Sunteți pe pagina 1din 8

ADAPTAREA ORGANISMELOR LA TEMPERATURI EXTREME

Natura a suferit de-a lungul timpului numeroase transformari radicale. Asta a dus fie la disparitia unor specii de animale, fie la adaptarea acestora la noile conditii de viata, de multe ori nefavorabile.

1. ADAPTAREA ORGANISMELOR VEGETALE LA TEMPERATURI EXTREME

Universul vegetal, uluitor in diversitatea lui morfologica si coloristica, pare sa aiba, la prima vedere, o raspandire geografica aflata sub semnul hazardului. Un ochi exersat prin calatorie, studiu si comparatie desluseste insa repede ca intamplarea este doar aparenta. Observa ca plantele nu cresc oricum, ci in asociatii si comunitati ecologice foarte precis definite. Una este, bunaoara, vegetatia specifica padurilor, alta este aceea proprie stepelor si alta cea intalnita in zona mlastinilor. Dar conditiile de mediu nu raman mereu aceleasi. Unii dintre factorii de mediu pot deveni nefavorabili. Atunci echilibrul este rupt. Rezistenta fiziologica si cea biologica sunt puse la incercare. Plantele cauta sa se salveze, sa supravietuiasca. Iata cateva modalitati de adaptare biochimica a vegetatiei la mediul inconjurator. S-a constat ca plantele din regiunile temperate, supuse la temperaturi mai ridicate, au o crestere accentuata a intensitatii fotosintezei pana la un punct optim. Bioxidul de carbon (CO2) este preluat de atmosfera si transformat in “bucataria” frunzei in glucide, printr-un complex de operatiuni chimice, care poarta numele de ciclul Clavin. O parte din “materia prima” (CO2) se pierde insa prin fotorespiratie. Numeroase plante au capacitatea de a rezista si chiar de a inflori la temperaturi mult sub zero grade Celsius. La o serie de specii, intre care Rananculus glacilis si Gentiana nivalis, de pilda, gerul face ca tesaturile sa atinga duritatea sticlei, dar nu mor (in timpul dezghetului revin la starea normala). In zona artica, Pinus strabos rezista la minus 60 de grade Celsius! In timpul expeditiei sale in Antarctica, savantul Emil Racovita a depistat o specie de graminee

(Aida antarctica) care, in pofida frigului, se afla in faza de

inflorire!

1

2.

ADAPTAREA ORGANISMULUI UMAN LA TEMPERATURI EXTREME

Majoritatea oamenilor se simt confortabil la temperaturi ale aerului ambiant intre 20 si 27°C si la o umiditate relativa a aerului cuprinsa intre 35 si 60%. Daca temperatura sau umiditatea sunt mai mari, apare senzatia de disconfort. Cand capacitatea organismului de a se adapta la caldura este depasita, apar o serie de afectiuni grave, posibil fatale.

Un organism sanatos are capacitatea de a-si mentine temperatura in jur de 37°C. In functie de nivelul activitatii fizice, pot aparea variatii, de regula mai mici de 1°C. Cresterea temperaturii corpului cu mai mult de 1°C se intalneste numai in conditii de boala sau cand temperatura extrema a mediului ambiant depaseste capacitatea corpului de a se adapta. Majoritatea afectiunilor legate de expunerea la caldura apar in conditiile supraincalzirii organismului prin expunerea exagerata la caldura sau in conditiile unui efort fizic exagerat.

Pe canicula, cel mai mare risc il au copiii, varstnicii si persoanele cu boli cronice si/sau mentale. Si tinerii, chiar fara probleme de sanatate, pot fi afectati daca iau parte la activitati fizice intense in aer liber. Cei care traiesc in marile orase au risc mai mare, din cauza poluarii atmosferice, care poate declansa afectiuni respiratorii severe.

Cum reactioneaza organismul la temperaturi ridicate

Cand temperatura exterioara este crescuta, organismul incearca sa elimine caldura printr- o serie de mecanisme. Inima bate mai repede pentru a pompa mai mult sange la nivelul pielii, unde se elimina caldura, si apare fenomenul de transpiratie. Aceste modificari ale fluxului sangvin si transpiratia excesiva reduc capacitatea de efort fizic sau munca intelectuala. Unele studii care au comparat toleranta la caldura a femeilor si barbatilor au concluzionat ca femeile nu tolereaza asa bine caldura comparativ cu barbatii, mai ales in conditiile unei umiditati reduse.

Probleme de sanatate provocate de canicula

Riscul unei afectiuni induse de expunerea la canicula variaza de la individ la individ si depinde foarte mult de starea generala de sanatate, greutatea corporala, varsta, prezenta unor boli cronice (hipertensiune arteriala, diabet, alcoolism, boli psihice, boli cardiace, pulmonare sau renale), tratamente cu diuretice, sedative, medicamente pentru boli cardiovasculare. Expunerea la canicula determina urmatoarele probleme de sanatate:

2

Edeme ale mainilor si picioarelor, care dispar dupa 1-2 zile de la incetarea expunerii la caldura;

Eruptii la nivelul pielii, sub forma unor mici puncte rosiatice, ca rezultat al inflamatiei canalelor glandelor sudoripare. La nivelul pielii expuse direct razelor soarelui pot aparea arsuri severe, cu vezicule.

Crampele musculare sunt contractii involuntare, care dau senzatia de durere ascutita si care se pot dezvolta izolat sau in asociere cu alte manifestari induse de caldura. Apar frecvent la nivelul abdomenului, bratelor, picioarelor. Cauza acestora este lipsa inlocuirii sarurilor pierdute prin transpiratie la persoanele care beau multa apa fara a consuma suficienta sare.

Transpiratii excesive, ameteli, astenie fizica intensa, greata, sete intensa, dureri de cap, tulburari de vedere, varsaturi, diaree, senzatia lipsei de aer, palpitatii, furnicaturi la nivelul mainilor si picioarelor.

Sincopa de caldura apare ca urmare a fluxului insuficient de sange la nivelul creierului, in special in momentul trecerii din pozitia sezand in pozitia ridicat in picioare. Tensiunea arteriala scade din cauza pierderii lichidelor prin transpiratie si stagnarii sangelui la nivelul picioarelor;

Hiperpirexia (temperatura corpului mai mare de 41 de grade) este cea mai severa complicatie a expunerii la canicula.

Insolatia apare la persoanele care se expun direct la soare o perioada mai lunga si se manifesta prin dureri de cap, somnolenta, greata, febra, afectarea starii de constienta, arsuri la nivelul pielii.

In perioadele caniculare, este importanta automonitorizarea diurezei (eliminarii de urina), care poate indica starea de hidratare a organismului. Daca acesta este deshidratat, rinichii vor retine apa, iar urina va fi inchisa la culoare, puternic mirositoare. Daca organismul este hidratat normal, urina va avea o culoare deschisa, galbuie. Astfel, trebuie sa consumati o cantitate suficienta de lichide care sa le inlocuiasca pe cele pierdute prin transpiratie.

Cum reactioneaza organismul la temperaturi scazute

O prima manifestare a adaptarii biologice este faptul ca la frig se produce o contractare a vaselor de sange din piele, care diminueaza pierderile de caldura si inhiba secretia sudoripara. Alte exemple sunt: la o invazie de microbi se produc anticorpi specifici, cand se ingera alimente

3

cu multe glucide se produce o secretie de insulina mai mare care readuce la normal cantitatea de zahar in sange si stimuleaza utilizarea lui la nivelul tesuturilor.

Cand solicitarile mediului sunt intense si brutale devin periculoase. Astfel, solicitarea intensa a functiei de termoreglare prin expunerea organismului la temperaturi scazute si foarte scazute se soldeaza cu pierderea cunostintei, hipotermie, inghetare si moarte. Cand actiunea factorilor de mediu este moderata, urmata de perioade de relaxare, sunt antrenate mecanismele de reglare si integrare. Consecintele reactiilor si solicitarilor la media sunt adaptarea sau ruperea echilibrului intern al organismului prin aparitia de leziuni, malformatii si chiar moartea. Adaptarea la temperaturi scazute este mecanismul complex de aparare a organismului la solicitarile determinate de schimbarile mediului. O buna adaptare are loc in limite fiziologice cu oscilatii de mica amplitudine si cu revenirea la normal sau cu schimbarea temporara a constantelor mediului intern al organismului. Organele implicate in mecanismele de adaptare cuprind toata sfera organismului - sistemele nervos, endocrin, locomotor etc. Organele interne, inima si vasele de sange exercita functii de adaptare in corelatie cu alte organe, avand in unele cazuri un rol dominant in fenomenele de adaptare a intregului organism. Atenuarea sensibilitatii fata de un stimul reprezinta cea mai simpla manifestare adaptativa. De exemplu, adaptarile realizate de organul olfactiv disparitia dupa numai cateva minute a mirosului unei substante (mirosul de smirna sau portocala), desi concentratia ei persista in atmosfera. 3. ADAPTAREA ANIMALELOR LA TEMPERATURI EXTREME

Pestii din zona arctica

desi concentratia ei persista in atmosfera. 3. ADAPTAREA ANIMALELOR LA TEMPERATURI EXTREME Pestii din zona arctica

4

Cu cat temperatura mediului este mai mica, cu atat pestii reusesc mai greu sa isi mentina functiile metabolice. Ba mai mult, atunci cand temperatura scade, in celulele organismului lor pot aparea mici cristale de gheata care cauzeaza leziuni grave si, in cele din urma, moarte. Cu toate astea, pestii din zona arctica fac exceptie de la aceasta regula. Recent, oamenii de stiinta au descoperit in sangele lor o proteina anti inghet, care impiedica formarea cristalelor de gheata. O proteina similara a fost descoperita si la speciile de gandaci care traiesc la altitudini mari sau in regiuni din apropierea zonei arctice. Caldura generata prin procese chimice si mecanice

arctice. Caldura generata prin procese chimice si mecanice Pe langa faptul ca animalele cu sange rece

Pe langa faptul ca animalele cu sange rece nu isi pot mentine temperatura constanta si sunt mai sensibile la schimbarile mediului, ele sunt capabile doar de scurte momente de energie. O categorie speciala, insa, o reprezinta insectele care devin foarte active, generand caldura prin mijloace chimice si mecanice. Procesul consta in miscari musculare rapide si constante.

5

Ventilator la purtator

Pastrarea unei temperaturi scazute devine o provocare, mai ales pentru animele mari si energice din zonele tropicale. In cazul elefantului sau ieurelui, urechile actioneaza ca niste ventilatoare, avand multe vase de sange care ajuta animalul sa isi raceasca corpul atunci cand e foarte cald. Potrivit oamenilor de stiinta, si organismul dinozaurilor din familia Stegosaurus reactiona

la fel.

Adaptari ce tin de respiratie

In zonele tropicale si ecuatoriale, alternanta anotimpurilor este greu de indurat pentru multe specii de animale. Pestii Dipnoi se protejeaza intr-un mod aparte de seceta, creand un sac de mucus, iar alte specii de peste, cum ar fi somnul sau tiparul, nu doar ca pot respira in afara apei, ci pot petrece scurte perioade de timp pe uscat. Se pare ca acesti pesti nu iau oxigenul din aer prin plamani sau branhii, ci prin folosirea unei zone speciale, aflata in intestine.

Megatermie

unei zone speciale, aflata in intestine. Megatermie Acest fenomen reprezinta abilitatea de a genera caldura

Acest fenomen reprezinta abilitatea de a genera caldura datorita masei corporale mari, un proces intalnit la broasca testoasa pieloasa Luthui, cea mai mare broasca testoasa din lume, sau la

6

rechinii de dimensiuni impresionante. Aceasta crestere a temperaturii corpului datorata marimii lor permite animalelor sa fie energice in apele reci.

Hibernarea

O parte dintre mamifere hibernează, dar există şi păsări care o fac. Practic, hibernarea este o stare de inactivitate extremă, cum ar fi anestezia la om. În ţara noastră hibernarea începe toamna, odată cu răcirea accentuată a vremii şi durează până în luna februarie, în funcţie de animal. Hibernarea este legată de scurtarea zilelor. În corpul animalelor care urmează să hiberneze se produce o întreagă cascadă de reacţii nervoase şi de secreţii hormonale care pregătesc corpul animalului pentru această perioadă delicată. Această pregătire priveşte membranele celulelor, a căror compoziţie se modifică substanţial, pentru ca ele să reziste la răcire, perioadă care poate dura câteva zile sau chiar săptămâni. Astfel, temperatura corpului scade, funcţiile vitale se reduc, totul devine extrem de lent. Creierul îşi reduce activitatea, animalul cade într-un somn profund. Unele animale se mai trezesc din când în când, pentru a-şi face nevoile, să-şi schimbe poziţia, să vadă ce mai e nou pe afară. Creierul animalului controlează tot timpul temperatura sângelui. Enumerăm mai jos câteva animale care hibernează în ţara noastră astfel: ursul, marmota, ariciul, bursucul, liliacul, hârciogul, veveriţa, hamsterul, popândăul, melcul de grădină.

Migratia

Ciclica

periodicitate anuala reptile (testoase marine), pasari (Eurasia cca 200 sp migratoare), mamifere (balene, reni, antilope, lilieci)

Periodicitate zilnica crustacee acvatice

De 2 ori in viata anghilele (reproduc in marea sargaselor, dezvoltare completa in raurile de pe continent)

Migratie unica pesti

Neregulata rozatoare, lacuste, pasari

7

Orientarea in migratie

Miros pestii detecteaza proprietatile fizice ale apei

Geomagnetismul → reactii biochimice → substrat molecular (dezorientare in prezenta anomaliilor magnetice)

Repere terestre

Unghiul razelor solare

Curentii de aer

Strategii utilizate in migratie

Peste 50% pasarile mici, europene → S Saharei

Consum energetic

Pitulicea mica 7g → 14g; silvia de zavoi 16g → 25g

rezervele de grasime, 50% ficat, 20% m\u, sculatura

Strategii:

Utilizarea curentilor de aer

Zbor noaptea

Strategie proprie de escale si plecari

Deplasare in formatie (V, M)

8