Aparitia si dezvoltarea omului pe pamant

Omul este una din ultimele fiinte aparute pe Terra. Noile

descoperiri arata aparitia primului hominid acum 3-4
milioane de ani in urma si prezenta homo sapiens numai
acum 250000 de ani.

În anul 1974 a fost descoperit in Etiopia scheletul unui

hominid datand de peste trei milioane de ani. Acest hominid
se pare ca mergea pe doua picioare stand drept, dintii,
formati din molari foarte mari, aveau deja caracter uman. El
apartinea familiei “australopitec”. Craniul acestei clase are
dimensiuni mici

Evolutia omului a avut loc foarte lent. Omul progresa din

etapa in etapa in functie de dezvoltarea creierului sau.

Astfel apare “homo habilis” care este obisnuit cu viata in

grup. “Homo erectus” este primul care cunoaste focul. Fata
sa incepe sa se aplatizeze. El apare cu 1,5 milioane ani in
urma.

In continuare apare “homo sapiens”. Acesta are un creier

voluminos de. Este mai dezvoltat din punct de vedere
intelectual, acum apar primele ritualuri si primele desene pe
peretii pesterilor. Resturile fosile ale acestei clase pot fi
intalnite pe toata suprafata globului. Scheletul sau se
aseamana cel mai mult cu cel descoperit in 1868 la Cro-
Magnon, în Dordogne. “Cro-Magnon” este strămoşul nostru
direct. Din el provine omul modern “homo sapiens sapiens”.

Fiecare element al familiei “homo” a dominat planeta pentru

o perioada de timp dupa care a disparut. “Homo sapiens
sapiens” a existat de peste 35000 de ani. Acest lucru
dovedeste posibilitatea sa de a se adapta la toate situatiile
impuse de natura.

Multe clase au disparut cand conditiile lor de viata au fost

modificate. Este cazul “homo sapiens neandertalensis”.
Marimea creierului a fost avantajul care a dus la evolutia
omului. Uneltele au fost prima inventie a omului. Acestea au
dat posibilitatea supravietuirii.

Evolutia omului s-a desfasurat pe o perioada de peste 4

milioane de ani si inca mai continua si astazi.

Teoria evolutionista

Conform acestei teorii, speciile evolueaza, adica sunt supuse unor

transformari treptate, de la formele simple la cele mai avansate, deci
stramosii tuturor formelor vii de astazi au fost organisme
monocelulare. Charles a dovedit ca numai trasaturile ereditare decid
asupra schimbarilor speciilor si ca cele mai puternice gene sunt
transmise urmasilor. Darwin a argumentat prin faptul ca lupta pentru
supravietuire are loc nu numai intre specii, dar si in interiorul acestora,
iar acest lucru asigura transmiterea urmasilor a celor mai bune
trasaturi.Darwin afirma ca oamenii au aparut din maimuta.

Teoria biblica

Teoria biblica afirma ca omul a fost creat dupa chipul si asemanarea

Lui Dumnezeu,El fiind Totul! Conform scripturii El este iubire.Omul are
dreptul de a alege,sa-l urmeze pe Satan(el fiind cel rau) sau sa il
urmeze pe Dumnezeu.Teoria biblica sustine faptul ca omul a fost creat
pentru a adora si impartasi dragostea pentru Dumnezeu.
Teoria biblica nu crede in viata de apoi,doar in judecata,in functie de
faptele noastre de pe pamant vom fi judecati,insa conteaza si credinta.
Deoarece mult nu cred in teoria biblica au incercat sa conteste faptul
ca biblia este ceva real,nu este plina doar de fictiune,dar nu au reusit
pentru ca altii au descoperit lucruri care par a fi adevarate legate de
biblie,de exemplu existenta unor personaje din biblie,sau marele
potop..lucruri de genul acesta.

Disparitia dinozaurilor
Acum aproximativ 65 milioane de ani un meteorit de mărimea unui
orăşel a lovit Pământul. Mulţi experţi cred că aceasta a provocat
dispariţia dinozaurilor. Când meteoritul a lovit planeta, aceasta a fost
acoperită de un nor uriaş de praf care a blocat lumina soarelui şi astfel,
a fost frig şi întuneric câteva luni. Odată cu dispariţia plantelor
dinozaurii ierbivori au murit iar, datorită acestui fapt dinozaurii
carnivori au murit şi ei rămânând fără hrană.

În acelaşi timp mulţi vulcani au erupt şi vărsau lavă pe suprafaţa

Pământului dar şi emanau gaze otrăvitoare în aer. De aici rezultă că
traiul pe Pământ era din ce în ce mai dificil.

Cu toate acestea, nu toate vietăţile au dispărut acum 65 milioane de

ani. Animalele mici cum ar fi şopârlele, şerpii, păsările sau şobolanii au
supravieţuit.

Dupa ultimile cercetări se crede că asteroidul s-a ciocnit de Pământ în

apropiere de Mexic unde există un crater uriaş cu un diametru de 200
km.

Stonehenge

Construcţia ansamblului Stonhenge a început în anul 3.000

î.C. Este construit din pietre cu înalţime de 6 metri şi
greutate de până la 50, aduse aici probabil de la o distanţă
de 322 de km din Câmpia Salisbury din sudul Angliei. Deşi nu
se ştie exact rolul ansamblului, se crede că cei care au
construit-o aveau cunoştinţe în astronomie, şi că ziua de 21
iunie (Solstiţiul de vară) avea o semnificaţie deosebită,
probabil religioasă.

Solstiţiu la Stonehenge

Stonehenge era un monument dedicat zeilor. La o distanţă

mai mare de 5 km era unul făcut din lemn. Teoria oamenilor
de atunci era că zeul este nemuritor, la fel ca piatra şi
oamenii sunt muritori ca lemnul. Înainte de răsărit ei se
duceau la monumentul de piatra şi aşteptau prima ivire a
soarelui. Dintr-o anumita poziţie soarele lumina foarte
luminos, oamenii crezând că este fapta unui zeu. Călătoreau
pe lângă un râu aflat în apropierea Stonhenge-ului de lemn
unde la asfinţit se rugau din nou la zeul lor. Noaptea
sărbătoreau.

Stonehenge este, probabil, cel mai important monument

preistoric din Anglia. Nu se cunoaşte exact când a fost
construit sau de către cine. O teorie destul de cunoscuta a
avansat ipoteza că ar fi construit de druizi, o populaţie
existentă în Anglia înainte de cucerirea romană. Tehnicile
arheologice moderne au demonstrat însă că Stonehenge a
fost construit cu cel puţin 1000 de ani înaintea druizilor, în
anul 2950 î.Hr, ajungând la forma pe care o cunoaştem azi în
anul 1600 î.Hr.

Cercetările din 2008 indică perioada construcţiei ca fiind

2400-2200 î.e.n

Cum or fi mutat constructorii blocurile imense de pietre pe

distante atat de lungi nu se stie exact. Se crede ca le-au tras
pe sanii din lemne. Cele mai multe astfel de cercuri din
piatra sunt mai mici decat Avebury si mult mai simple decat
Stonehenge. Se apreciază că situl de la Stonehenge număra
la origine 125 de menhire. Pietrele sale cele mai grele
cântăresc vreo 50 de tone. Ele au fost tăiate în cariere aflate
la aproximativ 30 km distanţă. Celelalte provin din munţii
Prescilly, situaţi la 217 km în linie dreaptă. Datorită unui
rambleu, apoi fixate cu pământ şi pietricele pentru a le
asigura pentru totdeauna stabilitatea. Oricum ar fi fost, este
vorba de o muncă ce nu se poate imagina decât printr-o
mobilizare, sub conducerea autoritară a unui şef necruţător,
a nenumărate braţe omeneşti şi a unor specialişti
experimentaţi.

Focul
Focul, generatorul forţei motrice şi principalul agent al
producţiei capitaliste, este una din primele invenţii ale
sălbăticiei: folosirea sa, mai mult decît întrebuinţarea pietrei
sau a crengii de copac, ca arme şi instrumente, face
distincţia dintre om şi maimuţa antropoidă. Utilitatea focului
impresionează atît de puternic imaginaţia omului primitiv
încît, de cînd se organizează în triburi, clanuri şi familii
matriarhale şi patriarhale, îl slujeşte în cadrul unui cult care,
în Grecia şi în Italia, persistă pînă la creştinism şi
supravieţuieşte în cadrul catolicismului: lumînările care se
aprind pe altare şi luminile care sînt menţinute zi şi noapte în
faţa sfintelor imagini sînt rămăşiţele acestui cult sălbatic.

Conservarea focului, care se obţine cu greu prin

frecare, este o datorie a femeilor din popoarele
sălbatice; atunci cînd hoarda îşi schimbă locul
taberei, ele transportă în scoarţă tăciunii,
îngropaţi în cenuşă: în zilele noastre, pentru a
avea foc întotdeauna, ciobanii din Sicilia au o
bucată aprinsă de ferula, o plantă din familia
umbeliferelor, a cărei măduvă se aprinde uşor, şi
o păstrează sub cenuşă

Toteismul

Emile Durkheim si-a petrecut o mare parte din cariera

studiind religia, el concentrandu-se in particular asupra
religiei la scara redusa, din societatile traditionale. Durkheim
nu leaga religia de inegalitatile sociale sau de putere, ci de
natura generala a institutiilor unei societati. El isi indreapta
atentia asupra studiului toteismului, sustinand ca toteismul
reprezinta religia in forma ei cea mai simpla, cea mai
elementara. Pornind de la definitia originala a totemului,
care era un animal, o planta, un obiect sacru venerat si
inconjurat de diferitele practici religioase. Durkheim
considera ca totemul este sacru, deoarece el este simbolul
grupului insusi, reprezentand totodata valorile centrale ale
respectivului grup sau comunitati.
Toteismul presupune idea ca un grup de oameni este inrudit
cu unele animale,mai rar plante..ttribul respectivului totem
purtand numele totemului.El era considerat “tata” sau”frate
mai mare” si era interzis de vanat.

Revolutia neolitica
Neoliticul, epoca nouă pietrei, este o epocă în care se
schimbă radical relaţia om-mediu. Schimbarea climei, mai
precis incalzirea si stabilizarea ei, in jur de 10.000, a
modificat radical modul de viata al oamenilor in aceasta
etapa cronologica. Numele epocii subliniază un fapt
remarcabil, dar care nu este însă cel mai important: acela că
în această epocă se foloseşte o nouă tehnică de prelucrare a
pietrei, şlefuirea, dublată de perforare. Materia primă de
bază pentru confecţionarea uneltelor rămâne, în continuare,
piatra. Vechea tehnică a cioplirii continuă să fie utilizată. De
o importanţă capitală este insa trecerea de la economia de
tip prădalnic, ocupativ, la cea productivă, prin apariţia şi
dezvoltarea unor ocupaţii cu totul noi:
1.cultivarea primitivă a plantelor
2. domesticirea şi creşterea animalelor
3. mestesugurile casnice: impletitul, torsul tesutul, olaritul
4. mestesugurile specializate: metalurgia aramei şi a aurului
si olaritul
În general, economia neolitică s-a axat pe cultivarea
plantelor, doar la sfârşitul eneoliticului şi, mai apoi, în epoca
de tranziţie se înregistrează o tendinţă de marire a ponderii
creşterii animalelor în detrimentul cultivării, datorită
pătrunderii în spaţiul est european a unor populaţii intrusive,
crescătoare de vite în turme mari, populaţii venite din
stepele nord-pontice.
CONSECINTELE PROCESULUI DE NEOLITIZARE
1.Scăderea dependenţei omului faţă de natură şi capriciile ei
2. Multiplicarea mijloacelor de subzistenţă, care inseamna o
epocă mai prosperă, ce se caracterizează printr-un sensibil
spor demografic, dar şi printr- o oarecare creştere a duratei
medii de viaţă
3. Se dezvoltă aşezările stabile constituite din locuinţe, de
obicei de suprafaţă, solide, durabile, confortabile, generoase
prin spaţiul destinat locuirii.
4. Se modifică radical tipul de alimentaţie
5.Au loc modificări în plan religios, sunt abandonate vechile
divinitati protectoare ale vanatorului si vanatului, fiind acum
adorate cu precădere divinităţi protectoare ale ogoarelor şi
ale fertilităţii, deci legate de noile ocupaţii.
Neoliticul reprezintă o altă atitudine faţă de natură şi faţă de
viaţă în general, este o stare psihică nouă care se
caracterizează printr-o preocupare constantă pentru viitor.