CAP IV Piaţa de schimb Piaţa de schimb nu se limitează doar la tranzacţionarea
(transformarea sau conversia) valutelor convertibile (a devizelor în sens
IV.1. Piaţa de schimb: conţinut şi funcţii
IV.2. Organizarea pieţei de schimb
IV.3. Categorii de operaţiuni pe piaţa de schimb
IV.4. Organizarea şi funcţionarea pieţei de schimb în România
IV.1. Piaţa de schimb: conţinut si funcţii
Piaţa mondială este globală şi unitară în conţinutul ei. Totuşi, ea
cunoaşte particularităţi în ceea ce priveşte obiectul tranzacţiilor, tehnica
tranzacţiilor, scopurile urmărite etc. În acest sens deosebim mai multe
compartimente ale pieţei mondiale:
- piaţa comercială a bunurilor materiale;
- piaţa comercială a serviciilor;
- piaţa de schimb sau valutară internaţională;
- piaţa internaţională de capital;
- piaţa creditului internaţional;
- piaţa investiţiilor internaţionale.
Această compartimentare a pieţei mondiale unice (globale):
- are un caracter pur teoretic şi didactic, deoarece în realitatea
economică nici o piaţă din cele enunţate nu se dezvoltă autonom şi izolat,
ci toate tranzacţiile comerciale sau de investiţii generează tranzacţii
valutare, financiare sau de credit.
- este foarte necesară în procesul cunoaşterii şi studierii
mecanismelor specifice diferitelor pieţe şi tranzacţii.
Piaţa de schimb sau piaţa valutară reprezintă un sistem de
relaţii ce iau naştere între bănci, precum şi între bănci şi clienţii acestora,
prin intermediul cărora se efectuează vânzările şi cumpărările de devize,
în scopul reglementării plăţilor şi încasărilor apărute în schimburile
economice internaţionale, al obţinerii unui câştig din diferenţele ce pot
apare cu această ocazie din mişcarea cursurilor de schimb şi din
diferenţele procentuale de dobândă.
restrâns), ci şi a unor titluri de valoare exprimate într-o monedă străină
(devize în sens larg). Asistăm la o tendinţă de transfer parţial al
tranzacţiilor unor titluri de valoare de pe piaţa de capital pe piaţa de
schimb, atunci când se urmăreşte nu atât convertirea acestor titluri în
monedă, cât evitarea unor riscuri de curs valutar sau riscuri de dobânda
(se numesc operaţiuni derivate). Totuşi, ponderea principală pe piaţa
valutară o deţin tranzacţiile de convertire a unei monede naţionale într-o
altă monedă naţională convertibilă (în special operaţiunile cu valute în
cont).
Asadar, scopul principal al operatiunilor de pe piata de schimb
consta în:
- realizarea de operatiuni de preschimbare a unei valute sau devize
în alta valuta sau devize pentru utilizarea lor ca mijloace de plata în
vederea derularii schimburilor economice externe;
- operatiuni de preschimbare de valute sau devize pentru obtinerea
unui câstig sau evitarea unei pierderi rezultate din modificarea cursului de
schimb sau a ratei dobânzii.
Ancheta întreprinsa de Banca Reglementelor Internationale în 1990 a ajuns la
concluzia ca volumul anual al tranzactiilor reprezinta, în medie, de 3 ori volumul
comertului international, ceea ce se explica prin faptul ca o singura operatiune
comerciala necesita, adeseori, mai multe operatiuni de schimb derivate. Totodata, se
confirma faptul ca miscarile de capital, arbitrajele si tehnicile moderne de gestiune a
riscului de schimb reprezinta o mare parte a acestei activitati.
Printre cele mai importante funcţii ale pietei de schimb se
numără:
1. conversia unei monede naţionale convertibilă în alte monede
naţionale convertibile în scopul efectuarii de plati rezultate din contractele
comerciale;
2. asigurarea de resurse financiare adecvate, necesare acordarii
sau rambursarii de credite externe;
3. crearea de disponibilitati banesti în valutele convertibile
necesare platii dobânzilor la obligatiuni sau credite, comisioanelor sau
spezelor bancare;
4. transformarea în moneda locala a fondurilor banesti utilizate
pentru efectuarea de investitii externe (directe sau de portofoliu),
1
reconversia acestor fonduri în monede străine convertibile pentru
repatrierea investitiilor, profiturilor si dividendelor;
5. mutarea unor fonduri banesti dintr-o moneda straina în alta
moneda straina în scopul obtinerii unui câstig sau al evitarii unor pierderi
ca urmare a evolutiei cursului de schimb sau al ratei dobânzii;
6. transformarea monedei din conturile bancare în valute efective
(cecuri, bancnote, monezi), pentru a asigura C si O turismului
international, transporturilor, deplasarii internationale în diverse scopuri,
precum si reconversia valutelor efective în valute în conturi bancare.
Toate aceste transformari monetare, conversie si reconversie a
unor fonduri banesti dintr-o monedă străină convertibilă în altă monedă
convertibilă, se realizează prin acte de vânzare-cumpărare de monedă ce
au loc pe piaţa de schimb la un preţ numit curs de schimb.
Volumul tranzacţiilor pe piaţa de schimb este într-o continua
creştere şi diversificare. Între cauzele sau factorii dezvoltării atât de
rapide a pieţei valutare putem menţiona:
a) ritmul şi volumul ridicat şi în creştere ale comertului
international cu marfuri (fiecare importator având nevoie de mijloace de plata
conform cerintelor contractuale, va apela la piata de schimb pentru a converti valutele de
care dispune în valutele necesare efectuarii platilor);
b) comertul cu servicii are un ritm de dezvoltare foarte rapid
(turismul international, transporturile internationale, migratia internationala a fortei de
munca, asigurari si reasigurari) generând cerinte de valuta în cont sau efectiva;
c) Investitiile internationale tind sa aiba cea mai ridicata dinamica
(determinând cererea de valuta în momentul efectuarii investitiei, al derularii ei sau în
momentul repatrierii sau replasarii fondurilor în alte tari); Amplificarea activitatii
societatilor transnationale, care au filiale în întreaga lume si ale caror active sunt
exprimate în diverse valute;
d) Trecerea tot mai multor monede la diferite forme de
convertibilitate (fie convertibilitate de cont curent, fie eliminarea restrictiilor în calea
convertibilitatii de capital sub forma de credit si investitii);
e) Dezvoltarea pietei eurovalutelor;
f) Cresterea instabilitatii cursurilor de schimb (stimuleaza detinatorii
de fonduri în preschimbarea prompta a summelor în acele monede care, într-o anumita
perioada se bucura de o oarecare stabilitate sau chiar repreciere);
g) Instabilitatea politico-economica constituie un alt factor al
miscarii internationale a capitalului speculativ;
h) Dezechilibrul generalizat al balantelor de plati stimuleaza
convertirea soldurilor active sau pasive în diverse valute în vederea efectuarii diverselor
operatiuni financiare, de credit si de capital;
i) Aparitia unor tehnici noi de operare pe pietele valutare (alaturi de
operatiunile clasice se dezvolta operatiunile derivate de schimb de devize: swap, futures,
optiuni);
j) Un rol decisiv în dezvoltarea pieţelor valutare îl au afirmarea şi
utilizarea pe scară largă a tehnicilor moderne de telecomunicaţii (reţele de
transmitere a informaţiilor financiare - Swift, Reuters, Telerate,
Bloomberg), care permit efectuarea sigură şi rapidă de operaţiuni valutare
în timp real, 24h din 24.
IV.2. Organizarea pieţei de schimb
Crearea şi dezvoltarea pieţei de schimb presupun existenţa unor
condiţii prealabile şi decisive pentru funcţionarea pieţei şi efectuarea de
tranzacţii valutare:
a) Convertibilitatea monedelor şi eliminarea restricţiilor din calea
mişcării internaţionale libere a valutelor. Fără un anumit grad de
convertibilitate nu poate exista o piaţă valutară.
- Desigur ca cea mai intensa piata de schimb este în tarile
în care moneda cunoaste o convertibilitate deplina (atât pentru
opreratiunile de cont curent, cât si pentru cele de capital, atât
pentru rezidenti, cât si pentru nerezidenti).
- În acelasi timp, pietele functioneaza si în tarile cu
moneda cu convertibilitate limitata (cazul României, ROL are
doar convertibilitate de cont curent).
b) Dezvoltarea si diversificarea sistemului bancar si de burse al
unei piete valutare.
Sistemul bancar riguros organizat, credibil, cu personal specializat, la care se
adauga, în unele cazuri, bursele valutare si bursele de valori conditioneaza buna evolutie
a pietei valutare.
c) Existenta unui mecanism de formare promptă şi corectă a
cursului de schimb.
Pentru aceasta este necesară o bogată şi diversificată C şi O de valută, adică
existenţa:
2
 - unui sistem economic, comecial si financiar care efectueaza tranzactii
importante de import-export, dublat de
- un sistem modern de comunicatii între cei care creaza C si O valutara.
d) Existenţa unor reglementări scrise şi nescrise ce trebuie
respectate de toţi operatorii valutari.
Banca centrala are un rol esential în functionarea unei piete
valutare prin practicarea unui sistem de verificare si autorizare a bancilor
carora le acorda dreptul de a face tranzactii valutare, dreptul de dealeri sau
brokeri.
Aceste cerinţe nu se creează printr-o hotărâre administrativă, ci ca
urmare a unei dezvoltări durabile economice, financiare, instituţionale şi
juridice, care poate impune pe plan internaţional o piaţă valutară.
Aşadar, există pieţe de schimb naţionale şi o piaţă de schimb
internationala.
Piata de schimb naţională îşi concentrează activitatea în
principalele centre comerciale şi financiare ale unei ţări. Dar aceasta nu
înseamnă că toate băncile din oraşul respectiv au drepturi de tranzacţii
valutare, ci doar cele care primesc girul băncii centrale (ca urmare a
îndeplinirii condiţiilor financiare, logistice şi de personal pentru a fi
dealeri valutari).
Sunt ţări mari care, datorită tradiţiei, au concentrata piata de schimb într-un
singur oras: Anglia - Londra, Japonia - Tokyo, Franta - Paris, dupa cum sunt tari mai
mici, cu piete valutare în mai multe orase: piata valutara belgiana este formata din pietele
valutare de la Bruxelles si Anvers, cea canadiana Montreal si Toronto, cea italiana
Milano, Roma, Genova, si Napoli.
Serviciile de telecomunicatii asigura legaturi sigure si continue cu
firmele din tara respectiva, de la care provin C si O primara de valuta, cât
si cu bancile comerciale din teritoriu, astfel încât notiunea de piata
valutara nationala capata un continut real, chiar daca piata valutara
functioneaza în câteva orase sau chiar într-unul singur.
Piaţa valutară internaţională este formată din totalitatea pieţelor
valutare naţionale, privite nu ca o sumă aritmetică, ci ca un sistem
eterogen de legături şi schimburi ce angrenează pieţele naţionale într-o
interdependenţă reciprocă, în timpi reali. Piaţa valutară internaţională nu
ar putea exista în afara pieţelor valutare naţionale. Ea funcţionează 24h
din 24.
Între diferitele piete valutare nationale exista multiple deosebiri si
particularitati. Totusi, generalizând activitatea diverselor piete valutare, în
organizarea acestora distingem mai multe componete comune, care,
împreuna constituie mecanismul pietei de schimb:
A. Institutii si persoane autorizate a efectua operatiuni cu devize;
B. Reglementari privind desfasurarea activitatilor de schimb
valutar;
C. Proceduri de stabilire, cotare si publicare a cursurilor de
schimb;
D. Metode si tehnici de interventie a autoritatii monetare cu
atributii în domeniul schimbului de devize (banca centrala).
Mecanismul pietei de schimb este unitar, complex si
interdependent; cele patru elemente actionează concomitent, tratarea lor
separată având doar un caracter didactic.
A. Pornind de la locul si atributiile fiecarui participant la procesul
de schimb, putem grupa participantii la activităţile pieţei de schimb în
următoarele segmente:
(a) Segmentul primar este acea structura a pietei de schimb care
genereaza C si O de moneda straina în care se încadreaza:
- firme de export-import sau firme care deservesc direct sau
indirect activitatea de export-import (companii de transport, de expeditie, de
asigurari, de tranzit, firme specializate în controlul si expertiza marfurilor de export-
import);
- firme, societati sau institutii publice sau private care primesc si
acorda credite externe, efectueaza investitii externe si alte operatiuni de
capital;
- fondurile de investitii care dispun de resurse financiare, pe care
le valorifica, uneori si prin investirea lor în cele mai avantajoase valute;
- brokerii sau curtierii operează centralizarea ordinelor de
cumparare si de vânzare de la diferiţii participanţi şi le transmit băncilor
dealeri; în plus furnizează informaţii asupra evoluţiei cursurilor de schimb
tuturor celor interesati;
- băncile care nu au fost autorizate de banca centrala sa efectueze
tranzactii pe piata valutara, având rol de intermediere.
3
 C si O de moneda straina pe piata valutara determină tranzacţii de
tipul:
- moneda locala contra moneda straina: În acest caz, banca dealer
solicitata poate apela pentru a face convertirea, daca nu are rezerva
valutara proprie, la alte banci dealer de pe piata valutara nationala, carora
le face o oferta de vânzare de moneda locala contra monedei straine
ceruta de client. Daca moneda locala este liber utilizabila poate apela si la
o banca straina de pe piata valutara internationala si schimbul se face mai
usor; (daca C de moneda straina este mare ( deprecierea monedei
nationale)
- moneda straina contra moneda locala: La fel; (daca O de
moneda straina este f. mare ( reprecierea monedei nationale)
- moneda straina contra moneda straina: daca structurile din
segmentul primar detin în conturi bancare moneda straina, dar au nevoie
sa plateasca într-o alta moneda straina. Bancile dealer procedeaza la fel...
Se observă astfel ca între piaţa de schimb naţională şi piaţa de
schimb internaţională nu numai că nu există un zid despărţitor, dar între
ele există strânse relaţii, o strânsă interdependenţă. Totul depinde de
costul operaţiei, respectiv de nivelul cursului de schimb la cumpărare şi la
vânzare.
(b) Segmentul principal sau interbancar este cel mai important
participant al pieţei valutare. Se constituie din institutii bancare care au
primit autorizatie de dealer pentru a face operatiuni de vânzare-cumparare
de devize pe piata valutara nationala sau internationala.
Toate operatiunile de vânzare-cumparare de devize sunt
concentrate în sectorul interbancar, numit si piata interbancara, de aici si
aprecierea acestuia ca segment principal.
Este format din:
- bancile comerciale (principalii operatori pe pietele de schimb
valutar) la care se concentreaza majoritatea cererilor si ofertelor de devize
si care au servicii specializate pentru efectuarea de operatiuni valutare;
- institutiile financiare si bancare internationale (BM, BRI, BERD,
FMI, s.a.) care efectueaza operatiuni pentru atingerea propriilor obiective,
în contul clientilor (state) sau în contul lor propriu.
- bancile comerciale apartinând sau create de grupuri mari
industriale sau filiale bancare si financiare ale unor societati
transnationale;
- casele de schimb valutar, care efectueaza operatiuni de schimb
pentru valori mici, de regula, pentru persoane fizice. Casele de schimb
valutar ceaza C si O de valuta în proportia în care disponibilitatile în
moneda locala sau în valuta depasesc limitele stabilite de conducere
pentru capitalul de rulment.
Se constata unele tendinte de diminuare a diferentelor rigide dintre
segmentul primar si segmentul bancar, întrucât unele unitati care, în
principiu, fac parte din primul, îsi creaza propriile banci, unele primind
dreptul de a efectua operatiuni pe pietele valutare.
Numerarul reprezinta un procent infim în cadrul tranzactiilor
datorita problemelor ridicate de manipulare, depozitare, siguranta.
Procesul de dematerializare a monedei a condus la cresterea importantei
viramentelor bancare în cadrul platilor sau reglementarilor internationale.
În 1973, bancile au creat SWIFT (Society for Worldwide International
Interbank Telecommunication) în vederea implementarii unei retele
mondiale de telecomunicatii pentru mesaje bancare
Orice banca, operând cu devize, deţine un cont curent într-o banca din tara de
emisiune a monedei respective.
De exemplu: O banca româneasca, operând în dolari, va avea cont într-o banca
americana, denumit NOSTRO, respectiv "contul nostru la ei". Pentru banca americana
este LORO, "contul lor la noi".
- un sold creditor în USD al contului LORO corespunde unui activ în USD,
respectiv o creanta detinuta de banca româneasca asupra bancii americane;
- un sold debitor al contului LORO constituie o datorie a bancii românesti fata
de banca americana, ca si cum banca româneasca ar împrumuta. Acest împrumut
figureaza în pasiv ca sold creditor al contului NOSTRO.
Conturile de corespondente bancare constituie pivotul mecanismului de
transferuri internationale.
De exemplu (la seminar): Plata unei sume de 1 000 000 USD, reprezentând un
import de cafea, în favoarea unei societati latino-americane , se va face la initiativa
cumparatorului care va da ordin bancii sale sa vireze suma în favoarea furnizorului, într-
o banca locala, prin intermediul unui corespondent bancar din SUA. Acesta:
- va debita contul LORO al bancii importatorului român
- pentru a credita contul LORO apartinând bancii latino-americane.
4
 Rezulta din aceasta ca transferul international de USD, de la banca româneasca
la cea latino-americana nu implica o miscare fizica de fonduri, ci doar transferul unei
creante printr-o banca din SUA. Prin executarea viramentului, activul românesc în SUA
va fi mutat în Brazilia.
(c) Segmentul de supraveghere a operatiunilor valutare este
reprezentat de banca centrala. Aceasta urmareste obiective ce îi revin
prin lege si îndeplineste mai multe atributii pe piata valutara nationala:
* autorizarea bancilor care au drept de a efectua oparatiuni pe
piata valutara în calitate de dealeri si supervizarea activitatii lor;
* obligarea bancilor comerciale de a mentine o rezerva minima
obligatorie, în moneda nationala si în valuta, în conturile bancii centrale
* executarea ordinelor primite de la clientela proprie: guverne,
banci centrale straine, organisme internationale;
* încercarea de a influenta cursul de schimb, din motive de
politica economica interna, pe de o parte, sau din necesitatea respectarii
unor angajamente internationale (acordurile cu FMI, de exemplu), pe de
alta parte. Aceste interventii, sub forma de vânzari si cumparari de devize,
reprezinta doar una dintre armele de atac prezente în arsenalul bancilor
centrale. Un alt instrument utilizat este taxa oficiala a scontului, care se
reflecta în evolutia nivelului ratei dobânzii, care face moneda nationala
mai mult sau mai putin atractiva pentru plasamante sau investitii.
* Efectuarea directa de operatiuni de vânzari si cumparari de
devize pe piata valutara internationala în scopul gestionarii corecte a
rezervelor valutare ale statului, prin mentinerea lor în valute care sa
asigure lichiditatea si eficienta optima.
B. Reglementari privind desfăşurarea activităţilor de schimb
valutar se refera la totalitatea masurilor monetare, valutare si
administrative pe care autoritatile dintr-o tara le pot lua în vederea
atingerii obiectivelor fundamantale ale politicii lor economice si valutar-
financiare. Gradul, intensitatea si limitele unor asemenea masuri dau
caracterul de piata libera sau controlata a tranzactiilor valutare.
Masuri monetare:
- regimul de convertibilitate a monedei nationale
- modul de constituire a depozitelor bancare si nivelul dobânzilor bonificate
- gradul de liberalizare a actelor si faptelor de comert exterior
- regimul miscarilor de capital
- politica bancii centrale privind raportul activelor si pasivelor bancilor în moneda
nationala si monede straine.
Masuri valutare:
- sistemul de cursuri valutare practicat
- depozitele prealabile la importuri
- libertatea de vânzare si cumparare a valutelor
Masuri administrative:
- sistemul de autorizare prealabila a bancilor pentru efectuarea de operatiuni valutare
- obligativitatea prezentarii de informatii suplimentare privind actele de comert exterior
care genereaza operatii valutare.
C. Procedurile de stabilire a cursurilor de schimb au în vedere:
- gradul de libertate sau restrângere a actiunii factorilor
determinanti ai CS (economici, valutar-financiari si psihologici);
- plaja si intensitatea interventiei bancii centrale pentru
influentarea CS;
- tehnicile de stabilire a CS de referinta (fixing, closing) si
institutiile responsabile;
- sistemul formarii CS: prin relatiile interbancare directe
permanente sau prin negocieri la bursa valutara la anumite intervale de
timp;
- momentul sau ora de stabilire a cursului pietei (de regula ora
1100).
D. Metodele si tehnicile de interventie ale bancii centrale sunt
specifice fiecarei tari, dar uneori sunt corelate prin întelegeri confidentiale
între diferite banci centrale, în vederea evitarii unor fenomene de criza
majore.
Personalul bancar care are contact direct sau indirect cu piaţa
valutară este grupat în servicii sau compartimente la diferite niveluri:
Contactul între segmentul primar şi segmentul interbancar se
realizează prin servicii sau compartimente ale băncilor care au relaţii
directe cu clienţii.
1. Lucrătorii acestor compartimente transmit informaţiile cu
privire la C şi O culese de la clienţi unui serviciu (compartiment)
specializat în determinarea poziţiei băncii pe valute şi scadenţe.
5
Poziţioniştii sintetizeză şi prelucrează datele valutare pentru fiecare
monedă, stabilind scadenţele când trebuie să fie valuta dorită în cont.
Poziţia băncii reprezintă situaţia în care se află o bancă în ceea ce
priveşte disponibilităţile şi nevoile sale, într-o anumită valută. Astfel,
poziţia băncii, într-o anumită zi sau oră, se apreciază ca:
- o poziţie lungă (excedentară) a unei anumite valute atunci când
raportul dintre disponibilităţile în conturi şi cererea clientelei
este pozitiv (adică disponibilităţile > cererea la acea valută); banca va
vinde valutele în exces şi va cumpăra valuta deficitară cerută
de clienţi;
- o poziţie scurtă în cazul în care, la o valută disponibilităţile
sunt reduse şi cererea este mai mare; banca va cumpăra valuta
cerută, satisfăcând cererea clientelei;
- atunci când solduirle disponibilităţilor (creanţelor) şi cererilor
(obligaţiilor), într-o anumită valută, sunt egale, poziţia la acea
valută şi în acel moment este o poziţie închisă (echilibrată sau
soldată); banca face faţă cererii de valută din propriile
disponibilităţi, fără să apeleze la operaţiuni pe piaţa valutară.
În realitate, în majoritatea cazurilor, băncile au o poziţie scurtă sau
una lungă la o valută sau alta, de unde apare nevoia obiectivă de a fectua
operaţiuni pe piaţa valutară pentru a satisface cererea clientelei sau
propriile necesităţi în respectiva valută.
3. În sălile de arbitraj, operatorii specializaţi (dealerii,
arbitrajiştii, cambiştii) primesc doar C şi O netă pe valute şi scadenţe şi
îşi concentrează atenţia asupra problematicii schimbului cu alte bănci la
cel mai bun curs valutar şi la cea mai avantajoasă dobândă la o valută sau
alta. Aceştia sunt persoane cu o pregătire profesională deosebită, în
măsură să înţeleagă şi să analizeze teoria şi realitatea economică si
financiară. În câteva secunde si fara semnatura, un asemenea specialist
poate angaja banca pentru mai multe milioane de USD. Din acest motiv,
specialistii de elita sunt protejati, dar si controlati îndeaproape de
conducerea bancilor. Acesti specialisti lucreaza la tablourile de schimb
monetar, adevarate bijuterii în domeniul informaticii si telecomunicatiilor.
Fiecare post de lucru cuprinde:
- unul sau două terminale conectate la marile retele de transmitere
a informatiilor financiare ce permit legatura între toate salile de schimb
din lume;
- mai multe telefoane digitale;
- mai multe linii directe, ce permit legaturi instantanee cu filialele
din strainatate, banci, curtieri si clienti mai importanti;
- un sistem de informare care reda imediat pozitia bancii pentru
fiecare deviza;
- un computer dotat cu programe de calcul care permit decizii
rapide pentru operatiunile de arbitraj, plasament , speculare sau de
acoperire.
IV.3. Categorii de operaţiuni pe piaţa de schimb
Există multiple tehnici şi operaţiuni valutare efectuate pe pieţele
de schimb:
A. Operaţiunea la vedere (spot) constă în vânzarea/cumpărarea
de valute la un curs de schimb negociat de operatori (numit curs la vedere
sau spot), cu decontarea (virarea banilor) între bănci, respectiv mişcările
în conturi (ieşirea valutei vândute şi intrarea valutei cumpărate) în cel
mult 2 zile bancare lucrătoare, faţă de ziua încheierii tranzacţiei.
Data când banii (valuta) trebuie să intre în conturi, adică ziua
decontării, poartă denumirea, în practica internaţională, de “ziua valutei”.
Operatorii negociază ferm sumele, cursul de schimb, precum şi
ziua valutei (chiar dacă cursul valutar se schimbă în aceeaşi zi sau în următoarele două
zile, până la data valutei). Rezultatul negocierii dintre operatori (sumele,
monedele străine, cursul de schimb, data valutei, caracterul operaţiunii – spot, băncile şi
ţara, numerele conturilor curente NOSTRO sau LORO etc.) este trecut într-o fişă de
arbitraj trimisă imediat după avizarea de către dealerul şef la “serviciul
cifru”, iar acesta – după codificare –:
- la “serviciul corespondenţă”, care transmite datele, în scris,
codificate, prin fax sau SWIFT, cu semnătură electronică
autorizată băncii corespondente, precum şi
- la serviciile operative din interiorul băncii pentru a se
comunica clienţilor modul în care a fost executat ordinul de
schimb valutar şi comisionul bancar.
6

Din punct de vedere practic, negocierea porneşte de la stabilirea
cotatiilor pe piata de schimb de către dealeri şi presupune luarea în
considerare:
a) a elementelor de teorie mentionate în capitolul anterior:
- fie sub forma manifestarii lor directe (ca o reactie imediata la
scumpirea unor produse de baza, ridicarea semnificativa a ratei dobânzii
într-o tara etc.)
- fie indirecte (luând în calcul atitudinea clientilor, mersul pietei
vis-à-vis de moneda unei tari etc.).
b) precum si alte informatii importante precum:
- necesarul sau excedentul de valuta (de exemplu JPY) al bancii;
- rezultatele prognozelor;
- relatiile între banci;
- relatiile interumane (între angajatii diferitelor banci care
realizeaza tranzactii monetare) etc.
Astfel, având în vedere cazul unei bănci dealer de pe piata de
schimb internaţională (de exemplu o banca importanta din Elvetia),
stabilirea cursului de schimb în ziua t (1 USD = ?CHF, 1 EUR = ?CHF
etc.) se realizeaza initial sub forma cursului de deschidere, încă înainte de
ora 800, când încep tranzactiile, ţinându-se seama de urmatoarele surse de
informare:
1. cursurile de schimb la închidere la băncile din New-York
(dar si din alte centre de pe coasta de est a SUA), ca si pe pietele de
schimb asiatice (Tokyo, Singapore etc.). Aceste cursuri apar pe ecranele
calculatoarelor conectate la agentiile Reuters, Telerate etc.
• Intereseaza cotatiile din NY stabilite la sfîrsitul zilei precedente
întrucât:
- ele au fost realizate în ţara care dă tonul pe piaţa valutară
internaţională, pe de o parte,
- iar pe de altă parte, diferenţa de fus orar face ca băncile din SUA să
functioneze suficient de multe ore dupa ce bancile europene "au închis"
pentru a putea oferi informatii proaspete privind mersul pietei.
• Intereseaza cotatiile de pe pietele asiatice întrucât sunt pietele care
preced în timp deschiderea pietei europene.
2. ştirile comunicate de principalele agenţii de presă privind
evenimentele petrecute "peste noapte".
• Astfel de stiri, precum:
- calamitati naturale sau tulburari sociale
- compromiterea exporturilor unei tari
- schimbari privind politica economica, guvernul, majoritatea
parlamentara într-o directie care trezeste neîncredere
- cresterea preturilor la produsele de baza
- cresterea ratei dobânzii etc.
fac ca încrederea în puterea de cumparare a monedei K sa scada
(uneori vertiginos) si ca urmare este oferita intens spre vînzare, desi
solicitarile scad, ceea ce o va face mai ieftina în raport cu alte valute
(are loc o depreciere vizibila a monedei tarii în care evenimente de genul celor
enumerate au avut loc).
• Invers, daca în tara Z se anunta schimbari în bine:
- stabilitate sau expansiune pe plan economic
- recolte bune
- rata scazuta a inflatiei
- excedent al balantei comerciale etc.
ele au ca urmare mentinerea pretului monedei Z sau chiar scumpirea
unei astfel de monede în raport cu alte valute (apreciere).
3. Rezultatele analizei si prognozei evolutiei cursului de schimb
pentru valutele importante asa cum rezulta din citirea diagramelor
speciale (chart-systems), realizate de catre specialistii în analiza tehnica.
Evolutia cursurilor de schimb la banca respectiva (la care urmeaza a se
stabili cursul initial) va fi, de asemenea, obiect de analiza si prognoza
pentru specialistii respectivi.
4. Pozitia băncii pentru fiecare valută, în sensul luarii în
calcul:
- a cursului la închidere în ziua precedenta,
- a rezervelor de valuta,
- a obligatiilor fata de clienti,
- a intentiilor din ziua respectiva.
Toate informatiile din sursele mentionate sunt comentate în cadrul
echipei care stabileste o cotatie initiala si se ajunge la cursul la
deschidere (de exemplu 1 USD = CHF 1,4949 - 1,4956). Rezultatele
7
privind cursurile la care s-a ajuns, trebuie finalizate asa încât, la ora de
deschidere a activitatii bancii cu clientii, acestea sa fie afisate.
Cotatiile au doua valori:
- Un curs de cumparare = cel la care banca cumpara devize
- Un curs de vânzare = cel la care banca vinde devize.
De exemplu: 1 USD = CHF1,4949 - 1,4956 ceea ce înseamna ca:
- banca cumpara dolari cu 1,4949 CHF si îi vinde cu 1,4956 CHF,
adica
- cei ce ofera spre vânzare USD vor primi 1,4949 CHF pentru 1
USD, iar
- solicitantii de USD vor putea cumpara 1 USD la pretul de 1,4956
CHF.
Diferenţa între cursul de cumparare si cel de vânzare se numeste
SPREAD si reprezinta marja bancii, care de regula variaza usor de la o
banca la alta, în functie de pozitia bancii în deviza respectiva si de
motivatii de ordin concurential. Ecartul între cele doua cursuri este, în
general, redus; cresteri sensibile se înregistreaza numai când pietele devin
"nervoase". (Pe piata de numerar, ecartul între cursurile de cumparare si cele de
vânzare, aplicate persoanelor fizice este mai mare, comparativ cu cel de pe piata
interbancara si, totodata diferit de la o banca la alta.)
Din momentul deschiderii, pe parcursul zilei valutare, cotaţiile se
vor modifica sub impactul C şi O provenite de la ceilalţi dealeri, în urma
negocierii.
O negociere între operatorul elveţian şi un operator new yorkez,
vânzător de USD, poate decurge după următorul scenariu:
“Cum lucraţi USD contra CHF spot?
- 1,4949 / 56
- Vă rog apropiaţi.
- 1,4950 / 56 (sau sorry)
- Vând 1 milion USD
- OK”
În cazul modificarilor de curs, retelele de comunicatii rapide
(Reuters, Swift, Telerate etc.) preiau informatia, ca si alte informatii de
acest fel si le comunica bancilor interesate. Mesajele se succed, banca
elvetiana poate deveni si ea interesata sa solicite altor banci diverse valute
la schimb. Ca urmare cursurile de schimb se pot modifica frecvent si
aceasta pâna la ora de închidere a activitatii bancii, când se trage linie si
se stabileste profitul sau pierderea, precum şi cursul de închidere.
B. Operaţiuni valutare la termen (forward)
Deşi operaţiunile valutare la vedere sunt preponderente în
ansamblul tranzacţiilor valutare de pe piaţa de schimb, o altă operaţiune
importantă o reprezintă operaţiunile la un termen viitor.
Într-o operaţiune la termen, operatorii contractează angajamente
de vânzare şi cumpărare de valută, la un curs fixat în momentul
tranzacţiei, dar livrarea şi plata se vor efectua la o dată ulterioară (“data
valutei”), ce depăşeşte 2 zile bancare lucrătoare, fixată în momentul
efectuării angajamentului.
Data valutei este de regulă la termene de 1, 3, 6 sau 12 luni, dar
poate fi orice termen intermediar de preferat exprimat în luni şi nu în
fracţiuni de luni.
Cursul de schimb, suma şi data valutei sunt ferme până la virarea
banilor în conturi (deşi cursul de schimb se poate modifica în această
perioadă).
Caracteristicile contractului forward:
- se încheie în afara bursei, prin negociere directă între părţi;
- nu este standardizat;
- are o valoare fixă, fixarea valorii contractului se face în
prezent;
- nu are piaţă secundară;
- poate fi lichidat numai la scadenţă.
La stabilirea cursului de schimb la termen se ţine seama de
următoarele aspecte:
- cursul de schimb spot din ziua negocierii;
- nivelurile procentului de dobândă la depozitele şi împrumuturile
bancare la termen pe o perioadă egală cu data valutei (1, 3, 6 etc. luni);
ratele de dobândă interbancară sunt publicate zilnic pentru valutele liber
utilizabile la ora 1100 în centrele financiare (LIBOR, PIBOR, FIBOR etc.);
- de mărimea intervalului până la termenul contractual de
efectuare a încasării/plăţii.
8
 Având în vedere cei trei factori, la echilibrul pieţei valutare
(situaţie optimă), au loc următoarele relaţii:
1+ rdobt R intrare
t
CC fwd R/K = CC spot R/K *
1+ rdobt K ieşire
1+ rdobt R ieşire
CV fwd t R/K = CV spot R/K *
1+ rdobt K intrare
unde:
CC fwd t R/K (CV fwd t R/K) – este cursul de schimb de cumpărare
(vânzare) forward pentru termenul t al monedei K, exprimat în unităţi de
monedă R pe o unitate de monedă K;
CC spot R/K (CV spot R/K) - este cursul de schimb de cumpărare
(vânzare) la vedere al monedei K, exprimat în unităţi de monedă R pe o
unitate de monedă K;
rdobt R intrare (ieşire) – rata dobânzii pentru depozitele (împrumuturile)
în moneda R calculată pentru termenul t [rdob R intrare (ieşire)* t/12, unde t este
exprimat în luni];
rdobt K intrare (ieşire) – rata dobânzii pentru depozitele (împrumuturile)
în moneda K calculată pentru termenul t [rdob K intrare (ieşire)* t/12, unde t este
exprimat în luni].
Cotaţia forward este afişată pe terminalele bancare sub forma
“pip-urilor”, care se adună sau se scad din cursul spot pentru a se obţine
cursul forward. Pentru simplificarea calculului şi citirii cotaţiilor forward
au fost stabilite o serie de reguli uniforme de cotare (valabile în cazul
exprimării monedei K în unităţi de monedă R):
- dacă pip-ul de la cumpărare este mai mic decât pip-ul de la
vânzare, se adună la cursul spot pentru a obţine cursul forward;
se spune că valuta K face primă şi moneda R discount;
- dacă pip-ul de la cumpărare este mai mare decât pip-ul de la
vânzare, se scad din cursul spot pentru a obţine cursul forward;
se spune că valuta K face discount şi moneda R primă.
Aşadar, face primă moneda care se apreciază şi face discount
moneda care se depreciază. Dacă, la termen, cursul este egal cu cel la
vedere, se spune ca moneda este la paritate (au pair).
Tranzacţiile la termen reprezinta cel mai raspândit instrument de
protejare împotriva surprizelor neplăcute datorate modificării cursurilor
de schimb în decursul timpului, dar sunt utilizate şi de speculatori care
doresc să profite de pe urma fluctuaţiilor. În perioadele de stabilitate,
operaţiunile la termen devin mai puţin interesante.
Băncile centrale nu intervin, de regulă, pe piaţa la termen, întrucât
ar facilita jocul de piaţă al unor operatori, permiţându-le să opereze la
cursuri favorabile.
C. Operatiuni de schimb de tip SWAP
Acest tip de operaţiuni se realiza la început între băncile centrale,
întrucât SMI creat la BW le obliga să intervină pe piaţa valutară, prin V-C
de monede străine pentru a influenţa CS. Ca să nu apeleze des la rezervele
valutare proprii, Bc3C cu valute liber convertibile făceau schimb (swap)
de monedă proprie între ele. În acest scop cele două Bc3C îşi deschideau
reciproc conturi în propria valută în favoarea băncii partenere. Aceste
sume nu se numeau împrumuturi căci nu erau purtătoare de dobândă, ci
simplu “schimb” (“swap”).
În paralel se dezvoltă operaţiuni de swap valutar şi între băncile
comerciale, la cererea clientelei sau din necesităţi proprii.
Swap-ul poate fi definit ca îmbinarea a două operaţiuni valutare,
simultane şi opuse, una de vânzare şi alta de cumpărare, una la vedere şi
alta la termen. Este vorba, deci, de o dublă operaţiune de schimb.
Scopul operaţiunilor de schimb ("swap") este legat de dorinţa de
protejare a deţinătorilor de valută în faţa modificărilor de CS păgubitoare
sau a modificărilor de rată a dobânzii. De aceea, în practică există variante
de swap de devize şi swap de dobânzi. Între situaţiile tipice care presupun
operaţiuni swap putem aminti:
a) Satisfacerea de către bancă a unor încasări şi plăţi, între care
unele efectuate în prezent şi altele în viitor.
9
 De exemplu, o bancă care dispune la vedere (în spot) de 1 mil
USD, disponibili timp 3 luni şi are nevoie la vedere de CHF pentru 3 luni
poate proceda astfel: - vinde la vedere de USD, la CS spot (cumparare de
CHF);
- cumpără USD la CS fwd la 3 luni, calculat în funcţie de diferenţa
de dobândă la 3 luni (vânzare la termen de CHF).
Ambele operaţiuni se fac în paralel.
b) Prudenţa în ceea ce priveşte păstrarea unor sume mari în valută
care prezintă riscul deprecierii, atunci când deţinerea acestor sume este
absolut necesară pentru asigurarea unor plăţi. Banca va prefera să le
vândă la vedere ţi să le cumpere imediat la termen.
c) Schimbarea de datorii între două părţi reprezintă tot o
operaţiune de swap, care permite partenerilor să-şi modifice gradul de
expunere la riscuri:
• Swap de devize - Agentul A deţine o datorie în USD, iar
firma B este îndatorata în GBP; sumele sunt echivalate. A crede ca
USD se va aprecia în raport cu GBP, dorind astfel să-şi ramburseze
în viitor, datoria în GBP. Daca B apreciaza invers situatia, prin
operaţiunea de swap, A se va îndatora în GBP si B în USD. În final
doar unul dintre parteneri va avea de câstigat (cel care a anticipat
corect).
• Swap de dobânzi - Să presupunem că A şi B împrumută
aceeaşi sumă, pentru aceeaşi durată; firma A la o dobândă fixă, iar
firma B la o dobândă variabilă. A anticipează o scădere a dobânzilor
şi ar dori să profite de o dobândă variabilă. B ar prefera o rată fixă
care îi conferă siguranţa cu privire la cuantumul datoriei sale. O
operaţiune de swap (= de schimbare de datorii) îi va satisface pe cei
doi parteneri.
Perioadele de instabilitate pe piaţa valutară sau în "zona"
dobânzilor sunt cele mai propice unor astfel de tranzacţii.
D. Operaţiunile de arbitraj valutar
Noţiunea de arbitraj pe piaţa de schimb se referă la operaţiunile de
V-C de valută sau hârtii de valoare cu scopul de a profita de pe urma
diferenţelor de valoare.
Arbitrajorii dau pieţei echilibru. Pe lângă urmărirea oportunităţilor
în scopul obţinerii de profituri, arbitrajul mai are rolul de a menţine
preţurile aliniate. Când apar diferenţe, arbitrajorii acţionează, vânzând şi
cumpărând:
- acolo unde preţul (cursul) este mai mare, apare presiunea
arbitrajorilor vânzători, care îl diminuează;
- unde preţul este scăzut, apare presiunea la cumpărare, ceea ce
conduce la creşterea cursului.
În realitate, deosebirile de preţ sunt temporare, durează doar câteva
minute sau secunde. Arbitrajorii trebuie să acţioneze foarte rapid pentru a
profita de aceste diferenţe. Astfel, ei contribuie, într-o măsură foarte
mare, la lichiditatea pieţei.
Diversitatea de situaţii de pe piaţa de schimb (cursuri de schimb
diferite, dobânzi sau tipuri de operaţiuni diferite) conduce la existenţa
unor diverse tipuri de arbitraje:
• spaţiale (pe pieţe diferite):
- arbitrajul simplu, bilateral constă în cumpărarea
unei sume pe piaţa unde valuta cotează mai slab şi
vânzarea pe piaţa unde cotează mai bine (exemple: piaţa A
şi piaţa B; piaţa forward şi piaţa futures)
- arbitrajul multiplu apare ca urmare a existenţei
simultane de cursuri de schimb diferite pentru mai multe
valute, pe mai multe pieţe şi presupune căutarea
transformării valutei pe care o deţinem prin acţiuni
succesive de vânzare cumpărare astfel încât să obţinem în
final un câştig.
• temporale (au în vedere diferenţe între valorile indicatorilor la
momente diferite). De exemplu, operaţiunile de arbitraj valutar
bazate pe anticipări privind evoluţia cursului de schimb:
- arbitraj valutar “a la hausse”: are la bază anticiparea conform
căreia valuta pe care o cumpărăm acum la cursul de schimb
spot se va vinde după o perioadă previzibilă la un preţ mai
mare (se va aprecia);
- arbitraj valutar “a la baisse”: anticiparea deprecierii unei
valute determină vânzarea acesteia.
10
 Informaţiile privind evoluţia cursului de schimb sunt coroborate
cu informaţiile privind ratele dobânzii existente pe diferite pieţe, pentru
valute diferite. Trebuie să ţinem seama că:
- de regulă, valuta care este în curs de apreciere are o rată a
dobânzii mai mică, în comparaţie cu valuta care este în curs de
depreciere care are o rată a dobânzii mai mare;
- modificarea cursului de schimb poate diminua sau anula
câştigul (dacă moneda cumpărată şi depusă pentru dobânda
mai mare suferă în timp o depreciere mai mare dacât
anticipăm) sau îl poate amplifica (dacă moneda pe care am
mizat înregistrează o creştere de valoare).
Nivelul de indiferenţă privind viitorul curs de schimb al monedei
cu rata dobânzii mai mare (în curs de depreciere) poate fi calculat astfel:
1 + r dob mare
NI = spot *
1 + r dob mică
O depreciere mai mică decât acest nivel de indiferenţă permite
obţinerea unui câştig prin depunerea la bancă a monedei cu dobânda mai
mare, dar o depăşire a acestui prag de depreciere, erodează câştigul
conducând la pierdere.
E. Operaţiunile derivate au apărut relativ recent, respectiv în anii
’70 şi s-au dezvoltat în anii ’80 – ’90.
Se numesc ”derivate” deoarece combină tehnici şi folosesc ca
suport instrumente şi produse care au apărut şi s-au dezvoltat la bursele de
mărfuri, pieţele valutare interbancare, pieţele de credit, pieţele de capital.
Operaţiunile derivate poartă pecetea acestor pieţe din care
“derivă”, dând naştere pieţei produselor derivate. Deşi distinctă, această
piaţă uneşte şi totodată şterge deosebirile clasice dintre bursa valutară,
bursa de mărfuri şi bursa de valori.
Faptul că piaţa produselor derivate este strâns legată de piaţa valutară clasică şi
totodată se extinde mult dincolo de aceasta este un argument în plus pentru a vorbi
despre piaţa de schimb (şi nu despre piaţa valutară). Ea îşi lărgeşte aria de activitate şi
asupra unor activităţi financiare şi bursiere.
Principalele categorii de produse tranzacţionate pe pieţele
derivate sunt:
1. Contractul FUTURES este un angajament standardizat între doi
parteneri: un vânzător şi un cumpărător, de a vinde, respectiv de a
cumpăra un anumit activ (devize, acţiuni, alte titluri financiare sau
mărfuri şi titluri pe mărfuri), la un preţ stabilit în momentul încheierii
tranzacţiei şi cu executarea contractului la o dată viitoare numită scadenţă.
Printr-un astfel de contract, vânzătorul se obligă să vândă, iar
cumpărătorul să cumpere activul de la baza contractului la o dată viitoare
(scadenţă), dar la un preţ stabilit în momentul încheierii tranzacţiei.
Elementul care face din aceste contracte nişte produse foarte flexibile şi
atractive este standardizarea clauzelor sale principale:
-cantitatea
-scadenţa
-modalitatea de executare la scadenţă.
Singura clauza nestandardizata este preţul care se stabileşte prin
confruntarea cererii cu oferta. Valoarea contractului futures tranzacţionat
la BMFMS este egală cu unitatea de tranzacţionare * preţul futures al
valutei.
Bursa Monetar Financiara si de Marfuri Sibiu pune la dispozitia
investitorilor contracte futures valutare RON/EURO, RON/USD,
EUR/USD. Fiecare contract futures este echivalentul a 1000 unitati
monetare (EUR sau USD). Scadenţele contractelor futures sunt
trimestriale: Martie, Iunie, Septembrie, Decembrie. Pentru a-si lichida
poziţiile deţinute, operatorul fie va iniţia, înainte de scadenţa contractului,
o poziţie inversă ca sens (dacă a acţionat în calitate de cumpărător va
vinde şi invers), dar de aceeaşi cantitate ca în tranzacţia iniţială, fie va
aştepta scadenţa. La scadenţă, Casa Română de Compensaţie va lichida
automat toate poziţiile deschise. CRC este contraparte la fiecare
cumpărare sau vânzare de contracte la termen, garantând integritatea
tranzacţiilor.
Standardizarea contractelor şi crearea funcţiei de compensare au
mărit eficienţa pieţei, permiţând o piaţă mult mai lichidă, oricine putând
11
să intre şi să iasă rapid din piaţă. Cu cât preţul este mai rapid
determinat/stabilit şi piaţa este mai lichidă, cu atât ea devine mai eficientă. Opţiune call Opţiune put

opţiuniiVânzătorul opţiuniiCumpărătorul
Avantajele tranzacţionării contractelor futures:
- dematerializarea acestui tip de contract permite investitorului să Obţine dreptul de a cumpăra
pătrundă pe piaţă doar în funcţie de interesele sale, nemaifiind legat de Obţine dreptul de a vinde
activul suport al opţiunii la
acţiunile anterioare; cu alte cuvinte poate chiar să înceapă printr-o activul suport al opţiunii la
preţul de exercitare
operaţiune de vânzare, nemaifiind condiţionat de o eventuală cumpărare preţul de exercitare prestabilit.
prestabilit.
anterioară (deţinere a activului).
- existenţa unei pieţe secundare pentru acest tip de contracte. Spre
deosebire de contractele forward, contractele futures pot fi lichidate
oricind pina la data scadentei, eliminindu-se astfel riscul aparitiei de Se obligă ca în momentul în
pierderi in cazul unei evolutii defavorabile a preturilor pe piata. Pina la Se obligă ca în momentul în
care cumpărătorul îşi
data scadentei, pretul contractului variaza zilnic, in functie de raportul care cumpărătorul îşi exercită
exercită dreptul de a
dintre cerere si oferta. dreptul de a vinde, să devină
cumpăra, să se constituie ca
- contractele futures pot fi tranzactionate blocând sume mult mai cumpărător al activului suport
vânzător al activului suport
mici (numite marje) decât pe piaţa la disponibil. Concret, pentru vânzarea la preţul de exercitare.
la preţul de exercitare.
sau cumpărarea unui contract futures, la iniţierea operaţiei este necesar ca
în contul deschis să fie imobilizată o anumită sumă cu titlul de garanţie.
- Levierul ofera posibilitatea de a obtine un castig mare dintr-o Scopul operaţiunilor derivate poate fi de acoperire a riscurilor
investitie initiala mai mica decat in cazul investitiilor clasice generate de fluctuaţiile preţurilor activelor suport (hedging) sau simplu
scop speculativ.

2. Opţiunile sunt cele mai noi contracte bursiere şi dau
cumpărătorului dreptul, dar nu şi obligaţia de a vinde (opţiunile PUT) sau
de a cumpăra (opţiunile CALL) un anumit activ - marfă, titlu financiar sau
instrument monetar la o dată viitoare, la un pret stabilit in momentul
incheierii contractului. În schimbul acestui drept, cumpărătorul opţiunii va
plăti o sumă, numită primă, vânzătorului acesteia
În tabelul de mai jos sunt prezentate schematic drepturile şi
obligaţiile participanţilor la tranzacţiile cu opţiuni:
IV.4. Organizarea şi funcţionarea pieţei de schimb în România
În perioada 1990-1994 s-au creat o serie de instituţii şi mecanisme
favorabile creării unei pieţe valutare în România:
a) Crearea instituţiilor necesare funcţionării pieţei valutare.
În acest sens un rol decisiv a avut transformarea BNR dintr-o
bancă de încasări şi plăţi pentru agenţii economici într-o bancă centrală.
Între atribuţii atribuţiile în domeniul valutar ale BNR se numără:
- preia gestionarea rezervelor valutare ale statului de la BRCE,
- controlul şi supravegherea funcţionării pieţei valutare,
- autorizarea băncilor care pot efectua operaţiuni valutare
(brokeri, dealeri sau case de schimb valutar),
- supravegherea CS,
12
 - emiterea de regulamente, norme şi decizii privitoare la piaţa
valutară,
- intervenţii prin instrumente specifice economiei de piaţă
pentru derularea normală a operaţiunilor valutare.
De asemenea, au fost create şi reglementate activităţile băncilor
comerciale autorizate de BNR să efectueze operaţiuni valutare. În prezent
sunt autorizate peste 40 de bănci româneşti sau sucursale ale unor bănci
străine care au statutul de persoane juridice româneşti.
S-a format o largă reţea de case de schimb valutar care fac
operaţiuni de V-C de valute şi îndeplinesc anumite condiţii formulate de
BNR înainte de a primi autorizaţia de funcţionare.
b) Introducerea dreptului de proprietate asupra
valutelor pentru rezidenţi (persoane fizice şi juridice).
În prima etapă, agenţii economici puteau să reţină 30% din valuta
încasată din exporturi, pe care o puteau utiliza pentru plata importurilor
sau putea fi convertită în lei pe piaţa valutară internă sau putea fi
transformată într-o altă valută de care aveau nevoie în tranzacţiile de cont
curent. Ulterior cota a crescut la 50%, apoi la 100% (“full rettention”).
Persoanele fizice au căpătat dreptul de a cumpăra valută de la
casele de schimb valutar la început în valoare de 300 de USD, apoi de 500
de USD, cu condiţia să facă dovada că au paşaport.
Trecerea treptată la convertibilitatea internă a leului în valută din
partea rezidenţilor pentru importuri de mărfuri şi câteve alte plăţi externe
care fac parte din contul curent, ulterior ea fiind extinsă la toate
categoriile de operaţiuni de cont curent atât pentru rezidenţi cât şi pentru
nerezidenţi.
c) Piaţa valutară este elementul care a apărut ca o
consecinţă logică a celor menţionate anterior.
La început, această piaţă a fost restrânsă la o oră de activitate la
BNR, unde se întruneau băncile autorizate să facă tranzacţii valutare, doar
în calitate de brokeri, prezentând C şi O clienţilor. Formarea cursului
valutar se făcea prin sistemul licitaţiilor valutare desfăşurate sub egida
BNR. Firmele importatoare aşteptau “la rând” mult timp pînă li se vindea
valuta necesară.
În aprilie 1994 se crează piaţa valutară interbancară, prin care
băncile acţionează ca dealeri (în numele şi în contul lor), iar prin negosieri
libere, directe şi în interdependenţă de raportul dinter C şi O, se formează
CS interbancar.
Alături de piaţa interbancară se dezvoltă şi piaţa caselor de
schimb valutar, al doilea segment al pieţei valutare naţionale româneşti.
Totuşi, în anii 1993-1996 funcţionează şi al treilea segment al
pieţei valutare – numit “piaţa gri”, prin care se ocoleşte sistemul
licitaţiilor şi piaţa interbancară. Firmele exportatoare alegeau să schimbe valuta în
lei direct la alte întreprinderi româneşti (acelea care nu reuşeau să obţină imediat valuta
în sistemul licitaţiilor). Cu timpul, însă, volumul ofertei de valută a crescut simţitor pe
piaţa interbancară (cursul nu a mai fost supraevaluat, ca urmare a C care depăşea anterior
O), astfel că toată C de valută a fost satisfăcută, iar piaţa gri s-a autodizolvat.
Al patrulea segment al pieţei valutare în acea perioadă era “piaţa
neagră”, care funcţiona pentru persoane fizice întrucât casele de schimb
valutar fie nu aveau suficientă valută, fie CS nu era atrăgător. Şi acest
segment a fost neutralizat, întrucât casele de schimb au au primit dreptul
să majoreze plafonul maxim de vănzare a valutelor, iar CS a devenit
foarte apropiat de cursul interbancar (diferenţele fiind de 1%-3%).
În prezent, piaţa valutară în România funcţionează în condiţii
bune, realizând zilnic tranzacţii de valori foarte mari, satisfăcând C şi O
de valută, obţinându-se un CS de echilibru.
Piaţa valutară interbancară se defineşte ca o piaţă continuă, în care
se efectuează vânzări şi cumpărări de valute la vedere (spot) şi la termen
(forward) contra monedei naţionale la cursuri de schimb determinate liber
de intermediari autorizaţi de BNR să participe în nume şi în cont propriu
(dealeri) sau în nume propriu şi în contul clienţilor (brokeri).
Prin statutul său, BNR are obligaţia să supravegheze şi să
reglementeze funcţionarea în bune condiţii a pieţei valutare. Actul
normativ în vigoare emis de BNR privind piaţa valutară este
“Regulamentul privind regimul valutar” nr. 4 din 2005, modificat şi
completat ulterior de Normele nr. 6-2005; 5-2006 şi 6-2006 prin Circulara
nr. 7 din 25 mai 1998.
Conform acestui act plăţile şi încasările între rezidenţi se fac
numai în moneda naţională (lei). Fac excepţie:
- băncile autorizate pentru operaţiuni valutare,
- persoanele juridice care efectuează operaţiuni ce decurg:
- din contracte de comerţ exterior,
13
 - din acte de comerţ derulate în zone
libere, porturi, aeroporturi, puncte de trecere a
frontierei, trenuri internaţionale etc. sau
- din organizarea şi prestarea de
lucrări sau servicii externe (transport, turism
internaţional etc.),
- persoanele fizice pentru operaţiuni cu caracter incidental.
Agenţii economici exportatori trebuie să repatrieze valuta în
conturile băncilor româneşti şi o pot vinde pe piaţa valutară contra lei sau
pot constitui depozite în conturi curente în valută. Agenţii economici
importatori cumpără valută de la bănci contra lei sau alte valute pe care le
au în cont curent, operaţiuni care, de asemenea, se fac prin intermediul
pieţei valutare.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o bancă dealer
pentru a fi autorizată de BNR să opereze pe piaţa valutară sunt
următoarele:
- existenţa unui capital social adecvat;
- existenţa unei structuri organizatorice distincte (cu
departament sau serviciu de arbitraj);
- elaborarea unor norme proprii privind procedurile de schimb
valutar în relaţiile cu clienţii;
- respectarea reglementărilor privind relaţiile cu celelalte bănci;
- stabilirea de competenţe şi limite valorice până la care se poate
angaja fiecare arbitrajist;
- desemnarea personalului implicat în activitatea de schimb
valutar care trebuie să primească avizarea BNR;
- existenţa unor relaţii de corespondent bancar cu alte bănci la
care să aibă deschise conturi în străinătate pentru cel puţin în:
USD, EUR;
- existenţa unui sistem operaţional specific: echipament
operaţional tip Reuters sau Dow Jones, echipamente specifice
pentru comunicaţii şi plăţi (linii telefonice interne şi
internaţionale, sisteme de înregistrare a convorbirilor
telefonice, telex, Swift, fax etc.).
Schimbul valutar se realizează în principal pe piaţa valutară
interbancară.
Cerinţe ale dezvoltării pieţei valutare interbancare
Întărirea monedei naţionale şi trecerea la convertibilitatea deplină
depind de dezvoltarea şi perfecţionarea pieţei valutare. În acest sens, o
cerinţă esenţială rămâne abandonarea controlului pieţei prin mijloace
extraeconomice şi prezervarea condiţiilor de formare a cursului real de
schimb. Desigur, banca centrală poate influenţa cursul prin intervenţii pe
piaţă (vânzare de valută pentru stoparea deprecierii acesteia), prin rata
dobânzii la activele denominate în lei (majorarea ratei dobânzii pentru
întărirea monedei naţionale, respectiv relaxarea dobânzii pentru limitarea
creşterii cursului), prin masa monetară pe care o pune în circulaţie
(reducerea masei monetare pentru combaterea inflaţiei şi a deprecierii
cursului).
Însă în condiţiile unui grad înalt de concentrare a activelor monetare
în bănci de stat sau în bănci în care statul deţine o pondere importantă din
capital, se creează premise pentru control indirect al cursului, ceea ce
duce la deformarea realităţilor pieţei. În general acest gen de intervenţie
menţine cursul la cote supraevaluate, cu întreg lanţul de consecinţe ce
decurg de aici:
• Ieftinirea relativă a importurilor şi contracararea măsurilor de
protejare a producţiei interne;
• Scumpirea relativă a exporturilor şi limitarea orientării către
export a industriei naţionale;
• Deteriorarea progresivă a balanţei comerciale şi creşterea
dependenţei de sursele externe de finanţare;
• Posibilitatea apariţiei de pieţe valutare paralele, care subminează
eforturile de stabilizare economică.
Dezvoltarea pieţei interbancare depinde şi de forţa competitivă a
agenţilor pieţei – băncile comerciale. Atenuarea poziţiei dominante a
unui număr redus de mari bănci de stat, accelerarea procesului de
privatizare în acest domeniu, stimularea formării şi afirmării noilor bănci
private, inclusiv a celor cu capital străin, modernizarea infrastructurii
bancare, a sistemelor de plăţi şi decontări sunt cerinţe importante pentru
consolidarea sistemului bancar în ansamblu.
14
 Piaţa valutară din România este caracterizată de utilizarea unui
număr restrâns de instrumente (cumpărare şi vânzare de valute, depozite
şi credite în valută). Operaţiile la termen şi swapul valutar au încă o
pondere redusă.
Totodată, rezultatele pozitive obţinute în stabilizarea cursului
monedei naţionale – expresie, înainte de toate, a unor măsuri de politică
monetară şi financiară – trebuie întemeiate în continuare pe un progres
real în planul economiei reale, a producţiei. În ultimă instanţă, cursul de
schimb reflectă gradul de competivitate al economiei naţionale, nivelul
productivităţii muncii. Leul va fi puternic şi stabil în mod durabil numai
atunci când – prin privatizare şi restructurare – economia naţională va
ajunge la performanţe validate în competiţia internaţională.

15