociale, etc.
Desi notiunea de bunastare are ca element central individul, ale carui nevoi sunt mai
mult sau mai putin satisfacute la diferite niveluri ale bunastarii, aceasta a devenit un
obiectiv esential si la nivel de stat, guvern, organizatii politice si organisme
internationale. Acestea se ocupa n primul rnd de bunastarea economica, datorita
faptului ca de ea se leaga, ntr-un fel sau altul, orice problema a unei societati, dar
printre obiectivele lor se numara si cele legate de protectia sociala, sistemul de asigurari
sociale, sanatate, cultura si nvatamnt, de care depinde obtinerea acelui optim pe care
l numim bunastare.
La nivel individual, bunastarea depinde de numeroase elemente dintre care cele mai
importante sunt veniturile, nivelul consumului, siguranta sociala, aspecte personale
precum gradul de cultura si educatie (care genereaza anumite nevoi spirituale), familie,
sanatate etc.
Toate acestea se modeleaza n functie de sistemul nevoilor individuale, dependente de
mediul social la care individul se raporteaza, nivelul de satisfactie depinznd n mod
direct de pozitia n cadrul ierarhiei sociale. Acest fapt dovedeste aspectul accentuat
subiectiv al aprecierii bunastarii individuale.
Stiinta economica, pentru a ajunge la posibilitatea de a masura si compara diferitele
niveluri de bunastare, a fost nevoita sa elimine dintre criteriile de apreciere pe cele cu
un grad prea mare de subiectivitate.
Se ajunge astfel la o definire a bunastarii mai putin legata de individ, ceea ce nu
nseamna ca individul impreuna cu nevoile sale nu mai reprezinta punctul central al
conceptului de bunastare, ci ca printr-un proces de obiectivizare si generalizare poate fi
studiata bunastarea unui grup sau a ntregii societati.
n general, e acceptata ideea ca bunastarea generala este suma bunastarii individuale.
O crestere a bunastarii generale e considerata orice ameliorare a bunastarii unui individ
care nu duce la reducerea bunastarii altui individ.
Astfel, bunastarea se constituie ca o modelare a sistemului de nevoi potrivit cadrului
social-economic n care este integrat individul (proprietate, nivel al consumului, starea
materiala n ierarhia societatii etc.).
Bunastarea sociala se defineste prin capacitatea de satisfacere a preferintelor
individuale ale membrilor unei colectivitati. Bunastarea poate fi abordata si dintr-o
perspectiva sistemica, din care sistemul bunastarii natiunii este vazut ca fiind compus
din doua subsisteme:
a) subsistemul nivelului de trai material, n componenta caruia intra consumul de bunuri
alimentare si nealimentare, precum si consumul de servicii;
b) subsistemul nivelului cultural al populatiei, care cuprinde instructia publica, sanatatea
publica, activitatile din domeniul cultural si al artei.
Acestea sunt n mod direct influentate de sistemul avutiei nationale si de sistemul
cercetarii stiintifice si dezvoltarii tehnologice.
O alta abordare si are punctul de plecare n definitia bunastarii individuale. Aceasta,
dupa Nicholas Barr are trei componente:
- bogatia fizica constituita din bunuri durabile;
- bogatia financiara include actiuni, obligatiuni si conturi bancare;
- capitalul uman este si el tot o forma de bogatie, ntrupata n indivizi ca rezultat al
instruirii si pregatirii, avnd doua surse diferite: pe de o parte este rezultatul investitiei
trecute n educatie si pregatire (ceea ce majoritatea oamenilor nteleg prin capital
uman), iar pe de alta parte reprezinta rezultatul talentului natural.
Fiecare tip de bogatie are ca rezultat un venit (beneficiu material sau nematerial, avantaj
obtinut de pe urma a ceea ce individul poseda), iar toate aceste trei tipuri de bogatie
mpreuna reprezinta bunastarea individuala.
Astfel, bogatia fizica produce venituri non - banesti sub forma serviciilor (exemplu:
locuinta ) dar poate produce si venituri banesti (o casa prin nchiriere). Bogatia
financiara produce venituri banesti (exemplu: dobnda).
Capitalul uman produce venituri n mai multe forme. Pornind de la ideea ca un individ si
mparte timpul ntre munca si odihna sau timp liber, capitalul uman produce venituri n
ambele situatii.
Cnd individul munceste, utilizarea capitalului uman are ca rezultat obtinerea unui venit
banesc (exemplu: salariul) dar si un venit non-banesc ca satisfactia obtinuta prin munca
(care poate fi pozitiva sau negativa). Cnd nu munceste, utilizarea propriului capital
uman genereaza un avantaj care nu este de natura baneasca - petrecerea timpului liber
(care de asemenea poate avea o conotatie pozitiva sau negativa), dar si un venit sub
forma productiei proprii .
La nivel agregat, bogatia are aceleasi componente. O masurare corecta si
cuprinzatoare a venitului national va trebui sa includa att veniturile banesti, ct si cele
de alta natura.
Economistul Adam Smith in lucrarea La Rischesse des Nations (1776) remarca ca
intreprinderea si indivizii activi pe piata se comporta ca si cum ar fi ghidati de o mana
invizibila ce favorizeaza imprastierea rezultatelor favorabile asupra tuturor. Metafora
mana invizibila presupune ideea ca pe piata, urmarirea interesului particular contribuie
la bunastarea tuturor.
Dorinta de bunastare a marcat din totdeauna existenta individului fiind o situatie
optimala la care aspira omul.
Economia bunastarii explica modalitatile si mecanismele de alocare a
resurselor pe baza criteriilor de eficienta sociala, rezultatul fiind o agregare de stari
optimale pentru intreaga populatie .
Bunastarea este rezultat al unui grad cat mai inalt de satisfactie sau utilitate perceput de
consumator. Daca scopul economiei este crearea de utilitati iar utilitatea se
materializeaza in bunastare fiecare natiune se va preocupa de crearea si realizarea unui
sistem de producere a bunastarii deci de o economie a bunastarii.
Surplusul consmatorului
1. Disponibilitatea de plata reprezinta suma maxima pe care un consumator ar fi dispus
sa o plateasca pentru un bun.
2. Surplusul consumatorului: diferenta dintre suma maxima pe care consumatorul ar fi
dispus sa o plateasca pentru o unitate dintr-un bun si suma pe care el o plateste efectiv.
3. Masurarea surplusului consumatorului
- pentru orice cantitate data, pretul determinat de curba cererii reflecta
disponibilitatea de plata a consumatorului marginal. Deoarece curba cererii
reflecta disponibilitatea de plata a consumatorilor, se poate utiliza curba cererii pentru
masurarea surplusului consumatorului.
- pentru consumator, castigul in urma schimbului apare sub forma surplusului
consumatorului reprezentat de suprafata dintre curba cererii si pretul pietei.
4. Pe masura ce pretul scade, surplusul consumatorului creste deoarece:
- surplusul consumatorilor care cumparau deja bunul repectiv va creste deoarece
acestia platesc mai putin comparativ cu situatia initiala.
- reducerea pretului determina intrarea pe piata si a altor consumatori care vor obtine un
surplus al consumatorului pentru unitatile suplimentare achizitionate.
5. Surplusul consumatorului este masurat in termeni monetari.
Surplusul producatorului
1. Costul si suma minima pe care producatorul ar fi dispus sa o accepte pentru a
continua sa produca un bun.
cost: valoarea lucrurilor la care un producator trebuie sa renunte
pentru a produce un bun sau un serviciu.
surplusul producatorului: diferenta dintre ceea ce un producator
primeste pentru o unitate dintr-un bun si minimul pe care el ar fi
dispus sa il accepte pentru acel bun.
2. Masurarea surplusului producatorului cu ajutorul curbei ofertei
pentru determinarea curbei ofertei unui un bun sau serviciu, se pot
utiliza informatiile cu privire la cost.
pentru orice cantitate data, pretul determinat de curba ofertei reprezinta costul
vanzatorului marginal. Deoarece curba ofertei arata suma minima pe care producatorul
ar fi dispus sa o accepte pentru a continua sa produca acel bun in loc sa-si utilizeze
resursele in alt mod sau in alta parte, aceasta poate fi utilizata pentru a masura
surplusul producatorului.
producatorul obtine un surplus egal cu diferenta dintre ceea ce primeste acum la pretul
pietei si minimum pe care ar fi dispus sa il accepte. Acest surplus al poducatorului se
poate reprezenta grafic prin aria dintre curba ofertei si pretul pietei.
3. Surplusul producatorului creste pe masura ce preturile cresc deoarece:
producatorii deja existenti pe piata vor obtine un surplus suplimentar
deoarece acestia obtin mai mult din vanzarea produsului respectiv comparativ cu
situatia initial.
pe masura cresterii pretului, pe piat vor intra noi producatori care vor obtine un
surplus al producatorului pentru unitatile suplimentare
vandute.
surplusul producatorului este utilizat pentru a masura bunastarea
economica a producatorilor.
Bunastarea economica a fiecarui individ din societate se poate masura prin
surplusul total, care reprezinta suma dintre surplusul consumatorului i
surplusul productorului.
Intre nivelul si evolutia PIB real pe locuitor si bunastarea economica exista o stransa
interdependenta. PIB real constituie suportul material al bunastarii economice, iar nivelul
acesteia influenteaza cresterea PIB.
Insa, PIB poate sa se modifice fara ca bunstarea sa se schimbe, iar bunastarea poate sa
inregistreze o imbunatatire sau o inrautatire fara ca PIB real total si pe locuitor sa se
modifice:
- rezultatele unor activitati contribuie la cresterea bunastarii, dar nu sunt incluse in PIB
(de ex. economia subterana, piata neagra, bunuri materiale si srevicii rezultate din
activitatea casnica sau din activitatea organizatiilor de caritate care nu sunt incluse in
PIB)
- veniturile personale se repartizeaza pentru plata taxelor si a impozitelor, cumpararea
bunurilor de consum si pentru constituirea unor economii: o crestere a PIB pe locuitor
poate fi insotita si de o crestere mai accentuata a economiilor sau a taxelor si
impozitelor, acest fapt conducand la o scadere a cheltuielilor de consum si, mai departe,
a bunastarii economice
- durata timpului liber influenteaza in mod diferit bunastarea economica si marimea
PIB: cresterea duratei timpului liber conduce la sporirea bunastarii economice, dar la
scaderea PIB, in timp ce reducerea duratei timpului liber determina cresterea PIB si o
reducere a bunastarii economice
- gradul de poluare a mediului natural (aerul, apa, fauna, flora etc) influenteaza
bunastarea, dar nu si marimea PIB
- PIB evidentiaza numai valoarea de piata a bunurilor finale produse, dar nu si
consumul final, consum care sta la baza bunastarii economice: acesta poate sa creasca
si datorita importului de bunuri, dar importul de bunuri contribuie la reducerea PIB.


































Cuprins:

1)Notiunea de Produs Intern Brut(PIB), elementele si caracteristica lui.

2)Notiunea de bunastare,caracteristica si componentele ei.

3)Produsul Intern Brut si bunastarea economica.

4)Concluzie

5)Bibliografie.






Bibliografie:


http://www.stiucum.com/economie/economie-generala/Cresterea-si-dezvoltarea-
econo31637.php
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=391&idb=
Economie,Angelescu C 2005
Teorie economica,Moldovanu D 2006
Macroeconomie,Popecu C;Gavrila I;Ciucur D 2005










Concluzii:
Pentru a exprima intr-un mod estimabil a bunastarii economice a unei regiuni, stiinta
economica are la baza aceseia notiunea de PIB, care la rindul sau reflecta indiferent de
modul de calcul, bunastarea strict economica a intregii regiuni luata in calcul.
Produsul intern brut este un indicator macroeconomic care reflecta suma valorii de piata a
tuturor marfurilor si serviciilor destinate consumului final, produse in toate ramurile
economiei in interiorul unui stat in decurs de un an. Deoarece PIB-ul combina suma tuturor
activitatilor care se pot evalua in bani si nu a folosintei acestora (sau chiar a distrugerii
acestora) este un mijloc conditionat de masurare a bunastarii si a calitatii vietii.
Intr-o economie, variatia PIB-ului este determinata de variatia nivelului veniturilor si de
variatia nivelului preturilor. Asadar, variabila independenta, depinde in mare masura de cei
doi factori anterior enumarati.
Ca la incheere pot spune ca PIB este indicatorul de baza a economiei nationale si are un
rol deosebit in bunastarea economica.