Sunteți pe pagina 1din 3

1

David Harvey
-o viziune critica-

David Harvey, originar din Gillingham, Anglia, este in prezent profesor de antropologie la City
University, in New York. El a studiat la University of Cambridge, unde in anul 1961, isi obtine
doctoratul in Geografie. David Harvey a devenit cunocut in intreaga lume prin teoretizarea
marximului intr-o noua forma de lupta impotriva capitalismului global, raspandit sub forma
neoliberala. Astfel, el a devenit un personaj dominant in dezbaterile politice si sociale, situandu-
se printre primii 20 cei mai citati autori si primul cel mai citat academician geograf din lume.
In prima lucrare lansata, Explanation in Geography, in anul 1969, David Harvey trateaza
conceptiile epistemologice geografice prin prisma pozitivismului logic. El opteaza pentru
adoptarea metodelor cantitative si a formularilor matematice ale teoriilor doar dupa testarea
lor in relatie cu observatiile empirice. Insa conturarea viziunii sale marxiste care se va reflecta in
fiecare opera viitoare a sa, incepe cu elaborarea teoriei revolutionare, care este validata prin
practica revolutionara (Harvey, 1972i:40) si care incearca sa releve problemele individuale
carora le sunt atribuite adevaruri contingente. Atfel, teoria incearca sa schimbe practica sociala
care la randul ei sa determine schimbarea realitatii anticipate de aceasta. (Castree, N.,
2006:37). De exemplu, teoria revolutionara aplicata in cazul unui ghetou ofera atat o serie de
noi categorii care sa dezvaluie relatiile sociale care produc ghetoul, cat si un set de practici
revolutionare care sa elimine ghetourile in totalitate. Prin urmare, aceasta teorie ofera
prospectul producerii adevarului, nu doar gasirea acestuia.
In continuare, David Harvey se indreapta catre configuratia actuala a mediului inconjurator,
aflat sub presiunea factorului uman. Pentru a intelege cum relatiile dintre om si natura sunt
reciproc conditionate, autorul il citeaza in cartea sa Justice, Nature and Geography of
difference pe Raymond Williams, care spunea ca: o istorie ecologica incepe prin asumarea
unei relatii dinamice dintre mediul inconjurator si cultura, apte de a produce atat contradictii,
cat si continuitati. Astfel, se presupune ca interatiunile dintre cele doua entitati sunt dialectice.
Mediul ofera initial posibilitatile disponibile oamenilor, dar cultura il reconfigureaza ulterior
prin raspunsul oamenilor la alegeri. Mediul astfel conturat prezinta un set nou de posibilitati
pentru reproducerea culturala, punandu-se bazele unui ciclu de determinare reciproca.
Schimbarile in modul de modelare si remodelare a existentei trebuie analizate nu doar in
contextul relatiilor sociale, ci si in cel al relatiilor ecologice (Harvey, 1996:43).
La baza determinarilor sociale de a transforma mediul, stau nevoile umane, care devin din ce in
ce mai variate. Acest fapt implica un mijloc economic de sustinere a acestora, si anume
capitalul. Infiltrarea acestor relatii economice de productie in societatile subdezvoltate, au
condus la accentuarea inegalitatilor sociale si economice. David Harvey este printre primii
geografi care ridica problema implicarii in schimbarea acestei tendinte evolutive facand apel la
Marx, care afirma ca filozofii au incercat de-a lungul timpului sa interpreteze lumea in forme
variate, insa scopul este de a o schimba (Marx, citat de Lipton M, 1977: 25).
2

In opera sa Limits to capital, David Harvey incearca sa explice tocmai prin abordarea dialecticii
materialiste (sintagma cu substrat marxist, bazata pe idea ca idealul nu este altceva decat
lumea materiala reflectata de mintea umana si tradusa in forme de gandire (Marx, K, Das
Kapital, vol 1) adaptata realitatii curente pentru a reda modalitatea de functionare a acesteia
prin prisma ordinelor economice care tind spre eficienta maxima, dezvoltand in acelasi timp
contradictii si slabiciuni interne ce contribuie la dezintegrarea acestor ordine.
In timp ce naturii ii este atribuit un rol din ce in ce mai pasiv, agentul uman devine progresiv
mai activ, dand nastere mediului construit. Acesta, in opinia autorului functioneaza ca un
sistem vast de resurse, alcatuit din valori de schimb inglobate in mediul fizic, care pot fi utilizate
pentru productie, schimb si consum(Harvey, 1999:233). In continuare, Harvey argumenteaza ca
elementele spatiului construit au ca atribut fundamental pozitia sau locatia spatiala. Atfel, ele
trebuie construite sau asamblate in situ pentru ca valoarea pmantului sa devina semnificativa
(Harvey, 1999:233). Circulatia valorii prin infrastructurile sociale poate produce concentratia
geografica a conditiilor calitativ superioare. Aceste regiuni apar avantajate pentru acumulare
prin virtutea resurselor naturale si sociale care au fost plasate acolo. Din acest motiv, capitalul
va fi directionat catre aceste regiuni (Harvey, 1999:403).
Consecinta acestui proces il reprezinta dezvoltarea geografica inegala a regiunilor, care devine
produsul barierelor pe care le intalneste capitalul in natura sa si care il forteaza sa produca noi
forme de diferentiere geografica (Harvey, 2006:416). Antagonismul dintre oras si sat, dintre
centru si periferie, dintre dezvoltare si subdezvoltare, nu este accidental si nici de natura
exogena. Acesta este produsul coerent al diverselor forte inter-relationate care opereaza in
interiorul unitatii de circulatie a capitalului (Harvey, 1999:419).
Daca capitalismul este sursa raului in lume, este doctrina socialista o alternativa pentru o
administrare socio-politica viabila? Aceasta prezumtie trebuie aplicata in diferite contexte
sociale, pentru a observa nu doar in teorie, ci si in practica ideile pentru care militeaza fiecare
forma de guvernamant. Acest apect este subliniat si de Harvey, intr-una din afirmatiile sale:
teoria nu poate fi integrata in practicile politice ale lumii prezente, fara a gasi modalitati de a o
incorpora in materialitatea spatiului si mediului (Harvey, 1996:42).
Vom face o incursiune in doua istorii contrastante, cea a Marii Britanii si cea a Romaniei, unde
aceste concepte au fost implementate in moduri diferite. In Marea Britanie a existat o trecere
violenta de la regimul feudal la cel capitalist. Transformarea proprietatiilor comune in
proprietati private s-a realizat prin pratici violente. Consecinta procesului de ingradire al
proprietatilor a fost lipsa mijloacelor de existenta si migrarea populatiei rurale in orase pentru a
lucra in industrie. Ingramadirea muncitorilor in mijlocul acumularilor de mizerie, agoniei,
sclaviei, brutalitatilor, degradarii mentale, toate exacerbate de forme secundare de exploatare,
au alcatuit carcacterul capitalist al industrialismului (Harvey, 2006: 419). Harvey ilustreaza
acest fapt in opera sa Justice, Nature and Geography of difference, tratand ca exemplu fabrica
de masini Cowley, din Oxford. In ciuda conditiilor precare de munca si a reducerilor repetitive a
fortei de lucru, oamenii au luptat in continuare pentru pastrarea locurilor de munca, deoarece
nu aveau alternative. Determinarea muncitorilor de a lupta pentru drepturile lor isi are baza in
ceea ce Williams numea particularism militant: idealuri sustrase din experienta pozitiva a
3

solidaritatii intr-un loc, ce devin generalizate si universalizate ca model pentru o noua societate
de care va beneficia intreaga umanitate (Harvey, 1996: 32).
Aceasta a fost o forma locala de implementare a capitalismului. Aceeasi politica de opresiune si
violare a drepturilor umane materializate in sclavie, brutalitate, degradare mentala si
exploatare, a fost aplicata de comunisti in tarile estice europene. Comunismul a fost un model
de conducere sovietic, contruit pe idei socialiste. Aceasta ideologie generoasa s-a dovedit a fi
catastrofala in practica. Bunastarea si egalitarismul s-au transformat intr-o forma violenta de
privare a drepturilor de catre clasa muncitoare. Oamenii au fost de asemenea desproprietariti si
fortati sa formeze asociatii colective de productie si utilizare a terenului. Toate industriile au
fost nationalizate, iar oamenii obligati sa munceasca in fabrici. Obiectivele comunistilor au fost
atinse prin sacrificii umane si prin modalitati de acumulare, precum modelul capitalist.
Particularismul militant atribuit clasei muncitoare in Marea Britanie, a fost in Romania o
miscare a intelectualitatii. Prin urmare, aceasta notiune a devenit abstractizata si raspandita,
depasind conditiile care au constituit diferentierile geografice. Atfel, a transces clase sociale si
forme politice de guvernamant.
In spatele a doua sisteme structurale aparent antagonice a stat aceeasi aviditate de putere,
aceleasi practici ostile ale claselor aflate la conducere si aceeasi acumulare prin deposedare ce
a condus la imbogatirea unora pe seama altora. In pofida similaritatilor intre cele doua
traiectorii socio-politice, intre spatiile rezultate exista discrepante uriase. Acest fapt se
datoreaza proceselor social-culturale de transformare specifice de care depinde directionarea
in spatiu a capitalului. Precum David Harvey sugereaza, dezvoltarea inegala a societatilor este
influentata de o serie de factori, pe langa cei istorici: praticile de exploatare capitaliste,
sprijinite de activitatile politice, militare, geopolitice ale celor mai puternice state, impreuna cu
exploatarea imperialista, coloniala si neo-coloniala a teritoriilor, populatiei si culturii lor, stau la
baza dezvoltarii inegalitatilor in spatiile geografice (Harvey, 2006:72).
Disecand natura acestor actiuni, intalnim acelasi aspect referitor la posesia puterii, care a fost
atat de dorita in trecut precum este si in prezent. Metodele de a o obtine au evoluat insa si si-
au gasit nisa in puterea economica, sustinuta de capital. In cartea sa Limits to capital, David
Harvey a pus accentul si pe distributia ierarhica interna a puterii si batalia externa pentru
suprematie: statul detine rolul de manager al productiei si reproductiei infrastructurilor
sociale, organizarea ierarhica a statului fiind nevoita sa discrimineze intre aspectele locale,
regionale si nationale ale fluxului de valori. Astfel, se formeaza spatii geografice fixe in care
opereaza procesele de investitie. Statul este apoi fortat sa concureze pentru capital pentru a-si
acoperi datoriile. Ca si consecinta, acesta isi pierde puterea de a domina capitalul si i se
subordoneaza, ajungand sa detina un rol servil (Harvey, 1999: 405).
Prin urmare, capitalul devine factorul central si decisiv in modelarea spatiilor actuale. In aceasta
ordine ierarhica ar trebui ca statul si instrumentele de planificare ale spatiului sa fie
distribuitorii puterii in teritoriu pentru a asigura bunastarea cetatenilor si nu a capitalului.