Sunteți pe pagina 1din 5

GASTRITA

Gastrita consta in afectiunea mucoasei gastrice reprezentata de procese inflamatorii,


degenerative, metaplazice, alergice. Aceste leziuni pot avea o evolutie autolimitanta ducand
la cicatrizare sau dimpotriva pot duce la complicatii grave reprezentate in special de hemoragii
sau perforatii.
Frecvent se manifesta printr-o senzatie de arsura in partea superioara a abdomenului numita
pirozis, dar poate evolua si fara simptome.
Exista numeroase cauze, cele mai frecvente fiind reprezentate de consumul de alcool, anumite
medicamente (spre exemplu aspirina, analgeticele, AINS - antiinflamatoarele nesteroidiene, dar
si cele steroidiene, pot genera iritatii ale mucoasei gastrice pina la gastrita si uneori complicatii
ale acesteia chiar administrate in doze uzuale la cei sensibili), abuzul de cafea, consumul
alimentelor prea reci sau prea fierbinti, infectia cu Helicobacter Pylori, ingurgitarea unor
substante caustice, anumite boli infectioase, stresul, etc.
La pacientii cu aceasta afectiune se pot constata prin mijloace specifice de investigatie
(radiologie si endoscopie), anumite semne de alterare a mucoasei gastrice, precum si semne
functionale legate de secretia de acid clorhidric.
Gastritele sunt clasificate, din punct de vedere al evolutiei, in acute si cronice. Din punct de
vedere clinic ele pot fi asimptomatice sau insotite de anumite simptome clinice. Acestea uneori
pot fi nespecifice, diagnosticul fiind dificil de stabilit, in aceste cazuri impunindu-se investigatii
paraclinice precum: endoscopia, examenul histopatologic si investigarea bacteriologica a
mucoasei gastrice.
Gastrita acuta este cauzata frecvent de ingestia unor medicamente (aspirina, antiinflamatorii -
gastrita postconsum deAINS), de abuzul de bauturi alcoolice - gastrita etanolica, meselor
copioase, condimentelor sau alimentelor dificil de digerat. In unele cazuri se instaleaza secundar
ingestiei de substante caustice precum acidul sulfuric, clorhidric, acetic, substante care provoaca
rani pe diferite portiuni ale mucoasei gastrice - gastrita acuta postingestionala. In alte cazuri
poate fi provocata de refluxul bilei din duoden in stomac, in special dupa anumite interventii
chirurgicale la nivelul stomacului ce favorizeaza refluxul bilios.
Gastritele acute pot fi clasificate in: gastrita acuta simpla, coroziva si alergica.
Evolutia gastritei acute poate fi de scurta durata cu tendinta rapida spre vindecare dupa
administrarea tratamentului adecvat sau dupa indepartarea cauzelor. Neglijarea gastritei acute
poate duce la cronicizare sau complicatii severe.
Gastritele cronice se caracterizeaza prin prezenta unor simptome dispeptice de lunga durata
resimtite de bolnav la nivelul abdomenului superior si sensibilitate dureroasa epigastrica
moderata. Gastrita cronica are o evolutie indelungata de obicei progresiva si poate duce in timp
la atrofia mucoasei gastrice.
O complicatie severa a oricarei forme de gastrita este reprezentata de hemoragia de la nivelul
mucoasei gastrice, manifestarile clinice fiind diferite in functie de cantitatea sangelui pierdut - de
la usoara anemie, la scaune cu sange(melena) si soc hemoragic.
Ulcerul gastric
Ulcerul gastric (ulcerul localizat la nivelul stomacului) este o boal cronic digestiv
caracterizata prin apariia de eroziuni la nivelul mucoasei gastrice. Este cea mai ntlnit form
de ulceraie digestiv.
Ulcerul apare ca urmare a unui dezechilibru n balana dintre factorii protectori ai mucoasei
stomacului (mucus, bicarbonai) i cei agresivi (secreia acid, pepsin, acizi biliari, consumul
de alcool, unele medicamente precum aspirina, etc.)
.

Simptomele cele mai frecvente sunt crampele dureroase care apar n zona stomacului, dar pot s
iradieze n spate sau spre partea dreapt a abdomenului. Durerile au periodicitate dubl:
mica periodicitate, durerile aprnd la aproximativ patru ore dup mas;
marea periodicitate, durerile aprnd n perioade de crize primvara i toamna.
Cel mai bun examen pentru depistarea i stabilirea tipului de ulcer este endoscopia gastro-
duodenal, care poate fi efectuat n seciile de gastroenterologie ale spitalelor.

Caria dentar
Caria dentar este o afeciune dentar.Smalul dentar este nveliul protector al dintelui i cea
mai dur component a sa. Smalul nu are nervi sau vase de snge, nefiind sensibil la durere.
Dedesubt se afl dentina, cea mai mare parte a dintelui i care este sensibil la durere. Dentina
acopera pulpa dintelui, un esut moale ce conine vase de snge i nervi, fiind situat n mijlocul
dintelui. Placa bacterian este o pelicul subire i lipicioas ce se formeaz pe smal i care este
format din diverse tipuri de bacterii i resturi alimentare.
Dup ce consumm alimente cu o concentraie mare de zahr, bacteriile descompun zahrul n
acizi ce atac smalul. Caria dentar apare n momentul n care smalul i dentina se nmoaie sub
aciunea atacului acid i se produce o cavitate. Odat ce a trecut de smal, caria nainteaz mai
rapid prin dentin i ajunge la pulp, producnd inflamaia i infecia.
Cariile reprezint una dintre cele mai rspndite probleme dentare, afectnd aproximativ
jumtate din aduli. Prile cele mai predispuse la carii sunt suprafeele dinilor ce constituie
muctura i zonele dintre dini, locul n care deseori rmn resturi alimentare.

Hipertensiunea
Hipertensiunea arterial (HTA), cunoscut de asemenea sub numele de tensiune arterial
crescut sau hipertensiune, este o boal cronic caracterizat prin valori crescute ale presiunii
arteriale. Valoarea ridicat face ca inima s pompeze ntr-un ritm mai accelerat fa de ritmul
normal pentru a propulsa sngele n vasele sangvine. Presiunea arterial este de dou
tipuri: presiunea arterial sistolic (presiunea sngelui n artere n timpul contaciei muchiului
cardiac) i presiunea arterial diastolic (presiunea sngelui n perioada de relaxare a muchiului
cardiac). Msurarea presiunii n vasele de snge sau n cavitile inimii se poate realiza fie prin
metode directe, foarte rar i numai n anumite cazuri deoarece necesit introducerea n vasele
sanguine a unei sonde, fie, cel mai frecvent, printr-o metod indirect, msurnd tensiunea
pereilor arteriali cu ajutorul unui aparat numit tensiometru. n perioada de repaus, presiunea
arterial normal se ncadreaz ntre 100140 mmHg n cazul presiunii arteriale sistolice (limita
superioar) i 6090 mmHg n cazul presiunii arteriale diastolice (limita inferioar).

Hipertensiunea arterial primar
Hipertensiunea arterial primar (esenial) este cea mai comun form de hipertensiune
arterial, reprezentnd 9095% din toate cazurile de hipertensiune arterial. n aproape toate
societile contemporane, tensiunea arterial crete odat cu vrsta, iar riscul de a deveni
hipertensiv pe parcursul vieii este considerabil. Hipertensiunea arterial apare ca urmare a unei
interaciuni complexe de gene i de factori de mediu. Au fost identificate numeroase gene
comune avnd efecte mici asupra tensiunii arteriale precum i unele gene rare cu efect crescut
asupra tensiunii arteriale
]
, dar baza genetic a hipertensiunii arteriale este nc destul de puin
neleas. Mai muli factori de mediu influeneaz tensiunea arterial. Factorii de via care scad
tensiunea arterial includ aportul redus de sare, consumul crescut de fructe i de alimente cu
coninut sczut de grsime (Abordrile prin diet pentru oprirea hipertensiunii (dieta
DASH)). Activitatea fizic, pierderea n greutate i consumul redus de buturi alcoolice vor
ajuta, de asemenea, la scderea tensiunii arteriale. Rolul posibil al altor factori, cum ar fi
stresul, consumul de cofein, i deficitul de vitamin D nu este foarte clar. Rezistena la insulin,
care este frecvent n obezitate i este o component a sindromului X (sau a sindromului
metabolic) este, de asemenea, bnuit c ar contribui la apariia hipertensiunii arteriale. Studii
recente au inclus, de asemenea, evenimente din copilrie (de exemplu, greutate mic la natere,
mam fumtoare i lipsa alptrii la sn) ca factori de risc pentru hipertensiunea arterial primar
la aduli. Cu toate acestea, mecanismele care leag aceste expuneri de hipertensiunea arterial la
vrsta adult rmn necunoscute.
Hipertensiunea arterial secundar
Cauzele hipertensiunii arteriale secundare nu sunt cunoscute. Insuficiena renal este cea mai
comun cauz secundar a hipertensiunii arteriale.
[11]
Hipertensiunea poate fi provocat, de
asemenea, de cauze endocrine, cum ar fi sindromul
Cushing, hipertiroidismul, hipotiroidismul, acromegalia, sindromul
Conn sauhiperaldosteronismul, hiperparatiroidismul i feocromocitomul. Alte cauze ale
hipertensiunii arteriale secundare cuprind obezitatea, apneea de somn, sarcina,coarctaia de aort,
consumul excesiv de lemn dulce i de anumite medicamente prescrise, tratamente pe baz de
plante i droguri ilegale

Hipotensiunea
Hipotensiunea este termenul medical ce desemneaza o valoare scazuta a tensiunii arteriale (mai
putin de 90/60). Tensiunea arteriala normala este situata de obicei in jurul valorii de 120/80
(sistolica/diastolica). La oamenii sanatosi, in special la atleti, hipotensiunea reprezinta un semn
de buna functionare a sistemului cardiovascular (reprezentat de inima si sistemul vascular).
Totusi, hipotensiunea poate fi expresia unei anumite afectiuni, in special la persoanele invarsta.
In randul acestei populatii, hipotensiunea poate produce un flux sangvin inadecvat la
inima, creier si alte organe vitale.

Hipotensiunea cronica nu este niciodata grava. Problemele de sanatate apar atunci cand tensiunea
scade brusc si creierul este privat de un flux sangvin adecvat. Acest fenomen poate duce la
aparitia senzatiei de ameteala. Ea apare de obicei la ridicarea in picioare (ortostatism) din pozitie
culcata sau sezanda. In asemenea cazuri, acest tip de hipotensiune este cunoscuta sub denumirea
de hipotensiune posturala, hipotensiune ortostatica sau hipotensiune ortostatica mediata
neuronal.
Hipotensiunea posturala este considerata o imposibilitate a sistemului nervos autonom
(reprezentat de portiunea din sistemul nervos care controleaza activitatile vitale involuntare, cum
ar fi bataile inimii) de a reactiona corespunzator la modificari bruste. In momentul in care o
persoana sta in picioare, o cantitate de sange se scurge in extremitatile inferioare ale corpului.
Daca sistemele adaptative ale organismului nu ar interveni, acest fenomen ar avea ca rezultat
scaderea presiunii arteriale. Cu toate acestea, in mod normal, organismul compenseaza prin
trimiterea unor semnale la nivelul inimii, pentru ca aceasta sa bata mai tare si vasele de sange sa
se contracte. Aceste mecanisme contracareaza scaderea tensiunii arteriale. Daca ele nu au loc sau
au loc prea incet, apare hipotensiunea posturala.

Atat incidenta hipertensiunii cat si cea a hipotensiunii cresc cu varsta, partial datorita unor
modificari normale. De asemenea, fluxul sangvin la nivel cerebral scade cu varsta, adesea ca
rezultat al dezvoltarii unei placi de aterom la nivel vascular. Deci, prevalenta hipotensiunii
posturale creste, de asemenea, cu varsta; se estimeaza ca un procent de 10-20% dintre persoanele
invarsta au hipotensiune posturala.
Anemia
Anemia (din grecescul anamia, insemnnd fr snge) este definit ca o deficien
calitativ sau cantitativ a hemoglobinei, molecul ce se gsete inglobulele roii.
Deoarece hemoglobina transport oxigenul de la plmni la esuturi, anemia conduce
la hipoxie (lipsa de oxigen) n organe.
Perturbarea poate fi datorat mai multor condiii, unele ereditare dar majoritatea rezultatul unei
alimentaii necorespunztoare. Cu toate c unele forme de anemie au nevoie de supravegherea
medicului, acelea cauzate de alimentaie pot fi tratate acas dup darea diagnosticului. Este
important s ne ocupm de anemia datorat alimentaiei pentru c este foarte rspndit i
totodat simplu de tratat. Cele mai comune forme de anemie nutriional sunt cea datorat lipsei
de fier, deacid folic i de vitamina B12. Anemia nsi nu este o boal, ci mai degrab un set de
simptome ce in de patologic. Abuzul de alcool i alcoolismul, Betatalasemia, Cancer , Boala
celiaca, Boli ale esutului conjunctiv, Boala lui Crohn, Diverticulit (Diverticuloza), Escherichia
coli Enteroinvaziv (EIEC), Cancer esofagian, Deficien de G6PD, Sindromul hemolitic uremic,
Boal inflamatorie intestinal , Malarie, Medicamente antiinflamatorii nesteroide i Ulcere,
Cancer pancreatic, Ulcer gastroduodenal, Anemia pernicioas, Bolile hemoglobinei
(Drepanocitoza), Cancer gastric, Colit ulcerativ, Menstruaie.
n general, anemia are patru cauze majore:
Hemoragie
Hemoliz -distrugerea excesiv a globulelor roii
Producia insuficien de globule roii
Nivel insuficient de hemoglobin
La femei, incidenta anemiei este mai crescuta decat in cazul barbatilor, din cauza pierderii lunare
de sange prin menstruatie. Anemia feripriva (datorata lipsei de fier din organism) este comuna la
adulti, fiind cauzata de pierderea de sange -prin menstruatie sau prin sangerari latente. La copii,
anemia feripriva se datoreaza insuficientei aportului alimentar de fier. Anemia este cauzata
frecvent de sangerarea gastrointestinala consecutiva luarii unor medicamente obisnuite, precum
aspirina sau ibuprofen (Advil sau Motrin).
Deoarece de cele mai multe ori anemia afecteaz transportul de oxigen, este influenat i
utilizarea combustibililor. Deoarece anemia este o problema hematologic se impune testarea
elementar a sngelui. Acest test poate furniza multe dintre informaiile necesare: determinarea
procentajului de celule albe (importante n lupta mpotriva infeciilor), a hematocritelor (ctul
mpririi volumului de globule roii la volumul total de snge). Testul const n observarea
la microscop a unei probe de snge pentru a localiza anormaliti n structura celulei. Pentru c
boala sa fie diagnosticat drept anemie, numrul globulelor roii trebuie s fie sub 4,8
milioane/microlitru la brbai i 4,5 milioane/microlitru la femei (fa de cantitile normale de
5,4 miloane/microlitru la brbai i 4,8 milioane/microlitru la femei).
Este destul de uor s i dai seama dac un pacient este anemic. n general, mult mai dificil i
mai costisitor este s constai cu exactitate cauza dereglrii. Progresele tehnologice actuale
permit formularea unei teze despre cauza bolii prin cteva teste simple ale sngelui. Anemia
poate exista n trei feluri diferite: producie sczut de globule roii, distrugere crescut a
acestora sau pierderea sngelui prin hemoragie. Cele trei forme de anemie nutriional sunt
datorate produciei sczute de globule roii. Cea mai comun este anemia asociat lipsei de fier.

Infarctul miocardic
Infarctul miocardic (IM) sau Infarctul miocardic acut (IMA), numit frecvent i atac de cord, este
ntreruperea fluxului sangvin la nivelul unei poriuni a cordului, ce determin moartea celulelor
miocardice. Cel mai frecvent se produce prin obstrucia unei artere coronare n urma rupturii
unei plci de aterom, care este un depozit de lipide i celule albe (n special macrofage) la nivelul
peretelui arterial. Ischemia (reducerea fluxului sangvin) i hipoxia rezultate, netratate n timp
util, duc la moartea (necroza) muchiului inimii (miocardului).
Simptomele clasice ale infarctului miocardic acut sunt durere brusc de piept (n mod specific
rspndindu-se spre braul stng sau partea lateral stng a gtului), dispnee, greuri, vom,
palpitaii, transpiraii i nelinite (adeseori descris ca o senzaie de moarte iminent). Femeile
pot avea mai puine simptome tipice fa de brbai, cele mai comune fiind dispneea, slbiciune,
o stare de discomfort abdominal i astenie fizic. Aproximativ un sfert din toate infarctele
miocardice sunt silenioase, fr durere n piept sau alte simptome.
Debutul simptomelor infarctului miocardic este, de obicei, gradual, pe parcursul a cteva minute,
rareori fiind brusc. Durerea toracic anterioar este cel mai frecvent simptom al infarctului
miocardic acut i este descris frecvent ca o ghear, constricie sau ca o senzaie de presiune.
Durerea toracica datorat ischemiei miocardului (aport insuficient de snge i, prin urmare,
de oxigen) se numete angin pectoral. Durerea iradiaz cel mai frecvent n braul stng, dar
poate iradia i nmandibul, braul drept, interscapular i n epigastru, unde poate mima
un pirozis. Semnul lui Levine (pacientul localizeaz durerea strngndu-i pumnul
deasupra strernului) a fost descris, n mod clasic, ca fiind predictiv pentru durerea toracic de
origine cardiac, ns un studiu observaional prospectiv a artat c are o slab valoare predictiv
Respiraia dificil (dispnea) apare atunci cnd afectarea miocardului reduce debitul
cardiac al ventriculului stng, producndinsuficien ventricular stng urmat de edem
pulmonar. Alte simptome pot fi diaforeza (transpiraie excesiv), asteniefizic
(slbiciune), ameeli, grea, vom, i palpitaii. Aceste simptome sunt cel mai probabil cauzate
de descrcarea masiv n snge a catecolaminelor de ctre sistemul nervos simpatic

ca rspuns la
durere i tulburrile hemodinamice ce rezult din disfuncia cardiac. Pierderea strii de
contien (datorit perfuziei cerebrale inadecvate i ocului cardiogen) imoartea
subit (frecvent datorit fibrilaiei ventriculare) pot aprea n infarctul miocardic.