Sunteți pe pagina 1din 20

Curs 1- Introducere in sociologia rurala

Ca stiinta de ramura, sociologia rurala s-a constituit recent la inceputul secolului XX. Incercari de
abordare a comunitatii rurale cu specificul ei s-a facut insa in cele mai vechi timpuri , din diverse perspective.
Exista astfel o perspectiva culturala care incerca sa surprinda specificul ruralitatii prin prisma aportului
ei cultural.
Perspectiva culturala s-a concretizat in principal in cercetarile realizate de iluminism si umanism in
secolul XVIII si in cele realizate de filozofia sociala in secolul XIX.
Umanismul si iluminismul au realizat mai multe lucrari descriptiv-etnografice, un exemplu fiind in acest
sens cartea lui Dimitrie Cantemir Descrierea Moldovei. Filozofia sociala a schitat primele problematizari
legate de problemele sociale ale lumii rurale pentru care cauta rezolvari politice. Curentele liberale si cele
socialiste propuneau solutii pentru ridicarea nivelului de civilizatie al lumii rurale.
Perspectiva culturala a continuat si in secolul XX cand s-au realizat mari abordari etnografice si
etnologige ale ruralitatii, unii cercetatori cautand sa surprinda evolutia aparte a spiritualitatii rurale (creanga de
aur).
Perspectiva culturala s-a ilustrat si in Romania printr-o serie de cercetari pe baza de chestionar, cum au
fost realizate in secolul XIX de Bogdan Petriceicu Hasdeu si Ovid Dansusalu, dar si sintezele din secolul XX,
realizate de D. Dragicescu, L Blaga, M. Eliade.
O alta perspectiva a ruralitatii este cea agronomica, structurata in principal in secolul XIX, ce se axa pe
analiza structurilor populatiei rurale, a modurilor de realizare a exploatatiei agricole si pe situatia sociala a
taranimii cu categoriile sociale ce o alcatuiesc.
Perspectiva agronomica a generat asa numita agronomie sociala ce incerca sa stagneze raportul dintre
nivelul de civilizatie rurala si metode de realizare a exploatatiei agricole.
In secolul XX, s-a constituit si o perspectiva propriu-zis sociala asupra ruralitatii. Cercetatotrii ca F
Tonnies. M. Weber, G. Simel cautand sa vada in ce masura legaturile activitatii agroculturale au dus la
deosebiri in ritmul de dezvoltare a comunitatilor axate pe ele.
Exista, sustin acesti cercetatori, 3 leagane agroculturale:
al graului, specific lumii euromediteraneene;
al porumbului, specific lumii americane;
al orezului, specific lumii est-asiatice.
Sociologia rurala s-a constitiut pe baza cercetarilor initiate de Tonnies,Weber,Simel ca o stiinta a unei
comunitati cu trasaturi specifice.
Comunitatea rurala, deosebita de comunitatea urbana, este dependenta de mediul ei existential care ii
imprima un anume ritm de dezvoltare aparte. Sociologia rurala s-a structurat ca perspctiva halista asupra
ruralului anexand teoretic date si idei din toate celelete abordarii ale lunii taranesti, de la geografia sociala si
etnografie pana la medicina sociala sau demografie.
Orice stiinta utilizaeaza in construirea corpului sau teoretic un limbaj propriu, unisemificativ.
Limbajul sociologiei rurale s-a constitiut ca un vocabular specific in campul socio-etnologic prin
preluarea unor temneni ai altor discipline socio-umane.
Astfel prin termenii de mediu natural si peisaj rural, in sociologia rurala, se defineste o arie geografica
determinata cu anumite trasaturi.
Mediul natural inglobeaza climatul, morfologia satului, reteaua hihrologica, fauna si flora.
Peisajul natural desemneaza mai multe aspecte ale spatiului ruralitatii. El este in primul rand, un peisaj
agrar , cu utilizari si parcelari diferite si cu anume tipuri de productie. In peisajul rural intra si habitatul, adica
modul de locuire cu inventarul locuirii echipamentelor si seviciile existente. Includem in peisajul rural si
comunicatiile impuse de acesta.
Peisajul rural presupune existenta unui areal, adica a unor caracteristici anume ale comunitatii cercetate
in raport cu alte comunitati. In areal sunt cuprinse sisteme de cultivare cu mijloace de productie existente si
activitatile neagricole desfasurate de comnunitatile in cauza in interiorul spatiului dat.


In arealurie existente se maifesta diverse grupuri sociale, formale sau informale, domestice sau de
vecinatate ce desfasoara activitati specifice alcatuind un univers al ruralitatii, o lume a carei dezvoltare se
sprijina pe traditii verificate milenar, deosebite de cele ale lumii urbane.

Curs 2 - Obiectul sociologiei rurale


Cerecetarea unei comunitati teritoriale presupune cunoasterea specificului ei. Comunitatea rurala nu isi
poate defini trasaturile proprii, decat prin raportarea la comunitatea opusa ei, cea urbana.
Mai multi cercetatori au incercat sa stabileasca pincipalele criterii de diferentiere intre urban si rural.Una
dintre cele mai cunoscute lucrari vizand distinctia dintre urban si rural este lucrarea realizata de cercetatorul
american Pitirium Sorokin intitulata Principiile sociologiei rural urbane.
Sorokin a inventariat principalele criterii dupa care pot fi definite diferentele dintre sat si oras.
Criteriul ocupational indica faptul ca, in rural ocupatia preponderenta este cea agricola in timp ce in
urban sunt preponderente activitatile nonagricole.
Criteriul rational permite recunoasterea faptului ca, in rural, relatiile individului cu mediul natural si
uman sunt nemijlocite in timp ce in urban ele sunt discontinue, de izolare a indivizilor intre ei.
Criteriul demografic concretizat in densitatea si marimea populatiei arata ca, in rural, comunitatile sunt
mici, cu densitate redusa, in timp ce in aglomeratiile urbane densitatea, dar si volumul populatiei sunt
mari.
Criteriul omogenitatii indica faptul ca, in rural comunitatile sunt omogene si unitare in timp ce in
urban comunitatile sunt diferentiate.
Criteriul stratificarii sociale arata ca in rural diferentele de statut social sunt minime in timp ce in
urban ele sunt extrem de accentuate.
Criteriul comparatiei arata ca in rural populatia autohtona este dominanta in timp ce in urban
predomina neautohtonii.
Criteriul interactiunii indica faptul ca relatile interumane sunt in rural nemijlocite in timp ce in urban
relatiile sunt anonime.
O alta perspectiva asupra diferentelor dintre oras si sat este cea data de cercetatorul Tonnies , in lucrarea
Comunitate si societate. Tonnies cauta diferentele in primul rand in formule culturale de manifestare ale celor
2 tipuri de colectivitate. Dupa Tonnies satul este prin definitie o comunitate in timp ce orasul e reprezentativ
pentru societate.
Perspectiva culturala este realizata diferentiat in colectivitatile reduse care nu trebuie sa-si reglementeze
oficial relatiile dintre membri fata de comunitatile de mari dimensiuni cu relatile anonime si intamplatoare. Din
perspectiva culturala Tonnies introduce urmatoarele criterii:
motivatia actiunii care este in comunitate vointa esentiala iar in societate este arbitrara.
criteriul identitatii sociale arata ca, in comunitate individul se defineste ca eu in timp ce in urban el se
defineste ca persoana;
criteriul autoritatii simbolice care arata ca acesta este in comunitate data de stapanire in timp ce in
societate este data de avere.
criteriul fundamentului economic indica faptul ca baza oricarei activitati este pamantul in timp ce in
urban activitatea economica presupune banul.
criteriul ordinii sociale diferentiaza comunitatea de societate, in comunitate functionand dreptul
familial iar in societate dreptul obligatiilor.
criteriul relatiilor individuale arata ca, in comunitate acesta se intemeiaza pe concordie in timp ce in
societate temeiul lor devine conventia.
criteriul autoritatii legislative arata ca in comunitate regulile se bazeaza pe obiceiurile si traditiile
transmise de la o generatie la alta in timp ce in societate autoritatea legislativa este data de structuri
politice.


criteriul comunicarii sociale permite sa afirmam ca fundamentul acesteia in comunitate este religia
comuna, in timp ce in societate, comunicarea e facilitata de opinia publica.

Dupa Tonnies comunitatea poate fi definita drept o colectivitate primara, agro-rurala, bazata pe familie,
religie, autoconsum si cultura orala, in timp ce termenul de societate defineste colectivitatile de tip industrial,
bazate pe organizare statala, garantand autonomia morala a indivizilor prin coduri juridice validate politic,
avand o cultura scrisa.
Cercetarea comunitatii rurale arata ca ea este o comunitae teritoriala apropiata si integrata in mediu, in
timp ce colectivitatile urbane sunt amplasate artificial in mediul pe care il modeleaza dupa necesitatile lor.
Colectivitatile rurale sunt organizate cel mai frecvent sub forma satelor si catunelor.
Satul este unitatea teritoriala organizata spatial pe o vatra in jurul careia, plecand de la un drum
principal, sunt dispuse radiar drumuri secundare cu gospodarii si gradini insirate liniar de-o parte si de alta.
Vatra este acea aglomerare in care sunt plasate institutiile principale ale comunitatii: biserica, scoala,
primaria, posta, dispensar, etc.
Orice comunitate rurala dispune de un teritoriu agrar utilizat in special pentru culturi cerealiere de
fanete, pasuni, paduri, separate prin semne de hotar de cele ale comunitatilor vecine.
Organizarea administrativa moderna a impus ca forma de organizare a comunitatii rurale alaturi de sate
si catune comuna ce regrupeaza mai multe sate, vatra fiind plasata de obicei, in satul cel mai dens populat.
In Romania la peste 13 000 de sate exista 2 686 comune, cu o medie de 800 de locuitori.
Comuna nu este insa forma de organizare tipica a colectivitatii rurale. Aceasta ramane satul, o unitate
teritoriala cu retea de gospodarii plasata intr-un peisaj de campie , deal , munte avand o retea hidografica si o
retea de drumuri.
Majoritatea satelor au o populatie omogena grupata in familii, neamuri si vecinatati, ceea ce face ca
membrii comunitatii sa se cunoasca intre ei, sa aiba aceleasi mentalitati si aproximativ aceleasi ocupatii, sa-si
asume aceeasi religie si aceeasi cultura orala.
Satul este si un sistem specific de inrudire, denumit neamul. Acest sistem reprezinta un grup de familii
descinzand patern dintr-un batran comun, care este si intemeietorul asezarii sau al grupului de gospodarii fara
vatra, care este catunul.
Majoritatea absoluta a satelor romanesti prezinta comunitati de neamuri. De obicei satele romanesti sunt
denumite dupa batranii fondatori, sau dupa specificul teritorial sau caracteristicile topografice, ceea ce nu
exclude inrudirea interna a comunitatii.
Satul este si un sistem de vecinatate, adica o proximitate geografica constituita dinr-o retea restransa de
gospodarii, legate intre ele mai mult sau mai putin prin inrudire, si relatii de intrajutorare.
Sistemele de vecinatate au avut in satul romanesc, o functie organizatorica, unele dintre ele fiind
consemnate chiar in coduri scrise. Prin aceste sisteme de vecinatate se realizeaza in sat distribuirea rolurilor
sociale jucate de fiecare membru.
In clasificarea organizarilor rurale romanesti s-au utilizat mai multe criterii ce pot tine de la criterii
fizico-geografice pana la criterii economice sau politice.
Cercetatorul V. Mihailescu a propus in cadrul cercetarilor scolii de la Bucuresti introducrea criteriului
geografic ce tine cont de morfologia satului.
Asezarile rurale pot fi:
adunate sau de campie;
rasfirate sau de deal;
risipite sau de munte.

Cercetatorul R. Buia a introdus criteriul geometric dupa care satele pot fi:
circulare;
radiare;
dreptunghiulare;


compact-adunate;
rasfirate;
de vale/de deal etc.


Curs 3 - Cercetarile existentei sociale ale comunitatilor


Comunitatile umane se dezvolta diferentiat din perspectiva culturii si civilizatiei lor. Aceasta dezvoltare
diferentiata se datoreaza unor cauze obiective dar si unor motive ce tin de evidenta lor istorica in timp.
Sociologul roman D. Gusti, intemeietorul scolii de la Bucuresti a sintetizat condiitile ce impun
dezvoltarea diferentiata a comunitatilor existand, sutine el, 4 cadre sau conditii majore ce marcheaza viata
acestora:
cadrul cosmologic sau natural;
cadrul biologic;
cadrul psihologic;
cadrul istoric;

Cadrul natural (cosmologic) defineste fixarea in spatiu a comunitatilor. Spatiul terestru nu e omogen si
uniform, el se structureaza pe 4 elemente definitorii. Acestea sunt: hidrosfera (reteaua hidrologica) ; atmosfera
(succesiunea anotimpurilor); litosfera (forme de relief); biosfera( flora si fauna).

Hidrosfera este foarte imporatanta intrucat apa este un element esential vietii. Fara apa existenta
organismelor biologice este imposibila. Reteaua hidrologica este cel mai ieftin mijloc de transport si
comunicatie cunoscut in umanitate.
In istoria comunitatilor umane, toate conflictele au avut ca sursa stapanirea unor retele hidrologice.
Atmosfera (succesiunea anotimpurilor) marcheaza ritmul exstentei comunitatilor, existenta anotimpului
propice pentru intensificarea activitatii productive si anotimpului in care aceste devin mai relaxate.
In ruralitatea romana, primavara, vara, toamna erau destinate productiei materiale in timp ce iarna in
afara de reparatul uneltelor activitatile se restrangeau deversand in productia folclorica la gura sobei.
Litosfera impune forma de asezare/locuire a comunitatilor. Comunitatile de campie sunt adunate, cele
de deal sau de munte sunt rasfirate sau risipite. Litosfera este importanta si din perspectiva posibilitatilor de
acces la resursele subsolului. Un acces facil la resursele minerale poate genera un nivel de civilizatie inalt
pentru comunitatea ce le exploateaza.
Biosfera influenteaza comunitatile din perspectiva activitatii predominante. O flora bogata influenteaza
activitati agrotehnice, in timp ce o fauna bogata pe cele zootehnice.
Cadrul natural creeaza asadar o dependenta de el a comunitatilor ce-l locuiesc. Determinrea pe care el o
executa nu e insa unilaterala,comunitatile la randul lor modificandu-l, adaptandu-l necesiatilor lor.
Aceste necesitati se specializeaza in functie de cultura realizata in diverese comunitati. In general
aceasta cultura reflecta unitatea de mediu, fiind o cultura organica. Cultura este totalitatea valorilor spirituale si
materiale ale unei comunitati.
Valorile culturii se caracterizeaza in bunuri de consum adica in obiecte de civilizatie.
Civilizatia este totalitatea concretizarilor valorilor culturii. Contactele dintre comunitati impun o anume
circulatie a valorilor, genereaza posibilitatea transpunerii unor modele culturale in alte spatii decat cele in care
au fost create.
Asimilarea necritica a unor valori culturale straine poate genera insa, in viata unei comunitati efecte
dezastruoase cum ar fi catastrofele ecologice.


Cadrul biologic este dat de exisenta biologica a indivizilor ce alcatuiesc comunitatile umane.
Cercetatorii de biosociolgie au inceract sa sublinieze ca deosebirile grosiale intre comunitati au influente asupra
dezvoltarii acestora.
Cea mai cunoscuta teorie validand aceasta relatie este cea organicistica intemeiata de englezul H.
Spencer. Spencer sustine ca diversele comunitati umane pot fi asemuite cu organisme biologice complexe
pentru ca au aceleasi functi ca si aceasta.
Un organism biologic complex are o functie endoderma care consta in prelucrarea substantelor necesare
existentei. In comunitatile umane, acesta functie revine agriculturii si industriei; O functie mezoderma de
repartitie a substantelor prelucrate in interiorul organismului realizata in comunitatea de comert si transporturi si
O functie exoderma de aparare a organismului in raport cu mediul.
Daca aceste cantitati sunt asimilate organismelor biologice complexe atunci functioneaza in cazul lor o
lege biologica descoperita de C.Damian si anume legea selectiei naturale.
Comunitatile umane se adapteaza diferit la mediu, ceea ce face ca unele sa fie mai puternice si in
consecinta sa tine de capturarea si exploatarea resurselor celor mai slabe inclusiv prin eliminarea acestora.
Biosociologia moderna considera ca exista o serie de probleme legate de constitutie biologica, legate de
igiena si ecologia sociala, de natalitate si demografie.
Cadrul psihologic e creat de psihosociologia care incearca sa vada in ce masura diversele comunitati
impun membrilor trasaturi caracteristice care ii deosebesc de membrii altor comunitati.
Fiecare comunitate isi structureaza modelele comportamentale specifice pe care membrii sai sunt
obligati constient sau nu sa le asimileze pentru a putea trai in acea comunitate.
Modelele comportamentale (culturale) sunt asimilate prin 2 procedee majore:
procedeeul de socializare: fortarea indivizilor sa-si transforme energia pulsionara in manifestari
altruiste care le permit convietuirea cu ceilalti.
procedeul de aculturatie: care ii obliga pe indivizi sa asimileze motivat anumite comprotemente
si pentru a-si putea atinge diverse scopuri.

Aceste procese asigura oricarei comunitati, asimilarea de catre membrii ei a trasaturilor ce-i sunt
specifice, trasaturi ce pot fi definite prin conceptul de personalitate de baza.
Acest proces a fost introdus de T. Cardinir ce perimetrizeaza prin el datele specifice unei comunitati in
raport cu alta, date pe care acestia le impun membrior sai.
Personalitatea de baza se reazizeaza prin 4 elemente fundamentale:
1. scheme specifice de gandire;
2. modalitati de apel la insatantele de siguranta;
3. supraeul;
4. atitudinea religioasa.
Schemele de gandire sunt modalitati specifice prin care orice comunitate isi explica mediul sau
existential. Exita mai multe tipuri de gandire:
prelogica;
logica;
imaginara;
rationala;
mitica;
matematica.

Apelul la instante- modalitate in care membrii unei comunitati se raporteaza la institutiile acesteia.
Institutiile oricarei comunitati sunt realizate prin contactul social prin care indivizii accepta anumite limitari ale
libertatii lor pentru ca ceea ce ramane sa fie garantat.
Modul in care institutiile garanteaza libertatile ramase individului sunt semnificative pentru modul
acestora de raportare la comunitate, atunci cand institutile acestora sunt functionale.


Supraeul - stiinta de sine a indivizilor reflecta in relatile cu clienti, cu cat comuniatetea este mai solida,
cu atat individul are o stiinta de sine mai mare, intru-cat se simte valorizat de ceilalti.
Atitudinea religioasa - importanta prin prisma pozitiei de munca pe care o impune. Diversele atitudini
religioase au perspective diferite asupra munci. Intr-o lucrare celebra Etica protestanta si spiritul
capitalismului M. Weber compara diversele doctrine crestine si constata ca tarile care au adaptat
protestantismul sunt cele mai dezvoltate economic.
Protestantismul valoreaza munca ca o modalitate de rascumparare a pacatului originar, la intoarcerea la
rai.
Cadrul istoric marcheaza comunitatile din perspectiva trecutului lor. Experienta trecuta pastrata in
memoria colectiva devine simbol normativ pentru actiunea actuala.
Evolutia comunitatilor este asigurata de pastrarea traditilor dar progresul lor depinde de aceptarea
invovatiei ce se realizeaza ca act individual si se transforma in evolutie de indata ce e prelucrata de societate.

Curs 4 - Formele de organizare ale comunitatilor rurale

Comunitatile rurale au simtit intotdeauna nevoia de organizare. Organizarea asigura posibilitatea de
reactie la mediu in imprejurari dificile, in situatii istorice mai mult sau mai putin dramatice.
Organizarea presupune aparitia unor institutii pentru rezolvarea diverselor probleme ale comunitatii.
Ca o comunitate specifica, satul romanesc si-a structurat el insusi forme proprii de organizare, cea mai
cunoscuta dintre acestea fiind cea din perspectiva averii patrimoniale, satul devalmas. El nu poate fi asemuit cu
o gospodarie mica sau cu coexistenta spatiala a unor gospodarii autonome dar inrudite.
Satul devalmas este o asociere de gospodarii familiare pe baza unui teritoriu stapanit in comun in care
colectivitatea are drepturi anterioare si superioare depturilor fiecarei gospodarii alcatuitoare.
Aceste drepturi ale comunitatii se exercitau printr-un organ de conducere colectiv alcatuit din ansamblul
membrilor maturi ai comunitatii denumit obste.
Devalmasia ca forma de organizare patrimoniala era raspandita in toata zona balcanica.
Devalmasia romaneasca are insa o serie de trasaturi specifice ce o deosebesc de comunitatile de pe alte
teritorii balcanice.
Devalmasia presupune stapanirea in comun a bunurilor inclusiv a celor apartinand familiilor simple, ea
putand fi asemuita cu un fel de familie largita.
Satul devalmas romanesc este insa un complex de gospodarii multiple ce au un organ colectiv de
conducere unic. Obstea urmareste autoadministrarea colectivitatii satesti si are o putere totala asupra membrilor
acesteia.
Obstea era caracteristica in genere a satelor romanesti libere dar ca forma de organizare poate fi regasita
si in satele aservite de clacasi sau iobagi.
Ca sa functioneze o obste presupunea o anume compozitie sociala desi cuprinde totalitatea populatiei
satului care poate avea pe grupuri familiare o avere mai mare sau mai mica, fiecare individ matur avand
aceleasi drepturi in propunerea si votarea deciziilor.
Ca organ colectiv de conducere obstea are in aparenta sefi, asa numitii oameni buni si batrani, dar
leadership-ul nu se exercita asemanator cu cel al functionarilor de stat intrucat acesti sefi mandatati pot fi
oricand revocati.
De altfel, mandatele oamenilor buni si batrani erau intotdeauna limitate la anume sarcini sau la anume
perioade. Nu sefii, ci obstea avea drepturi de interventie in servitutiile comune ale gospodariilor ce o alcatuiau.
Ocuparea Daciei a permis improprietarirea veteranilor romani cu laturi particulare in jurul unei anume
vetre care avea insa intodeauna si un teritoriu comun ager publicus care era cultivat de comunitate in urma
unei decizii luate in comun .
Democratia primitiva presupunea posibilitatea participarii cu drepturi egale a tuturor la activitatile
administrative. Democratia obsteasca este mai de graba o democratie directa care presupune totusi reluarea unor
sarcini de catre indivizii apti pentru ele desemnati insa de intreaga colectivitate.


Democratia obstesca nu poate fi insa asemuita nici cu democratia moderna care este o democratie
reprezentativa in care puterea este delegata de catre ansamblul colectivitatii unor indivizi specializati anume
pentru exercitarea ei.
Democratia directa este specifica comunitatilor relative mici, permitand reunirea tuturor membrilor
maturi ai acestora.
Democratia obsteasca putea avea in satele romane si forme relativ mai complexe, existand asa numitele
obsti de ocol sau de vale alcatuite din mai multe sate intre care existau insa grade de rudenie, reprezentand
aproape o alcatuire tribala.
Ca forma de organizare specifica obstea romaneasca a supravietuit peste veacuri, tinzand sa dispara abia
in a II-a jumatate a sec. XIX , cand organizarea pietei nationale specifica satului capitalist modern a impus
inlocuirea ei in alt tip de organizare denumit comuna administrativa.
Pentru statul modern satul nu mai poate exista ca o organizare devalmasa, devenind o simpla unitate
teritorial-administrativa supusa fiscalitatii.
Primele incercari de introducere a comunei administrative apar in spatial rural romanesc dupa unirea
principatelor ca urmare a nevoii de implinire bugetara a statului.
Intr-un proiect de constitutie 1862, se stipula astfel: toate satele compuse din locuitori si asezate pe
mosiile proprietarilor, pe acelea ale satului, manastirilor sau asezamintelor publice se constituie in comune.
Orice proprietar, care are asezat pe mosia sa unul sau mai multe sate, catune, va ceda cu chirie perpetua
un teren comunal pentru drumuri, scoli sau biserica s.a.m.d.
Comuna administrativa reducea patrimoniul comun doar la spatiul de folosinta publica la nivel statal,
restul teritoriului fiind impartit pe familii ce trebuiau sa plateasca impozit.
Norma organizarii comunelor administrative e asadar in mod evident una fiscala. In constitutia adoptata
de Cuza in 1864 se spunea de altfel in mod expres: nici o comuna nu va putea numara mai putin de 500 de
contribuabili.
Contribuabilul era platitorul de impozite si acest criteriu era dictat de capacitatea colectivitatii de a
intretine aparatul de stat si de a-i sustine activitatile .
Functionarii aparatului de stat, alesi initial dintre obsteni, sunt treptat functionari numiti, ceea ce mareste
posibilitatea interventiei statului in comunitate, a manipularii inclusiv prin coruptie a acestor functionari.
Comuna administrativa nu avea asadar baza economica proprie, patrimoniul sau funciar fiind redus cel
mult la islazul comunal.
Tentative de reducere a patrimoniului funciar comun apar cu destule nume inaintea introducerii oficiale
a comunei administrative .
Astfel in Transilvania, teritoriul ce depindea de Imp. Habsburgic, averile devalmase din satele romanesti
au fost transformate initial in averi imperiale si apoi in averi comunale la dispozitia unitatilor administrative
locale. Averile bisericii romane au devenit aici front religionar ce putea fi preluat de alte organizatii bisericesti
atunci cand proportia credinciosilor se schimba.
In Moldova si Tara Romaneasca fenomenul s-a petrecut asemanator, averile devalmase devenind in
majoritatea satelor averi domnesti daruite.
Procesul are aceeasi motivatie economica intrucat transferate in patrimonial satului averile devalmase
puteau fi mai usor personalizate in latifundii atunci cand nu ajungeau inapoi la obsti sub forma izlazurilor
comunale .
In Principatele Unite aceasta transformare a fost mai usor de realizat in cazul averilor manastiresti care
au fost preluate de catre stat prin secularizarea realizata de Cuza in 1864 ce le-a impartit taranilor in laturi
individuale.
Reformele agrare realizate sub presiunea statului modern deschise spre economia de piata au pulverizat
proprietatea obsteasca, au transformat-o in proprietate individuala.
De aceea desi la inceput comuna administrativa a parut o constructie artificiala in spatele careia obstea
continua sa reglementeze viata comunitatilor a jucat un rol in patrunderea capitalismului in mediul rural.
Ca forma de organizare a comunitatii, obstea nu mai putea rezista in opozitie cu puterea centrala doar pe
baza reglementarilor cutumiale transmise de la o generatie la alta.


Desi comuna administrativa a fost introdusa in spatiul rural romanesc abia in a II-a jumatate a secolului
XIX ea nu a putut inlatura definitiv obstea decat un secol mai tarziu, atunci cand statul comunist a initiat
procesul colectivizarii.

Curs 5 - Sensul termenilor sat si obste

Introducerea comunei administrative (unitate teritoriala) a schimbat sensul clasic al termenului de sat
care in formularile taranesti semnifica mult mai mult decat simpla delimitare administrativa. n formularile
ruralilor romani termenul de sat insemna alaturi de organizare teritoriala si organizare sociala si spirituala a unei
comunitati devalmase.
Multi cercetatori au considerat ca in formularile arhaice satul este sinonim cu obstea adica cu organul
colectiv de conducere al unei localitati. Expresii precum l-a ales satul, s-a suparat vacarul pe sat, l-a
judecat satul pare a confirma ca satul se identifica cu comunitatea ce il locuieste.
Termenul de sat defineste si formatia teritoriala. In functie de aglomerarea centrala de locuinte adica de
vatra satului, ruralii dadeau indicatii topografice de genul la capatul satului, la cornul satului, la mijlocul
satului.
Termenul de sat desemneaza si patrimoniul funciar al comunitatii, adica mosia acesteia, hotarul
teritoriului stapanit de comunitate.
Cronicarul Conachi Uricani formula urmatoarea expresie adica noi, satul Costesti, am vandut tot satul
la o nevoie a satului. Termenul de sat are aici 3 acceptiuni:
el defineste organul administrativ: vanzatorul, patrimoniul si ansamblul comunitatii (populatia satului)
cea care are o nevoie pentru care vinde. Se stie ca un sat fara locuitori era considerat un sat sterp. Tot asa
cum comunitatea ce-l locuieste este hranita ca sat paroticilor la diverse evenimente la sat.
termenul de sat defineste si un model de organizare si convietuire sociala. In pareimologia romaneasca
este consemnata expresia satului lui Cremene pentru a indica o organizare sociala derizorie.
prin termenul sat se subliniaza si opinia publica, parerile comunitatii. Formulari ca a intrat in gura
satului,nu stie barbatul ce stie tot satul indica faptul ca ansamblul comunitatii lua atitudine fata de
diversele evenimente ce ii afectau intr-un fel sau altul viata.

B.P.Hasdeu consemneaza si o alta explicatie pentru termenul de sat. A face sat cu cineva defineste
un model de statornicire, o alcatuire de gospodarie in urma casatoriei, inrudirii etc.
Termenul de sat defineste in concluzie, o forma totala de organizare sub toate aspectele vietii
comunitare. In aceasta acceptiune, termenul poate fi asociat cu cel de obste.
Termenul de obste se refera insa mai mult la ansamblul populatiei satului adunat efectiv in totalitate
sau pe categorii pentru a decide intr-o problema sau alta a comunitatii.
Formulari precum noi toata obstea satului subliniaza adunarea intregii comunitati, tot asa cum obstea
celor saraci indica adunarea pe categorii sociale.
Termenul de obste semnifica asadar multimea indivizilor si poate fi inlocuit de o serie de sinonime
precum: popor, neam, ceata etc, adunarea generala fiind un sobor. O cronica din secolul 18 consemna de
exemplu formularea am facut zabor de oameni batrani si preoti indicand ca fruntasii obstei s-au sfatuit inainte
de a propune solutii pentru problemele momentane ale acesteia.
Termenul de sat defineste asadar totalitatea fenomenului social rural in timp ce termenul de obste
defineste adunarea generala ai tuturor membrilor maturi ai comunitatii.
Obstea nu se convoca dupa reguli stricte si uniforme, adunarile ei variau dupa conjuncturile generale,
interesele momentane sau chiar situatii exceptionale . Fiind o adunare deliberativa si executiva, obstea
romaneasca era concomitent si perfect adaptabila la imprejurari, dovedindu-se o institutie vie.
Adunarea obstei se facea, de regula fara un soroc anume. Comunitatea se strangea la biserica, la casa
sfatului, la casa vreunui fruntas, in functie de importanta problemelor ce urmau sa fie dezbatute. De sarbatori
adunarea se tinea dupa slujba la biserica ,in curtea acesteia, la umbra unui copac, pentru a se discuta poruncile


saptamani adica deciziile ce fixau anume prestatii ale ansamblului colectivitatii desfasurate in ritmul de viata al
acesteia.
Convocarea obstei se facea de catre un grup restrans de indivizi care transmiteau indicatia locului si
datei din vecin in vecin si din vecinatate in vecinatate.
Hasdeu prezinta astfel convocarea obstei din satul aservit Glogobei: cand este de trebuinta mai ales la
invoire cu proprietarii se aduna 10-15 oameni mai capabili din tot satul si fac sfatuire intre ei ce fel de invoiala
sa dea. Dau veste unul la altul si se strang in diferite cete prin sat la sfatuire, cu un om din cei 10 sau 15 care au
facut ei intai comitetul. Acel grup ce convoaca adunarea este un fel de comitet de initiativa. Grupul se
structureaza in principiu dintre fruntasii satului, adica oamenii buni si batrani care propun si solutiile ce vor fi
discutate de adunarea generala. Sfatul se facea pentru probleme generate de sarbatori in mod deschis dar la
probleme mai grave putea fi realizat si tainic. In Vrancea, in momentul declansarii unor procese cu obstii de
padure se tineau sfaturile de noapte. Adunarea putea fi convocata si pe cete, dat fiind ca diversele categorii
sociale interne aveau probleme diferite pe anume domenii.
In adunarea generala se vota decizia finala drept de vot sau glas avand toti locuitorii maturi cu exceptia
nebastinasilor . Varsta maturitatii varia in satele romanesti de la 18-20 ani la 25-30 ani, o conditie pentru
recunoasterea maturitatii fiind casatoria. In majoritatea obstilor romanesti erau admise si femeile, dar parerea lor
conta mai ales in probleme legate de patrimoniul personal, de zestrea sau mostenirea primite de ele.
In obstea arhaica, votul membrilor era egalitarea fenomenului ce nu mai exista in obstea moderna. Votul
egalitar se datora egalitatii de drepturi patrimoniale ale membrilor comunitatii. Se spunea ca la decizie participa
precum saracul si bogatul cat si unul si altul chiar si in obstea arhaica. Exista totusi o anume ierarhie care se va
accentua in evolutia istorica a satului romanesc. In obstea arhaica, comitetul de initiativa era alcatuit din asa
numitele obraze de cinste formate din oamenii buni si batrani, fruntasii satului, capii de familie respectati.
Acestia erau formatorii de opinii si cei care impuneau deciziile. In respectivul comitet de initiativa deciziile ce
urmau a fi propuse obstei se luau cu majoritate de voturi fiind impuse de cei mai respectati si mai cu experienta
fruntasi. Aceasta situatie facea din democratia obsteasca arhaica un fel de democratie gerontocratica asemanand
la moravuri cu organizarea familiei, satul fiind de altfel o asociere de familii inrudite. Votul inegal apare in
conditiile in care in interiorul comunitatii se structureaza o ierarhie a membrilor pe baza averii personale.
Existau alaturi de fruntasi mijlocasii si codasii. Obsteanul avea in noua situatie atatea voturi cate drepturi
patrimoniale avea.
Obstea bazata pe vot inegal nu exclude devalmasia dar o transforma intr-o devalmasie inegalitara.
Deschiderea satului spre economia de piata ceruta de vremurile moderne, face ca inegalitatea la vot sa
fie tot mai marcata la conducerea obstilor instalandu-se o plutocratie, adica o categorie de oameni bogati ce
domina si impun directiile de actiuni ale comunitatii satului.


Curs 6 - Mandatarii obstei si functionarii satesti


Obstea arhaica isi alegea in mod liber conducatorii. In fapt, acestia erau mandatati pentru rezolvarea
unor anume probleme precis definite. Mandatele aveau un caracter limitat si revocabil. Hotararile trebuiau sa fie
indeplinite de catre un singur ales sau de catre un grup precis stabilit.
Obstea supraveghea continuu indeplinirea obiectivului pentru care cei mandatati erau alesi. Atunci cand
aparea o problema, obstea dadea un vechilet (decizie) prin care delega o parte a puterii detinute de ea unuia sau
mai multor alesi ce trebuiau sa rezolve chestiunea. Orice mandat era limitat atat ca obiect cat si ca durata.
Obstea controla actiunea mandatarilor putand sa ii revoce in orice moment daca se constata ca acestia nu erau
demni de incredere.
Acest sistem specific obstilor devalmase a fost utilizat si de catre statele feudale romanesti, domnitorii
delegand cate un ispravnic pentru anume ispravi (sarcini limitate) cu un obiectiv precis si intr-un termen precis.
Delegatii pentru indeplinirea lor puteau fi oricand delegati.


Mandatarii obstei nu erau in consecinta functionari statari sau publici. Acestia joaca un rol permanent
avand functii statornice intr-un aparat birocratico-administrativ specializat.
Trecerea de la mandatarea temporara de catre obste a unor indivizi pentru sarcini anume la functionari
permanenti s-a facut treptat in contextul modernizarii functiei politice ale statului si sub presiunea modernizarii
economice care impingea agricultura la productie pentru piata.
Procesul de transformare al mandatarilor obstei in functionari publici s-a desfasurat in satul romanesc,
destul de lent si a cunoscut 2 etape:

1. intr-o prima faza s-a ajuns la permanentizarea mandatelor legate cu sarcini cu durata lunga ce
presupuneau o anume organizare. De altfel, in limba romana, termenul de organ prin care se
desemneaza angajatii institutiilor publice, provine de la verbul a organiza. Sarcinile de lunga durata
apar in cadrul obstelor pe masura diferentierii interne a comunitatii, a stratificarilor sociale ce complica
viata de zi cu zi a ansamblului, solicitand si organe specializate care sa le rezolve.

2. intr-o a doua etapa, pe masura ce statul intervine din ce in ce mai mult in viata economica a
comunitatilor rurale, apare necesitatea permanentizarii in functii a unor indivizi ce vegheau la implinirea
obligatiei colectivitatii pentru stat. Functionarii satesti ajung sa fie recunoscuti treptat si confirmati de
catre stat. Initial statul nu se implica in alegerea lor, dar recunostea si cauta sa reglementeze, in primul
rand cele fiscale. Acesti mandatari erau strangatorii de biruri si pastratori ordinii. Procesul prin care
statul se implica tot mai mult in reglementarile activitatii mandatarilor a fost in satul romanesc lent. Abia
intr-un document din 1750 se vorbeste de modul in care statul veghea la activitatea manadatarilor.

Cea mai insemnata etapa in trecerea de la mandatarea sateasca la cea cumulata de mandatarii satesti,
recunoscuta de catre stat, e introdusa in viata satului romanesc odata cu aplicarea Regulamentului Organic dupa
1850.
Regulamentul Organic a fost introdus in Tarile Romane in urma razboiului ruso-turc 1828, cand acestea
au trecut in administratia tarista (general Kiselef). Regulamentul Organic se aplica in primul rand la satele
aservite (de clacasi) dar impreuna cu masuri dezvoltatoare s-a aplicat si in satele libere. Chiar si in 1864, la
reforma agrara a lui Cuza, taranii din satele libere se refereau la zamplar, exemplarul ce consemna
recunoasterea si legitimarea obstei ca organ colectiv de conducere rurala. Principala inovatie introdusa de
Regulamentul Organic a avut loc in plan fiscal, regulamentul introducand impunerea individuala pe familie ca
forma de impozitare realizata concomitent cu impozitarea colectiva incasata global, pe tot satul, ce tinea de
responsabilitatea obstei.
Impozitarea introdusa prin Regulamentul Organic era o forma mixta de trecere de la sistemul vechi
numit al cislei la sistemul modern al capitatiei (al impozitului pe capete).
Obstea care platea pana atunci un impozit colectiv pe care-l recolta singura, de buna voie, trebuia de
acum sa-si creeze organe permanente care sa recenseze continuu numarul de familii.
Impunerea pe familie necesita deci recensaminte periodice pentru a constata cresterea sau reducerea
numarului capilor de familie.
In Tara Romaneasca intervalul era de 7 ani, la inchiderea fiecarui ciclu, proprietarul satului sau un
reprezentat al obstei impreuna cu preotul si 6 lacuitori dajnici alesi intr-adins din tot satul, alcatuiesc o foaie de
toate familiile, in 2 exemplare, din care 1 se trimite la departamentul treburilor dinlauntru.
Controlul si completarea cartografiilor (a foilor de recensamant) se facea de catre o comisie alcatuita
dintr-un boier, ocarmuitorul si deputatul judetului, care in urma anchetelor directe pe teren tabelizau rezultatele
dand unul din tabele fiecarui sat si totalizandu-le pe celelalte pe plasi si judete.
In Moldova, cartografia se completa in fiecare tinut de catre o comisie alcatuita dintr-un boier de rangul
I, deputatul, iconomul sau protopopul locului, care trebuia: a umbla din sat in sat, a aduna pe toti lacuitorii, pe
preotii poporului, pe proprietar sau pe vechilul sau, a supune la giuramant pe vornicelul satului, pe tri din
fruntasi, pe tri din mijlocasi si pe tri din codasi pentru ca sa arate adevarul numarului familiilor satului spre a se
inscrie in foaie.


Fiecare foaie de recensamant se iscalea de catre stapanul mosiei, de catre preotul satului si de jurati.
Regulamentul Organic reprezinta un pas important spre transformarea mandatarilor obstei in functionari
publici. Regulamentul nu a luat dreptul obstelor de asezare a birului si nu intervenea in operatiunile de incasare
a acestuia care era lasata exclusiv pe seama satului.
Astfel in Tara Romaneasca pentru implinirea birurilor, locuitorii plugari si muncitori a fiestecaruia sat
vor alege pe tot anul un parcalab care va fi implinitor dajnei si care daca nu stie carte, va taia pe raboj chitante.
Birnicului rau platnic I se va trimite dorobantul in gazda si se va datora sa hraneasca pe dorobant si calul sau.
Dorobantii sunt si ei alesi. Regulamentul Organic stipuleaza: satele ii vor alege dintre lacuitorii lor si
vor fi chezase pentru dansii.
Satele isi alegeau si responsabilii cu cutia obstei (seiful pentru fonduri comune). Ei sunt alesi in toti
anii 6 insi dintre dansii, pe cei mai cinstiti si pe cei mai batrani ai obstii lor.Acestora dimpreuna cu preotul si
proprietarul sau al su ingrijitor li se va da in credinta ocarmuirea banilor obstei.Parcalabul incaseaza banii
birului si da socoteala la fiecare 3 luni, comoisiei de mai inainte. Banii se pun in cutia obstei care are 2 lacate: o
cheie tinandu-se la proprietar, alta la preot, iar cutia de bani ramanand in paza unuia din cei 6 lacuitori anume,
cel in care obstea va avea mai multa incredintare. La sfarsitul anului comisisa va da socoteala catre ai sai cetasi.
Proprietarul sau al su ingrijitor, precum si preotul si alesii obstei vor fi raspunzatori de ocarmuirea (gestiunea)
cutiei obstei.
In Moldova, birurile erau incasate de catre vornicel sub supravegherea proprietarului, fondurile adunate
fiind luate in primire de catre sateasca judecatorie. Ele erau trimise la ispravnicie pentru impozit, prin oameni
alesi din sat. Ce ramanea se insemna de catre judetul satesc dimpreuna cu vornicelul satului spre luarea de
masuri. Banii ramaneau in pastrare la judecatotia obsteasca ceea ce arata ca, spre deosebire de Tara
Romaneasca, in Moldova instantele judecatoresti aveau dreptul sa se amestece direct in exercitarea fiscalitatii
statale.

Obs!!
Parcalab = strange bani in sat;
Dorobanti = jandarmeria romana in sec 19;
In Tara Romaneasca - parcalab;
In Moldova - vornicel;

Curs 7 - Functiile mandatarilor obstei


Obstea nu avea indivizi specializati pentru diversele functii ce trebuiau exerciate in administarea ei.
Mandatele obstei erau limitate si revocabile , totusi orice comunitate cauta pentru functiile madatate indivizi cu
o anume pricepere intrucat afacerile obstei erau cele ce ii asigurau existenta.
Cele mai importante functii erau cele legate de obligatile fiscale ale comunitatii. Mandatatii pentru
strangerea birului trebuiau sa fie oameni buni si batrani de o cinste verificata.
Functia de incasator al fondurilor fiscale era denumita in moldova vornic apoi vornicel, iar in Tara
Romaneasca parcalab.
Importanta alegerii in aceste functii este subliniata de etnograful Antonovici in Istoria comunei
Bogdana noteaza: Pentru operatiunea de incasare a birurilor se alegea insa un mandatar special de o
deosebita importanta, asa numitul vornic sau dupa 1882 vornicel care se alegea tot de ceata, insa numai din
birnici cu indatorirea oficiala de a strange birul.
Importanta functiei de recoltare a fondurilor este data si de faptul ca treptat, acesti mandatari ai obstei au
capatat rosturi de stat desi multa vreme erau alesi tot de sat. Perceptorii de biruri si-au asumat la randul lor
puteri tot mai mari peste vointa celor ce i-au ales. El s-au transformat intr-un fel de capetenii cu drepturi
multiple, unele chiar straine de sarcinile lor fiscale, cum ar fi dreptul de amestec in pricinile de judecata locala.
Acest drept a fost asumat ca urmare a faptului ca desi se aflau sub controlul obstei, aveau dreptul de
exercitare a coercitiei directe asupra rau-platnicilor.


Se stie ca unii dajderi nu puteau suporta povara fiscala, ei dadeau bir cu fugiti, ceea ce ii indreptatea pe
perceptori sa stranga darile cu bataia.
Evolutia istorica a facut ca vornicii sa poata sa se amestece si in chestinuni penale, unii dintre ei
capatand dreptul sa aresteze si chiar sa schingiuiasca , la casa sfatului, pe hotii presupusi. Bataia administrata de
ei era considerata o bataie oficiala, aproape ritualica , pentru ca se face cu insemnul puterii lor care era batul
vornicului.
O astfel de pedeapsa exista si la nivelul structurilor statale, domnitorul tarii batandu-i ritualic cu
buzduganul pe boierii care nu isi rezolvasera misiunile fara sa-i si demita din functii.
Batul vornicului sau unelta lui profesionala,era si rabojul pe care se contabilizau datoriile birnicilor ca
simbol al puterii si sarcinii oficiale, el era numit si bat cu tanc , intrucat de pe el se taiau bucatele numite
tancuse care erau date platitorului de bir ce putea demonstra achiatarea datoriei atunci cand bucata taiata se
potrivea pe bat la locul taierii.
Inscaunarea unui vonic era un act solemn pentru obste B.P. Hasdeu arata in cest sens ca Se alegea
pentru obste un vornic, la unbra copacului I zilele de sarbatoare. Cel mai batran dintre razesi ii dadea un bat
de cires ca semn distinctiv .
Exista desigur si posibilitatea ca unii strangatori de biruri sa nu se poarte cinstit la stangerea fondurilor.
Despre acestia se spunea ca au festelit batul. Etnograful N. Volenca arata in acest sens cand se punea demult
vornic se prelua batul de la vornicul cel vechi si se de la mana celui noi. Batul era in mare cinste , se zicea a
festelit batul despre cineva ce fiind intr-o demnitate s-a necinstit prin ceva
Vornicii sau parcalabii aveau si ajutoare alese, unul dintre acestia era pomojnicul. Acesta era strangator
de biruri tot investit oficial. In zona Pitestiului satul Dambovincul alegerea se face asa: cand locul de
pomojinic ramanea liber, 4 pristavi ai satului , oameni buni de gura ieseau la hotar si faceau strigare peste sat.
Oameni se strangeau de 20 de ani in sus , si in obste alegeau noul pojnic . Orce obiectie se face atunci , toti
fiind de fata. Daca aveai ceva de spus, apai ziceai atunci, nu perte leat (an). Pojnicul desemnat era sfintit la
biserica de fata cu gramada, el se facea a nu primi dar obstea il da pe mana preotului care il sfintea ; apoi
plecat cu toti la camp la un tufang (copac) si acolo i se da batul si se spunea: <<vezi sa nu festelesti batul>>
Ca semn distinctiv batul era nevopstit, inalt cat omul si gros cat bratul fiind folosit si ca raboj si ca
uneleta de bataie.
Ca sa ajunga la deminitatea de vornic, parcalab sau pomijnic, membrii obstei trebuie sa fie oameni de
sfat, batrani si bastinasi, mandatul lor putand fi oricand revocat.
Ca sa le stimuleze cinstea obstea facea cu ei dupa instalare legaturi de tocmeala, stabilind si o serie de
rasplati pentru sarcinile pe care le indeplineau.
In cazul pomojnicului legatura de tocmeala consta in zilele de claca, adica munci ale obstilor pe
terenuruile sale sau dijme (dari in produse).
In afara de bat mandatatii cu strangerea birului puteau avea si alte semne distinctive. Hasdeu arata ca in
satele din zona Buzaului ,un pomojnic se imbraca cu fusta pe langa el, cu fes pe cap, ca sa-l cumoasca lumea
de boier.
Functionarii cu recoltarea birului aveau si alte ajutoare, astfel in satul Golgota, Mehedinti cisla se facea
de fruntasii satului cu biraii,adica biraul mare care stangea banii si biraul mic care strangea ramasitele
birului, amandoi fiind alesi de sat peste 4-5 sate , parcalbul satangea acesti bani, si ii varsa somesului.
Termenul de birau si somes nu era prea des intalnit in desmnarea functionarilor obstei din Tara
Romaneasca si Moldova.
In judetul Mehedinti erau utilizati si ca urmare a migratiei macanilor din Transilvania, unde functionarii
fiscali erau denumiti astfel.
In exeplul citat termenii sunt folositi oarecum impropriu intrucat biraii strangeau darile pe catune,
parcalabul fiind cu adevarat functionarul obstesc regulamentar.
B.P.Hasdeu spune:inainte erau 4 deputati si logafatul. Parcalabul era cu cisla care se face dupa
vitecu rabojul cu tane, vatasenul de plai strangea banii cu bastonul. Vataselul de plai era ajutorul
parcalabului in incasarea birurilor pentru pasune.


In alte localitati sunt alesi si alti strangatori de biruri era si un dajer ales ca si pajinci dintre mizili
(mizil=taran liber fara pamant). El strangea birul mazililor, il varsa la capitanul de mazili si mai apoi la
privighetori (supraveghetori/arendasi). In genere asadar, parcalabrul il avea in subordine pe comosnic care
umbla cu traista si bat pentru a pune in ea birurile si a tine raboj. Pamosnicul avea bat verde, iar posnicul bat
rosu. Banul care se ocupa cu incasarea darilor marunte, gloabe, avea deasemenea bat verde.
Existau si alte functii eligibile:
- postelnicii, care se ocupau cu nevoile bisericii
- logofatii, care scriau textile
- pristavii, care faceau anunturile
- strajerii, care te bagau la bucluc si pazeau campuri
- valesii cu rol aleatoriu
Unele dintre aceste functii au capatat importanta in evolutia istorica a satului in timp ce altele si-au redus
rolul.
Functia de vechil a devenit tot mai importanta, acesta fiind negociatorul satului in raport cu autoritatiile
statale sau cu instantele judecatoresti. Importanta functiei e recunoscuta si de regulamentul organic care ii
fixeaza remuneratia. Vechilul a devenit foarte important la jumatatea secolului XIX satele fiind reprezentati de
ei in procesele cu marii proprietari sau delegandu-i ca deputati in adunarile si divanurile ad-hoc(locale).
Desi mandatul vechilului era limitat si revocabil actiunea lui fiind revocata de obste, faptul ca negocia
cu autoritatiile, considerat fiind ca cel mai informat membru al obstei ii dadea posibilitatea sa emita pretentii
fata de comunitatea ce l-a ales, functii biajere. In satul romanesc nu au existat astfel de functii si nici o
transmitere ereditara de drepturi, conducerea fiind facuta efectiv de intreaga comunitate in devalmasie.
Unii istorici au invocat termenul de cneaz utilizat in unele comune pentru a indica priceperea acestora
atunci cand era cazul la efortul limitat al statului. Acesti istorici au vazut in termenul de sarginte slaba un
indiciu cum ca in Tara Romaneasca ar fi existat o nobilime rurala. Termenul de cneaz a fost insa rar utilizat si
niciodata pe perioade lungi de timp.

Curs 8 - Drepturile mandatarilor obstei si instantele de judecata rurala


Desi erau alesi dintre fruntasi, mandatarii obstei nu aveau drepturi care sa se intinda asupra averii
propriu-zisa a cetasilor. Functiile lor erau mai degraba reprezentative; chiar si in aceste limite atunci cand
greseau erau amendati de adunarea comunitatii.
B.P. Hasdeu noteaza in acest sens capul cetei este departat si dat jos cand abuzeaza de increderea
mandatarilor sai, printr-o hotarare luata de toti cetasii. Multa vreme obstea si-a afirmat ca pe un drept
inalienabil dreptul de a revoca si limita mandatul alesilor sai.
Hasdeu noteaza daca pomojnicul facea nedreptati se aduna mai multa lume, vestindu-se unii pe altii,
chemau pe pomojnic si ii spuneau: dumneata pomojnice nu te porti bine, sa stii ca te dam jos si punem pe altul;
si pe loc alegeau altul. Ei spuneau noului ales: mai cutarica, vino incoace sa fi tu pomojnic in locul astuia, ca
asta nu s-a purtat bine, dar tu sa te porti bine ca de nu te punem pe butuc. Il puteau da afara oricand din
functiune, chiar si peste o jumatate de ora.
Pe masura evolutiei in timp atitudinea obstei fata de mandatari dar si pretentiile acestora fata de obste s-
au schimbat. Ca sa nu abuzeze de functii, mai ales in conditiile incipiente ale deschiderii satului spre productia
pentru piata, obstea a ajuns sa asigure o serie de recompense pentru mandatari, in special pentru cei cu functii
economice. Obstea ii recompensa in diverse moduri pe alesi si negocia cu indivizii pe care ii angaja pt diverse
functii.
Alaturi de logofat, vornic sau pomojnic si ajutoarele lor, satul alegea pe vacar, cioban, jitan, padurar si
paznicii de camp. Satul angaja insa fierari, potcovari, olari, tamplari, zidari etc ale caror recompense erau
stabilite dupa negocieri cu finalitate contractuala. Functionarii angajati erau dati in raspunderea celor alesi care
se puneau chezasi pentru ei, putand fi obligati in anume conjuncturi sa plateasca pagubele aduse de acestia.


Dintre alesii comunitatii, dupa functionarii cu rosturi economice directe, cel mai important pentru sat, in
toate comunitatile romanesti era vacarul. El avea functia cu cea mai mare permanenta. Locul lui de munca,
pasunile comunale, fiind cel mai apropiat in sat. Ca functionar ales, era cel mai la indemana satenilor in
rezolvarea, dincolo de functiile lui propriu-zise, a unor chestiuni oarecare ca: tragerea la sorti a pamanturilor
distribuite in folosinta obstenilor sau judecarea certurilor marunte in care cauta impacarea partilor.
In toate satele romanesti devenise chiar o traditie iesirea la marginea satului pentru a-l cunoaste pe vacar.
Expresia paremiologica s-a suparat vacarul pe sat nu avea sensul periorativ pe care o are mai tarziu, vacarul
fiind din fruntasii satului.
Alaturi de vacar, o alta functie importanta o avea padurarul. Padurarul romanesc nu juca rolul
maisterului din Alpii Germaniei, dar rolul lui era recunoscut in ingrijirea padurii tinere. Avea voie sa amendeze
proprietarii de vite care scapau in padurea tanara. Daca era surprins favorizand pe cineva, obstea il amenda
dublu.
O functie importanta o avea si oierul care era tocmit de obste in urma unei testari realizate de oamenii
buni si batrani, adica de fruntasii comunitatii.In economia rurala romana, turmele de oi erau sursa extrem de
importanta de venituri.
Alaturi de vacar, padurar, oier, o functie cu deschideri multiple o avea si jitarul.Paza campurilor nu era
singura lui activitate. Hasdeu noteaza astfel pentru satul Bogdana, judetul Vrancea: jitarii aveau grija ca sa nu
steie deschise portile tarinii si ca cineva sa nu deie sau sa scape vitele prin semanaturi. Pentru aceasta treaba li
se dadea cate un snop de grau din fiecare claie, socotita fiind claia la 30 snopi. De asemenea li se lasa la intrare
in sat pe poarta tarinii cate o banita numita jitar de stiuleti din fiecare car cu papusoi.
Jitarul era ajutat de nemesnic care era de obicei numit de catre mandatarul cel mai important, de vornic.
Sarcina nemesnicului era de a se ingriji de gardurile tarinii si de a ispasi stricaciunile ce s-ar fi facut de vite
prin semanaturi. Cand unul dintre pluguitori nu-si facea la timp portiunea de gard la tarina, era luat cu forta de
nemesnic si dus la acel loc unde era batut cu o nuia pana ce-si facea datoria fara a putea reclama
cuiva.(Hasdeu)
Aceste functii erau atat de importante incat statul premodern romanesc le recunostea ca atare. Astfel in
condicele domnitorului Grigore Alex. Ghica, 1776 se prevedea ca fiesce vornicel al satului, dimpreuna cu
satenii sa fie dator sa tocmeasca unu, doi vacari pentru pascutul vitelor satenilor si herghelegii pentru pascutul
cailor si pastori la oi si ramatori si jitari pentru paza tarinii si hacul acestora sa cismuiasca satenii pe vitele ce le
avea pe fiecare vita, iar noaptea sa inchida fiestecare vitele sale avand spre aceasta purtare de grija vornicelul cu
satenii satului sa nu se faca stricaciunide vite in tarine si gradini.
In timp acesti functionari recompensati de obste au ajuns sa solicite permanentizarea functiei, tinzand sa
devina functionari ai statului pe masura ce obstea se transforma in comuna administrativa.
Un loc aparte in interiorul obstei il ocupa preotul. Preotul facea parte inevitabil dintre fundasii satului
avand pe langa functia sa cedortata mai multe functii speciale legate de viata de familie a obstenilor, conflincte
intre rude sau marturiile testimoniare, ei fiind cei care primeau diata cu limba de moarte, testamentul
muribunzilor.
Preotul era si cel care, de obicei scria zapisele taranesti sau hrisoavele comunitatii. Prestigiul preotului
era dat in primul rand de prestigiul institutiei pe care o reprezenta, biserica, preotul avand calitatea de ai face pe
mandatari si jurati, adica oameni obligati de punerea sub juramant la cinste.
Preotul nu era ales de catre colectivitate, si in consecinta nu puteau fi inlocuit de ea. Functia lui era
permanenta , pentru ca investirea cu harul preotiei se facea de catre organele bisericesti, ierarhice. El trebuia sa
contribuie la afirmarea in continuarea a rolului institutiei pe care o reprezinta in pastrarea credintei si a
traditiilor si chiar in conservarea documentelor istorice ale comunitatii.
Desi nu putea sa-si aleaga preotul, obstea incerca totusi in unele cazuri sa-si pregateasca pentru acest rol
indivizi facand parte din ea sau cunoscuti si acceptati de ea.
Exista multe exemple in care diverse comunitati obstesti incheie un fel de contracte pentru scolirea unor
alesi ai lor carora li se plateste scolarizarea cu conditia sa se intoarca in sat. Angajarea in slujba comunitatii
presupunea si alte recompense decat asigurarea locuintei a unei bucati de tarina si pasune. Obstile se angajau
adesea sa presteze munci sau sa plateasca cu bani pe cei doriti pentru executarea preotiei in cadrul lor. Nu


numai obstile isi alegeau preotul, care nu devenea functionar fara aprobarea organului ierarhic superior, ci si
colectivitatile temporare cum ar fi cele de mazili (tarani liberi fara proprietati) sau de embaticari (arendas pe
termen lung).
In comunitatile romanesti exista si traditia rezolvarii de catre obste a diverselor pricini aparute intre
sateni. Acest drept de judecata interna a fost recunoscut si de regulamentul organic care admite ca in fiecare
parorhie din Tara Romaneasca si Moldova sa se alcatuiasca cate un judet satesc, din care faceau parte preotul si
trei jurati alesi pe timp de 1 an din toate starile societatii rurale.
Acest judet functiona de obicei duminica dupa liturghia de la biserica, judecand pricinile saptamanii a
caror valoare se ridica pana la 10 15 lei, rezultatul fiind trecut intr-un inscris semnat sau amprentat de catre
membrii comitetului si partile impricinate.
Motivatia infiintarii acestor judecatorii satesti este data in articolul din Regulamentul Organic care zice
spre a nu fi siliti, locuitorii satelor a se duce pe la orasele scaunelor ispravnicesti de prin judete pentru jaluiri
de prea putin pret care de mai multe ori se intampla intre dansii si spre a nu cheltui pentru acest fel de lucruri se
va aseza pentru fiecare sat judecatorie de impaciuire intocmita de preot si 3 jurati ce se vor alege din locuitorii
satului. In judetul satesc trebuiau reprezentate toate scarile sociale, cautandu-se sa se excluda astfel partinirea
sau deturnarea judecatii. Regulamentul Organic stipuleaza in acest sens cu acest chip juratii ce se vor lua din
fiestecare treapta, de la cea mai cu stare pana la cea mai saraca vorinfatisa obrazul lor si vor ingriji ca un om din
cutare treapta sau de cutare stare sa nu se socoteasca mai mult decat altul.
Judetul satesc putea intra in satele aservite si proprietarul mosiei care se pronunta mai ales pe chestiuni
de politica agricola.
Judecatoria de impaciuire nu se putea pronunta in pricini ce depaseau o anume valoare economica (>15
lei).Pentru aceste pricini nerezolvate se dadea o carte doveditoare cu care partile se infatisau la judecatoria de
prima instanta sau de intaia cercetare de la ispravnicie.
Optiunile obstei in judecarea pricinilor marunte devin treptat pe masura patrunderii modernitatii in
apanajul unor indivizi specializati care provin din cei alesi initial de obste.
Alaturi de mandatarii cu rosturi economice directe ca strangatorii de biruri ei se transforma treptat in
functionari de stat cu rol in aplicarea legalitatii statale.
Primii mandatari transfomati in functionari de stat au fost alesi raspunzatori cu catagrafiile, a caror
intocmire cerea o anume specializare fiind urmati de strangatorii de biruri, de pastratorii cutiilor obstei si de
membrii judetelor satesti. Ei au ramas cu numele de alesi si jurati dar in timp s-au permanentizat ca functionari
de stat.
Alaturi de mandatarii pomeniti un rol extrem de important in satele romanesti il jucau vechilii care
reprezentau obstea la instantele de judecata superioare, in pricinele avute cu statul, cu marii proprietari sau cu
alte obsti.
Cinstea vechililor era extrem de importanta intrucat in satele libere ei erau inlocuitorii proprietarilor.
Regulamentul Organic prevedea in mod expres ca deplasarile lor la ispravnicie sa fie rasplatite cu o suma de
bani, un fel de diurna de la plecare pana la venire.
Daca in obstea arhaica majoritatea functiilor aveau caracter onorafic, putand fi multiplicate dupa
imprejurari, evolutia spre comunitatea administrativa a impus o anume reducere a lor concomitent cu
permanentizarea unora dintre alesi in ele.
In obstea arhaica multe sarcini erau conjuncturale de durata mai mica sau mai mare asumate uneori
pentru prestigiu, fenomene ce nu se produc in comuna administrativa in care institutiile functioneaza continuu
vizand cresterea in eficienta a exploatarii economice prin deschiderea satului catre competitia din piata si
implicit catre o fiscalitate de tip modern.
Comunitatea administrativa e caracterizata in primul rand prin fiscalitate.

Curs 9 - Proprietatea si Exploatatia rurala




Stapanirea asupra pamantului a reprezentat intodeauna un obiectiv al diverselor comunitati umane .
Pamantul are pentru acestea o valoare simbolica . Stapanirea pamantului este denumita in termeni juridici
proprietate funciara. Aceasta stapanire a insemnat intodeauna mai mult decat simpla obsesie a unui mijloc de
productie. Intr-o lucrare celebra Sfantul Taranilor ,sociologul F.R. Mandras afirma: toate civilizatiile au
atribuit o valoare eminenta pamantului pt ca niciodata el nu a fost considerat un bun comparabil cu
altul.Pamantul este un dar al lui D-zeu sau incarnatie a grupului cu echivalent: femeia.Toate simbolurile sexuale
atasate pamantului intaresc analogia .
Mandras subliniaza: toate comunitatile umane tinteau la o identificare cu spatiul in care se plasau cu
pamantul al carui ritm il preluau.
Spatiul nu este uniform, diferenta lui impunand o diferentiere a proprietatii funciare,a modului in care
este stapanit.Diferenta se accepta pe masura evolutiei istorice a societatilor umane. H. Mandras vorbeste de
transformarile profesionale in structura proprietatilor funciare in functie de etapele parcurse de societate, etape
deosebite, produse in urma revolutiei societatii.
Mandras vorbeste de 3 stadii majore ale evolutiei societatii:
-stadiul preindustrial
-stadiul industrial
-stadiul postindustrial
1.societatile preindustriale - nediferentierea intre familie si industrie,intre productie si consum. In
aceasta societate structurile ocupationale sunt fixe si sunt transmise de la o generatie la alta prin traditie .In
societatea preindustriala nu exista capital comercial iar bunurile nu sunt utilizate dupa metoda de eficienta
economica.
Comunitatile sunt organizate in comunitati teritoriale,baza lor economica fiind exploatarea agricola
familiala.
2.societatile industriale - realizeaza separarea intreprinderii de familie si a productiei de consum.In
aceasta societate munca este divizata si organizata pe criterii tehnice.
Obiectivele societatii industriale sunt acumularile de capital ,realizate in urma unor calcule economice .
Aceasta societate propune o piata a muncii inclusive in domeniul agriculturii in care se generalizeaza
exploatarea de tip antreprenorial.
3.societatile postindustriale
- predomina economia furnizoara de servicii,concurenta;
- presupune compartimente tehnice si informationale;
Dezvoltarea societatii depinde de cercetarile stiintifice .Majoritatea deciziilor economice fiind rezultatul
unui calcul stiintific.
O etapizare asemanatoare a realizat cu lucrarea Conflictul Societatii Moderne sociologul german Ralf
Darendolf . Evolutia proprietatii funciare este marcata de tipul de societate existent la un moment dat.
S-au afirmat succesiv 3 tipuri :
a) societatile traditionale (agrare), dominate de activitatile sectorului primar (agricultura si industrie
extractiva), tehnicile de munca fiind rudimentare . In aceasta societate bazata pe exploatatia familiala cultura
este orala si magica , elitele fiind enciclopediste;
b) societatile industriale domina sectorul secundar al activitatilor industriale specializate. Agricultura
este perfectionata prin utilizarea eficienta a mijloacelor tehnice.Cultura este centrata pe dezvoltarea stiintelor
exacte si pe specializarea productiei de valori;
c) societatile informationale domina sectorul tertial al serviciilor si cel cuaternar al cercetatrilor
stiintifice- dominate de comunicare,cultura este informatizata si raspandita printr-o mass media dezvoltata . In
societatile informationale agricultura este durabila si ecologica preluand si o serie de activitati alternative
(agroturism).
Evolutia proprietatilor funciare a depins multa vreme de modul cu care ea era distribuita in societate.
In societatile traditionale distribuirea pamantului era realizata dupa reguli cutumiare sau prin decizii ale
autoritatii legitime, regii sau seniorii care isi distribuiau apanajele.


Proprietatea funciara constituia in principal domeniu a carei marime era data de pozitia sociala celor ce
il primeau in folosinta.
Toate domeniile indiferent ca erau regale sau statale , senioriale sau bisericesti , contineau in patrimoniul
lor 3 componente majore :
-terenul arabil sau ogorul (ager-latina);
-pasunea (saltus);
-padurea (silva) ;
Pe domenii taranii sau lucratorii agricoli erau asezati sub protectia unui stapanitor care isi insusea o parte
din rezultatul muncii lor dupa achitarea darilor catre stat.
Domeniile consumau in genere cat produceau.Trecerea la o productie peste rezervele de consum s-a
realizat odata cu aparitia capitalului industrial si commercial care a instituit proprietatea funciara privata si a
introdus regimul de exploatare antreprenoriala.
Trecerea la proprietatea privata funciara s-a realizat in sec XVII in Anglia urmata in sec XVIII in Franta
in urma revolutiilor burgheze, proprietatea privata generalizandu-se in Europa in sec XIX .
In Romania proprietatea funciara privata este instituita la inceputul sec XIX prin REGULAMENTUL
ORGANIC care stabilea urmatoarele tipuri de proprietati:
a) proprietatea boiereasca mare (extinsa peste 5 sate)
b) proprietatea boiereasca mijlocie(1-5 sate)
c) proprietatea boiereasca mica( sat 1 sat)
d) proprietatea taraneasca libera a razesilor si mosnenilor(sub sat)

Pe mosiile boieresti suprafata locurilor date in folosinta taranilor aserviti era diferita in functie de starea lor
sociala:
-fruntasii aveau loturi de 5 falcii ( aprx 1 ha) si 30 prajini(1 pogon);
-mijlocasii 3 falcii si 70 prajini;
-codasii 2 falci si 30 prajini;
Pentru aceste loturi ei prestau pe mosie activitati dferite fie cu utilaje proprii fie cu palmele. Astfel
fruntasii lucrau 8 zile cu utilaje proprii sau 37 zile cu palmele. Mijlosasii 21 zile cu uneltele sau 42 de zile cu
palmele. Codasii 6 zile cu utilize sau 54 cu palmele.
Situatia taranimii romane s-a schimbat o data cu reforma agrara realizata de sataul modern in urma unirii
principateleor sub domnia lui Cuza dupa secularizarea averilor manastiresti din 1863 s-a realizat reforma agrara
1864 care a creat posibiliatea aparitiei unei proprietetii funciare taraneti cu rol major in economia agrara a
Romaniei. Reforma agrara a fost realizata diferentiat,statul considerand ca trebuie sa primeasca mai mult
pamant cei care avea miloacele de al lucra. Cea mai importanta reforma agrara din Romania a fost cea din 1921
care a impartit peste 6 milioane de hectare la aproximativ la 1400 000 de familii taranesti. Pin reforma din 1921
proprietatea funciara taranasca a devenit prepondereanta creandu-se acum bazele trecerii la o agricultra de tip
capitalist concretizata in exploatarea antreprenoriala- aparatitia unui capital financiar, concentrarea propietati,
posibilitatea exploatarii ei cu mjloace tehnice performante.
In 1945 s-a realizat o noua reforma agrara care a expropriat tot ce depasea ca suprafata 50 hectare, stopand
astfel orice incercare de concentare capitalista a societatilor. Statul a impartit taranilor proprietatile
nationalizate incercand sa-I atraga in spiritual politicii comuniste. Preluarea totala a puterii a dus la etapizarea
pamantului fie in forma colectivista fie prin preluarea lui direct de catre stat.
Taranii romani au fost transformati in proletari agricoli cu salarii derizorii, obligati sa-si rotunzeasca
veniturile de pe loturile reduse( 1/3 din ha)date in folosinta din fostele lor proprietati.
Dupa cedarea comunismului s-au realizat mai multe incercari de reconstituire a proprietatilor funciare
private prin legea Fondului Funciar (1991) a refondat pana la 10 ha si Legea 1/2000 ce a marit suprafata la 50
ha de teren arabil si 30 ha de padure.
Refacerea proprietatilor private in etape nu a permis agriculturii romane sa redecoleze, ea revenind pana la
ora actuala o economie agricola de subzistenta. Economia agricola de piata a inceput sa fie implementata in


Romania odata cu investitiile de capital romanesc si straine mai ales dupa aderare , pregatind agricultura
romaneasca pentru trecerea la faza antreprenoriala.
Economia agricola de subzistenta realizata de catre familiile moderne nu permite acumularea de capital si
productia de tip industrial pentru piata.
Economia agricola de subzistenta mosteneste organizarea traditionala a agriculturii domeniale .In cadrul
acesteia activitatile se realizau in circuit inchis consumandu-se cat se producea si exploatandu-se terenuri doar
atat cat era necesar pentru hranirea gurilor existente .
In economia domeniala formele traditionale de organizare primara chiar si uneltele de lucru
producandu-se in cadrul inchis al domeniului.
Productia pt autoindestulare permitea si un schimb in natura sau troc care nu putea duce la acumularea
de capital social.Acumularea acestuia s-a produs totusi pe marile domenii agricole in conditiile in care
proprietatile mari (senioriile) aveau nevoie de produse de lux ce nu puteau fi realizate de industria
mestesugareasca locala .
Pentru obtinerea fondurilor suplimentare au construit baza capitalului comercial din agricultura,
exploatarile domeniale acceptand introducerea unor inovatii .In productia agricola au marit cantitatile de
produse.
Cele mai importante inovatii (revolutii in modul de exploatare agricola) au fost asolamentul si rotatia
trienala, cultivarea plantelor furajere (trifoi, lucerna, nap), introducerea culturii cartofului (sec. XVII),
introducerea plugului cu brazdar de fier dintr-un singur element si utilizand ingrasamintele chimice din sec
XIX.
Aceste inovatii au cunoscut o difuzare lenta realizata in primul rand in marile domenii funciare in
conditile existentei unui surplus de productie ce asigura fondurile banesti necesare.
Inovatiile au facut posibile aparitia treptata a exploatatiei de tip antreprenorial care a coexistat multa
vreme cu exploatatia taraneasca.
Exploatatia taraneasca se baza pe un sistem economic familial realizat dintr-o gospodarie si o proprietate
ce functionau in ritmul anotimpurilor consumand anual ceea ce producea anual. Economia antreprenoriala este
realizata de actori specializati pentru anume operatii = agicultori (fermieri, crescatori de animale, arendasi sau
asociati), producand peste nevoile de consum pentru piata in vederea obtinerii unui profit taranesc
Actorul economiei taranesti (taranul) executa toate operatiile din exploatatii ceea ce ducea la un succes
economic minim, castigurile suplimentare provenind din activitati alternative.
Sub presiunea pietei taranul trebuia sa se transforme intr-un mic capitalist, fapt greu de concretizat fara
ajutorul statului care trebuie sa dirijeze fondul de dezvoltare pe proiecte .
Ca actor al economiei rurale antreprenorul nu poate produce pentru piata fara o suprafata mare de
exploatat de minim 10 hctare care permite organizarea in regim industrial a activtatii specifice. Un antreprenor
nu poate functiona daca nu are fonduri de investitii realizate prin utilizarea conturilor bancare si concretizate
prin angajarea unor salariati pentru activitati specifice.



Curs 10 Sociologie

Societatile rurale sunt prin definitie mai putin permisive la schimbarile sociale. Exista totusi si in rural o
anume mobilitate sociala ce se realizeaza fie sub forma migratiei teritoriale, fie sub forma mobilitatii
profesionale, fie sub forma mobilitatii sociale propriu-zise in sensul schimbarii categoriei sau patrunderii sociale
din care fac parte indivizii.
Mobilitatea teritoriala sau migratia se concretizeaza de obicei in schimbarea habitatului, a spatiului de
locuire sau a rezidentei.
Mobilitatea profesionala presupune schimbarea tipului de activitate realizata de indivizi in cadrul unei
anume comunitati.


Mobilitatea sociala inseamna trecerea de la o categorie sociala superioara sau inferioara dupa mai multe
criterii, principalul fiind insa criteriul economic.
Migratiile sau mobilitatea teritoriala se realizeaza in 3 directii:
1. rural rural
2. rural urban
3. urban rural
1. in directia rural-rural e integrata mobilitatea spatiala traditionala realizata sub forma transhumantei si
a roirii.
Transhumanta e migratia cu turmele de animale dupa locurile de pasunat. In satul romanesc traditional
ea se realiza sub forma varatului, adica al migrarii turmelor spre locurile de pasune si al iernatului care era
reintoarcerea in locul de origine al conducatorilor de turme. Transhumanta a lasat urme in toponimia
romaneasca, migrantii cu turmele, fiind numiti dupa locul de origine: barsani, ungureni, mocani etc.
Roirea definea stramutarea surplusului de locuitori dintr-un sat matca intr-un sat roi. Roirea era
provocata de excedentul demografic al unei comunitati, in situatia in care spatiul exploatat de acesta era limitat.
Plecarea unei parti a colectivitatii in satele roi, insemna si puterea culturii si mentalitatilor specifice satelor
matca.

2. migratia rural urban s-a produs in conditiile trecerii spre epoca moderna cand industrializarea a
impus necesitatea absortiei in mediul urban a fortei de munca necesare.
Aceasta migratie a generat un fenomen macrosocial de trecere de la modelul primar de activitate, cel
agricol, la cel secundar, cel industrial si tertiar, cel al serviciilor, adica de la forme de organizare relativ simple,
la forme de organizare complexe si de la norme specifice comportamentului instinctiv, la normele unui
comportament rational.

3. migratia rural urban s-a produs intr-un timp relativ lung in societatile vestice. In societatile estice
sub dominatia comunista care promova industrializarea fortata acest fenomen a avut un caracter aproape
planificat.
In Romania in perioada interbelica, in conditiile decolarii industriale, fenomenul fusese deja initiat.
Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, cand guvernarea comunista a programat industrializarea fortata a tarii,
el a capatat caracterul unui exod rural urban cu efecte sociale adesea perverse.
Cercetarea epocii comuniste arata ca dupa 1950, in Romania pot fi distinse mai multe valuri migratorii
rural urban:
1. primul val a avut loc intre 1951-1953, cand s-a refacut industria distrusa de razboi si s-au
ocupat posturile industriale cu forta de munca deficitara datorita conflictului.
2. cel de-al doilea exod rural urban s-a produs intre 1954-1962, datorita colectivizarii fortate a
agriculturii. Redus la conditia de proletar rural cu un venit inferior celorlalti membrii ai
proletariatului, taranul a preferat sa-si gaseasca ocupatii urbane angajandu-se in intreprinderile
pe care statul le construia.
3. al treilea exod s-a produs intre 1963-1970, ca urmare a reorganizarii administrative a tarii, prin
trecerea de la sistemul regiunilor, la cel al judetelor. Localitatile urbane beneficiau de mai
multe alocatii pentru dezvolatare de la buget. In situatia data multi rurali cautand sa-si schimbe
conditia pentru a beneficia si ei de aceste fonduri.
4. al patrulea si cel mai masiv exod rural urban s-a produs dupa 1971, in contextul dicaturii
ceausiste care a fortat, dupa textele marxiste, dezvoltarea fortata a industriei grele ce necesita o
mare cantitate de forta de munca profesionala. In situatia data, efortul statului de formare a
acestei forte de munca a vizat nu numai selectia si formarea acesteia, ci si crearea conditiilor
de civilizatie urbana necesare.
In ambele directii statul comunist a esuat intrucat formarea strict profesionala a unor indivizi preluati din
rural, smulsi din cultura traditionala si obligati sa renunte la modelul comportamental specific, nu a fost insotita
de o indicatie vizand asumarea civilizatiei urbane si a comportamentului aferent specific.


Din perspectiva habitatului urban s-au facut mari economii, noii oraseni fiind plasati in conditii precare,
minime, in constructiile de tip socialist.
Aceasta urbanizare critica a generat un fenomen extrem de complex denumit de sociologi rurbanizare
ce consta in ruralizarea oraselor, atomizarea membrilor comunitatii urbane, deculturalizarea acestora, avand
efecte sociale negative concretizate in cresterea violentei, a agresivitatii sociale, a fenomenelor asociale.
Migratia rural urbana in Romania poate fi sesizata si din perspectiva schimbarii structurii populatiei
tarii. Daca la recensamantul din 1977 populatia urbana reprezenta 44%, la recensamantul din 1992 ajunsese la
54% apropiindu-se de proportiile specifice unor societati dezvolate. Acest fenomen a fost intrerupt de evolutia
de dupa rasturnarea comunismului, in contextul dezindustrializarii prin renuntarea la ramurile industriale
energofage si fara resurse autohtone, cand o mare cantitate de forta de munca a fost disponibilizata.
A aparut in acest context fenomenul migratiei urban rurale, sesizabil din motive ecologice in
societatile dezvoltate, dar care in Romania e rezultatul lipsei de venituri pentru mentinerea calitatii viatii urbane.
Migratii din urban rural au generat insa o alta problema sociala pentru ca ei nu se mai pot reinsera in
structurile sociale traditionale, ira resursele satului romanesc au fost secatuite de exploatarea fara limite din
timpul comunismunlui. Solutia reala nu poate fi decat cea a asimilarii unor fonduri europene de dezvoltare, a
urbanizarii comunitatii rurale, si a deschiderii unor activitati alternative de tip modern: mica industrie locala,
turismul rural.