Sunteți pe pagina 1din 6

Particularitile regimului hidric la plante

Prezenta apei, intr-o cantitate suficienta, reprezinta un factor esential pentru supravietuirea, cresterea si
dezvoltarea plantelor.
Regimul hidric (de apa) al plantelor reprezinta ansamblul proceselor de absorbtie a apei din mediu
de catre planta, transportul ei in planta si eliminarea acesteia in mediul extern. Intre aceste procese exista o
stransa legatura. In conditiile unui regim de apa normal, aceste procese sunt in echilibru, iar celulele se afla in
stare deturgescenta normala.
Pentru asigurarea acestei stari plantele superioare poseda, in majoritatea lor, unsistem
radicular dezvoltat, ce absoarbe cantitatea de apa necesara din sol, un sistem devase conducatoare capabile sa
transporte apa absorbita si un tesut protector adecvat, care evita eliminarea excesiva a apei din corpul acestora.
In corpul plantelor, ca de altfel, pe toata planeta noastra, cea mai mare cantitate de apa se afla in stare
lichida, gasindu-se abundent in celule, in vase conducatoare si, uneori, in lacune aerifere. In aceste lacune si in
meaturi se gasesc - de obicei si vapori de apa, existenti insa, intr-o cantitate mult mai mica si, in acelasi
timp, in echilibru cu apa libera din planta.

Absorbtia apei de catre plante
Procesul de absorbtoe a apei decurge in stransa dependenta de factorii de mediu si se realizeaza
diferentiat, pe specii de plante.
Plantele nevasculare criptogame unicelulare, talofite terestre, briofite, absorb apa prin intreaga
suprafata a corpului.
Plantele vasculare prezinta radacini, ca organe de fixare si de absorbtie a apei cu sarurile minerale,
de la care pleaca o retea de tesuturi conducatoare.Aceste plante pot absorbi apa si prin partile nesuberificate
ale organelor lor supraterane.
Plantele submerse talofite si cormofite absorb apa prin toata suprafata corpului. Ele sunt lipsite de
cuticula si suber si prezinta frunze fin divizate sau foarte subtiri; unele specii submerse au radacini reduse si
lipsite de perisori absorbanti sau sunt lipsite chiar de radacini.
La plantele de apa cu frunze natante, absorbtia se face si prin fata inferioara a frunzelor, lipsita de
cuticula.
Lichenii absorb apa prin rizine iar muschii prin rizoizi.
Absorbtia apei prin radacini
Filogenetic vorbind, rolul primar al radacinii a fost acela
de fixare, realizand ancorarea solida a plantei in sol. Ulterior, radacina a
capatat si functia de absorbtie a apei si a substantelor minerale.
In procesul de absorbtie a apei si a substantelor minerale sunt
active numai radacinile tinere. La nivelul sistemului radicular rolul
diferitelor zone ale radacinii in absorbtia apei a fost stablit cu precizie cu
ajutorulmicropotometrelor. Conform parerii lui W. PFEFFER, din cele
patru zone distincte ale radacinii, zona perisorilor absorbanti este cea
mai activa in acest proces; zona netedaeste putin activa,
iar piloriza si zona aspra au, practic, o absorbtie nula (fig. 15). La
nivelul varfului radacinii probabil ca absorbtia nu are loc, dat fiind faptul
ca in aceasta zona lipsesc tesuturile conducatoare, capabile sa vehiculeze
apa, iar aici exista doar o usoara deplasare a ei prin imbibitia
membranelor.
In zona aspra apa poate fi absorbita de catre plantele tinere, la
care celulele externe nu au inca membrana suberificata; procesul de
suberificare din stadiul adult al plantei nu este totdeuna total, astfel ca
raman crapaturi ce pot lua aliura unor veritabile lenticele, permeabile
pentru apa si gaze. La plantele crescute in sol foarte uscat suberificarea
incepe curand, pe seama zonei pilifere, care devine, astfel, foarte scurta.
Absorbtia foarte intensa a apei prin zona perisorilor absorbanti se
explica prin faptul ca in aceatsa zona celulele sunt diferentiate functional, iar perisorii sunt foarte numerosi si
realizeaza o suprafata de contact foarte mare cu solutia solului.
Fiecare perisor absorbant este o celula vie mult alungita, cu o vacuola mare. Peretii sai celulari sunt
foarte subtiri, lipsiti de cuticula si, deci, foarte permeabil pentru apa. Ei contin in loc de
celuloza, caloza si substante pectice care, prin gelificare, realizeaza un contact intim cu particulele solului,
fenomen deosebit de important in absorbtia apei.
Numarul perisorilor absorbanti pe unitate de suprafata este mare (200-420/mm
2
), iar durata lor de viata
de 7-10 zile.
In general, radacinile plantelor ierboase au mult mai multi perisori absorbanti, comparativ cu radacinile
plantelor lemnoase.
La unele plante ierbacee si lemnoase, in locul perisorilor absorbanti se fixeaza pe radacini hifele
unor ciuperci simbiotice, care indeplinesc functia de absorbtie a apei cu sarurile minerale. Aceste ciuperci
tinere traiesc in simbioza cu radacinile plantelor-gazda dupa un tip de relatii trofice directe, bilaterale,
numit micoriza, convetuire avantajoasa pentru ambii parteneri.
Absorbtia apei prin organele aeriene
Frunzeleabsorb intens apa datorita particularitatilor lor anatomice.
Plantele ierboase de talie mica pot valorifica pe aceasta cale o parte din apa de precipiatii si apa de
condensare (roua).
Absorbtia apei la nivel foliar devine importanta abia atunci cand o parte din organul aerian este scufundat
in apa. Este suficient, de exemplu, ca o singura foliola a unei frunze compuse de salcam sa fie scufundata in apa,
pentru ca intreaga frunza sa-si recapete turgescenta.




Fig. 15 Sectiune
longitudinala prin radacina la
dicotiledonate: A- vedere de
ansamblu; B- detaliu celular
(original Rugina, 2003)
Absorbtia apei se realizeaza prin cuticula celulelor epidermice, fiind mai intensa in imediata vecinatate a
nervurilor si, in mod deosebit, pe fata inferioara a limbului frunzei, unde cuticula este mai subtire si mai
permeabila pentru apa.
Mecanismul absorbtiei radiculare a apei
Absorbtia apei prin radacini este realizata prin doua mecanisme: pasiv si active.
Absorbtia pasiva a apei este determinata de procesul de transpiratie, care creeaza un deficit de
saturatie indeosebi la nivelul frunzelor, unde se mareste forta de suctiune. Din mezofil, forta de suctiune
determina absorbtia apei din vasele de lemn ale nervurilor si, astfel, deficitul initial se transmite descendent, pana
la perisorii abosrbanti.
Tocmai acest deficit al presiunii de difuziunedetermina absorbtia apei prin perisori si directionarea ei
catre vasele de lemn, fapt ce asigura, mai departe, mentinerea tuturor celuleor in stare normala
de turgescenta. In acest caz rolul predominant in absorbtia radiculara a apei revine transpiratiei, care variaza in
cursul zilei functie de influenta diversilor factori externi, iar activitatea vitala a radacinii contribuie intr-o masura
redusa la absorbtia apei.
Absorbtia pasiva a apei are loc in cea mai mare parte a perioadei de vegetatie, planta preluand din sol apa
ce este retinuta cu forte de pana la 15 atmosfere, cu conditia ca solutia externa a solului sa fie hipotonica.
Absorbtia activa a apei nu depinde de transpiratie; radacina participa substantial in acest proces
prin energia metabolica proprie. Fenomenul are loc prin mecanisme osmotice numai atunci cand solutia externa
este hipotonica, comparativ cu sucul vacuolar al celulei absorbante si poate fi demonstrat prin
folosireapotometrelor, la plante carora li s-au indepartat tulpina si frunzele. In asemenea conditii radacinile absorb
din sol apa ce este retinuta cu forte mai mici de 2 atmosfere. Pe aceasta cale apa este absorbita pana la endoderma,
pana creste valoarea fortei de suctiune si de aici este impinsa in vasele de lemn.
Absorbtia activa are rol important primavara devreme, timp de cateva saptamani, pana la formarea noilor
frunze. Ea este demonstrata de lacrimarea plantelor in caz de taieri de intretinere (vitade-vie) si de gutatie si este
specifica plantelor din regiuni umede.
Emisia apei de catre planta
Concomitent cu absorbtia si circulatia apei are loc si eliminarea ei in atmosfera inconjuratoare. Procesul
este realizat la nivelul tuturor organelor aeriene, dar mai ales la nivelul frunzelor.
In mod curent plantele emit apa sub forma de vapori, prin transpiratiesi, uneori, sub forma lichida,
prin gutatie.
A. TRANSPIRATIA
Este procesul fiziologic de eliminare a apei in stare gazoasa (vapori), propriu numai plantelor terestre,
la care pierderea apei are loc prin organele aeriene, ce vin in contact direct cu atmosfera.
Plantele inferioareuni- sau pluricelulare, ca si plantele nevasculare, elimina vaporii de apa prin toate
celulele ce vin in contact cu atmosfera; transpiratia lor este mai mult sau mai putin intensa, dupa starea fiziologica
a celulelor si dupa fortelor care retin apa in ele. Dupa oscilatiile continutului lor in apa, aceste plante
suntpoikilohidre.
La plantele vasculare- care dupa continutul lor in apa sunt homeohidre, transpiratia se realizeaza
prin intrega lor suprafata externa si interna ce vine in contact cu aerul inconjurator. Prin cuticula epidermei si
prin suber acest plante elimina cantitati relativ mici de vapori de apa. Dintre organele aeriene, frunzeletranspira cu
cea mai mare intensitate, datorita particularitatilor lor structurale si functionale:
au o suprafata mare de contact cu atmosfera si un mare numar de stomate;
mezofilul este de grosime redusa, cu numeroase spatii intercelulare fapt ce permite realizarea unei
activitati fotosintetice intense, unei transpiratii, absorbtii si circulatii a apei active in planta.
In timpul zilei, in prezenta luminii, stomatele se deschid larg, fapt ce permite un schimb gazos intens, apa
fiind eliminata sub forma de vapori. Astfel este mentinut curentul ascendent al sevei brute, ce asigura in
permanenta turgescenta tuturor celulelor.
Eliminarea vaporilor de apa are loc mai ales prin ostiolele stomatelor si, in mod accesoriu, prin
traversarea cuticulei, care protejeaza celulele aflate in contact direct cu atmosfera externa. Grosimea ei poate
influenta foarte mult transpiratia cuticulara si reprezinta, de altfel, o adaptare structurala la mediu. O mica parte a
apei este eliminata si la nivelul lenticelelor, care corespund local unei lipse de coeziune intre celulele suberificate,
ce acopera ramurile si tulpinile plantelor lemnoase.
Lenticelele nu executa miscari de inchidere si de deschidere a spatiiilor lor intercelulare; ca urmare
transpiratia prin ele este de neevitat si poate fi considerata ca 'un rau necesar', dupa cum afirma savantul rus K.A.
TIMIREAZEV. Acest tip de transpiratie poate juca totusi un anumit rol in impiedicarea supraincalzirii excesive a
plantelor in zilele toride de vara.
In conditii normale, la majoritate plantelor, deschiderea stomatelor are loc dimineata, acestea se mentin
deschise in timpul zilei si se inchid spre seara. Inconditii de luminozitate scazuta in timpul zilei, stomatele se
deschid putin, iar in zilele cu insolatie puternica se deschid dimineata, se inchid in timpul amiezii, se deschid apoi
dupa amiaza si se inchid din nou seara.
Un alt mijloc de reglare a intensitatii transpiratiei este uscarea incipienta a membranei, care
precede, de obicei, inchiderea hidroactiva a stomatelor.
Fenomenul are loc in conditii nefavorabile de umiditate, cand membranele celulelor ce delimiteaza
spatiile intercelulare din mezofil se deshidrateaza partial si, din acest motiv, permeabilitatea lor pentru apa scade,
determinand micsorarea vitezei de difuzie a vaporilor de apa in spatiile dintre celule; in acest mod este redusa
intensitatea transpiratiei. Uscarea incipienta a membranei este caracteristica plantelor de tip xeromorf.
Reglarea intensitatii transpiratiei se poate realiza pe timp de seceta la graminee si prin rasucirea frunzelor
de-a lungul nervurii mediane sub forma unui cornet, ceea ce determina reducerea suprafetei de contact a frunzei cu
atmosfera inconjuratoare si micsorarea intensitatii transpiratiei. Acest fenomen are loc datoritacelulelor
buliforme, prezente in structura anatomica a frunzelor, celule care sunt situate sub epiderma superioara, in
mezofilul nediferentiat, de o parte si de alta a nervurii mediane si au membrane subtiri. In conditii de seceta, la
aceste celule scade turgescenta, iar volumul lor se micsoreaza, fapt ce determina fenomenul derasucire a
frunzelor.
Pozitia stomatelor este, de asemeni, in stransa legatura cu regimul hidric al plantei. La majoritatea plantelor
stomatele se afla la acelasi nivel cu celulele epidermice. In comparatie cu acestea, transpiratia prin stomate este
mai intensa la unele higrofite, la care stomatele se afla situate la un nivel superior, comparativ cu celulele
epidermice si anume in varful unei ridicaturi, ca la speciile din familia Ccucurbitaceae, la Anemonae
nemorosa etc.
In schimb, procesul de transpiratie este mult mai redus ca intensitate la acele plante la care stomatele se afla
in mezofil, sub nivelule celulelor epidermice, asezate in cripte, cum sunt de exemplu la Hevea brasiliensis,
Nerium oleander, Ficus elastica, specii de Dianthus etc.
Rolul transpiratiei in viata plantelor
Transpiratia prezinta o deosebita importanta in viata plantelor prin faptul ca:
Determina urcarea sevei brute prin apelul foliar si usureaza, prin acesta, absorbtia radiculara a apei, ceea
ce permite plantelor sa economiseasca energie si sa realizeze o activitate metabolica la nivel normal, ca
urmare a bunei hidratari a tesuturilor si aprovizionarii lor cu elementele nutritiei minerale;
Asigura racirea organelor vegetale, deoarece evaporarea unui gram de apa absoarbe 537 calorii,
indeplinind un rol termoreglator. Ca urmare, datorita transpiratiei intenste, in timpul amiezilor de vara, la
plantele din plin soare, temperatura corpului lor nu depaseste, de obicei, temperatura aerului inconjurator.
In timpul coacerii fructelor uscate si a semintelor, apa eliminata prin transpiratie provine, partial, din
aceste organe, ceea ce usureaza si accelereza coacerea lor;
Favorizeaza schimburile de O
2
si CO
2
prin ostiolele stomatelor. Deci, plantele care transpira mai intens
au o fotosinteza mai activa si cresc mai repede. Reglarea stomatica a transpiratiei poate avea insa loc fara
ca schimburile respiratorii si fotosintetice de O
2
si CO
2
sa fie afectate, deoarece diametrul ostiolelor la care
incepe reducerea transpiratiei este mai mare decat cel care determina reducerea difiziunii CO
2
si O
2
.
Plantele submerse, cum sunt Elodea canadensis, Utricularia vulgaris etc. cresc intens, desi la ele
transpiratia nu are loc.
Uneori transpiratia poate deveni nociva, cand mecanismele reglatoare, eficace intre anumite limite, raman
fara efect. In astfel de situatii plantele se deshidrateaza puternic si pot pieri. De aceea transpiratia a fost calificata
de catre savantul rus K. A. TIMIRIAZEV ca fiind 'un rau necesar'.
B. GUTATIA
Este fenomenul de eliminare a apei din corpul plantelor sub forma de picaturi. Ea apare mai ales in
noptile reci, precedate de zile calduroase. In aceste nopti atmosfera este saturata cu vapori de apa si se reduce
simtitor intensitatea transpiratiei. Temperatura mai ridicata a solului, comparativ cu cea a aerului determina
absorbtia unei cantitati mari de apa. Apare astfel un dezechilibru intre absorbtia radiculara, ce decurge intens
noaptea si transpiratia redusa din aer (franata pe langa umiditate relativa a aerului mai crescuta si de inchiderea
stomatelor prin reactie fotoactiva). Surplusul de apa din corpul plantelor este eliminat sub forma de picaturi.
In regiunile noastre plantele elimina prin gutatie cantitati mici de apa, fenomenul fiind intalnit mai ales in
sere.
In lumea vegetala gutatia apare la peste 300 genuri de plante din 115 familii, fiind prezenta atat la plantele
inferioare de exemplu la ciuperci: Pilobolus, Penicillium- cat si la plantele superioare.
Apa gutata nu este pura si, ca urmare, spre deosebire de roua, lasa un reziduu alb prin evaporare, pe
suprafata frunzelor.
La plantele superioaregutatia este localizata in anumite portiuni ale plantelor, unde se gasesc organele de
gutatie, numite hidatodesau cai pentru apa.
La frunzele gramineelor acestea se gasesc de obicei la varful lor; la frunzele dintate la varful dintilor,
cum este cazul la Alchemilla (fig,16); frunzele de fasole guteaza prin toata suprafata lor, deoarece organele de
gutatie sunt raspandite pe intreaga suprafata foliara.
Prin gutatie este evitata asfixierea celulelor, ce s-ar produce prin
inundarea spatiilor intercelulare; este favorizata, de asemeni, eliminarea unor
substante inutile produse de catabolism, precum si excesului de apa s de saruri ce
ar putea duce la intoxicarea celulelor; gutatia reduce presiunea hidrostatica din
vasele de lemn, asigura mentinerea echilibrului dintre apa absorbita si cea
eliminata, precum si transportul apei si a substantelor minerale in corpul plantei,
in special la plantele submerse.





Fig. 16 Tipuri
de gutatie prin varfurile
limbului la Zea mays (A) si
pe marginile limbului la
capsun (B) (d. Milica si
colab., 1982)