Sunteți pe pagina 1din 2

Ion de L.

Rebreanu ->Comentariul Literal


Liviu Rebreanu (1885-1944) este prozator interbelic, dramaturg, unul dintre scriitori care impune in constiinta literatura
specifica artei sale. Din romanele sale: "Ion", "Adam si Eva", primul se evidentieaza prin prezentarea unei intregi umanitati
reale.
Romanul Ion a fost publicat in anul 1920, aparitia acestuia starnind un adevarat entuziasm in epoca. Eugen Lovinescu
priveste romanul "Ion" ca pe o izbanda a literaturii romane.
Ca orice roman "Ion" este o specie a genului epic, in proza, de mare intindere, cu actine complexa desfasurata pe mai multe
planuri narative, cu o intriga ampla si complicata. Personaje numeroase, de diverse tipologii dar bine individualizate, sunt
argumentate in conflicte puternice.
Principalul mod de expunere este naratiunea, iar personajele se contureaza direct prin descriere si indirect din propriile
fapte, ganduri, vorbe, cu ajutorul dialogului, monologului interior si introspectiei accentoriale.
Tema romanului: "Ion" este o monografie a realitatilor satului ardelean de la inceputul sec. al XX-lea, ilustrand evenimente
importante din viata omului, obiceiurile, realitati ale familiei, destine individuale. Conflictul in care statutul social este stabilit
de pamantul sau, starea materiala a fiecaruia.
Titlul este dat de numele personajului principal, realizat prin tehnica baso-reliefului, el dominand intreaga lume din jurul lui.
Structura narativa realista profileaza o imagine consistenta si profunda a vietii.
Tema pamantului: Este miza conflictului, il copleseste si intreaga lui fiinta "arde de dorum de a avea pamant mult, cat mai
mult..." .
Incipitul, simetric finalului, este real, prin descrierea drumului spre satul Somesul.
Actiunea romanului incepe cu "Glasul pamantului", unde se fixeaza timpul si spatiul in care vor avea loc evenimentele, intr-o
zi de duminica, in satul Pripas, cand toti locuitorii se afla adunati la hora traditionala.
Ion o iubea pe Florica, fiica lui Maxim Oprea, "fata cea mai frumoasa dn Pripas", insa "mai saraca ca dansul" .
Un prim conflict exterior izbugneste intre George si Ion la carciuma lui Avram si cei doi se iau la bataie, Ion fiind certat de
preot la slujba de la biserica.
Ion lucreaza cu indragire pamantul si intra cu o brazda in pamantul lui Simion Lungu, ceea ce isca un conflict. Drept urmare,
este dat in judecata de pagubit, dar cei doi se impaca la tribunal. Prezent ca martor, preotul intervine, iar Ion este condamnat la
doua saptamani de inchisoare. La rugamintea lui Ion, Herdelea redacteaza un numele acestuia, o reclamatie unde afirma ca,
"jude taran si preotul se intovarasesc pentru a napastui pe un biet taran nevinovat". Urmand sugestia lui Jete, Ion revine la Ana,
pe care o lasa insarcinata in timpul unei nopti de dragoste, cand tatal ei era prea beat ca sa-si dea seama de ce se intampla
langa el. Se isca un conflict aparent pentru plata lautarilor, dar in fapt pentru a o lua pe Ana de sotie.
Drama lui Ion este drama taranului sarac care nu-si accepta conditia si este pus in situatia de a alege intre iubirea lui pentru
Florica si averea Anei.
Ion ii face curte Anei, o seduce si il forteaza pe Vasile Baciu sa accepte casatoria.
Sinuciderea Anei nu constituie pentru Ion un act de vinovatie deoarece el nu vede in Ana si in copilul lor Petrisor decat
garantii asupra pamantului. Nici moartea copilului nu-l impiedica pe Ion sa mearga la Florica, ea fiind maritata cu George.
George nu este decat un instrument in mana destinului pentru ca-l omoara pe Ion, fiind arestat, Florica ramane singura, iar
averea revine Bisericii.
Ion este expresia instinctului de stapanire a pamantului, in slujba caruia pune o inteligenta ascutita si o viclenie iesita din
comun.
Perspectiva narativa defineste punctul de vedere al naratorului omniscient si omniprezent asupra evenimentelor relatate la
persoana a III-a, iar atitudinea naratorului ce reiese din relatia sa cu personajele, profileaza focalizarea zero si viziunea
"dindarat", argumentand conflictul obiectiv al romanului.
Finalul romanului surprinde satul adunat la sarbatoarea sfintirii noii Biserici.
Romanul se incheie cu o dedicatie, finala adresata "celor multi umili".