Prizonierii din castelul de la Hunedoara

De Dumitru Almas
-rezumat-
In Transilvania exista un castel construit sus pe o stanca de
Voicu. Iancu l-a marit, intarit si infrumusetat. Castelul era mare cu
ziduri groase si greu putea fi cucerit, insa avea un neajuns : in el nu
exista apa. Multi fantanari au incercat sa sape fantani, dar nu au
reusit.
Intr-o zi de vara, Iancu i-a cucerit pe turci in batalia de pe raul
Ialomita. La sfarsitul luptei, el i-a cercetat si a poruncit unde sa
fie trimisi. Trei dintre ei s-au napustit asupra lui Iancu si au vrut
sa il sugrume, insa acesta a scapat. Voievodul s-a infuriat si a
poruncit ca cei trei turci sa fie dusi in castelul de la Hunedoara si
aruncati la fiarele flamande.
Cand sotia voievodului i-a vazut, i s-a facut mila si le-a promis
ca daca vor sapa o fantana in castel vor fi liberi. Turcii au sapat
trei ani pana au reusit sa ajunga la apa. Cand au izbutit, Iancu era
impreuna cu sotia sa si au baut din apa gasita de turci. Era rece si
cristalina, exact cum ii placea voievodului, insa nici la rugamintile
sotiei sale nu a vrut sa le crute viata celor care au incercat sa il
omoare. Atunci, cei trei au scris pe piatra de langa fantana faptul
ca Iancu are apa, dar inima nu.
Infuriat de aceste cuvinte, domnitorul Transilvaniei i-a intrebat
de ce nu au fost dati la animalele flamande in urma cu trei ani.
Atunci unul dintre ei i-a spus voievodului ca sotia sa le-a promis ca
vor fi eliberati daca vor sapa o fantana, iar Iancu le-a dat drumul
zicandu-le sa le pomeneasca oamenilor de mila stapanului castelului
de la Hunedoara.