Apologia crestina si filosofia prezentului

1. Natura si necestitatea apologeticii

O apologetica este in sensul original al cuvantului este o aparare., in sensul primar este
raspunsul acuzatului la discursul acuzarii. A fost adesea indicat ca primele mesaje ale
predicarii crestine constau in apologii in acest sens. Exista un element defensive necesar in
predicarea crestina si este adesea imposibil de specificat in care punct al mesajului apararea
se transforma in contra atac. Apologia in intelesul ei crestin implica apararea adevarului
crestin. Aceasta intalneste o acuzatie, explicita sau implicita, prin afirmarea faptelor din
situatie si indicand concluziile existentiale care trebuiesc trase din ele asa cum sunt intocmai
apostolului Pavel in fata imparatului Agrippa. Apologiile speciale sunt lucrari scrise in mod
deosebit pentru a raspunde unei acuzatii specifice sau o linie de atac impotriva
crestinismului, iar in larga clasificare a literaturii crestine regasim scrieri precum apologiile
lui Iustin Martirul sau Aristide, contra Celsum a lui Origen sau Suma Contra Gentiles a lui
Toma DAquinas sau Analogia religiei a Episcopului Butler.
Apologetica, ca o form distinct de apologie, este studiul mijloacelor de aparare a
adevarului crestin.
Rol?
Nu este sarcina apologeticului ca o disciplina teologica sa intampine un atac particular
asupra Crestinismului sau sa adauge un volum in plus la biblioteca apologiei crestine.
Apologeitica se ocupa de relatia credintei crestine ce cuprinde o sfera mai larga si anume -
cea seculara, a cunostintei-filosofiei, stiinta, istorie, sociologie si asa-cu o perspectiva care sa
arate credinta nu ca o varianta a adevarului pe care aceste cerinte l-au descoperit. In fiecare
epoca este necesar ca aceasta sarcina sa fie preluata. Intr-o vreme a dezvoltarii rapide a
cunoasterii stiintifice si a schimbarilor sociale vaste devine o problema de urgenta insemnata.
Totusi apologetica ca si o disciplina teologica este un tip de depozitar intelectual al
ganditorilor crestini care pot fi descrisi drept cei care incearca sa aseze aceasta in lumina
gandirii filosofice contemporane si a cunoasterii stiintifice. De aceea de asemenea
apologetica in mod primar este un studiu conceput de crestini pentru crestini si tinand
cont de aceasta trebuie distinsa de sarcina apologiei, din moment ce aceasta se
adreseaza necrestinilor. Apologetica astfel este o pregatire necesara pentru munca unui
apologet sau mai simplu este o parte importanta a pregatirii predicatorilor crestini,
evanghelistilor si a invatatorilor.
Se poate sa fie adevarat si faptul ca exista cercetatori corecti care ar accepta cu bucurie
crestinismul daca indoielile lor ar putea fi date la o parte , ce s-ar putea intampla cu ajutorul
discutiilor apologetice dintre ganditorii crestini. Iar in acest fel apologetica sa indeplineasca
acest rol secundar prin ajutorarea acestor cautatori.
1
Daca un astfel de om se gaseste citind

1
Unii scriitori au inteles ca scopul primar al apologeticii este descris in al doilea aspect.
Totusi A.B.Bruce in Apologetics: Christianity Defensively Stated( Edinburgh,1895) scrie:Apologetica este un
pregatitor al caii credintei, un ajutor al credintei impotriva indoielii de orice fel care se ridica in mod deosebit asa
aceasta carte poate sa fie asigurat din nou de faptul ca aceasta carte nu a fost scrisa in mod
primar pentru el.
O distinctie exista adesea intre apologetica religioasa in general si apologetica
crestina in special iar aceasta distinctie ne va ajuta sa definim limitele subiectului
nostru mai precis. Apologetica religioasa generala se ocupa cu domenii precum
apararea conceptiei religioase sau teiste despre lume si viata, argumentele despre
existenta lui Dumnezeu, raspunsul la problema raului contra atacarea pozitiilor atee
sau agnostice si asa mai departe. Este o forma a ceea ce era numit in trecut teologie
naturala si este ceea ce in zilele noastre este numit filozofia religiei. Ei se angajeaza sa
trateze aceste probleme fara ajutorul unei revelatii speciale.
Apologetica crestina este, intr-un sens mai ingust, ceea ce inseamna expresia atunci
cand este folosita in sens precis, este preocupata de implicatiile revelatiei crestine
pentru intelegerea rationala asupra lumii si a existentei noastre in ea. Cauta sa arate ca
revelatia asa cum o inteleg crestinii nu doar ca este aproximativ compatibila cu
exercitiul gandirii ci ca este de fapt un ajutor si un ghid pentru gandirea umana in
incercarea de a intelege si mai mult ca nu este o consecinta imaginatiei crestine ci este o
categorie bazata pe fapte observabile si experiente ce pot fi recunoscute atunci cand
sunt interpretate correct.
Apologetica crestina ca o forma distincta a apologeticii religioase este subiectul acestei carti.
Vom trata problemele apologeticii religioase doar in masura in care au un impact deosebit
asupra intrebarilor ce tin de apologetica crestina. Exista desigur considerente importante care
se ridica din discutia moderna a naturii adevarului stiintific a presupozitiilor ideologice si a
investigatiilor istorice care trebuie examinate inainte de a fi gata sa adresam intrebarile
potrivite apologetilor crestini din moment ce ei isi pun amprenta pe abordarea noastra a
problemei. Intrebarile potrivite pentru apologetica crestina cu care ne vom preocupa in mod
deosebit include natura revelatiei in general si a revelatiei crestine in particular, validitatea
argumentelor traditionale ale apologiei crestine de la miracol si profetie, inspiratia si
autoritatea Bibliei si relatia dintre gandire si credinta.
Este drept sa afirmam ca apologia si de aceea apologetica ( desi termenul apartine perioadei
modern) au gasit intotdeauna un loc onorabil in linia central a dezvoltarii teologiei crestine
de-a lungul secolelor. Dar au fost anumite perioade in care atat arta cat si teoria apologiei au
fost oarecum neglijate. Nevoia de apologie este nu evidenta intr-o perioada in care statul

cum sunt pericolele din partea filozofiei si a stiintei. Scopul ei specific este sa ajute oameni cu o minte ingenioasa,
care asaltati de astfel de indoieli sunt simpatizanti ai moralei credinciosilor. Se adreseaza in ea insasi in doua
directii, spre si din spre Cristos diferita de ceea ce e confirmat in credinta sau necredinta. Apararea presupune un
inamic, dar inamicul nu este un infidel dogmatic care in cele din urma s-a decis asupra faptului ca regligia crestina
este o deziluzie, ci o gandire anti-crestina in a crede inima omului. Inamicul omului vor fi cei din casa lui.
Apologetul intelept in mod instinctiv opreste conflictu lavand in vedere subtirimea argumentului necredintei
dogmatice. El are deziderate si presupuneri in cei pentru care scrie, o anumita cinste si o deschidere a mintii, un
spirit generos sub o presiune ostila pe care incearca s-o inlature Aceasta este s[us bine si orice student serios al
apologeticii va simpatiza cu scopul Dr. lui Bruce. Dar este nesatisfacatoare ca o declaratie privitor la natura
apologeticii, pentru ca induce in confuzie sarcina apologeticii cu cea a apologiei. Apologetica este legata de apologie
dupa cum putem spune homiletica este legata de predicare.
impune tuturor supusilor sai sa fie botezati ca si copii si trimite spre rug pe oricine se
aventureaza sa exprime indoieli de ordin religios. Totusi este remarcabil cum in mod
constient mari teologi chiar si cei dogmatici dintre ei- au avut nevoie de elementul
apologetic in prezentarea credintei lor. Teologi de prim rang precum Origen, Augustin si
DAquino sunt de asemenea printre apologetii de frunte ai crestinismului. O parte
surprinzator de mare din primul volum al Institutelor este dedicate apologeticii si doveziilor
cu privire la gandire, tanarul cercetator umanist al Renasterii, devenit mai apoi lider al
Reformei nu a ratat nici o oportunitate de a indica greselile umanismului clasic.

In vremea noastra a devenit la moda in anumite cercuri sa pui la indoiala valoarea sau chiar
legitimitatea apologeticii crestine. Se spune (si nu pe deplin fals) ca este sarcina
credinciosului sa confrunte necredinta cu provocarea Evanghelie, sa convinga de pacat si sa
prezinte mesajul pocaintei si a innoirii. A critica sau a incerca sa facem judecati rationale cu
privire la revelatia lui Dumnezeu si daca oamenii ar putea-o evalua si ar putea-o critica, in
mod evident ar lipsi-o de elementul divin. Sarcina noastra asa cum s-a scris nu este sa ne
certam cu privire la existent lui Dumnezeu ci sa confruntam oamenii cu judecata si mila, nu
sa discutam daca Dumnezeu ne-a dat sau nu o revelatie ci sa spunem oamenilor care este
aceasta. Acum este adevarat ca un apologet nu trebuie sa inlocuiasca argumentarea cu
predicarea dar in acelasi timp este adevarat ca o mare parte din lucrarea apologetului este sa
declare clar ce este Evanghelia, dand la o parte parerile gresite despre aceasta in care sunt
mintile oamenilor si care sunt obstacole primare in calea crestinismului. Mai mult studentul
apologeticii nu trebuie sa presupuna ca oamenii pot fi convertiti la crestinism pe calea
argumentelor rationale singure sau prin orice mijloc uman. Dumnezeu cel care ofera
revelatia, ofera de asemenea credinta prin care aceasta e primita si lumina prin care este
inteleasa. Credinta asa cum vom sustine in mod consistent este un dar de la Dumnezeu. Este
fara indoiala adevarat si regretabil ca o mare parte din predicarea moderna a pierdut o parte a
proclamarii crestine si a adoptat adesea un ton de scuza.