Sunteți pe pagina 1din 3

Fata in gradina de aur (basm popular)

1. Basmul este construit pe trei teme majore: frumusetea impovaratoare, drumul


eroului si zmeul indragostit.

2. Iubirea omeneasca ajunge in eternitate, dar durata ei este in mod fatal limitata.

3. Amintirile au forta distructiva pentru ca opresc fiinta din evolutia ei fireasca.
Tema
Iubirea este un dat al efemeritatii prin care fiinta trecatoare se poate inalta vremelnic, se
poate ridica din conditia ei limitata.


Subiectul
Un imparat isi inchide fiica intr-un castel din Valea Galbena deoarece vrea s-o fereasca
de ochii oamenilor, insa un print afla de frumusetea fetei si porneste in cautarea ei, cu
ajutorul Sfintei Miercuri, a Sfintei Vineri si a Sfintei Duminici. El are de trecut tot felul
de obstacole, cum ar fi Valea-Amintirii sau Valea-Dez-nadejdii - spatii care ii pot
inocula sentimente de neinfrant.

Intre timp, un zmeu zareste chipul fetei la fereastra castelului si, fermecat de frumusetea
ei, se transforma in vant, apoi in stea, patrunde in castel si ia infatisarea unui tanar
luminos. ii marturiseste fetei iubirea lui si ii propune s-o duca in lumina vesnica din
vecinatatea soarelui. Pentru ca nu primeste un raspuns afirmativ, zmeul revine
transformat in ploaie, apoi in tanar fermecator si ii vorbeste fetei despre o viata
minunata, pe fundul oceanului. in cele din urma, fata de imparat ii cere sa renunte la
puterile sale, sa devina om, pentru ca numai astfel ea ii va darui dragostea. Cat timp
zmeul urca spre scaunul lui Dumnezeu, printul cel viteaz, ajutat de Sfanta Duminica, o
elibereaza pe fata din castel si pleaca impreuna, asezati pe spatele unei pasari. Zmeul,
intristat de necredinta fetei, o amageste sa coboare de pe pasare, oferindu-i o bijuterie,
apoi o ucide.

Printul moare de tristete in Valea-Amintirii.

Comentariul
Basmul Fata in gradina de aur intereseaza, in primul rand, pentru ca reprezinta sursa de
inspiratie a poemului Luceafarul, de Mihai Eminescu. Desi poetul l-a citit intr-o
traducere germana, in esenta, basmul are aceeasi schema narativa ca si aceasta varianta
data de G. Calinescu.
Povestea pare sa propuna o viziune a lumilor macinate de timp si tinute sub opresiunea
limitelor; exista aici un univers intreg de vai in care existenta se deruleaza greu,
obstructionata de reguli si evenimente teribile. in general, valea reprezinta in
mentalitatile folclorice un pasaj catre alta ordine ori un loc de popas, prin valentele ei
catabasice. Orice coborare include sensurile caderii din normalitate, adica o situatie de
criza, de letargie, de pierdere a contactului cu viata de pana atunci. Valea este drumul
care coboara. Or, in basmul acesta, fata de imparat, inchisa in Valea Galbena, este
exclusa din lume, izolata si tinuta intr-un spatiu intermediar, intre printul care a pornit
spre ea si zmeul care o zareste din inaltul cerului.
Simbolismul Vaii Galbene se leaga vag de sensurile unei lumi spiritualizate, caci aici se
ajunge doar dupa trecerea tuturor probelor sau intr-o conditie speciala, cum este aceea
a zmeului, care este un duh capabil sa ia orice infatisare.
Metamorfozele zmeului se pastreaza in ordine stihiala; el se transforma in vant si in
ploaie pentru a patrunde in castelul fetei, dar acolo ia infatisarea unui tanar cuceritor.
Cele doua intruziuni sunt asociate cu lumina si apa ca elemente supreme, invocate de
zmeu. Dar, pentru fiinta omeneasca, lumina este de nesuportat, iar apa oceanului ii da
acesteia fiorii mortii. Fata de imparat se comporta ca o fiinta rezonabila, care isi
cunoaste masura, si ii cere zmeului sa devina ca toti oamenii ca sa-l poata imbratisa fara a
se teme. De aceea este uimitor si dezolant ca mai tarziu isi uita legamantul facut. De
asemenea, atitudinea de fiinta nesabuita contribuie in buna masura la sfarsitul ei fara
slava, cand se lasa atrasa de bratara pe care zmeul i-o arunca.
Povestea printului plecat in cautarea frumoasei fete pare sa fie cladita pe alte structuri
fantastice. Drumul eroului este marcat de sfintele traditionale care ii vin in ajutor, ca in
atatea alte basme romanesti. Ele ii dau calul, floarea si pasarea, trei daruri totemice,
prin intermediul carora poate sa izbandeasca.


Ca orice erou, printul este un temerar care se lasa ispitit si de Valea Amintirii, si de
Valea Deznadejdii, in ciuda sfatului cel bun pe care il primeste, mai intai de la Sfanta
Miercuri, apoi de la Sfanta Vineri. Interesant, in acest episod, este ca printul iese din
cele doua tinuturi primejdioase prin forta experientei, si nu prin actele vitejesti pe care
le cere structura unui basm. Respectiv, el este azvarlit din cele doua vai de groaza, de
propria groaza. Acest amanunt sugereaza inca o data ca valea are aici insusirile unei
lumi inchise si aberante; este o fanta in spatiul normal si din ea se poate iesi tocmai prin
legatura pe care eroul o pastreaza cu lumea normala. El este cuprins de teroare pentru
ca detine inca resorturile unei fiinte omenesti.
Mesajul basmului este construit, desigur, in jurul antinomiei transante dintre aspiratiile
unui duh etern si slabiciunile fiintei efemere. El este cuprins in cuvintele lui Dumnezeu,
care ii spune zmeului venit sa ceara o conditie de muritor: Copiii pamantului sunt ca
spuma marii, o adiere de vant ii nimiceste. Si iubirea lor ecao stea cazatoare, vine din cer,
mersul ei este luminos, dar se stinge cum atinge pamantul si viata ei tine numai o clipa.
Aceasta intalnire miraculoasa dintre fascinatie si efemeritate constituie tocmai esenta
oricarei minuni, iar basmul subliniaza impactul dintre omenesc si neomenesc printr-un
deznodamant dramatic: orice incercare de a iesi dintre limitele destinale ravaseste
lumea, iar ecourile acestei bulversari ating eternitatea.

Printul insusi, nefericit ca isi pierde iubita, se izoleaza in Valea Amintirii si moare de
deznadejde, caci el iese din fluxul vietii, isi pierde forta pe care i-o da viata traita si
incearca nefiresc sa se lege doar de o secventa temporala. Nu suferinta ca atare il ucide,
ci iesirea din timpul sau.

Referinte critice
"Cu obiceiul sau de a versifica intocmai, la inceput, motivele literare, Eminescu deschide
cartea lui Kunisch, Bucarest und Stambul, Skizzen aus Ungarn, -Rumu-nien und der
TGrkei (Berlin, 1 861) si preface in poem basmul Das Madchen im goldenen Garten (Fata
in gradina de aur), pe care calatorul german il auzise in Muntenia si pe care il putem
repovesti fara deosebire dupa un text sau dupa altul, intr-atat, in afara de forma
literara, sunt asemanatoare."

S-ar putea să vă placă și