Filozofia platonica a teologiei religiei

Mareste imaginea.

Filozofia platonica a religiei

La Platon avem de-a face cu o viziune metafizica, in care lumea este ordonata dupa scopurile
unei Ratiuni universale si pentru care binele si raul sunt considerate ca entitati absolute, asa ca,
intr-o asemenea viziune era natural ca existenta raului in lume si in istorie sa constituie o
problema centrala. Acest rau isi are originea - dupa "Phaidon" - in corp si in facultatile inferioare
ale sufletului, care pot sa se opuna ratiunii si sa produca raul. Si, pentru a explica faptul, asa de
evident, ca in natura se gasesc puteri vrajmase oricarei ordini teleologice, asadar puteri
arationale, Platon accepta, alaturi de sufletul bun al lumii, si un altul, care este rau, apropiindu-se
prin aceasta de dualismul iranian.


Important este pentru noi sa stim ca, in ultima analiza, singura origine a raului este, pentru
Platon, omul, din pricina ca Dumnezeu este bun si nu poate fi cauza raului. Gratie libertatii de
vointa omul singur este acela care isi hotaraste destinul in lume, prin aceea ca el poate alege
binele sau raul. Virtutea si viciul isi poarta rasplata in ele insele : omul virtuos care este chinuit
de nostalgia de a realiza, pe cat este posibil, asemanarea cu Divinitatea este fericit; in timp ce
acela care savarseste nedreptatea, isi primeste pedeapsa in aceea ca este nefericit. Cu aceasta idee
Platon pune problema valorii interioare a omului.

Platon mai este stapanit si de convingerea nestramutata ca Dumnezeu nu paraseste pe cel virtuos
si ca cel nedrept isi primeste pedeapsa prin aceea ca acesta este in interiorul sau nefericit; el isi
primeste pedeapsa daca nu aici, atunci in lumea de dincolo. Pedeapsa are pentru Platon un rol
pedagogic.